Abdicarea Regelui Mihai

Regele Carol I a fost întemeietorul Dinastiei Române. A fost adus în România la propunerea clasei politice române de atunci, fiind ales dintre principii Europei. De la Cuza, cele două Principate, Moldova şi Tara Românească formau România. Menirea monarhului Carol I a fost să consolideze unirea celor două Principate și să modernizeze țara. Era şansa românilor de a obţine independenţa de stat, pe care au şi câştigat-o în timpul domniei lui Carol. Acest lucru s-a întâmplat în perioada Războiului Ruso-Româno-Turc.

Carol I a dat României prima Constituţie modernă, elaborată pe principii democratice. Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, Regina Elisabeta. Regele Carol I, din lipsă de moştenitor, l-a numit succesor la tronul României pe nepotul său, Ferdinand.

Regele Ferdinand a condus România în Primul Război Mondial de partea Antantei: Anglia, Franţa şi Rusia. În urma participării României la război, Ferdinand a adăugat Vechiului Regat: Basarabia, Bucovina și Transilvania. Acestea au fost provincii româneşti aflate sub dominaţiile străine ale Imperiului Austro Ungar şi Ţarist. Astfel, Ferdinand a devenit Rege al României Mari.

Regele Ferdinand a fost întregitorul României Mari. Este admirabil că a dat dovadă de devotament şi bună credinţă față de poporul român, luptând împotriva Germaniei, ţara sa de origine. După Marea Unire, la Alba Iulia, Ferdinand a fost încoronat ca Rege al tuturor românilor. În timpul domniei sale s-a înfăptuit reforma agrară și s-a introdus votul universal pentru toţi bărbaţii de la 21 de ani în sus. De asemenea, a fost adoptată Constituţia democratică şi modernă din 1923. Aceasta a oferit cadrul dezvoltării României Mari.

Fiul Regelui Ferdinand şi al reginei Maria a fost principele Carol, devenit Carol al II-lea. S-a născut la Sinaia. Domnia acestuia a corespuns unei epoci de prosperitate economică şi de înflorire culturală și s-a consumat în perioada unei epoci de ascensiune a extremismului de dreapta. Carol al II-lea a fost Regele care a combătut în mod brutal mişcarea legionară. Regele Carol al II-lea şi-a instaurat un regim autoritar, dizolvând partidele politice.

În timpul domniei lui Carol al II-lea a izbucnit al Doilea Război Mondial. La debutul acestuia, România a pierdut teritorii importante, fapt ce a dus la anularea României Mari. Nordul Bucovinei, ținutul Herţei şi Basarabia, în favoarea URSS, nord-vestul Transilvaniei, în favoarea Ungariei, Cadrilaterul sau sudul Dobrogei, în favoarea Bulgariei.

În contextul pierderilor teritoriale, Carol al II-lea a abdicat şi a părăsit România. Prin urmare, fiul acestuia, Mihai, a devenit Rege al ţării. Conducerea efectivă a ţării i-a aparţinut mareşalului Ion Antonescu. Acesta a introdus România în război de partea Germaniei lui Hitler, a Axei Berlin-Roma-Tokyo.

Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la Sinaia. A fost ultimul Rege al României, membru de onoare al Academiei Române. Mihai I a fost fiul lui Carol al II-lea - fiul Regelui Ferdinand, înfăptuitorul Marii Uniri - şi al Elenei a Greciei.

Mihai a mai avut un frate vitreg mai mare, Mircea Lambrino, rezultat din relaţia lui Carol cu Zizi Lambrino. Mircea Lambrino nu a fost recunoscut de Casa Regală a României. Cu toate acestea, a primit drept de moştenire la averea lui Carol al II-lea, din partea Tribunalului Suprem al Portugaliei. Mircea Lambrino a fost recunoscut de Carol ca fiu legitim, însă cei doi fraţi vitregi nu s-au cunoscut niciodată.

Mihai a urcat pe tron la vârsta de numai şase ani. Aceasta s-a întâmplat în contextul în care tatăl său a renunţat la prerogativele de moştenitor al Coroanei, iar Regele Ferdinand a murit. Fiind minor, atribuţiile Regelui au fost exercitate de o Regenţă. Aceasta era constituită din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Carol al II-lea, profitând de divergenţele existente între formaţiunile politice şi de slăbiciunea Regenţei, a revenit pe tronul României.

Regele Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, a înfiinţat o clasă de elevi la Palatul Regal. Acolo a parcurs Mihai şcoala primară şi liceul. A fost înscris onorific la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, la Liceul militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu şi la Şcoala tehnică a Aeronauticii din Mediaş. Mihai a dezvoltat o pasiune pentru mecanică şi automobilism. Astfel, câte două ore pe săptămână a făcut „practică” la Atelierele Ford, în paralel cu pregătirea militară. Practica militară a realizat-o în cadrul Batalionului Gărzii Regale a Palatului.

Carol al II-lea a abdicat de la tronul României şi a plecat din ţară. Mihai, voievod de Alba Iulia, a fost proclamat şi uns Rege al României de către patriarhul Nicodim Munteanu. Deoarece Constituţia autoritară din 1938 fusese abrogată, Regele Mihai nu a jurat pe Constituţie.

Regele Mihai a venit pe tronul României după pierderile teritoriale din vara anului 1940, România aflându-se într-o situaţie critică. A izbucnit al Doilea Război Mondial, Mihai avea 19 ani şi era fără experienţă. Astfel, l-a învestit cu puteri depline în stat pe generalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri. Pentru a elibera teritoriile pierdute, Basarabia şi nordul Bucovinei, generalul a angajat România în război de partea Puterilor Axei. Armata română a participat la operaţiuni militare îndreptate împotriva URSS.

Mihai a obţinut gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului I Vânători de Munte. După întoarcerea lui Carol al II-lea în ţară, Elena, mama Regelui Mihai, s-a stabilit în străinătate, la Florenţa. Aceasta nu avea o relație bună cu Regele Carol II-lea, care prin revenirea în țară a dus la pierderea tronului fiului său. Mihai s-a deplasat periodic la Florenţa, pentru a fi alături de mama sa.

Germania condusă de Hitler a pierdut teren în favoarea Naţiunilor Unite. În acest context, România a întors armele împotriva aliatului, Germania. Antonescu a tergiversat să semneze armistiţiul cu Naţiunile Unite, deoarece prevedea condiţii foarte dezavantajoase pentru România. Sprijinit de liderii principalelor partide, Regele Mihai l-a demis şi l-a arestat pe Ion Antonescu. România a semnat armistiţiul cu URSS, intrând, astfel, în sfera de influenţă sovietică.

Prezent la Londra, la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, Regele Mihai a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma. Mai târziu, aceasta i-a devenit soţie. Mihai I a declarat că s-a întors în ţară „la sfatul expres al lui Winston Churchill”. Se pare că acesta i-ar fi spus lui Mihai că, „mai presus de orice, un Rege trebuie să fie curajos”.

Regele Mihai a fost invitat să participe la căsătoria fiicei Regelui George al Vl-lea, Elisabeta, cu Principele Philip. În contextul acesta, comuniştii români s-au gândit că a sosit momentul să înlăture ultima formă de democraţie, monarhia. Primul ministru Petru Groza a susţinut ideea ca Regele să meargă la Londra. Sperau ca Regele Mihai să nu se mai întoarcă în România. Au existat presiuni din partea Moscovei asupra comuniştilor români pentru lichidarea monarhiei. Urma ca ordinul să fie executat cu precizie.

La Londra, Regele Mihai a avut ocazia să îşi revadă multe rude, venite acolo tot pentru ceremonia căsătoriei Elisabetei. A fost momentul în care a cunoscut-o pe Anne de Bourbon-Parma. Despre ea, Regele şi-a amintit cu plăcere: „Întâlnirea noastră a fost cu adevărat o dragoste fulgerătoare …”. A cerut-o în căsătorie. Logodna a avut loc după plecarea din Londra, în Elveția, la Laussane, în cadrul unei ceremonii private.

Regele Mihai a transmis guvernului de la Bucureşti intenţia de a se căsători, prin intermediul mareșalului palatului, Dimitrie Negel. Acesta din urmă a fost trimis de la Laussane la Bucureşti. În România, Petru Groza, Gheorghiu Dej și Ana Pauker s-au aşteptat să nu îl mai vadă pe Rege la București.

Din perspectiva comuniştilor, căsătoria ar fi crescut popularitatea Regelui. Planul lichidării monarhiei s-ar fi complicat. Căsătoria confirma că Regele intenţiona să conducă în continuare ţara. Guvernul Groza a răspuns că nu aprobă această căsătorie, sperând că refuzul îl va determina pe Rege să nu se mai întoarcă în România. Totuşi, el s-a întors, în ciuda faptului că a fost sfătuit de mai multe persoane să rămână în Occident. Acestea au considerat că întoarcerea în ţară era primejdioasă, cu riscul vieţii. Războiul Rece s-a declanşat, Cortina de Fier a căzut peste Europa.

