Carol I a dat României prima Constituţie modernă, elaborată pe principii democratice. Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, Regina Elisabeta. Regele Carol I, din lipsă de moştenitor, l-a numit succesor la tronul României pe nepotul său, Ferdinand.

Regele Ferdinand a condus România în Primul Război Mondial de partea Antantei: Anglia, Franţa şi Rusia. În urma participării României la război, Ferdinand a adăugat Vechiului Regat: Basarabia, Bucovina și Transilvania. Acestea au fost provincii româneşti aflate sub dominaţiile străine ale Imperiului Austro Ungar şi Ţarist. Astfel, Ferdinand a devenit Rege al României Mari.

Regele Ferdinand a fost întregitorul României Mari. Este admirabil că a dat dovadă de devotament şi bună credinţă față de poporul român, luptând împotriva Germaniei, ţara sa de origine. După Marea Unire, la Alba Iulia, Ferdinand a fost încoronat ca Rege al tuturor românilor. În timpul domniei sale s-a înfăptuit reforma agrară și s-a introdus votul universal pentru toţi bărbaţii de la 21 de ani în sus. De asemenea, a fost adoptată Constituţia democratică şi modernă din 1923. Aceasta a oferit cadrul dezvoltării României Mari.

Fiul Regelui Ferdinand şi al reginei Maria a fost principele Carol, devenit Carol al II-lea. S-a născut la Sinaia. Domnia acestuia a corespuns unei epoci de prosperitate economică şi de înflorire culturală și s-a consumat în perioada unei epoci de ascensiune a extremismului de dreapta. Carol al II-lea a fost Regele care a combătut în mod brutal mişcarea legionară. Regele Carol al II-lea şi-a instaurat un regim autoritar, dizolvând partidele politice.

În timpul domniei lui Carol al II-lea a izbucnit al Doilea Război Mondial. La debutul acestuia, România a pierdut teritorii importante, fapt ce a dus la anularea României Mari. Nordul Bucovinei, ținutul Herţei şi Basarabia, în favoarea URSS, nord-vestul Transilvaniei, în favoarea Ungariei, Cadrilaterul sau sudul Dobrogei, în favoarea Bulgariei.

În contextul pierderilor teritoriale, Carol al II-lea a abdicat şi a părăsit România. Prin urmare, fiul acestuia, Mihai, a devenit Rege al ţării. Conducerea efectivă a ţării i-a aparţinut mareşalului Ion Antonescu. Acesta a introdus România în război de partea Germaniei lui Hitler, a Axei Berlin-Roma-Tokyo.

Regele Mihai a fost invitat să participe la căsătoria fiicei Regelui George al Vl-lea, Elisabeta, cu Principele Philip. În contextul acesta, comuniştii români s-au gândit că a sosit momentul să înlăture ultima formă de democraţie, monarhia. Primul ministru Petru Groza a susţinut ideea ca Regele să meargă la Londra. Sperau ca Regele Mihai să nu se mai întoarcă în România. Au existat presiuni din partea Moscovei asupra comuniştilor români pentru lichidarea monarhiei. Urma ca ordinul să fie executat cu precizie.

La Londra, Regele Mihai a avut ocazia să îşi revadă multe rude, venite acolo tot pentru ceremonia căsătoriei Elisabetei. A fost momentul în care a cunoscut-o pe Anne de Bourbon-Parma. Despre ea, Regele şi-a amintit cu plăcere: „Întâlnirea noastră a fost cu adevărat o dragoste fulgerătoare …”. A cerut-o în căsătorie. Logodna a avut loc după plecarea din Londra, în Elveția, la Laussane, în cadrul unei ceremonii private.

Regele Mihai a transmis guvernului de la Bucureşti intenţia de a se căsători, prin intermediul mareșalului palatului, Dimitrie Negel. Acesta din urmă a fost trimis de la Laussane la Bucureşti. În România, Petru Groza, Gheorghiu Dej și Ana Pauker s-au aşteptat să nu îl mai vadă pe Rege la București.

