Sosirea treptată în Europa a valurilor primilor migratori indo-europeni a condus la individualizarea progresivă a popoarelor antice europene, precum celții și elenii. Alături de aceștia, în Europa Centrală, tracii aveau să domine un vast spațiu. Potrivit scriitorilor antici, ramura cea mai bine dezvoltată a neamului tracic a fost cea nordică, a dacilor - după denumirea folosită de romani, sau geților - după terminologia grecească. Civilizația geto-dacă, după secole de fărâmițare tribală, a atins etapa organizării cvasi-statale în timpul regelui Burebista, aproximativ în aceeași perioadă în care expansiunea Republicii Romane o metamorfoza pe aceasta din urmă într-un Imperiu. Efemera centralizare de sub Burebista a fost urmată de mai bine de un secol de dezagregare a statului dac, în patru și, mai apoi, cinci regate. O reunificare, parțială, a acestora s-a petrecut ... sub liderul Diurpaneus-Decebal, în contextul creșterii presiunii romane asupra spațiului dacic de la nord de Dunăre. Epilogul poveștii dacice a fost scris de cele două războaie daco-romane din timpul împăratului Traian, o mare parte a teritoriilor dacice fiind cucerite și integrate provinciilor romane Moesia Inferior și Dacia.citește mai mult

Retragerea autorităților romane din Dacia a fost determinată de presiunea din ce în ce mai mare a valurilor de migratori care se abăteau asupra provinciei romane, venind dinspre nord și nord-est. Fenomenul migrațiilor barbare era doar la începutul său, deoarece avea să dureze aproximativ un mileniu. În acest mileniu, băștinașii daco-romani au fost nevoiți să se adapteze noilor realități politico-militare și să supraviețuiască. Totuși, secolele scurse și numeroasele neamuri care s-au abătut asupra lor aveau să le altereze identitatea, transformându-i într-un nou popor: românii. La aceasta au contribuit cel mai mult, dintre toți migratorii, slavii. pre finalul mileniului migrațiilor barbare, românii reușeau să treacă la o etapă superioară de cristalizare politică: statele medievale Transilvania, Valahia, Moldova și Dobrogea.

Al Doilea Război Mondial a adus România în sfera de influență sovietică, astfel că pe scena politică românească s-a afirmat puternic PCR. Cu sprijinul și sub coordonarea sovietică, PCR a reușit să înlăture orice forță democratică și orice posibil adversar.În doar câțiva ani, în România exista o singură forță politică și un singur conducător. Proprietatea privată a fost desființată. Teroarea și represiunea comunistă a cuprins o parte a poporului român. Unii români au fost deportați în URSS sau în Bărăgan, alții au fost arestați pentru diferite simpatii politice sau manifestări anticomuniste.

Începând din 1948, România a devenit Republica Populară Română. A urmat o transformare totală a țării. Regimul comunist de factură stalinistă și-a intrat puternic în drepturi. Pas cu pas, sub directa supraveghere și coordonare a URSS, comuniștii români au anulat orice formă de proprietate. Imediat s-a creat Securitatea, foarte vigilentă în identificarea opozanților.Adversarii regimului, fie ei și fictivi, deoarece de multe ori regimul se baza pe „bănuieli”, au ajuns să fie arestați, bătuți sau condamnați la ani grei de închisoare. Studenții din marile centre universitare s-au răzvrătit împotriva ocupației sovietice și a regimului comunist. Orice formă de mișcare sau manifestare anticomunistă a fost înăbușită prin intervenția partidului, a forțelor de represiune, de cele mai multe ori prin forță.

Comuniștii români, preluând modelul sovietic, au creat instituții sau organizații de înregimentare a tinerilor, de la cele mai fragede vârste. Partidul urmărea, prin intermediul acestor organizații, manipularea copiilor, a elevilor și a studenților, a întregului popor. De asemenea, se urmărea educarea politică în spiritul comunist a acestora. Se pregătea formarea viitorului comunist care să cunoască „realizările” partidului și să le promoveze ca pe un bine absolut. Într-o lume comunistă totul este „perfect”. În realitate poporul este dezinformat, manipulat și forțat să accepte „singurul adevăr”, acela al PCR și al „marelui” conducător.

Originile Familiei Regale a României se află în dinastia Hohenzollern-Sigmaringen cu reședința la Sigmaringen în Germania. Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen a dat numeroase persoane valoroase Europei. Printre aceștia se numără Carol Ludovic de Hohenzollern, primul rege al României. Istoria României a cunoscut numele a încă trei regi: Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I. Toți aceștia și-au adus contribuția la dezvoltarea țării în toate direcțiile. Un rol important au avut și reginele României care s-au implicat alături de soții lor în domeniul caritabil și în cel al asistenței sociale.