Regina mamă Elena
Regina mamă și dreaptă între popoare
Meritele Reginei Elena a României sunt numeroase, aceasta fiind caracterizată mai ales de dăruire și respect față de oamenii din jurul ei. Având un singur copil, viitorul Rege Mihai I, Regina-Mamă a investit toate resursele și toată iubirea în sensul formării și educării lui. Deși a fost prezentă mai puțin pe scena politică, acest lucru nu i-a anulat calitățile și actele de binefacere.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Prințesa Elena a Greciei s-a născut într-o familie regală înrudită cu cele mai importante case regale din Europa. A trăit anii copilăriei în cadrul unei familii iubitoare, părinții și bunicii i-au servit drept model, frații i-au fost cei mai intimi prieteni și parteneri de joacă. Pe măsură ce creștea, Elena devenea tot mai frumoasă și inteligentă, dar nu a fost inițiată în problemele interne sau externe ale țării ceea ce o punea mereu pe gânduri când familia ei era neîndreptățită.

Părinții principesei Elena au fost principele Constantin, devenit ulterior rege al Greciei, și principesa Sofia a Prusiei. La rândul lor, tatăl provenea din căsătoria dintre regele George I al Greciei și marea ducesă Olga a Rusiei, iar mama din căsătoria dintre împăratul german Frederic al III-lea și principesa Victoria a Marii Britanii. Principesa Elena se naște și trăiește anii fericiți ai copilăriei într-o familie bună. Mama acesteia s-a preocupat de educarea ei într-o formulă severă, iar tatăl deși părea vesel, avea momente de intransigență.

Viața la Tatoi nu era tocmai plictisitoare, Elena și frații ei aveau o cameră mare pe care o foloseau ca loc de joacă. Erau lăsați liberi, să se plimbe în jurul palatului, să se joace fără supraveghere. Elena practica echitația, gimnastica, înotul și ciclismul. Alături de aceste activități, părinții s-au străduit să ofere Elenei o educație pe măsura unei principese. Ea se trezea devreme, purta uniformă, își făcea lecțiile singură, uneori veneau câțiva profesori să o îndrume. A urmat școala de vară din Seaford și Eastbourne. Era reținută în ceea ce înseamnă întâlnirile cu fetele din societate, preferând seratele în mijlocul familiei.

Persoanele care s-au aflau mai tot timpul în preajma principesei Elena au fost guvernanta Miss Nicholls și camerista engleză, Rosa. Ambele o acompaniau pe principesă și se îngrijeau de educația și siguranța ei, dar erau dure și o pedepseau când simțeau că trebuiau să recurgă la acest gest. Importanți erau pentru micuța Elena bunicii, frații George și Alexandru, unchi și mătuși din Atena, toți spunându-i Sitta datorită eforturilor lui Alexandru de a-i spune Elenei în engleză „sister”. George era un frate liniștit, în schimb Alexandru era capul răutăților, iar Elena nu îl lăsa să fie singurul.

În afara cercului restrâns al familiei și rudelor, Elenei nu i se permitea implicarea prea multă în activitățile cu poporul. Nici în politica internă și externă nu avea cunoștințe. Cu realitatea războiului și frontului a intrat în contact abia în cadrul Războaielor Balcanice când vizita spitale, asculta poveștile răniților sau consola familiile îndoliate. Era, totuși, mândră de tatăl ei care era comandatul suprem al armatei și a avut parte de victorie la Salonic și Yanina. În acele războaie, însă, l-a pierdut pe bunicul ei, regele George.

Elena a trăit o copilărie frumoasă, fiind protejată de toate evenimentele ce se întâmplau în afara Palatului Tatoi. La începutul secolului XX, Grecia a trecut printr-o etapă tulbure, s-a confruntat cu ciocniri violente între greci și bulgari, cu o lovitură de stat, cu aducerea în fruntea statului ca prim ministru a lui Eleftherios Venizelos, o răscoală a țăranilor. Situația economică a țării era îngrijorătoare, numărul emigranților a atins 2 milioane de persoane. Politicienii erau nemulțumiți de declinul economic, drept răspuns s-au reunit într-o formațiune radicală.