Din perspectiva comuniştilor, căsătoria ar fi crescut popularitatea Regelui. Planul lichidării monarhiei s-ar fi complicat. Căsătoria confirma că Regele intenţiona să conducă în continuare ţara. Guvernul Groza a răspuns că nu aprobă această căsătorie, sperând că refuzul îl va determina pe Rege să nu se mai întoarcă în România. Totuşi, el s-a întors, în ciuda faptului că a fost sfătuit de mai multe persoane să rămână în Occident. Acestea au considerat că întoarcerea în ţară era primejdioasă, cu riscul vieţii. Războiul Rece s-a declanşat, Cortina de Fier a căzut peste Europa.

În acel moment, Mihai a fost singurul Rege rămas în blocul sovietic. S-a reuşit abolirea monarhiei în Bulgaria și Iugoslavia. Petru Groza i-a spus Regelui Mihai: „Trebuie să vă duceţi, altfel se va pretinde că sunteţi ţinut prizonier”.

Întors în România, Mihai a fost silit să abdice. În şedinţa extraordinară a cabinetului din ziua abdicării Regelui, Petru Groza a declarat: „monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi (...) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (...) Vom îngriji ca fostul Rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”.

Profesorul universitar la catedra de Istorie contemporană şi Relaţii internaţionale, din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai şi membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Virgiliu Ţârău a menţionat: „Faptul că Regele s-a întors de la ceremonia de la Londra i-a luat prin surpindere pe liderii comunişti care sperau să nu mai revină. Uniunea Sovietică «rezolvase» situaţia ultimilor lideri rămaşi în ţări precum Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia. Sperau că Regele Mihai să fi înţeles ce urma şi să nu se mai întoarcă”.

„Prin Graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională, Rege al României. La toţi de faţă şi viitori, sănătate! În viaţa statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiiunilor stabilite de pactul fundamental - Constituția ţării - ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare”.

După întâlnirea cu Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej, Regele Mihai şi mama sa, Elena, au plecat spre Sinaia. Mama Regelui a văzut pentru ultima oară Palatul Elisabeta. A murit departe de România, la Florenţa, fără să revină în ţară vreodată. Comuniştii l-au izolat pe Rege şi l-au păzit pentru a nu lua legătura cu nimeni. Totul s-a petrecut în secret.

După semnarea declaraţiei de abdicare, a fost convocată de urgenţă Marea Adunare Naţională, sub preşedinția lui Mihail Sadoveanu. A fost proclamată Republica, în unanimitate, cu 295 voturi. A fost ales prezidiul aşa-zisei Republici Populare Române. Preşedinte ales era C.I. Parhon.

Comuniştii erau peste tot, inclusiv la Sinaia. Acolo, aceştia căutau peste tot, puneau sigilii la uşi, blocau intrări şi făceau inventare. Regele Mihai şi mama sa, păziti şi supravegheați, și-au făcut bagajele, în castelul Foişor, pentru a pleca din ţară. Înainte de plecare, Regelui nu i s-a permis să se vadă sau să discute cu cineva. La plecare, Regele a fost flancat de trei maşini ale Serviciului de Siguranţă.

La plecarea Regelui, gara a fost păzită de armată, iar peronul era gol. Trenul a fost format din opt vagoane, dintre care două erau pentru bagaje. Convoiul regal a fost păzit de două şiruri de ofiţeri. Pentru a nu-l putea privi pentru ultima oară pe Rege, ofițerii au fost aşezaţi cu spatele, aliniaţi pe două rânduri. Regele și-a amintit despre momentul plecării: „Totuşi, în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine. I-am văzut chipul, timp de câteva secunde. Plângea ca un copil…Uşile s-au închis, trenul s-a pus in mişcare, iar Sinaia a rămas în urma noastră”.

