- 1. Situația internațională
- 2. Situația națională
- 3. Curentul Germanofil
- 4. Societatea Germanofilă
- 5. Elita Germanofilă
- 6. Susținători politici ai curentului germanofil
- 7. Curentul Antantofil
- 8. Susținători politici ai curentului antantofil
- 9. Influența scriitorilor asupra societății
- 10. Influența istoricilor asupra societății
- 11. Influența Academiei Române asupra societății
- 12. Opinia publică
- 13. Mass-Media
- 14. Problema Bisericii Ortodoxe
- 15. Problema minorităților
- 16. Motivul pentru care România alege Antanta
Curente de opinii în politică și societate
Francezii şi germanii, cunoscuți pentru una dintre cele mai puternice adversităţi care au dezbinat şi însângerat Europa, s-au dovedit capabili să-şi scrie istoria comună, fără judecăţi discriminatorii. Au tratat într-o viziune unificatoare Primul Război Mondial, atât în recentul manual de istorie franco-german, cât şi într-o carte consacrată conflictului. Cartea a fost scrisă în colaborare de către un istoric francez şi un istoric german. Aceștia erau pregătiți să lupte pentru binele suprem al propriei țări.
1 din 7
Evoluţia Primului Război Mondial a scăpat de sub control, odată cu intervenția orgoliilor Marilor Puteri europene. Austro-Ungaria a sperat într-un război limitat cu Serbia. Serbiei i-a sărit Rusia în ajutor. Aceasta a determinat atacul german asupra Franţei, ţară care, cel mai probabil, ar fi intrat în conflict alături de aliata sa, Rusia. Această situație ar fi obligat Germania să lupte pe două fronturi.
2 din 7
Dacă n-ar fi reacţionat, Austro-Ungaria şi-ar fi pierdut credibilitatea, atât pe scena europeană, cât şi în faţa propriilor popoare. Aceasta nu urmărea scopuri expansioniste, fiindcă nu i-ar fi servit la nimic. Dimpotrivă, expansiunea teritorială aducea introducerea între frontiere a altor sute de mii de slavi. Contele Tisza, prim-ministrul Ungariei, s-a opus iniţial războiului, tocmai pentru că avea de-a face în Ungaria cu prea mulţi etnici slavi.
3 din 7
Serbia este ţara care a manifestat, împreună cu celelalte componente ale Iugoslaviei, pe tot parcursul secolului, un potenţial de instabilitate, anarhie şi terorism cu totul ieşite din comun. Faţă de masacrele recente din Bosnia, perioada stăpânirii austro-ungare apare de-a dreptul idilică. Austro-Ungaria a profitat de atentat și a replicat, lovind cât mai puternic Serbia şi slăbindu-i influenţa în regiune. Cercurile naţionaliste sârbe au întreţinut agitaţia de o parte şi de alta a frontierei. Atitudinea aceasta era iritantă şi chiar periculoasă pentru monarhia austro-ungară.
4 din 7
Raportul de forţe şi şansele câştigării războiului aduc în discuție o altă problematică. Se știe că Germania l-a pierdut, şi de aici tentaţia de a considera că era fatal să-l piardă. Totuși, Germania a avut şansele ei, nu mai mici decât ale celorlalţi.
5 din 7
În context internațional, intervine problema responsabilităţii Austro-Ungariei. Ea a făcut primul pas, declarând război Serbiei. Atentatul de la Sarajevo a fost pus la cale de terorişti sârbi bosniaci, cu sprijin din Serbia. Acesta nu a fost un simplu fapt divers. Uciderea principelui moştenitor, Franz Ferdinand şi a soţiei sale lovea, cel puţin simbolic, în inima imperiului. S-a invocat și tratamentul discriminatoriu aplicat naţionalităţilor din dubla monarhie, mai ales din partea ei ungară. Astfel se evidențiază, pe plan european, dreptul unui stat suveran de a reacţiona, cu atât mai mult când este perceput ca o mare putere.
6 din 7
A fost un război al surprizelor. A durat mult mai mult decât s-ar fi aşteptat oricare dintre participanţi. Un război scurt ar fi favorizat Germania, a cărei forţă de lovire era superioară. Războiul lung a dezavantajat-o. Evoluţiile neprevăzute s-au ţinut lanţ, ducând la revoluţia din Rusia, intrarea în război a Statelor Unite, colapsul Austro-Ungariei. Puterile Centrale au fost defavorizate de masa superioară a adversarilor, de poziţia continentală inconfortabilă, care le-a silit să lupte pe mai multe fronturi, cât şi de blocada economică pe care Marea Britanie le-a impus-o.
7 din 7
Germania îi depăşea pe toţi ceilalţi, prin puterea economică şi militară, organizare şi eficienţă. Războiul a fost relativ echilibrat, de aceea a şi durat atât de mult. Însă, vorbind de un avantaj parţial, acesta a fost aproape tot timpul în favoarea Germaniei, de la începutul războiului până în ultimele luni, înainte de sfârşit.
