Pionierii patriei
Educarea comunistă a elevilor
autor Cristina Pop, februarie 2017
„Pionierii” au fost o organizație de masă a elevilor cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani. Prin crearea Organizației de Pionieri, PCR urmărea educarea comunistă, crearea unor cetățeni de nădejde ai patriei, așa presupușii copii „multilateral dezvoltați”.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
„Pionierii” au fost o organizația de masă a elevilor cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani ce a luat ființă după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. La începuturi pionierii au făcut parte din Uniunea Asociațiilor de Elevi din România. Regimul comunist a fost preocupat de înregimentarea și manipularea politică și ideologică a întregii populații, indiferent de vârstă.

Prin crearea Organizației de Pionieri, PCR urmărea educarea comunistă, crearea unor cetățeni de nădejde ai patriei, așa presupușii copii „multilateral dezvoltați”. Cea mai veche organizație de pionieri a fost „Tinerii pionieri Spartacus”, constituităîn URSS. Ulterior aceasta a purtat numele de „Organizatia de pionieri V. I. Lenin”, ce a fost încredinţată organizaţiei de tineret comunistă din URSS, Comsomolului.

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial a luat naștere Organizația Pionierii României. Cu această ocazie a fost creată și revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, pionierii au fost încadrați în Uniunea Asociațiilor de Elevi din România. După înfiinţare Organizaţia Pionierilor a fost subordonată Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitor, ulterior aceasta fiind trecută în subordinea directă a Partidului Comunist Român, ca fiecare organizație de înregimentare a populației, indiferent de vârstă.

Angajamentul, un jurământ practic, depus de elevi cu ocazia încadrării în Organizația Pionierilor era următorul: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor”. Cuvinte serioase pentru un copil de 7 ani, puțini ca să nu zic că aproape nici un copil nu erau conștienți de cuvintele rostite. Era vârsta copilăriei, a jocului nu a maturității politice.

Organizația Pionierilor la începuturi, atât ca activități desfășurate cât și ca mod de funcționare era puternic influenţată de modelul sovietic, existând o strânsă legătură cu organizaţia pionierilor „I. V. Lenin” din URSS. După venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea României, prin promovarea național-comunismului, și asupra mişcării pioniereşti din România s-a simțit un puternic caracter național. S-a produs o distanţare faţă de modelul sovietic, fiind adăugat tricolorului pe marginile egale ale cravatei de pionier, anterior aceasta fiind complet roşie. De asemenea, au fost excluse din statutul Organizaţiei Pionierilor referirile explicite la organizaţia similară a pionierilor din URSS.

Până la vârsta de 14 ani, elevii dețineau statutul de pionieri, rezultatele bune la învăţătură erau răsplătite cu intrarea în rândurile pionierilor. Mai devreme sau mai târziu toți elevii dobândeau calitatea de pionier, pentru unii această încadrare devenise o dorință. Pentru unii înscrierea în rândurile Organizația Pionierilor constituia o etapă obligatorie a copilăriei, însă pentru alții a reprezentat o trambulină în carieră.

Elevii de clasa a II-a erau cuprinși în rândurile pionierilor, moment în care depuneau un angajament față de Organizația „Pionierilor”. Înscrierea în această organizație, depunerea unui jurământ, punea copilul în situația unei responsabilizării precoce, avea sarcini și atribuții, pe care dacă le îndeplinea putea să fie recompensat.

Pe lângă angajament depus de pionieri cu ocazia încadrării în Organizație, aceștia rosteau şi un legământ: „Voi învăţa şi voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului şi Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pioniereşti”. Deviza pionierului era: „Pentru gloria poporului şi înflorirea României Socialiste, pentru cauza partidului – înainte!”, la care răspunsul era: „Tot înainte!”.

Regimurile totalitare au fost preocupate de înregimentarea populației de la cele mai fragede vârste. Comuniștii au folosit o puternică propagandă printre tineri, inclusiv printre copii. Organizația „Pionierii” a fost creată de PCR în vederea controlării și manipulării copiilor.

Organizaţii similare cu cea Pionierilor Patriei au existat şi în alte ţări, de exemplu în Republica Democrată Germană a existat „Micii Pionieri” și Organizaţia de pionieri „Ernst Thälmann” ce cuprindea elevii claselor primare şi gimnaziale, în China au fost creată organizația „Micii Ostaşi Roşii” și „Tinerii Pionieri din China”, în Vietnam „Copiii lui August” și Organizaţia Pionierilor „Ho şi Min”, în Bulgaria „Septembriştii”, în Polonia „Organizaţia Harterilor”.

Alte organizații similare Pionierilor: în Mali a existat „Tinerii Pionieri”, în Malawi „Tinerii Pionieri din Malawi”, în Norvegia „Tinerii Pionieri”, în Belgia „Pionierii Partidului Muncii din Belgia”, în Portugalia „Pionierii Portugaliei”, în Senegal „Mişcarea Naţională a Pionierilor Senegalezi”, în Spania „Pionierii din Partidul Comunist din Bascia”, în Siria „Partidul de Pionieri Baath”.

Alte organizații similare Pionierilor au existat și în Ungaria „Micii Toboşari”, în Albania „Pionierii lui Enver Hoxha”, în Cehoslovacia „Pionierii Partidului din Uniunea Tinerilor Socialişti”, în Republica Federativă Iugoslavia „Uniunea Pionierilor din Iugoslavia”, în Belarus „Organizaţia pionierilor din Republica Belarusă”, în Cuba „Organizaţia de Pionieri José Martί”, în Coreea de Nord „Detaşamentede Tineri Pionieri din Uniunea Copiilor Coreeni”.

