Regina Ana
autor Melinda Erdei-Vörös, octombrie 2017

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
„Nanne”, așa cum era poreclită principesa Ana, viitoarea regină a României, s-a născut într-o familie de rang regal care totuși a trăit modest într-un cartier al Parisului până când a fost nevoită să ia drumul exilului datorită celui de-al Doilea Război Mondial. Fire puternică și creativă, principesa s-a bucurat în timpul copilăriei de căldura familiei sale și de jovialitatea fraților cu care se înțelegea foarte bine. Deși starea materială era precară, atât principesa, cât și frații acesteia au primit o educație foarte bună și formare profesională datorită perseverenței părinților.

Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut în familia regală a francezului René de Bourbon-Parma și a principesei daneze Margareta. În pofida titulaturii, familia Anei a fost una modestă. Ea a avut trei frați, Jacques, Michel și André, toți având titlul de principi. Familia era înrudită cu alte patru case regale din Europa: portugheză, austriacă, daneză, spaniolă. La botez, Ana a primit șase prenume reflectând toată descendența regală, dar pentru familia ei a rămas alintată „Nanne” după încercările fratelui Jacques de a pronunța „Anne”. Cu această poreclă Ana s-a simțit mai confortabilă decât cu numele protocolare.

Copilăria Anei a fost una fericită, având alături părinți înțelegători care au sprijinit-o moral. Relația cu cei trei frați a fost bazată pe afecțiune. Cel mai drag îi era Jacques, decedat în urma unui accident de mașină. Cât privește educația, părinții au înscris-o la școală și la cursuri de echitație, desen și scrimă. A citi a fost și a rămas pentru Ana o pasiune, fiind însetată de titlurile noi apărute pe piață. De la școală a rămas cu înclinații spre geografie și istorie, dar era mai atrasă de ceea ce putea munci în afara școlii.

În perioada interbelică, Ana împreună cu familia au petrecut mai mult timp în Italia și în Danemarca. În ambele locații, principesa a găsit modalități pentru a petrece timpul liber: se plimba cu bicicleta, pescuia, lua lecții de scrimă, se plimba prin grădinile bunicului Valdemar al Danemarcei. Îi plăceau mai mult activitățile precum jocul cu mingea decât jocurile tipice pentru fete. De asemenea, prefera gimnastica în comparație cu baletul.

Chiar dacă familia principelui Rene nu a fost una influentă, acesta a oferit copiilor săi o educație potrivită, iar viața de familie era una armonioasă. Protocolul i-a displăcut mereu principesei Ana. Aceasta prefera legăturile intime cu părinții și frații, oamenii de la care a învățat valori morale și totodată figurile la care se va raporta întreaga viață. Principesa a mărturisit că a avut părinți extraordinari.

Dintr-un interviu s-au aflat mai multe aspecte ce țin de principesa Ana. Culoarea ei preferată a fost albastrul mării, și anume toate nuanțele de albastru pe care le ofereau valurile mării. În materie de flori, le prefera pe cele sălbatice. Având o pasiune pentru citit, deși i-a fost greu să nominalizeze, a ales ca scriitori preferați pe La Fontaine pentru simplicitatea fabulelor și Charles Dickens pentru morala scrierilor. Îi plăcea muzica clasică, de care se folosea pentru a reține lecțiile de la școală. I-a avut ca preferați pe Beethoven, Chopin și Sain Saesin.

Ana a avut o adolescență diferită față de alte principese din aceeași perioadă. Pe de o parte, aflată în exil cu familia, aceasta s-a angajat în diverse centre comerciale pentru a aduce un venit suplimentar familiei. Pe de altă parte, după ce frații ei s-au înrolat, și principesa a devenit membră a Armatei Franceze luptând sub steagul țării pe fronturi europene și africane. A dobândit în perioada tinereții cunoștințe de infirmieră, de mecanic, de artă și de publicitate. Unele, ca și cunoștințele de mecanică, le-a valorificat mai târziu, altele precum pictura nu le-a deprins atât de bine.

