Uniunea Tineretului Comunist
Îndoctrinarea politică a tineretului
autor Cristina Pop, decembrie 2015
Prin Uniunea Tineretului Comunist se urmărea înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului.

UTC a fost un mijloc important de manipulare a tinerilor. Era acea organizație de masă care avea menirea pregătirii acestora pentru viitorul țării, în vederea susținerii politicii duse de partid. Această politică de încadrare a tinerilor în organizații sau instituții de masă a fost dusă de toate regimurile totalitare. Tineretul trebuia să devină un instrument esențial al promovării regimurilor totalitare, prin urmare și a celui comunist. Autoritățile comuniste au perceput tineretul ca fiind viitorul țării, al Partidului Comunist.

Lenin a stabilit „sarcinile Uniunilor Tineretului” și rolul ce trebuiau să-l îndeplinească, în cadrul Congresului al III-lea al Komsomol-ului - Uniunea Tineretului Comunist. Se impunea învățarea comunismului, printr-o îmbinare a studiului cu activitățile practice. Aceasta era principala sarcină a tinerilor. În fapt, a fost o îndoctrinare masivă și o implicare a acestora în planurile regimului comunist.

În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Organizaţia UTC era un factor important în educarea patriotică a tineretului. PCR urmărea, prin această organizație, educarea tineretului în spiritul învăţăturii marxist-leniniste. Această muncă presupunea îndrumare, supunere şi un control permanent.

UTC a fost un ajutor de nădejde pentru partid. Acesta îşi completa permanent rândurile. Partidul era cel care îi hotăra atribuțiile. Se urmărea educarea neîncetată a tinerei generaţii în spiritul dragostei faţă de patrie şi al internaţionalismului proletar, creşterea unui tineret călit, dârz şi curajos, plin de elan revoluţionar în construirea socialismului. Sub conducerea organizaţiilor de partid, organizaţiile uteciste desfăşurau o intensă muncă politică în rândul tineretului.

Organizaţiile de tineret constituiau adevărate şcoli de pregătire a celor mai buni tineri pentru completarea rândurilor partidului. Acestea erau și un mediu propice de educare a tineretului în spiritul dragostei faţă de partid. UTC, denumită ulterior UTM, a avut obligația de a prezenta tineretului succesele obţinute de partid în lupta pentru făurirea unei vieţi mai bune poporului.

Regimurile totalitare, de extrema dreaptă sau stângă, au acordat o atenţie deosebită încadrării politice a tinerilor în anumite organizaţii şi instituţii de masă. Se urmărea cuprinderea tuturor tinerilor şi copiilor, de la cele mai fragede vârste, într-un cadru organizat şi îndoctrinarea sistematică a acestora în scopul creării „omului nou”.

Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare.

Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune.

Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii.

După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină.

Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului.

Tineretul trebuia să fie implicat direct în construirea socialismului. Trebuia să fie educat în spirit comunist, astfel încât să apere ţara de „duşmani”. Prin intermediul organizaţiilor de masă se încerca supunerea, îndoctrinarea şi supravegherea populaţiei.

La Bucureşti, a fost organizată Conferinţa generală a tineretului socialist la care au participat 23 de delegaţi reprezentând 19 organizaţii de tineret, totalizând aproximativ 4.300 de membri. Conferinţa a constituit prelejul comuniștilor de a crea o organizație de tineret. Comuniștii români urmăreau, sub directivele Internaţionalei Tineretului Comunist, KIM, organizaţia bolşevică creată de Comintern, radicalizarea tineretul cu orientare de stânga. Urmăreau şi deturnarea organizaţiilor de tineret social-democrate sau sindicale în scopul creării unei organizaţii de masă comuniste.

Primul statut al UTC din România, provizoriu până la aprobarea lui de Comitetul Executiv al KIM, adoptat la una din plenarele comitetului său central, specifica faptul că Uniunea este o secţie a KIM şi a Federaţiei Balcanice a Tineretului Comunist. Specifica şi că este „complet subordonată” PCR din punct de vedere politic.

Cel mai activ grup a fost Comitetul Central Provizoriu al Mişcării Tineretului Socialist. Acesta a decis să se transforme în Uniunea Tineretului Socialist, UTS, nume înşelător, ales pentru a-i atrage pe social-democraţi. Acest grup a convocat Conferinţa generală a tineretului socialist, stabilită de regimul comunist ca dată de naştere a UTC.

Partidul Comunist din România, reorganizat în străinătate de Comintern, a anunţat transformarea UTS în Uniunea Tineretului Comunist din România, UTCR, şi afilierea acesteia la KIM. A fost un act formal, pe hârtie, decis conspirativ, neavând loc un congres propriu-zis de constituire.

Primul statut al UTCR specifica, în articolul 1, că Uniunea este o secţie a KIM. La articolul 3, preciza că este „complet subordonată” PCR-ului din punct de vedere politic. Astfel, deveneau membri cei care recunoşteau nu doar statutul PCR-ului, ci şi pe cel al KIM-ului. Membrii erau datori să respecte, sub ameninţarea sancţiunilor, regulile stricte ale disciplinei revoluţionare şi normele de conspirativitate.

Pe fondul slabelor performanţe, Uniunea Tineretului Comunist din România s-a autodizolvat. Ca urmare a deciziei KIM, Internaţionala Tineretului Comunist dispărea şi ea, odată cu dizolvarea Comintern-ului. Partidul Comunist Român a calificat desfiinţarea Uniunii Tineretului Comunist din România drept „o greşeală”. S-a hotărât reînfiinţarea Uniunii. Nici de această dată UTCR nu s-a bucurat de aderenţă de masă şi nici de libertate de mişcare. Organizaţia a fost persecutată de regimul antonescian.

Partidul Comunist Român a fost preocupat de învăţământul politic făcut de UTC în facultăţi. Acolo tineretul trebuia să fie urmărit cu atenție, deoarece putea oricând să se revolte împotriva regimului. Pentru comuniști, intelectualii au reprezentat un adevărat pericol: SE PUTEAU REVOLTA. Ei înțelegeau adevărata situație din țară. Din acest motiv, mulți dintre intelectualii din România au fost persecutați sau marginalizați.

Îndrumarea politică a studenților se făcea prin: implicarea tineretului în cât mai multe activități politice, prin discuţii, conferințe sau prin realizarea de lucrări și referate cu teme propuse de partid. Fiecare student trebuia să-şi respecte angajamentul de a presta 10 zile de muncă obştească pe şantierele locale de construcţii, la înfrumuseţarea oraşului, cât şi în sprijinul campaniei agricole de vară în Gospodăriile Agricole de Stat.

Pentru a controla cât mai ușor toate categoriile sociale, PCR a gândit totul la nivel de masă încă de la început. Această politică practicată de toate regimurile totalitare a dus și la înființarea UTC.

Ținta PCR a fost unificarea mișcării revoluționare de tineret în cadrul unui congres general. Acest obiectiv a fost pus pe ordinea de zi, încă de la înființarea partidului. Se urmărea participarea reprezentanţilor tineretului din întreaga ţară. Se sublinia importanţa realizării neîntârziate a unificării mişcării de tineret din România, prin desfiinţarea organizaţiilor de tineret regionale. S-a hotărât astfel convocarea la Bucureşti a Congresului General al Tineretului Socialist. S-a stabilit, totodată, un program unitar de activitate pentru pregătirea lui. Măsurile represive nu au mai făcut posibilă convocarea acestui congres.