Datorită concepției conservatoare ale bunicului, Elena și familia ei locuiau la Tatoi în condiții rudimentare, apropiate de cele din zonele rurale ale Greciei. Cu ochi de copil, palatul era primitor și interesant, dar pentru părinți era greu să accepte că nu pot aduce schimbări în traiul zilnic. În Grecia, Elena obișnuia să călătorească cu iahtul bunicului, iar în străinătate împreună cu frații ei plecau spre Corfu, Veneția și Germania. Amintirile legate de Corfu sunt plăcute, Elena obișnuind să se joace pe iahturi cu marinarii veniți din Anglia. În Germania, în castelul Friedrichshof locuia bunica din partea mamei.

Tatăl Elenei a devenit rege în contextul celui de-al doilea război balcanic, era important pentru familia regală să se arate reținută în fața laudelor și să pregătească un plan de integrare a regiunilor ocupate și a comunităților acestora. Prințesa a fost luată în vizite în Grecia și în Macedonia. Ținându-i companie tatălui ei, Elena a observat calitățile acestuia care îl recomandau ca rege. Paralel cu compactizarea societății grecești și încercările de unitate națională, Elena s-a maturizat devenind o tânără prințesă grecoaică cu o înfățișare de invidiat.

Istoria Greciei din primele decenii ale secolului al XX-lea a cunoscut o perioadă zbuciumată fiind fărâmițată continuu de revolte interne și neînțelegeri în prim-ministru și rege. Persoana regelui a fost desconsiderată și s-a creat o imagine falsă asupra casei regale grecești. Până în 1917, Grecia a rămas neutră. Apoi, profitând de îmbolnăvirea regelui Constantin, primul ministru Venizelos l-a forțat pe acesta să abdice în favoarea fiului său, Alexandru. Restul familiei regale a luat calea exilului.

De curând ieșită din Războaiele Balcanice, Grecia a primit vestea asasinării arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo. Grecii doreau să își păstreze rolul de neutralitate, nefiind dușmanii nici ai Serbiei, nici ai Austro-Ungariei. Neutralitatea preferată de regele Greciei se va dovedi a fi imposibilă în contextul divizării continentului european în două blocuri politico-militare. Primul-ministru Venizelos a propus regelui mobilizarea armatei după modelul bulgar, țară care s-a alăturat Puterilor Centrale. La refuzul regelui, în plan politic unitatea era zdruncinată, debutând conflictul dintre el și Venizelos.

Zilele de dinaintea părăsirii Greciei au fost dureroase și pentru Elena. Își vedea tatăl mâhnit și îngrijorat ca familiei sale să nu îi facă nimeni rău. Fratele cel mai îndrăgit a devenit rege și trebuia să rămână în țară, lângă popor, acest lucru întristând-o pe Elena. În grabă și-au adunat lucrurile și și-au luat rămas bun de la câte persoane au reușit să adune la Tatoi. Chiar și plecarea lor din țară a fost îngreunată de agresiuni în portul unde îi aștepta vasul.

În perioadă anilor de neutralitate, împăratul german a apelat la rege Constantin pentru a intra în război de partea Germaniei, deci a Puterilor Centrale, însă șeful statului a respins oferta. Antanta a exercitat presiuni la fel de multe presiuni asupra Greciei, francezii și britanicii încălcându-i neutralitatea prin stabilirea unor baze militare în insulele grecești. Venizelos a trecut peste autoritatea regelui, punând armata greacă la dispoziția Antantei. Relațiile dintre cei doi au devenit și mai încordate.

Aflat în centrul atenției, regele mijlocea între popor, guvern și presiunea externă. La graniță, bulgarii încheiaseră o alianță secretă cu germanii. Regele s-a îmbolnăvit, iar Venizelos a devenit adevăratul lider al Greciei, chiar dacă locțiitorul regelui era fiul său, tânărul Alexandru. Venizelos era șeful Partidului Liberal și susținătorul planului de realizare a Greciei Mari. Era o fire încăpățânată și nerăbdătoare, exercita o puternică influență a persoanelor din jurul său.

