Civilizația Dacică
Sosirea treptată în Europa a valurilor primilor migratori indo-europeni a condus la individualizarea progresivă a popoarelor antice europene, precum celții și elenii. Alături de aceștia, în Europa Centrală, tracii aveau să domine un vast spațiu. Potrivit scriitorilor antici, ramura cea mai bine dezvoltată a neamului tracic a fost cea nordică, a dacilor - după denumirea folosită de romani, sau geților - după terminologia grecească. Civilizația geto-dacă, după secole de fărâmițare tribală, a atins etapa organizării cvasi-statale în timpul regelui Burebista, aproximativ în aceeași perioadă în care expansiunea Republicii Romane o metamorfoza pe aceasta din urmă într-un Imperiu. Efemera centralizare de sub Burebista a fost urmată de mai bine de un secol de dezagregare a statului dac, în patru și, mai apoi, cinci regate. O reunificare, parțială, a acestora s-a petrecut sub liderul Diurpaneus-Decebal, în contextul creșterii presiunii romane asupra spațiului dacic de la nord de Dunăre. Epilogul poveștii dacice a fost scris de cele două războaie daco-romane din timpul împăratului Traian, o mare parte a teritoriilor dacice fiind cucerite și integrate provinciilor romane Moesia Inferior și Dacia.
Primele veacuri ale evoluției societății dacice au fost dominate de relațiile tipice popoarelor tribale. Vestigiile arhitecturale ale așezărilor civile dacice sunt, de cele mai multe ori, modeste. Aceasta se datorează perisabilității materialelor de construcție. Lipsa acestora este suplinită de numeroase obiecte de uz casnic și chiar militar. Acestea demonstrează atingerea de către civilizația dacică a unui nivel ridicat al metalurgiei feroase de tip La Tene.
În ultimul secol al erei pre-creștine, evoluția politică și militară a Republicii Romane a determinat o reacție naturală de apărare a lumii tribale dacice: hegemonia lui Burebista. Prin îmbinarea celor două metode clasice, diplomația și războiul, acest rege dac, inițial liderul unei uniuni de triburi, a reușit să-și extindă dominația asupra lumii dacice.
Învăluită în mister, dispariția bruscă a lui Burebista a fost urmată, la scurt timp, de tendințele centrifuge ale unor lideri locali dacici. Criza financiară a lumii romane, precum și agresivitatea dacilor de la frontiera danubiană au condus către noi conflicte de anvergură între cele două civilizații. Seria acestor războaie a fost deschisă de campaniile nord-dunărene ale împăratului Domițian, spre finalul secolului I d.Hr.. Contra-reacția dacică avea să-l propulseze în fruntea unui al doilea efemer stat dacic pe Diurpaneus-Decebal.
Urcarea pe tronul imperial a lui Marcus Traianus a adus după sine două campanii militare împotriva dacilor lui Decebal. Metodic, fostul general, acum imperator, lichida pericolul dacic la adresa stabilității Imperiului Roman în zona Dunării de Jos. Victoria a fost urmată de încorporarea unei mari părți din spațiul dacic în Imperiul Roman, mai exact în provinciile Moesia Inferior și nou-creata Dacia.
Cucerită în urma a două grele războaie, Dacia devenea prima provincie nord-dunăreană a Imperiului Roman.
Între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea cultura medievală românească a fost profund influenţată de valorile spirituale şi estetice ale ortodoxiei bizantine.
România înainte de Primul Război Mondial
Odată cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand întreaga Europă se pregătea cu îngrijorare de război. Această deteriorare continuă a situației internaționale a fost privită negativ, atât de către regele Carol I, cât și de către liberari și conservatori. România se află în mijlocul unui conflict european în totală expansiune. Trebuia să aleagă o tabără de luptă, politica de neutralitate fiind temporară.
De la statutul de principat autonom, în cadrul Imperiului Otoman, România a trecut la acela de Regat. S-a afirmat în sud-estul Europei drept un factor de stabilitate politică și economică.
După încheierea Războiului de Independență, România nu a mai participat la niciun conflict. Astfel, armata română s-a aflat la sfârșitul unei perioade de aproape 40 de ani de pace. Lipsurile armatei române s-au evidențiat prin participarea la al doilea război balcanic.