În România a existat o oganizaţie de copii care nu a avut nimic de a face cu comuniștii, creată ânainte de proimul război mondial, cunoscută sub numele de „Cercetaşii României”. Aceasta a fost constituită după modelul englez al colonelului Robert Baden-Powell, care a creat și primele tabere de cercetaşi. „Cercetaşii României” au fost desfiinţaţi printr-un decret de către Carol al II-lea fiind însă înlocuiţi cu organizaţia „Straja Ţării”.

Au existat organizații similare Pionierilor din România și în Statele Unite ale Americii „Tinerii Pionieri Americani”, în Mexic Pionierii Asociaţiei „Vicente Lombardo Toledano din Partidul Popular Socialist, în Finlanda „Uniunea Democrată a Pionierilor Finlandezi”.

În general existența unor organizații de înregimentare al copiilor atrăgea după sine crearea unor spații pentru desfășurarea unor activități. În cazul României, la câţiva ani de la înființarea Organizației „Pionierilor” s-au construit case ale pionierilor în orașele cu un număr mare de elevi, dar și în centrele muncitorești, iar la București a fost ridicat Palatul Pionierilor, în acest moment numit Palatului Copiilor. Casele Pionierilor primeau sarcina de a atrage în activitățile lor și copii membri ai Organizației „Șoimii Patriei”.

În adunările pionierești era rostită de elevi deviza pionierului, moment urmat întotdeauna de salutul pionieresc. Organizația „Pionierii patriei”, ca orice organizaţie, stabilea drepturi şi obligaţii pentru membri săi. Printre sarcinile pionierilor se numărau: participarea la întreaga activitate a grupei, detaşamentului şi unităţii din care făcea parte, posibilitatea de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale Organizaţiei Pionierilor, implicare și participarea la forurile pio­nie­reşti şi la conferinţele organizaţiei.

Pentru încurajarea și stimularea elevilor, se acordau recompense pentru diferite activităţi pioniereşti, cum ar fi: evidenţierea în faţa detaşamentului sau a şcolii, fotografierea lângă drapelul unităţii, înscrierea numelui în cartea de onoare a unităţii pioniereşti şi, în cele din urmă, acordarea unor distincţii specifice. Pionierii aveau posibilitatea de a face propuneri pentru îmbunătăţirea muncii pioniereşti; să-şi exprime, eventual, părerea cu privire la întreaga activitate, să participe la diferite activităţi ale cercurilor şi cluburilor şcolare, la concursuri şi expoziţii.

Elevii erau încântați de aprecierea lor în cadrul Organizației, copii fiind acești elevii trăiau perioada și încadrarea în diferitele Organizații de înregimentare ca o normalitate, la fel cum era și participarea la activități ale acestora. Era o vârstă la care efectiv regimul comunist se juca cu niște persoane fragede, care nu înțelegeau prea multe despre cele ce se petreceau, dar își doreau să fie la fel ca ceilalți, să fie promovați și implicați în cât mai multe activități.

Sub imboldul îndoctrinării politice, au fost stabilite mai multe obligaţii pentru elevi încadrați în Organizația „Pionierii”, pe care aceștia trebuiau să le respecte. Printre cele mai importante obligații ale pionierilor, în general pentru cei mai mici, clasele II-IV, se numără: să-şi iubească şi să-şi slujească patria; să înveţe şi să fie un bun prieten al cărţii; să participe la activităţile grupei; să-şi respecte cuvântul dat; să fie cuminte, îngrijit şi ordonat; să iubească natura şi să participe la îngrijirea casei, a clasei şi a şcolii.

Alte obligații ale pionierilor au fost: să fie un bun prieten şi să-i înveţe şi pe alţii să facă numai lucruri bune; să fie respectuos faţă de vârstnici şi faţă de cei din jur; să-şi iubească părinţii şi învăţătorii şi să aibă încredere în forţele sale şi ale tovarăşilor săi. Practic încadrarea în rândul pionierilor părea a fi o ocazie pentru educarea copiilor, însă sub acest pretext se strecurau intenționat idei politice, de îndoctrinare a copiilor de la cele mai fragede vârste.

Pionierii se bucurau de acordarea unor medalii, insigne sau distincții pentru diferitele activități organizate de Organizația Pionierilor. A fost promovat un sistem de recompensare care urmărea antrenarea și atragerea copiilor în activitățile PCR. Aceste distincţii încurajau şi stimulau colectivele pioniereşti în domeniul învăţăturii, a formării deprinderilor de muncă, a participării la acţiuni cu caracter patriotic, a însuşirii cerinţelor „Codului etic al pionierului”.

Pentru încurajarea participării la diferitele activități ale Pionierilor, se acordau diplome pentru colectivele de elevi cu rezultate notabile, precum: „Unitate fruntaşă”, „Detaşament fruntaş” sau „Grupă fruntaşă”, titluri însoţite de eşarfe. Unităţile de pionieri puteau fi distinse, în cazuri mai excepționale cu acordarea „Diplomei de onoare a Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor”.

Insignele erau acordate pionierilor care participau activ la activităţi de muncă patriotică, la recuperarea şi reciclarea metalului, a sticlei şi a hârtiei, la colectarea de plante medicinale, creşterea animalelor mici, criteriile suferind unele variaţii şi modificări de-a lungul timpului. Numărul insignelor acordate pionierilor pentru diferite activităţi a crescut. Se acordau insigne pentru marcarea diferitelor momente aniversare din istoria şi viaţa organizaţiei, pentru participarea la concursuri sau acţiuni ale organizaţiei.

