- 1. Situația țării după abdicarea lui Cuza
- 2. Venirea lui Carol în România
- 3. Familia și tinerețea lui Carol
- 4. Primii ani de domnie
- 5. Constituția din 1866
- 6. Războiul de independență
- 7. Ieșirea României din izolare
- 8. Relațiile României cu celelalte țări
- 9. România în drum spre Războaiele balcanice
- 10. Tensiuni în ultimul an de viață
- 11. Carol - omul, soțul și tatăl
- 12. Carol - viața privată la confluența intereselor statului
- 13. Castelul Peleş
Carol I
Regele care a obținut Independența
Timp de trei luni, între detronarea lui Cuza și venirea în țară a prințului Carol, în țară au circulat zvonurile venirii unui prinț belgian, mai apoi a celui prusac. Majoritatea poporului nu a înțeles plecarea lui Cuza și trăia cu gândul că acesta va reveni. S-a organizat un plebiscit pentru a afla voința poporului în aducerea prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul țării. Voturile au fost pozitive, dar s-a constatat și frica de necunoscut. Mai ales țăranii se temeau că noul domn le va schimba religia și le va lua pământurile.
1 din 4
După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, conducerea țării a căzut în mâna unei locotenențe domnești formată din Nicolae Golescu, colonelul Nicolae Haralambie și Dimitrie Sturdza. Marile Puteri s-au întrunit în câteva rânduri pentru a decide în recunoașterea situației sau dizolvarea unirii. Oamenii politici români au sperat în sprijinul francez, dar și cel prusac, prințul străin vizat pentru România fiind de origine prusacă. Carol a mărturisit că era la masă cu camarazii săi când a văzut anunțul locotenenței în diverse gazete prin care acesta era propus pe tronul României.
2 din 4
Pentru a avea argumente solide în fața marilor puteri, dar și pentru a-l convinge pe Carol de voința poporului român cu privire la venirea sa, s-a organizat un plebiscit. Pentru a se asigura de succesul plebiscitului, guvernul român a pus în mișcare aparatul de stat de la preoți, notari, primari la comisari și prefecți pentru a insufla poporului român calea dreaptă. S-a grăbit organizarea plebiscitului și pentru a pune capăt tendințelor autohtonilor de a revendica tronul țării.
3 din 4
Față de plebiscit au apărut și forme de rezistență și împotriviri. Unele localități încrezătoare în revenirea lui Cuza refuzau să-l aleagă pe Carol. Alte sate crezând că noul domnitor va modifica legea rurală și religia lor, astfel de teamă nu semnau plebiscitul. Unii țărani au făcut presiune la adresa notarului și primarului ca să transmită Bucureștiului refuzul categoric în privința figurii lui Carol. Chiar și unii parlamentari au găsit motive să se împotrivească, considerând că sub conduceri străine țara nu a avut niciodată de câștigat.
4 din 4
Atât la nivelul locuitorilor țării, cât și la cel al deputaților, voturile au fost concludente în aducerea principelui Carol pe tronul țării. S-a sperat la vremea respectivă că un principe străin va reuși să pună capăt încercărilor de curmare a unității naționale, respectiv România ar fi avut mai multe șanse de afirmare pe plan politic european. Actul alegerii lui Carol, acceptarea tronului și depunerea jurământului au constituit pentru Austria și Rusia lovituri grele.
Călătoria prințului Carol din Elveția în România a presupus o pregătire prealabilă. Prințul a călătorit cu identitate falsă, benficiind de paza a doi prusaci până la Turnu Severin. De acolo, politicienii români s-au ocupat de transportul domnitorului până în capitală. Amestecul de vechi și modern, contrastul dintre palatele bogaților și colibele săracilor, insalubritatea și foametea, l-au șocat pe Carol și l-au determinat să pornească un amplu proces de modernizare.
1 din 5
Fiind sprijinit de Otto von Bismarck și de regele Wilhelm, Carol a acceptat „provocarea” românilor. Într-o primă fază, a primit concediu din armată și a călătorit la Zürich pentru a obține un pașaport fals. Principele a primit numele Karl Hettingen și a pornit într-o falsă călătorie de afaceri la Odessa. Călătoria reală ce urma să o realizeze includea următoarele stații: Augsburg, München, Salzburg, Viena, Pesta, Timișoara și Baziaș. Traseul ales pe căile ferate austriece a fost unul periculos, căci între Austria și Prusia putea izbucni în orice moment un război.
2 din 5
Pe teritoriul austriac, principele prusac a riscat să fie împușcat dacă era descoperită adevarata sa identitate. Au existat momente tensionante de-a lungul traseului, în special la urcări și coborâri din tren, în sălile de așteptare, la trecerea granițelor. Ajuns la Baziaș, Carol a intrat în grija locotenentului Sergiu Lenș. După două zile de așteptare, principele a urcat pe un vas austriac, într-o cabină de clasa a II-a, alături de câțiva diplomați români, dar prefăcându-se că nu se cunosc pentru a evita orice complicații. La Orșova, Carol a fost transferat pe un vapor mai mic până la Turnu Severin, pământ românesc.
