Casa de Cultură a Studenților
Timpul liber al studenților în atenția regimului
autor Cristina Pop, februarie 2017
Partidul Comunist Român a pus în sarcina Casei de Cultură a Studenților educarea şi cultivarea comunistă a tineretului studenţesc. Se urmărea formarea ideologică marxist-leninistă, dar şi înarmarea acestuia cu o educaţie patriotică socialistă. Casa de Cultură a Studenților a reușit să dețină un rol important în îndrumarea şi educarea tineretului studenţesc. A fost un loc de întrunire, distracţie şi relaxare, precum şi de comunicare şi cunoaştere.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Partidul Comunist Român a pus în sarcina Casei de Cultură a Studenților educarea şi cultivarea comunistă a tineretului studenţesc, urmărind formarea ideologică marxist-leninistă, dar şi înarmarea acestuia cu o educaţie patriotică socialistă. În ciuda controlului politic, Casa de Cultură a Studenților a reușit să dețină un rol important în îndrumarea şi educarea tineretului studenţesc, fiind pentru sudenţi, în acelaşi timp, un loc de întrunire, distracţie şi relaxare, precum şi de comunicare şi cunoaştere.

CCS a desfăşurat, în concordanţă cu directivele venite de la partid, o intensă activitate în vederea educării şi pregătirii studenţilor. Această instituţie a îndrumat şi educat tineretul studenţesc, dar în acelaşi timp a reprezentat pentru studenţi un loc de întrunire, un mediu de distracţie şi relaxare, precum şi de comunicare şi cunoaştere. CCS a organizat diverse activităţi culturale, a căror menire era pregătirea ştiinţifică a tinerilor, şi a constituit, alături de celelalte organizaţii, precum Uniunea Asociațiilor Studențești, UTM un mijloc de propagandă comunistă printre studenţi, o posibilitate de îndoctrinare politică a studenţilor.

Sub îndrumarea directă a organelor de partid regional orăşenesc şi cu sprijinul direct al organelor UTM i s-a imprimat întregii activităţi a CCS un puternic conţinut politic. Era o nouă cale de subordonare a învățământului superior, a tineretului din partea partidului. CCS s-a călăuzit, în îndeplinirea sarcinilor educaţiei comuniste a studenţilor, după învăţătura marxist-leninistă în domeniul educaţiei comuniste a tineretului, după hotărârile partidului, ale UTM-ului, ale Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor şi ale Ministerului Învăţământului şi Culturii.

Autoritățile comuniste explicau că rolul caselor de cultură era să contribuie la o mai bună cunoaștere a valorilor culturale și materiale prin organizarea de acțiuni culturale, prin activitățile de informare și prin vânzarea de bunuri culturale. Ele erau persoane juridice, supuse legislației juridice. Directorii organizau și conduceau întreaga activitate a caselor de cultură, pentru care purtau întreaga răspundere. Aceștia răspundeau pentru respectarea legislației și a principiilor politicii interne și externe.

Regimul comunist a făcut prin directivele și ordinele date ca CCS să-şi aducă o contribuţie importantă la formarea ideologică, marxist-leninistă a studenţilor, la înarmarea acestora cu cunoaşterea politicii partidului şi statului „democrat popular”, pentru educarea lor patriotică socialistă şi în spiritul frăţiei între popoare, pentru formarea unor intelectuali capabili, devotaţi cu trup şi suflet cauzei poporului muncitor – CONSTRUIREA SOCIALISMULUI ÎN ROM NIA.

În perioada comunistă Casa de Cultură a Studenților se afla sub directa îndrumare a partidului, ceea ce i-a conferit un puternic caracter politic, fiind un mijloc de propagandă comunistă printre studenţi, o posibilitate de îndoctrinare politică a studenţilor. Casa de Cultură a Studenților, prin activităților culturale diverse derulate a realizat o pregătire științifică a tinerilor studenți, nu numai o îndoctrinare politică. Timpul studenților era organizat eficient, astfel că se reușea implicarea tinerilor în diverse activități culturale-artistice, științifice, sportive, dar și cu un pronunțat caracter politic.

Casele de cultură studenţeşti au fost create pe baza Hotărârii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, fiind una din măsurile de îmbunătăţire a muncii politico-educative în rândul studenţilor şi reprezentând o pârghie importantă în educarea comunistă a studenţilor. Existența Caselor de Cultură avea tradiție mai veche, în perioada interbelică fusese creată pentru prima oară o astfel de instituție. În toate aproape toate Centrele Universitare din România funcţionau câte un club pe lângă căminele studenţeşti. Cluburile funcţionau zilnic, în cadrul lor studenţii puteau citi ziare şi reviste, puteau juca şah şi tenis de masă, și puteau asculta programe de radio.

Constituirea Caselor de Cultură a avut drept scop controlarea și dirijarea politică a celor mai multe activități ale studenților. Totuși aceasta nouă instituție crea studenților posibilitatea participării la mai multe activități culturale, artistice, sportive și educative, cu un pronunțat caracter de îndoctrinare politică.