Atât la plecare, cât şi pe parcursul călătoriei, Regele Mihai s-a gândit că trenul putea fi îndreptat spre Siberia sau că va fi atacat. Pe teritoriul României, călătoria a avut loc noaptea. Trenul nu a oprit în nicio staţie, a traversat Ungaria şi Austria prin zona sovietică. De aici, în Elveţia. Staţia terminus a fost Lausanne. Acolo au fost aşteptaţi de un mic grup de prieteni şi rude.

Camil Roguski, arhitectul lui Ceauşescu, a făcut mai multe afirmaţii privind personalitatea Regelui: „Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un Rege. El nu a vrut să facă asta. De neînţeles este şi ura Regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormântare deoarece şi-a urât tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, Regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, când i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”.

Camil Roguski a mai declarat că Regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist. Banii i-au fost virați periodic, la Versoix, de către Victor Atanasie Stănculescu.

Eugen Mihăescu, grafician reputat și om politic, l-a acuzat pe fostul ministru al Muncii, Dan Mircea Popescu, că a fost însărcinat de Ceaușescu să plătească salariu lunar Regelui, la Versoix. Acest salariu era în schimbul tăcerii Regelui cu privire la regimul ceaușist: „Prin anii 90, am aflat ce l-a făcut pe Rege să păstreze tăcerea în faţa regimului ceauşist. Dan-Mircea Popescu, ministrul muncii în guvernele Stolojan, Văcăroiu şi Năstase, mi-a mărturisit că a fost unul dintre mesagerii care, fiind în misiune oficială la Berna, îi ducea personal Regelui cei 10 mii de dolari, renta lunară pe care i-au plătit-o comuniştii de la Groza la Ceauşescu. Până în 1985 când, obsedat să facă economii, dictatorul a decis să nu-i mai plătească nimic. Din acel moment, nici Mihai nu a mai tăcut”.

Varianta abdicării sub şantaj a fost susținută de Regele Mihai. Aceasta poate fi reală, deoarece este cunoscut aşa-numitul «Ordinul 50.000 S», ce a stat la baza arestării a zeci de mii de persoane fără respectarea legii. Cei arestaţi - studenţi, politicieni şi, în general, persoane - au fost etichetați drept elemente anticomuniste cu o atitudine anticomunistă. Generalul Constantin Popescu, directorul Direcţiei Generale a Poliţiei, a emis Ordinul 50.000 S, prin care ordona inspectorilor generali de poliţie să pună capăt „acţiunilor marilor speculanţi de alimente şi ale instigatorilor politici reacţionari”.

Virgil Ţârău a încercat să arate că abdicarea Regelui Mihai s-a făcut conform unui plan bine stabilit: „Din documentele epocii rezultă că ce s-a întâmplat după abdicare şi până la ieşirea din ţară a Regelui a respectat anumite condiţii oarecum negociate, adică s-a urmat un program destul de strict care a vizat plecarea Regelui. Deci, putem spune că există un sâmbure de adevăr într-o variantă a plecării negociate, dar foarte important este faptul că aceaste negocieri se referă la ce s-a întâmplat după abdicare”.

Istoricul Virgiliu Ţârău a contestat ipoteza potrivit căreia Regele Mihai a plecat cu un tren încărcat cu aur şi bunuri de valoare: „Vă pot confirma că în nici un caz trenul nu a fost încărcat cu tablouri, aur sau alte lucruri de valoare. Singurele lucruri pe care a putut Regele Mihai să le ia în tren au fost lucruri extrem de necesare şi utile. Nici vorbă de tablouri sau alte bunuri. În plus de aceasta, trenul a fost de mai mult ori percheziţionat riguros de autorităţile comuniste”.

Fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş, a declarat că Regele Mihai I a primit o sumă de bani de la statul comunist: „A existat aşa ceva, am cunoscut şi oamenii care trebuiau să transfere banii respectivi. Nu era o sumă mare, era absolut normal să aibă aşa ceva. I se luaseră bunurile personale şi deci era o chestiune de eleganţă”.

