Falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946
Furtul, soluția perfectă pentru comuniști
autor Cristina Pop, decembrie 2016
Comuniştii români şi-au legalizat puterea prin câştigarea alegerilor parlamentare. Au făcut astfel primul pas spre preluarea puterii totale, prin instalarea guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Comuniştii români şi-au legalizat puterea prin câştigarea alegerilor parlamentare. Au făcut astfel primul pas spre preluarea puterii totale, prin instalarea guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza. Acesta, ca urmare a presiunii internaţionale, a hotărât „efectuarea alegerilor generale legislative în cel mai scurt timp posibil, asigurarea libertăţii acestora, care vor fi făcute pe baza sufragiului universal şi secret cu participarea tuturor partidelor democratice şi antifasciste...”.

URSS s-a implicat în organizarea acestor alegeri. Acest fapt s-a simţit inclusiv în alegerea datei de desfăşurare. Au acordat sprijin material comuniştilor români. După vizita de la Moscova a lui Gheorge Gheorghiu-Dej şi a lui Teohari Georgescu, s-a hotărât ca alegerile să se desfăşuare în intervalul 5-15 noiembrie. Printr-un decret regal, era convocat corpul electoral pentru data de 19 noiembrie. Generalul Sănătescu a considerat că această dată a fost aleasă de sovietici „ca să-şi bată joc de noi”. Atunci se împlineau 4 ani de la înfrângerea armatelor române pe Don.

Pentru a intra în cursa electorală, Partidul Comunist Român a format o alianţă electorală sub denumirea de Blocul Partidelor Democrate „ca o creaţie a luptei partidului de a unifica toate forţele democratice”. În componenţa alianţei au intrat: P.C.R., Partidul Social Democrat Român, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Liberal-Tătărescu, Uniunea Patrioţilor, Partidul Naţional Ţărănesc-Anton Alexandrescu, Comitetul Democrat Evreiesc.

În vederea atragerii electoratului, Blocul Partidelor Democrate şi-a creat o platformă electorală care cuprindea o serie de promisiuni: garantarea libertăţilor democratice, respectarea proprietăţii particulare, îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei, dezvoltarea industriei grele ca bază a refacerii economice, mecanizarea şi raţionalizarea agriculturii, impozite progresive pe venit etc.

În scopul pregătirii alegerilor, comuniştii români au desfăşurat la Bucureşti conferinţe cu responsabilii regionalelor din ţară, pe probleme de cadre, probleme organizatorice şi financiare. La scurt timp, s-au constituit Comitetele Electorale Judeţene ale P.C.R. din teritoriu, iar la centru un Comitet Electoral Central.

Comuniştii au adoptat o campanie electorală agresivă la adresa partidelor de opoziţie. Lozincile lansate vizau toate categoriile sociale şi blamau opoziţia: „Femei, înscrieți-vă pe listele electorale. Votând Blocul Partidelor Democrate cu semnul «soarele» asiguraţi pacea şi căminul copiilor voştri”.

Alte slogane folosite de către comunişti pentru a manipula populaţia şi a instiga la ură împotriva partidelor istorice erau: „Români! Niciun vot pentru Maniu şi Brătianu, agenţii trusturilor internaţionale. Votaţi «soarele» libertăţii şi independenţei naţionale!”etc. Propaganda împotriva partidelor de opoziţie a continuat şi prin răspândirea afişelor electorale cu caricaturi şi poezii satirice la adresa fruntaşilor acestor partide. O astfel de poezie avea următoarele versuri: „Când va face plopul mere. Şi răchita micşunele. Vine Maniu la putere!”.

În puternica campanie de discreditare a partidelor istorice, comuniştii s-au folosit şi de articolele apărute în presa interbelică, în care liberalii scriau împotriva ţărăniştilor şi invers. Liberalii erau acuzaţi în propaganda electorală comunistă de înăbuşirea în sânge a Răscoalei Țărăneşti din 1907, iar ţărăniştii de înăbuşirea grevelor de la Lupeni şi Griviţa.