Familia regală, dar și locuitorii Atenei au intrat în panică odată cu boala regelui care a pornit ca un atac de pleurezie, apoi s-a transformat în septicemie și într-un final regele blând și vesel și-a pierdut conștiința. Mulțimea de locuitori s-au strâns în fața Palatului, se rugau, așteptau vești asupra stării regelui. În tot acest timp, Elena devenise credincioasă, văzându-l pe tatăl ei aproape mort și mase întregi de oameni sperând în recuperarea lui. Familia regală a apelat la un specialist din Viena, care deși a ajuns mai greu la Atena, a venit cu o soluție ce l-a salvat pe rege de la moarte, dar mult timp l-a ținut la pat pentru recuperare.

În timp ce regele se recupera, Venizelos a invitat francezii și britanicii să debarce un număr considerabil de militari la Salonic, serviciile lor secrete încercat să mobilizeze populația să accepte viziunea primului-ministru asupra realizării Greciei Mari. Regele a încercat să-l destituie din funcție, dar Antanta ținând la orice aliat al ei, a promovat o imagine autoritară a regelui Constantin și poporul a început să-l vadă ca un trădător.

Presa din Grecia îl elogia pe Venizelos, atacurile la adresa familiei regale deveneau tot mai aprinse, au avut loc atentate la viața regelui, a întregii familii, a personalului de la Palat. Războiul civil a izbucnit, iar regele a măsurat situația și a decis să abdice pentru a pune capăt asasinărilor. Fratele Elenei, Alexandru, a depus jurământul devenind noul rege. Populația s-a opus ferm actului de abdicare și s-au grăbit spre palat mulțimi de studenți, de lideri de sindicate, preoți, ofițeri și soldați. Au spart cauciucurile mașinilor ca familia regală să rămână în țara lor și ca regele să își reia funcția.

Exilul a fost dureros pentru familia Elenei. Veștile rele soseau din Grecia fără întrerupere, fără ca fostul rege și familia sa să poată întreprinde vreo acțiune. Elena a încercat să își înveselească părinții, sperând ca tulburările Greciei să nu afecteze și mai rău starea de sănătate a regelui Constantin. Autoritățile elvețiene au izolat familia regală greacă. Li s-a interzis să intre în contact cu orice prieteni sau rude din alte țări și să participe la evenimente mondene ce implicau prezența unor lideri europeni. După terminarea războiului, familia regală va reveni în Grecia odată cu moartea regelui Alexandru. În timpul exilului Elena la cunoscut pe principele Carol a României.

Destinația familiei regale grecești a fost sudul Italiei. Deși îngrijorați că li s-ar putea înscena moartea pe mare de către inamici, drumul l-au parcurs în câteva zile, pe o căldură infernală și cu multe crize de plâns. Toți s-au îndreptat spre Zurich unde s-au instalat într-o vilă modestă, fiind urmați de frații fostului rege Constantin și familiile lor. În acele condiții, fratele Elenei, regele Alexandru, a rămas de unul singur în Grecia, fiind total supus dorințelor lui Venizelos. El nu a putut ține legătura telefonică cu cei din Elveția, nici scrisorile lor nu le-a primit.

Viața în Elveția părea la început grea. Elena suferea după fratele ei, părinții ei erau zdrobiți și tot mai des se întreba de ce se întâmplă lucruri rele cu oameni buni. După multe decenii, aliații francezi vor recunoaște că la momentul exilului nu au crezut cuvântul regelui, ci bârfele împrăștiate de venizeliști cum că șeful statului ar fi un tiran despotic. Partea bună a fost că tatăl Elenei a trecut printr-o operație care l-a făcut sănătos și puternic din nou.

Elena s-a împrietenit cu alți doi exilați: infantele și infanta de Spania, cea din urmă fiind sora mai mică a reginei Maria a României. Elena a avut un simț al umorului deosebit prin care menținea starea de dispoziție bună a familiei sale.

Veștile rele nu au încetat să sosească. Deși Primul Război Mondial s-a încheiat prin victoria Antantei și puterile învingătoare pregăteau Conferința Păcii, pentru Grecia războiului nu era nici pe departe încheiat. Deși aflat la Paris pentru tratativele păcii, regelui Alexandru nu i s-a comunicat niciodată că familia sa a încercat să ia legătura cu el. Venizelos continua să își vadă de scop în Grecia, a mobilizat armata și a trimis-o în regiunea Smirna. Grecii nu se așteptau să întâlnească o rezistență înverșuantă a turcilor, dar faptul s-a întâmplat sub conducerea lui Mustafa Kemal.

