Economia înainte de Primul Război Mondial
autor Adina Bianca Pintea, iunie 2016
Economia României înainte de Primul Razboi Mondial, agricultura și problema agrară, centre industriale importante, sistemul bancar, investiții străine, personalități ale dezvoltării economice românești, transporturile și comerțul extern

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Deceniile premergătoare Primului Război Mondial au avut un rol decisiv pentru dezvoltarea economică. În multe domenii, economia se îndrepta spre forme europene, moderne. Țara se dezvolta neîncetat, căpătând un caracter urban. Industrializarea a luat un avânt puternic. Infrastructura modelului capitalist de economie începea să prindă contur. Atât liberalii, cât și conservatorii încurajau înteprinderea particulară modernă. Însă rolul statului de înteprinzător și reglementator s-a dovedit unic și de neînlocuit pentru progresul economic.

Agricultura reprezenta în continuare baza economiei. Majoritatea populației trăia în mediul rural. Creșterea continuă a producțiilor și modificarea neîncetată a reformei agrare nu a dus însă la dezvoltarea economică a țărănimii.

Industrializarea era în mare parte inegală, în ciuda dezvoltării impresionante. Relația avantajoasă între industriile principale și agricultură se dezvolta încet și anevoios.

Legăturile economice cu spațiul european au devenit mai ample. Relațiile nu erau însă pe picior de egalitate. Piețele străine, furnizorii străini pentru produse agricole și bunuri manufacturate au ajuns de neînlocuit pentru buna funcționalitate economică. Capitalul străin este și va fi mereu important în economie, atât pentru bunurile de consum, cât și pentru industrie. Astfel, dependența țării față de Marile Puteri ale Europei Occidentale era în continuă creștere.

În deceniile de dinaintea începerii Primului Război Mondial, agricultura a continuat să reprezinte baza de fier a economiei. Aceasta asigura o mare parte din exporturile țării. Responsabilitatea pentru producția în plină dezvoltare rămânea pe umerii țăranilor. Aceștia aveau însă probleme financiare. Astfel, liberalii au acordat atenție țărănimii, care era majoritar săracă și, prin diferite reforme, au ajutat la dezvoltarea acesteia.

Mulți dintre oamenii politici ai vremii recunoșteau problemele și neajunsurile economice ale țăranilor. Aceștia încercau să continue reforma agrară existentă și să dezvolte diferite înțelegeri agricole.

Punctul culminant al dezamăgirii populare s-a manifestat prin explozia răscoalei țărănești din satul Flămânzi, Moldova. Răscoala s-a extins cu repeziciune pe întreg teritoriul țării.

Neajunsurile și sărăcia țăranilor s-au agravat odată cu dezvoltarea puternică a producției agricole. Suprafețele cultivate se extindeau neîncetat.

Atât reprezentanții liberali, cât și cei conservatori au înteles că era timpul unei schimbări majore pentru a spori productivitatea agrară. Succesul băncilor populare și al creditelor destinate special țăranilor s-a datorat în mare parte liberalului Spiru Haret.

P Productivitatea pământului era afectată în mod negativ, din cauza traiului sărac al țăranilor. Alimentația săracă, fără carne și lactate, bazată pe mămăligă, afecta grav starea de sănătate oricum precară a țăranilor. Un alt obstacol puternic în calea dezvoltării economice în rândul țăranilor era analfabetismul răspândit. Această situație făcea destul de dificil accesul la noile tehnologii și participarea în cadrul vieții sociale.

După cel de-al doilea Război Balcanic, Ionel Brătianu a restructurat suprafața de pământuri ale moșierilor și arendașilor, pentru a îndeplini necesitatea țăranilor de a poseda pământ. O parte semnificativă a acestor pământuri a ajuns în cele din urmă în mâinile țărănimii.

