Armata Română
După încheierea Războiului de Independență, România nu a mai participat la niciun conflict. Astfel, armata română s-a aflat la sfârșitul unei perioade de aproape 40 de ani de pace. Lipsurile armatei române s-au evidențiat prin participarea la al doilea război balcanic. Nu a avut loc, însă, o analiză serioasă și responsabilă a tuturor aspectelor, iar măsurile întreprinse au fost departe de necesități. Reorganizarea în grabă a armatei în ziua premergătoare intrării în război nu a avut rezultatele dorite. Au fost necesare șocul botezului focului și munca misiunii militare franceze.
1 din 7
Pentru a doua oară în istoria statului român modern, Marele Cartier General a fost constituit după intrarea României în Primul Război Mondial. A avut loc divizarea Marelui Stat Major în două componente. Prima componentă a fost Marele Cartier General, organ superior de concepție și conducere a operațiilor militare. A depins de comandamentul de căpetenie - regele Ferdinand I. A doua componentă a reprezentat-o Marele Stat Major, partea sedentară. Acesta a fost subordonat Ministerului de Război, cu atribuții în zona interioară, în problemele privind recrutarea și mobilizarea.
2 din 7
Dotarea armatei cu armament după Războiul de Independență s-a făcut în cea mai mare parte prin achiziții din străinătate. Regatul României a aderat la Tripla Alianță. Din acest motiv achizițiile s-au făcut cu precădere de la firmele germane - pentru armamentul de artilerie - și austriece - pentru armamentul ușor de infanterie. Înzestrarea aeronauticii și a marinei militare s-a făcut prin intermediul firmelor franceze, britanice și italiene.
3 din 7
Din punct de vedere sanitar, atât țara, cât și armata au prezentat o serie de neajunsuri. Pentru rezolvarea acestei chestiuni, regele Ferdinand I a promulgat legea referitoare la Serviciul sanitar al armatei. Acest act a fost iniţiat de către Ion I.C. Brătianu, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Război. La scurt timp, a fost înfiinţat Comitetul Central Sanitar. Rolul acestuia era de a studia, organiza şi pregăti teritoriul ţării, din punct de vedere sanitar, în eventualitatea intrării României în război.
4 din 7
În armata română din Primul Război Mondial au luptat și soldați voluntari proveniți din Transilvania și Bucovina. Aceștia erau fugiți din Imperiul Austro-Ungar pentru a nu fi mobilizați, căzuți prizonieri ori s-au predat rușilor, apoi românilor din Vechiul Regat. Toți au participat la lupta pentru întregirea României.
5 din 7
La izbucnirea războiului, armata Română nu a putut fi instrumentul de forță pentru atingerea scopurilor naționale. Nivelul capacității de luptă era scăzut. Această stare de fapt s-a datorat neglijării permanente a armatei de către politicieni. După cum a arătat istoricul Constantin Kirițescu, „evenimentele politice din ultimul timp arătaseră că armata noastră avea lipsuri care-i micșorau puterea de luptă. Considerații de ordin politic - legăturile noastre cu puterile Triplei Alianțe – o făceau să pară inutilă; considerații de ordin financiar o făceau să pară imposibilă.”
6 din 7
Încă din perioada neutralității, Marele Stat Major a elaborat mai multe planuri de campanie, sub forma unor ipoteze. Una dintre acestea, „Ipoteza Z", a devenit planul de campanie al armatei române. În plan a fost preconizată ofensiva generală peste Carpați, pentru a zdrobi inamicul din Transilvania. Acestui scop strategic i-a fost destinată majoritatea forțelor, adică trei din cele patru armate române. Numărul a reprezentat 80% din efectiv. Cealaltă armată urma să intre în defensivă pe frontul de sud timp de zece zile. Apoi, trebuia să treacă la ofensivă în Dobrogea, împreună cu un corp de armată rus.
7 din 7
O contribuție importantă la reorganizarea și instruirea superioară a armatei române au avut-o ofițerii, subofițerii și soldații din misiunea militară franceză. Gruparea franceză a fost condusă de generalul Henri Berthelot și trimisă de aliați la cererea guvernului român. Unii dintre membrii acesteia au luptat și au căzut alături de ostașii români în marile bătălii de pe frontul din sudul Moldovei.
Cea mai înaltă structură a armatei române în Primul Război Mondial a fost Marele Cartier General. Sarcina sa a fost de a conduce, la nivel strategic, operațiunile militare ale armatei române. Marele Cartier General a fost o structură de comandă temporară, existentă numai pe timp de război. Se constituia la declararea mobilizării și se desființa la finalul războiului sau campaniei militare pentru care a fost creată.
1 din 7
După intrarea României în război, Marele Stat Major s-a împărţit în două. Marele Cartier General, organ superior de concepţie şi conducere a operaţiilor, a depins direct şi imediat de comandamentul de căpetenie - Regele Ferdinand I. Marele Stat Major a reprezentat partea sedentară, fiind subordonat Ministerului de Război. A avut atribuţii în zona interioară, în problemele privind recrutarea şi mobilizarea efectivelor, precum şi în mobilizarea economică.