Partidul Comunist Român a pregătit în şcoli cadre de activişti speciali, care studiau ziarul Scânteia şi broşurile editate de partid. Apoi meargeau să convingă şi să lamurească populaţia să voteze alianţa electorală. Se foloseau în demersul lor de menționarea înfăptuirilor guvernului Groza, în special de reforma agrară.

Cei care erau trimişi să vorbească oamenilor în campania electorală, trebuiau să deţină anumite calităţi: „să fie buni oratori şi să cunoască bine problemele expuse, nu să vorbească ca o placă de patefon”, „să folosească sentimentul patriotic”, iar afişele electorale să fie atractive. Cu toată silinţa dată de cei din fruntea partidului, printre cei recrutaţi să facă propagandă electorală s-au aflat şi unii care nu au corespuns, fie din lipsă de pregătire, fie că au dus o viaţă imorală, folosind birturile ca loc de desfăşurarea a activităţii.

Comuniştii au acţionat în vederea blocării iniţiativelor politice ale opoziţiei din perioada campaniei electorale. Au apelat la şantaj, presiuni şi teroare. Funcţionarii trebuia să facă parte din partidele „democratice” ale alianţei. Economatele aprovizionau doar muncitorii înscrişi în partid. Armata a fost supusă unui val de epurări. Orice încercare a partidelor de opoziţie de a face întruniri publice era împiedicată de civili înarmaţi cu pistoale şi bâte. Intervenţia forţelor de ordine se termina cu arestarea membrilor partidelor politice ca instigatori ai dezordinii.

P.N.L. şi P.N.Ţ. se bucurau de susţinere din partea populaţiei române, în ciuda campaniei violente a comuniştilor îndreptată împotriva lor. Au avut loc manifestări electorale. În cadrul acestora, se ţineau discursuri politice şi se prezentau oamenilor programele partidelor. În scopul susţinerii partidelor istorice, populaţia a scandat lozinci antiguvernamentale de genul: „Vrem guvern democrat şi pe Groza spânzurat”.

Guvernul Petru Groza a promulgat o nouă lege electorală, cu scopul de a asigura victoria în alegeri a Blocului Partidelor Democratice. Prin acest decret de lege, s-a extins dreptul la vot pentru toţi cetăţenii cu vârsta de peste 21 de ani, acordându-se drept de vot şi femeilor.

Legea a permis guvernului să-şi numească proprii funcţionari în fruntea tuturor comisiilor electorale. Votarea urma să se facă în birourile instituţiilor guvernamentale, în fabrici, uzine şi alte instituţii. Prin această lege, s-a desfiinţat instituţia Senatului, deoarece era considerată „cuibul conservatorismului” şi un pericol permanent pentru puterea executivă.

Modul în care a fost formulată această lege electorală favoriza Blocul Partidelor Democratice şi îi defavoriza pe cei din opoziţie. Aparent, alegerile urmau să fie libere, dar nu pentru toată lumea. Comuniştii înţelegeau alegerile libere doar pentru oamenii „democraţi” nu și pentru „fascişti” şi pentru duşmanii democraţiei şi ai poporului.

Noua lege electorală fixa, prin articolul 7, categorii de persoane „nedemne” a fi alese și de a alege. Acestora le era interzis și să facă propagandă politică. Categoriile de „nedemni” nu se găseau pe listele electorale. Autoritățile au utilizat aceste prevederi pentru a ține în afara listelor, întocmite în ultima clipă, pe mulți dintre cei identificați ca fiind posibili votanți ai opoziției. Cei care nu se regăseau pe liste depuneau contestație. Aveau nevoie de acte justificative tocmai de la Ministerul Justiției și de la Ministerul Internelor, care nu au răspuns cererilor la timp.

Într-un raport prezentat de ţărănişti după alegeri, se afirma: „Legea electorală întocmită de guvern cu intenţia vădită de a înlesni falsificarea voinţei alegătorilor, cu toate că era redactată într-un spirit reacţionar şi retrograd, nu a fost respectată de către guvern, nici măcar în dispoziţiunile ei esenţiale”.