Casa de Cultură a Studenților, constituită ca un alt organism de înregimentare a studenților, stabilea legături cu UTM și cu Asociațiile Studențești, organizau împreună diverse activități. Astfel că, în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti s-au deschis lucrările Conferinţei pe ţară a Asociaţiilor Studenţeşti din Republica Populară Română. Acest lucru denotă că autoritățile comuniste erau interesate să creeze legături puternice între organizațiile de înregimentare a tineretului, urmărindu-se în principal subordonarea politică a acestora.

La Conferinţa pe ţară a Asociaţiilor Studenţeşti din Republica Populară Român au luat parte 445 de delegaţi aleşi la Conferinţele Asociaţiilor Studenţeşti din cele 10 centre universitare ale ţării: Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, oraşul Stalin, Craiova, Arad, Galaţi şi Petroşani. La deschiderea lucrărilor conferinţei au luat parte: Miron Constantinescu, Nicolae Ceauşeşcu, Leonte Răutu, C. I. Parhon, Florin Dănălache, Petre Lupu etc. Atât CCS cât și Asociațiile Studențești acordau o atenție deosebită studenților, modului în care aceștia își petreceau timpul liber, a activităților pe care le desfășurau.

Cuvântul de deschidere al Conferinței pe ţară a Asociaţiilor Studenţeşti din RPR din cadrul Casei de Cultură a Studenților din Bucureștia fost rostit de Ştefan Bîrlea, membru în Comitetul de Organizare a Asociaţiilor Studenţeşti din RPR, delegat al Centrului Universitar Bucureşti.

În prezidiul Conferinței pe ţară a Asociaţiilor Studenţeşti din RPR din cadrul Casei de Cultură a Studenților din București au fost aleşi Virgil Trofin, prim-secretar al Comitetului Central al UTM; Ion Iliescu, preşedintele Comitetului de Organizare al Asociaţiilor Studenţeşti din RPR; Ion Teoreanu, delegat al Universităţii din Bucureşti; Rozalia Costea, delegat al Universităţii din Timişoara, Judith Biro, delegat al Universităţii din Cluj Napoca.

Casele de Cultură funcționau pe baza unor regulamente emise de Ministerul Învăţământului şi Culturii, se aflau în subordinea acestuia. Activitatea desfășurată de acestea trebuia să fie în concordanță cu directivele PMR și a Consiliului de Miniștri. Scopul principal al autorităților comuniste, în ceea ce privește tineretul, era formarea ideologică marxist-leninistă dar şi înarmarea acestora cu o educaţie patriotică socialistă.

Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara a fost înfiinţată printr-un Ordin al Ministerului Învăţământului şi Culturii. S-a organizat o adunare de inaugurare a acesteia. În prezidiul adunării festive au fost prezenţi: Ioan Voradi, secretar al Comitetului Regional al Partidului Muncitoresc Român; Vasile Botezatu, preşedintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular Orăşenesc Timişoara; Marin Rădoi, rector al Institutului Politehnic; Gheorghe Micota, prim-secretar al Comitetului Regional al Uniunii Tineretului Muncitoresc; Arke Marcus, membru în Consiliul Orăşenesc al asociaţiilor studenţeşti din Timișoara, studenţi şi cadre didactice.

La Timișoara, în conformitate cu Regulamentul privind funcţionarea caselor de cultură studenţeşti, Ministerul Învăţământului şi Culturii a trimis o directivă către Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, prin care s-a acceptat ca Sfatul Casei de Cultură să aibă următoarea componenţă: Savii Gh. – prorector al Institutului Politehnic, Apostolescu N. – decan al Facultăţii de Filologie din Institutul Pedagogic, Drăcea Iulian – decan al Facultăţii de Agronomie din Institutul Agronomic, Dragomir N. – prodecan al Facultăţii de Medicină din Institutul de Medicină, Gheorghiu Octavian – profesor la Institutul Politehnic, Radu Petre – şeful secţiei de Ştiinţe şi Cultură a Comitetului Regional de Partid Timiş, Popovici C. – şeful catedrei de Socialism Ştiinţific din Centrul Universitar Timişoara.

Din componența Sfatului Casei de Cultură din Timișoara mai făceau parte: Marcus Arke – secretar al Comitetului Orăşenesc al UTM, Tache Gh. – preşedintele Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din Timişoara, Kondor Iosif – de la Comitetul Orăşenesc al PMR Timişoara, Balechici Maria – directoarea Uzinei Textile Timişoara, Şerbănescu Gh. – directorul Teatrului de Stat din Timişoara, Gropşanu N. – directorul Operei de Stat din Timişoara, Românu Gh. – directorul Filarmonicii de Stat „Banatul” din Timişoara, Liebhard Franz – scriitor, Marcu Ioan – de la Casa de Creaţie, Soare Sava – preşedintele Consiliului Sindical Orăşenesc, Boboescu Nicolae – secretar al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti de la Institutul Politehnic, Preşedintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Timişoara, Directorul Casei de Cultură a Studenţilor etc.

Tinerii studenți din Centrele Universitare din România vedeau în Casa de Cultură locul unde puteau să îşi urmeze interesele artistice și culturale sau să scape de mâna lungă a regimului pentru a-şi savura tinereţea într-un mod plăcut și activ, existând o anumită formă de libertate. Pentru studenți, CCS era o șansă, o posibilitate de a a-ți deschide noi interese, de a învăța sau perfecționa anumite domenii de activitate.