Tulburările externe au fost însoțite de probleme de ordin intern ce priveau familia regală. Regele Alexandru s-a căsătorit cu o grecoaică, lucru care trebuia evitat pentru a nu da șansa claselor sociale înstărite din Grecia să pornească un conflict între ele și să divizeze țara. Într-o altă reuniune, fratele Elenei, George a anunțat logodna cu prințesa Elisabeta a României. Prințul moștenitor al României, Carol, era în trecere în Elveția cu scopul de a se întâlni cu George și de a-l invita în România. La insistențele tatălui ei, Elena va pleca împreună cu cei doi la Sinaia.

Aflată la Sinaia și împărtășind bucuria logodnei fratelui ei, Elena a primit vestea morții fratelui ei, Alexandru. A doua zi și regina Maria a României a primit vestea decesului mamei sale. Ambele au părăsit festivitățile și s-au îndreptat spre funeralii. La Zurich, prințesa Elena și prințul Carol s-au întâlnit de câteva ori, ea simțindu-se liberă să discute cu el. Din moment ce Alexandru era mort, nimic nu o mai lega de Grecia decât un profund sentiment de întristare. Carol a cerut-o în căsătorie, iar ea a văzut începutul unei noi vieți în România ca o eliberare.

Venizelos a plănuit să ofere tronul vacant prințului Paul, fratele lui Alexandru. Acesta a refuzat oferta, motivând că tatăl său era încă în viață și mai hotărât ca niciodată să-și reia statutul de rege. S-a organizat un referendum, rezultatele fiind categoric pozitive pentru revenirea familiei regale din exil. Enervat de această stare și de curajul populației de a lua atitudine, Venizelos a părăsit Grecia.

Chiar dacă familiei regale grecești i s-a permis să se întoarcă în Grecia, prințesa Elena s-a căsătorit cu prințul moștenitor al României urmând să înceapă o nouă viață alături de acesta. A fost plăcut surprinsă de poporul român, de primirea ei, de starea economică și socială a țării. România era diferită în multe feluri de Grecia, și acest lucru într-un sens bun. Curând Elena a născut un băiat botezat Mihai care asigura succesiunea la tron, dar relația ei cu viitorul rege Carol al II-lea s-a deteriorat.

Vestea că familia regală se întoarce în Grecia a bucurat populația, mulțimea s-a adunat să îi aștepte la palat. După înmormântarea regelui Alexandru, membrii casei conducătoare s-au întâlnit cu prieteni pe care nu i-au văzut ani de zile. Prințul moștenitor al României, Carol a sosit în Grecia, fiind pregătit de nunta cu prințesa Elena. Cei doi au vizitat centre istorice și situri arheologice, populația se uita atent după prințul Carol dacă era potrivit prințesei Elena. Vocile unor țărani care spuneau că legătura dintre cei doi va fi una efemeră au supărat ambele case regale.

Viața în România era mult prea diferită față de cea din Grecia. Elena a observat că România era mai bine văzută de marile puteri europene și era mai sprijinită în politica externă. Familia regală era bine văzută de popor și foarte îndrăgită. Mesele se luau împreună cu mulți musafiri. Tinerii căsătoriți s-au mutat la Foișor, o vilă aflată lângă Castelul Peleș. Nașterea a avut loc prematur în asistența unei bone cu experiență și a unui medic din Grecia. Regele Ferdinand și Regina Maria erau fericiți de asigurarea succesiunii la tron prin nou-născutul botezat Mihai.

Relația Elenei cu Carol a fost la început una foarte bună, cei doi au renovat vila în care s-au mutat. Cum evolua sarcina Elenei și aceasta devenea tot mai certăreață, Carol nu mai petrecea atât de mult timp cu ea. Prefera să stea cu regimentul său diminețile, iar serile accepta câte o plimbare în doi, dar fără mult entuziasm. Elena s-a confruntat și cu zvonurile care menționau soția unui ofițer și legătura acesteia cu Carol. Starea ei de spirit s-a înrăutățit când a aflat că tatăl ei a părăsit din nou Grecia în favoarea fiului George și a murit în exil, la Palermo.

