Regina Maria
Regina romantică și Mama răniților
autor Melinda Erdei-Vörös, mai 2017
O fire englezească și libertină, Maria s-a căsătorit la o vârstă fragedă cu principele moștenitor al României. Adusă într-o țară complet necunoscută și pusă în fruntea unui popor străin, regina a devenit una dintre figurile cele mai importante, hotărâte și inteligente care a coordonat românii în război și în drumul spre unire.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Copilăria prințesei Maria de Saxa-Coburg a fost un mozaic de întâmplări uimitoare și misterioase. Cu ochi de copil, aceasta a văzut lumea înconjurătoare cu părțile ei bune și rele, cu oamenii apropiați și dragi sau mai puțin agreabili. Figurile părinților, rudelor, a personalului și a prietenilor din copilărie au rămas vii în memoria prințesei poreclite Missy. Peisajele țărilor în care a călătorit, le-a asociat cu diferite persoane excepționale, culori sau parfumuri.

Regina Maria s-a născut al doilea copil a Mariei Alexandrovna Romanov și a lui Alfred de Saxa-Coburg. Mama sa era singura fiică supraviețuitoare a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, iar tatăl ei a fost al doilea fiu al reginei Victoria. În contrast cu mama ei care nu a reușit niciodată să iubească Anglia, micuța Maria împreună cu frații și surorile erau adânc legați de patria natală. Marinar și vânător înfocat, tatăl lipsea adesea de acasă, dar copiii îi purtau respect. Astfel, mama a fost cea care dăruia întreaga dragoste, autoritate și hotăra asupra tuturor aspectelor legate de casă și copii.

La vârsta de 12 ani, Missy s-a mutat cu familia ei în Malta, căci tatăl viitoarei regine a fost promovat la rangul de comandor al flotei mediterane cu cartierul general pe insulă. Despărțirea de locul natal a fost dublată de dăruirea tuturor jucăriilor posedate. Missy a avut două obiecte la care a ținut nespus de mult: statueta unui cal alb, respectiv o bombonieră ce imita culoarea aurului. Cei trei ani petrecuți în insulă au fost „de basm”, așa cum mărturisea regina, și au reprezentat cea mai fericită perioadă a copilăriei.

În afară de timpul petrecut la Eastwell și Osborne, Missy locuia restul anului la Londra, oraș ce îi displăcea din cauza mizeriei, fumului și noroiului. Nici plimbările în parc nu reușeau să o învelească, peste întreaga localitate dominând un nor cenușiu. Într-una din veri, Missy a vizitat Scoția, un loc din care nu a păstrat nici o amintire semnificativă. Tot cu ochi de copil a văzut pentru prima dată Rusia cu palatele ei uriașe, bisericile sclipitoare, mirosurile și culorile specifice.

Copilăria reginei Maria a fost una fericită, așa cum declara ea, o copilărie tipică a „unor copii bogați și sănătoși”. Casa, parcul, grădina, lacul din Eastwell reprezentau locurile unde și-a petrecut regina copilăria. Din fiecare loc, ea și-a păstrat câteva amintiri plăcute pe care, în pofida trecerii timpului, era capabilă să și le amintească: chipuri, mirosuri, înălțimile copacilor unde se juca cu frații ei, jocurile copilăriei, locurile înfricoșătoare. Un alt loc îndrăgit a fost Osborne, unde prințesa și-a petrecut vacanțele de vară, uitând de lume odată ce ajungea pe plaja plină de scoici.

Educația primită din partea mamei a fost una severă, așa cum a fost educată și aceasta de către țarină și țar. Spre deosebire de mama reginei care era ortodoxă, micuța Missy, cum era poreclită, împreună cu frații ei au fost crescuți în religia anglicană. Ceea ce a moștenit din partea mamei, a fost sănătatea puternică și rezistență la provocările corpului și timpului. Profesorii și metodele de predare se schimbau adesea, iar în suflet copilei Missy nu au reușit să aprindă dragostea pentru învățătură. Cele mai multe îndrumări pentru viață le-a deprins în timpul călătoriilor.