Partidul Comunist Român a considerat necesar procesul de unificare a mişcării revoluţionare de tineret din România. Acest aspect se datora, după cum se afirma, activităţii însufleţite şi laborioase a tinerilor militanţi comunişti aflaţi în conducerea organizaţiilor regionale de tineret, preocupării constante şi sprijinului permanent din partea Partidului Comunist Român.

Constituirea Uniunii Tineretului Comunist a conferit mişcării revoluţionare de tineret noi dimensiuni. Punctul de plecare în aşezarea întregii activităţi a UTC pe baze ilegale, l-a constituit indicaţiile Congresului al III-lea al PCR. Hotărârile acestei întruniri aveau să fie preluate şi concretizate de Congresul al II-lea al UTC.

Prin intermediul UTC, se urmărea stabirea unei legături strânse şi permanente cu masele largi ale tinerilor muncitori şi ţărani. Congresul a evidenţiat necesitatea stringentă a reorganizării uniunii pe baza celulelor ilegale în fabrici, la sate, în şcoli, în facultăţi şi în unităţile militare. Se urmărea concomitent și utilizarea tuturor posibilităţilor şi formelor de manifestare legală. Organizaţii UTC erau în toate şcolile, întreprinde­rile şi instituţiile de învăţământ.

Partidul Comunist Român s-a folosit de UTC pentru a se impune în rândurile studenţilor. Se exercita asupra acestora o tot mai pronunţată influenţă politică. Comuniștii încercau să manipuleze tineretul prin false intenții afișate: „nobleţea idealurilor” sale revoluţionare, prin puterea de penetrare a politicii sale autentic patriotice, prin atitudinea curajoasă şi activitatea însufleţitoare a tinerilor săi militanţi.

Uniunea Tineretului Muncitoresc, UTM, este denumirea pe care UTC a purtat-o în perioada Republicii Populare Române. A fost creată după abdicarea Regelui Mihai. Pentru UTM, problema educării tineretului în spiritul frăţiei dintre poporul român şi minorităţile naţionale constituia o preocupare de bază. Tineretul era văzut ca un segment uşor de manipulat de „elementele duşmănoase”. Acestea, după părerea Partidului Comunist, semănau vrajbă şovină între tineri.

Conferinţa naţională a Tineretului Muncitor, întrunită la Bucureşti, a adoptat hotărârea creării Uniunii Tineretului Muncitoresc. Totodată, a fost adoptat Statutul şi a fost ales Comitetul Central al noii organizaţii unice.

Uniunea Tineretului Muncitoresc a continuat tradiţiile „glorioase” ale UTC. A devenit, în scurt timp, coloana vertebrală a întregii mişcări revoluţionare a tineretului. A polarizat în jurul ei toate forţele democratice ale acestuia. UTM a reuşit să cuprindă, treptat, în rândurile sale, majoritatea tinerilor muncitori: Organizaţia Tineretului Sătesc, Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România.

UTM a avut ca organ central de presă „Tânărul muncitor”. Această publicație a jucat un rol important în educarea şi mobilizarea tineretului „la menţinerea şi lărgirea libertăţilor democratice”. Constituia un sprijin în lupta dusă pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i reveneau tineretului sub conducerea Partidului Comunist, în amplul proces al construcţiei socialiste.

S-a organizat primul Congres al UTM. Tineretul era considerat un luptător înflăcărat pentru construirea socialismului. În cadrul congresului, s-a propus unificarea tineretului de la oraşe şi sate într-o organizaţie unică revoluţionară condusă de PMR. Aceasta trebuia să fie călăuzită de învăţătura marxist-leninistă.

Pentru PCR, constituirea Uniunii Tineretului Muncitoresc a avut o importanţă deosebită. Momentul avea semnificaţii deosebite în realizarea unităţii politice şi organizatorice a tineretului revoluţionar, în educarea comunistă, patriotică a tinerei generaţii. Se creau premisele necesare făuririi organizaţiei unice revoluţionare a întregului tineret român.

UTM, Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti din România, UASR, și organizaţiile de pionieri trebuiau să participe la obţinerea de succese tot mai mari în desfăşurarea procesului de învăţământ, în însuşirea cunoştinţelor de cultură generală şi profesională de către elevi şi studenţi. UTM, prin statutul său de organizaţie de masă a tineretului muncitoresc, desfăşura o intensă muncă organizatorică şi politico-educativă.

Comuniștii prezentau constituirea Uniunii Tineretului Comunist ca fiind un proces logic în dezvoltarea mişcării democratice revoluţionare și a mişcării muncitoreşti. UTC reprezenta o continuare a luptelor celor mai înaintate forţe ale naţiunii noastre, în care tineretul s-a aflat întotdeauna în primele rânduri. În marile transformări revoluţionare şi înfăptuirea revoluţiei socialiste, tineretul a participat activ.

Pentru comuniștii români, învăţământul politico-ideologic, alături de celelalte forme educaţionale utilizate de UTC, constituia una dintre modalităţile importante de formare a conştiinţei socialiste, de educare comunistă, revoluţionară a tineretului. Aceasta presupunea formarea şi dezvoltarea unei temeinice conştiinţe politice. Acest fapt se realiza prin cunoaşterea şi însuşirea de către toţi tinerii a operei secretarului general al partidului, a ideologiei şi politicii partidului, a mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale.

Se acorda o atenţie deosebită educării tineretului în spiritul patriotismului socialist şi al solidarităţii internaţionale. Se urmărea dezvoltarea înaltului sentiment de dragoste faţă de patrie, partid şi popor, respectul şi preţuirea faţă de lupta eroică dusă de poporul nostru pentru libertate naţională şi socială. Se avea în vedere solidaritatea cu tineretul ţărilor socialiste, cu tineretul progresist şi democratic de pretutindeni.

Comuniștii încercau să demonstreze că învăţământul politico-ideologic contribuia la cultivarea, în rândul tinerilor, a unei atitudini înaintate faţă de muncă, a spiritului combativ, critic şi autocritic. Acest tip de învățământ conducea la formarea unei atitudini revoluţionare faţă de neajunsurile din activitatea şi pregătirea profesională, faţă de abaterile de la disciplina muncii, faţă de neîndeplinirea sarcinilor de plan.

PCR urmărea, aparent, prin învăţământul politico-ideologic, dezvoltarea dragostei şi respectului faţă de munca utilă societăţii, indiferent de conţinutul ei concret şi domeniul de desfăşurare. Se punea un deosebit accent pe conştientizarea necesităţii ca toţi tinerii să contribuie, prin activitatea lor profesională şi obştească, la îndeplinirea obiectivelor politicii economice a partidului şi statului.

Se afirma că UTC are un rol important în dezvoltarea conştiinţei economice a tinerilor și a spiritului gospodăresc, pentru a spori contribuţia acestora la reintroducerea în circuitul economic a materialelor refolosibile. Se urmărea economisirea resurselor de materii prime, materiale, combustibil şi energie, cerinţă de maximă importanţă în acea etapă de dezvoltare a economiei naţionale.

Era o adevărată cinste şi mândrie pentru cel care intra în organizaţia UTM şi primea carnetul roşu de utemist. Tinerii utemişti trebuiau să-şi plătească cotizaţiile de membru. Cotizaţia exprima legătura dintre membru şi organizaţie. Plătind-o la timp, acesta îşi arăta devotamentul faţă de organizaţie. Membrul UTM avea obligaţia de a păstra cu grijă carnetul roşu de utemist.