Relația Elenei cu socrii era mult mai bună decât cu Carol. Față de Regele Ferdinand era reținută, însă cu Regina Maria se înțelegea foarte bine. Regina aprecia frumusețea și umorul Elenei, o ruga adesea să imite diverse personaje din înalta societate și râdeau în hohote amândouă. În plus, regina aprecia inteligența Elenei și prestanța ei când apărea în public. Elena avea relații foarte bune și cu surorile lui Carol. Familia regală a făcut mai multe excursii pe Dunăre cu ocazia căsătoriilor din zona Balcanică. Elena era mai mereu acompaniată de rudele sale din Grecia, motiv de ceartă între ea și Carol.

Elena și Carol s-au căsătorit la Mitropolia din Atena, au petrecut o săptămână de miere la Tatoi. Curios de fire, Carol i-a cerut Elenei să mai viziteze Grecia, după care au pornit spre România la bordul unui vapor românesc. La sosire în țara a cărei regină va fi, Elena era deja însărcinată. La Constanța, cei doi au fost așteptați de regele Ferdinand și regina Maria, de înalți demnitari, reprezentanți ai Armatei, Bisericii și Justiției. Primele zile, tinerii au participat la recepții și banchete. Elena a ascultat multe discursuri în limba română pe care nu o înțelegea.

Când prințul Carol nu s-a mai sfiit să-și ascundă amanta, Elena a înțeles că relația lor nu se mai putea îmbunătăți. I-a fost greu să își ducă la capăt îndatoririle ca soție de principe moștenitor, fiind obligatoriu să fie prezentă la întruniri și ceremonii. Pentru a-și înlesni viața socială, ea s-a implicat în ridicarea nivelului de asistență sanitară în țară, a adus infirmiere din străinătate, a deschis o școală sanitară. A fost numită Colonel onorific al Regimentului 9 de Cavalerie.

Când relația lui Carol cu Elena Lupescu a fost făcută publică și atât poporul, cât și Biserica dezaproba comportamentul lui, soția sa a încercat să-l ajute să nu mai fie atacat de persoane și de presă. Ea s-a oferit să se vadă cu Carol la Milano pentu a discuta cu el despre aventurile lui și căsnicia lor, dar familia regală și oamenii politici nu i-au permis acest gest. În cele din urmă Carol a renunțat la prerogativele de prinț moștenitor, act acceptat de Consiliul de Coroană. Fiul lui și al Elenei, prințul Mihai, încă minor, a fost desemnat moștenitorul tronului României.

Din momentul nașterii unui copil, singurul scop al prințesei Elena era educarea, îngrijirea și iubirea lui. Chiar dacă relația cu soțul ei s-a deteriorat până la cel mai urât comportament, Elena a luptat ca fiul ei Mihai să aibă parte de prieteni de joacă de vârsta și talia lui, să învețe limbi străine, să fie plăcut de toți. În rolul ei de prințesă excela, se implica activ în viața socială și era apreciată de diplomați și de popor. După plecarea lui Carol din România, Elena a divorțat de acesta. Siguranța pe care o avea Elena alături de Mihai a fost tulburată de vestea reîntoarcerii lui Carol în România. Tratativele duse cu fostul ei soț nu i-au fost dezvăluite.

Elena l-a născut pe Mihai prematur. La momentul nașterii, medicii nu au dat șansă de supraviețuire nici pentru mamă, nici pentru copil. Dar lucrurile au evoluat spre bine. Mihai a devenit un copil vesel, inteligent, vorbea româna și engleza de mic. Era un copil încăpățânat, serios, dar avea și momente când râdea în hohote. Nu îi plăcea să își exprime sentimentele în fața altora. Momentele petrecute cu fiul ei, o făceau pe Elena să uite de grija aventurilor lui Carol. El era la fel de iubitor față de Mihai.

Viața prințesei Elena a fost tulburată de insistențele lui Carol, care îi cerea din străinătate divorțul. Cât trăia Regele Ferdinand, acesta s-a declarat împotriva actului, dar din moment ce el nu mai era, Elena s-a consultat cu liderii politici. Aceștia s-au declarat împotriva divorțului pentur a nu-i da șansa lui Carol să se căsătorească cu amanta lui. Lovindu-se de refuzul continuu, Carol a cerut sprijinul carliștilor din țară care au început o hărțuire emoțială la adresa Elenei. În cele din urmă, ea a cerut să fie sprijinită, iar Curtea Supremă a declarat divorțul pe motivul nepotrivirii celor doi.