Când comanda flotei mediterane a luat sfârșit pentru ducele Alfred, acesta a preluat conducerea ducatului de Saxa-Coburg și Gotha. Împreună cu soția și fiicele sale, toți au părăsit Malta. Destinația următoare a fost orașul din centrul Germaniei, Coburg. În drum spre acesta, Missy a vizitat mai multe orașe, temple și ruine din Italia, de la Neapole la Pompei. Au savurat nopțile italienești cu muzică și poezie.

În Malta, Maria s-a îndrăgostit pentru prima dată, așa cum a mărturisit în memorii. Alesul a fost comandantul yachtului Surprise, căpitanul Maurice Bourke. El a fost un irlandez cu ochi albaștri, amuzant, generos și inteligent care a câștigat sufletul prințesei. Din partea vărului primar George, Maria a primit o ofertă de căsătorie, dar părinții prințesei au refuzat căsătoria între veri primari atât din considerente religioase, cât și politice.

Putem să numim tinerețe o perioadă scurtă de câțiva ani pentru prințesa Maria deoarece de pe băncile școlii din Germania, aceasta s-a trezit brusc ca fiind logodită cu principele moștenitor al României. În perioada petrecută la Coburg, Missy și frații ei au primit educația cu care trebuia să fie înzestrat orice copil de la curțile regale.

Tinerețea prințesei Missy a debutat sub semnul unei intense pregătiri științifice alături de doi profesori germani din orășelul Coburg. După cum a mărturisit prințesa, aceasta nu avea aplecare spre învățătură, ci mai mult spre lucruri practice. Astfel, era nemulțumită de fiecare dată când învățătura îi răpea din timp. Istoria și geografia i se păreau logice, dar îi era dificil să rețină toponimele și hidronimele, succesiunea epocilor și cronologia războaielor. Biologia îi displăcea, matematica i se părea încâlcită, teologia era un subiect prea complex pentru înțelegerea ei.

Timpul petrecut în Germania a condus la o schimbare spirituală pentru că Missy și frații ei au primit o educație în spirit luteran. Pentru confirmație, Missy a primit un colier împodobit cu mărgăritar, rubin și diamante. Printre schimbările intervenite se numără și intenția profesorilor de a insufla tinerilor o ură împotriva Angliei și dragostea față de germani.

În tinerețea prințesei, aceasta iar a fost despărțită de tatăl ei care era comandor în Devenport, mama ei se împărțea între locuințele din Coburg, Londra și Devenport încercând să petreacă timp cu toții. Copiii erau nevoiți să rămână aproape tot anul în Germania fiind ocupați cu învățatul. Doar duminicile erau lăsați la teatru, locul ideal pentru a face cunoștință cu Goethe, Shakespeare, Mozart, Verdi și alții.

Mama prințesei Maria considera că fetele trebuiau să se căsătorească înainte de vârsta de 20 de ani. Orice posibilitate de căsătorie era ascunsă de părinți pentru a nu trezi în copii ideea unui aranjament. Pentru că la vremea respectivă pretendenți existau cu sutele, Missy și surorile ei au fost introduse pe scena mondenă de la vârste fragede, spre nemulțumirea altor mame-regine ce doreau partide bune pentru prințesele lor.

Căsătoria dintre Maria și Ferdinand a avut loc în favoarea statului român care vedea prin legătura cu partea feminină o redresare a liniilor diplomatice dintre România și celelalte state europene. Cei doi s-au întâlnit la castelul împăratului Wilhelm al II-lea, logodna a avut loc într-un timp scurt, iar importanți oameni politici au trebuit să-și pună deoparte orgoliul pentru a accepta legătura.

Pretendenții prințesei Maria au fost numeroși încă de la început. Toate trăirile ei romantice din tinerețe se leagă de numele unor prinți dorinici de a o lua de soție, însă în decizia finală conta mai ales părerea părinților. Pentru prințesa Maria primii posibili soți nu i-au trezit în suflet decât bucuria de a petrece câteva momente în compania lor. Doar doi s-au remarcat și au determinat-o să-și imagineze viitorul cu aceștia, dar ambii erau din țări prea îndepărtate.

Logodna a avut loc într-un timp scurt, la Palatului de la Potsdam, urmată de un banchet de proporții mari în Insula Păunilor din lacurile Potsdamului. În spatele urărilor, luxului și petrecerii, Missy era îngrijorată de despărțirea de surorile ei, de părăsirea locurilor natale și a chipurilor familiare, pentru a deveni prințesă într-o țară despre care știa doar că se află „undeva la Răsărit”.