Textul Proclamaţiei comuniștilor către ţară: „Muncitori, ţărani, intelectuali, soldaţi, subofiţeri, ofiţeri, cetăţeni şi cetăţene ale României. Regele Mihai I a abdicat azi de la tron. În actul de abdicare, semnat astăzi, la 30 Decembrie 1947, se constată ca în viaţa statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat”.

„În faţa acestei situaţiuni, în deplina înţelegere cu factorii de răspundere a Ţării, Regele consideră că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat: Republica Populară! Muncitori, ţărani şi intelectuali, ostaşi, subofiţeri şi ofiţeri, cetăţene şi cetăţeni! Să înălţăm noua formă de viată a statului nostru, Republica Populară Română. Patria tuturor celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea, de la oraşe şi de la sate!”

Autorii V. Anescu și M. Popa scriau, cu trimitere la mesajele Regelui la Radio sau la emisiunile de la Radio Europa Liberă: „Apelurile [...] unui Mihai von Hohenzollern und Sigmaringen care, bâlbâind, adresează «mesaje» prin radio neamului românesc? Pe cine mai pot înşela «mesajele» «Regelui de operetă» în care acesta aminteşte «poporului său» despre o «descătuşare» care urmează să vină (odată cu reurcarea lui pe «tronul străbunilor»), despre o viaţă «românească» de bunătate şi «omenie» şi în care «cetăţenii vor trăi numai cu frica lui Dumnezeu»? [...] Se pot uita vreodată asemenea lucruri? Numai uneltele ticăloase ale oficinelor de propagandă imperialiste, zdrenţe politice de teapa lui Hohenzollern sau Vişoianu, aruncate de mult la lada de gunoi a istoriei, îşi pot închipui aşa ceva.”

Journal de Genève a scris în pagina rezervată „Ultimelor ştiri”, chiar în ziua abdicării: „DIN VOINŢA MOSCOVEI, REGELE MIHAI AL ROM NIEI ABDICĂ”. Ziarul genevez a preluat şi o depeşă a AFP din Roma, care a citat publicaţia Giornale della Sera: „Regele Mihai a fost obligat să abdice”, iar „România a devenit o republică comunistă”.

Ziarul La Liberté - informaţii referitoare la diktatul Moscovei: „După abdicarea Regelui Mihai, România devine la rândul său o republică populară”. Publicaţia La Liberté a mai precizat: „Regele Mihai nu ar fi abdicat decât sub presiunea comuniş­tilor”.

Journal de Genève, într-un număr al publicației, a redactat pe prima pagină editorialul intitulat „Destinul patetic al unui tânăr Rege” semnat René Payot: „Fără îndoială că într-o bună zi se vor cunoaşte mijloacele de presiune care au fost folosite pentru a-l obliga să abdice. (...) Regele Mihai a reuşit să inspire - în puţinii, dar greii ani în care a domnit - stima lumii civilizate”, a subliniat jurnalistul elveţian. Journal de Genève a publicat un material cu titlu: „Cum miniştrii comunişti au cerut abdicarea Regelui Mihai”. Acelaşi cotidian, sub titlul „Cum a părăsit Ro­mânia ex-Regele Mihai”, a menţionat o ştire a agenţiei Exchange: „Plecarea din Bucureşti a avut loc noaptea, fără zgomot, toate ferestrele trenului fiind închise şi drapate de perdele, conform ordinelor primite”.

Toate ziarele elveţiene din acea vreme: Freiburger Nachrichten, L'Indépendant, La Gruyère ș.a. au consemnat, în mod obiectiv, ştirea abdicării forţate a Regelui Mihai. Excepţie a făcut săptămânalul Partidului Socialist, Travail - Fribourg şi Sion ale cărui comentarii nu se deosebesc prea mult de cele din Scânteia sau Pravda.