Regele Ferdinand a murit în timp ce Regina Maria se afla în Statele Unite. Elena a stat până la ora decesului aproape de rege, apoi când Mihai a fost declarat noul rege, ei i-a revenit rolul de a-l îngriji și educa. Elenei i s-a retras titlul de prințesă moștenitoare când Carol a renunțat la tronul României, în schimb a primit titlul de prințesă de România. A participat alături de Mihai la ceremonii, îl ghida în comportare și vorbire, dar s-a asigurat că nu pierde inocența copilăriei.

După divorț, activitatea Elenei s-a limitat la a-l însoți pe Mihai la ceremonii, fapt care nu se întâmpla des. Ea a reluat activitatea ei preferată, călăritul, și înconjura zona Băneasa în fiecare dimineață. A călătorit mult în afara Bucureștiului, mai ales la sate unde se bucura să vadă diversitatea de culori, de forme de relief, de port. Un alt loc drag i-a fost Constanța, unde Regina Maria i-a dăruit o vilă. Mihai vizita Marea Neagră în lunile de vară. Elena s-a ocupat de educarea fiului ei, încerc să îi ofere perspectiva unei profesii. Ea a fost bucuroasă când a observat înclinația lui Mihai spre mecanică și inginerie.

După plecarea lui Carol, Elena s-a simțit cu adevărat apreciată de poporul român. În vizitele sale în diverse orașe era primită cu multă căldură, iar Mihai era foarte popular. În fond, el era un copil care rămânea disciplinat și sobru la ceremonii, primea jucării, era ovaționat. Credea că tatăl său era bolnav și se trata la Paris. Elena a rămas pentru mult timp subiect de bârfă, unii din conducerea țării acuzând-o că nu a știut să-l țină pe Carol legat de căminul său, de țara sa. Pe cât de îndrăgit era Mihai, pe atât de criticată era Regența care se presupunea că trebuia să reprezinte persoana regelui minor.

Prințesa își făcea griji că Mihai va fi luat de Carol și dus în afara țării, fapt ce se putea întâmpla cu ușurință. Mihai nu a înțeles cum s-a vindecat tatăl lui dintr-odată și cum a devenit peste noapte rege al României, luându-i titulatura și poziția. Elena media între cei doi, dar se confrunta și cu zvonurile care susțineau că ea l-ar fi acceptat pe Carol din nou în viața conjugală și de dragul poporului divorțul ar fi fost anulat. Acestea nu s-au întâmplat.

Regele Carol al II-lea și-a schimbat atitudinea față de familia sa. Pe fratele lui Nicolae îl exploata în orice mod, pe mama sa a supus-o unui control riguros, Elenei i-a interzis să poarte convorbiri cu persoane din societate și trebuia să îi ceară acordul asupra vizitelor pe care le făcea în țară. Carol a reușit să dea impresia unui întreg popor că Elena nu a dorit să se împace cu el, deși acesta i-a cerut insistent să renunțe la divorț. În realitate, Carol și-a adus amanta în țară cu ajutorul unor colaboratori, izolând-o complet pe Elena.

Prestigiul prințesei Elena a pus în pericol poziția lui Carol de șef al statutului. El nu era privit cu ochi buni din cauza aventurilor sale și tendințelor autoritare. Prințesa era supusă unui riguros control, era urmărit, convorbirile telefonice ascultate, iar cu Mihai i se permiteau câteva minute pe zi. După o perioadă de hărțuire emoțională, Elena a cedat și a acceptat să plece din România pentru binele lui Mihai.

Carol i-a oferit lui Mihai titlul de Mare Voievod de Alba Iulia, a schimbat reprezentarea casei regale pe monedă. L-a solicitat tot mai mult pe Mihai care trebuia să fie prezent la tot felul de ceremonii și întruniri, chiar și atunci când era bolnav și avea temperatură. Elenei i-a interzis orice apariție în public, era monitorizată tot timpul și erau îndepărtați toți vizitatorii. Pe Mihai abia dacă îl mai vedea, iar îndepărtarea de fiul ei era ultimul lucru rău care i se mai putea întâmpla.