În acel moment, Mihai a fost singurul Rege rămas în blocul sovietic. S-a reuşit abolirea monarhiei în Bulgaria și Iugoslavia. Petru Groza i-a spus Regelui Mihai: „Trebuie să vă duceţi, altfel se va pretinde că sunteţi ţinut prizonier”.

Întors în România, Mihai a fost silit să abdice. În şedinţa extraordinară a cabinetului din ziua abdicării Regelui, Petru Groza a declarat: „monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi (...) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (...) Vom îngriji ca fostul Rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”.

Profesorul universitar la catedra de Istorie contemporană şi Relaţii internaţionale, din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai şi membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Virgiliu Ţârău a menţionat: „Faptul că Regele s-a întors de la ceremonia de la Londra i-a luat prin surpindere pe liderii comunişti care sperau să nu mai revină. Uniunea Sovietică «rezolvase» situaţia ultimilor lideri rămaşi în ţări precum Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia. Sperau că Regele Mihai să fi înţeles ce urma şi să nu se mai întoarcă”.

Regele Mihai și-a amintit că „Groza spera să nu mă mai întorc în ţară. I-ar fi fost mai simplu să spună că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin”. Revenit în ţară, Regele Mihai a mers la Sinaia pentru sărbătorile de iarnă, fiind însoțit de mama sa, Elena. Era ultimul Crăciun petrecut de cei doi în România. Simţeau că s-a pregătit ceva, dar nu ştiau ce anume, atmosfera fiind încordată.

La întoarcerea de la Londra, Regele Mihai a fost primit rece în gara Mogoşoaia. A fost total diferit față de plecarea sa, când comuniştii s-au bucurat, crezând că nu se mai întoarce în ţară. Comuniştii au ştiut pas cu pas ce urma să se întâmple. În scopul pregătirii înlăturării Regelui, în România a venit conducătorul comunist al Iugoslaviei, Tito, care a fost primit triumfal. Tito a transformat Iugoslavia în republică, având astfel experienţa necesară sfătuirii şi sprijinirii comuniştilor români. Moscova a supravegheat cu atenţie pregătirea lichidării monarhiei.

În Palatul Elisabeta legăturile telefonice au fost tăiate. Regele a devenit prizonier şi nu a ştiut că îşi petrece ultimele clipe în calitate de conducător al monarhiei din România, de Rege al acestei ţări. Urma să i se ceară abdicarea. Comuniştii au fost pregătiţi să preia întreaga putere. Conform Constituţiei din 1923, forma de guvernământ putea fi schimbată prin referendum, nu prin forţă, aşa cum au procedat comuniştii. Din nou, s-a ignorat voinţa poporului român, iar dictatura se simţea din ce în ce mai mult.

Conform documentelor, comuniştii au urmat ordinele Kremlinului în înlăturarea monarhiei, având rolul de executanţi. Stalin și URSS-ul doreau înlăturarea monarhiei și a Regelui Mihai, într-un mod amiabil. Regele Mihai a fost, totuși, cel care a întors armele împotriva Germaniei naziste în urma loviturii de stat din 23 august. Mareşalul Tito din Iugoslavia a vizitat Bucureştiul. Regele Mihai era plecat din ţară. Tito a anunţat guvernul Petru Groza că URSS doreşte înlăturarea Regelui. S-a decis abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare, ca în restul ţărilor sovietice din Balcani. Când s-a întors Regele, hotărârea a fost deja luată.

Mareşalul palatului, Dimitrie Negel, a telefonat la Sinaia, la castelul Foişor, unde s-a aflat Regele. Îl anunța pe Rege că a fost invitat urgent la Bucureşti pentru a „discuta cu prim-ministrul o problemă de familie”. Regele Mihai a declarat că a bănuit că „problema” avea legătură cu căsătoria sa. Întâlnirea urma să aibă loc în Palatul Elisabeta, unde batalionul de gardă a fost înlăturat. De asemenea, în jurul palatului se aflau trupe devotate Kremlinului şi PCR-ului. Erau unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale diviziei „Tudor Vladimirescu” formate în URSS.

Comuniştii români au respectat ordinele venite de la Moscova: Regele trebuia să fie înlăturat, iar monarhia să fie lichidată. Emil Bodnăraş, în calitate de ministru al Apărării, a stabilit măsurile militare ce urmau să fie luate în toată ţara. Scopul acestora a fost ținerea sub control a întregii situaţii.

La întâlnirea cu Regele Mihai, prim-ministrul Petru Groza a venit însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, şeful PCR. Prezența acestuia din urmă nu a fost anunţată. Regele Mihai era însoţit de mama sa, Elena. Petru Groza avea asupra lui un pistol. Conversația a avut loc în salonul apartamentului ocupat de Rege. Groza s-a adresat Regelui: „Am venit să vorbim despre o problemă de familie. Am dori, deci, să discutăm despre un divorţ prin înţelegere”. Regele Mihai a intervenit : „Despre ce fel de divorţ e vorba?“.

Groza s-a adresat Regelui: „Ei bine, Majestate, a sosit timpul să aranjăm o despărţire prietenească”. Mihai a spus că nu știe ce trebuie să înţeleagă prin aceste cuvinte. Șeful Guvernului a fost mai clar în formulare: „Problema de a pune capăt monarhiei. La urma urmei, v-am avertizat că trebuie să vă pregătiţi pentru aşa ceva. Trebuie să înţelegeţi că nu mai există în România loc pentru un Rege”.

După primirea declaraţiei de abdicare, Regele a replicat: „Voi studia această hârtie”. Groza a completat: „Trebuie să citiţi acum. Nu părăsim această casă până când hârtia nu va fi semnată, chiar dacă va trebui să stăm aici până diseară. Poporul nostru aşteaptă ştirea abdicării. Dacă nu vom avea semnătura dumneavoastră se vor ivi neplăceri”. Groza a subliniat că de problemele materiale se va ocupa guvernul, astfel încât familia regală să ducă o viaţă confortabilă. Dej a făcut aluzie la un posibil proces ce ar putea fi intentat „Majestăţii Sale”. În acel moment, Mihai a declarat că „propunerea dumneavostră ridică grele probleme constituţionale”.

Regele a adus în discuţie modul în care se putea schimba Monarhia. În acest context, Petru Groza a completat: „Nu este timp pentru a organiza un referendum”, deoarece acesta ar favoriza monarhia. Mama Regelui, regina Elena, a intervenit în discuţie şi a susţinut că datoria Regelui Mihai este de a sta în mijlocul poporului său. Replica lui Petru Groza a fost una lipsită de respect, în spirit comunist: „Datoria este să plecaţi”, continuând: „Ţara a fost învăţată să vă iubească. De acum o s-o învăţăm să ne iubească pe noi.”

Regele Mihai a fost informat că în apropierea Palatului se aflau coloane de blindate pregătite să intervină. Regele a revenit în salon pentru a cere explicații în legătură cu aceste pregătiri militare. Petru Groza, sigur pe el, a spus că cel mai bine este să semneze abdicarea de bună voie. Dacă nu o face, 1.000 de studenţi arestaţi vor fi executați. În faţa acestei ameninţări serioase, Regele s-a resemnat și a semnat documentul. Totul a durat aproximativ 100 de minute, iar discuţia s-a finalizat cu lichidarea Monarhiei.

Petru Groza i-a comunicat Regelui că poporul a hotărât să-şi schimbe politica, iar monarhia constituie un real obstacol în calea progresului ţării. Groza a declarat: „Ne-am gândit la toate”, scoţând din buzunar o hârtie pe care era scrisă declaraţia de abdicare pregătită anterior. Regele Mihai a citit declaraţia şi nu a înțeles cum era posibil acest lucru, dat fiind că nu s-a consultat poporul. Puterea de a schimba forma de guvernământ îi revenea lui, astfel că a replicat: „Nu dumneavoastră sunteţi cel care puteţi să-mi spuneţi să plec. Această chestiune trebuie să hotărască poporul”.

După discuţia cu Petru Groza, Regele Mihai s-a retras într-o încăpere alăturată pentru a citi mai atent documentul: Declaraţia de Abdicare. A purtat o discuţie cu mareşalul Palatului, Negel, şi secretarul lui particular, Mircea Ioaniţiu. Atunci a aflat că totul a fost pregătit minuţios. Firele telefonice au fost tăiate. Garda palatului a fost înlocuită, acesta fiind înconjurat de trupe fidele comuniştilor.

Revenind în camera de discuţii, Mihai a întrebat pentru ce s-au luat toate aceste măsuri: înconjurarea Palatului cu trupe și întreruperea liniilor telefonice. Groza a răspuns: „Poporul este impacientat Sire, suntem aici de un timp destul de lung”. Atunci, Regele a întrebat: „Şi dacă eu refuz să semnez”? În răspunsul formulat, Groza a strecurat, conştient, o ultimă ameninţare: „Dumneavostră aţi văzut, totul a fost prevăzut. Se poate ivi un război civil. Noi nu putem răspunde de securitatea nimănui. Şi dumneavostră veţi purta răspunderea”.

Regele Mihai avea să declare după ani de zile „Am plecat cu moartea-n suflet”. Prin această afirmaţie și-a exprimat regretul că a fost obligat să părăsească ţara fără să poată schimba destinul României. A urmat epoca întunecată a acestei ţări, reprezentată de perioada comunistă.