Incapacitatea ultimei reforme agrare de a soluționa problemele încă existente în mediul rural a dus la o anumită radicalizare a problemelor țărănești. Se dorea o agricultură bogată, care să facă față atât cerințelor interne, cât și celor externe. Însă modernizarea modului de lucru nu se îmbunătățea sub nicio formă, ducând astfel la dificultăți în mediul rural. Țăranii încă foloseau tehnicile tradiționale și învechite, care nu dădeau deloc randament. S-a creat astfel o anumită ruptură între dezvoltarea agriculturii și a celorlalte ramuri ale economiei.

Implementarea sistemului de învoieli agricole a fost una dintre primele măsuri politice privind problema agrară. Aceste învoieli agricole veneau însă în ajutorul marilor propietari de terenuri. Țăranii erau la mâna lor, neavând cum să se opună abuzurilor. Datorită banilor puțini și a necesităților mari, țăranii erau nevoiți să accepte aceste învoieli agricole.

După marea criză agricolă de pe continentul european, situația din țară s-a înrăutățit. Lipsa investițiilor pentru munca agrară și forța ieftină de muncă au creat situații în care munca agricolă nu putea fi îndeplinită nici pe pământurile țăranilor și nici pe cele ale moșierilor sau arendașilor.

În urma răscoalelor țărănești și a atingerii apogeului în problemele agrare, partidele politice au înțeles nevoia unei modernizări în domeniul agriculturii. Liberalii, în frunte cu Ionel I. C. Brătianu, au început să caute diferite rezolvări politice ale problemelor țărănimii.

Partidul Liberal a inițiat un număr de reforme și schimbări în mediul rural pentru îmbunătățirea și ajutorarea condiției țăranului. În prima fază, s-au creat Băncile Populare, extrem de importante pentru ajutorarea țăranilor cu împrumuturile. Apoi s-a înființat Casa Rurală, un sistem județean de sistematizare a împrumuturilor țărănești. S-au desființat trusturile moșierilor și ale arendașilor. Au fost date pământuri de la moșieri la țărani. S-a încercat și reglementarea unor fonduri speciale pentru modernizarea echipamentelor agricole.

Punctele de vedere diferite ale claselor politice au îngreunat dezvoltarea schimbărilor, așa cum s-a întâmplat și la ultima reformă agrară. Astfel, putem vorbi despre o îmbunătățire a clasei rurale abia după Primul Război Mondial.

Stuctura industriei a trecut prin schimbări semnificative în această perioadă, chiar dacă acestea erau neregulate. Vechiul sistem al breslelor a fost dizolvat. Dezvoltarea industriei și-a urmat cursul propriu, atât la sate, cât și la orașe. Industria făcea progrese deosebite. Existau și unele discrepanțe în domenii precum construcția de mașini și metalurgia, care erau aproape neîntâlnite.

Îndepărtarea suzeranității otomane a înlăturat ultimele impedimente politice din calea comerțului extern. Se oferă guvernului șansa de a avea o politică comercială menită să promoveze și să modernizeze dezvoltarea industrială.

Înainte de Primul Război Mondial, capitalul străin devenise majoritar în industria petrolului, electricitate, gaz, industria lemnului și industria chimică. Acest capital străin a jucat un rol important în dezvoltarea industriei grele și a economiei.

Dezvoltarea rapidă a industriei a fost însoțită de o comasare a capitalului și a producției, într-un număr mic de întreprinderi.

Un avânt puternic al industriei l-au oferit liberalii. Ei aveau diferite strategii economice, care vizau doar unele dintre ramurile industriale. În timp, aceștia au înțeles importanța industriei grele.

În apropierea Primului Război Mondial, industria de cherestea și cea petrolieră s-au afirmat puternic. Acestea erau urmate de industria metalurgică și cea textilă.

