Relațiile internaționale ale României înainte de Primul Război Mondial
De la Războiul pentru Independență, până la declanșarea Primului Război Mondial, s-au scurs aproximativ 40 de ani. De la statutul de principat autonom, în cadrul Imperiului Otoman, România a trecut la acela de Regat. S-a afirmat în sud-estul Europei drept un factor de stabilitate politică și economică. Modernizarea internă a României a fost dublată de purtarea unei politici externe de echilibru între „butoiul cu pulbere” al Europei, Balcanii, și cele două imperii interesate de expansiune în regiune: Austro-Ungaria și Rusia.
1 din 6
Participarea României la Războiul Ruso-Turc a fost precedată de Proclamarea Independenței principatului român. Câștigarea independenței a fost realizată pe câmpul de luptă, în bătăliile de la Plevna, Rahova, Vidin și Smârdan. Cel mai dificil de îndeplinit a fost recunoașterea internațională a independenței României. În Congresul de pace de la Berlin, România s-a lovit de reticența și interesele economice ale celor șapte mari puteri europene.
2 din 6
Cucerirea independenței a conferit statului român posibilități sporite de afirmare în politica externă. În urma unor complexe demersuri diplomatice, Marile Puteri, Germania, Anglia, Franța, au recunoscut treptat independența României și proclamarea Regatului.
3 din 6
Izolarea diplomatică a României, atitudinea amenințătoare a Rusiei și întărirea pozițiilor sale în Bulgaria au determinat statul român să se încadreze într-un sistem de alianțe menit să-i asigure securitatea. România a încheiat astfel un tratat de aderare la Tripla Alianță. Părțile și-au promis ajutor reciproc, în cazul în care una dintre ele ar fi fost atacată. Pe termen lung însă, Tratatul cu Puterile Centrale a mers contra intereselor naționale și împotriva opiniei publice românești. Astfel, prevederile nu s-au aplicat la începutul Primului Război Mondial.
4 din 6
Relațiile diplomatice ale României cu Imperiul Rus s-au aflat sub semnul neîncrederii și anxietății părții române, datorită expansionismului țarist în Balcani. Prinsă între muribundul Imperiu Otoman și agresiva Rusie, și căutându-și un scut, România a fost nevoită să intre în sfera de influență a Puterilor Centrale, îndeosebi cea a Austro-Ungariei. Ostilitatea opiniei publice față de Austro-Ungaria se datora chestiunii românilor transilvăneni. Această situație a făcut ca alianța cu Puterile Centrale să fie păstrată secretă de regele Carol I și prim-miniștrii săi, până la izbucnirea Marelui Război.
5 din 6
Participarea voluntarilor bulgari la Războiul Ruso-Turc s-a soldat cu acordarea statutului de principat autonom pentru Bulgaria. În anii următori, bulgarii au continuat eforturile de câștigare a independenței. Dizidenții bulgari s-au refugiat de multe ori la nord de Dunăre, în Regatul României. Acolo au primit adăpost și sprijin din partea autorităților române. Deși relațiile dintre România și Bulgaria au debutat excelent, ele s-au degradat continuu. Aceasta se datora divergențelor dintre cele două state pe tema drepturilor aromânilor din Balcani și a expansionismului bulgar.
6 din 6
Politica externă a României din ultimii ani de dinaintea Primului Război Mondial a cunoscut o reorientare dinspre Puterile Centrale, spre Antanta, alianța formată de Franța, Anglia și Rusia. Statul român era animat de dorința realizării unirii depline. Această reorientare a politicii externe a devenit evidentă prin participarea României la al Doilea Război Balcanic, împotriva Bulgariei, aliată a Austro-Ungariei. Personalități marcante de la Berlin și Viena au avertizat că România era pierdută pentru Puterile Centrale.
Congresul de pace de la Berlin a încheiat penultimul Război Ruso-Turc. Acest conflict a avut originea în răspândirea naționalismului în Balcani și în dorința Imperiului Rus de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei. Participarea României la conflict, de partea Rusiei, a condus la câștigarea independenței de stat față de Imperiul Otoman. Conflictul s-a încheiat prin intervenția celorlalte puteri europene. Acestea au impus Rusiei participarea la Congresul de pace de la Berlin. Congresul de la Berlin a recunoscut independența României, dar cu unele schimbări teritoriale.
1 din 7
La Congresul de la Berlin, au participat Imperiul Rus și Imperiul Otoman, precum și celelalte cinci mari puteri: Imperiul German, Franța, Marea Britanie, Imperiul Austro-Ungar și Italia. Acestea erau dornice să diminueze avantajele revenite Rusiei prin prima pace, anulată, aceea de la San Stefano. Mihail Kogălniceanu a făcut un ultim apel către Marile Puteri în vederea admiterii României la tratativele congresului. Singurul rezultat obținut a fost aprobarea ca România să participe cu vot consultativ la ședințele legate direct de interesele sale.
