- 1. Unguri, slavi şi Imperiul Bizantin
- 2. Primele menţiuni referitoare la români
- 3. Voievodatul Transilvaniei
- 4. Între Carpaţi şi Dunăre
- 5. Ţara Românească
- 6. Dobrogea
- 7. Moldova înainte de Dragoş şi Bogdan
- 8. Hoarda de Aur şi construcţia statală locală
- 9. Cele două descălecate moldoveneşti
- 10. Pluralitatea românească
- 11. Politica şi Biserica
- 12. Oraşe, târguri, cetăţi
Începuturile Evului Mediu Românesc
Romanitatea răsăriteană începe să apară în izvoare abia după destrămarea unităţii slave din centrul şi sud-estul Europei, după câteva veacuri în care nu se ştiu prea multe lucruri despre descendenţii romanilor din zonă. Ei sunt pomeniţi de izvoarele bizantine, ruse şi ungare începând cu secolul al X-lea.
1 din 6
Aşezarea slavilor la sud de Dunăre a avut drept urmare împărţirea vorbitorilor de limbă romanică în grupa de la nordul fluviului – daco-românii şi cea din sud – macedo-românii, megleno-românii şi istro-românii. Limba pe care o vorbim astăzi între graniţele ţării este cea a daco-romanilor, formată pe baza latinei vorbite de romani.
2 din 6
În graniţele fostului Imperiu Roman, al cărui succesor se considera cel bizantin, se aflau şi teritorii ocupate la momentul respectiv de bulgari sau unguri. Relaţiile dintre maghiari şi bizantini au fluctuat între alianţă şi conflict. Între dese confruntări au existat şi perioade de linişte, în care cele două state colaborau împotriva slavilor din Balcani ori a migratorilor târzii.
3 din 6
După stabilirea lor în Pannonia, ungurii au cucerit spaţiul intracarpatic, pe care îl numeau erdö-elü, preluat mai târziu de români sub forma Ardeal. Întregii zone carpato-danubiano-pontice îi era caracteristic amestecul de populaţii care o locuiau, de la slavi şi romanici, la cumani, uzi şi pecenegi – rămaşi aici din ultimele valuri migratoare.
4 din 6
Imperiul Bizantin reuşise să impună creştinismul de factură orientală în această parte a continentului, prin influenţa politică şi culturală pe care încă le deţinea aici. În arcul intracarpatic însă lucrurile aveau să se schimbe în curând, odată ce Ştefan I a acceptat binecuvântarea papei. Tânărul regat maghiar privea spre Occident acum.
5 din 6
Prezenţa bizantină se simţea încă în zonă, deşi imperiul nu se mai afla de ceva timp la apogeul puterii sale. Pentru o perioadă s-a încercat o revitalizare a sa, dorindu-se atât continuarea tradiţiei romane în zonă, cât şi întărirea în faţa pericolului barbar – care împingea tot mai mult limitele imperiului.
6 din 6
În Moldova şi Ţara Românească succesul bizantin a fost de durată, chiar dacă imperialii n-au reuşit niciodată să ocupe propriu-zis vreuna dintre formaţiunile româneşti de la nord de Dunăre. Influenţa lăsată în religie şi cultură poate fi simţită până astăzi.
Populaţia romanică din zonă era larg răspândită, găsindu-se din sudul Peninsulei Balcanice până în nordul arcului carpatic. Teritoriile ocupate de ea apăreau sub denumiri ca: Vlahia, Vlahia de Sus, Vlahia de Jos, Vlaşca Zemlia, Terra Blachorum, Walachenland etc.
1 din 6
Primele menţiuni certe pe care le avem despre români se referă la Transilvania şi la sudul Dunării, sub forme ca blachi, olahi sau vlahi. Cronicarii bizantini vorbesc despre existenţa vlahilor în Ţaratul bulgar. Aceştia au început să devină vizibili pe plan politic după implicarea în diferite conflicte şi participarea la revolte. Este pomenit chiar un episcopat al vlahilor.
2 din 6
Cea mai cunoscută acţiune a vlahilor din sudul Dunării a fost răscoala fraţilor Petru şi Asan. Aceştia au reuşit să ridice populaţia românească şi pe cea bulgară împotriva Imperiului Bizantin care tocmai stabilise noi dări în zonă. În urma victoriei celor doi a apărut un stat româno-bulgar, ce a rezistat şi după moartea lor.
3 din 6
Un al treilea frate al Asăneştilor, Ioniţă, a obţinut atât recunoaşterea oficială din partea Imperiului Bizantin şi a papei, cât şi titlul de rege. Dinastia creată de această familie vlahă s-a stins în secolul următor, la slabirea statului lor contribuind, printre altele, invazia tătarilor.
4 din 6
Românii din nordul fluviului sunt amintiţi mai întâi de notarul anonim al regelui Bela al II-lea sau al III-lea şi de cronicarul rus Nestor. Despre Gelou Românul se ştie că avea drept supuşi, printre alte neamuri, şi vlahi. Centrul puterii sale se afla, probabil, undeva în Dăbâca de astăzi.
5 din 6
Cronicarul bizantin Nicetas Choniates a notat o informaţie legată de hotarul Galiţiei – Haliciului de atunci - prin care îi lega pe aceştia cu vlahii, adică românii din nordul Moldovei.
6 din 6
Pentru o lungă perioadă de timp nu se cunoaşte distribuţia teritorială exactă a românilor din sudul Carpaţilor. Se ştie însă că în Diploma Cavalerilor Ioaniţi vlahii şi formaţiunile lor politice se înfăţişau ca existând de ceva timp în mod autonom.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Europa de est în secolul al XIV-lea
Instituţii Medievale Româneşti
Relaţiile cu Imperiul Otoman
Politică, alianţe şi tratate de pace
Mihai Viteazul şi proiectul panromânesc
Cultura Românească în Evul Mediu
Între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea cultura medievală românească a fost profund influenţată de valorile spirituale şi estetice ale ortodoxiei bizantine.
Viaţa cotidiană în Evul Mediu Românesc
Situația economică și socială a Țărilor Române în secolele XIV-XVI
Țările Române la începutul modernității - secolul fanariot
- Bărbulescu, Mihai et al., Istoria României, ed. revăzută şi adăugită, Ed Corint, Bucureşti, 2007
- Brătianu, Gheorghe I., Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană, ed. a II-a, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
- Giurescu, Constantin C., Istoria românilor, vol. I, Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1946
- Gorovei, Ştefan S., Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1997
- Obolensky, Dimitri, Byzantine Commonwealth. Eastern Europe, 500-1453, Praeger Publishers, New York, 1971
- Pascu, Ştefan, Theodorescu Răzvan (coord.), Istoria românilor, vol. III, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001
- Petre, Zoe (coord.), Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Ed. Corint, Bucureşti, 2008
- Pop, Ioan-Aurel (coord.), Istoria Transilvaniei, vol. I, Institutul Cultural Roman, Ed. Eikon, 2000
- Sachelarie, Ovid, Stoicescu, Nicolae, Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1988
- Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Ed. Nemira, Bucureşti, 1997