Revoluția industrială, puternic conturată în Vestul Europei, a apărut cu o anumită întârziere în România. Consolidarea și dezvoltarea industriei, după izbucnirea revoluției industriale, s-a reflectat mai ales asupra noilor inteprinderi apărute la nivel național. Acestea au avut un impact imens asupra dezvoltării economice. Au început să funcționeze unele intreprinderi cu un potențial economic puternic, precum: Arsenalul Armatei, Lemaitre-Wolf din București, Atelierele C.F.R., fabricile Vulcan, fabrica Goetz, fabricile de zahăr din Mărășești și Roman.

Mult cunoscutele Uzine Lemaitre-Wolf au un început destul de timid pe piața industrială românească. Purtând numele fondatorului francez, aceste turnătorii de metale s-au dezvoltat mai ales după Primul Război Mondial. Fabrica din București, deși declarată monument istoric, a fost demolată.

Un puternic impact asupra industriei l-a avut și fabrica de cherestea Goetz, din Galați, una dintre cele mai mari fabrici de cherestea a vremii. Aceasta își exporta produsele cu ajutorul transportului maritim în Grecia, Palestina, Algeria, Tunis, Turcia și diferite state cu ieșire la Marea Mediterană.

Una dintre cele mai importante ramuri ale industriei a fost cea a petrolului. Prima rafinărie dotată cu echipamente moderne de pe teritoriul țării a fost cea de la Râfov, Ploiești, fondată de Teodor Mehedințeanu. Aceasta s-a ocupat exclusiv de iluminarea Bucureștiului cu gaz lampant. Astfel, Bucureștiul devine prima capitală din lume iluminată pe baza țițeiului distilat. Prahova, Dâmbovița, Buzău, Bacău au fost alte patru mari centre petroliere ale României înainte de Primul Război Mondial.

Arsenalul Armatei, Pirotehnica și Fabrica de Pulbere erau principalele fabrici de armament. Primele două erau situate pe Dealul Spirii, iar cea din urmă la Târgușor, Ploiești. Acestea au beneficiat de modernizări puternice, mai ales în preajma Primului Război Mondial.

Fabrica de textile din Buhuși a fost una dintre unitățile industriale de seamă care, la începuturi, se ocupa de majoritatea cererilor în domeniul textilelor. În preajma Primul Război Mondial, această fabrică și-a stabilit majoritatea producției pe postavuri militare.

Expansiunea continuă a industriei și dezvoltarea neîncetată a afacerilor, precum și volumul din ce în ce mai amplu al comerțului extern au sporit brusc cererea de capital și au adus schimbări esențiale în sistemul financiar. Bănci importante, moderne, atât de stat, cât și particulare, au înlocuit cămătăriile și casele de comerț. Băncile s-au asociat cu marile instituții financiare din Europa. Prin intermediul lor, capitalul străin a intrat pe teritoriul țării mult mai rapid și în cantități record.

Numărul instituțiilor financiare modeste, precum cooperativele de credit și băncile populare, a crescut rapid. Acestea aveau rolul de a satisface nevoile celor care doreau mici împrumuturi.

Probabil una dintre cele mai importante mișcări în crearea economiei naționale a fost adoptarea unui sistem monetar național. Astfel, prin Legea Monetară, se înființează Leul Românesc, prima monedă națională a României. Primele monede erau din cupru și au fost bătute în Marea Britanie. Primele monede de argint, au fost bătute trei ani mai târziu, la București.

Banca României nu putea asigura întreprinzătorilor comerciali și industriali finanțarea de care aceștia aveau nevoie. Astfel, a fost înființată Banca Națională a României. Inițiativa a aparținut liberalilor, în frunte cu Ion Brătianu.

Înaintea Primului Război Mondial, sistemul bancar a fost pe deplin format. Era în stare să satisfacă necesitățile de credit ale tuturor ramurilor economice.

Orientarea economiilor occidentale spre sud-estul Europei a scos în evidență dorința de evoluție economică a statelor Balcanice și de întrepătrundere a ideilor politice cu cele economice. Înainte de Primul Război Mondial, investițiile străine reprezentau o parte importantă pentru dezvoltarea economiei. Toate aceste investiții străine au ajutat la dezvoltarea țării, mai ales din punct de vedere industrial, financiar și infrastructural.