2 din 7
Reprezentanții României la congres, Mihail Kogălniceanu și Ion C. Brătianu, au susținut în fața Marilor Puteri un memoriu. În acest document se cerea ca nicio parte a teritoriului românesc să nu fie dezlipită de statul român. O altă cerință a fost anexarea gurilor Dunării și Insulei Șerpilor la teritoriul românesc. La acestea, s-a adăugat și solicitarea de recunoaștere a neutralității internaționale a statului român. Dar cel mai important deziderat era recunoașterea solemnă a independenței naționale a României.
3 din 7
Congresul de la Berlin a recunoscut independența României, dar cu două condiții: acceptarea încorporării sudului Basarabiei la Rusia și acordarea cetățeniei române tuturor locuitorilor țării care nu se aflau sub protecția altor state, indiferent de credințele lor religioase. Clauza acordării cetățeniei române viza în special populația de etnie evreiască de pe teritoriul României.
4 din 7
În ceea ce privește problemele teritoriale, s-a avansat ideea acordării unor compensații teritoriale României, pentru cedarea celor trei județe din Sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail. Propunerea a aparținut ministrului de externe francez, William H. Waddington. Acesta a sugerat anexarea unei extinderi de frontieră la teritoriul României, care să cuprindă zona dintre Silistra și Mangalia. Cancelarul rus Gorceakov s-a opus, arătând că Dobrogea compensa pierderea Basarabiei. Rusia nu a putut accepta mărirea teritoriului Dobrogei românești în defavoarea Principatului Bulgariei.
5 din 7
Dezbaterile s-au finalizat prin Tratatul de pace de la Berlin. Articolele 43-57 făceau referire la situația României și la problema navigației pe Dunăre. În articolul 43 era recunoscută independența României, condiționată însă de prevederile articolelor 44 și 45. Articolul 44 făcea referire la asigurarea libertății cultelor religioase, altele decât cele creștine și la eliminarea discriminării politice pe criterii religioase.
6 din 7
Articolul 45 al Tratatului de la Berlin cuprindea prevederi despre noua frontieră a României cu Rusia: „Principatul României retrocedează M.S. Împăratului Rusiei partea din sudul Basarabiei care a fost despărțită de Rusia în urma Tratatului de la Paris, de după Războiul Crimeei, și care la apus se mărginește cu talvegul Prutului, iar la miazăzi cu brațul Chiliei și gura Stary-Stamboulului.”
7 din 7
Conform articolului 46, România primea, drept compensație, „insulele formate de Delta Dunărei, precum și Insula Șerpilor, sangeacul Tulcei, cuprinzând districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârșova, Kiustenge, Medgidia…” În același articol, se arăta că „Principatul mai primește apoi ținutul cuprins, la sudul Dobrogei, de o linie care începe de la Silistra și se termină la sud de Mangalia, pe Marea Neagră. Linia granițelor se va fixa de comisiunea europeană constituită pentru delimitarea Bulgariei.”
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Curente de opinii în politică și societate
Odată cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand întreaga Europă se pregătea cu îngrijorare de război. Această deteriorare continuă a situației internaționale a fost privită negativ, atât de către regele Carol I, cât și de către liberari și conservatori. România se află în mijlocul unui conflict european în totală expansiune. Trebuia să aleagă o tabără de luptă, politica de neutralitate fiind temporară.
Armata Română
După încheierea Războiului de Independență, România nu a mai participat la niciun conflict. Astfel, armata română s-a aflat la sfârșitul unei perioade de aproape 40 de ani de pace. Lipsurile armatei române s-au evidențiat prin participarea la al doilea război balcanic.
Economia înainte de Primul Război Mondial
Economia României înainte de Primul Razboi Mondial, agricultura și problema agrară, centre industriale importante, sistemul bancar, investiții străine, personalități ale dezvoltării economice românești, transporturile și comerțul extern
Societatea și administrația înainte de Primul Război Mondial
Stuctura demografică,rata mortalității și a natalității, împărțirea administrativ-teritorială, clasele sociale rurale și urbane, viața politică și partidele, situația electorală.
- Bărbulescu, Mihai; Deletant, Dennis; Hitchins, Keith; Papacostea, Șerban; Teodor, Pompiliu – Istoria României, Ed. Enciclopedică, București, 1998
- Djuvara, Neagu – O scurtă istorie ilustrată a românilor, Ed. Humanitas, București, 2013
- Constantiniu, Florin – O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2011
- Coord.: Dinu C. Giurescu – Istoria României în date, Ed. Enciclopedică, București, 2007
- Campus, Eliza - Din politica externă a României, 1913-1914, Ed. Politică, București, 1980
- Kirițescu, Constantin - Istoria Războiului pentru Întregirea României, vol I., Ed. KartaGraphic, Ploiești, 2014
- Bulei, Ion - O istorie a românilor, Ed. Meronia, București, 2006
- Marinela Elena Bogdan