Prevederile legii electorale cu privire la constituirea birourilor electorale, respectarea secretului votului, asigurarea liberei exprimări a cetăţenilor, calcularea rezultatelor, au fost în mod flagrant încălcate tocmai de către cei încredinţaţi să vegheze la respectarea ei.

Silviu Brucan, într-un editorial din Scânteia, făcea trimitere la candidaţii Blocului Partidelor Democratice: „Cine sunt aceştia? Toţi sunt ieşiţi din adâncimile poporului. (...) Ei au avut de trecut o supremă verificare, ale cărei condiţii au fost fixate de însuşi secretarul general al Partidului, acest fiu şi fruntaş iubit al poporului, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej: devotament absolut faţă de partid, de clasa muncitoare, Patrie şi de poporul ei; legătura indisolubilă cu masele largi, populare. Trecut nepătat de luptă, invulnerabil sub raportul vieţii civice, personale şi familiale; cunoaşterea aprofundată a principiilor politice de care este călăuzit Partidul nostru; o temeinică şi multilaterală pregătire pentru a putea contribui cu competenţă şi autoritate la soluţionarea tuturor problemelor de Stat”.

Comuniştii s-au făcut vizibili în timpul campaniei electorale. În presa propagandistică, candidaţii BPD şi-au publicat biografiile în rubrica specială: „Cui dăm votul şi încrederea noastră?”. Aceste biografii umpleau paginile ziarelor de stânga.

În paginile ziarului Scânteia se publica mereu despre Dej, fiind numit „primul candidat al Capitalei”. Miron Constantinescu, directorul ziarului comunist, se ocupa de articolele dedicate lui Dej, pe care îl prezenta: „Sunt mai bine de 12 ani de când am auzit pentru prima oară numele său. Pentru noi, cei care lucram «afară», în ilegalitate, Gheorghiu-Dej devenise o figură legendară, un simbol. (...) Încă nu s-a scris, dar ar trebui să se scrie cronica ce a luat aspect de legendă – cronica luptei duse de muncitorul de Galaţi, fiu al Trotuşului, crescut între mine şi uzine, sub aripile mereu noi ale codrilor Moldovei”.

În biografia candidatului Dej, din ziarul Scânteia, se prezenta cu mândrie perioada de detenţie a liderului comunist: „Nu voi uita niciodată ziua aceea din iunie 1941, când l-am văzut întâi în curtea închisorii din Caransebeş. (...) Stătea în bătaia puternică a Soarelui de vară şi figura lui parcă iradia lumina între zidurile temniţei. Era de un calm şi de o siguranţă în victoria forţelor progresiste ale lumii, care ne-a făcut să vedem o altă caracteristică a personalităţii sale – încrederea desăvârşită în mase – în popor, în toate popoarele lumii”.

În materialele scrise de fostul ilegalist comunist, Miron Constantinescu, în cinstea lui Dej, atribuia acestuia actul răsturnării dictaturii antonesciene, prezentându-l în centrul acţiunii: „Puţini cunosc astăzi rolul pe care l-a avut tov. Gheorghiu-Dej în pregătirea răsturnării dictaturii antonesciene. (...) Este timpul să se ştie că tot ceea ce au făcut în vederea lui 23 August tov. Pârvulescu, Bodnăraş şi Pătrăşcanu a fost îndeplinirea directivelor precise date de tov. Dej de la Caransebeş sau în spitalul de la Tg. Jiu, la întrevederile secrete pe care le-a avut în 1943 şi 1944 cu Emil Bodnăraş, care venea acolo în mod conspirativ”.

În articolele apărute în ziarul oficial al comuniştilor, Scânteia, care cinsteau persoana lui Dej, se făcea trimitere la momentele de început ale carierei acestuia. Era prezentat ca lider al ceferiştilor de la Galaţi şi apoi al celor de la Griviţa, caracterizat prin „pricepere, energie şi consecvenţă de neînfrânt”.