Prezența capitalului străin era simbolică înainte de independență. Dar înaintea Primului Război Mondial, acesta a început să reprezinte mai mult decât majoritatea financiară a țării. Astfel, după calculul celebrului Vintilă Brătianu, investițiile străine reprezentau peste 90% din producțiile industriale din preajma războiului.

Investițiile străine s-au îndreptat cel mai mult spre ramura industrială. Cele mai vizate erau: industria petrolului, a metalurgiei, industria chimică și alimentară, industria prelucrării de materiale prime, precum lemnul și minereurile.

Această pătrundere masivă a capitalului străin a fost posibilă mai ales datorită politicii economice purtate de Partidul Liberal și de cel Conservator. Acestea au conlucrat pentru deschiderea vamală și ieftinirea tarifelor. Toate acestea au fost în concordanță cu idealurile dezvoltării politice și economice.

Rețeaua de transporturi s-a extins, pentru a face față activității industriale în deplină creștere și dezvoltării comerțului extern. Problema cea mai gravă și urgentă era transportarea cât mai rapidă și cât mai ieftină către piețe a produselor agricole și a petrolului.

Transportul feroviar era cea mai bună și eficientă soluție în rezolvarea problemelor. Principele Carol I a inaugurat un program ambițios de construcții feroviare, menit să lege în mod direct Bucureștiul de toate părțile țării. Căile Ferate Române au stimulat puternic economia, fiind principalele consumatoare de cărbune indigen.

Extinderea rețelei de drumuri și șosele a ținut pasul cu cea a căilor ferate. S-au pus bazele unei rețele moderne de drumuri naționale și locale, precum și de drumuri comunale și județene.

Modernizarea transportului de mărfuri pe apă a decurs mult mai încet. Unul dintre sprijinitorii cei mai înfocați ai dezvoltării flotei maritime și fluviale a fost Petre Aurelian. Cu ajutorul acestuia, mica flotă românească s-a dezvoltat treptat.

Dezvoltarea comerțului intern a fost în strânsă legătură cu modernizarea și dezvoltarea transporturilor. Perioada premergătoare Primului Război Mondial a însemnat o considerabilă creștere a legăturilor comerciale din interiorul țării. S-a dezvoltat astfel piața internă românească. Legăturile dintre diferite zone și regiuni au făcut ca economia să sporească armonios.

Au apărut și s-au dezvoltat noi forme de comerț. S-au organizat expoziții regionale comerciale în diferite puncte cheie ale țării: București, Constanța, Iași, Galați. Prin intermediul acestor expoziții, s-a dezvoltat un comerț modern, de tip capitalist. S-au format și societăți secrete sau anonime de organizare a activităților comerciale. Acestea erau cunoscute prin intermediul presei naționale, regionale sau locale.

O altă metodă care descrie viața comerțului intern, era organizarea periodică, săptămânală, lunară sau anuală a diferitelor târguri cu caracter ambulant sau stabil. Astfel, diferite orașe ale țării au devenit puncte importante de schimb comercial: Câmpulung, Pitești, Buzău, Târgu-Jiu sau Râmnicu-Sărat.

O consecință importantă a dezvoltării și modernizării comerțului intern a fost centralizarea puternică a capitalului. Societățile pe acțiuni au fost un rezultat al acestei centralizări.

Comerțul extern a avut un impact hotărâtor în dezvoltarea industriei și economiei. Acestea s-au dezvoltat foarte mult în perioada premergătoare Primului Război Mondial. Guvernele conservatoare și cele liberale au menținut la un nivel scăzut taxele vamale. Prin aceasta, erau încurajate vânzările în afara granițelor, cu scopul de a spori veniturile statului și dezvoltarea economiei.

Au fost semnate acorduri comerciale și economice atât cu Austro-Ungaria, cât și cu alte mari puteri europene. Un tratat de comerț și navigație a fost semnat cu Rusia. Acesta se baza mai ales pe principiul națiunii favorizate.