Odată cu izbucnirea războiului, familia principesei a părăsit Franța și a pornit spre Portugalia, Spania, urmând să se stabilească în S.U.A. La New York, familia a dus o viață modestă, aproape de ceea ce înseamnă sărăcie. Principele René s-a angajat la o companie de gaz, iar principesa Margareta la un pălărier danez. Principesa Ana s-a înscris la un curs de artă, însă paralel era angajată la magazinul „Macy’s” unde vindea panglici și flori artificiale. A lucrat o perioadă la „Bloomingdale’s” pentru venituri suplimentare. A urmat și cursuri de publicitate pe care le-a finalizat în doi ani în loc de trei.

Înrolată în Forțele Franceze Libere, principesa Ana a servit pe frontul african, francez și german. La fel și fratele ei, Michel, a continuat războiul alături de francezi în Indochina, loc unde a fost capturat și cu greu a reușit să-și recâștige libertatea. Ana a urmat studii de infirmieră și de mecanic în orașele Casablanca, Rabat și Maroc. De-a lungul celor doi ani și jumătate petrecuți pe câmpul de luptă, principesa a fost avansată la rang de caporal, apoi locotenent, primind în cele din urmă decorația „Crucea de Război”.

În timp ce era șofer de ambulanță, principesa Ana avea drept animal de companie un îndrăgit cățel pe nume Whimpy. Anii războiului au îmbătrânit-o pe principesă comparativ cu tinerii de vârsta ei. Aceasta a cunoscut îndeaproape ce înseamnă suferința, moartea, munca, istovirea, refugiul. La sfârșitul războiului s-a stabili temporar cu câțiva ofițeri la castelul familiei de Hohenzollern din Sigmaringen. Distincții oferite principesei Ana au fost: Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga și Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta și Marea Cruce a Ordinului Coroana României.

În timp ce era șofer de ambulanță, principesa Ana avea drept animal de companie un îndrăgit cățel pe nume Whimpy. Anii războiului au îmbătrânit-o pe principesă comparativ cu tinerii de vârsta ei. Aceasta a cunoscut îndeaproape ce înseamnă suferința, moartea, munca, istovirea, refugiul. La sfârșitul războiului s-a stabili temporar cu câțiva ofițeri la castelul familiei de Hohenzollern din Sigmaringen. Distincții oferite principesei Ana au fost: Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga și Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta și Marea Cruce a Ordinului Coroana României.

Reîntoarsă în lumea civilă, principesa Ana a păstrat felul ei nonconformist de a trăi. Îi plăcea să muncească și găsea că munca aduce plăcere omului. Distracția pentru ea însemna a citi, a viziona un film în intimitatea casei, a asculta muzică. I se păreau ridicole ieșirile, balurile, a lua masa la restaurant. Toată viața s-a condus după aceste norme și a impregnat și copiilor ei un asemenea mod de viață.

Principesa Ana l-a cunoscut mai întâi pe regele Mihai din cele auzite de la mama ei, iar regele a cunoscut-o pe principesă dintr-un reportaj de pe frontul african. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la Londra și în scurt timp s-a oficializat relația prin logodnă și căsătorie. Unii consideră și azi că principesa a avut mult curaj să accepte să poarte titlul de regină a unei țări pe care o văzut-o pentru prima dată după cinci decenii de la căsătorie. Regina a mărturisit, însă, că alegerea ei a fost regele Mihai al României cu tot ce presupunea legătura lor, inclusiv exilul.

Ana auzise de regele Mihai din vorbele reginei Elena care era verișoara mamei sale. Și regele știa de existența Anei datorită unui reportaj realizat în timpul războiului. Reportajele transmiteau mai ales vești de pe front, iar unul realizat în Maroc o avea ca protagonistă pe Ana drept infirmieră. Regele a cerut să fie decupate fotogramele cu chipul principesei și transformate în fotografii.

Principesa și regele s-au întâlnit pentru prima dată cu ocazia nunții viitoarei suverane a Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Reintrată în rândul civililor de puțin timp, principesa l-a salutat militărește pe tânărul îmbrăcat în uniformă de mareșal, lovind călcâiele. Momentul amuzant a fost urmat de alte întâlniri. Regele trebuia să se adapteze la o nouă viață, având mai multe lacune. El a fost învățat în mare parte de principesă cum să se descurce cu lucruri puține și simple.