2 din 7
Primul șef al Marelui Cartier General al armatei române din timpul Marelui Război a fost generalul de divizie Vasile Zottu. Cu puțin timp înainte de începerea războiului, acesta a fost trecut în rezervă, datorită vârstei. În aceeași zi, a fost concentrat și numit șef al Statului Major General. După dezastrul din bătălia de la Turtucaia a fost înlocuit din funcție. Peste câteva săptămâni, Zottu s-a sinucis în locuința sa din București.
3 din 7
Conducerea efectivă a Marelui Cartier General în primele luni de război a avut-o generalul de brigadă Dumitru Iliescu. Acesta l-a suplinit pe Vasile Zottu, afectat de probleme de sănătate. După sinuciderea lui Zottu, Iliescu i-a preluat funcția, mulțumită și relației personale cu prim-ministrul Ionel Brătianu. Corpul de generali români i-a contestat autoritatea morală de a conduce Marele Stat Major, considerând că-i lipsesc calitățile de strateg și de ofițer de stat major. Demis, Dumitru Iliescu a fost trimis la Paris, ca reprezentant al Marelui Cartier General pe lângă Antanta.
4 din 7
Al treilea șef al Statului Major General, într-un interval de trei luni, a fost generalul de corp de armată Constantin Prezan. El a fost preferat de regele Ferdinand și de premierul Brătianu, în defavoarea generalului Alexandru Averescu. Nicolae Iorga a constatat o realitate, atunci când aprecia că „Armata și‑a găsit un șef adevărat în calma siguranță a generalului Prezan”.
5 din 7
Primele obiective și realizări ale generalului Prezan în funcția de conducere au fost: relocarea comandamentelor, unităților și marilor unități în teritoriul dintre Prut și Siret și crearea cadrului de colaborare cu Misiunea Militară Franceză. Acestora li s-a adăugat reglementarea relațiilor cu conducerea militară rusă. Despre generalul Prezan, I. G. Duca nota: „prin firea sa blajină, prin temperamentul său conciliant, prin lealitatea sa, a reușit să impună comandamentului rusesc respectul cuvenit și să evite ciocniri inutile și violente”.
6 din 7
Generalul Constantin Prezan a reușit să pună ordine în Marele Cartier General. A aplanat conflictele dintre liderii politici și cei militari, pe subiectul eșecurilor de la începutul campaniei militare a României. Prezan a format o echipă de stat major capabilă, în care au fost folosiți ofițeri tineri și energici, precum maiorul Ion Antonescu, dar și cadre cu experiență, precum generalii Alexandru Averescu și Constantin Christescu. Acesta din urmă a îndeplinit funcția de subșef al Marelui Cartier General.
7 din 7
În ultimul an de război, în condițiile ieșirii Rusiei din război, generalul Constantin Prezan a fost pensionat. Locul său a fost ocupat de generalul de divizie Constantin Christescu. Acestuia i-a revenit sarcina de a redimensiona forțele armate în cadrul impus de Puterile Centrale. În același timp, Christescu trebuia să pregătească documentele de stat major și armata, în perspectiva reluării operațiilor împotriva Puterilor Centrale, în momentul considerat oportun de autorități.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Curente de opinii în politică și societate
Odată cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand întreaga Europă se pregătea cu îngrijorare de război. Această deteriorare continuă a situației internaționale a fost privită negativ, atât de către regele Carol I, cât și de către liberari și conservatori. România se află în mijlocul unui conflict european în totală expansiune. Trebuia să aleagă o tabără de luptă, politica de neutralitate fiind temporară.
Relațiile internaționale ale României înainte de Primul Război Mondial
De la statutul de principat autonom, în cadrul Imperiului Otoman, România a trecut la acela de Regat. S-a afirmat în sud-estul Europei drept un factor de stabilitate politică și economică.
Economia înainte de Primul Război Mondial
Economia României înainte de Primul Razboi Mondial, agricultura și problema agrară, centre industriale importante, sistemul bancar, investiții străine, personalități ale dezvoltării economice românești, transporturile și comerțul extern
Societatea și administrația înainte de Primul Război Mondial
Stuctura demografică,rata mortalității și a natalității, împărțirea administrativ-teritorială, clasele sociale rurale și urbane, viața politică și partidele, situația electorală.
- Kirițescu, Constantin - Istoria Războiului pentru Întregirea României, vol I., Ed. KartaGraphic, Ploiești, 2014
- Bărbulescu, Mihai; Deletant, Dennis; Hitchins, Keith; Papacostea, Șerban; Teodor, Pompiliu – Istoria României, Ed. Enciclopedică, București, 1998
- Constantiniu, Florin – O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2011
- General Henri Berthelot - memorii și corespondență (1916-1919), Ed. Militară, București, 2012
- Gabriela Pantiș