Întâlnirea Regelui cu Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej a avut ca urmare abdicarea sa. Amintindu-și de șantajul la care cei doi au recurs, Mihai a afirmat: „Mi-au spus că membrii guvernului, adică şi comuniştii, vor fi nevoiţi, pentru a contracara orice formă de opoziţie, să execute peste 1.000 de studenţi dintre cei care fuseseră arestaţi în ultimul an”. A mai spus: Groza „s-a apropiat de mine şi m-a rugat să-i pipăi vestonul în dreptul buzunarului. Mi-a spus: Pipăiţi! Şi avea pistolul în buzunar, dând explicaţia: Ca să nu mi se întâmple şi mie ce i s-a întâmplat lui Antonescu”.

Fiind ameninţat cu execuţia a 1.000 de studenţi, Regele a semnat declaraţia de abdicare. Acesta a declarat ulterior: „Viaţa lor fusese pusă în mâinile mele, nu puteam să-mi iau o asemenea răspundere faţă de ţară… Ştiam că pentru a se menţine la putere, atât el cât şi ceilalţi colaboratori ai Moscovei nu se vor da înapoi de la nimic, nici chiar de la omorârea acelor tineri, vinovaţi de-a fi înţeles că susţinerea Coroanei este singura cale de evitare a pericolului roşu. Nu era ieşire. Am uitat până şi de faptul că sunt înconjurat”. Regele și-a amintit că Petru Groza i-a arătat pistolul pe care îl avea în buzunar.

Din ipocrizie, Petru Groza l-a întrebat pe Rege dacă rămâne în ţară sau pleacă. Despre acel moment de cotitură, Regele a declarat ulterior: „După ce au ieşit din odaie, mama s-a uitat la mine şi am văzut că-i dau lacrimile. În faţa străinilor ştia atât de bine să-și ascundă sentimentele”. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej au participat la o şedinţă de Guvern unde au anunţat abdicarea Regelui Mihai. Totul s-a făcut rapid, s-a citit actul de abdicare şi s-a formulat declaraţia guvernului. S-a creat Prezidiul Republicii Populare Române, ce urma să devină noul nume al României. S-a convocat Parlamentul.

Obligat de comunişti, Regele Mihai a ales să semneze declaraţia de abdicare de la tronul României. Acest act a atras după sine şi lichidarea Monarhiei.

„Prin Graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională, Rege al României. La toţi de faţă şi viitori, sănătate! În viaţa statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiiunilor stabilite de pactul fundamental - Constituția ţării - ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare”.

„În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român.”

„ABDIC. Pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat. Mihai R. dat la Bucuresti astăzi 30 decembrie 1947”.

Declarația de abdicare a Regelui Mihai a fost comunicată prin radio mai întâi la Moscova, apoi la Radio București. URSS a reușit să elimine ultimul obstacol în comunizarea totală a României. Astfel, România a devenit Republica Populară Română.

După întâlnirea cu Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej, Regele Mihai şi mama sa, Elena, au plecat spre Sinaia. Mama Regelui a văzut pentru ultima oară Palatul Elisabeta. A murit departe de România, la Florenţa, fără să revină în ţară vreodată. Comuniştii l-au izolat pe Rege şi l-au păzit pentru a nu lua legătura cu nimeni. Totul s-a petrecut în secret.

După semnarea declaraţiei de abdicare, a fost convocată de urgenţă Marea Adunare Naţională, sub preşedinția lui Mihail Sadoveanu. A fost proclamată Republica, în unanimitate, cu 295 voturi. A fost ales prezidiul aşa-zisei Republici Populare Române. Preşedinte ales era C.I. Parhon.

Comuniştii erau peste tot, inclusiv la Sinaia. Acolo, aceştia căutau peste tot, puneau sigilii la uşi, blocau intrări şi făceau inventare. Regele Mihai şi mama sa, păziti şi supravegheați, și-au făcut bagajele, în castelul Foişor, pentru a pleca din ţară. Înainte de plecare, Regelui nu i s-a permis să se vadă sau să discute cu cineva. La plecare, Regele a fost flancat de trei maşini ale Serviciului de Siguranţă.

La plecarea Regelui, gara a fost păzită de armată, iar peronul era gol. Trenul a fost format din opt vagoane, dintre care două erau pentru bagaje. Convoiul regal a fost păzit de două şiruri de ofiţeri. Pentru a nu-l putea privi pentru ultima oară pe Rege, ofițerii au fost aşezaţi cu spatele, aliniaţi pe două rânduri. Regele și-a amintit despre momentul plecării: „Totuşi, în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine. I-am văzut chipul, timp de câteva secunde. Plângea ca un copil…Uşile s-au închis, trenul s-a pus in mişcare, iar Sinaia a rămas în urma noastră”.

Atât la plecare, cât şi pe parcursul călătoriei, Regele Mihai s-a gândit că trenul putea fi îndreptat spre Siberia sau că va fi atacat. Pe teritoriul României, călătoria a avut loc noaptea. Trenul nu a oprit în nicio staţie, a traversat Ungaria şi Austria prin zona sovietică. De aici, în Elveţia. Staţia terminus a fost Lausanne. Acolo au fost aşteptaţi de un mic grup de prieteni şi rude.

Se vehiculează mai multe ipoteze privind abdicarea Regelui Mihai din România: prin negociere sau „cu pistolul la tâmplă”, dar şi teoria conform căreia trenul cu care a plecat Regele Mihai a fost încărcat cu tablouri şi aur. Regele Mihai a fost, însă, nevoit să desfăşoare diferite activităţi în Anglia şi Elveţia.

Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, a scris o carte autobiografică Misiuni Speciale. Aici, el a declarat că ministrul adjunct de Externe sovietic, Andrei Vîşinski, a purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării. Ministrul i-a garantat regelui o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită în Mexic. Regele Mihai a răspuns la această acuzaţie, spunând că nu a fost niciodată în Mexic. Însă, tatăl său, Regele Carol al II-lea, a fost.

Regele Mihai a fost întrebat despre momentul în care i s-a cerut să părăsească țara. Acesta a răspuns că prim-ministrul Petru Groza l-a ameninţat cu un pistol şi l-a şantajat că va executa 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista Time a relatat, despre guvernul comunist condus de Petru Groza, că a ameninţat cu arestarea a mii de oameni şi că va scufunda ţara în sânge, dacă Regele Mihai refuză să abdice.

Nici astăzi nu se cunoaşte care sunt bunurile pe care Regele Mihai le-a solicitat sau le-a primit și dacă a plecat cu lucruri de valoare din ţară. Există mai multe supoziţii: un tren plin cu valori, patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie sau bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni, până la 42 de tablouri.

Arhitectul lui Ceauşescu, Camil Roguski, a afirmat că Regele Mihai l-a urât pe Regele Carol al II-lea, tatăl său, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere. Astfel, Regele a refuzat să ia parte la înhumarea rămăşiţelor pământeşti ale tatălui său: „Eu am trăit acele vremuri şi susţin cu argumente tot ceea ce vă spun ... Regele Mihai poate fi considerat trădător al Interesului Naţional, deoarece a abdicat doar de dragul banilor”.

În Arhivele Securităţii Române se precizează că abdicarea Regelui Mihai a fost rezultatul negocierilor purtate cu guvernul Petru Groza. Nu a existat vreun şantaj sau negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară, însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală.

Sunt voci care afirmă că Regele Mihai a vândut tablouri din Colecţia Regală, pe care le-a scos din ţară cu acordul comuniştilor. Scriitorii Mihai Pelin si Petru Romoşan susţin că Regele Mihai este implicat în dispariţia a 42 de tablouri din Colecția Coroanei Regale. Aceste picturi valorează sute de milioane de dolari, fiind opere ale unor artiști celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio. Conform lui Pelin, care citează documente din Arhivele Securității, tablourile au fost scoase din ţară de Rege la nunta Reginei Elisabeta.

Referitor la abdicarea Regelui Mihai, Camil Roguski a mai afirmat: „Dacă ar fi refuzat să abdice, era dat afară din România, fără să primească niciun ban. Nu păţea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în puşcăriile comuniste sau ar fi fost omorât, nu au nici cea mai vagă idee. Venise la putere Kominternul şi Ana Pauker era reprezentanta ruşilor. Ruşii nu aveau nevoie de probleme şi de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul Regelui Mihai”.

Au existat diverse ipoteze potrivit cărora Regele Mihai ar fi părăsit ţara cu averi mari. Însă, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin muncă proprie. Regele nu a avut un trai luxos pe baza vreunei averi din România.

Camil Roguski, arhitectul lui Ceauşescu, a făcut mai multe afirmaţii privind personalitatea Regelui: „Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un Rege. El nu a vrut să facă asta. De neînţeles este şi ura Regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormântare deoarece şi-a urât tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, Regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, când i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”.

Camil Roguski a mai declarat că Regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist. Banii i-au fost virați periodic, la Versoix, de către Victor Atanasie Stănculescu.