Celor mai merituoși membri, Organizatia Pionierilor le acorda distincţii individuale si colective. Dintre cele individuale cele mai importante sunt: titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în muncă patriotică”, „Meritul pionieresc” precum și insigne pe genuri de activitate. Medalia „Meritul pionieresc”era acordată doar pionierilor. Se mai acordau medalii pe genuri de activităţi precum: Pionier sportiv, Pionier sanitar, Start spre viitor, Prieten al pompierilor.

Medalia „Distins cu diploma de onoare a Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor” reprezenta cea mai înaltă distincţie a Organizaţiei Pionierilor, aceasta era destinată în general recompensării cadrelor care lucrau cu pionierii şi personalităţilor din România şi străinătate, care aveau legătură cu Organizaţia Pionierilor. Aceasta putea fi acordată şi ca distincţie colectivă detaşamentelor sau unităţilor de pionieri care se distingeau în activitatea depusă, important de știut că regulamentele stipulau clar că acordarea sa individual pionierilor constituia o excepţie.

Era acordate numeroase distincţii pentru diferite genuri de activităţi. De acestea se bucurau pionierilor care se clasau pe locuri fruntaşe în diversele concursuri: sportive, tehnico-aplicative, ştiinţifice. Distincţiile pioniereşti erau împărţite în: medalii ce erau acordate pionierilor şi cadrelor didactice care îi îndrumau spre obţinerea de rezultate deosebite sau fapte de eroism, și titluri pentru fapte deosebite sau rezultate şcolare deosebite.

Se mai acordau pionierilor renumitele tresele pentru îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: respectarea regulamentului şi îndatoririlor pioniereşti; obținerea unor medii peste 8 la toate materiile de învăţământ şi 10 la purtare; apartenenţa la o formaţiune cultural-artistică, sportivă sau cerc de elevi din cadrul şcolii, casei sau Palatului pionierilor; participarea la acţiuni social-utile iniţiate de detaşamentul sau unitatea de pionieri.

Ulterior, tresele erau acordate pionierilor după îndeplinirea unor reguli mai stricte, precum: participarea activă şi cu iniţiativă la viaţa grupei, detaşamentului şi unităţii; să învețe bine şi obţină la sfârşitul anului şcolar medii de cel puţin 9 la toate obiectele de învăţământ şi 10 la purtare; obţină cel puţin o insignă pe genuri de activităţi. Tresele existau în două variante de culori, albastre pentru pionierii din clasele III-IV şi galbene pentru cei din clasele V-VIII.

La nivelul elevilor claselor V-VIII încadrați în „Pionierii” se simțea mai puternic influența politicului asupra îndatoririlor lor. Aceștia aveau următoarele obligații: să-și iubească cu ardoare patria, astfel încâtsă pună mai presus de orice interesele ţării; să fie pregătiți oricând să participe la apărarea ei, adică să facă sacrificii pentru țară; să cinstească trecutul său glorios, tradiţiile de luptă ale poporului nostru, ale clasei muncitoare.

Pionierii erau coordonați politic, scopul PCR era transformarea pionierilor în membri activi ai Uniunii Tineretului Comunist.. Totul era bine organizat, pionierii erau împărțiți în grupe, detaşamente şi unităţi, ce erau conduse de comandamente pioniereşti. Îndrumarea activităţii era făcută de comandanţi-instructori, de consilii ale Organizaţiei Pionierilor. Dintre aceste consilii amintesc: Consi­liul Naţional, consilii judeţene şi al municipiului Bucureşti, municipale, orăşeneşti şi comunale.

Pionierii trebuiau să-şi exprime prin fapte și acțiuni dragostea nemărginită şi ataşamentul profund faţă de Partidul Comunist Român și față de Republica Socialistă România; să înveţe cu sârguinţă şi să fie un prieten statornic al cărţii; să iubească şi să respecte munca, să participe activ la acţiunile de muncă patriotică; să apere şi să păstreze cu grijă avutul obştesc.

Alte obligații importante ale pionierilor claselor V-VIII erau: să-i cinstească pe cei care făuresc bunurile materiale şi spirituale ale ţării; să dovedească, în întreaga activitate de învăţătură, muncă şi pregătire practică productivă, interes şi pasiune, precum şi năzuinţa de a obţine o calitate cât mai înaltă a muncii lor; să-şi cultive aptitudinile şi talentele, ma­nifestând întotdeauna iniţiativă, spirit creator şi novator, cutezanţă; să dovedească prin fapte ataşamentul faţă de organizaţie, manifestând iniţiativă şi răspundere în înde­plinirea sarcinilor şi îndatoririlor pioniereşti; să participe activ la viaţa grupei, detaşamentului şi unităţii; să răspundă fără şovăire la chemările organizaţiei.

De asemenea elevii încadrați în Organizația „Pionierii” aveau obligația de a fi disciplinați şi ordonați atât în şcoală, cât şi în afara ei; să se îngrijească permanent de menţinerea sănătăţii şi călirea sa fizică; să fie cinstit, modest şi drept; să spună adevărul şi să lupte pentru triumful acestuia; să fie curajos şi demn; să aibă încredere în forţele sale şi ale tovarăşilor săi; să fie un bun coleg şi prieten; să lupte hotărât împotriva lipsurilor, pentru sporirea neîntreruptă a onoarei şi prestigiului colectivului din care face parte; să-şi iubească învăţătorii şi profesorii, să-i respecte pe cei mai în vârstă şi să aibă grijă de cei mici.

În cadrul Statutului Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România se prevedeau anumite sancţiuni împotriva pionierului care nu-şi îndeplinea sarcinile ce-i reveneau sau avea diferite abateri de la ele, și anume: mustrarea acestuia în faţa grupei sau în faţa unităţii de pionieri; discutarea lui în faţa comandamentului, detaşamentului sau chiar în adunarea de detaşament.