Propaganda comunistă a avut o reținere în a o prezenta pe Ana Pauker, venită de la Moscova, ca „fiică a României muncitoare”. Articolele dedicate acesteia erau mai puţin pompoase şi elogioase.

În campania electorală, comuniștii instigau la violenţă împotriva celorlalte partide participante la campanie: „Cetăţeni, moarte şi prăpăd poartă cu ei Maniu şi Brătianu! Votaţi Soarele vieţii şi al păcii!”, slogan al BPD. Semnul electoral ales de reprezentanţii BPD a fost soarele. Comuniştii încurajau cetăţenii să voteze cu ei, în timp ce cu Maniu şi Brătianu votau doar „speculanţii”.

În publicaţii din Scânteia, Silviu Brucan îi denumea pe liderii partidelor istorice „farisei ai democraţiei”. Ana Pauker adoptase expresii violente împotriva opoziţiei: „Trebuie să ducem lupta pentru stârpirea resturilor fasciste[...] pentru zdrobirea reacţiunii ieri aliate lui Antonescu, iar azi cu rămăşiţele fasciste antonesciene”.

Comuniştii colindau atât în zonele urbane, unde se bazau pe voturile muncitorilor, cât şi în cele rurale, unde sperau ca ţăranii, multumiţi de aplicarea reformei agrare a guvernului Petru Groza, să le ofere votul: „Ţărani! Ascultaţi acum cuvântul/ BPD v-a dat pământul/ Dacă vreţi să vi-l păstraţi/ Soarele toţi să-l votaţi!”.

Deși comuniştii provocau incidente şi foloseau metode violente îndreptate împotriva partidelor de opoziţie, în răspunsul la nota-protest a SUA şi Angliei, Petru Groza a afirmat că violenţa electorală era întreţinută de partidele din opoziţie. Groza era el însuşi violent verbal în campanie: „să-i culegem într-un mănunchi şi să-i dăm la o parte, pentru ca să nu ne infecteze cu hoitul gândurilor lor reacţionare, huliganice [...]”.

Vasile Luca afirma, în timpul campaniei electorale: „[...] poporul român trebuie să lichideze ultimele rămăşiţe morale şi politice ale fascismului şi sprijinitorii acestor rămăşiţe - clica reacţionară manisto-brătienistă”.

Comuniştii încercau să convingă cât mai mulţi oameni să-i voteze. Din acest motiv, au lărgit aria de votanţi, dând drept de vot şi femeilor. Încercau să le convingă pe acestea să-i voteze, amintindu-le că regimurile anterioare nu le-au dat acest drept: „Femei, Maniu şi Brătianu v-au lipsit de orice drepturi! Votaţi Soarele descătuşării voastre! Soarele viitorului copiilor voştri!”.

Tudor Olaru scria în Scânteia despre Dinu, Gheorghe şi Vintilă jr. Brătianu: „trei generaţii ce au dus tot mai la fund în mlaştina dezgustătoare a fascismului trădător de patrie.”

Prin propagandă oficială, autoritățile au proclamat alegerile „libere şi nestingherite”. Frauda electorală a dus la victoria Blocului Partidelor Democratice, care reunea: PCR, PSD, PNL-Gheorghe Tătărescu, PNŢ-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular.

Campania electorală urma să se desfăşoare în două etape. În prima etapă, accentul trebuia să cadă pe creşterea calităţii muncii depuse de activiştii partidului. A doua etapă a campaniei a adus cu sine o intensificare a tuturor activităţilor electorale. Comuniştii au acordat o mai mare atenţie magistraţilor şi funcţionarilor care urma să fie numiţi în fruntea secţiilor de votare, dar şi armatei şi forţelor din Ministerul de Interne.