Maria și Ferdinand s-au întâlnit prima dată cu ocazia manevrelor imperiale anuale din Germania, la castelul împăratului Wilhelm al II-lea. Mama prințesei a fost invitată la eveniment cu cele două fiice mai mari, iar din partea României, regele Carol I l-a trimis pe nepotul și moștenitorul său, Ferdinand. La masa împăratului, cei doi au stat unul lângă altul. Discuțiile dintre aceștia au fost limitate, iar prințesa nu și-a dat seama dacă întâlnirea a fost o întâmplare sau totul a fost pus la cale.

Înainte de căsătorie, cei doi logodnici au trebuit să facă un scurt tur al Europei pentru a primi binecuvântările și acceptul acelora fără de care căsătoria nu ar fi avut loc. Printre aceia s-au numărat tatăl și bunica prințesei, regele și regina României, respectiv înalții prelați care trebuiau să se pună în acord cu legătura dintre un ortodox și o protestantă. Chiar și după căsătorie, vizita la Viena făcută lui Franz Joseph, a fost necesară din considerente politice.

Serbările religioase, cea catolică și cea protestantă, au fost urmate de câteva zile „de miere” pe care tânăra pereche le-a petrecut la un castel de vânătoare de lângă Sigmaringen. Drumul până în România a fost lung, iar viitoarea regină a României se simțea tristă din cauza despărțirii de familia sa și a locurilor dragi ei. În țară, căsătoria principelui Ferdinand a fost primită foarte bine datorită înrudirii prin mariaj cu aproapte toate curțile europene.

Planurile Mariei Alexandrovna pentru fata ei au inclus excursii, plimbări, vizite la muzee, expoziții și teatre. Acestea trebuiau să ajute la educația fetei, dar și să o obișnuiască cu viața ce urma să o aibă alături de un viitor rege. De-a lungul a două șederi, la Berlin și Munchen, Missy l-a reîntâlnit pe prințul Ferdinand. Primul lucru observat la prinț a fost râsul prin care încerca să își ascundă sfiala. Această însușire, prințul Ferdinand a păstrat-o de-a lungul vieții, dar nu a fost la fel de apreciată odată cu trecerea timpului.

Prințesa Maria s-a întâlnit cu regele Carol I al României care i s-a părut că exercită asupra soțului ei prea multă presiune, în loc să îl încurajeze, iar tot ce făcea prințul moștenitor era de a aproba tacit. Pe regina Elisabeta a României a vizitat-o la Neuwied. În afară că a găsit-o încântătoare, prințesa Maria nu a înțeles excentricitățile acesteia, iar de-a lungul vieții a fost nevoită să o mintă de mai multe ori pentru a nu-i curma entuziasmul legat de diferite obiecte sau persoane.

Pentru principesa Maria, România a reprezentat la început un tărâm necunoscut pe care l-a explorat cu drag și cu a cărui popor s-a familiarizat în timp. Aflată sub presiunea casei regale, dar mai ales sub cea a regelui Carol, principesa Maria s-a acomodat destul de greu în spiritul vieții românești.

La sosirea cuplului Maria-Ferdinand la Predeal au asistat garda de onoare cu muzică militară și populația care petrecea. A urmat slujba ortodoxă și multe vizite din partea doamnelor și domnilor din armată și partide politice pentru a dărui câte un mic cadou tinerilor. Noua viață a principesei Maria a stat inițial sub semnul solitudinii. Alături de ea au fost cele două cameriste și doamna de onoare. Musafirii nu o încântau, recepțiile erau obositoare. Principesa fusese obișnuită cu o viață liberă în care s-a supus câtorva reguli, iar în România era nevoită să se pună pe plan secund în favoarea altor persoane.

Principesa Maria a manifestat interes în atribuțiile principelui Ferdinand. Atâta timp cât Carol era regele, Ferdinand nu se răzvrătea și nu contesta nici o decizie a unchiului său. Atunci când critica, o făcea doar de față cu soția sa. În acest fel, cei doi erau supuși reglementărilor casei regale. O mai mare libertate au primit când Ferdinand a fost avansat colonel, iar Maria a devenit șeful onorific al regimentului de cavalerie 4 Roșiori. Principesa nu lipsea de la exercițiile militare, iar printre soldații români se simțea apreciată și importantă.