Consiliile și comandamentele pionierești, printr-o strânsă colaborare cu inspectoratele școlare și conducerile școlilor, organizau pentru pionieri: tabere de profil și concursuri cu etape comunale, orășenești, municipale și județene. Concursurile se axau pe cunoștințe de: limba și literatura română, istorie, limba și literatura maternă pentru acei elevi din școli cu predare în limbile naționale conlocuitoare, matematică, fizică. Cadrele didactice aveau sarcina de a coordonarea detașamentele și unitățile pionierești, având calitatea de comandanți. Acestea era implicate direct în procesul de îndoctrinare politică.

Consiliile și comandamentele pionierești aveau obligația de a antrena toți pionierii și școlarii la autogospodărirea internatelor și a cantinelor școlare, la păstrarea ordinei și curățeniei. De asemenea erau îndrumate să inițieze activități care să vizeze formarea de deprinderi practice la școlari. Copiii urmau să fie viitorul țării, patriei socialiste.

Consiliile și comandamentele pionirești sprijineau conducerile școlilor în organizarea și desfășurarea, în spiritul prevederilor impuse la nivel politic, în organizarea unor activități aplicative prin procesul de învățământ din grădinițe și învățământul primar, a practicii productive, industriale și agricole din cadrul învățămânului gimnazial. În vederea îmbunătățirii procesului instructiv-educativ au organizat mai multe activități, de multe ori în colaborare cu organele de învățământ, prin care încercau să antreneze cadrele didactice și elevii: conferințe, schimburi de experiență, consfătuiri, simpozioane.

Implementarea organizațiilor de înregimentare a poporului, de către regimul comunist, i-a cuprins și pe copii. Aceștia percepeau încadarea în diferitele organizații ca o normalitate, fără a conștientiza demersul lucrurilor. Calitatea de „pionier” era deținută până la vârsta de 14 ani, vârstă la care tinerii erau recrutaţi în rândurile UTC-iştilor. O condiţie esențială: părinţii acestora să fie muncitori şi să aparțină religiei ortodoxe.

Lectorul Universitatea București Ioan Stanomir „A fi pionier era o calitate tot atât de naturală ca şi pasiunea pentru fotbal. Rangul de pionier aducea cu sine și o prima lecție despre democrația socialistă, și alegerile pentru comandantul de unitate nu erau decât repetiții generale pentru congresele oamenilor mari. Îmi revin în minte savantele indicații ale activiștilor de partid, inițiindu-i pe pionieri în tainele ședințelor pe municipiu, acolo unde erau invitați și tovarășii de la centru. Arta ridicării pentru aplauze implica ținerea cu o mâna a scaunului, pentru ca orice zgomot inutil să fie evitat.”

Un asistent de la Universitatea din București, Paul Cernat afirma: „Nu ne-au cărat până la Doftana, la Monumentul Eroilor sau alt loc sacru. „Ne-au făcut” la noi la școala, la 155. Am depus jurământul la drapel, am învățat imnul cutezătorilor, „Tot înainte”, iar după instructaj am plecat să ne jucăm „cu indienii” pe un şantier părăsit. Primeam lunar revista „Cutezătorii”. Poșta ni le aducea mereu în clasă. Texte si poze despre activitatea pionierilor creatori, omagii şi benzi desenate „patriotice”, cu voievozi şi cu un erou negativ pe nume «părcălabul Buhtea»”.

Un fost pionier își amintea: „Abia fusesem făcut pionier, în 1989, când a venit Revoluţia şi mi-a spulberat visul de un sfert de viaţă. Până să devii pionier (ceea ce se întâmpla în clasa a doua), trebuia să te mulţumeşti cu insipida uniformă bleumarin. Odată ce deveneai pionier, însă, primeai şi o eşarfă roşie, cu tricolor pe margine. Visam la eşarfa aceea de când eram şoim al patriei, dar ghinion. Imediat după Revoluţie, atât «şoimii patriei», cât şi «pionierii» s-au desfiinţat, fiind considerate organizaţii comuniste, iar eşarfele roşii, singura pată de culoare la îndemâna elevului, au fost retrase”.

După împlinirea vârstei de 14 ani, pionieri deveneau membri ai Uniunii Tineretului Utecist. Se continua îndoctrinarea politică a acestora, încercându-se transformarea lor în susținători fideli ai regimului, așa cum afirmau comuniștii în elemente de bază în construirea socialismului, sub sloganul „Tot înainte!”.

Un fost pionier, Alin Stanciu afirma: „Nu mă deranjau îndatoririle. Mă bucura faptul că aveam dreptul de a mă abona la revista Cutezătorii, ceea ce era un fel de performanţă personală. Eu eram cu un an în faţa altora. Când ei citeau Luminiţa, eu eram deja un cititor «ilegalist» de Cutezătorii, căci îl luam pe furiş de la colegii mai mari”.

Fost pionier, Alin Stanciu preciza cu privire la calitatea de pionier: „Statutul de pionier îl râvneam pentru că mă scăpa de ironiile colegilor mai mari. A fi şoim nu era cine ştie ce fericire, echivala cu un fel de inferioritate şi te expunea băşcăliei celor mai mari. Nu am fost scoşi la iarbă verde, ci ne-au făcut pionieri în curtea şcolii. Dar nu asta m-a deranjat, ci faptul că trebuia să port zilnic uniforma”. O fostă pionieră își amintește: „Pentru mine a fost frumoasă ce­remonia din clasa a II-a, pentru că am devenit pe loc şi comandant de detaşament”.