Casele de cultură desfășurau: activități din domeniile literaturii, teatrului, filmului, muzicii, artelor plastice, științei, învățământului și culturii de masă, dintre care expoziții, concerte, recitaluri, proiecții de filme, seri literare, întâlniri cu oameni de știință și cultură, cursuri de limbă și altele.

Casele de cultură desfășurau o activitate de informare asupra vieții culturale, economice și politice a statului fondator prin consultarea și împrumutarea de cărți și publicații periodice din fondul bibliotecilor, organizarea de expuneri şi discuţii, difuzarea de materiale de popularizare, editarea unui buletin de informare propriu și altele. De asemenea desfăşurau o activitate de vânzare a bunurilor culturale.

Implicarea studenților în activități culturale, educative, sportive sau artistice a constituit principala menire a acestei noi instituții create. Comuniștii au imprimat CCS, din păcate, un puternic conținut politic, reușind ca prin intermediul multora dintre activitățile organizate să îndoctrineze politic tineretul. Pentru mulți studenți, timpul a devenit mai valoros prin implicarea în activități organizate de Casa de Cultură. Reprezenta o lume nouă, o posibilitate de a interacționa cu persoane dornice să se perfecționeze, să cunoască mai multe lucruri.

În cadrul CCS şi-au desfăşurat activitatea mai multe cercuri, dintre care menţionăm: Folclor, Dans, Teatru, Fotografie, Literatură. Cercurile se bucurau de un număr mare de studenţi, din diferite facultăţi şi intituţii de învăţământ superior.

În cadrul CCS funcţiona un ansamblu folcloric de marcă, creat prin unificarea diverselor grupări de folclor existente în prealabil, devenind unul din cele mai importante ansambluri folclorice la nivel naţional şi european. Acestea promovau folclorul românesc pe aproape toate continentele. Au existat ansambluri folclorice ce au obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale. Astfel, generaţii întregi de tineri şi studenţi au deprins valorile folclorului autentic românesc. De exemplu la Timişoara, activitatea în domeniul folclorului a CCS din s-a îmbogăţit prin apariţia ansamblului sârbesc de dansuri populare „Mladost”, care a reprezentat tradiţia folclorică sârbească a Banatului vreme de mulţi ani.

Casele de Cultură se bucurau de existenţa unor grupuri de dansuri, multe dintre ele au ajuns să fie cunoscute chiar şi internaţional. La Timişoara, a funcţionat grupul de dans „Reflex” iniţiat de maestrul Marcel Botscheller, care a pornit de la 4 membri la peste 60 în prezent. Având o continuitate şi o longevitate remarcabilă, în contextul în care mediul muzical şi coregrafic este unul cu o evoluţie rapidă, grupul „Reflex” a fost completat de grupul de dans modern „Matrix”. Aceste grupuri de dansuri au menţinut activă lumea dansului în mediul studenţesc. S-au obţinut premii la numeroase festivale naţionale.

Teatrul, alături de dans şi muzică a reprezentat ocazia studenţilor de a-şi crea o lume atractivă, o lume a culturii. În Timişoara, în teatru s-a afirmat cu cinste grupul „Thespis”, unul din cele mai reprezentative ale Casei de Cultură a Studenţilor. Grupul a luat fiinţă şi s-a dezvoltat sub semnul lui Diogene Valeriu Bihoi, fondatorul şi mentorul „Thespis” vreme de mulţi ani. Abordând adesea satira politică, dar încurajând, simultan, studenţii să îmbrăţişeze arta dramatică, grupul „Thespis” a devenit un punct de reper pe harta culturală a oraşului.

Un alt cerc activ al Casei de Cultură era cel de fotografie. Pentru centrul universitar Timişoara, în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor are o tradiţie longevivă cercul de fotografie „Iris”. Într-o vreme în care fotografia era încă privită ca un „mic sport burghez”, cercul foto a creat o posibilitate binevenită pentru fotografii din Timişoara, oferindu-le acestora un cadru organizat în care să îşi perfecţioneze cunoştinţele în domeniu. Vernisajele şi tehnicile de fotografiat inovatoare utilizate au conferit cercului „Iris” un rol important în viaţa culturală timişoreană.

Literatura era un domeniu mult apreciat de tineri, oferea posibilitatea studenţilor de a-şi dezvolta cultura generală . În Timişoara, a luat fiinţă cenaclul literar care, va purta numele de „Pavel Dan“. Cenaclul a publicat reviste şi a organizat tabere şi festivaluri naţionale cu scopul de a-i încuraja pe tinerii scriitori. De-a lungul timpului, cenaclul s-a aflat sub îndrumarea unor importanţi critici literari şi scriitori timişoreni, precum Ioan I. Popa, Vasile Creţu, Rodica Bărbat, Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa, Eugen Bunaru, Marcel Tolcea şi Viorel Boldureanu. Acestuia i s-au adăugat, pe parcurs, trupa de teatru de limbă maghiară „Thalia”, cercul de bibliofilie, grupul de turism „Montan Grup”, revista „Forum studenţesc”, formații muzicale.