Ca urmare a neînțelegerilor dintre principesă și Papa Pius, nunta a avut la loc Atena la invitația Reginei Frederika. Din partea principesei a participat doar prințul Erik al Danemarcei care era protestant. Din partea regelui se afla la nuntă Regina-Mamă. Nu au lipsit regele și regina Greciei care au făcut posibilă oficierea ceremoniei la Palatul Regal din Atena. Cuplul, începând cu exilul regelui Mihai, a fost însoțit de câteva persoane fidele care. chiar cu prețul părăsirii familiilor lor, au urmat drumul regelui până în cele mai îndepărtate locuri precum Statele Unite. Cel mai devotat a fost generalul Petre Lazăr.

La câteva săptămâni de la întâlnirea din Londra, Mihai și Ana pleacă împreună la Lausanne, unde principesa acceptă cererea în căsătorie. În aceeași lună în care regele a abdicat, a avut loc logodna neoficială, iar anul următor a avut loc și nunta. Nunta nu a fost autorizată de Papa Pius al XII-lea, acesta a considerat că nu poate binecuvânta legătura dintre un ortodox și o catolică dacă urmașii nu vor fi catolici. Regele a respectat Constituția României conform căreia urmașii trebuiau botezați în rit ortodox, iar principesa Ana a hotărât să i se alăture viitorului soț chiar și cu prețul excomunicării acesteia din Biserica Catolică.

Imediat după nuntă a urmat un drum al pribegiei. Regele și regina s-au stabilit temporar într-o suburbie a orașului Lausanne. Acolo s-au născut primele două fete ale cuplului: principesa Margareta botezată după principesa Margareta a Danemarcei și principesa Elena după regina Elena a României. Față de Regina-Mamă, regina Ana a avut o mare stimă și a considerat-o un model de viață demn de urmat. În ceea ce-l privește pe regele Carol al II-lea, regina Ana a preferat să nu vorbească despre omul pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Viața în exil a însemnat pentru regele Mihai și regina Ana multă muncă pentru a putea susține o familia care în timp a ajuns la șapte membri. Fie că au locuit în Marea Britanie sau în Elveția, cuplul a reușit să găsească modalități de a asigura câștigul financiar necesar pentru un trai decent.

După ce a dat naștere celui de-al doilea copil, regina Ana și regele Mihai s-au mutat în Marea Britanie. Au locuit doi ani în satul Bramshill, apoi încă patru ani în satul Ayot Saint Lawrence. Pentru a-și asigura un trai de viață bun, cei doi au recurs la mai multe moduri de câștig financiar. Au pus bazele unei ferme de pui, apoi a unui atelier de tâmplărie. Unele piese executate erau vândute la târguri, altele le-au păstrat pentru a putea mobila propria casă. În această perioadă s-a născut și cea de-a treia fată, Irina.

După perioada petrecută în mijlocul englezilor, cuplul și fetele s-au mutat timp de zece ani în Elveția, la Versoix, în Vila Fantasia. Regina Ana i-a construit regelui un spațiu destinat unui atelier auto. În atelier, regele era secondat de regină. Cei doi reparau și restaurau jeep-uri. Regele i-a făcut cadou reginei două jeepuri cu care aceasta a participat la mai multe competiții și raliuri.

A urmat o nouă mutare a domiciliului, la Vila Serena. Această vilă a devenit simbolul Coroanei și a libertății. De aici, regele s-a angajat ca pilot de încercare. Mai multe săptămâni cuplul era despărțit căci regele lucra ca broker la Bursa din New York. Ultimele două fete s-au născut tot în exil, acestea fiind principesa Sofia și principesa Maria. Alături de activitățile care îi făceau deosebită plăcere reginei cum ar fi partidele de vânătoare din Germania sau Luxemburg, aceasta îl ajuta pe regele Mihai cu menținerea legăturii cu românii din România și cu cei din diaspora.

Regina Ana înregistra mesajul Regelui și îl transmitea postului Europa Liberă. Mesajul regal din noaptea Anului Nou era ascultat de români la radio. În afara acestui fapt, populația din România știa foarte puțin despre viața regilor în exil. Cuplul a scris și o piesă de teatru intitulată „Alegerea”. A fost publicată în limba română și cuprinsă în mai multe volume, dar nu a rulat niciodată în România. Piesa prezenta diferențele dintre sistemul capitalist și comunist, dar aborda și subiectul credinței în viața omului.