Școlarii înrolați în Organizația Pionierilor, sub îndrumarea celor ce se ocupau de desfășurarea activității aceste organizații afirmau: „Noi, pionierii României socia­liste, creştem, învăţăm şi muncim în cea mai glorioasă epocă din istoria multimilenară a patriei noastre, epocă pe care, cu adâncă vibraţie patriotică, aleasă pre­ţuire şi deosebit respect, întregul popor o denumeşte «EPOCA NICOLAE CEAUŞESCU»”. Afirmații destul de complexe, chiar greu de înțeles la vârsta la care diferiți elevi le rosteau.

Copii sub îndemnul sau manipularea cadrelor didactice sau persoanelor implicate în activitatea Organizației „Pionierilor” afirmau: „Beneficiind de condiţii minu­nate de viaţă, muncă şi învăţă­tură, de educare şi afirmare, de împlinire a celor mai cutezătoare idealuri, toţi copiii ţării suntem animaţi de dorinţa şi hotărârea fermă de a învăţa şi munci, de a ne pregăti necontenit pentru a fi demni de măreţele realizări obţi­nute prin muncă eroică de po­porul nostru, sub conducerea partidului, în anii socialismului, de dragostea şi încrederea cu care tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român ni se adresează atunci când ne nu­meşte «primăvara patriei», «viito­rul naţiunii noastre»”.

Relevantă pentru îndoctrinarea politică, socialistă a copiilor este unmătoarea frază rostită de pionieri: „Noi, copiii României socialiste, pionieri şi şoimi ai patriei, cu neţărmurită dragoste, deosebită stimă şi profund respect, ne ex­primăm din adâncul inimilor înal­tul omagiu, sentimentele de aleasă recunoştinţă şi fierbinte mulţumire faţă de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele. Republicii Socialiste România, faţă de tovarăşa ELENA CEAUŞESCU, membru al Comitetului Politic Executiv al CC. al P.C.R., prim-viceprim-ministru al Guvernului, preşedinte al Consiliului Naţional al Ştiinţei şi învăţământului, pentru grija şi atenţia perma­nentă cu care suntem îndrumaţi şi ocrotiţi, pentru copilăria feri­cită, lipsită de griji, pe care o trăim în epoca de aur a patriei”.

Îndoctrinarea și manipularea politică se simte în modul în care elevii se adresau cu diferite ocazii: „Prin tot ceea ce facem şi năzuim, învățând şi muncind cu pasiune, elan şi răspundere, noi, purtătorii cravatelor roşii cu tricolor, creştem odată cu ţara, ne formăm la şcoala iubirii de patrie, popor şi partid, urmăm cutezători exemplul comuniștilor pentru a deveni constructori pricepuţi şi devotaţi ai socialismului şi comunismului în scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România”.

Pionierii și șoimii, prin modul în care erau îndrumați să se adreseze, trebuiau să devină susținători ai regimului și ai socialismului: „Prin sport și drumeție, în timpul liber și în vacanțele școlare, noi, pionierii și șoimii patriei, ne formăm la școala dragostei de țară, creștem sănătoși și viguroși. Pionierii României Socialiste, țara păcii, sunt prieteni cu toți copiii lumii”.

Îndoctrinare politică a unor minți fragede se simte în mai toate manifestările în care erau implicați școlarii, copiii, în cadrul unor astfel manifestări, declarau că „Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al PCR, președintele Republicii Socialiste România, tovarășa Elena Ceaușescu, cu deosebită dragoste și grijă părintească ne ocrotesc copilăria fericită”.

Un doctor în istorie, Simona Preda, afirmă cu privire la o lucrare de referinţă a copilăriei pioniereşti, din ci­clul Cireşarilor: „Constantin Chiriţă are un talent incontestabil de scriitor, evită să scrie în limba de lemn şi nu plictiseşte cititorul cu descrieri. Este savuros. Car­tea sa este un roman despre eroi, fie ei şi pionieri, o carte despre excep­ţio­na­li­ta­tea românească spre care erau datori să tindă toţi şcolarii. Nu pot pune Cireşarilor eticheta de roman ideologic în in­te­gra­li­tatea sa, deși clişeele regimului, în­dem­nu­rile pioniereşti şi spiritul comunist res­piră la fiecare aventură a lor. (...) Elogiul pionierilor ce redescoperă trecutul, po­vestirile cu ilegalişti, cu domnitori, bla­mul la adresa lumii capitaliste şi glo­ri­ficarea patriei străbune sunt numai câ­teva dintre clişeele momentului care in­fu­zează amplul roman”.

Organizația Pionierilor, în colaborare cu școala, cu Uniunea Tineretului Comunist și cu familia, bineînțeles că sub conducerea organelor și organizațiilor de partid acționa pentru educarea elevilor prin muncă. Organizația Pionierilor avea sarcina ca munca pionierilor și a școlarilor să se axeze pe activități politico-ideologic, cultural-educative, sportive-turistice și recreative.

Nicolae Ceaușescu, prin intermediul mai multor expuneri ale sale sublinia importanța consiliilor și comandamentelor pionierești și anume: educare copiilor în spiritual muncii și cultivarea unei atitudini înaintate și conștiente față de îndeplinirea sarcinilor principale ale fiecărui pionier și școlar, acea de a învăța. Învățătura era calea de cultivare a principiilor și idealurilor comuniste, de formare a spiritului patriotic, revoluționar încă de la cele mai fragede vârste.