Diversele activități organizate de către Casa de Cultură precum, cercurile, concursurile, repertoriul formaţiilor corale, urmăreau ca prin tematica aleasă să participe decisiv la educaţia estetică, muzicală şi comunistă a studenților. Studenții aveau ocazia să participe la activități culturale și artistice în urma cărora își puteau crea premisele debutului într-un anumit domeniu, în vederea dezvoltării profesionale. Era un început pentru tineri, era o posibilitate de a cunoaște și de a înțelege un anumit domeniu.

Tematica pentru activităţile corale se regăsea în imnuri, cântece patriotice, cântece de prietenie, cântece de muncă, cântece ale ţărănimii muncitoare, cântece de tineret, cântece studenţeşti, cântece de literatură clasică universală. Teme abordate în activități cultural-artistice ale Casei de Cultură erau: dragostea fierbinte faţă de patria socialistă, faţă de regimul democrat-popular şi de partidul clasei muncitoare, dragostea şi recunoştinţa pentru Uniunea Sovietică.

Tematicile stabilite pentru cercurile, concursurile și pentru repertoriul formaţiilor corale urmăreau îndoctrinarea politice: ataşamentul faţă de lagărul socialist, lupta pentru pace, prietenia poporului român cu minorităţile naţionale, opoziţia fermă faţă de orice manifestare a ideologiei străine, faţă de orice încercare de infiltrare a revizionismului şi liberalismului, spiritul ascuţirii vigilenţei revoluţionare faţă de manevrele politice ale duşmanului de clasă, o poziţie revoluţionară, partinică şi continuu combativă.

În alegerea cântecelor se ţinea seama de: creaţia contemporană autohtonă - RPR care reflectă viaţa nouă, construirea socialismului, ideile şi sentimentele omului de tip nou, creaţia contemporană din URSS şi din lagărul socialismului, creaţia corală românească, rusă şi din ţările democrat-populare, creaţia corală clasică universală, respectarea principiului multinaţional din regiunea noastră - minorităţile naţionale.

Creaţiile muzicale ale corului subliniau caracterul de clasă al operei de artă, astfel că se concretizau sub aspecte variate:lupta poporului pentru libertate în muzica românească, imagini ale patriei în muzica românească, lucrări muzicale inspirate de plaiurile şi oamenii noi ai patriei, cântece inspirate din lupta partidului, imagini ale vieţii noi din patria noastră, oglindită în muzică sub soarele patriei, compozitorii cântă viaţa nouă a patriei, apărarea patriei, înaintarea spre noi victorii, prezentarea unor cântece de prietenie dintre popoare.

Repertoriul corului mixt era următorul: Imnul de stat al RPR de M. Socor, Imnul de stat al URSS de A. Alexandrov, „Noi te cântăm, tinereţe!” de G. Klein, „Sub al păcii stindard” de I. D. Kirescu, Imnul partizanilor păcii de D. Şostacovici, „Floarea bănăţeană” de Gh. Goian, „Trandafir de pe răzoare” de D. V. Drăgoi, Cor ţărănesc din opera „Marin pescarul” de Marțian Negrea, actul I – Marea Neagră, Corul final din opera „Ivan Susanin” de Mihail Glinka.

Erau organizate și concursuri de cunoştinţe teatrale. Cea mai răspândită temă pentru aceste concursuri teatrale era „Dramaturgia revoluţionară sovietică”. Piesele jucate erau „Sfârşitul escadrei”, „Platon Krecet” şi „Crângul de călini”, de Alexandr Korneiciuk. Altă temă importantă era „Dramaturgia revoluţionară a zilelor noastre”, cu piesele „Cetatea de foc” de Mihail Davidoglu, „Arcul de triumf” şi „Anii negrii” de Aurel Baranga.

Pentru organizarea unor manifestaţii cultural-artistice de către Casele de Cultură şi cluburile studenţeşti din centrele universitare trebuiau respectate mai multe instrucţiuni stabilite prin Regulamente de Ordine Interioare, aprobate de Ministerul Învățământului și Culturii. Pentru lărgirea cunoştinţelor de cultură generală ale studenţilor, casele de cultură şi cluburile studenţeşti puteau organiza concursuri literare şi muzicale cu premii. Anual se organizau cinci concursuri literare, cinci concursuri muzicale şi trei concursuri pe aceeaşi tematică la Cluburile Studenţeşti.

Premiile constau din: cărţi, obiecte de îmbrăcăminte, materiale sportive etc. Valoarea premiilor la un concurs era în total de cel mult 450 de lei, premiul pentru primul clasat era de 200 de lei, pentru cel de al doilea clasat de 150 de lei, iar pentru cel de la treilea de 100 de lei.

Juriul, la casele de cultură, era format din trei salariaţi ai casei de cultură, un reprezentant al Asociaţiei Studenţilor şi o persoană cooptată din afara casei de cultură în specialitatea respectivă. Juriul, la Cluburile Studenţeşti, era format din două cadre didactice delegate de rectorul institutului de învăţământ superior, care tutelau clubul studenţesc, și un reprezentant al Asociaţiei Studenţilor.

Distribuirea premiilor se făcea în public, în prezenţa juriului. Justificarea acestor premii se făcea prin procese-verbale semnate de juriul care distribuia premiile şi aprobate de directorul C.S.S., iar pentru cluburi, de către rectorul institutului de învăţământ superior care conducea clubul.

