Viaţa cotidiană în Evul Mediu Românesc
Viaţa de la curţile domnilor români se scurgea în ritmul obligaţiilor politice, administrative şi juridice pe care aceştia le aveau. Vechile curţi erau împrejmuite cu ziduri ce aveau turnuri şi încăperi ale gărzilor. Bisericile din incintele zidurilor domneşti arată faptul că religia constituia o parte integrantă a acestei vieţi, domnul fiind mereu prezent la slujbe.
1 din 5
Interioarele erau decorate cu scoarţe locale sau covoare orientale scumpe. Spre finele epocii domnii şi boierii mari încep să-şi decoreze locuinţele cu portrete în ulei, sculpturi sau alte obiecte de artă. În Transilvania, obiectelor pentru decor li se acorda o atenţie mai mare, fiind vădită influenţa occidentală.
2 din 5
Până spre finele evului mediu, obiceiurile de la masă nu erau dintre cele mai elegante, deşi domnii importaseră diferite obiecte de veselă şi feluri de mâncare ceva mai sofisticate. Pe la ospeţe se bea şi se mânca mult, paharele şi farfuriile domnului fiind întotdeauna degustate pentru a evita otrăvirea.
3 din 5
Palatele domneşti mai vechi reflectă spiritul militar caracteristic epocii, prin sobrietatea construcţiilor şi aspectul lor utilitar. Cele mai noi, contemporane lui Constantin Brâncoveanu – domnul Ţării Româneşti, spre exemplu, sunt ridicate după principii moderne, respectând nevoile unei curţi. Construcţiile sunt bogat împodobite, iar curtea constituie un loc de relaxare datorită pomilor şi grădinilor. De acum înainte locuinţele domnilor nu se mai numeau case, ci palate.
4 din 5
În afara curţilor de reşedinţă, de mari dimensiuni şi somptuoase, existau curţile mai mici din ţară. Acestea erau nişte locuinţe mari de piatră, uneori mici palate. Pentru unele zone ale Ţării Româneşti sunt specifice culele – locuinţe boiereşti înalte, cu ferestre mici, având două-trei etaje şi un aspect defensiv.
5 din 5
În timpul lui Vasile Lupu, la curtea domnească din Iaşi existau pomi exotici ţinuţi în ghivece mari, flori, pomi fructiferi, un heleşteu etc. Condiţiile de viaţă sunt reflectate şi de existenţa unor conducte de apă sau a celor pentru evacuarea reziduurilor. Pereţii încăperilor erau împodobiţi cu ornamente pictate, cu plăci de faianţă colorată sau cu ţesături brodate, iar ferestrele aveau geamuri de sticlă.
În evul mediu categoriile sociale erau clar delimitate, fiecare persoană având un loc anume în ierarhie. Mobilitatea socială era un lucru mult mai rar întâlnit decât astăzi, existând un anume conservatorism în acest sens. În acelaşi timp, permeabilitatea grupurilor era îngreunată de circulaţia restrânsă a rangurilor boiereşti, spre exemplu, într-un mic cerc de persoane care aveau posibilităţi bazate pe origini şi avere. Familia de provenienţă pecetluia, de cele mai multe ori, soarta tuturor membrilor ei.
1 din 7
Familia domnească ocupa, desigur, capul ierarhiei sociale a ţării în evul mediu. Domnul era, la început, proprietarul întregului pământ al ţării. Cu timpul, după împărţirea unei mari părţi a acestuia între boierii care îi aduceau diferite servicii, domnul păstrează un număr important de sate. În afară de aceasta, capul ţării avea propriile bunuri sau moşii obţinute prin moştenire – de la familia sa – ori prin cumpărare. În calitatea sa de stăpân absolut, avea drepturi nemărginite, limitate în timp de boierime.
2 din 7
O importantă parte a elitei urbane era formată din negustorii bogaţi. Aceştia aveau corăbii proprii, purtau haine de lux şi câştigau sume importante de bani. Statutul şi averea le deschideau drumul spre funcţii orăşeneşti importante – fiind consideraţi membri de seamă ai comunităţii.
3 din 7
La începutul epocii exista o elită militară specializată formată din viteji. Ei erau învestiţi de domn cu acest titlu, existând elemente de asemănare între aceştia şi cavalerii occidentali. În timp dispar, singurii militari specializaţi rămânând lefegiii sau mercenarii.
4 din 7
În categoria boierilor intrau marii stăpâni de pământ. Cu timpul, acestora începe să le fie asociată în mod obligatoriu şi câte o dregătorie. Marii boieri urmau domnului ca importanţă în ierarhia socială, având o relaţie de vasalitate cu acesta.
5 din 7
Membrii clerului superior aveau un statut asemănător boierilor, fiind mari proprietari de pământ, având drepturi asupra ţăranilor şi robilor de pe moşiile lor şi întreţinând o relaţie directă cu domnia. Domeniile mănăstireşti s-au extins prin donaţii domneşti sau boiereşti.
6 din 7
Meşteşugarii erau o categorie socială specifică oraşului, însă ei existau peste tot sub o formă sau alta. În sate oamenii îşi confecţionau cu propriile mâini obiectele necesare pentru gospodărie, iar nevoile curţilor boiereşti erau acoperite de munca ţiganilor specializaţi.
7 din 7
Ţăranii sunt o categorie socială care a decăzut, în mare parte, în timpul evului mediu. Mulţi dintre ei nu şi-au putut plăti dările şi au trebuit să se vândă pe ei înşişi, căzând astfel în dependenţă – devenind rumâni în Muntenia şi vecini în Moldova. Cei care au reuşit să-şi păstreze libertatea, păstrându-şi de asemenea proprietăţile, sunt răzeşii. Ţăranii aserviţi aveau totuşi posibilitatea de a se răscumpăra.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Europa de est în secolul al XIV-lea
Începuturile Evului Mediu Românesc
Instituţii Medievale Româneşti
Relaţiile cu Imperiul Otoman
Politică, alianţe şi tratate de pace
Mihai Viteazul şi proiectul panromânesc
Cultura Românească în Evul Mediu
Între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea cultura medievală românească a fost profund influenţată de valorile spirituale şi estetice ale ortodoxiei bizantine.
Situația economică și socială a Țărilor Române în secolele XIV-XVI
Țările Române la începutul modernității - secolul fanariot
- Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2001
- Costăchel, V., Panaitescu, P.P., Cazacu, A., Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957
- Drăghiceanu, Virgiliu, Palatele noastre domneşti, Tip. „Universală” Iancu Ionescu, Bucureşti, 1913
- Giurescu, Constantin C., Istoria pădurii româneşti, Ed. Ceres, Bucureşti, 1976
- Idem, Istoria românilor, vol. III , Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1943-1946
- Minescu, Constantin, Istoria poştelor române, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1916
- Neculce, Ion, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2001
- Pamfile, Tudor, Lupescu, Mihai, Cromatica poporului român, Bucureşti, 1914
- Poncea, Traian Valentin, Geneza oraşului medieval românesc în spaţiul extracarpatic (sec. X-XIV), Ed. Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 1999
- Potra, George, Contribuţii la istoricul ţiganilor din România, Fundaţia Regele Carol I, Bucureşti, 1939
- Samarian, Pompei Gh., Medicina şi farmacia în trecutul românesc, vol. I, III, Bucureşti, 1938
- Săndulescu, Paul, Istoricul pavajelor bucureştene, Bucureşti, 1936
- Zaharia, Georgiana, Sistemul judiciar în Moldova secolului al XVII-lea: legi, proceduri, penalităţi (teză de doctorat), Iaşi, 2013