Cu timpul i s-a cerut prințesei Elena să părăsească România deoarece reprezenta un pericol pentru rege. Acesta era văzut cu ochi răi pentru incidentul cu Elena Lupescu, aducerea ei în România l-a pus într-o poziție și mai proastă. Prințesa Elena, în schimb, era văzută drept femeia puternică și miloasă care a rezistat încercărilor vieții. Era apreciată de popor, dar cu atât mai mult detestată de Carol. În ultima instanță, au intervenit oamenii politici care au rugat-o să părăsească România pentru binele regalității și a lui Mihai.

Pentru a reglementa frecvența vizitelor lui Mihai în străinătate și ale Elenei în România, fostei regine nu i s-a permis să vorbească direct cu Carol. Ambii aveau reprezentanți și intermediari până în momentul în care Carol s-a săturat să tragă de timp și i-a transmis Elenei că nicio situație nu se va reglementa până ea se afla în țară. Prințesa a traversat Europa. O perioadă a rămas la Londra în mijlocul fraților și mamei, după care s-a stabilit la Florența.

Prințesa Elena a încercat de două ori să revină în România, o dată de ziua lui Mihai și a două oară când băiatul s-a îmbolnăvit și nu i s-a acordat asistența cuvenită. În ambele cazuri a fost înconjurată tot timpul de militari și polițiști, era supravegheată și nu i s-a permis să-l vadă pe Mihai decât câteva minute. Carol era enervat de acțiunile Elenei de a veni în țară împotriva voinței regelui și a fost izgonită în cel mai rușinos mod. Presa a primit știri din partea unor persoane care confesau că prințesa a încercat în repetate rânduri să se sinucidă, știri care nu au fost adevărate.

Ispitită de gândul reîntoarcerii în Grecia, Elena a pus lucrurile în balanță. La final a decis să rămână în Florența, să amenajeze vila cumpărată astfel încât să servească drept casă ei, lui Mihai și rudelor din România și Grecia. Mihai o vizita de două ori pe an, în restul timpului ea și-a reluat activitățile preferate și a încercat să treacă peste amintirile negre ale trecutului.

Din Florența, prințesa Elena urmărea evenimentele internaționale din ce în ce mai îngrijorătoare. Carol a devenit dictator peste România. Rusia s-a aliat cu Germania. România se afla între cele două state, Carol încercând să-i facă pe plac lui Hitler. Fuhrerul a intrat în posesia zonei Ruhr, a anexat Boemia și Moravia. România a cedat teritorii însemnate statelor vecine.

Carol l-a numit ca prim-ministru pe Ion Antonescu, apoi a abdicat. Mihai devenise rege, iar Elena fusese invitată în România. Fericirea primelor zile în care Regina-Mamă a revenit în România a fost spulberată ulterior printr-o schimbare de 180 de grade din partea conducerii țării. România a fost trasă în război de partea Germaniei, după aceea a fost ocupată de comuniști, populația a cunoscut violența autorităților și înfometarea. Greva regelui Mihai nu a rezolvat situația. El și Regina-Mamă au părăsit țara, fiind părăsiți de puterile franceze și britanice în lupta împotriva sovieticilor și comuniștilor români.

Gândul că putea să revină în România și să stea alături de fiul ei, a înveselit-o pe prințesa Elena. Ea a fost așteptată la gară de Mihai, în toate stațiile a fost primită cu bucurie de popor. A mărturisit că s-a simțit ca prima dată când a venit la București. Viața ei părea din nou normală, participa la mese și la ceremonii. Mihai părea entuziasmat de noul său rol, de rege al României. Era hotărât să rezolve probleme țării și să restabilească prestigiul casei regale. Situația internă și externă a țării era îngrijorătoare, au sosit trupe germane în România, Garda de Fier l-a numit ca șef pe Antonescu și s-a decretat Statul legionar.

Bucuria revenirii nu a durat mult. Cutremurul a cauzat numeroase distrugeri în București și în întreaga Câmpie Română. Antonescu și-a schimbat părerea față de rege și Regina-Mamă. El urmărea să devin conducător asemenea lui Hitler, a trecut la controlul asupra armatei. Pentru a se asigura de siguranța persoanei lui Mihai, prințesa Elena a cerut să se întâlnească cu Hitler. I-a părut un om politicos, dar hotărât să se folosească de România.