La scurt timp după venirea într-o țară străină, principesa Maria a născut primii doi copii botezați după regele și regina României. Nemulțumirile principesei erau numeroase. Aceasta a fost considerată pentru mult timp o englezoaică libertină, frivolă, care se preocupă de activități ieșite din comun și nu ține cont de etichete și tradiții. După nașterea copiiilor, i se reproșa vârsta tânără și lipsa de experiență. Principesa era ținută departe de prieteni și musafiri pentru a nu creea legături din frica regelui și a reginei de a vorbi prea mult și deschis despre unele subiecte ce priveau viața politică.

Tinerețea Mariei trăită în mare parte în România a stat sub umbra apăsătoare a regelui Carol I. Acesta nu îi permitea tinerei să se întâlnească cu oameni de vârsta ei decât în cadru larg și sub supraveghere. Abia cu trecerea anilor și creșterea copiiilor, cercul de prieteni a principesei Maria a început să se lărgească. Odată cu venirea principesei Maria în țară, s-a dat startul unor călătorii în România care la acea dată era o țară necunoscută atât pentru ea, cât și pentru soțul ei. Prin Ferdinand și regele Carol, principesa i-a cunoscut și pe principalii lideri politici români.

După eșecul reginei Elisabetei de a da urmași direcți pentru tronul României, în principesa Maria s-au pus nenumărate speranțe de a asigura destui pretendeți la tron. Obiceiurile libertine și răzvrătirea principesei nu au fost primite cu înțelegere nici de familia regală și nici de popor. Călăritul reprezenta pentru principesă un mod de a se regăsi pe sine. Acesteia i s-a oferit o iapă castanie pe nume Sulina, iar cu timpul principesa a dovedit că obiceiurile ei englezești nu reprezentau un pericol pentru tronul României. În decursul vieții, principesa a născut șase copii, trei fete și trei băieți.

O tânără protestantă trebuia să depună efortul de a se integra într-o lume ortodoxă mult diferă de viața ei anterioară. Principesa a sesizat diferențele începând de la lucrurile mari cum ar fi arhitectura clădirilor până la cele mai subtile detalii: amenajarea palatului regal, imitarea unor stiluri germane fără succes, modul de a desfășura diverse activități. La început, tânăra principesă și prințul moștenitor depindeau în mod absolut de regulile, deciziile și suportul material al regelui Carol. Abia după ocuparea Palatului Cotroceni și a Pelișorului, principii moștenitor devin mai indepedenți.

Regina Maria și-a executat datoria față de țară la cele mai înalte standarde. A construit spitale, le-a frecventat zilnic, a realizat călătorii prin toată țara, pe fronturi și în tranșee. A depus o activitate neîncetată pentru îngrijirea răniților, nevoiașilor, a familiilor sărace, a celor orfani. Copiii au fost de mare ajutor, Carol pe front și în Consiliul de Coroană, iar fetele în munca voluntară. Legăturile reginei cu rușii și englezii au reprezentat posibilități de sponsorizare, dar și de adăpost în caz de nevoie.

La scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial, regele Carol I a murit, iar Ferdinand și Maria au fost lăsați suverani în fața unui întreg popor. Bătrânul rege nu mai putea să sfătuiască noua pereche regală. Regele Ferdinand a continuat domnia cu un guvern liberal. A fost păstrată majoritatea personalului angajat de Carol I. Văduva regină Elisabeta s-a retras din București și a privit cum noua conducere demonstra o iubire mare față de țară. Ea a avut grijă de copiii reginei Maria în anii neutralității, aceștia iubind-o foarte mult pe mătușa lor.

În cei doi ani de neutralitate, regele și regina se aflau în momente de cumpănă, fiecare persoană venită în audiență pleda pentru o tabără sau alta și încerca prin diverse moduri să atragă România într-una din părți. Regina Maria era asaltată de scrisori venite din Germania și Rusia care cereau intervenția ei pentru intrarea în război sau ajutorul pentru căutarea celor dispăruți. Odată cu intrarea României în război de partea Antantei, regele și fiul său Carol s-au mutat la Scroviște, iar regina și ceilalți cinci copii, Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae și Ileana, în casa prințului Stirbey din Buftea.