Eugen Mihăescu, grafician reputat și om politic, l-a acuzat pe fostul ministru al Muncii, Dan Mircea Popescu, că a fost însărcinat de Ceaușescu să plătească salariu lunar Regelui, la Versoix. Acest salariu era în schimbul tăcerii Regelui cu privire la regimul ceaușist: „Prin anii 90, am aflat ce l-a făcut pe Rege să păstreze tăcerea în faţa regimului ceauşist. Dan-Mircea Popescu, ministrul muncii în guvernele Stolojan, Văcăroiu şi Năstase, mi-a mărturisit că a fost unul dintre mesagerii care, fiind în misiune oficială la Berna, îi ducea personal Regelui cei 10 mii de dolari, renta lunară pe care i-au plătit-o comuniştii de la Groza la Ceauşescu. Până în 1985 când, obsedat să facă economii, dictatorul a decis să nu-i mai plătească nimic. Din acel moment, nici Mihai nu a mai tăcut”.

Varianta abdicării sub şantaj a fost susținută de Regele Mihai. Aceasta poate fi reală, deoarece este cunoscut aşa-numitul «Ordinul 50.000 S», ce a stat la baza arestării a zeci de mii de persoane fără respectarea legii. Cei arestaţi - studenţi, politicieni şi, în general, persoane - au fost etichetați drept elemente anticomuniste cu o atitudine anticomunistă. Generalul Constantin Popescu, directorul Direcţiei Generale a Poliţiei, a emis Ordinul 50.000 S, prin care ordona inspectorilor generali de poliţie să pună capăt „acţiunilor marilor speculanţi de alimente şi ale instigatorilor politici reacţionari”.

Virgil Ţârău a încercat să arate că abdicarea Regelui Mihai s-a făcut conform unui plan bine stabilit: „Din documentele epocii rezultă că ce s-a întâmplat după abdicare şi până la ieşirea din ţară a Regelui a respectat anumite condiţii oarecum negociate, adică s-a urmat un program destul de strict care a vizat plecarea Regelui. Deci, putem spune că există un sâmbure de adevăr într-o variantă a plecării negociate, dar foarte important este faptul că aceaste negocieri se referă la ce s-a întâmplat după abdicare”.

Istoricul Virgiliu Ţârău a contestat ipoteza potrivit căreia Regele Mihai a plecat cu un tren încărcat cu aur şi bunuri de valoare: „Vă pot confirma că în nici un caz trenul nu a fost încărcat cu tablouri, aur sau alte lucruri de valoare. Singurele lucruri pe care a putut Regele Mihai să le ia în tren au fost lucruri extrem de necesare şi utile. Nici vorbă de tablouri sau alte bunuri. În plus de aceasta, trenul a fost de mai mult ori percheziţionat riguros de autorităţile comuniste”.

Fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş, a declarat că Regele Mihai I a primit o sumă de bani de la statul comunist: „A existat aşa ceva, am cunoscut şi oamenii care trebuiau să transfere banii respectivi. Nu era o sumă mare, era absolut normal să aibă aşa ceva. I se luaseră bunurile personale şi deci era o chestiune de eleganţă”.

La Arhivele Naţionale, în fondul Consiliului de miniştri, există trei file dactilografiate după alte zece foi scrise de mână. Aici se face referire la momentul abdicării Regelui Mihai. Nu se ştie cu exactitate dacă sunt autentice. Din aceste foi reiese că Regele Mihai a renunţat la tron şi pentru că îşi dorea să se căsătorească Ana de Bourbon-Parma, pe care o cunoscuse la Londra.

În documentul de la Arhivele Naţionale, Regelui Mihai îi este atribuită următoarea exprimare: „Văd ce e în jurul meu. N-am avut copilărie, tinereţe şi mama va trebui să înţeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte…”.

Biroul de presă al Majestăţii Sale a precizat cu privire la aceste documente: „Autenticitatea documentului este sub semnul întrebării, neavând un autor clar şi nefiind semnat …. în cei aproape 70 de ani de la abdicarea forţată a Regelui Mihai, acest document nu a fost folosit de nici un regim politic”.

Documentele par a fi notiţe din timpul unei întâlniri dintre Regele Mihai şi Petru Groza. Întâlnirea a avut loc cu câteva zile înainte de abdicarea Regelui. Documentul lasă să se înţeleagă că Regele, din dorinţa de a se căsători cu Ana de Bourbon-Parma, a acceptat ideea abdicării.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu l-a acuzat pe Regele Mihai de „trădare”: „Continuăm să considerăm că abdicarea Regelui Mihai a fost un mare act patriotic. Nu, a fost un mare act de trădare a interesului național al României”. Băsescu a continuat: „Unora le dăm averile, iar pe alții îi considerăm criminali de război. Șeful de stat și premierul, doar fiindcă unul a fost slugă la ruși și a lăsat țara prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele”. Această idee are simpatizanţi, dar şi contestari. Există o adevărată controversă creată în jurul abdicării Regelui.

Istoricul român Vlad Nistor a exclus ipoteza „trădării” din partea Regele Mihai, după cum a fost acuzat în nenumărate rânduri: „În ziua de 29 decembrie 1947, Regele a fost direct şantajat de Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej. Au fost luaţi în discuţie, se pare, cei peste 1.000 de studenţi arestaţi în urmă cu doi ani în timpul unor demonstraţii. Regelui i s-ar fi amintit în acel moment că, dacă nu abdică, acelor oameni nu le va fi bine. Având aceste elemente nu putem spune că Regele a slujit intereselor sovietice, dar nici nu este vorba de vreo trădare”.

Istoricul şi fostul ministru de Externe al României, Adrian Cioroianu, caracterizează afirmaţiile lui Traian Băsescu, la adresa Regelui Mihai, drept un fals istoric: „Sunt două interpretări referitoare la cele spuse de Traian Băsescu. Una, din punct de vedere istoric, putem spune că este o interpretare falsă care nu are niciun fel de acoperire istorică. Dar este şi bizară pentru cine cunoaşte istoria. A doua, este interpretarea din punct de vedere civic”.

Vlad Nistor, decan al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, a afirmat că atacul lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai I este fals şi nejustificat: „Este absolut siderant, un om normal rămâne fără grai la o asemenea declaraţie, care este nu numai agresivă şi nejustificată, dar dovedeşte şi o fundamentală necunoaştere a istoriei poporului pe care domnul Băsescu, teoretic, astăzi, îl conduce”.

Imediat după abdicarea Regelui, a avut loc întrunirea Consiliului de Miniştri. La întâlnire, Petru Groza a adus la cunoştinţă actul abdicării şi a fost emisă o proclamaţie a guvernului către ţară. Aceasta a adus la cunoştinţă abdicarea Regelui şi a informat: „Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o nouă formă de stat - Republica Populară”.

În cursul serii, s-a deschis şedinţa extraordinară a Adunării Deputaţilor sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu. Au fost aprobate două proiecte de lege, în unanimitate. Primul lua act de abdicarea Regelui Mihai I, pentru sine şi pentru urmaşii săi. Constituţia României a fost abrogată, iar noua denumire oficială a statului a devenit Republica Populară Română.

În cadrul şedinţei, Petru Groza a afirmat: „Doamnă şi domnilor miniştri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin bună învoială. Regele a constatat - aşa cum este scris aici - că instituţia monarhiei este o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduire,- cum poate inamicii noştri n-ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a Reginei mame, poporul a făcut astăzi un divorţ şi decent şi elegant de monarhie. Prin urmare, şi actul acesta este la fel ca celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se ştie pretutindeni – şi aceasta este foarte important - că lucrul acesta s-a facut cu cuminţenie, la timpul său. Nimeni n-a fost supărat cu ceva. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri, la maximum de foloase”.

În cadrul şedinţei extraordinare a Adunării Deputaţilor, s-a hotărât că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputaţilor. Lucrul acesta se va întâmpla până la dizolvarea ei şi întrunirea unei Adunări Naţionale Constituante. Întrunirea va avea loc la o dată fixată de Adunarea Deputaţilor. Adunarea va adopta noua Constituţie a Republicii Populare Române. Prin al doilea proiect de lege au fost numiţi membri Prezidiului Provizoriu al RPR: Constantin Ioan Parhon, preşedinte, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ioan Niculi, vicepreşedinţi. Şedinţa s-a încheiat după numai o oră.

La şedinţă, comuniştii au precizat că se vor îngriji ca fostul Rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, „pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş, pentru felul în care poporul nostru a ţinut să se poarte faţă de acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras – lucru pentru care poporul român nu se poate arăta nerecunoscător. Deci, fostul Rege va fi respectat, ca orice alt cetăţean al acestei ţări. Acum, potrivit Constituţiei, odată cu încetarea monarhiei, trebuie instituită o Regenţă”.