Cu ocazia diverselor aniversări a existenței și activității Organizaţia Pionierilor din Republica Socialistă România în fiecare judeţ, fiecare organizaţie organiza evenimente pentru sărbătorirea momentului. Directiva era următoarea, publicată în ziarul oficial al partidului „Scânteia”: „În toate colectivele pioniereşti vor fi organizate cicluri de acţiuni dedicate cunoaşterii vieţii, operei şi activităţii revoluţionare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, marele conducător al naţiunii noastre socialiste, marele Erou al neamului, personalitate proeminentă, de înalt prestigiu a lumii contemporane, ale cărui pilduitoare dăruire şi abnegaţie revoluţionară puse în slujba înfăptuirii celor mai nobile aspiraţii şi idealuri ale poporului român reprezintă pentru toţi copiii patriei un strălucit exemplu de patriot înflăcărat, de comunist consecvent revoluţionar, care îşi dedică întreaga viaţă cauzei partidului şi poporului, socialismului şi comunismului, triumfului păcii şi progresului în întreaga lume”.

Consiliile și comandamentele pionierești, sub conducerea organelor și organizațiilor de partid, au desfășurat o intense activitate politico-educativă în rândurile școlarilor și pionierilor, ale comandanților-instructori. Se avea ca țintă creșterea nivelului de conștiință și responsabilitate a copiilor, ridicarea nivelului calitativ al întregii activități. Se crerea asigurarea unui climat de exigență care să favorizeze buna funcționare și reușită a tuturor activităților politico-educative.

În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România se preciza că este o organizatie revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri, care are menirea de ai determina pe elevi să cunoască, să înțeleagă și să slujească politica Partidului Comunist Român. Era o ocazie a comuniștilor de ai mobiliza pe copii să participe la acțiunile PCR și la înfăptuirea politicii acestuia.

În statutul Pionierilor se afirma „Organizatia Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajuta pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultiva mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului”.

Educarea prin muncă a elevilor era o idee ce își găsea susținători în toate mediile sociale, însă existau persoane ce conștientizau foarte bine că această idee a pornit de la dorința de înregimentare și îndoctrinare politică a copiilor. Se încerca transformarea societății, a poporului, motiv pentru care se începea de la vârste fragede, în susținători fideli ai regimului comunist. „Prin muncă și pentru muncă” este un slogan comunist, care nu semnifică nimic altceva decât o manipulare a poporului.

Educația și învățătura prin muncă, reprezentau după cum se afirma, obiectivul educativ fundamental. Însă nu se trecea cu vederea organizare de activități politico-educative. Autoritățile comuniste subliniau că toate aceste activități aveau să participe la stimularea interesului pentru știință, tehnică, cultură, artă, pentru lărgirea orizontului de cunoaștere, pentru dezvoltarea aptitudinilor și capacităților creatoare.

Existau mai multe programe ce se desfășurau în cadrul Organizației Pionierilor: „Programul educației prin muncă și pentu muncă în spiritual revoluționar al pionierilor și școlarilor”, „Codul etic al pionierului”. Prin intermediul unor astfel de programe, detașamentele și unitățile de pionieri, consiliile și comandamentele urmăreau stimularea inițiativelor, formare unor deprinderi de muncă independent, crearea unui spirit bazat pe ordine și disciplină, pe respectarea normelor de conduităîn școală, familie și societate. De asemenea se promova interesul pentru munca intelectuală și fizică, astfel ca fiecare pionier să devină un „constructor al socialismului și comunismului”.

Diferite consilii și comandamente pionierești au desfășurat sub genericul „Gândim, muncim și trăim în chip comunist” mai multe activitățipolitico-educative, care să participe la ridicarea continua a nivelului de pregătire teoretică și practică a tuturor pionierilor și școlarilor.

Cadrele didactice care lucrau cu pionierii, în cadrul cursurilor de perfecționare, trebuiau să se axeze pe probleme legate de formarea atitudinii înaintate a pionierilor și școlarilor față de învățătura și muncă. Cursurile de perfecționare organizate erau centrate pe activități practice, pe deprinderea unor medode eficiente de activități, pe metode și procedee care să favorizeze procesul de educare prin muncă și pentru muncă, pe metode care să stimuleze interesul pionierilor și școlarilor față de știință, tehnică și creație.

Consiliile și comandamentele pionierești urmăreau, la îndemnul partidului, îmbunătățirea pregătirii teoretice și practice a tuturor copiilor, a conținutului programelor și manualelor școlare. Se avea în vedere determinarea elevilor, prin antrenarea în diverse activități politico-educative colective sau individuale, să învețe mai bine, să devină mai conștincioși, urmăridu-se promovare ciclurilor școlare de către toți elevii, fără să mai existe repetenți.

Implicarea politicului în activitățile organizate cu școlarii de diferite vârste, în desfășurarea procesului instructiv-educativ era o povară atât pentru unele cadre didactice, cât și pentru unii elevi. În schimb partidul se lăuda cu performanțe și cu perfecționarea sistemului de învățământ, afirmându-se că elevii erau din ce în ce mai buni, că învățământul politic de partid contribuia la educația și creșterea în „spiritul muncii și dreptății” a celor tineri.

Autoritățile comuniste subliniau importanța perfecționării „întregului proces instructiv-educativ”, care în mod obligatoriu trebuia pus în slujba partidului. Doar un învățământ politizat era unul calitativ și eficient. Într-o ședință festivă, la care au luat parte toată conducerea de partid și stat, s-a hotărât înființarea primelor detașamente de pionieri, ce urmau să fie supuse unui învățământ politic. Această decizie a fost luată într-o Plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

În anii 1970 s-a întrunit pentru prima oară Forumul Naţional al Organizaţiei Pionierilor din România, la Breaza. Acestea reprezentau reuniuni anuale la care participau delegaţi ai pionierilor din toate judeţele pentru a dezbate diverse aspecte legate de activitatea pionierească. Forumurile se desfăşurau sub forma unei tabere în perioada vacanţei de vară, organizate în fiecare an într-o altă locaţie. Forumurile naţionale erau precedate de organizarea unor forumuri judeţene.