Economia României înainte de Primul Razboi Mondial, agricultura și problema agrară, centre industriale importante, sistemul bancar, investiții străine, personalități ale dezvoltării economice românești, transporturile și comerțul extern
Stuctura demografică,rata mortalității și a natalității, împărțirea administrativ-teritorială, clasele sociale rurale și urbane, viața politică și partidele, situația electorală.
Campania română din Transilvania a început ca o încercare a armatei române de a cuceri această provincie și de a scoate Austro-Ungaria din război. Inițial, ofensiva română în Transilvania a fost marcată de succes.
Operațiunea de apărare a trecătorilor din Munții Carpați a fost a treia operațiune strategică desfășurată de Armata Română. Această operațiune a avut loc în primele luni de campanie militară de la intrarea României în Primul Război Mondial.
Lașitatea și incompetența comandanților, generalii Aslan și Teodorescu, au condus la rușinoasa înfrângere de la Turtucaia.
Oltenia a fost invadată de inamic. Craiova era ocupată. Drumurile și căile ferate erau sub controlul trupelor invadatoare. Trupele române s-au retras peste Olt, spre Muntenia.
După trei luni de campanie militară, România a cedat în fața trupelor combinate ale Puterilor Centrale. Mai mult de jumătate din teritoriul țării împreună cu capitala, București, a căzut în mâinile inamicilor.
Reorganizarea Armatei Române a avut loc după retragerea acesteia în Moldova. Procesul de reorganizare s-a desfășurat sub conducerea nemijlocită a Marelui Cartier General. Franța a sprijinit acest proces, prin intermediul Misiunii Militare Franceze.
Deviza soldaților români, „Pe aci nu se trece!”, a funcționat în cele trei episoade principale ale bătăliei Moldovei: Mărăști, Mărășești și Oituz.
Unirea Transilvaniei cu România a fost proclamată la 1 Decembrie 1918, prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.
Principala problemă din viața politică românească în perioada dintre cele două războaie mondiale a fost lupta între democrație și autoritarism.
În România, Holocaustul denumește prigoana și exterminarea evreilor și țiganilor în teritoriile controlate de statul român.
Evoluţia situaţiei de pe front după bătălia de la Stalingrad a determinat conducerea română să găsească o cale cât mai avantajoasă pentru a ieşi dintr-un război ai cărui învingători se cunoşteau deja. Guvernul român, de acord cu opoziţia, reprezentată de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu a iniţiat tatonări, discuţii şi negocieri în vederea scoaterii României din războiul dus de partea Germaniei şi chiar regândirea alianţelor ţării.
Contextul instaurării comunismului
Al Doilea Război Mondial a adus România în sfera de influență sovietică, astfel că pe scena politică românească s-a afirmat puternic PCR. Cu sprijinul și sub coordonarea sovietică, PCR a reușit să înlăture orice forță democratică și orice posibil adversar.În doar câțiva ani, în România exista o singură forță politică și un singur conducător. Proprietatea privată a fost desființată. Teroarea și represiunea comunistă a cuprins o parte a poporului român. Unii români au fost deportați în URSS sau în Bărăgan, alții au fost arestați pentru diferite simpatii politice sau manifestări anticomuniste.
Prin lovitura de stat de la 23 august 1944 România a întoars armele împotriva fostului aliat, Germania, şi s-a aliat cu Naţiunile Unite.
După înlăturarea lui Ion Antonescu de la conducerea statului, Petru Groza s-a afirmat pe scena politică. Acesta era susținut de liderii de la Moscova și de comuniștii autohtoni.
Comuniştii români şi-au legalizat puterea prin câştigarea alegerilor parlamentare. Au făcut astfel primul pas spre preluarea puterii totale, prin instalarea guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza.
Guvernul condus de Petru Groza a început prigoana asupra membrilor partidelor istorice, PNŢ şi PNL, sub acuzaţia de „criminal de război”, participanți sau membri ai unor „organizaţii de tip fascist”. Naţional-ţărăniştii şi naţional-liberalii erau vânaţi. Se încerca asocierea lor cu criminali de război sau cu fasciştii.
Obligat de comunişti, Regele Mihai a ales să semneze declaraţia de abdicare de la tronul României. Acest act a atras după sine şi lichidarea Monarhiei.
Crearea PCR-ului s-a făcut cu acordul Moscovei. Comuniştii români au trimis în Rusia o delegaţie pentru a obține aprobarea fondării propriului partid.
Regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej
Începând din 1948, România a devenit Republica Populară Română. A urmat o transformare totală a țării. Regimul comunist de factură stalinistă și-a intrat puternic în drepturi. Pas cu pas, sub directa supraveghere și coordonare a URSS, comuniștii români au anulat orice formă de proprietate. Imediat s-a creat Securitatea, foarte vigilentă în identificarea opozanților.Adversarii regimului, fie ei și fictivi, deoarece de multe ori regimul se baza pe „bănuieli”, au ajuns să fie arestați, bătuți sau condamnați la ani grei de închisoare. Studenții din marile centre universitare s-au răzvrătit împotriva ocupației sovietice și a regimului comunist. Orice formă de mișcare sau manifestare anticomunistă a fost înăbușită prin intervenția partidului, a forțelor de represiune, de cele mai multe ori prin forță.
Imediat după instaurarea definitivă a comunismului, printre primele măsuri adoptate s-a numărat şi legea de reformă a învăţământului. Această reformă avea drept scop instituirea unui control total asupra statului şi populaţiei. PCR a militat încă de la începuturi pentru „epurarea și reeducarea” cadrelor didactice, a elevilor și a studenților.
Studenţii şi-au exprimat în mod deschis nemulţumirile. Ei au adus în discuţie probleme nedezbătute până atunci: relaţiile dintre URSS şi România, necesitatea prezenţei trupelor sovietice în România, colectivizarea forţată a agriculturii, situaţia grea a studenţilor, falsitatea afişată de conducători şi de presa oficială în contradicţie cu realitatea.
Fenomenul amplu al deportărilor în Bărăgan s-a declanşat în contextul încordării relaţiilor dintre URSS şi Iugoslavia. Deportările au urmărit purificarea etnică de germani, sârbi şi aromâni şi înlăturarea unor categorii sociale considerate periculoase: marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriaşi, hangii sau deţinători de restaurante.
Partidul Comunist Român, prin procesul de colectivizare, a confiscat aproape în totalitate proprietățile agricole private din țară și le-a comasat în ferme agricole administrate de stat.
Organizaţii comuniste de înregimentare a populaţiei
Comuniștii români, preluând modelul sovietic, au creat instituții sau organizații de înregimentare a tinerilor, de la cele mai fragede vârste. Partidul urmărea, prin intermediul acestor organizații, manipularea copiilor, a elevilor și a studenților, a întregului popor. De asemenea, se urmărea educarea politică în spiritul comunist a acestora. Se pregătea formarea viitorului comunist care să cunoască „realizările” partidului și să le promoveze ca pe un bine absolut. Într-o lume comunistă totul este „perfect”. În realitate poporul este dezinformat, manipulat și forțat să accepte „singurul adevăr”, acela al PCR și al „marelui” conducător.
Organizația Șoimii Patriei a fost o „organizație de masă a copiilor preșcolari și școlari între 4 și 7 ani”. A fost creată de către PCR din dorința de a manipula și educa în spiritul comunist copiii de vârste fragede. Copiii încadrați în Șoimii Patriei erau îndoctrinaţi politic şi înregimentaţi în sistemul comunist.
„Pionierii” au fost o organizație de masă a elevilor cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani. Prin crearea Organizației de Pionieri, PCR urmărea educarea comunistă, crearea unor cetățeni de nădejde ai patriei, așa presupușii copii „multilateral dezvoltați”.
Prin Uniunea Tineretului Comunist se urmărea înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului.
Asociaţiile studenţeşti erau deosebit de importante pentru întregul sistem comunist. Profesorii erau direct implicaţi în educarea „viitorilor patrioţi” ai statului. Toate aceste rigori se năşteau din teama de răzvrătire a tineretului, cu sprijinul cadrelor didactice. Studenţii erau principalul pericol, deoarece au reuşit să surprindă regimul prin organizarea de manifestaţii şi de mişcări anticomuniste.
Partidul Comunist Român a pus în sarcina Casei de Cultură a Studenților educarea şi cultivarea comunistă a tineretului studenţesc. Se urmărea formarea ideologică marxist-leninistă, dar şi înarmarea acestuia cu o educaţie patriotică socialistă. Casa de Cultură a Studenților a reușit să dețină un rol important în îndrumarea şi educarea tineretului studenţesc. A fost un loc de întrunire, distracţie şi relaxare, precum şi de comunicare şi cunoaştere.