Din iniţiativa PCR-ului şi a UTC-ului, s-a constituit Uniunea Studenţilor Independenţi, o așa-zisă organizaţie democratică, de front unic. Aceasta reunea studenții pe o platformă comună de luptă împotriva anumitor curente existente în universităţi.

Sarcinile trasate de PCR pentru USI erau: apărarea intereselor generale ale studenţimii, a prestigiului culturii şi ştiinţei româneşti. În fapt, aceasta nu reprezenta decât un nou mijloc de manipulare a tinerilor studenți.

Partidul Comunist a declarat despre crearea USI, acea presupusă organizaţie democratică studenţească, că a fost pretutindeni întâmpinată cu interes şi simpatie. La Iaşi, s-a creat o secţiune. Un însemnat număr de studenţi şi profesori din Cluj şi-au exprimat fără rezerve adeziunea la programul său.

Uniunea Studenţilor Independenţi a avut ca organ de presă, „Viaţa universitară”. Organizația era o creație a comuniștilor pentru a controla și îndruma tineretul studențesc.

Biroul Comitetului Central al UTM a hotărât ca, pentru ridicarea nivelului politic şi ideologic, pentru educarea patriotică şi internaţionalistă a studenţilor, să se organizeze mai multe activități în care să fie implicați tinerii din învățământul superior.

UTM a stabilit ca în fiecare institut de învățământ superior să existe o informare politică lunară a studenţilor. Informările politice trebuiau să fie făcute de către organizaţiile de bază ale UTM pe ani de studii, cu ajutorul organizaţiei de partid. Se solicita sprijinul direct al cadrelor didactice de la catedrele de ştiinţe sociale, cadrelor din partid, aparatului de stat şi UTM.

Biroul Comitetului Central al UTM a trasat ca sarcină obligatorie a instituțiilor de învățământ superior să organizeze cicluri de conferinţe. Acestea aveau loc pe teme care analizau unele probleme ale construcţiei socialiste de stat, precum şi probleme ale construcţiei economiei socialiste în RPR. Alte teme vizau trecutul de luptă revoluţionară a tineretului şi studenţilor, probleme internaţionale, morala comunistă, estetică şi cultură.

Tematica conferinţelor se diferenţia după specificul institutelor: tehnice, umaniste, artistice etc. Pentru ţinerea acestor conferinţe, organizaţiile UTM din institute cereau sprijinul organizaţiilor de partid. Era nevoie de acest sprijin, pentru a stabili tovarăşi competenţi din rândul cadrelor didactice ale institutului respectiv, activişti din aparatul de partid, de stat şi UTM, cu experienţă în munca politică, oameni de cultură şi artă.

Conferinţele analizau unele probleme ale construcţiei socialiste de stat, precum şi probleme ale construcţiei economiei socialiste în RPR. Erau organizate pe facultăţi, pe baza planului tematic general al ciclului de conferinţe. Fiecare ciclu se stabilea după preferinţele studenţilor şi specificul institutului respectiv. După ce se stabilea ciclul de conferinţe pe facultăţi, se recomanda pentru fiecare conferinţă bibliografia necesară documentării individuale a studenţilor.

Participarea studenţilor la conferinţe se stabilea pe baza înscrierilor nominale, care se efectuau de către comitetele UTM. Temele conferințelor analizau unele probleme ale construcţiei socialiste de stat, precum şi probleme ale construcţiei economiei socialiste în RPR.

Se recomanda să fie organizate anual cel puţin cinci conferinţe. Expunerile trebuiau să fie urmate de întrebări şi discuţii, în care să fie antrenaţi un număr cât mai mare de studenţi. Organele şi organizaţiile UTM acordau un sprijin activ cadrelor de ştiinţe sociale pentru îmbunătăţirea activităţii desfășurate în cercurile studențești. Activitatea acestor cercuri era concentrată asupra problemelor fundamentale ale construcţiei socialiste, problemelor legăturii teoriei cu practica, luptei împotriva ideologiei burgheze.

Învăţământul politic al UTM a fost strâns legat de construcţia socialistă. Se urmărea înarmarea tinerilor muncitori din industrie, construcții, transporturi, cu cunoştinţe despre problemele principale ale economiei industriale. Erau arătate căile folosirii tehnicii noi, reducerii preţului de cost, scăderii cheltuielilor neproductive și îmbunătăţirii calităţii produselor.

Învăţământul politic al UTM trebuia să contribuie la educarea comunistă a tineretului prin înarmarea lui cu cunoştinţe elementare de marxism-leninism. Se urmărea dezvoltarea dragostei nemărginite faţă de PMR, faţă de ţară, popor şi faţă de mişcarea comunistă şi muncitorească din lume.

Propagandei UTM îi revenea sarcina de a înfăţişa, în mod convingător, superioritatea socialismului asupra capitalismului. Se urmărea și propagarea ideologiei marxist-leniniste a frăţiei între popoare și a frăţiei între tinerii de toate naţionalităţile. Se combăteau orice manifestări de naţionalism şi şovinism. Învăţământul politic al UTM, în rândurile tineretului, trebuia să ajute la explicarea ştiinţifică a lumii şi vieţii și la combaterea misticismului.

În cadrul învăţământului politico-ideologic, un rol important era acordat cunoaşterii de către tineri a izvoarelor istorice ale concepţiei filosofice revoluţionare întemeiate de Karl Marx şi Friedrich Engels. Se promova dezvoltarea continuă a acestei concepţii pe baza generalizării practicii şi a noilor date ale cunoaşterii umane, demonstrând falsitatea concepţiilor idealiste, mistice, religioase despre lume, om şi destinele sale.

Alături de celelalte forme de educaţie, învăţământul politic al UTM a contribuit la mobilizarea tineretului. Scopul era îndeplinirea planului de producţie în industrie, întărirea disciplinei în muncă, realizarea de economii și creşterea productivităţii muncii.

Organele şi organizaţiile UTM-ului se ocupau îndeaproape de tineri, mai ales de cei care manifestau interes deosebit de a intra în partid. Erau ajutați să obţină recomandarea din partea Comitetului Raional-Orăşenesc.

Utemistul care dorea să obţină această recomandare, se adresa organizaţiei de bază UTM din care făcea parte. Aceasta supunea problema analizei adunării generale a organizaţiei de secţie sau a organizaţiei de bază, în prezenţa utemistului respectiv. În adunarea generală, utemistul trebuia să fie întrebat despre activitatea sa în cadrul organizaţiei, despre felul cum a muncit pentru ridicarea nivelului cunoştinţelor politice şi despre felul în care şi-a îndeplinit sarcinile în organizaţie.

Orice activist care urma să ocupe o funcţie de răspundere, care intra în nomenclatura unui organ de conducere al UTM-ului, trebuia să fie verificat înainte de a ocupa această funcţie. Era verificat atât din punct de vedere al ataşamentului, al activităţii lui politice din trecut şi prezent, cât şi al calităţii sale personale.