Pentru regina Maria, războiul a însemnat mai ales îngrijirea răniților, iar în acest sens încă înaintea intrării României în război, ea a pus bazele unui spital. Bombardamentele țineau spitalele pline de răniți. Vizitele scurte ale reginei din Moldova aveau menirea de a supraveghea îngrijirea răniților. Unele spitale erau organizate în case particulare, altele se foloseau de o lumină slabă și câteva ustensile. Trenuri cu provizii soseau neîncetat din Rusia. Al șaselea copil al reginei, prințul Mircea, a murit în timpul războiului la vârsta de 3 ani de febră tifoidă.

Anul 1917 a continuat același ritm dezolant al anului de dinainte. Regina vizita în fiecare zi spitale, făcea pachete pentru soldați, avea în audiență rude, militari și diplomați din alte țări. Uneori avea răgazul de a-l vizita pe rege și îl sfătuia sau îl asculta pe acesta. Chiar și fetele Ileana și Maria o ajutau pe mama lor. Ele obișnuiau să ofere ajutor pe străzi celor nevoiași. Regina a început să scrie articole în ziarele citite de soldații români pentru a-i ajuta. În vara acelui an, veștile de pe front deveneau îmbucurătoare.

Utimul an al războiului a adus România în situații extreme când se vehicula subiectul încheierii păcii separate. Regina Maria prin fiul său Carol încerca să se impună în cadrul discuțiilor și Consiului de Coroană. Conform unor istorici regina Maria a fost singurul „bărbat” din conducere în momentele tensionante, iar stăruințele ei de a continua războiul au salvat țara și au permis realizarea unirii. De asemenea, activitatea ei desfășurată în spitale, în timpul călătoriilor și pe front i-au adus ca și recunoștință titlul de „Mama răniților”.

Reușitele războiului au bucurat o țară întreagă, de această dată unită. Regele și regina erau întâmpinați, după doi ani de agonie, în București. În toate localitățile era voie bună și se înălțau rugăciuni pentru cei morți în război. Anii războiului au fost lecții dure pentru rege, dar și pentru regină. Munca continuă a dat roade. Momente de suferință au existat, mai ales când regina era atacată de presa germană sau austro-ungară. Chiar și regele a fost descris în cele mai urâte moduri.

Regele Ferdinand și regina Maria au avut șase copiii. Aceștia nu s-au implicat direct și intens în educația și viața lor. Deși o perioadă i-au avut în grijă regele Carol I și regina Elisabeta, apoi doici și guvernante străine, copiii au crescut după propriile reguli. Nici dragostea mamei și nici frica de implicare a tatălui nu au ajutat la dezvoltarea copiilor.

Primul copil al cuplului regal a fost prințul moștenitor Carol, numit astfel după primul rege al României. Acesta a fost un copil răsfățat încă din copilărie. El a fost un copil curios care s-a interesat de situația țării de mic. Această deprindere a venit probabil din timpul petrecut cu regele Carol I. Copilul era pasionat de probleme militare și uniforme. Acesta a avut și probleme de comportament pe care părinții le-au rezolvat parțial prin trimiterea prințului Carol la Potsdam. Atașamentul lui Carol față de mama sa a fost foarte mare, dar acesta nu i-a iertat unele greșeli precum amanții față de care a dezvoltat ură.

Nicolae, al doilea băiat al cuplului regal, era în contradicție cu frații săi pe planul aparenței fizice. Era urât în copilărie, predispus la boli, era neastâmpărat, iar pentru a-l ajuta să își revină a fost trimis o perioadă la Nisa. A fost un copil hiperactiv, dar i-a lipsit agilitatea fratelui mai mare. A fost un copil îndrăgit de rege și regină. În anii de după moartea tatălui său a făcut parte din Regență. A avut două căsătorii, dar nu a lăsat urmași. O perioadă de câțiva ani a fost exclus din casa regală din cauza unei căsătorii cu o persoană de rang inferior.