Sedinţa s-a deschis sub preşedinţia lui Petru Groza, preşedinte al guvernului. Au participat: Gh. Gheorghiu-Dej, ministrul industriei şi comerţului; Ana Pauker, ministrul afacerilor străine; Vasile Luca, ministrul finanţelor; Teohari Georgescu, ministrul afacerilor interne; Ştefan Voitec, ministrul educaţiei naţionale; Emil I. Bodnăraş, ministrul apărării naţionale; Lothar Rădăceanu, ministrul muncii şi asigurărilor sociale; Mihail Sadoveanu, preşedintele Adunării Deputaţilor; I.Ghe. Maurer, subsecretar de stat al Ministerului Industriei şi Comerţului.

Petru Groza a mai subliniat: „Cum însă noi suntem oameni politici, care înregistrăm realităţile, avem formele noastre şi trebuie să dezvăţăm pe oameni să tot vorbească despre Rege şi despre Regenţă, am hotărit ca acest organ să fie numit Prezidiul Republicii Populare Române. El va fi constituit din cinci persoane, oameni onorabili, de suprafaţă şi îşi va exercita atribuţiunile până când Constituanta îşi va face datoria”.

La finalul şedinţei, Groza a precizat: „În acest Prezidium, propun pe domnii: Mihail Sadoveanu, preşedintele Adunării Deputaţilor; prof.dr. C.I.Parhon, preşedintele Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică; Ştefan Voitec, ministrul educaţiei naţionale; Gh.Stere, preşedintele Curţii de Apel din Bucureşti şi Ion Niculi, vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor. În rest, rog pe doamnele şi domnii miniştri să stea tot timpul în Capitală, la departamentele respective, renunţând la cele câteva zile de vacanţă care au mai rămas, dat fiind aceste evenimente”.

După abdicarea Regelui a fost publicată „Proclamaţia Guvernului către popor”: „ (...) Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat: Republica Populară. (...) În frunte cu forţa organizată conştientă şi neşovăitoare a clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare, poporul român a înlăturat jugul moşierilor şi a pedepsit pe trădătorii intereselor sale, alungând de la cârma ţării pe cei care apărau interesele jefuitorilor ei. (...) Prin înlăturarea monarhiei, se deschid democraţiei noastre populare căi noi de măreţe înfăptuiri”. Proclamaţia a fost semnată de toţi membrii guvernului Petru Groza.

Textul Proclamaţiei comuniștilor către ţară: „Muncitori, ţărani, intelectuali, soldaţi, subofiţeri, ofiţeri, cetăţeni şi cetăţene ale României. Regele Mihai I a abdicat azi de la tron. În actul de abdicare, semnat astăzi, la 30 Decembrie 1947, se constată ca în viaţa statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat”.

„În faţa acestei situaţiuni, în deplina înţelegere cu factorii de răspundere a Ţării, Regele consideră că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat: Republica Populară! Muncitori, ţărani şi intelectuali, ostaşi, subofiţeri şi ofiţeri, cetăţene şi cetăţeni! Să înălţăm noua formă de viată a statului nostru, Republica Populară Română. Patria tuturor celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea, de la oraşe şi de la sate!”

Abdicarea Regelui Mihai a ridicat multe semne de întrebare. În mintea românilor totul era în ceaţă, vehiculându-se două variante. Varianta oficială a fost cea a comuniştilor, potrivit căreia Regele Mihai I a abdicat, plecând din ţară cu un tren plin de tablouri şi bunuri de patrimoniu. Varianta occidentală, via Europa Liberă, a susținut că Mihai I a abdicat pentru că urma ca 1.000 de tineri să fie împuşcaţi de noul regim instaurat. Acesta a fost un număr mic, dacă îl comparăm cu acei zeci de mii ce şi-au pierdut viaţa în închisori sau la Canal.

În ziarul Scânteia a fost publicat articolul „După înlăturarea monarhiei. Un important articol al d-lui Vasile Luca despre rolul monarhiei în trecut”. Aici s-a precizat: „Monarhia a fost creată pentru a opri desăvârşirea revoluţiei burghezo- democratice în România şi pentru a aservi ţara cu ajutorul acestei dinastii germanice intereselor capitalului străin. Dinastia Hohenzolern în România şi-a îndeplinit rolul în măcelărirea ţărănimii răsculate pentru pământ, servind intereselor moşierilor, Regele însuşi fiind cel mai mare moşier, stăpân pe mii de hectare de pământ. Dinastia servea de asemenea interesele capitaliştilor, Regele însuşi fiind cel mai mare acţionar al băncilor şi întreprinderilor industriale. (...) Anul 1948 trebuie să fie începutul trecerii de la economia anarhică, ce mai domină în mare parte la noi, la economia planificată în care rolul hotărâtor să-l joace industria de Stat”.

Comuniştii au retras Regelui Mihai şi Familiei Regale cetăţenia română. Printr-un decret, comuniştii au naţionalizat toate bunurile regale, fără nicio distincţie.

„Act legitim al revoluţiei comuniste” a fost prezentat a fi episodul abdicării Regelui Mihai în manualele de Istorie, redactate în perioada comunistă. Istoricul Virgil Ţârău afirma: „Discuţia despre motivele abdicării este una postcomunistă. În manualele de Istorie comuniste se vorbeşte despre abdicarea Regelui ca despre ultima rămăşită a regimului burghez care a fost îndepărtată de popor în cadrul revoluţiei comuniste, fără alte detalii. Nu se dădeau niciun fel de detalii despre motivele abdicării”.

Cu ocazia Anului Nou, publicația Adevărul, a urat cititorilor „La mulţi ani!” și, cu satisfacție, a anunțat ştirea abdicării Regelui, cu titlul „Abdicarea Regelui Mihai I. Proclamarea Republicii Populare Române”. S-a scris: „Dinastia străină, instaurată pe tronul României în 1866, a încetat a mai exista. Regele Mihai a abdicat ieri, în numele său şi al urmaşilor săi, renunţând pentru sine şi pentru ei la toate prerogativele exercitate în numele Constituţiei din 1866. Actul îndeplinit ieri este concluzia unui adânc şir de adânci prefaceri: politice, economice şi sociale care au schimbat înfăţişarea ţării şi au creat noi raporturi între puterile Statului”.

Ziarul Adevărul informa: „Direcţia acestei dezvoltări a fost desenată mai demult: ea duce spre democraţia populară. Ieri a fost consacrată însă forma de stat pe care o va lua democraţia noastră populară: Republica Populară Română. (...) Noile raporturi internaţionale ca şi marile ţeluri constructive ce şi le propune democraţia populară impun o deplină unitate de vederi între puterile Statului. În acest sens, proclamaţia guvernului către ţară constată că monarhia constituia o piedică în calea dezvoltării ţării noastre spre un regim de democraţie populară, care să asigure tuturor celor ce muncesc bunăstarea materială şi culturală, să asigure independenţa şi suveranitatea României. O nouă fază a istoriei româneşti a început ieri. Ceea ce continuă este Statul român, care azi, ca şi mâine, are nevoie de munca disciplinată şi încordată a tuturora”.

Direcţiunea ziarului Adevărul a fost preluată de H. Soreanu. Adevărul a publicat un material în care anunţa, cu împlinire, că „Yahtul Luceafărul al fostului Rege Mihai a trecut în patrimoniul Republicii Populare”. De asemenea, informa că au fost organizate „Mari manifestaţii în ţară cu ocazia proclamării Republicii Populare”.

În Jefuirea poporului de către monarhie, autorii V. Anescu și M. Popa îl prezentau pe Mihai ca pe un tânăr lipsit de competențele necesare pentru a prelua tronul. Aceştia au afirmat că Mihai a ajuns în clasa a VII-a exclusiv „prin grija profesorilor”, plătiți generos de Carol al II-lea și nu prin eforturi proprii: „nici pe departe nu scânteia de inteligenţă şi cu atât mai puţin prin voinţa de a munci pentru însuşirea cunoştiinţelor. Pentru lucrări scrise (teze) cu 10-20 de rânduri, cu multe greşeli, primea calificativul de 9 sau 10.”

Comuniştii îşi au meritul de a distruge şi de a ascunde adevărul istoric al României. Au rescris faptele istorice după bunul plac. Acest fapt s-a simţit şi asupra modului în care autorii comunişti l-au prezentat pe Regele Mihai, după abdicarea silită a acestuia.

Manualul de istorie al lui Mihail Roller a fost publicat în perioada în care Regele Mihai era încă pe tronul ţării. Numele Regelui nu este amintit în manual aproape deloc, nici măcar în relatarea evenimentelor din august 1944. Numele său apare doar atunci când este citită proclamația. Nici în cazul instaurării guvernului Petru Groza nu este amintit numele Majestății Sale. Astfel, a fost lăsată impresia că poporul însuși l-a numit pe Groza Președinte al Consiliului de Miniștri, și nu Regele.

În ediția manualului lui Mihail Roller din 1949 nu au avut loc multe schimbări. Momentul 23 august și instaurarea lui Petru Groza în fruntea guvernului nu fac trimiteri la Regele Mihai. Nu este relatat nici episodul grevei regale. Acesta, însă, se poate deduce din următoarea frază: „încercările cercurilor reacționare dinăuntru și din afara țării de a provoca [...] complicații interne și externe”.