La Congresul al VII-lea al Partidului Comunist Român, a fost prezentat Raportul CC al PCR. În acesta se arăta necesitatea ca, sub conducerea organelor şi organizaţiilor de partid, Uniunea Tineretului Comunist să acorde o atenţie deosebită participării active, pline de avânt, a tineretului din întreprinderi şi sate la lupta pentru realizarea celui de-al doilea plan cincinal, muncii voluntare a tineretului pe marile şantiere, însuşirii de către tineri a tehnicii înaintate, pregătirii tineretului din şcoli şi instituţii de învăţământ superior pentru activitatea practică.

Congresul al VI-lea al UTC a chemat organizaţiile de tineret din întreaga ţară să contribuie la înfăptuirea liniei politice a Partidului, la creşterea productivităţii muncii, la îmbunătăţirea calităţii produselor, la o calificare şi specializare continuă, prin însuşirea tehnicii noi. Se preconiza antrenarea tinerilor în întrecerea socialistă, crearea unei opinii de masă împotriva formelor de indisciplină, risipei de materiale şi neglijării utilajelor. Tinerii erau chemați la iniţiative proprii, raţionalizări şi inovaţii în producţie, pentru realizarea de economii materiale şi de energie.

Uniunea Tineretului Comunist s-a reactivat după lovitura de stat în urma căruia a fost înlăturat Ion Antonescu. Mediul de dezvoltare mult mai favorabil, aflându-se sub protecţia Armatei Roşii, a autorităţilor şi a unui Partid Comunist din ce în ce mai puternic. Primul secretar general al UTC, după acest moment important din istoria României, a fost Nicolae Ceauşescu. Acesta activase în Uniune în perioada interbelică, dar şi după izbucnirea războiului. În fruntea UTC-ului, Ceauşescu a păstrat metodele clandestine utilizate în perioada interbelică, nesesizând noul context politic.

Uniunea Tineretului Comunist a fost o piesă importantă în strategia „frontului popular”. Partidul Comunist a utilizat-o în ascensiunea sa spre putere. Asemeni Partidului Comunist, UTC-ul a urmat politica de „compromisuri” recomandată de Lenin. A căutat să se asocieze cu alte grupări de tineret, sub titulatura generoasă şi înşelătoare a unor organizaţii-umbrelă. Scopul era obţinerea sprijinului de masă.

După cum explica Teohari Georgescu, Uniunea Tineretului Comunist a ajuns să fie considerată de către liderii comunişti, în primii ani de după război, „o organizaţie prea îngustă, îngustă şi din punct de vedere politic, prin denumirea sa, care împiedica o parte din tineret să vină în Organizaţia Tineretului Comunist, şi îngustă din punct de vedere al numărului mic de membri”. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, UTC-ul cuprindea circa 63.000 de membri.

În urma fuziunii Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat, a luat naştere Partidul Municitoresc Ro­mân. Organizaţia de tineret va purta numele de UTM. UTM era condusă, în interva­lul dintre congrese, de un Comitet Central ca­re alegea Biroul, Secretariatul şi pe Se­cretarul General. Comitetul Central al UTM era organizat pe secţii, după modelul CC al PMR.

Au fost create diferite paravane organizatorice în jurul UTC-ului: Frontul Unic al Tineretului Muncitoresc, după modelul Frontului Unic Muncitoresc, din tineri comunişti şi social-democraţi; Frontul Naţional Democrat al Tineretului, după modelul Frontului Naţional Democrat; Mişcarea Tineretului Progresist din România, formată, pe lângă comunişti şi social-democraţi, din tinerii Frontului Plugarilor; partidul lui Petru Groza şi din alte grupări, care gravitau în jurul PCR-ului. Niciuna din aceste formule organizatorice nu a dus la rezultatele scontate.

La Ședința Plenară a CC al PMR, UTC admitea că niciuna din aceste formule organizatorice nu a dus la rezultatele scontate. S-a decis formarea unei alte organizaţii-umbrelă, Tineretul Progresist, TP, care trebuia să dovedească o mai mare eficiență. Preşedintele Tineretului Progresist, Constantin Drăgoescu, era şi secretar al organizaţiei UTC.

În TP au intrat comuniştii, social-democraţii, „tineretul plugăresc”, tinerii ţărănişti din facţiunea lui Anton Alexandrescu, cei liberali din facţiunea lui Gheorghe Tătărescu, precum şi alte grupări mai mici. Pentru a da credibilitate noii organizaţii, UTC s-a autodizolvat oficial.

Programul TP era general şi generos. Promitea promovarea intereselor tineretului şi nu făcea decât vag menţiuni la comandamentele comuniste. Activiştii comunişti au fost instruiţi să nu facă „paradă de marxism” şi să-şi disimuleze activitatea politică în spatele unor acţiuni culturale, sportive sau sindicale.

Filialele organizaţiilor se constituiau în jurul unor „comitete de iniţiativă”. Alegerile pentru desemnarea conducerii ar fi avut loc doar atunci când era asigurată victoria comuniştilor. „Ce, noi suntem legalişti? Noi suntem comunişti. Noi spunem: alegerile sunt bune, atâta vreme cât dau rezultate democratice”, spunea Miron Constantinescu la un instructaj cu tinerii activişti. „Democratic” însemna, în idiomul comunist, „favorabil comuniştilor”.

UTC a fost copia fidelă a Uniunii Tineretului Comunist Leninist din URSS, cunoscut şi sub denumirea de Komsomol. Aceasta a purtat mai multe denumiri: Uniunea Tineretului Comunist din URSS şi Uniunea Tineretului Comunist din Rusia. A constituit „rezerva şi ajutorul partidului comunist”, „una din curelele de transmisie care leagă partidul de mase, ajută partidul în opera de educare a tinerei generaţii în spiritul socialismului”.

Statutul şi structura de organizare a UTC copiau modelul Komsomolului. Definiţia organizaţiei, natura relaţiilor cu partidul, organizarea, funcţiile şi modul de funcţionare erau aproape identice. Conducerea UTM invoca permanent modelul sovietic, se consulta frecvent cu cea a Komsomolului. Erau organizate periodic vizite oficiale la Moscova, perfecţionări ale nomenclaturii uteciste la Şcoala Centrală de Cadre a Komsomolului, traducerea şi publicarea, în tiraje uriaşe, de materiale, broşuri şi cărţi privind experienţa Komsomolului.

Nerespectarea sarcinilor stabilite ducea la aplicarea unor sancţiuni sau la excluderea din organizaţie. UTM, ca şi PMR, nu se rezuma la un set de cerinţe strict politice, ci fixa standarde etice, atitudinale şi caracteriale, cu substrat ideologic. Acest lucru permitea intruziunea în viaţa personală a tinerilor. Orice amănunt din viaţa privată putea constitui pretext pentru o sancţiune politică.

Structura şi activitatea UTM reproducea pe cea a PMR, care era o copie a PCUS. Totul era controlat direct de conducerea Partidului Comunist. UTM se afla sub coordonarea Secţiei Organelor conducătoare de partid, sindicale şi de tineret şi a Secţiei Organizatorice a CC al PMR. Activitatea sa era strâns legată şi de secţiile Propagandă şi Cadre. Concomitent, în cadrul Secretariatului CC al PMR-PCR exista un secretar responsabil de CC al UTM-UTC.

Structura UTM-ului reproducea şi dubla structura PMR-ului, el însuşi o copie a PCUS. UTM-ul se afla sub coordonarea Secţiei organelor conducătoare de partid, sindicale şi de tineret a Comitetului Central al PMR, cunoscută ulterior sub numele de Secţia Organizatorică. „Organul suprem” al UTM era Congresul şi, în cazuri excepţionale, Conferinţa pe ţară. Între Congrese, Uniunea era condusă de un Comitet Central format din 45 de membri. Puterea reală era exercitată de un birou executiv format din 11 membri şi, mai precis, de secretariatul biroului cu un total de 5 membri, condus de un prim-secretar.