Unul dintre primii autori români, care a relatat şi comentat ştirea abdicării Regelui din Occident, a fost fostul redactor-şef al ziarului Semnalul din Bucureşti, Camil Ring. Într-o carte publicată la Paris, consacrată Anei Pauker, acesta scria: „Pentru majoritatea românilor, lovitura primită - cu ocazia abdicării Regelui a fost foarte puternică şi resimţită ca un atac direct la securitatea lor personală. Regele era fiul mult iubit al ţării”.

Camil Ring, fostul redactor-şef al ziarului Semnalul din Bucureşti a scris, referitor la Regele Mihai: „În numeroase ocazii, el a făcut dovada unei deosebite înţelepciuni, încât poporul se simţea în siguranţă văzându-l pe tron. Era cunoscut faptul că s-ar opune măsurilor extreme, cum se opusese odinioară Dictatorului şi, dupa război, de mai multe ori, chiar comuniştilor. (...). Seara de Revelion a fost o seară de doliu; au fost decomandate mesele reţinute în oraş, iar oamenii au plâns pe ascuns, în camerele cele mai lăturalnice din fiecare casă, după ce au tras storurile, de frica poliţiei”.

„Nicolae Rădescu, care este considerat de către personalităţile române din străinătate ca fiind ultimul şef al unui guvern reprezentativ român, a făcut, la rândul său, la New York, o declaraţie în legătură cu problema românească. Prin atitudinea sa loială şi energică, gene­ralul Rădescu şi-a asigurat o mare auto­ritate pe lângă românii din străinătate şi o largă popularitate în interiorul ţării”.

„Regele Mihai şi-a depus mărturia Sa. El a declarat în mod formal în faţa poporului său, în faţa opiniei publice internaţionale şi în faţa istoriei că actul de abdicare pe care a fost forţat să-l semneze la 30 decembrie 1947 i-a fost impus prin şiretenie şi forţă. Numai cedând la somaţiile comuniştilor, Regele a reuşit să cruţe o naţiune aservită, maltratată şi lipsită de dreptul elemen­tar de a se exprima în mod liber, de noi evenimente tragice şi represalii sânge­roase. Această declaraţie confirma în mod oficial ceea ce se ştia deja despre condiţiile incalificabile în care a fost îndepărtat cu forţa Suveranul a cărui viaţa s-a identitificat cu cea a Românilor şi care, prin înţelepciunea Sa şi curajul Său, a ştiut să câştige inimile lor”.

„În prezenţa acestor fapte, în numele Romanilor liberi şi al concetăţenilor mei, pe care o asuprire nedreaptă îi împie­dică de a-şi manifesta voinţa în inde­pendenţă, declar în mod solemn nul şi neavenit aşa-zisul act de abdicare smuls Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, pătat de procedee necinstite şi de violenţă, şi ratificat de un pseudo-parlament ales în mod fraudulos. Orice mă­sură de a aproba acest act, ce ar fi luată de o pretinsă «Constituantă» convocată, în prezenţa unei armate străine, ar fi, de asemenea, nulă şi fără niciun efect. (...)”.

„Principiul continuităţii juridice a monarhiei în România rămâne astfel intact, iar la redobândirea indepen­denţei şi a drepturilor garantate de Constituţie și a Tratatului de pace, Rege­le Mihai îşi va relua de drept locul în fruntea Poporului Român pentru a abor­da, într-un cadru cu adevărat democra­tic, opera de reconstrucţie morală şi materială a Patriei îndurerate”.