Cele mai multe secții de votare au fost înființate în spații unde comuniștii puteau exercita control total: în fabrici, unități militare, alte spații controlate de apropiați ai guvernului etc. Președinții secțiilor de votare au fost selectați din rândurile celor care sprijineau comunismul sau erau supuşi comuniştilor. În nenumărate cazuri, membrii comisiilor din secțiile de votare făceau parte din formațiuni ale guvernului Petru Groza.

Comuniştii s-au organizat în grupuri care au acționat pe toată durata campaniei electorale pentru intimidarea adversarilor politici. În timpul votării, acționau pentru descurajarea votanților opoziției și pentru controlul asupra urnelor și proceselor verbale. Opoziției, reprezentată de partidele istorice, i-a fost foarte greu să se manifeste prin ședințe sau adunări electorale, să facă propagandă electorală sau să ia contact nemijlocit cu alegătorii, deoarece comuniştii erau peste tot. Sub diferite pretexte, au încercat să oprească orice activitate desfăşurată de opoziție.

În ziua votului, s-au introdus în urmă voturi pro-guvernamentale înainte de deschiderea secțiilor de votare. În unele cazuri, existau două urne, una dintre ele fiind deja înțesată cu buletine de vot prefabricate. Secretul votului a fost violat adesea în cazul susținătorilor opoziției, fiind deschis buletinul în văzul comisiei, fără a mai fi introdus apoi în urnă. Numărătoarea s-a făcut netransparent. Procesele verbale au fost măsluite pe loc sau „corectate” pe parcurs.

Comisia Electorală Centrală a anunţat semnele electorale. Blocul Partidelor Democratice avea ca semn electoral soarele, P.N.L a candidat sub semnul unei linii verticale şi una orizontală, care formau un unghi de 90 de grade, Partidul Social Democrat Independent avea o fantână pe buletinul de vot, iar P.N.Ţ, partidul lui Iuliu Maniu, avea ochiul, deşi Maniu dorise ca semn electoral casa.

Orice formă de opoziţie la adresa comuniştilor, mitinguri sau manifestări publice, erau dispersate, ziarele au fost cenzurate, materialele electorale distruse. Mulți votanți nu au fost incluși pe listele electorale. Dintre cei incluși, mulți nu au primit cărți de alegători, dacă erau identificați ca suporteri ai opoziției. Au fost alocate în schimb cărți de alegători morților, minorilor, infractorilor sau unor nume fictive.

„În unele comune s-au trimis imprimate reprezentând numai 20% din numărul alegătorilor, aleşi după simpatii politice, iar restul populaţiei a rămas fără certificate de alegători. Au fost eliberate certificate fără sigiliul judecătorului respectiv, cu intenţia vădită de a refuza prezentatorului dreptul de a vota. Prin acest sistem, comune întregi nu şi-au putut exercita dreptul de vot”, după cum se afirma într-un raport al PNŢ după alegeri.

Alegerile au avut loc într-o atmosferă de tensiune maximă. Guvernul a întârziat comunicarea rezultatelor cu 48 de ore, din motive pe care nu le-a putut explica. În urma datelor oficiale, situaţia pe ţară se prezenta astfel: Blocul Partidelor Democratice obţinuse 68,70% din voturi şi un număr de 347 mandate; Uniunea Populară Maghiară deținea 8,20% din voturi, ceea ce îi dădea dreptul la 29 mandate.

În urma alegerilor, P.N.Ţ- Iuliu Maniu a avut 12,70% din voturi şi 32 mandate, P.N.L.- Brătianu obţinuse 3,70% din voturi şi 3 mandate în parlament, P.D.Ţ - dr. N. Lupu obţinuse 2 mandate, iar 7 mandate au fost luate de cei care participaseră la alegeri ca independenţi.

Principalii adversari politici ai comuniştilor şi ai partidelor satelit erau cele două partide istorice cu tradiţii democratice, PNŢ şi PNL. Aceste două partide istorice se bucurau de susţinerea majorităţii electoratului românesc. Însă comuniştii au fost cei care au numărat voturile.