V. Anescu și M. Popa, în redactările lor despre Rege, se pronunţau cu „Mihai de Hohenzollern” sau „Mihai von Hohenzollern und Sigmaringen”. Au încercat, astfel, să sublinieze originea germană a fostului Rege, pentru a demonstra că acesta a fost întotdeauna străin de popor.

Alexandru Gârneață a publicat o lucrarea propagandistică prin care promova o imagine negativă a Regelui Mihai: „Regele Mihai suferea de o anume insuficienţă. De aceea, de foarte multe ori era apucat de crize nervoase care frizau nebunia. Martorii au fost de multe ori puşi în situaţia de a-l duce în camera sa pe Regele care-şi pierdea cunoştinţa”. Care ar fi cauza acestor crize? Desele vizite feminine pe care Mihai – care, din această perspectivă, l-ar fi moștenit pe tatăl său – le primea la palat”. Gârneață a amintit despre legăturile amoroase ale lui Mihai cu anumite actrițe sau cu fiicele și soțiile marilor industriași, precum Irina Malaxa.

Autorii V. Anescu și M. Popa scriau, cu trimitere la mesajele Regelui la Radio sau la emisiunile de la Radio Europa Liberă: „Apelurile [...] unui Mihai von Hohenzollern und Sigmaringen care, bâlbâind, adresează «mesaje» prin radio neamului românesc? Pe cine mai pot înşela «mesajele» «Regelui de operetă» în care acesta aminteşte «poporului său» despre o «descătuşare» care urmează să vină (odată cu reurcarea lui pe «tronul străbunilor»), despre o viaţă «românească» de bunătate şi «omenie» şi în care «cetăţenii vor trăi numai cu frica lui Dumnezeu»? [...] Se pot uita vreodată asemenea lucruri? Numai uneltele ticăloase ale oficinelor de propagandă imperialiste, zdrenţe politice de teapa lui Hohenzollern sau Vişoianu, aruncate de mult la lada de gunoi a istoriei, îşi pot închipui aşa ceva.”

Abdicarea Regelui Mihai a oferit comuniştilor ocazia să afirme că au încheiat lupta împotriva tuturor acelora care erau împotriva lor, celor care nu gândeau ca ei. Aceștia manipulau întregul popor român. În ziarul Occidentul au fost publicate mai multe articole despre abdicarea Regelui Mihai. Majoritatea articolelor prezentau că URSS-ul a stat în spatele abdicării Regelui.

Journal de Genève a scris în pagina rezervată „Ultimelor ştiri”, chiar în ziua abdicării: „DIN VOINŢA MOSCOVEI, REGELE MIHAI AL ROM NIEI ABDICĂ”. Ziarul genevez a preluat şi o depeşă a AFP din Roma, care a citat publicaţia Giornale della Sera: „Regele Mihai a fost obligat să abdice”, iar „România a devenit o republică comunistă”.

Ziarul La Liberté - informaţii referitoare la diktatul Moscovei: „După abdicarea Regelui Mihai, România devine la rândul său o republică populară”. Publicaţia La Liberté a mai precizat: „Regele Mihai nu ar fi abdicat decât sub presiunea comuniştilor”.

Journal de Genève, într-un număr al publicației, a redactat pe prima pagină editorialul intitulat „Destinul patetic al unui tânăr Rege” semnat René Payot: „Fără îndoială că într-o bună zi se vor cunoaşte mijloacele de presiune care au fost folosite pentru a-l obliga să abdice. (...) Regele Mihai a reuşit să inspire - în puţinii, dar greii ani în care a domnit - stima lumii civilizate”, a subliniat jurnalistul elveţian. Journal de Genève a publicat un material cu titlu: „Cum miniştrii comunişti au cerut abdicarea Regelui Mihai”. Acelaşi cotidian, sub titlul „Cum a părăsit România ex-Regele Mihai”, a menţionat o ştire a agenţiei Exchange: „Plecarea din Bucureşti a avut loc noaptea, fără zgomot, toate ferestrele trenului fiind închise şi drapate de perdele, conform ordinelor primite”.

Toate ziarele elveţiene din acea vreme: Freiburger Nachrichten, L'Indépendant, La Gruyère ș.a. au consemnat, în mod obiectiv, ştirea abdicării forţate a Regelui Mihai. Excepţie a făcut săptămânalul Partidului Socialist, Travail - Fribourg şi Sion ale cărui comentarii nu se deosebesc prea mult de cele din Scânteia sau Pravda.

Unul dintre primii autori români, care a relatat şi comentat ştirea abdicării Regelui din Occident, a fost fostul redactor-şef al ziarului Semnalul din Bucureşti, Camil Ring. Într-o carte publicată la Paris, consacrată Anei Pauker, acesta scria: „Pentru majoritatea românilor, lovitura primită - cu ocazia abdicării Regelui a fost foarte puternică şi resimţită ca un atac direct la securitatea lor personală. Regele era fiul mult iubit al ţării”.

Camil Ring, fostul redactor-şef al ziarului Semnalul din Bucureşti a scris, referitor la Regele Mihai: „În numeroase ocazii, el a făcut dovada unei deosebite înţelepciuni, încât poporul se simţea în siguranţă văzându-l pe tron. Era cunoscut faptul că s-ar opune măsurilor extreme, cum se opusese odinioară Dictatorului şi, dupa război, de mai multe ori, chiar comuniştilor. (...). Seara de Revelion a fost o seară de doliu; au fost decomandate mesele reţinute în oraş, iar oamenii au plâns pe ascuns, în camerele cele mai lăturalnice din fiecare casă, după ce au tras storurile, de frica poliţiei”.

Regele Mihai a fost silit să părăsească România, urmat de Principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. Regele Mihai a părăsit ţara, împreună cu 33 de persoane din serviciul Casei Regale. A plecat cu trenul, în plină noapte. A trecut graniţa de stat a României, îndreptându-se spre Elveţia, unde şi-a stabilit domiciliul. Aici, inițial, Regele a refuzat să facă declaraţii publice.

A fost acuzat de nenumărate ori că a plecat bogat din România, însă Regele a răspuns: „Am plecat doar cu bunurile noastre personale”. În propaganda comunistă s-a afirmat că Regele a plecat din ţară încărcat cu aur şi bijuterii, precum şi alte bunuri valoroase.

Regele Mihai a denunțat regimul comunist din România la Washington. Acest fapt a dus, în ţară, la declanşarea unei campanii de propagandă mincinoasă la adresa monarhului. Membrilor Familiei Regale le-a fost retrasă cetăţenia. Regele a devenit un nou obiectiv de urmărit pentru Securitate, obiectiv cu un nume pe măsură: „Problema monarhică“.

După abdicare, în Palatul Regal din Atena s-a oficiat căsătoria dintre Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen şi Ana de Bourbon-Parma. Împreună au avut cinci fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După ceremonie, tinerii căsătoriţi au plecat în voiaj de nuntă la Tatoi, un loc drag întregii familii regale. Au locuit o perioadă la Vila Sparta, locuinţa reginei-mamă, Elena. Ulterior, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne, apoi în Anglia.

Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, a afirmat despre perioada de exil a Regelui Mihai: „S-a încercat introducerea unor agenţi ai securităţii din exilul românesc, chiar în interiorul familiei regale”.

În perioada exilului, Casa Regală a României a reprezentat o sarcină a Securităţii Române, care a supravegheat atent Familia Regală. Regele a fost urmărit îndeaproape de instituţiile de represiune comuniste. În rapoartele acestora, Regele a figurat sub numele de „Leon“, „Rex“ şi „Străinul“. În dosarul de urmărire a Majestății Sale există anumite documente atașate. Acestea sunt telegramele trimise de rezidenţele securităţii din diferite capitale ale Europei.

În perioada exilului, Regele Mihai şi Regina Ana au construit o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie. Mihai a semnat un contract cu compania aeriană „Lear Jeats and Co” din Geneva. După ce „Lear” şi-a închis birourile, Regele Mihai a lucrat ca broker pentru o firmă americană, despre care a afirmat: „ nu mi-a plăcut. Urăsc să stau îngropat în hârţoage”. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraş de pe malul lacului Léman, la câţiva kilometri de Geneva.

Regele a întrerupt colaborarea cu compania aeriană „Lear Jeats and Co”. Acesta a înfiinţat o companie de electronică şi de mecanisme automate, denumită „Metravel”, pe care a vândut-o mai târziu. Mihai a patronat în mod simbolic Comitetul Naţional Român, un organism format în exil, care a avut drept scop apărarea intereselor româneşti în Occident. Lipsa de unitate a celor din exil a făcut ca acest organism să nu se bucure de mare succes.

În cadrul unei conferinţe de presă internațională, la Londra, la câteva luni după abdicare, Regele Mihai a făcut o declaraţie privind situaţia reală a României. Acesta a vorbit și despre modul în care comuniştii au reuşit să anuleze orice formă de democraţie. A amintit în cadrul comunicatului că regimul instalat cu forţa în România se bucură de sprijinul unei ţări străine. Regele a continuat spunând că regimul a înlăturat treptat partidele şi liderii de opoziţiei, a contribuit la falsificarea alegerilor în favoarea comuniştilor, ultimul pas fiind abolirea Monarhiei.