Casele de cultură şi cluburile studenţeşti pe centre universitare puteau programa săptămânal câte un film pentru studenţi, cu plată. Încasările respective constituiau mijloace speciale extrabugetare. Casele de cultură studenţeşti reprezentau pârghii de seamă în munca politică-educativă în rândurile studenţilor. CCS acordau o atenţie deosebită menţinerii relaţiilor cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, astfel erau organizate diverse activităţi în vederea atingerii acestui scop.

Casele de cultură şi cluburile studenţeşti organizează mai multe cercuri, dintre care şi cercul „Prieteni prin corespondenţă”. Corespondenţa se făcea prin scrisori, ce erau, în fapt, schimburi de idei, experienţe. Acest schimb avea loc între studenţii români şi studenţii străini din URSS, Republica Democrată Germană etc. În scrisori se făceau referiri şi la examene, burse, activităţi şcolare şi extraşcolare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior. Pentru acest cerc, casele de cultură şi cluburile studenţeşti puteau procura mărci poştale, reviste, vederi, fotografii etc., care erau trimise studenţilor străini cu care se ţinea corespondenţa.

În scopul stimulării activităţii creatoare a celor mai buni membri ai formaţiunilor artistice, precum şi a instructorilor se acordau premii în numerar de 500 de lei pentru instructori şi 200 de lei pentru fiecare student care reuşea să se evidenţieze în anumite spectacole organizate. Premiile erau propuse de către o comisie de specialişti şi aprobate de conducătorul unităţii.

Pentru studenţii din formaţiunile artistice, de cor şi dansuri CCS şi cluburile studenţeşti puteau acorda abonamente de tramvai pe ruta domiciliului, locul repetiţiilor şi retur. Pentru machiajul artiştilor care jucau în piese se putea plăti suma de 100 de lei la fiecare spectacol, dacă machiorul întrebuinţa materialele sale.

Casele de cultură şi cluburile studenţeşti puteau efectua turnee în centrele studenţeşti din ţară şi în localităţile unde erau trimişi studenţii în tabere. Turneele nu trebuiau să afecteze activitatea şcolară a studenţilor. În timpul deplasărilor, studenţilor interpreţi li se asigura masa gratuită până la suma de 20 de lei pe zi de persoană.

În România comunistă, exista o tradiţie în organizarea evenimentului „Luna prieteniei româno-sovietice”. Sărbătorirea acesteia era o tradiţie a poporului român, partidul vedea în ea un prilej pentru oamenii muncii din România de a da o expresie tot mai vie sentimentelor profunde de dragoste pe care o poartă URSS-ului şi „marelui popor sovietic”.

Prin activitățile cu privire la relația România-URSS se urmărea adâncirea necontenită a legăturilor „frăţeşti indestructibile” cu poporul sovietic, cunoaşterea mai pe larg a victoriilor URSS-ului în construcţia comunismului, a bogatei sale experienţe în toate domeniile, a culturii sale înaintate. Se preciza că între poporul român şi cel rus au existat întotdeauna relaţii strânse de prietenie şi colaborare, amintindu-se anul 1877, când românii au primit ajutor şi sprijin de la ruşi, câştigându-şi independenţa de stat.

În cadrul activității „Luna prieteniei româno-sovietice” se urmărea să se arate că URSS a oferit ajutor economic şi tehnic României în construirea socialismului, transformând-o dintr-o ţară agrară într-una industrială, în plină dezvoltare. Se susţinea că URSS a ajutat România în domeniul transformării socialiste a agriculturii cu utilaje agricole precum tractoare, combine şi maşini agricole.

Erau organizate festivități pentru a serba „Luna Prieteniei Româno-Sovietice”, momente în cadrul cărora erau prezentate filme sovietice, exemplu „Vladimir Ilici Lenin”, film ce elogia pe marele părinte al URSS. Casa de Cultură a Studenților organiza simpozioane pe diferite tematici privind țări comuniste, cu care România avea legături, de exemplu: „Republica Democrată Germană pe drumul păcii şi socialismului”, din ciclul „Să cunoaştem ţările de democraţie populară”. După prezentarea mai multor referate sau lucrări, s-a ascultat muzică din RDG sau filme privind evoluția comunistă a acestei țări.

Între Casa de Cultură a Studenţilor şi Casa Prieteniei Româno-Sovietice a intervenit un acord care prevedea ca pentru obiectivele care urmăresc cunoaşterea URSS-ului, popularizarea culturii şi tehnicii sovietice, comemorarea savanţilor ruşi şi sovietici, acţiunile să se facă în comun, folosindu-se următoarele metode: cicluri de conferinţe, simpozioane, seri literar-muzicale, prezentări de filme, jurnale tehnico-ştiinţifice şi concursuri din ştiinţă şi tehnică sovietică, însoţite de premii. În toate domeniile ştiinţifice, sportive şi artistice era reflectată o teorie naţional-comunistă şi revoluţionară.