Plenara CC al PMR a decis formarea organizaţiei unice de tineret, după modelul Komsomolului. Komsomolul a avut un rol decisiv în luarea acestei hotărâri. Unificarea a fost cerută în cursul vizitei unei delegaţii UTM la Moscova. Anunţarea intenţiei PMR şi „prelucrarea” rezoluţiei PMR în organizaţiile de tineret a stârnit proteste şi incidente violente în mai multe zone din ţară. Congresul de „unificare”, de fapt, de absorbţie, a tuturor organizaţiilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitor a avut loc, în prezenţa liderilor comunişti, la Sala Ateneului Român. Gheorghe Florescu, un fost tipograf, în vârstă de 38 de ani, care a fost şi preşedinte al Federaţiei Naţionale a Tineretului Democrat, a devenit prim-secretar al UTM.

Rezoluţia Congresului a schiţat sarcinile UTM, preluate și în Statusul organizației: organizaţia era datoare să mobilizeze tineretul în producţie pentru realizarea şi depăşirea planului de stat în industrie şi agricultură; să selecteze cadre pentru funcţiile de partid şi de stat; să educe tineretul în spiritul marxism-leninismului, al moralei proletare, al eroismului şi patriotismului, al iubirii faţă de Uniunea Sovietică, PCUS şi Stalin, faţă de Republica Populară Română şi PMR.

Rezoluţia Congresului a schiţat cele mai importante sarcini ale UTM: să cultive vigilenţa de clasă, ura neîmpăcată împotriva exploatatorilor, împotriva agenţilor slugarnici ai duşmanului de clasă dinăuntrul şi din afara ţării; să contribuie la ridicarea nivelului pregătirii profesionale şi a nivelului cultural al tineretului, la lichidarea analfabetismului, la dezvoltarea sportului de masă; să combată putregaiul ideologiei burgheze, huliganismul, beţia, atitudinile netovărăşeşti faţă de femeie, ploconirea nedemnă faţă de cultura imperialismului şi deprinderile burgheze.

Organismele de conducere erau alese de organizaţiile UTM-ului. Alegerile erau însă formale, partidul fixând, în prealabil, rezultatele. Pe lângă CC, funcţionau secţii şi comisii. În teritoriu, conducerea era asigurată de comitetele judeţene. Un număr de instructori făceau inspecţii în teritoriu şi verificau aplicarea deciziilor.

CC al UTM-UTC dispunea de sectoare şi compartimente precum: Aprovizionare-Desfacere, Construcţii-Şantiere, Personal, Registratură, Contabilitate, Planificare, Bugete-Evidenţe, Social, Administrare Bunuri, Transporturi, Pază sedii-Securitate/Paznici, Meseriaşi, Frizeri, Şoferi, Dactilografe, Cantine-Bufete, Cămine, Biblioteci, Tabere-Terenuri şi baze sportive, Cabinet medical, Case de oaspeţi-Vile, Depozite-inclusiv magazia „Primăverii”, Ferma „Otopeni”, Ştrandul „Băneasa”, Publicaţii-Presă, Tipografie, Şcoli de meserii şi de ucenici, Şcoli de cadre, Corpul de control-Comisia de Revizie, Atelierul de Propagandă Vizuală al Asociaţiei Române pentru Legături cu Uniunea Sovietică, Ansamblul Artistic, Biroul de Turism pentru Tineret, Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului.

Membrii de rând erau supuşi îndoctrinării prin diferite metode: cercuri, lecţii, şedinţe, „prelucrări”. Prin acestea treceau sute de mii de persoane anual. În plină criză politică, Şcoala „Filimon Sârbu” a fost desfiinţată, pe motiv de ineficienţă. Instruirea tinerelor cadre a fost preluată de „Ştefan Gheorghiu”. În timpul lui Nicolae Ceauşescu, a funcţionat o Şcoală Centrală de Cadre a Uniunii.

Cele mai importante publicaţii periodice ale UTM-UTC au fost: „Tânărul Muncitor” cu suplimentul „Brigadierul”, „Scânteia tineretului”, „Tânărul leninist”, „Din experienţa Komsomolului”, buletin devenit, ulterior, supliment la „Tânărul leninist”, „Pionierul”, „Poezie, cântec, joc”, „Instructorul de pionieri”, „Tânărul Miner” şi „Tânărul Constructor”, „Pogonici”, „Luminiţa”, cu suplimentul „Arici Pogonici”, „Licurici”, „Cravata roşie”.

Secţiile au avut o geografie variabilă de-a lungul timpului, dar cele mai importante au rămas: Secţia Organizatorică, care exercita controlul asupra organizaţiilor Uniunii şi verifica biografia membrilor UTM-ului; Secţia de Propagandă şi Agitaţie, care răspândea mesajele în interiorul şi în afara organizaţiei, coordonând şi sectorul presă; Secţia Administrativă sau Gospodărie, care gestiona fondurile şi patrimoniul organizaţiei; Secţia de pionieri, care coordona organizaţia elevilor; Secţia de Relaţii Internaţionale, care asigura contactul cu Federaţia Mondială a Tineretului Democrat, Uniunea Internaţională a Studenţilor, Komsomolul, Secţia Tineret Studenţesc, Secţia Tineret Muncitoresc, Secţia Tineret Sătesc şi alte organizaţii de tineret.

Pentru instruirea cadrelor, UTM-ul a avut la dispoziţie o şcoală centrală care purta numele „Filimon Sârbu”. Școala avea circa o sută de absolvenţi anual şi o întreagă reţea de şcoli de câteva luni sau secţii pe lângă şcolile de partid. Prin acestea, treceau câteva mii de activişti anual. Erau organizate cursuri de 1 lună, 3 luni sau 6 luni pe diverse specializări: brigadieri, instructori de pionieri, propagandişti, ziarişti. La aceste școli, se predau cursuri de istorie a PCUS, a PMR şi de istorie universală, materialism dialectic, economie politică, cultură generală, noţiuni de limba română, limba rusă, matematică, fizică, geografie, ştiinţe naturale, tehnici de organizare şi propagandă.

Au existat mai multe publicaţii periodice ale UTM-UTC: „Cutezătorii”, „Şoimii patriei”, „Ştiinţă şi tehnică”, care mai edita „Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice” și „Tehnium”, „Racheta cutezătorilor”, „Viaţa studenţească”, „Amfiteatru” etc. Periodicele, care aveau misiunea de a traduce pe înţelesul diferitelor categorii de tineri ideologia comunistă, au fost menţinute sub un control strict de către UTM şi PMR. Erau cenzurate sistematic. CC al UTM-UTC avea la dispoziţie o editură, denumită Editura Tineretului. Beneficia însă şi de serviciile Editurii Politice.

Toţi liderii UTC erau desemnaţi de conducerea restrânsă a PCR. Erau subordonaţi direct acesteia. La cererea PMR şi după modelul verificării membrilor partidului, în organizaţia de tineret au avut loc campanii de epurare. Acestea au fost desfăşurate iniţial sub pretextul „reînscrierii” membrilor. Selecția a cuprins toate organizaţiile şi filialele UTM-UTC, inclusiv cele din instituţiile administrative şi culturale, facultăţi, şcoli, unităţi militare, întreprinderi, întovărăşiri agricole, gospodării agricole de stat, staţiuni de maşini şi tractoare şi gospodării agricole colective.