„În acest moment nu mai este necesar să insistăm asupra împrejurărilor şi cauzelor anumitor evenimente politice. Motivele şi profundele schimbări politice impuse statelor mici ale Europei de Est sunt deja prea bine cunoscute. Cât priveşte România, vreau să mă folosesc de prima posibilitate ce se oferă, pentru a confirma personal faptele aşa cum s-au petrecut. În dimineaţa zilei de 30 decembrie 1947, dl. Petru Groza şi Gheorghiu-Dej, membri ai Cabinetului Român, mi-au prezentat textul actului de abdicare, îndemnându-mă să-l semnez imediat”.

„Amândoi s-au prezentat la Palatul Regal după ce acesta a fost încercuit de detaşamente armate, informându-mă că mă vor socoti răspunzător de vărsarea de sânge ce va urma ca o consecinţă a instrucţiunilor ce le emiseseră deja în caz că nu voi semna în cadrul limitei de timp impuse. Acest act mi-a fost impus cu forţa de un Guvern instalat şi menţinut la putere de o ţară străină, un Guvern total nereprezentativ pentru voinţa poporului român”.

„Acest Guvern a violat angajamentele internaţionale care îl obligau să respecte libertăţile politice ale poporului român, a falsificat alegerile ce i-a anihilat pe liderii politici democraţi care se bucurau de încrederea ţării. Înlăturarea monarhiei constituie un nou act de violenţă în politica de subjugare a României. În aceste condiţii, nu mă consider obligat în niciun fel de acest act care mi-a fost impus. Încrezător în viitorul Ţării mele şi legat în mod indisolubil de soarta Poporului Român, continui să pun tot devotamentul meu şi toate forţele mele în slujba României”.

Cotidianul parizian Le Monde a publicat pe prima pagină un articol intitulat „DUPĂ PROCLAMAŢIA FĂCUTĂ DE MIHAI AL ROM NIEI”. În cadrul acestuia s-a precizat: „Generalul Rădescu declară «nul şi neavenit» actul de abdicare impus ex-suveranului”. Textul a continuat şi în pagina 2, unde este plasată „Declaraţia de la Londra a Regelui Mihai”.

„Nicolae Rădescu, care este considerat de către personalităţile române din străinătate ca fiind ultimul şef al unui guvern reprezentativ român, a făcut, la rândul său, la New York, o declaraţie în legătură cu problema românească. Prin atitudinea sa loială şi energică, generalul Rădescu şi-a asigurat o mare autoritate pe lângă românii din străinătate şi o largă popularitate în interiorul ţării”.

„Regele Mihai şi-a depus mărturia Sa. El a declarat în mod formal în faţa poporului său, în faţa opiniei publice internaţionale şi în faţa istoriei că actul de abdicare pe care a fost forţat să-l semneze la 30 decembrie 1947 i-a fost impus prin şiretenie şi forţă. Numai cedând la somaţiile comuniştilor, Regele a reuşit să cruţe o naţiune aservită, maltratată şi lipsită de dreptul elementar de a se exprima în mod liber, de noi evenimente tragice şi represalii sângeroase. Această declaraţie confirma în mod oficial ceea ce se ştia deja despre condiţiile incalificabile în care a fost îndepărtat cu forţa Suveranul a cărui viaţa s-a identitificat cu cea a Românilor şi care, prin înţelepciunea Sa şi curajul Său, a ştiut să câştige inimile lor”.

„În prezenţa acestor fapte, în numele Romanilor liberi şi al concetăţenilor mei, pe care o asuprire nedreaptă îi împiedică de a-şi manifesta voinţa în independenţă, declar în mod solemn nul şi neavenit aşa-zisul act de abdicare smuls Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, pătat de procedee necinstite şi de violenţă, şi ratificat de un pseudo-parlament ales în mod fraudulos. Orice măsură de a aproba acest act, ce ar fi luată de o pretinsă «Constituantă» convocată, în prezenţa unei armate străine, ar fi, de asemenea, nulă şi fără niciun efect. (...)”.

„Principiul continuităţii juridice a monarhiei în România rămâne astfel intact, iar la redobândirea independenţei şi a drepturilor garantate de Constituţie și a Tratatului de pace, Regele Mihai îşi va relua de drept locul în fruntea Poporului Român pentru a aborda, într-un cadru cu adevărat democratic, opera de reconstrucţie morală şi materială a Patriei îndurerate”.

„Dar evenimentele care s-au produs recent în România nu privesc numai ţara mea; ele creează, de asemenea, o situaţie ale cărei consecinţe pot fi foarte grave pentru Europa şi pentru pacea lumii. (...) Violarea permanentă a Tratatului de pace cu România de către un regim comunist minoritar, nereprezentativ, pune în pericol valoarea angajamentelor internaţionale; ea a fost pusă în evidenţă de guvernele american şi britanic în recentele lor demersuri făcute la Bucureşti. Sper deci, în mod hotărât, împreună cu toţi compatrioţii mei, că marile puteri aliate vor înţelege această stare de lucruri şi vor acţiona în funcţie de posibilităţile pe care le oferă Charta Naţiunilor Unite şi Tratatul de pace cu ţara mea”.

Prăbuşirea comunismului în urma Revoluţiei Române i-a oferit Regelui şansa să se reîntoarcă în ţara sa. Acest lucru se întâmpla după un exil de 42 de ani. Nu era totul aşa cum părea. Noul regim instaurat în România, Ion Iliescu şi cei din jurul său i-au interzis în mai multe rânduri să intre în ţară. Regele și-a redobândit cetăţenia română abia în anul 1997.

În primul an după Revoluţie, Regele a ajuns în ţară, însă maşina în care se afla Familia Regală a fost oprită de poliţie şi întoarsă din drum. Totul s-a petrecut în drumul spre Curtea de Argeş, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Omul politic şi actorul Ion Caramitru a afirmat: „Nici nu mai exista dubiu că s-au speriat şi sperietura pe care au tras-o a fost din cauza lipsei de legitimitate pe care o avea puterea care a fost atunci: o putere neocomunistă”.

De la abdicarea forţată şi până în anul 1992, Regele Mihai nu a avut voie să intre în România. La scurt timp după Revoluţie, Regele a încercat să revină în ţară, însă clasa politică nou-instalată la Bucureşti i-a interzis. Motivul a fost acela că Regele a fost perceput ca o ameninţare. Publicistul Emil Hurezeanu a explicat motivele pentru care regimul Iliescu a interzis reîntoarcerea în ţară a Regelui: „Cred că dădea fiori, fiori şi organelor de ordine, şi lui Ion Iliescu, şi aparatului republican ca să zic aşa”.

Despre momentul reîntoarcerii în România a Regelui Mihai, Emil Hurezeanu a declarat: „Încordarea maximă a fost în momentul când avionul, trecând de Austria şi Ungaria, se apropia de spaţiul aerian românesc. Omul de la turnul de control a înghiţit în sec şi a spus: Transmitem Bine aţi venit Majestăţilor Sale”. Autorităţile române i-au permis Regelui Mihai să ajungă la Mănăstirea Putna şi la Bucureşti, la doi ani de la căderea comunismului în România.

Regele Mihai I s-a adresat bucureştenilor de la balconul camerei de hotel, deoarece nu a primit aprobare de la autorităţi să vorbească de la Palatul Regal. A ţinut un discurs în faţa a sute de mii de oameni, Regele bucurându-se de o primire impresionantă la Bucureşti. Preşedintele PNL, Radu Câmpeanu, i-a propus Regelui Mihai să candideze la alegerile prezidenţiale din partea liberalilor. Regele a refuzat categoric.

Regele Mihai s-a bucurat de o primire impresionantă la Bucureşti. Radu Câmpeanu, preşedintele PNL, i-a propus Regelui să candideze la alegerile din 1992. Aceste motive, dar și teama de Rege, au determinat autorităţile române să blocheze din nou intrarea Regelui în ţară, în anul 1994. Președintele Ion Iliescu a refuzat să permită Regelui Mihai I să intre pe teritoriul României, deși aceasta a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Regele s-a văzut nevoit să urce din nou în avionul cu care sosise şi să se reîntoarcă la Paris.

Regele a fost întors de pe aeroport. Liderii partidului politic aflat la putere, PDSR, au propus în Parlament declararea Regelui persona non grata. Aceștia au hotărât și ridicarea imunităţii parlamentarilor care l-au întâmpinat pe rege, printre care se afla şi Dinu Patriciu. Acesta din urmă a acuzat autoritățile de abuz.

Regele Mihai a fost invitat de Emil Constantinescu la înmormântarea liderului ţărănist Corneliu Coposu. Însă şi de această dată i s-a interzis să intre în ţară. Înfrângerea lui Ion Iliescu la alegerile prezidenţiale de către candidatul CDR, Emil Constantinescu, a schimbat şi relaţia Regelui Mihai cu România. Regimul CDR i-a oferit Regelui paşaport românesc pe care scrie „cetăţean român”. I-a fost redată cetățenia română și i s-a permis să viziteze țara de câte ori dorește.