Casele de Cultură organizau diferite ciclurile de conferinţe care făceau referire la istoria URSS și a PMR: „URSS pe drumul construirii desfăşurate a comunismului”, „PMR – inspiratorul şi conducătorul construcţiei socialiste”, „Ţările de democraţie populară pe drumul construirii socialismului”, „Lupta popoarelor pentru pace şi socialism”, „Însemnătatea mondială a Congresului al XXI-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”, „Industria URSS în anii septenalului”, „Agricultura URSS în anii septenalului”, „Ştiinţa, arta şi cultura URSS în anii septenalului sau în cadrul celui de al doilea ciclu”.

Realizările și politica Partidul Muncitoresc Român erau teme mult dezbătute în mediile universitare, în organizațiile de înregimentare a tinerilor. Exista o puternică implicarea a vieții politice, a Partidului Muncitoresc Român în activitătea mai multor instituții din România, care este în fapt o caracteristică reprezentativă a regimurilor totalitare: control total asupra societății. Toate centrele universitare din România organizau conferințe pe teme politice, în care erau abordate „marile” realizări ale PMR în toate domeniile vieții economice, sociale, culturale. Comuniștii acordau o atenție deosebită tuturor manipulării poporului, a tineretului.

În cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara s-au ținut conferințe cu titlu: „Politica PMR în domeniul industrializării socialiste a ţării noastre cu privire specială în regiunea Timişoara”, „Politica PMR în domeniul transformării socialiste a agriculturii şi cu privire specială în regiunea Timişoara”, „Politica PMR în domeniul industriei electrotehnice”, „Politica PMR în domeniul industriei chimice”, „Politica PMR în domeniul sănătăţii publice”, „Politica PMR în domeniul ştiinţei, artei şi învăţământului”.

O activitate importantă a CCS era organizarea de conferinţe. La Timișoara au fost organizate mai multe conferinţe: „Republica Populară Chineză pe drumul construirii socialismului”, din ciclul „Să cunoaştem ţările de democraţie populară”. S-a rulat un film chinezesc şi un jurnal de actualităţi. Se organizau întâlniri cu participanţii la războiul de eliberare a ţării noastre, cu ocazia „Zilei Forţelor Armate ale RPR”, fiind luată în discuţie tema „Patria şi patriotismul. A fost prezentată expoziţia „Contribuţia armatei RPR la distrugerea fascismuluia avut loc prezentarea filmului sovietic în culori „Aşa s-a călit oţelul”.

Politizarea învățământului se făcea și prin intermediul lucrărilor ce se publicau privind: lucrările învăţământului de partid, lucrări de economie, de filosofie, de istorie şi de politică internaţională. Toate aceste lucrări treceau în vedere realizările PMR, urmărindu-se îndoctrinarea maselor, crearea unui învățământ politic comunist în orice mediu de activitate. Din activitatea Caselor de Cultură a Studenților nu lipseau nici reuniunile tovărășești, esențiale pentru promovarea politicii partidului, îndoctrinării studenților cu învățământul politic.

În România comunistă erau publicate lucrări pe tematica marxism-leninism. Exemplu de astfel de lucrări, considerate de comuniștii români esențiale pentru înțelegerea politicii partidului, de mare importanță pentru studiere de către tineri, se numără: „Opere” de Marx şi Engels, precum şi alte lucrări ale lui Marx şi Engels, dintre care amintim: „Capitalul”, „Mizeria filosofiei”, „Contribuţii la critica economiei politicii” – de Karl Marx, iar de Friedrich Engels: „Dialectica naturii”, „Anti-Dühring”, „Ludwig Feuerbach şi sfârşitul filosofiei clasice germane”.

Au fost publicate lucrări ale lui Lenin, părintele URSS: volumul „Opere” al lui V. I. Lenin, „Partidul – forţa conducătoare în statul socialist şi în construcţia comunistă”, „Imperialismul – stadiul cel mai înalt al capitalismului”, „Statul şi revoluţia”, „Materialism şi empiriocritism”, „Împotriva revizionismului”, „Alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănime”. Aceste cărţi erau tipărite la Editura Politică.

Casele de cultură studenţeşti puteau organiza anual cinci concursuri „Cine ştie câştigă”, între institute sau facultăţi. Conducerea caselor de cultură studenţeşti putea hotărî dacă se percepeau taxe de intrare la concursurile „Cine ştie câştigă”. Se făcea precizarea că se percepeau taxe numai dacă nu împiedicau reuşita organizării acestora. Sumele încasate la aceste concursuri constituiau mijloace speciale ale casei de cultură studenţeşti respective.

Premiile constau din obiecte de îmbrăcăminte acordate câştigătorilor participanţi, în valoare de până la 500 de lei. Persoana care conducea concursul era remunerată cu 300 de lei, iar persoana care pregătea materialul pentru concurs era plătită cu 200 de lei. Pentru fiecare concurs se întocmea un regulament aprobat de conducerea casei de cultură sau a clubului studenţesc.

Casele de cultură şi cluburile studenţeşti puteau acorda cadouri delegaţiilor oficiale din străinătate care vizitau unitatea. Cadourile constau din obiecte de artă românească şi se puteau acorda în cursul unui an, în limita sumei de 2.000 de lei la Casa de Cultură din Bucureşti, 1.000 de lei la cele din Cluj Napoca, Iaşi şi Timişoara, şi câte 500 de lei la cluburile studenţeşti pe centru universitar. Dacă obiectele oferite erau în inventarul casei de cultură sau al clubului studenţesc, se puteau scădea din inventar în baza unui proces-verbal aprobat de conducătorul unităţii.