Statutul UTM-ului, aprobat la Congres, prevedea că putea fi membru al organizaţiei orice tânăr „din rândurile tineretului muncitor şi studios, de la oraşe şi sate”, care recunoştea programul, statutul şi deciziile Uniunii. Instrucţiunile indicau că membrii UTM-ului „vor fi recrutaţi din rândurile tinerilor muncitori şi ţărani săraci, din rândurile elementelor celor mai bune ale tinerilor ţărani mijlocaşi, din tinerii funcţionari, din rândurile elevilor şi studenţilor, cei mai apropiaţi din punct de vedere ideologic de proletariat”.

Reînscrierea s-a făcut pe baza acestor criterii. Cei care erau primiţi în UTM trebuia, conform statutului, să aibă o recomandare de la un membru al PMR sau de la doi membri ai UTM şi să prezinte o autobiografie. Documentele erau verificate ulterior.

Înscrierile în UTC se făceau pe baza unor criterii politico-ideologice şi sociale. Acestea erau stabilite prin instrucţiuni de partid, care contraziceau Statutul organizaţiei de tineret.

Organizaţiile comuniste deveneau din ce în ce mai numeroase. Se poate spune astfel că epurarea acestora a avut un impact social major. Aceasta a contribuit la schimbarea rapidă şi brutală a profilului societăţii. UTM-ul cuprindea, la început, aproximativ o cincime din populaţia tânără, apoi, o treime, după un deceniu, jumătate, iar, în final, marea majoritate a tinerilor.

Începând din anii ’60, Uniunea, treptat, a renunţat la caracterul exclusivist, de avangardă. A abandonat orientarea de clasă, pentru a deveni, cu adevărat, o organizaţie de masă. Partidul cerea acum cuprinderea în organizaţiile comuniste a „covârşitoarei majorităţi” a tineretului.

Statutul UTM a fost modificat succesiv pentru a lărgi sfera celor eligibili. La Congresul al II-lea al UTM, vârsta acestora a fost extinsă la intervalul 14-26 de ani. Cu ocazia Congresului al III-lea, intervalul a fost stabilit între 14-28 de ani. La Congresul al IV-lea, renumerotat drept Congresul al VIII-lea, s-a revenit la limita superioară de 26 de ani. Exista posibilitatea de prelungire, la cerere, până la 30 de ani.

Pentru a creşte numărul membrilor, s-au luat mai multe hotărâri. La Congresul al IX-lea, nu mai exista limită pentru prelungire până la vârsta de 30 de ani. Congresul al X-lea şi Congresul al XI-lea au păstrat prevederile anterioare. Plenara confirmată de Congresul al XII-lea, a mărit limitele de la 14 la 30 de ani.

În rândurile membrilor UTC puteau accede elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la în­vă­ţă­tură. Apoi, în clasa a IX-a şi a X-a, pu­teau fi primiţi şi cei mai puţin silitori. Teoretic, UTC funcţi­­ona ca o anticameră a partidului. Membrii UTC se pregăteau să devină ulterior membri de partid. Însă nu toţi uteciştii au intrat în partid după împlinirea vârstei de 30 de ani.

Excluderea din UTM nu era o simplă procedură administrativă. Încă din primii ani ai comunismului, excluderea putea însemna excludere socială și marginalizare profesională. Putea chiar deschide calea unei anchete penale. În perioada Dej, originea socială şi apartenenţa la o organizaţie comunistă erau criteriile cele mai importante care filtrau ascensiunea politică, socială şi profesională.

Reînscrierea a fost una dintre căile importante prin care au fost epurate, în afara filialelor UTM-ului, instituţiile, facultăţile, şcolile, unităţile armatei, întreprinderile etc. Procedura a provocat numeroase incidente violente, între care şi uciderea unor responsabili utemişti.

Ponderea elevilor şi studenţilor în UTM a urcat până spre 30% în 1953, dar a început să se reducă sever după 1956. În 1957, procentajul scădea sub 20%, iar în 1958-1959, sub 10%, cu o minimă de 7,7%, în decembrie 1958. Explicaţia stătea în seria de evenimente dramatice înregistrate în a doua parte a anilor 1950.

Ţinta principală a politicilor de recrutare în perioada Dej au fost muncitorii. Cu cât era mai mare ponderea acestora în UTM, cu atât mai bună era considerată „compoziţia socială”. La un moment dat, s-a atins un vârf de 35-43%. Însă, în restul perioadei Dej, proporţia acestora din totalul membrilor a oscilat între 25-30%. Cu toate eforturile UTM-ului, doar 50% dintre tinerii muncitori din fabrici erau prinşi ulterior în organizaţie.

Pentru a rămâne membru al UTM, era necesar să treci peste filtrul şi condiţiile impuse de partid. Au fost excluşi din organizaţie 538 membri ai aparatului de conducere al Uniunii şi 33.800 membri de rând. Aceștia reprezentau „elemente duşmănoase”, cu referire la „chiaburi”, foşti legionari sau cuzişti, foşti membri ai partidelor democratice, activişti religioşi, în special ai cultelor minoritare, lideri UTM, care nu respectau deciziile PMR etc. Alţi circa 5.500 au fost trimişi „la munca de jos”, pentru că nu aveau „origine socială corespunzătoare”. Printre aceștia se numărau „chiaburii.” Alții erau acuzați pentru abateri de la statutul şi de la morala proletară, comunistă. Aproximativ jumătate dintre cei epuraţi din UTM erau elevi şi studenţi.

Sub sloganul îmbunătăţirii compoziţiei sociale „de clasă” a UTM, au fost organizate excluderi în cadrul unor şedinţe de „prelucrare” a tuturor membrilor şi „demascare” a celor consideraţi „elemente duşmănoase” sau „lipsiţi de vigilenţă”. Se decidea blocarea temporară a primirii în UTM a elevilor şi studenţilor. Uneori au fost dizolvate şi câteva zeci de organizaţii din toată ţara.

După Revoluţia din Ungaria, a venit rândul studenţilor şi elevilor să devină o problemă pentru UTM. Din considerente ideologice, aceştia au fost priviţi cu suspiciune de către comunişti. Studenţii au fost în primele rânduri ale manifestaţiilor anticomuniste. Au fost, totodată, o ţintă importantă a represiunii comuniste. În momentul unificării organizaţiilor de tineret, Miron Constantinescu propunea ca UNSR şi UAER să nu fie primite în UTM imediat, până nu erau epurate.

Nicolae Ceauşescu, membru în Biroul Politic al PMR, responsabil de organizaţiile de tineret, a cerut să fie exmatriculaţi, dacă este nevoie, toţi studenţii dintr-o facultate şi să fie trimişi „la sapă”. Să fie scăzută ponderea utemiştilor din rândul studenţilor, de la 80% la 25%, iar 80% dintre studenţi să fie de origine muncitorească. Aceste directive au dus la scăderea numărului studenţilor şi elevilor în rândul organizaţiei de tineret.