Cele cinci fete au crescut într-un cadru armonios și liniștit. În fiecare seara ascultau muzica pe discuri de vinil, vizionau filme sau se uitau la fotografii. Într-un interviu, regina a mărturisit că i-ar fi plăcut să deprindă arta picturii, dar în schimb s-a ales cu un aparat de fotografiat. În ciuda acestui fapt, l-a lăudat pe rege pe care l-a apreciat ca un profesionist în arta fotografică, păstrând și azi în ordine numeroase exemplare.

În perioada exilului, cu trecerea timpului și obținerea unui echilibru financiar, cuplul regal a călătorit în Grecia, Italia, Danemarca, S.U.A. și Africa. După 18 ani de căsnicie, cei doi și-au reînnoit jurămintele la Monaco în cadrul unei slujbe catolice. Evenimentul a condus la reacceptarea reginei în sânul Bisericii Catolice. În pofida acestui fapt, cele cinci fete au fost botezate în rit ortodox.

Regele Mihai a avut alături, și după exil, un grup de persoane devotate care l-au urmat indiferent de destinație: aghiotanți, mareșalul curții, secretarul cu familia, inspectori de poliție, cameriste, valeți. Aceleași persoane au contribuit în diverse moduri la bunăstarea cuplului regal și a copiilor. Educația celor cinci fete a fost finanțată în cea mai mare parte, așa cum s-a exprimat și regina Ana, de omul de afaceri Milică Marinescu.

Când i s-a permis accesul în țară, regina Ana nu a ezitat să îl reprezinte și să vorbească în numele regelui Mihai. A realizat numeroase acte pentru români: vizite, fondarea unor fundații, acordarea de patronaje, strângerea de fonduri, donații. A cunoscut țara foarte bine și i-a plăcut România, în special partea rurală unde considera că e concentrată esența și frumusețea poporului.

La câțiva ani după căderea regimului comunist în România, regina Ana a venit în România reprezentându-l pe regele Mihai. A vizitat mănăstiri, sate, orașe mici și mare. A străbătut toate regiunile României, vizitând biserici, școli, spitale, fabrici, magazine, muzee, biblioteci și alte instituții. Însoțitorii reginei nu au fost tot timpul oameni cumsecade, unii o conduceau spre locuri în care considerau că încă dăinuie spiritul comunist, dar de cele mai multe ori regina era aclamată și așteptată cu nerăbdare.

Regina Ana a murit la vârsta de 92 de ani în spitalul din Morges, Elveția. Aceasta a fost înmormântată la Curtea de Argeș, ziua înmormântării a fost declarată zi națională de doliu atât de România, cât și de Republica Moldova. Deși statul român nu a oferit nicio distincție militară reginei în timpul vieții, inițiativa decorării post mortem nu s-a putut realiza căci regulile Casei Regale nu permit acest lucru.

După reluarea contactului cu românii prin vizitele reginei Ana, multe persoane angajate în slujba Bisericii Ortodoxe și-au oferit sprijinul și suportul spiritual. Unele măicuțe au plecat la vila din Elveția și au rămas cu cuplul regal oferindu-și ajutorul. Mitropolitul Banatului, dar și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei trimiteau cu regularitate din personal pentru a fi aproape de rege și regină.

Cuplul regal a participat la serbarea a 50 de ani de căsnicie a reginei Elisabeta a II-a, la a cărei nuntă s-au întâlnit cei doi pentru prima dată. De asemenea, regele și regina României și-au aniversat diverse momente importante în contextul căsniciei în diverse țări, chiar și în România, având invitate numeroase familii regale europene. În același stil au fost sărbătorite zile de naștere, regina având aproape verișori din dinastiile regale.

Cu trecerea anilor și regelui i s-a permis intrarea în România, cuplului i s-au redat anumite proprietăți precum Săvârșinul, Peleșul sau Castelul Elisabeta. După prăbușirea blocului est-european, regina Ana, dar și regele au participat la numeroase evenimente caritabile și au susținut o serie de fundații. Regina a fondat fundația „Colecția Familiei Regale a României”, dar și o fundație dedicată fiicei sale, Margareta. Cuplul regal a vizitat Bucovina de Nord, dar și Cehia cu diverse ocazii. Regina, pasionată de pictură, a oferit Înalt Patronaj unei fundații aparținând pictorului Sorin Dumitrescu.