Casele de cultură şi cluburile studenţeşti pe centre universitare puteau servi delegaţiilor străine mici gustări, care nu trebuiau să depăşească suma de 15 lei pentru fiecare persoană. Se puteau oferi flori oamenilor de ştiinţă şi artă care ţineau conferinţe sau susţineau programe artistice. Valoarea acestor flori nu depășea suma de 1.000 de lei anual pentru Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi câte 500 de lei anual la celelalte Case de Cultură şi cluburi studenţeşti din ţară.

Studenţii care cântau în orchestra de muzică uşoară la reuniunile studenţeşti puteau primi gustări de până la 15 lei de persoană. Se menţiona că, în cazul în care studenţii din orchestră erau plătiţi, acestora nu li se acordau gustări. În cazul reuniunilor cu plată, biletele de intrare erau procurate prin secţia financiară, plătindu-se impozitul legal. Studenţii interpreţi atât la competiţii, cât şi la spectacole publice puteau fi serviţi cu gustări, până la 3 lei de persoană.

Pe baza hotărârilor Comitetului Central al UTM, Casa de Cultură a Studenţilor organiza, împreună cu Consiliul Asociaţiilor Studenţilor din Centrul Universitar Timişoara, concursul permanent pentru citirea literaturii de către tineret, „Iubiţi cartea!”. Scopul concursului era să răspândească cartea în rândurile tineretului, să-i stimuleze interesul pentru citit şi să-i lărgească orizontul de cultură generală. Cărți ce trebuiau cunoscute de studenți: Lenin V. I. – Sarcinile Uniunilor Tineretului, Caragiale I. L. – Momente şi schiţe, vol. I şi II, Creangă Ion – Amintiri din copilărie, Povești și povestiri, Sadoveanu Mihail – Neamul Şoimăreştilor, Gorki Maxim – Mama, Ostrovski Nikolai – Aşa s-a călit oţelul, Arghezi Tudor – 1907 – Peisaje, Poeme maghiare.

Participanţilor care reuşeau la acest concurs li se înmânau insigna de „Prieten al cărţii” şi brevetul de purtător al acestei insigne. Condiţia de obţinere a insignei era ca fiecare tânăr să citească, în termen de cel mult un an de la data înscrierii sale în concurs, cărţile indicate ca obligatorii şi câte o carte din alte grupe prevăzute în listele bibliografice.

Se întrunea la Comitetul Regional UTM comisia regională a concursului de citit literatură de către tineret, „Iubiţi cartea!”. La această acţiune de masă pentru citirea literaturii de către tineret s-au înscris 30.000 de tineri din regiune. Cei mai pregătiţi au primit insigna „Prieteni ai cărţii”. Principalii factori care au răspuns de reuşita concursului au fost: Comitetul Regional UTM, Biblioteca Regională, secţia regională de învăţământ.

Înscrierile se făceau la Biblioteca CCS din Timişoara, în general se înscriau acei studenţi pasionaţi de literatură. Lista cărţilor la alegere se stabileau din literatură clasică română, literatură contemporană din RPR, literatură clasică universală, literatură sovietică, cărți din care studenții puteau alege anumite lucrări.

Printre cărţile considerate de interes pentru studenți se numărau: Lenin V. I. – Sarcinile Uniunilor Tineretului, Coşbuc George – Poezii, vol. I, Sadoveanu Mihail – Mitrea Cocor, Șolohov Mihail – Pământ desţelenit, Stancu Zaharia – Desculţ, Creangă Ion – Amintiri din copilărie, Povești și povestiri, Sütő András – Pornesc oamenii.

Studenții aveau obligația să citească cât mai multe cărți, printre care se regăsesc: Lenin V. I. – Despre tineret, Dreiser Theodore – O tragedie americană, vol. I şi II, Tolstoi Lev – Război şi pace, Sadoveanu Mihail – Nicoară Potcoavă, Eminescu Mihai – Poezii, Beniuc Mihai – Poezii, Șolohov Mihail – Pe Donul liniştit, vol. I şi II, Nagy István – La cea mai înaltă tensiune, Preda Marin – Moromeţii, Popovici Titus – Străinul.

Se organizau audiţii muzicale în cadrul „Festivalului George Enescu” sau alte concursuri muzicale. Se prezentau filme românești „Ciulinii Bărăganului”. Se acorda o atenție deosebită desfășurării unor seri literare, activitate cunoscută sub numele „Şcoala de ieri şi de azi în literatură”, organizată, în general, în colaborare cu Institutul Pedagogic din centrul universitar respectiv.

Se organizau activități cu caracter sportiv, de exemplu, Clubul Sportiv „Ştiinţa” din Timişoara a organizat un turneu fulger, „Cupa 10 ani de la reforma învăţământului”, la următoarele discipline sportive: volei fete, volei băieţi, baschet băieţi, tenis de masă şi şah.