Partidul trăgea la răspundere consiliile și comandamentele pionierești pentru modul în care își îndeplineau sarcinile. Elevii trebuiau să devină școlari silitori, „sârguincioși”, cuvânt folosit în diferite ocazii de comuniști cu privire la pionieri, și bineînțeles niște pionieri harnici. Cu ocazia diferitelor Conferințe Naționale sau Plenare ale Consiliului Național al Organizației Pionierilor sau se subliniau minusurile desfășurării procesului de învățământ, cât și a activităților politico-educative ale pionierilor. Elevii trebuiau orientați spre meserii „deficitare”, precum în domeniile de construcții, transporturi, metalurgie etc.

Se punea presiune pe Organizația Pionierilor să se axeze pe activități ce trebuiau să stimuleze creația tehnico-aplicativă a școlarilor. Această organizație avea obligația de a acorda o atenție pregătirii și perfecționării practice și metodice a cadrelor didactice care conduc diferite activități ale cercurilor tehnico-aplicative din școli.

Munca patriotică era pentru comuniști o cale de educare prin muncă a școlarilor. Cei mici erau pregătiți să participe la îndeplinirea sarcinilor stabilite de partid, care erau prezentate ca un plan de „înflorire continuă a patriei socialiste”. Partidul prin implicarea școlarilor urmărea manipularea copiilor de vârste fragede, o „responsabilizare social-politică”.

Erau organizate mai multe concursuri de stimulare și dezvoltare a interesului pentru știință și tehnică, pentru acumularea și consolidarea cunoștiințelor primite la școală. Toate concursurile avea ca țintă și cultivarea mândriei patriotice, afirmându-se în general știința și tehnica românească. Concursurile organizate de consiliile și comandamentele pioniere aveau ca obiectiv orientarea școlară și profesională a pionierilor, în concordanță cu necesitățile social-economice a țării. Pionierul urma să devină un bun cetățean al României Socialiste.

Prin organizarea de concursuri se urmărea stimularea gândirii și creativității, a spiritului de observației, ținându-se seama de necesitățile economiei naționale. Un alt scop al concursurilor era formarea unor deprinderi de muncă practică, insuflarea unei discipline a muncii. Concursurile se desfășurau pe mai multe secții, cu participarea școlarilor, pionierilor și uneori a șoimilor. Erau acordate distincții și premii pentru câștigătorii concursurilor.

Consiliile și comandamentele pionierești asigurau organizarea și desfășurarea concursurilor. Acestea colaborau de cele mai multe ori cu organizațiile UTC, cu conducerea școlilor, inspectoratelor școlare, cadrelor didactice.

În timpul regimului comunist, totul trebuia făcut cu respectarea unor reguli stricte, de cele mai multe ori absurde și fără rost. Există o ordine în tot. De exemplu, în timpul adunărilor de pionieri, la diferitele careuri pionierii erau așezați în ordinea descrescătoare a claselor, în sensul acelor de ceasornic; pionierii fiecărui detaşament erau încolonaţi pe grupe, în şiruri paralele, în frunte cu comandanţii de grupe.

La careuri, întotdeauna în dreapta detaşamentului stăteau pionierii care ţineau drapelele, lângă ei fiind comandantul-instructor şi instructorul utecist. Nimic nu era întâmplător.

Pionierul comandant de detaşament stătea în faţa detaşamentului, la o distanţă de 3 metri. Pe latura deschisă a careului, în centru, se afla pionierul comandant şi comandantul-instructor, în timp ce trompetiştii şi toboşarii stăteau în flancul drept. În afara careului, având cu ei toate drapelele, stăteau gărzile port-drapel şi cei patru pionieri care aveau misiunea de a ridica drapelul pe catarg.

Cele mai folosite comenzi la ceremonialul adunării de unitate erau: „Pionieri, pentru întâmpinarea drapelelor, drepţi!”, „Pionieri, pentru onor la drapel, fiţi gata!”, „Raportul detaşamentelor!”, „Detașament, în careu adunarea!”, „Detașament alinierea!”, „Raportul grupelor!”, „Grupa, pentru raport, înainte!”.

Totul era bine pregătit, toți cei ce participau știau ce au de făcut. În cadrul ceremonialului adunării de unitate comandanţilor de detaşament adresau următorul ordin: „Detaşament, pentru raport, drepţi!”, urmând ca ulterior să fie prezentat raportul care suna în fel următor: „Tovarăşe comandant de unitate, detaşamentul clasei … cu un efectiv de … pionieri, din care prezenţi …, este gata pentru începerea activităţii. Raportează comandantul detaşamentului, pionierul …”

Ceremonialul continua cu comanda pionierului comandant de unitate: „Unitate pentru raport, drepţi!”. La această comandă se răspundea: „Tovarăşe comandant-instructor, unitatea de pionieri, cu un efectiv de … pionieri, din care prezenţi …, este gata pentru începerea adunării (activităţii). Raportează comandantul unităţii, pionierul …”.

La finalul adunării, pionierul comandant de unitate rostea următoarea comandă: „Pionieri, pentru coborârea drapelului patriei şi ducerea drapelelor, drepţi!”, „Adunarea noastră a luat sfârşit!”.