„Dar evenimentele care s-au produs recent în România nu privesc numai ţara mea; ele creează, de asemenea, o situaţie ale cărei consecinţe pot fi foarte grave pentru Europa şi pentru pacea lumii. (...) Violarea permanentă a Tratatului de pace cu România de către un regim comunist minoritar, nerepre­zentativ, pune în pericol valoarea angajamentelor internaţionale; ea a fost pusă în evidenţă de guvernele american şi britanic în recentele lor demersuri făcute la Bucureşti. Sper deci, în mod hotărât, împreună cu toţi compatrioţii mei, că marile puteri aliate vor înţelege această stare de lucruri şi vor acţiona în funcţie de posibilităţile pe care le oferă Charta Naţiunilor Unite şi Tratatul de pace cu ţara mea”.

În primul an după Revoluţie, Regele a ajuns în ţară, însă maşina în care se afla Familia Regală a fost oprită de poliţie şi întoarsă din drum. Totul s-a petrecut în drumul spre Curtea de Argeş, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Omul politic şi actorul Ion Caramitru a afirmat: „Nici nu mai exista dubiu că s-au speriat şi sperietura pe care au tras-o a fost din cauza lipsei de legitimitate pe care o avea puterea care a fost atunci: o putere neocomunistă”.

De la abdicarea forţată şi până în anul 1992, Regele Mihai nu a avut voie să intre în România. La scurt timp după Revoluţie, Regele a încercat să revină în ţară, însă clasa politică nou-instalată la Bucureşti i-a interzis. Motivul a fost acela că Regele a fost perceput ca o ameninţare. Publicistul Emil Hurezeanu a explicat motivele pentru care regimul Iliescu a interzis reîntoarcerea în ţară a Regelui: „Cred că dădea fiori, fiori şi organelor de ordine, şi lui Ion Iliescu, şi aparatului republican ca să zic aşa”.

Despre momentul reîntoarcerii în România a Regelui Mihai, Emil Hurezeanu a declarat: „Încordarea maximă a fost în momentul când avionul, trecând de Austria şi Ungaria, se apropia de spaţiul aerian românesc. Omul de la turnul de control a înghiţit în sec şi a spus: Transmitem Bine aţi venit Majestăţilor Sale”. Autorităţile române i-au permis Regelui Mihai să ajungă la Mănăstirea Putna şi la Bucureşti, la doi ani de la căderea comunismului în România.

Regele Mihai I s-a adresat bucureştenilor de la balconul camerei de hotel, deoarece nu a primit aprobare de la autorităţi să vorbească de la Palatul Regal. A ţinut un discurs în faţa a sute de mii de oameni, Regele bucurându-se de o primire impresionantă la Bucureşti. Preşedintele PNL, Radu Câmpeanu, i-a propus Regelui Mihai să candideze la alegerile prezidenţiale din partea liberalilor. Regele a refuzat categoric.

Regele Mihai s-a bucurat de o primire impresionantă la Bucureşti. Radu Câmpeanu, preşedintele PNL, i-a propus Regelui să candideze la alegerile din 1992. Aceste motive, dar și teama de Rege, au determinat autorităţile române să blocheze din nou intrarea Regelui în ţară, în anul 1994. Președintele Ion Iliescu a refuzat să permită Regelui Mihai I să intre pe teritoriul României, deși aceasta a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Regele s-a văzut nevoit să urce din nou în avionul cu care sosise şi să se reîntoarcă la Paris.

Regele a fost întors de pe aeroport. Liderii partidului politic aflat la putere, PDSR, au propus în Parlament declararea Regelui persona non grata. Aceștia au hotărât și ridicarea imunităţii parlamentarilor care l-au întâmpinat pe rege, printre care se afla şi Dinu Patriciu. Acesta din urmă a acuzat autoritățile de abuz.

Regele Mihai a fost invitat de Emil Constantinescu la înmormântarea liderului ţărănist Corneliu Coposu. Însă şi de această dată i s-a interzis să intre în ţară. Înfrângerea lui Ion Iliescu la alegerile prezidenţiale de către candidatul CDR, Emil Constantinescu, a schimbat şi relaţia Regelui Mihai cu România. Regimul CDR i-a oferit Regelui paşaport românesc pe care scrie „cetăţean român”. I-a fost redată cetățenia română și i s-a permis să viziteze țara de câte ori dorește.