3 din 5
Primit fastuos la Turnu Severin, Carol a urcat într-o trăsură trasă de opt cai și a pornit spre Craiova. La noua destinație, principele a fost primit cu flori. La Piteși, Carol a fost așteptat de oamenii politici de vârf. După ce a rostit un discurs reprezentanților orașului, principele și-a continuat călătoria spre București. Însoțit de o escortă călare și alte 20 de trăsuri, Carol a intrat în dimineața zilei de 10 mai 1866 în capitală. Pentru momentul acesta s-au pregătit autoritățile decorând clădirile cu steaguri, ghirlande, mulțimea de pe marginea șoselelor scanda urale, arunca flori, elibera porumbei.
4 din 5
Traseul pe pământul românesc, de la Turnu Severin la București, i-a oferit principelui ipostaze ale realității românești: un continuu amestesc de sărăcie și bogăție. Carol a remarcat că dincolo de atârnarea ghirlandelor de pereții caselor, acestea se aflau în stare deplorabilă. Printre casele de vălătuci se afla Palatul domnesc, o casă cu un etaj, cu interior mobilat și întreținut, locuit cu câteva luni înainte de Cuza. În fața palatului, într-o mlaștină se rostogoleau porcii nederanjați de sunetul trâmbițelor și tobelor.
5 din 5
Carol a depus jurământul, citit de colonelul Haralambie. Domnitorului i s-au pus la dispoziție 100 000 galbeni, palatul de pe Calea Mogoșoaiei și palatul de la Cotroceni. Cu scopul învățării limbii române, i s-a adus ca profesor August Treboniu Laurian. Soldații participanți la detronarea lui Cuza i-au înmânat demisia din armată, însă Carol a respins actul ofițerilor. Scopul lui Carol era de a construi un viitor sigur, fără să țină cont de evenimentele trecutului.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Înlăturarea lui Cuza și ideea unui prinț străin
Alexandru Ioan Cuza are marele merit de a fi realizat Mica Unire prin sprijinul primit din partea populației moldovene și muntene. După ce a îndeplinit obiectivul românilor din cele două Principate, puterile politice au considerat că rolul său a luat sfârșit. Astfel, l-au detronat pentru a deschide un nou capitol în istoria României.
Regina Elisabeta a României
Prin căsătoria cu Regele Carol I, Elisabeta de Neuwied a devenit regină a României. Aceasta s-a implicat mai puțin în viața politică, dar a câștigat pe terenul instituțiilor caritabile și în valorificarea unor elemente specifice românilor. A impulsionat dezvoltarea culturii, a înființat spitale și a stimulat producția meșteșugărească.
Regele Ferdinand
Pe parcursul întregii sale domnii, Regele Ferdinand I a demonstrat că pentru țară se sacrifică în modul cel mai democratic. La alegerea poporului a declarat război țării sale de origine, iar rezultatele s-au materializat prin unirea tuturor românilor într-un singur stat. Pe lângă acest aspect, meritele sale sunt și de ordin diplomatic, politic și cultural.
Regina Maria
O fire englezească și libertină, Maria s-a căsătorit la o vârstă fragedă cu principele moștenitor al României. Adusă într-o țară complet necunoscută și pusă în fruntea unui popor străin, regina a devenit una dintre figurile cele mai importante, hotărâte și inteligente care a coordonat românii în război și în drumul spre unire.
Regența
Regența reprezintă o guvernare provizorie asumată de una sau mai multe persoane. În România, Regența a funcționat între anii 1927-1930, de la moartea regelui Ferdinand I și până la revenirea lui Carol în țară. Au fost desemnați trei regenți, dar care și-au exercitat funcțiile aleatoriu, fără prea multă implicare, motiv pentru care instituția nu a avut o reputație strălucită.
Carol al II-lea al României
Regele Carol al II-lea a ocupat tronul României după mai multe tentative de a renunța la acesta. Toate acțiunile sale ca principe moștenitor, soldat, soț și amant au fost calculate astfel încât să tragă foloasele de pe urma tuturor. A trecut peste sentimentele celor apropiați și celor mai puțin importanți pentru a obține ce și-a propus. Alături de punctele sale forte și binele adus țării, nu trebuie uitate defectele regelui care înainte...
Regina mamă Elena
Meritele Reginei Elena a României sunt numeroase, aceasta fiind caracterizată mai ales de dăruire și respect față de oamenii din jurul ei. Având un singur copil, viitorul Rege Mihai I, Regina-Mamă a investit toate resursele și toată iubirea în sensul formării și educării lui. Deși a fost prezentă mai puțin pe scena politică, acest lucru nu i-a anulat calitățile și actele de binefacere.
Mihai I al României
Regele Mihai a domnit de două ori. Prima dată pe vremea când era minor și a fost reprezentat de o Regență, iar apoi a reluat domnia după ce tatăl său a abdicat. Perioada de început a domniei a coincis cu al Doilea Război Mondial, România luptând pentru recucerirea teritoriilor cedate de Carol al II-lea. Continuarea domniei a stat însă sub semnul instaurării la putere a comuniștilor. Aceștia l-au forțat pe rege să abdice și i-au retras...
Regina Ana
- Carol I, Jurnal (1881-1887), vol. I, tradus de Vasile Docea, Ed. Polirom, București, 2007
- Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi, vol I, Ed. Enciclopedică, București, 2001
- Mihai Bărbulescu, Istoria României, Ed.Corint, București, 2014
- Silvia Irina Zimmermann, Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta, Ed. Curtea Veche, București, 2014
- Vasile Docea, Carol I și monarhia constituțională. Interpretări istorice, Ed. Presa Universitară Română, Timișoara, 2001