Statele Vest-Europene au refuzat la început să încheie convenții economice, pentru a nu insulta guvernul otoman. Însă, după semnarea convenției economice cu Austro-Ungaria, au fost începute noi acorduri cu Marea Britanie, Italia, Franța și Germania.

Acordurile economice cu statele Vest-Europene au avut efecte și consecințe amestecate asupra înfloririi economiei. Pe de o parte, comerțul extern a cunoscut o dezvoltare puternică. Pe de altă parte, prevederile nefavorabile ale convenției comerciale cu Austro-Ungaria au dus la cunoscutul război vamal.

Îndepărtându-se de piețele tradiționale răsăritene și îndreptându-se spre vest, politica economică a țării va înlocui Austro-Ungaria, principalul client, cu Marea Britanie, mai ales în domeniul producțiilor agricole. Comerțul cu Răsăritul, mai exact cu Imperiul Otoman și Rusia, avea să devină neglijabil.

Deceniile premergătoare Primului Război Mondial au fost marcate de diferite personalități politice. Acestea și-au folosit influența și ideile revoluționare pentru a crește considerabil dezvoltarea economică prin diferite metode. Printre aceștia s-au aflat regele Carol, Ion Ionescu de la Brad, Spiru Haret, Ion Brătianu sau Ion Ghica.

Regele Carol I, unul dintre cei mai importanți regi ai țării, a inițiat celebrul proiect al căilor ferate. Acesta a ajutat enorm atât comerțul intern și extern, cât și libera și mult mai rapida circulație a oamenilor pe teritoriul țării. Proiectul a fost un adevărat succes, inițiat încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, dar terminat cu brio de către regele Carol I.

Pentru satisfacerea necesităților economice și pentru asigurarea stabilității financiare, Ion Brătianu, alături de alți liberali, a înființat Banca Națională a României. Astfel, a început o nouă etapă în economie, una în care cererile economice ale poporului român puteau fi satisfăcute.

Ion Ionescu de la Brad a fost unul dintre susținătorii cei mai înfocați ai „băncilor rurale“, menite să slujească în primul rând țăranilor. Acesta a pus în evidență problema primară a țărănimii în general: au primit pământ, dar nu și bani pentru a-l întreține. Ion Ionescu de la Brad a dezvoltat o rețea națională de mici bănci de credit, după modelul cooperativelor de credit nemțești.

Noul guvern liberal, în frunte cu Dimitrie Sturdza și avându-l ca ministru de Interne pe Ionel Brătianu și pe generalul Alexandru Averescu ca ministru de Război, a decis, în urma răscoalei țărănești, să aplice o serie de reforme. Aceștia au promis să diminueze impozitele plătite de către țărani statului, să ușureze cumpărarea pământurilor publice direct de către țărani, să simplifice condițiile înțelegerilor agricole și să înființeze o Bancă de Credit Rurală, denumită Casa Rurală. Toate aceste măsuri au fost luate pentru a putea ajuta țăranii să cumpere mai ușor pământ. Promisiunile au fost înfăptuite.

Spiru Haret, ministrul liberal al Instrucțiunii Publice a înființat celebrele bănci populare. Acesta a decis ca băncile să fie reglementate și coordonate cu activitățile Partidului Liberal privitoare la dezvoltarea unei economii naționale moderne.

Ionel Brătianu, ministrul de Interne liberal, propune și impune o expropriere parțială a marilor moșii particulare, pentru a li se asigura pământ în plus țăranilor.

Pentru trecerea spre o economie modernă, au fost importante diferite elemente economice, mai ales o nouă strategie în afaceri, bazată pe credit și pe o investiție corectă de capital. Economiștii Ion Ghica și Dionisie Pop Marțian au dezvoltat normele sistemului de credit modern, netezind drumul către o transformare națională a mentalității în afaceri.