Protestele studenţeşti au șocat UTM, deoarece se credea că s-a reușit transformarea tineretului într-un susținător real al partidului. PMR şi-a pus serios problema mobilizării şi disciplinării mediului studenţesc. Responsabilii din PMR şi UTM erau nemulţumiţi din cauza lipsei de interes şi susţinere politică a studenţilor. Din dorinţa de a-i mobiliza şi controla, a apărut ideea formării asociaţiilor studenţeşti. Acestea aveau menirea de a-i atrage pe studenţi. Ideea constituirii asociaţiilor studenţeşti nu a întrunit consensul membrilor Biroului CC al UTC.

UTM-ul a decis să ia măsuri, în mai multe şedinţe supravegheate de Nicolae Ceauşescu. Acesta era, pe atunci, membru în Biroul Politic şi responsabil cu Secţia Organizatorică a PMR. Deci răspundea de organizaţiile de tineret. Prim-secretarul UTM, Virgil Trofin, a lansat mai multe diatribe împotriva studenţilor. Totodată, a dat dispoziţie ca şedinţele UTM-ului şi ale asociaţiilor studenţeşti să fie supravegheate de muncitori.

În timpul protestelor studenţeşti, activiştii UTM-ului au fost instruiţi să prevină, să descurajeze, să denunţe, să demaşte şi să combată „manifestările duşmănoase”. Au fost mobilizaţi, alături de activiştii de partid şi de muncitori, pentru a supraveghea adunările studenţeşti, pentru a înăbuşi manifestările de protest, pentru a păzi obiectivele strategice şi pentru a ocupa, prin diferite şedinţe şi manifestări, timpul liber al tinerilor.

În Bucureşti, au fost formate grupuri de tineri muncitori utemişti. Aceștia i-au luat la bătaie pe „bandiţi”, adică pe studenţii protestatari. La Cluj, activiştii utemişti au participat la reţinerea unor tineri protestatari.

Plenarele PMR au dus la marginalizarea lui Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, respectiv a „grupului” lui Constantin Doncea. Acestea au avut repercusiuni și asupra UTM-ului. Excluderile masive din UTM erau în strânsă legătură cu epurările din PMR.

Liderii UTM au trecut printr-o umilitoare şedinţă, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu. În cadrul acesteia, au trebuit să îşi exprime, fiecare în parte, adeziunea faţă de rezoluţia Plenarei în care au fost demascaţi Constantinescu şi Chişinevschi. În fapt cei doi l-au criticat pe Dej, invocând pe baza Congresului al XX-lea „revenirea la normele leniniste ale vieții interne de partid”. Trebuia să îşi facă autocritica în cazul în care avuseseră legături cu aceştia. Lui Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a fost trimisă o telegramă în care era respinsă „cu indignare” poziţia celor doi.

PMR era foarte interesat și implicat în activitatea desfășurată de UTM. Acesta dădea directive, astfel că a cerut UTM-ului sancţionarea sau excluderea unui număr de 84 de membri ai CC al UTM. Și aceștia treceau prin umilinţa autocriticii în faţa lui Ceauşescu.

UTM a mobilizat tineretul în lupta pentru îndeplinirea indicaţiilor Plenarei CC al PMR, cu privire la dezvoltarea economiei naţionale. Învăţământul politic se dovedea a fi eficient. Utemiştii discutau despre educarea comunistă a studenţilor, o educare cetăţenească.

UTM organiza cercuri naturaliste. Prin acestea, se urmărea înarmarea tineretului cu concepţia materialist-ştiinţifică despre natură şi societate, despre noile descoperiri ale ştiinţei. Ca formă de popularizare a acestor cunoştinţe în rândurile tineretului, cercurile naturaliste s-au organizat cu titlul de experienţă în unele regiuni, conform Hotărârii Plenarei a III-a a CC al UTM. Activitatea cercurilor naturaliste trebuia să contribuie la ridicarea nivelului de cunoştinţe ştiinţifice şi culturale ale tinerilor muncitori, să-i pună la curent cu noile descoperiri ale ştiinţei. Erau ajutați să înţeleagă treptat diferitele fenomene ale naturii, să-şi însuşească cunoştinţele despre natură, în mod ştiinţific.

Cercurile naturaliste popularizau şi contribuiau la răspândirea sistematică a unor cunoştinţe despre sistemul solar, despre formarea pământului, originea şi dezvoltarea vieţii pe pământ, originea şi evoluţia omului. În acelaşi timp, explicau diferitele fenomene ale naturii: norii, ploaia, fulgerul, tunetul, trăznetul, grindina, zăpada, poleiul, cutremurul, seceta, eclipsele etc. Popularizau şi răspândeau cunoştinţe despre botanică, zoologie, agronomie, silvicultură.

Propaganda marxist-leninistă era redusă, de multe ori, la lecţii abstracte, rupte de practică, de viaţă şi de sarcinile care revin tineretului. Prin învăţământul politic, UTM-ul trebuia să popularizeze mai larg, în rândurile tineretului, hotărârile celui de al II-lea Congres al PMR. Trebuia să mobilizeze masele de tineri în lupta pentru aplicarea în viaţă a sarcinilor care reieșeau din aceste hotărâri.

Organizaţiile UTM desfășurau periodic în facultăţi, împreună cu asociaţiile studenţeşti şi în şcoli, împreună cu organizaţiile de pionieri, excursii pentru cunoaşterea bogăţiilor şi frumuseţilor patriei, a istoricului întreprinderii, oraşului, satului, la locurile istorice, întâlniri cu oameni de ştiinţă şi artă etc. Cercurile îşi desfăşurau activitatea pe baza unui program. Acesta program cuprindea lecţii despre lupta poporului nostru pentru libertate, bogăţiile şi frumuseţile patriei noastre, realizările regimului democrat-popular, drepturile şi libertăţile poporului şi ale tineretului. În cadrul acestor cercuri, se învăţau cântece şi poezii dedicate României, poporului, partidului-conducător pe drumul socialismului. Se organizau discuţii asupra unor cărţi cu subiecte despre viaţa şi lupta românilor.

Cercurile dedicate tinerilor puteau avea un număr de 15-50 de cursanţi. Urma ca membrii cercului să antreneze masa largă a tinerilor din întreprinderi, instituţii sau satele respective, la toate activităţile cercului. Cercurile îşi desfăşurau activitatea la sate, săptămânal, iar la oraşe, lunar.

UTM avea drept scop să mobilizeze şi mai mult tineretul pentru a contribui cu toată capacitatea şi entuziasmul său la îndeplinirea sarcinilor date de partid. Urmărea cultivarea, în rândurile tineretului, a dragostei faţă de patrie, faţă de bogăţiile şi frumuseţile ei, faţă de oamenii muncii, constructori ai socialismului.

Activitatea cercurilor şi cursurilor din învăţământul politic UTM se desfăşura pe baza programelor care erau trimise de Comitetul Central al UTM. Acestea puteau fi completate de către comitetele regionale și raionale orăşeneşti UTM cu probleme concrete, specific locale.

În organizarea şi desfăşurarea informărilor politice în şcoli şi facultăţi, comitetele organizaţiilor de bază ale UTM cereau sprijinul organizaţiilor de partid, catedrelor de ştiinţe sociale şi decanatelor. Informările politice erau ţinute de către activişti şi cadre UTM. Acestea aveau un caracter permanent şi se ţineau cu regularitate în tot cursul anului. Se preciza că, sub conducerea şi cu sprijinul dat de organele şi organizaţiile de partid, organizaţiile UTM obţineau o serie de rezultate bune.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a deținut funcția de prim-secretar al UTC şi ministru al Tineretului. A fost urmat de Dan Marţian, absolvent al Universităţii „M. V. Lomonosov” din Moscova, care a deţinut şi funcţia de secretar al Comitetului UTM al studenţilor români din capitala sovietică. A urmat, după întoarcerea în ţară, o carieră politică în UTM.

