- 1. Perspective diplomatice europene
- 2. Situația europeană
- 3. Situația logistică europeană
- 4. Începuturile revoluției rusești
- 5. Socialiști vs Bolșevici
- 6. Relațiile României cu aliații ruși
- 7. Dezbinarea relațiilor româno-ruse
- 8. Revoluția bolșevică în armata rusă
- 9. Atitudinea rușilor în bătăliile din Moldova
- 10. Armistițiul de la Focșani
- 11. Dizolvarea armatei ruse
- 12. Pacea de la București
- 13. Părăsirea frontului de trupele rusești
- 14. Bătălia pentru Galați
- 15. Capitularea rușilor
- 16. Români vs Ruși
- 17. Activitatea politică românească în Basarabia
- 18. Desprinderea Basarabiei de Rusia
- 19. Gara din Chișinău
- 20. Basarabia în pericol de bolșevizare
- 21. Intervenția trupelor române
- 22. Lupta de la Bender
- 23. Urmările luptei
- 24. Bătăliile pentru Cahul, Bolgrad și Ismail
- 25. Bătăliile pentru Chilia Nouă și Vâlcov
- 26. Capitularea bolșevicilor
- 27. Ocuparea Cetății Albe
- 28. Ocuparea Basarabiei
- 29. Ultimatumul rusesc
- 30. Tezaurul României la Moscova
- 31. Refugiații români din Rusia
- 32. Cauza Națională românească în Basarabia
- 33. Sfatul Țării
- 34. Proclamarea Unirii
Relațiile diplomatice ale României în 1918
Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat un conflict armat între două alianţe militare: într-o tabără, Antanta sau Tripla Înţelegere, care grupa Franţa, Anglia şi Rusia, iar în cealaltă, Tripla Alianţă sau Puterile Centrale, constituită din Germania, Imperiul Otoman şi Austro-Ungaria. Tratativele de armistiţiu, respectiv de pace de la Brest-Litovsk au fost solicitate de Rusia, după revoluția bolșevică. Antanta protestează decizia Rusiei. Germania și Austro-Ungaria au început colaborare miltară pe frontul italian. Situaţia militară a blocului austro-german în urma căderii Rusiei era mult mai solidă decât a Antantei.
1 din 7
Războiul a durat 51 de luni, la el participând, alături de Puterile Centrale, Turcia şi Bulgaria, iar alături de Antantă, Japonia, Italia, Portugalia, România, S.U.A., Grecia şi Brazilia, în total 32 de ţări. Întreg anul a fost un an crucial în desfăşurarea Primului Război Mondial.
2 din 7
După criza relaţiilor Berlin - Viena, provocate de demersurile unilaterale de pace ale guvernului habsburgic, solidaritatea austro-germană a fost refăcută, astfel că, pentru prima dată de la izbucnirea războiului, Germania a colaborat sub raport militar cu Austro-Ungaria pe frontul italian.
3 din 7
Revoluţia rusă a trezit teama că şi în Imperiul Habsburgic există cumul de risc revoluţionar, fapt ce a determinat cercurile politice britanice să se pronunţe pentru o pace albă, pace care ar elimina pericolul prăbuşirii monarhiei dualiste. În acest sens, oficialităţile de la Londra au afirmat public că dezmembrarea Austro-Ungariei nu este aspiraţia Antantei.
4 din 7
Conferinţa interaliată de la Chantilly hotărâse ca puterile Antantei să declanşeze o ofensivă generală. Numai că, în februarie a avut loc revoluţia burgheză din Rusia, iar în noiembrie cea bolşevică. Între cele două coordonate cronologice menţionate, reţinem faptul că Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei abdică şi se formează primul guvern provizoriu prezidat de prinţul G. E. Lvov, avându-l vicepreşedinte pe Aleksandr Kerenski şi ministru de externe pe Miliucov.
5 din 7
În Rusia începcep pregătirile pentru alegerea unei noi Adunări constituante şi se acordă amnistie generală, toate acestea ducând practic la o dualitate a puterii. Semnificativ în acest sens este faptul că, pe de o parte, noua conducere de la Petrograd lansează Apelul popoarelor, în care cere încheierea unei păci fără anexiuni şi fără indemnizaţii, iar pe de alta, ministrul de externe al guvernului provizoriu emite o notă în care reafirmă scopul războiului purtat de Rusia şi ataşamentul său la Antantă. Noua putere rusă adoptă o serie de acte, primul dintre acestea fiind Decretul asupra păcii, ce prevedea o pace fără anexiuni şi contribuţii, de război.
