- 1. General
- 2. Dezintegrarea frontului
- 3. Pregătiri pentru armistițiu
- 4. Bazele păcii
- 5. Neînțelegerile păcii
- 6. Renegocierile păcii
- 7. Preliminariile păcii
- 8. Reacția Antantei
- 9. Semnarea tratatului
- 10. Alexandru Marghiloman și semnarea tratatului
- 11. Urmările păcii
- 12. Împărțirea României
- 13. Dorința de reintrare în război a României
- 14. Implicarea României în război
Semnarea Păcii cu Puterile Centrale la București
În marea conflagraţie mondială, România a luptat pe frontul de est alături de Rusia, despărţită la distanţe semnificative de celelalte mari puteri aliate din Antantă - Franţa, Anglia, Italia şi apoi SUA. Atitudinea Rusiei faţă de intrarea în război a României nu s-a manifestat deloc binevoitor pe perioada neutralităţii țării. Când trupele ruse au fost nevoite să lupte umăr la umăr cu cele române, din partea Rusiei au venit multe atitudini, păreri, acţiuni ostile şi întârzieri militare.
1 din 5
Peste reticenţele şi planurile ascunse ale politicienilor şi marilor comandanţi ruşi, s-au suprapus degradarea şi dezintegrarea armatei ruse, datorate revoluţiei ruse cu cele trei etape ale ei. Cele trei etape s-au succedat cu repeziciune şi au avut asupra armatei o influenţă continuă şi crescândă de democratizare, de slăbire, de minare a disciplinei şi, în cele din urmă, de disoluţie. Pe frontul răsăritean al războiului mondial, degringolada de la Petersburg a avut urmări grave, pe ansamblu, şi mai ales pentru raporturile româno-ruse.
2 din 5
România a rămas singură în faţa fronturilor net superioare numeric ale Puterilor Centrale. Pe Siret, în faţa armatelor lui Mackensen, iar pe linia Carpaţilor Răsăriteni, în faţa trupelor austro-ungare, conduse de arhiducele Ioseph August de Austria, ridicat la rangul militar de Generaloberst. Alianţa militară româno-rusă a încetat treptat să mai existe, după sfârşitul marilor bătălii în care forţele Puterilor Centrale au fost respine prin imposibilitatea de rupere a fronturilor române şi a ocupării Moldovei.
3 din 5
După vara victorioasă a frontului român, alianţa ruso-română a încetat vertiginos să existe. Cei doi aliaţi au ajuns a nu mai avea un scop comun. Rusia revoluţionară nu a mai agreat continuarea războiului alături de aliaţi, cu mutarea intereselor către politica internă, către revoluţia socialistă şi consolidarea unei noi orânduiri. De aceea războiul trebuia lichidat cu preţul oricăror sacrificii şi trădări, în viziunea lui Lenin și a lui Troţki.
4 din 5
Aliaţii din Apus nu au putut ajuta cu nimic situaţia militară disperată a României. Astfel, se prefigura o catastrofă, care să ducă nu numai la pierderea războiului, ci şi la pierderea existenţei statului. Puterea de rezistenţă a armatei române s-a bazat pe interesul aliaţilor apuseni, aliaţi care au mizat pe menţinerea intactă a forţelor militare române, neatinse de virusul disoluţiei revoluţionare a ruşilor. Cele două armate s-au aflat curând în tabere ostile, ce au intrat în conflict ideologic şi militar.
5 din 5
Armata rusă a suferit un proces de descompunere şi de sfărâmare. Dacă duşmanul nu i-a dat lovitura de graţie, aceasta s-a datorat raţiunii de economisire a forţelor. Puterile Centrale au considerat că este mai bine ca zidul rusesc de la Marea Baltică la Marea Neagră să fie lăsat să se prăbuşească singur, fără niciun efort şi risc din afară. Nu trebuia provocată vreo revigorare a onoarei ruse prin provocări din afară.
Poziţia geografică şi strategiile războiului mondial au legat soarta României de Rusia. Pe frontul român s-a aflat peste un milion de soldaţi ruşi în contact strâns cu cei români şi cu populaţia civilă. Revoluţia rusă a câştigat repede masele de ostaşi ruşi, doritori să întoarcă spatele războiului şi să se ducă spre casă. Conducătorii politici şi militari ai României au urmărit atent dezagregarea fostei armate aliate, care se apropia de deznodământ.
1 din 4
Lozinca elementelor de stânga din cadrul revoluţiei ruse a fost „încetarea războiului şi încheierea păcii“ în orice condiţii. Lozinca a avut un răsunet uşor de aşteptat în mintea oştenilor ruşi de rând. Prima lovitură dată ordinii din armată a fost Ordinul nr. 1 al Sovietelor Deputaţilor, Lucrătorilor şi Soldaţilor din Petrograd. Ordinul a fost dat sub guvernul Kerenski şi a degradat iremediabil disciplina. Acesta desfiinţa salutul obligatoriu către superior, lăsa libertatea soldaţilor de a lipsi de la unitate fără autorizaţie, de a face comerţ, de a lua parte la întruniri, de a intra în grupări politice.
2 din 4
A doua lovitură dată disciplinei ierarhice a fost decizia lui Alexandr Kerenski de a autoriza constituirea în armată a unor organe administrative autonome, sub forma unor comitete. Puterea disciplinară a fost luată din mâna comandanţilor şi a fost dată tribunalelor de regiment şi de companii, formate din soldaţi şi ofiţeri aleşi, în număr egal, de către trupă. A treia etapă a fost sosirea pe front a agitatorilor trimişi de comitete centrale, cu sarcina de a lămuri trupa asupra revoluţiei, cu toate avantajele ei reale sau false.
3 din 4
Conform corespondenţei diplomatice militare franceze, generalul Scerbacev, înainte de a se pronunţa asupra preparativelor ofensive pe frontul român, a decis să întreprindă o inspecţie de constatare a situaţiei unităţilor şi a posibilităţilor declanşării operaţiunilor. Această inspecţie a nemulţumit Comandamentul Aliat, în special pe francezi, cei care au urmărit să o lege rapid de o nouă ofensivă a Armatei de Orient.
4 din 4
Propaganda germană a avut un rol mare în demobilizarea morală a ruşilor, ajungându-se, cu aprobare, să li se facă ruşilor promisiuni şi să se facă înţelegeri scrise în care unităţi ruseşti îşi luau angajamentul să nu mai lupte, precum diviziile ruse 13 şi 34. Mai mult, infanteriştii ruşi au deconspirat poziţiile artileriei proprii care a păstrat o oarecare combativitate. Armatele din faţa lor se obligau să atace artileria rusă cu un număr dublu de proiectile.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
- Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
- Ioanițiu Alexandru (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918,vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
- Keith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2013
- Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial, Editura Meteor Publishing, București, 2014