Conform legii cu privire la dreptul persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, Regele Mihai beneficiază pe toată perioada vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol. Are dreptul la o indemnizaţie lunară ce reprezintă 70% din salariul Preşedintelui României. Totodată, are parte de protecţie şi pază din partea serviciilor speciale.

Într-o ceremonie privată, organizată la Castelul de la Săvârşin, Regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale. Potrivit acestuia, Principesa Margareta urma să devină şeful Casei Regale a României. Radu Duda a primit titlul de „Principe al României”, cu apelativul de „Alteţă Regală”. După moartea Regelui Mihai, Radu Duda urmează să poarte titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României”.

În cadrul Familiei Regale există fundaţia Principesei Margareta. Această fundație s-a implicat în mai multe programe ce urmăreau îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a tinerilor şi vârstnicilor. Soţul Principesei Margareta, Radu Duda, a fost reprezentant special al Guvernului României.

Regele Mihai a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Acestuia i-au fost înmânate însemnele prestigioasei instituţii, în cadrul unei ceremonii solemne.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a făcut un gest istoric de reconciliere, invitându-l pe Regele Mihai la redeschiderea unei galerii de Artă, la Palatul Regal. Ion Iliescu i s-a adresat Regelui cu „Sire”. Cu ocazia discursul istoric al Regelui în Parlamentul României, în anul 2011, Regele Mihai I a refuzat mâna întinsă de Ion Iliescu. Astăzi, Ion Iliescu afirmă: „Eu am pledat pentru a normaliza relaţiile cu Familia Regală, l-am vizitat pe fostul Rege la Versoix, fiind la o reuniune la Crans-Montana şi am înlesnit normalizarea relaţiilor cu Regele, am avut recepţii la Cotroceni”.

Cotidianul spaniol El Pais a realizat un material despre Regele Mihai al României. În acel reportaj s-a scris: „Mihai I, ultimul Rege al României, este unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial. Popularitatea sa actuală a dat din nou strălucire monarhiei la Bucureşti, unde s-a răspândit zvonul că ar putea fi restaurată, deşi în persoana prinţului Charles al Angliei. Ne primeşte în casa sa din Geneva, unde îşi aminteşte, la 90 de ani, scurta sa domnie şi lungul său exil”.

În cotidianul spaniol s-a mai precizat: „Nu există steag, nici stemă naţională care să distingă această discretă vilă de celelalte case care o înconjoară. Dar între pereţii săi albi trăieşte o relicvă a trecutului, ultimul Rege al României. Singurul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni activi în Al Doilea Război Mondial. Unicul caz de monarh asociat cu puterile Axei, mai întâi, şi cu Aliaţii, mai apoi, care mai trăieşte pentru a putea s-o povestească. Martor, puţin cunoscut, dar excepţional, al uneia din perioadele cele mai tragice ale istoriei recente europene”.

În interviul acordat cotidianului spaniol, Regele a afirmat: „Îmi amintesc o cină cu Hitler, dar era în 1941, la Berlin. Eu nu vorbeam germană, dar mama mea da, aşa că ea era cea care ducea greul conversaţiei”. În articol se afima „povesteşte Mihai de România într-o engleză perfectă, dar practic abia şoptită. Mama sa, prinţesa Elena a Greciei, mătuşa reginei Sofia a Spaniei, era un personaj impresionant. Tatăl său, Carol II, un Hohenzollern, a fost un exemplu puţin edificator de Rege corupt. Mihai de România a renunţat deja la numele de familie german, românizând dinastia”.

„Fostul Rege trăieşte în Aubonne, un sătuc de lângă lacul Leman, la jumătate de oră de Geneva. Dar, abia trecuţi pragul casei sale, se simte aroma de România care se desprinde din prăjiturile pregătite de bucătăreasa Majestăţii Sale. Mihai Hohenzollern-Sigmaringen, Regele Mihai I al românilor, se prezintă în holul casei, înalt şi fragil, îmbrăcat cu pantaloni închişi la culoare şi o jachetă în carouri, asortată cu cravata. Privirea-i albastră, încă alertă, în ciuda faptului că a împlinit 90 de ani pe 25 octombrie”.

În reportajul făcut de cotidianul spaniol despre Regele Mihai, s-a precizat: „Deşi avea abia 20 de ani când a luat masa cu Hitler, fostul Rege îşi reaminteşte esenţialul. Spune că Fuhrerul nu i-a făcut cine ştie ce impresie”. Regele a răspuns: „Dacă impresiona prin ceva, era în rău. Nici nu mi s-a părut că are cine ştie ce talent de orator. Era dificil de abordat pentru că obişnuia să privească persoanele fix în ochi. Deja, la acel moment, faima naziştilor lăsa mult de dorit, iar lucrurile aveau să se înrăutăţească. Nu îmi amintesc ce am mâncat. Dar Hitler nu purta uniformă. Avea pantalonii săi obişnuiţi, negri, şi o jachetă kaki. Erau patru persoane cu el. Era rece şi arogant”.

„Regele Mihai I a abdicat pe 30 decembrie 1947. România s-a transformat în aceeaşi noapte într-o republică socialistă, guvernată de un partid comunist aflat la ordinele Moscovei. După doar câteva zile, tânărul monarh abandona ţara, însoţit de mama sa, Regina Elena, un pumn de servitori, patru vagoane regale şi foarte puţin în plus. Scurta sa domnie (la 5 ani, ca regent, între 1927 şi 1930, iar apoi la 18 ani, între 1940 şi 1947) este un caz singular în istorie. A fost Regele-marionetă a dictatorului Ion Antonescu, asociat al Germaniei naziste şi, ca atare, al lui Hitler şi Mussolini. Dar a dat o lovitură de stat în august 1944 şi s-a situat de partea Aliaţilor, ceea ce i-a adus decoraţii şi elogii necontenite, dar nu a putut evita drama ca România să rămână sub sfera de influenţă a lui Stalin”.

Publicația spaniolă a mai redactat: „Ţipa încontinuu şi era dificil să porţi o conversaţie în germană cu el, pentru că Fuhrerul monopoliza discuţia. În acea vizită, Regele şi mama sa erau însoţiţi de un aghiotant, numit Jacques Vergotti, care a lăsat posterităţii nişte memorii mecanografiate, culese de Ivor Porter, biograful Regelui, ale unor detalii interesante. Vergotti îşi amintea că a văzut-o pe mama monarhului, regina Elena, purtând o orhidee, obsesia lui Hitler, care i-a dăruit şi o sticluţă de Pervitin, nişte pastile antidepresive, fără de cale nu putea trăi”.

Cotidianul spaniol El Pais a realizat un documentar despre Regele Mihai şi momente importante din Istoria Lumii. Regele a fost martor şi participant la cele mai importante evenimente ale secolului al XX-lea. Regele i-a cunoscut pe liderii celor mai importante state din Europa secolului al XX-lea.

Fiind întrebat de jurnaliştii spanioli care a fost scopul întâlnirii de la Berlin cu Hitler, Regele a răspuns: „întâlnirea s-a produs într-un mod ciudat. Mama mea trebuia să meargă la Florenţa, pentru a rezolva nişte chestiuni personale. Dar Antonescu i-a spus că, dacă tot merge în Italia, ar putea să meargă să-i vadă şi pe Hitler şi Mussolini. Adevărul este că nu înţeleg nici azi sensul acelei vizite. Ştiu doar că am ajuns la Berlin”.

Cotidianul spaniol El Pais a menționat că Regele Mihai a plecat din Berlin spre Italia, rămânând cu amintiri ceva mai bune despre Mussolini: „Diferenţele între el şi Hitler erau enorme. Evident, în primul rând eu vorbeam italiană, iar asta mereu te apropie. Mussolini era mai deschis, o persoană mai caldă, cum sunt italienii. Îmi amintesc că mama mea l-a întrebat cum reuşesc să trăiască italienii când ţara era supusă tuturor acelor restricţii. Răspunsul său a fost: Păi, strângând puţin cureaua!”.

Publicația spaniolă a făcut trimiteri şi la implicarea Regelui în schimbarea atitudinii României faţă de Germania nazistă: „Nici Hitler, nici Mussolini nu şi-au imaginat niciodată că acel tânăr şi neexperimentat monarh va fi capabil să schimbe cursul celui De-al Doilea Război Mondial cu o lovitură de Stat. Sau cel puţin să scurteze cu şase luni acel carnagiu”. Referitor la acest episod, Regele a afirmat: „Oficial, ceea ce am făcut a fost să scot România din război, cu speranţa de a evita o vărsare de sânge. Deşi ştiam că nemţii nu vor accepta niciodată asta. De altfel, nici nu au făcut-o, în aceeaşi zi ne-au bombardat”.

În reportaj s-a precizat: „Dar în lungii ani de exil, pe Mihai l-a apăsat mereu ceea ce în fond consideră o trădare a Occidentului şi, în special, a liderului britanic Winston Churchill”. Regele spunea cu regret „România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate, la Yalta. … Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă, sau cel puţin din perspectiva britanică. Dar nu pot să-l iert, nici să i-o accept. (…) Şi, deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă”.