În timpul regimului totalitar comunist din România, funcţia de prim-secretar al CC al UTM-UTC a fost exercitată succesiv de: Gheorghe Florescu - tipograf, Vasile Muşat - strungar, Cornel Fulger - electrician, Virgil Trofin - ajustor mecanic şi cazangiu de locomotivă, Petru Enache - strungar, Ion Iliescu - inginer hidroenergetician, Marţian Dan - profesor universitar de socialism ştiinţific.

Poziţionarea lui Nicu Ceauşescu în conducerea Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România şi preluarea primei funcţii din UTC arăta importanţa pe care organizaţiile de tineret o aveau în cadrul mecanismelor puterii comuniste. Era și unul dintre semnele cele mai evidente ale derivei regimului spre comunism dinastic, nepotism şi clientelism.

Cei mai mulţi, dacă nu chiar toţi, au urmat diferite tipuri de cursuri la Şcoala Superioară - Academia de Partid „Ştefan Gheorghiu”. S-au perfecţionat din punct de vedere politico-ideologic. Pe lângă CC al UTM-UTC funcţionau secţii, comisii şi sectoare. La nivel local, conducerea organizaţiei comuniste de tineret era asigurată de comitete regionale, raionale, judeţene, orăşeneşti, de sector şi săteşti. Erau compartimentate în mod similar şi subordonate organelor PMR-PCR corespondente lor.

Ion Traian Ştefănescu - un jurist transformat în activist, doctor în drept; Pantelimon Găvănescu - instalator gaze, un muncitor absolvent al școlii „Ştefan Gheorghiu”; Nicu Ceauşescu - profesor, fizician, doctor în fizică, fiul lui Nicolae Ceauşescu şi virtualul moştenitor al conducerii partidului; Ioan Toma - electrician şi apoi jurist, cu studii la fără frecvenţă, absolvent al școlii „Ştefan Gheorghiu”.

Soţia lui Nicu Ceauşescu, Poliana Cristescu, a deţinut poziţia de secretar în CC al UTC şi preşedinţia Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor. Rolul organizaţiilor de tineret era acela de a produce manifestaţii de masă. Ocaziile pentru adunări populare erau numeroase. Cele mai importante erau sărbătorile naţionale, ziua de naştere a şefului statului, aniversările istorice şi vizitele de lucru.

Comuniştii au implicat tinerii în acţiunile socioeconomice şi propagandistice ale regimului: în preluarea şi conducerea întreprinderilor naţionalizate, pe „şantierele tineretului” din RPR, în campaniile de colectivizare, la muncile comunitare „voluntare”, la operaţiunile de curăţire a bibliotecilor publice de tipăriturile interzise, în aplicarea planului de zece ani de electrificare a ţării. Acest plan includea construcţia mai multor termocentrale şi hidrocentrale, cel mai mare obiectiv fiind hidrocentrala de la Bicaz.

În anii 1960, PCR dorea includerea majorităţii tinerilor în organizaţiile comuniste. Odată cu mandatul lui Ion Iliescu, la conducerea organizaţiei comuniste de tineret s-a înfiinţat funcţia de ministru pentru Problemele Tineretului, funcţie adiacentă celei de prim-secretar al CC al UTC. Șeful suprem al uteciştilor era de acum atât membru în CC al PCR, cât şi membru al guvernului RSR. Sediul CC al UTC era în Bucureşti, pe strada Oneşti nr. 4-6 din sectorul 1.

Tinerii participau la îndeplinirea şi depăşirea planurilor economice naţionale anuale şi cincinale; în campania de alfabetizare; în cea de combatere a superstiţiilor şi de propagandă „ateist-ştiinţifică”; cu ocazia organizării şi desfăşurării la Bucureşti a Festivalului Mondial al Tineretului; la manifestaţiile de 1 mai, 7 noiembrie, 23 august etc. Erau implicați în demascările „duşmanilor poporului”, mai ales a celor infiltraţi în organizaţie și în denunţările membrilor care ar fi dat dovadă de lipsă de „vigilenţă revoluţionară”.

Comuniştii începeau recrutarea uteciştilor încă din clasa a VIII-a. Absorbţia elevilor de la acest nivel era inițial de 25% , iar ulterior, de 40%. La început, 90% dintre elevii clasei a IX-a erau utecişti, pentru ca ulterior să intre în organizaţie 98% dintre aceştia. Începând cu clasa a X-a, practic toţi elevii erau membri în UTC, intrarea în organizaţie făcându-se automat şi obligatoriu.

La Congresul al XIII-lea al PCR, Nicolae Ceauşescu declara cu privire la tineretul român: „Avem un tineret minunat care des­făşoară o activitate multilate­rală, fiind prezent în toate sectoa­rele, pe toate şantierele, aducându-şi, îm­preună cu toţi oamenii mun­cii, o contribuţie activă la dezvol­ta­rea pa­tri­ei noastre.”

Nicolae Ceauşescu încuraja tineretul să se implice în activităţile îndrumate şi organizate: „Faceţi totul, dragi pri­eteni tineri, pentru a fi la înăl­ţi­mea încrederii partidului nostru co­mu­nist, a condiţiilor minu­nate ce vă sunt create”.

Nicolae Ceauşescu afirma cu privire la tineri : „Învăţaţi, mun­ciţi, mun­ciţi şi învăţaţi, însuşiţi-vă cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi cu­noaş­terii, concepţia materialist-dialectică, fiţi cutezători, preţuiţi stră­mo­şii şi părinţii voştri, acţionaţi permanent în spiritul romantismului re­vo­lu­ţionar, pregătiţi-vă să fiţi întotdeauna gata de a vă face datoria şi de a duce înainte neabătut făclia progresului pe pământul României, me­sa­jul de pace şi cola­borare al naţiunii noastre socialiste cu alte naţiuni ale lumii!”.

O tânără membră a UTC, angajată la o întreprindere bucureşteană şi elevă de liceu la cursuri serale, menţiona într-un jurnalul: „Ieri a fost o mare şedinţă şi şefii ne-au obligat să participăm şi pe noi, cei de la atelierul de creaţie. Nu se admitea nici o învoire, deci povestea mea cu şcoala a căzut, mi-au dat o motivare pentru absenţe. Şedinţa a început la ora 15:00. Eu cu Laur am stat şi în primul rând, am venit aproape de începere şi sala era deja plină. Veni­serăm noi pregătiţi pentru «X şi O» dar, din păcate, n-am putut juca”.

În jurnalul unei tinere membre a UTC, se menţiona cu privire la modul în care se organizau şedinţele aceste organizaţii de înrolare a tinerilor: „Am înţepenit două ore, groaznic, numai pălăvrăgeală aiurea. Este adevărat că de şapte luni, chiar opt ne-am dezobişnuit de şedinţe de sindicat, UTC şi alte nimicuri, dar asta a fost prea de tot. La ora 17:00, când s-a terminat, am ieşit cu o teribilă durere de cap, o ameţeală tâmpită, pe care nu prea le-am mai avut”.