- 1. Momente de acţiune comună
- 2. Motivele creării unor state separate
- 3. Originile lui Mihai şi urcarea pe tron
- 4. Primele acţiuni politico-militare
- 5. Situaţia din Peninsula Balcanică
- 6. De ce îşi dorea Mihai unificarea teritoriilor româneşti
- 7. Cucerirea Transilvaniei
- 8. Cucerirea Moldovei
- 9. Politica internă
- 10. „Legătura lui Mihai”
- 11. Strategia confesională
- 12. Înfrângerea şi moartea
- 13. Apropieri ulterioare
Mihai Viteazul şi proiectul panromânesc
Înaintea unei încercări de unificare propriu-zisă a teritoriilor locuite de români au existat, în evul mediu, mai multe momente în care Moldova, Ţara Românească şi Transilvania şi-au unit forţele pentru a se apăra. Secolul al XV-lea este marcat în mod deosebit de colaborări politico-militare – motivate de apariţia recentă la graniţele Europei creştine a unui pericol comun: Imperiul Otoman.
1 din 6
Înaintea avansării otomanilor spre vest pericolul momentului era reprezentat de hoardele tătăreşti. În jurul momentului întemeierii statelor româneşti tătarii erau prezenţi în zonă – fiind principala putere politico-militară ce ameninţa atât teritoriile extracarpatice cât şi regatul Ungar. După apariţia Ţării Româneşti a existat o luptă comună a acesteia şi a ţării de peste munţi împotriva cotropitorilor de la răsărit, încheiată cu succes. Însăşi apariţia Moldovei este legată de lupta împotriva acestora.
2 din 6
Cu puţin timp înainte de urcarea pe tronul muntenesc a lui Mihai Viteazul apăruse un fenomen de mobilitate a domnilor, aceştia putând urca la un moment dat pe tronul Moldovei, ca mai apoi să conducă Ţara Românească sau invers. Printre primele exemple de mobilitate dinastică se numără domnia lui Petru Şchiopul în Moldova – fiind fratele domnului muntean Alexandru Mircea. În Muntenia a domnit, printre alţii, fiul moldoveanului Bogdan Lăpuşneanu – Alexandru cel Rău. Astfel fusese înlăturată o tradiţie păstrată de secole - fiind acceptaţi tot mai des domni din afara ţării.
3 din 6
Iancu de Hunedoara a fost unul dintre liderii politici şi militari care a înţeles importanţa existenţei unui control comun asupra celor trei teritorii locuite de români. În calitate de guvernator al Ungariei şi lider al luptei antiotomane el a avut o mare influenţă atât în Transilvania, cât şi în cele două ţări româneşti. Iancu intervenea în schimbările de domnii din Ţara Românească şi se înrudea cu domnii Moldovei – creând un sistem de vasalitate între cele trei teritorii.
4 din 6
Neglijarea tradiţiei dinastice la urcarea pe tron a unui domn muntean sau moldovean în ţara vecină a fost încurajată în primul rând de puterea otomană. Aceasta renunţase să mai păstreze cu stricteţe un obicei care nu părea să aibă aceeaşi relevanţă ca în trecut. Domnii erau numiţi, oricum, pe criterii care ţineau tot mai puţin de competenţă şi origini, şi tot mai mult de suma plătită turcilor pentru obţinerea tronului. Un alt fenomen care debuta în epocă era acela al oferirii de dregătorii moldoveneşti unor boieri munteni.
5 din 6
După înfrângerea suferită de unguri la Mohács şi transformarea Transilvaniei în principat autonom sub suzeranitate otomană s-a deschis calea spre consolidarea raporturilor existente între cele trei state carpatice. Unul dintre momente este coalizarea forţelor transilvane, muntene şi moldoveneşti sub iniţiativa lui Petru Rareş – domnul moldovean – împotriva omului Porţii trimis în Transilvania – Aloisio Gritti. Cele trei ţări doreau să evite, astfel, instalarea unui control mai puternic al otomanilor asupra acestui spaţiu.
6 din 6
Înainte de unirea propriu-zisă a celor trei ţări locuite de români sub autoritatea lui Mihai Viteazul, acest plan exista deja – într-o anumită măsură, însă din partea altor lideri din zonă. Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, reuşise să încheie tratate atât cu Ţara Românească, cât şi cu Moldova, prin care cele două state extracarpatice îi deveneau vasale. Împăratul habsburgilor, Rudolf al II-lea, considera un plan bun acest tip de uniune – pe care să o folosească drept armă antiotomană. Scopul era, însă, crearea unei simple confederaţii militare.
Apariţia şi persistenţa a două state româneşti la est şi la sud de Carpaţi a fost, în mare parte, rezultatul situaţiei geo-politice din Europa vremii. Zonele din vecinătatea ţărilor române erau dominate, în secolul al XIV-lea, de Regatul ungar şi de Uniunea polono-lituaniană. Crearea unui coridor între sud-estul Transilvaniei a urmărit, pe lângă scopurile comerciale, şi separarea celor două state româneşti printr-o zonă de dominaţie ungară.
1 din 3
Moldova şi Ţara Românească aveau drept vecini state care îşi erau inamice unele celorlalte. În acelaşi timp, ţările extracarpatice au apelat la puteri diferite pentru a-şi apăra autonomia şi, fiind întemeiate de familii dinastice distincte, fiecare dintre ele îşi urmează propriul drum.
2 din 3
Independenţa economică a celor două state româneşti, sau chiar divergenţa intereselor comerciale, erau de natură să ţină Moldova şi Ţara Românească pe căi separate. Această stare de fapt se repercuta şi asupra situaţiei politice, liderii statelor extracarpatice neavând motive să ia în considerare ideea unei unificări.
3 din 3
Un exemplu relevant pentru viziunea politico-strategică a domnilor medievali îl reprezintă reacţia lui Constantin Brâncoveanu, deja pe tronul Ţării Româneşti, atunci când i s-a propus şi conducerea Moldovei. Acesta a refuzat, motivându-i vizirului reacţia sa prin aceea că i-ar fi fost imposibil să se ocupe de două ţări „de margine” – aflate la graniţele unor mari puteri. Aşadar, poziţia celor două state le făcea greu de guvernat la momentul respectiv.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Europa de est în secolul al XIV-lea
Începuturile Evului Mediu Românesc
Instituţii Medievale Româneşti
Relaţiile cu Imperiul Otoman
Politică, alianţe şi tratate de pace
Cultura Românească în Evul Mediu
Între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea cultura medievală românească a fost profund influenţată de valorile spirituale şi estetice ale ortodoxiei bizantine.
Viaţa cotidiană în Evul Mediu Românesc
Situația economică și socială a Țărilor Române în secolele XIV-XVI
Țările Române la începutul modernității - secolul fanariot
- Andreescu, Ştefan, Restitutio Daciae, Ed. Albatros, Bucureşti, 1980
- Bălcescu, Nicolae, Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Ed. Minerva, Bucureşti, 1985
- Bărbulescu, Mihai et al., Istoria României, ed. revăzută şi adăugită, Ed Corint, Bucureşti, 2007
- Giurescu, Constantin C., Istoria românilor, vol. II, III, Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1946
- Murgescu, Bogdan, Ţările române între Imperiul Otoman şi Europa creştină, Ed. Polirom, Iaşi, 2012
- Panaitescu, P.P., Interpretări româneşti, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994
- Idem, Mihai Viteazul, Ed. Corint, Bucureşti, 2002
- Theodorescu, Răzvan, Roumains et balkaniques dans la civilisation sud-est européenne, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999