Falsificarea alegerilor de către comunişti a fost posibilă datorită prezenţei Armatei Roşii pe teritoriul ţării şi intimidărilor la care au fost supuse partidele politice istorice: Partidul Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu şi Partidul Naţional Liberal, condus de Dinu Brătianu.

Guvernul Groza a declarat oficial că alegerile au fost câştigate de comunişti în proporţie de 70%. Pe baza documentelor de arhivă, este cunoscut că PCR şi acoliţii lor au obţinut, prin intimidări și ameninţări, grave încălcări ale legislaţiei, nu mai mult de 47 %, în timp ce partidelor democratice le-a revenit o uşoară majoritate. Acest fapt le-ar fi dat dreptul legitim de a crea noul guvern.

Guvernul condus de Petru Groza a netezit calea falsificării alegerilor de către comunişti. Aceştia erau posesorii unor funcţii cheie în guvern. Au reuşit astfel să pregătească fraudarea alegerilor parlamentare din anul următor.

Comuniştii români au folosit tacticile specifice unui regim totalitar pentru a câştiga alegerile. A fost folosită cea mai urâtă şi incorectă cale. În acea perioadă, circula zicala care conţinea o urmă de ironie: „Foaie verde de cicoare, eu votez ochi, el iasă soare”, făcând aluzie la semnele electorale şi la frauda săvârşită de comunişti.

Comuniştii şi-au atribuit cea mai mare parte a voturilor, un fals al istoriei care avea să schimbe istoria ţării. Rezultatul voturilor din România a constituit respectarea indicaţiei lui Stalin: „Nu contează cine şi cum votează, contează cine numără voturile”. Partidele istorice ale României se bucurau de un număr mare de susţinători. Acest fapt a fost ascuns de către autorităţi.

În zona Ardealului, PNŢ, condus de Iuliu Maniu, se bucura de o mare popularitate. În prezent, din arhivele PCR a ieşit la iveală că PNŢ a obţinut 40% din totalul voturilor din judeţele Turda, Cluj şi Someş.

În judeţul Someş, comuniştii şi-au atribuit aproximativ 70% din voturi. În realitate, ei au obţinut doar circa 23%. PNŢ a câştigat aproximativ 52% din voturi. I s-au atribuit doar 11,1%.

Există mai multe date cu privire la adevăratul rezultat al alegerilor. Unele susţin că Blocul Partidelor Democratice a obtinut în jur de 21% din voturi, iar partidele de opoziţie, PNŢ şi PNL, ar fi obţinut împreună peste 70% din voturi. În Parlament, comuniştii şi-au atribuit o majoritate de peste 91%.

Dinu C. Giurescu a scris într-o lucrare a sa că: „«Alegerile» din 19 noiembrie 1946 au constituit cea mai mare fraudă politică din istoria României, între 1859 și 1946. Ele au deschis calea pentru distrugerea societății tradiționale românești, de tip european, și punerea ei forțată în tiparele sovietice, odată cu separarea ei de evoluţia normală a celorlalte ţări ale continentului.”

Există surse care afirmă că BPD și aliații lui au obţinut un rezultat mai mic de 48% din totalul voturilor. În concluzie, partidele istorice au obţinut voturi suficiente prin care să-i ţină departe pe comunişti de putere.

Este foarte dificil să fie reconstituite cu exactitate rezultatele reale. Comuniştii au apelat la tot felul de tactici prin care să ascundă adevărul privind alegerile: au fost arse buletine de vot, au fost măsluite procesele verbale din cele mai multe secţii de votare, au fost prefabricate rezultatele în Comitetele Electorale Judeţene.

Diplomaţii şi corespondenţii de presă occidentală au afirmat că rezultatelele alegerilor au fost falsificate. Secretarul de Stat în exerciţiu al SUA, Dean Acheson, a declarat că alegerile nu vor fi recunoscute de guvernul său. Marea Britanie, prin persoana Subsecretarului pentru Afacerile Externe, Hector McNeil, a declarat în Camera Comunelor că alegerile din România nu au fost corecte şi nici libere, deoarece partidelor politice de opoziţie le-a fost interzisă libertatea de exprimare.