Odată cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, în Serbia, întreaga Europă se pregătea cu îngrijorare de război. Această deteriorare continuă a situației internaționale a fost privită negativ, atât de către regele Carol I, cât și de către liberari și conservatori. Aceștia aveau motive puternice să se teamă de război, mai ales datorită poziției geografice a României. Țara se află în mijlocul unui conflict european în totală expansiune. România trebuia să aleagă o tabără de luptă, politica de neutralitate fiind temporară.
1 din 7
Societatea și elita politică a țării era departe de a fi unită în această perioadă. Criza cu care se confruntau politicienii era destul de puternică. Populația era scindată în mai multe curente de opinie față de război. Exista o diferență serioasă între opinia regelui și opinia publică. Regele și un mic grup de germanofili doreau susținerea curentului germanofil în război. Însă majoritatea clasei politice și opiniei publice se pronunța puternic în favoarea Antantei.
2 din 7
Odată cu lansarea ultimatumului austro-ungar, a devenit clar că guvernul României va rămâne neutru față de evenimentele europene. Carol I și-ar fi dorit onorarea angajamentelor luate față de Puterile Centrale, pe baza tratatului. Însă datorită multiplelor evenimente petrecute în anul anterior, poziția României se putea schimba oricând. Carol i-a mărturisit lui Ottokar Czernin, ministrul de externe al Austro-Ungariei, că poziția sa era incertă. Existau puține șanșe ca România să își respecte angajamentele.
3 din 7
Deși aveau opinii și orientări diferite referitoare la poziția care trebuia susținută în cadrul războiului, ambele părți au căzut de acord asupra faptului ca România nu era pregătită pentru un astfel de impact militar. Evitarea intrării țării în război era o necesitate urgentă. Comportamentul agresiv al Austro-Ungariei față de Serbia și proasta pregătire a armatei române a pus elita politică pe gânduri.
4 din 7
Odată cu agravarea crizei, elita politică a devenit preocupată atât de poziția Europei Centrale față de război, cât și de poziția Balcanilor. Rivalitatea dintre România și Bulgaria a fost puternică. Tratatul semnat la București nu a reușit să pună capat acestei dușmănii. Astfel, cu o zi înainte de începerea Primului Război Mondial, Czernin s-a întâlnit cu Brătianu pentru a primi declarația clară despre intențiile românilor.
5 din 7
Prim-ministrul Brătianu l-a informat pe Czernin că România va duce momentan o poziție de așteptare, de neutralitate. Însă, exista posibilitatea de schimbare, mai ales dacă Bulgaria va fi implicată în conflict și dacă se vor produce schimbări semnificative în echilibrul de forțe al Europei. România se afla într-o situație critică. Pe plan european, Brătianu nu se îndoia asupra înfrângerii Serbiei de către Austro-Ungaria. Însă s-a opus oricăror transformări sau modificări ale granițelor sârbe.
6 din 7
Elitele politice erau convinse de dorința Serbiei de a rezolva criza în mod pașnic. Dar se temeau că, în caz contrar, aceasta va cere ajutor militar Rusiei, care îl va oferi. Astfel se va naște un război general. Regele Carol I și prim-ministrul Brătianu au cerut ambelor părți, atât Serbiei cât și Austro-Ungariei, să își rezolve diferențele prin negocieri. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Austro-Ungaria a adresat Serbiei un ultimatum. Războiul a devenit astfel inevitabil. Serbiei îi era imposibil să accepte toate cererile ultimatumului.
7 din 7
România și-a anunțat poziția de neutralitate în urma Consiliului de Coroană, prezidat de către Carol I. La această întrunire au participat membrii guvernului, foști prim-miniștri și diferiți membri ai partidelor politice. Acest consiliu a pus în balanță alternativa intrării imediate a țării în război de partea Puterilor Centrale, susținută de către Carol I și Petre Carp. Carol dorea să își mențină angajamentele față de Austro-Ungaria și credea cu tărie în puterea germană. Însă ceilalți nu i s-au alăturat. Astfel se naște alternativa neutralității, care a fost aleasă în cele din urmă.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Relațiile internaționale ale României înainte de Primul Război Mondial
De la statutul de principat autonom, în cadrul Imperiului Otoman, România a trecut la acela de Regat. S-a afirmat în sud-estul Europei drept un factor de stabilitate politică și economică.
Armata Română
După încheierea Războiului de Independență, România nu a mai participat la niciun conflict. Astfel, armata română s-a aflat la sfârșitul unei perioade de aproape 40 de ani de pace. Lipsurile armatei române s-au evidențiat prin participarea la al doilea război balcanic.
Economia înainte de Primul Război Mondial
Economia României înainte de Primul Razboi Mondial, agricultura și problema agrară, centre industriale importante, sistemul bancar, investiții străine, personalități ale dezvoltării economice românești, transporturile și comerțul extern
Societatea și administrația înainte de Primul Război Mondial
Stuctura demografică,rata mortalității și a natalității, împărțirea administrativ-teritorială, clasele sociale rurale și urbane, viața politică și partidele, situația electorală.
- Hitchins, Keith - România 1866 - 1947, Editura Humanitas, 2013, București
- Boia, Lucian - Germanofilii, Editura Humanitas, 2009, București
- Torrey, Glenn - România în Primul Război Mondial, Editura Meteor Press, 2014, București
- Marinela Elena Bogdan