Garda de Fier a sporit hărțuirea evreilor din țară, a ocupat sediile importante, provocându-l pe Antonescu. Acesta a trimis armata împotriva lor. Hitler avea mare încredere în Antonescu, considerând că el trebuia să se situeze deasupra lui Mihai care era încă tânăr și lipsit de experiență. Eliminarea definitivă a Gărzii a însemnat preluarea puterii în totalitate de Antonescu. El a invitat și mai multe trupe germane, paralel a rupt orice legătură cu Franța și Anglia.

Nu doar România trecerea printr-o situație delicată, Grecia era mai zdrobită. Familia regală, deci și fratele Elenei, s-a refugiat în Egipt, în timp ce germanii au intrat în Atena. Antonescu a devenit suspicios la adresa regelui crezând că ideile lui erau de fapt ale Reginei-Mamă Elena. El a cerut ca regele și Regina-Mamă să fie supravegheați non-stop. Au plecat o perioadă la Florența, dar războiul i-a urmărit și acolo. Întorși în România, zi și noapte trăiau cu frica bombardamentelor.

Scăpând de controlul Germaniei, susținătorii comunismului din România au favorizat plasarea țării sub conducerea Moscovei. Spre finalul războiului, în țară au venit mai mulți ruși cerând să fie numiți în poziții de conducere. Regele Mihai încerca să le țină piept, decretând pe alții în locul lor. Rezervele României au fost trimise periodic spre Moscova, populația românească suferind de înfometare. Sub amenințări continue, Mihai l-a acceptat în conducere pe comunistul Petru Groza, crezând că îl va putea controla prin oamenii politici români necomuniști. Aceștia au refuzat colaborarea cu Groza.

Pentru a pune capăt dezordinii, regele a intrat în grevă, fiind lipsit de orice activitate. Din guvern au fost înlăturați anticomuniștii. Au avut loc bătăi, arestări, violări și multe alte violențe. Franța și Anglia întârziau să ofere alte variante de rezistență pentru Regele Mihai. După sfârșitul războiului Antonescu a fost executat. Regele a înțeles că situația din țară nu se va schimba, astfel că el și Regina-Mamă au părăsit România, îndreptându-se spre Anglia, apoi spre Elveția.

După ce a părăsit România, Regina-Mamă și-a reluat viața în exil, perioada cea mai lungă trăită în Italia. Și-a găsit vila intactă, s-a instalat acolo cu fiul și nora ei. A găsit activități care să o liniștească, deoarece veștile din România și Grecia nu erau îmbucurătoare. Chiar și în străinătate, prințesa Elena era foarte apreciată, iar după moarte a rămas o emblemă.

Urmând soarta fraților ei din Grecia, Regina-Mamă a părăsit în 1948 definitiv România, urmând din nou drumul exilului. Ea și-a trăit ultimele trei decenii din viață în Elveția, fiind înconjurată de oameni care o prețuiau. Avea tot ceea ce îi trebuia: o grădină frumoasă, cărți, bijuterii, oameni dragi. Și-a păstrat simțul umorului, eleganța, prestanța și rafinamentul. A câștigat respectul și recunoașterea atât a soacrei sale, Regina Maria, cât și a femeilor din înalta societate românească. Mulți vedeau în ea o fire discretă, plăcută, agreabilă, dar cu un spirit critic deosebit.

Întoarsă în Vila Sparta, în Florența, Regina-Mamă s-a dedicat fiului ei, soției acestuia, Ana, iar în cele din urmă nepoatelor sale. A fost un sprijin constant pentru ei, dar i-a și plăcut educarea prințeselor. Spre sfârșitul vieții, find constrânsă financiar, dar și din cauza sănătății, s-a mutat la Lausanne. Acolo s-a stins din viață la 86 de ani.

Pentru că în al Doilea Război Mondial Regina-Mamă a salvat de la moarte mii de evrei, postmortem a fost înscrisă pe Zidul de Onoare de la Ierusalim și a primit titlul onorific de Dreaptă între Popoare. Numeroși evrei din Cernăuți au fost salvați de la deportare, respectiv mulți alții au primit permisiunea de a se întoarce în zonele din care au fost deportați.