Guvernul Marii Britanii a condamnat alegerile falsificate de către autorităţile române. Nu a sprijinit însă protestul american adresat URSS, prin care se cerea organizarea unor noi alegeri. Motivul invocat de englezi era că ruşii ar fi ascuns adevărul privind următoarele alegeri.

Falsificarea alegerilor nu a împiedicat Marile Puteri, SUA şi Marea Britanie, să accepte semnarea Tratatului de Pace de la Paris, la începutul anului următor, în semn de protest şi contestare a fraudei electorale.

Regele Mihai a solicitat sprijin în acţiunea sa de a amâna deschiderea Parlamentului, ca reacţie la falsificarea alegerilor, reprezentantului american la Bucureşti, Burton Berry. Însă acesta nu a reuşit să-i ofere încredere şi susţinere.

În România, partidele de opoziţie au rămas singure în faţa agresiunii tot mai puternice a comuniştilor. Aceștia urmăreau eliminarea oricărei forme a democraţiei. Occidentul nu a influenţat soarta alegerilor şi nu a luat măsuri care să-i împiedice pe comuniştii români şi ruşi să preia puterea politică în România.

Singurul adevăr ce se poate afirma cu certitudine este că alegerile au fost câştigate de către partidele istorice, PNL şi PNŢ. Acest fapt ar fi adus României o victorie împotriva comuniştilor.

În presa sovietică, URSS a aclamat victoria comuniştilor români în alegerile organizate, menţionând că această victorie a constituit opţiunea istorică a românilor pentru comunism. Însă cel mai probabil, Stalin era informat, fiind chiar susţinătorul planurilor comuniştilor români de a falsifica alegerile.

Comuniștii au falsificat rezultatele alegerilor electorale sub protecția Armatei Roşii, cu sprijinul guvernului Groza, dar şi sub atenta supraveghere a instituțiilor represive ale statului român. Aveau nevoie să obţină victoria în aceste alegeri, prin orice mijloace, pentru a obține legitimitate. Urmăreau confiscarea puterii totale prin simularea procesului democratic și ascunderea căilor violente folosite. Adunarea Deputaților, care a rezultat în urma alegerilor, nici nu a mai contat, fiind înlocuită cu Marea Adunare Națională.

După anunţarea oficială a rezultatelor alegerilor, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu au declarat că nu vor recunoaşte valabilitatea acestora şi s-au hotărât să boicoteze noua Adunare şi să caute să obţină sprijinul S.U.A. şi Angliei, în vederea anulării alegerilor. Dar aceste încercări nu au avut niciun rezultat favorabil pentru România. Comunismul şi-a legitimat preluarea puterii. România se îndrepta cu cei mai mari paşi spre instaurarea unui regim totalitar.

Într-un raport al PNŢ, prezentat imediat după alegeri, se preciza că au fost asaltaţi „de mii de scrisori şi adrese de protest, individuale ori colective. Comune întregi au semnat petiţiile prin care protestează împotriva falsurilor electorale, făcând afirmaţii scrise că populaţia întreagă a votat lista Partidului Naţional Ţărănesc, pentru ca la anunţarea rezultatelor să fie atribuit acestei liste un număr infim de voturi. … În multe localităţi, nemulţumirea populaţiei s-a transformat în revoltă, care ameninţa să degenereze în consecinţe grave”.

Comisia Aliată de Control a recunoscut rezultatul oficial al alegerilor. Regele Mihai I a deschis noul Parlament și lucrările Adunării Deputaţilor, prin discursul inaugural. Petru Groza a inaugurat şedinţele noului Parlament Unicameral al României.

Rezultatele alegerilor au fost contestate oficial de cele trei partide ale opoziței: Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc și facțiunea lui Constantin Titel Petrescu, desprinsă din Partidul Social Democrat. Au acuzat guvernul Groza de falsificarea votului. Miniștrii fără portofoliu, Mihail Romniceanu (PNL) și Emil Hațieganu (PNȚ), au demisionat la puţin timp după anunțarea rezultatelor oficiale.