Religia reprezenta un domeniu de interes pentru Partidul Comunist Român, motiv pentru care trasau ca sarcină pentru diferite organizații de înregimentare a tineretului, organizarea de conferințe pe teme religioase, cum ar fi: „Cum a apărut religia şi în ce constă esenţa ei?”, Ce sunt sectele religioase?”, „Religia în perioada imperialismului”, „Ştiinţa şi religia despre suflet şi viaţa spirituală a omului. Conferințele erau organizate în colaborare cu Societatea pentru Răspândirea Știinţei şi Culturii, și erau încadrate în ciclul „Ştiinţă şi adevăr”. Conferințele erau urmate, în general, de rularea unor filme documentare încadrate pe tematică.

Casa de Cultură a Studenţilor organizau numeroase manifestări instructiv-educative, la care participau un număr mare de studenți: Spectacole de teatru, cântece, dansuri şi muzică uşoară în interpretarea formaţiilor artistice ale Centrelor Unviersitare şi ale Casei de Cultură, reuniuni tovărăşeşti, audiţii muzicale, concursuri de tenis de masă şi şah, concursuri „În pas cu viaţa”, conferinţe politice pe teme de estetică, concerte oferite de către Opera de Stat, Filarmonică și Uniunea Compozitorilor, simpozioane literare, excursii în diferite locuri din România, vacanţa în taberele organizate de Ministerul Învăţământului şi Culturii în colaborare cu diferite facultăţi.

Se organizau excursii pentru studenții români în ţările socialiste „prietene”, așa cum le numeau comuniștii români. Studenții români participau în șările socialiste la diferite activități culturale, sportive, educative.

Pe timpul verii mulţi studenţi erau prezenţi la activităţile organizate de casa de cultură: şah, tenis de masă, conferinţe cu conţinut politic, educativ şi estetic, audiţii muzicale educative. Casa de cultură organiza chiar şi concursuri cu premii în timpul vacanţei studenţilor. Trebuie menţionat că în timpul vacanţelor biblioteca din cadrul Casei de Cultură era deschisă.

Autoritățile comuniste urmăreau prin activitatea de cercetare ştiinţifică din instituţiile de învăţământ superior să se ridice calificărea ştiinţifică a cadrelor didactice, creşterea cadrelor tinere, ridicarea nivelului procesului de învăţământ, angrenarea cadrelor didactice la rezolvarea problemelor ridicate de dezvoltarea economiei, ştiinţei şi culturii naţionale, precum şi la elaborarea de manuale, cursuri şi material didactic ajutător.

În cadrul CCS existau cercuri de estetică marxist-leninistă, unde se sublinia, cu ocazia discutării caracterului de reflectare a operei de artă, importanţa teoriei leniniste a reflectării ei şi a combătut teoria idealistă a transfigurării realităţii prin operele de artă. Exista şi un cerc de materialism dialectic. Cu aceste ocazii erau prezentate mai multe referate, precum: „Fond şi formă”, „Spaţiu şi timp”, „Rolul matematicii la fizica modernă”, „Curente şi stiluri”.

În cadrul C.C.S. existau mai multe formaţii teatrale. Piesele de teatru interpretate de formaţiile teatrale studenţeşti erau, în general din: dramaturgia românească, dramaturgia sovietică, dramaturgia din alte ţări socialiste, dramaturgia progresistă, dramaturgia clasică universală.

Forme concrete pentru realizarea educaţiei muzicale erau: existența unui cor mixt, aproximativ 100 de persoane, pe fiecare centru universitar, un cor de femei pe trei voci egale, aproximativ 60 de persoane, cercul „Prietenii muzicii” ce cuprindeau audiţii și concerte-lecţie, concursuri de cunoştinţe muzicale.

Dramaturgia românească: Iaşii în carnaval, Canţonete de Vasile Alecsandri, O noapte furtunoasă, Momente şi schiţe de I. L. Caragiale, Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Nunta din Peruggia, Gaiţele de Al. Kiriţescu, Nota zero la purtare de Virgil Stoenescu, Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu, Preludiu de Ana Novac, Lumina de la Ulmi de Horia Lovinescu, Iarbă rea de Aurel Baranga, Ziariştii de Alexandru Mirodan, Ultimul mesaj de Laurenţiu Fulga.

Dramaturgia sovietică era destul de prezentă în activitatea formațiile teatrale din România, printr-un număr mare de piese de teatru, printre care: În căutarea fericirii, Într-un ceas bun de Victor Rozov, Ani de pribegie, Tania, Oraşul din zare, Deportări de necuprins, Oraşul primăverii de Aleksei Arbuzov, Liceenii de Konstantin Treniov, Paloşul şi stelele de Iuri Cepurin, Poveste despre dreptate de Margarita Aliger, Un flăcău din oraşul nostru de Konstantin Simonov, Tinereţea părinţilor de Boris Gorbatov.

Dramaturgia din alte ţări socialiste, în general se opta pentru următoarele piese: Viaţa nouă de Miroslav Stehlik, Învăţătoare de Bródy Sándor, Fii bun până la moarte! de Móricz Zsigmond. Dramaturgia progresistă cuprindea următoarele opere: Inspectoratul de poliţie de J. B. Priestley, Jurnalul Annei Frank de Frances Goodrich şi Albert Hackett. Dramaturgia clasică universală: Pace de Aristofan, Prometeu de Eschil, Preţioasele ridicole, Doctor fără voie de Molière, Ursul, Cerere în căsătorie de A. P. Cehov.