Într-o ceremonie privată, organizată la Castelul de la Săvârşin, Regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale. Potrivit acestuia, Principesa Margareta urma să devină şeful Casei Regale a României. Radu Duda a primit titlul de „Principe al României”, cu apelativul de „Alteţă Regală”. După moartea Regelui Mihai, Radu Duda urmează să poarte titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României”.

În cadrul Familiei Regale există fundaţia Principesei Margareta. Această fundație s-a implicat în mai multe programe ce urmăreau îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a tinerilor şi vârstnicilor. Soţul Principesei Margareta, Radu Duda, a fost reprezentant special al Guvernului României.

Regele Mihai a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Acestuia i-au fost înmânate însemnele prestigioasei instituţii, în cadrul unei ceremonii solemne.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a făcut un gest istoric de reconciliere, invitându-l pe Regele Mihai la redeschiderea unei galerii de Artă, la Palatul Regal. Ion Iliescu i s-a adresat Regelui cu „Sire”. Cu ocazia discursul istoric al Regelui în Parlamentul României, în anul 2011, Regele Mihai I a refuzat mâna întinsă de Ion Iliescu. Astăzi, Ion Iliescu afirmă: „Eu am pledat pentru a normaliza relaţiile cu Familia Regală, l-am vizitat pe fostul Rege la Versoix, fiind la o reuniune la Crans-Montana şi am înlesnit normalizarea relaţiilor cu Regele, am avut recepţii la Cotroceni”.

Fiind întrebat de jurnaliştii spanioli care a fost scopul întâlnirii de la Berlin cu Hitler, Regele a răspuns: „întâlnirea s-a produs într-un mod ciudat. Mama mea trebuia să meargă la Florenţa, pentru a rezolva nişte chestiuni personale. Dar Antonescu i-a spus că, dacă tot merge în Italia, ar putea să meargă să-i vadă şi pe Hitler şi Mussolini. Adevărul este că nu înţeleg nici azi sensul acelei vizite. Ştiu doar că am ajuns la Berlin”.

Cotidianul spaniol El Pais a menționat că Regele Mihai a plecat din Berlin spre Italia, rămânând cu amintiri ceva mai bune despre Mussolini: „Diferenţele între el şi Hitler erau enorme. Evident, în primul rând eu vorbeam italiană, iar asta mereu te apropie. Mussolini era mai deschis, o persoană mai caldă, cum sunt italienii. Îmi amintesc că mama mea l-a întrebat cum reuşesc să trăiască italienii când ţara era supusă tuturor acelor restricţii. Răspunsul său a fost: Păi, strângând puţin cureaua!”.

Publicația spaniolă a făcut trimiteri şi la implicarea Regelui în schimbarea atitudinii României faţă de Germania nazistă: „Nici Hitler, nici Mussolini nu şi-au imaginat niciodată că acel tânăr şi neexperimentat monarh va fi capabil să schimbe cursul celui De-al Doilea Război Mondial cu o lovitură de Stat. Sau cel puţin să scurteze cu şase luni acel carnagiu”. Referitor la acest episod, Regele a afirmat: „Oficial, ceea ce am făcut a fost să scot România din război, cu speranţa de a evita o vărsare de sânge. Deşi ştiam că nemţii nu vor accepta niciodată asta. De altfel, nici nu au făcut-o, în aceeaşi zi ne-au bombardat”.

În reportaj s-a precizat: „Dar în lungii ani de exil, pe Mihai l-a apăsat mereu ceea ce în fond consideră o trădare a Occidentului şi, în special, a liderului britanic Winston Churchill”. Regele spunea cu regret „România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate, la Yalta. … Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă, sau cel puţin din perspectiva britanică. Dar nu pot să-l iert, nici să i-o accept. (…) Şi, deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă”.