SUA şi Marea Britanie au denunţat alegerile ca fiind nereprezenative pentru voinţa poporului român, însă nu convingător. Au învinuit guvernul Groza că nu şi-a respectat promisiunea de a organiza alegeri libere. Occidentul nu şi-a putut manifesta influenţa asupra evenimentelor din România. URSS rămânea singura voce.

Un grup de ţărănişti, printre care era şi Iuliu Maniu, au realizat un raport pe care l-au prezentat într-o conferință de presă cu reprezentanții presei străine. În acest document, menţionau exemple de fraude şi violenţe aplicate de comunişti pentru falsificarea alegerilor. Raportul prezentat aprecia că „… guvernul a utilizat toată scara de violenţe, abuzuri, fraude şi furturi de urne pentru a asigura pe seama listei sale majoritatea voturilor”. PNŢ urmărea, prin prezentarea raportului, „ca presa să difuzeze, în ţările democratice, aceste adevăruri”.

Căile de fraudă electorală folosite de comunişti pentru câştigarea alegerilor erau: împiedicarea propagandei electorale, nerespectarea legii electorale, întocmirea listelor electorale, eliberarea cărţilor de alegători, imprimarea buletinelor de vot, alcătuirea birourilor electorale judeţene, birourile secţiunilor de votare.

„Prin dispoziţiuni şi ordine date autorităţilor administrative, jandarmereşti şi poliţieneşti, guvernul a luat măsuri pentru a face imposibilă opoziţiei luarea de contact cu alegătorii. Orice încercare de propagandă electorală a fruntaşilor opoziţiei a fost oprită. S-au luat măsuri împotriva acelor care au încercat să se deplaseze la sate”.

Comuniştii au apelat la orice mijloace pentru a împiedica opoziţia să câştige alegerile: măsluirea urnei înainte de votare, falsificarea rezultatului, alegători opriţi de la vot, violenţe şi asasinate în campania electorală din ziua de alegeri, arestări în masă după alegeri, abuzuri împotriva delegaţilor şi asistenţilor opoziţiei, atribuire frauduloasă de mandate. Populaţia ţării protestează.

„Echipe speciale de bătăuşi au terorizat populaţia şi pe exponenţii Partidului Naţional Ţărănesc. Cu ocazia şedinţelor restrânse ale organelor de conducere ale partidului, echipe speciale de şoc comuniste au năvălit în casele unde se ţineau şedinţele, maltratând şi rănind grav pe participanţi”.

„Propaganda scrisă a partidelor de opoziţie a fost zădărnicită, ziarele opoziţiei au fost cenzurate de tot cuprinsul lor cu caracter de critică la adresa guvernului. Discursurile conducătorilor opoziţiei nu au putut să apară în presă. Ziarele national-ţărăniste au fost oprite în provincie. Depozitarii care colportau aceste ziare au fost terorizaţi şi ameninţaţi. ... Tipografiile din provincie au primit ordinul să refuze tipărirea de manifeste electorale național-ţărăniste”.

„La unele din secţiile de votare au fost instalate două urne, sub pretext că una este destinată militarilor care votează la secţiile civile. Această urnă era pregătită dinainte cu voturi destinate guvernului şi avea rostul de a înlocui urna cu adevărat după terminarea votării. Secretul votului nu a fost respectat. Voturile celor consideraţi adversari ai regimului au fost deschise în prezenţa lor de către preşedinţi. Voturile opoziţiei au fost în nenumărate cazuri aruncate după violarea secretului lor şi neintroduse în urnă”.

„În urma instrucţiunilor date de guvern, s-a procedat în ţara întreagă la introducerea de buletine votate pe lista guvernului, înainte de începerea votării. Numărul acestor buletine introduse prin fraudă în urne variază de la o circumscripţie electorală la alta, între 10-30% din numărul total al alegătorilor”.