Organizația Pionierilor a dispus de mai multe cântece, intonate de către copii. Acestea denotă modul în care propaganda comunistă a reușit să se infiltreze în cele mai intime momente ale vieţii de copil. Regimul impunea reguli stricte, transformând un copil într-un mecanism obedient, care deprindea calitatea de a se supune unor norme, unei ţinute obligatorii.

Îndoctrinarea politică a copiilor în cadrul Organizației Pionierilor se făcea fie prin diverse activități și acțiuni, cât și prin versuri special concepute pentru a fura mințile celor mici, precum: „Patriei să-i dăm onorul / Şi-un avânt pionieresc / Purpura şi tricolorul / În cravate se-mpletesc”.

Am cravata mea, sunt pionier, / Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier! / Flutură în vânt, zălog şi legământ, / Întâiul meu cuvânt de pionier… Am cravata mea, sunt pionier, / Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier!/ Mâine – brigadier şi şef de şantier, / Chiar dacă azi sunt numai pionier...

Am cravata mea, sunt pionier, / Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier! / Cu tine nu mă joc şi n-o s-o fac deloc, / Eu doar decât mă joc cu pionieri...

În timpul regimului comunist, uniforma era obligatorie pentru toate ciclurile de învățământ. Regimul a impus purtarea unei uniforme și pentru Organizația „Pionierilor”. Pionierii purtau uniformă, cravată roşie cu tricolor, insignă şi însemnele pioniereşti. Fiecare elev avea obligația de a avea o ţinută adecvată, nu se permitea elevilor încălcarea regulamentului școlar. Orice nerespectare a normelor impuse în școli era pedepsită. Începând cu intrarea în clasa a II-a erai „făcut“ pionier, un pas în ierarhia promovată de Partidul Comunist Român. Acum aceștia prin calitatea de „pionier” trebuiau să-și asume și să-și însușească și regulile impuse. Uniforma era una dintre ele.

Pentru băieţi, pe timp de vară, uniforma era alcătuită din pantaloni bleumarin, bluză albă, bască albă şi ciorapi albi trei sferturi, în timp ce fetele aveau fustă bleumarin, bluză albă şi bască albă, ciorapi albi trei sferturi. Pe timp de iarnă, când era mai frig, le era permis să poarte şi uniforma şcolară.

Pe lângă cămaşa albă, cravata roşie prinsă în jurul gâtului cu un inel de plastic era un accesoriu obligatoriu pentru pionieri. După distanțarea de URSS, exista sintagma de „cravatele roşii cu tricolor” în locul simplelor „cravatele roşii”. Uniforma şcolară era la fel pentru toată lumea, matricola cusută pe mânecă sau uneori atașată în piept şi părul tuns cât mai scurt erau reguli stricte pentru şcoala din comunism.

Un fost pionier preciza: „Nu că aş fi conştientizat asta atunci, dar amintindu-mi acum, uniformele pe care încă le purtam nu estompau cu nimic diferenţele sociale dintre elevi. Cel ai cărui părinţi aveau butic, avea aceeaşi uniformă ca şi alţii, în schimb avea penare cu Mickey Mouse, nu clasica cutie de lemn în care zornăiau creioanele. Când doamna învăţătoare mai croia pe câte unul pe spinare cu indicatorul de la tablă, din unele uniforme ieşea praf, semn că era şi unicul rând de haine al victimei, din altele nu... Ca să nu mai zic că un grup de uniforme făcea schimb cu surprizele gumei Turbo, în timp ce alt grup de uniforme nu se putea bucura de avantajul acesta. În schimb, noi toţi cei în uniforme priveam cu jind la elevii din clasa a cincea, unde uniforma nu mai era obligatorie”.

Teodora Maftei, fost comandant de detaşament își amintea: „Am învăţat la Şcoala nr. 28 din Bacău, care acum se cheamă Miron Costin. Când i-am făcut pe alţii mai mici pionieri, în toamna anului 1988, era cam frig şi trebuia să purtăm uniforma specială, cea cu fustă plisată şi cămaşă albă, dar eram îmbrăcată şi cu pantaloni, şi cu fustă”.

Milioane de pionieri și școlari recoltau, sortau și participau la depozitarea unor importante cantități de grâu. Pionierii participau la majoritatea recoltelor: porumb, sfecla de zahăr, cartofi, legume și fucte. Un program foarte cunoscut printre pionieri a fost „Educație prin muncă și pentru muncă, în spirit revoluționar a pionierilor și școlarilor”, în fapt un slogan comunist. Acest program a atras după sine implicarea copiilor în cât mai multe activități cu caracter politic.

Pionierii desfășurau a activitate tehnico-aplicativă de producție agro-industrială în cadrul fermelor, loturile școlare și al microoperativelor agricole de producție. Să încerca atragerea unui număr mare de elevi spre activități științifice și tehnice desfășurate în cadrul festivalului „Cântarea României”.

O activitate organizată cu implicarea pionierilor a fost „Spic cu spic, patriei snop”. Aceasta presupune o activitate de recoltare a grâului. În general, pionierii participau la mai toată campania de recoltare a producției agricole. Organizați în echipe și brigăzi, pionierii și școlarii, alături de uteciști, participau la diferite lucrări din agricultură. Aceștia erau mobilizați de consiliile și comandamentele pionierești.

„Fiecare pionier – un pom, o floare” activitate ce urmărea înfrumusețarea localităților, dar și implicarea pionierilor în lucrări din silvicultură, precum împăduriri, întreținerea culturilor forestiere și din pepiniere, plantări de pomi fructiferi, arbuști, sădirea florilor. Acțiunea „Asaltul Carpaților” avea ca menire transformarea școlarilor în buni prieteni ai naturii, în ocrotitori ai mediului, combaterea poluării, conservarea și dezvoltarea fondului forestier.