Casa Regală a României
Originile Familiei Regale a României se află în dinastia Hohenzollern-Sigmaringen cu reședința la Sigmaringen în Germania. Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen a dat numeroase persoane valoroase Europei. Printre aceștia se numără Carol Ludovic de Hohenzollern, primul rege al României. Istoria României a cunoscut numele a încă trei regi: Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I. Toți aceștia și-au adus contribuția la dezvoltarea țării în toate direcțiile. Un rol important au avut și reginele României care s-au implicat alături de soții lor în domeniul caritabil și în cel al asistenței sociale.
Alexandru Ioan Cuza are marele merit de a fi realizat Mica Unire prin sprijinul primit din partea populației moldovene și muntene. După ce a îndeplinit obiectivul românilor din cele două Principate, puterile politice au considerat că rolul său a luat sfârșit. Astfel, l-au detronat pentru a deschide un nou capitol în istoria României.
Carol I și-a început domnia în România sub titlul de Alteță Regală. Abia după cucerirea independenței a fost încoronat sub numele de Regele Carol I al României, iar țara a devenit un regat. În modernizarea țării, regele s-a implicat intens, fiind cel mai perseverent în acest sens. Ceea ce a construit în cei 48 de ani de domnie părea să se destrame prin izbucnirea Primului Război Mondial.
Prin căsătoria cu Regele Carol I, Elisabeta de Neuwied a devenit regină a României. Aceasta s-a implicat mai puțin în viața politică, dar a câștigat pe terenul instituțiilor caritabile și în valorificarea unor elemente specifice românilor. A impulsionat dezvoltarea culturii, a înființat spitale și a stimulat producția meșteșugărească.
Pe parcursul întregii sale domnii, Regele Ferdinand I a demonstrat că pentru țară se sacrifică în modul cel mai democratic. La alegerea poporului a declarat război țării sale de origine, iar rezultatele s-au materializat prin unirea tuturor românilor într-un singur stat. Pe lângă acest aspect, meritele sale sunt și de ordin diplomatic, politic și cultural.
O fire englezească și libertină, Maria s-a căsătorit la o vârstă fragedă cu principele moștenitor al României. Adusă într-o țară complet necunoscută și pusă în fruntea unui popor străin, regina a devenit una dintre figurile cele mai importante, hotărâte și inteligente care a coordonat românii în război și în drumul spre unire.
Regența reprezintă o guvernare provizorie asumată de una sau mai multe persoane. În România, Regența a funcționat între anii 1927-1930, de la moartea regelui Ferdinand I și până la revenirea lui Carol în țară. Au fost desemnați trei regenți, dar care și-au exercitat funcțiile aleatoriu, fără prea multă implicare, motiv pentru care instituția nu a avut o reputație strălucită.
Regele Carol al II-lea a ocupat tronul României după mai multe tentative de a renunța la acesta. Toate acțiunile sale ca principe moștenitor, soldat, soț și amant au fost calculate astfel încât să tragă foloasele de pe urma tuturor. A trecut peste sentimentele celor apropiați și celor mai puțin importanți pentru a obține ce și-a propus. Alături de punctele sale forte și binele adus țării, nu trebuie uitate defectele regelui care înainte de toate a fost om.
Meritele Reginei Elena a României sunt numeroase, aceasta fiind caracterizată mai ales de dăruire și respect față de oamenii din jurul ei. Având un singur copil, viitorul Rege Mihai I, Regina-Mamă a investit toate resursele și toată iubirea în sensul formării și educării lui. Deși a fost prezentă mai puțin pe scena politică, acest lucru nu i-a anulat calitățile și actele de binefacere.
Regele Mihai a domnit de două ori. Prima dată pe vremea când era minor și a fost reprezentat de o Regență, iar apoi a reluat domnia după ce tatăl său a abdicat. Perioada de început a domniei a coincis cu al Doilea Război Mondial, România luptând pentru recucerirea teritoriilor cedate de Carol al II-lea. Continuarea domniei a stat însă sub semnul instaurării la putere a comuniștilor. Aceștia l-au forțat pe rege să abdice și i-au retras cetățenia. Au trecut câteva decenii până când i s-a permis să se întoarcă în România.