6 din 7
Antanta adresează Rusiei un protest pentru hotărârea acesteia de a încheia pacea separată cu Germania, reamintindu-i angajamentele asumate prin tratatul de la Londra. Cu toate acestea, generalul Kirilenko ordonă încetarea focului, iar situaţia de criză în care s-a ajuns, determină convocarea conferinţei şefilor guvernelor Antantei, la Paris, pentru a găsi o poziţie comună faţă de Rusia, conferinţă ce nu adoptă nicio hotărâre.
7 din 7
La Brest Litovsk încep preliminariile de armistiţiu între Rusia cu Germania şi Austro-Ungaria, la cererea Rusiei, sleită de război şi ajunsă în haos. La Brest-Litovsk s-a ajuns, de la negocieri de armistiţiu, la discuţii privind încheierea unui tratat de pace separată cu participarea Rusiei, Germaniei, Austro-Ungariei şi a Imperiului Otoman. Ca etapă intermediară a discuţiilor, Rusia încheie acordul de armistiţiu cu Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria, care prevedea încetarea operaţiunilor militare pe o perioadă de 10 zile.
După ce cele două mari tabere experimentaseră „strategia epuizării“ reciproce, germanii la Verdun şi englezii cu francezii pe Somme, anul 1918 se anunţa a fi „anul marii crize“ al conflagraţiei mondiale. Francezii plănuiau o ofensivă generală prin Conferinţa de la Chantilly. Dar revoluţia rusă urma să complice enorm planurile militare şi politice. Puterile Centrale înţeleseseră falimentul „strategiei epuizării“ aplicate cu un an înainte. Trebuia să se aştepte că „războiul submarin să aibă timpul necesar să-şi producă efortul dorit“. Situaţia Antantei urma a se îmbunătăţi sub raportul de forţe ca urmare a intrării în război a SUA.
1 din 7
Ataşatul rus la Londra a sintetizat: „Noua strategie a submarinelor este un semn de slăbiciune. În anul acesta nu vor avea loc mari ofensive germane“. Cu toate acestea submarinele germane au provocat Antantei, în primul rând Angliei, o gravă criză de aprovizionare şi militară.
2 din 7
În vara aceluiaşi an Antanta a reuşit să rezolve favorabil şi „afacerea greacă“ prin ultimatum ca mijloc de constrângere. Regele Constantin, filogerman, a fost silit să abdice, iar la Atena s-a instalat un guvern Varnizelos care a rupt relaţiile cu Berlinul şi Viena, intrând în război contra lor.
3 din 7
Pentru a contracara parţial intenţiile inamice, germanii au decis să execute o retragere, menită să îmbunătăţească capacităţii de rezistenţă a liniilor de apărare pe frontul de vest. Retragerea s-a făcut pe linii dinainte pregătite pe Poziţia Siegfried. Germanii vroiau să treacă la un război submarin distrugător şi să-i aştepte efectele asupra slăbirii inamicilor.
4 din 7
Armata greacă s-a alăturat trupelor aliate din Macedonia, trupe care nu reuşiseră să ajute cu nimic România în războiul ei. Puterile Centrale au avut un mare avantaj pe frontul de răsărit unde soldaţii au întors armele împotriva propriului guvern, creând Antantei o situaţie foarte dificilă din punct de vedere militar, iar României una dezastruoasă. Situaţia militară a Antantei s-a înrăutăţit datorită epuizării rezervelor în oameni, a scăderii bruşte a valorii combative a armatei franceze, ca urmare a eşecului suferit de ofensiva Nivelle.
5 din 7
Capacitatea de luptă a armatei italiene a fost grav compromisă în urma înfrângerii. Singura armată capabilă de mari acţiuni ofensive a rămas pentru câteva luni doar armata britanică, care s-a străduit să împiedice pe germani să atace armata franceză aflată în stare de convalescenţă.
6 din 7
S-au resimţit din plin consecinţele economice şi politice datorate prelungirii războiului. Lipsa aprovizionării cu materiale necesare industriei de război şi cu alimente s-a simţit extrem de acut mai ales la Puterile Centrale. Victoria parţială de pe frontul românesc începea să dea roadele economice. Generalul Ludendorff, al doilea om în conducerea militară Germania a mărturisit gradul de exploatare economică a teritoriului românesc „Eram siliţi să scoatem din această ţară tot ce ne trebuia“.
7 din 7
Germania mai avea încă 2.000.000 de soldaţi din armata cu care începuse războiul, iar Austro-Ungaria, după marile înfrângeri suferite pe frontul oriental mai dispunea doar de 383.000 dintre soldaţii cu care începuse războiul. Este vorba de soldaţii foarte bine instruiţi şi experimentaţi. Înăsprirea legilor privitoare la prestarea serviciului militar crea o rezervă mobilizabilă de aproximativ 10.000.000 de oameni în Germania şi circa 7.000.000 în Austro-Ungaria.