Prima fiică, Elisabeta, a primit numele primei regine a României. Aceasta a fost crescută de primul cuplu de regal al României, dar atenție mai mare s-a acordat fratelui mai mare, Carol. Elisabeta era de o frumusețe rară în copilărie, multe doamne de la curtea reginei Maria și-au exprimat mirarea față de frumusețea aproapte sculptată a fetiței. În adolescență a început să se îngrașe spre dezamăgirea reginei Maria care nu a reușit să o îndrăgească deloc pe fata ei. A fost criticată și lipsa de ambiție a fetei, deși inteligentă, era foarte tăcută. A devenit regină a Greciei, dar a divorțat de George al II-lea fără a lăsa urmași.

Ileana a fost al cincilea copil, a cărei naștere a adus o mare bucurie cuplului regal. A fost cel mai ușor de crescut copil, fiind înzestrată cu mult bun-simț și cu inteligență emoțională. A fost cel mai îndrăgit copil de regina Maria, iar în decursul vieții frații ei erau foarte geloși de poziția privilegiată a fetei. A avut două căsătorii, iar din prima au rezultat șase copii. După a doua căsătorie a trecut la monahism sub numele de Maica Alexandra și a trăit până la moarte în SUA.

Maria, poreclită Mignon, a fost al treilea copil născut după o pauză de 5 ani. Aceasta a fost un copil blând, adesea supărat de frații mai mari față de care manifesta admirație. Trimisă mult timp în vizită în Germania, Mignon s-a făcut mai remarcată departe de casă. Lipsa ei de interes pentru modă și frumusețe, au reprezentat motive de supărare pentru regina Maria. Aceasta nu s-a împăcat cu pasivitatea fetei sale. A devenit regină a Iugoslaviei prin căsătoria cu regele Alexandru I și a lăsat trei urmași.

Ultimul copil s-a numit Mircea după domnitorul Țării Românești din secolul al XIV. A trăit doar trei ani căci s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. A fost înmormântat în timpul Primului Război Mondial la Cotroceni, iar după câteva decenii a fost reînhumat în capela de lângă Castelul Bran. Chiar și după moartea lui, regina Maria își aducea aminte de el și îl menționează adesea în memoriile sale.

Regina Maria a avut mai multe relații cu alți bărbați în timpul căsătoriei cu Ferdinand, iar acelea le-a recunoscut în memoriile sale sau au fost confirmate de membrii din suita sa.

Regina Maria a recunoscut existența idilei sale cu locotenentul Zizi Cantacuzino. Acesta era ofițet în regimentul de roșiori, era scund și nu foarte arătos. O perioadă, regele Carol I a reușit să îl țină departe de principesa Maria, dar fiind desemnat profesor de sport la Palat a început idila. În timpul vizitei la Constanța, cei doi au fost tot timpul nedespărțiți. Prin intervenția regelui Carol I, locotenentul a fost mutat într-un alt regiment. Un timp, Maria s-a separat de Ferdinand, iar aceasta a stat o perioadă în Germania până cand lucrurile s-au liniștit în țară.

Prințul Boris al Rusiei, văr primar al Mariei, s-a îndrăgostit de acesta în timpul unei vizite a principesei în Rusia. Se știa că prințul era un corupt din punct de vedere moral, dar acest lucru nu a deranjat-o pe Maria. În contrast, Ferdinand nu era încântat de vacanța soției sale în Rusia. În notele lăsate de regină, ea preciza că Boris era amuzant și harnic în opoziție cu Ferdinand. Într-o scrisoare adresată mamei sale, Maria preciza că nu mai era foarte îndrăgostită de soțul ei, însă nu l-ar fi părăsit pentru nici un alt bărbat.

William Waldorf Astor a moștenit cea mai mare avere în 1890 din SUA. Nu a fost primit în congres, astfel că s-a mutat în Anglia. Acolo și-a crescut copiii printre care și Waldorf Astor. Acesta era înalt, chipeș și școlit la Oxford. Legăturile lui cu Maria au fost controversate, unii susțin că au avut o relație platonică, alții declară opusul. O perioadă lungă de timp, Waldorf și David Astor au umplut golul din sufletul reginei, dar apoi ambii s-au căsătorit. Unii biografi recenți ai soției lui Waldorf susțin că soțul ei primea zilnic scrisori de la regina Maria, chiar și în timpul lunii de miere.

Colonelul canadian Joseph Boyle era un om impunător fizic și verbal. A fost marinar, boxer profesionist și un aventurier înstărit. A suferit o comoție cerebrală, dar a fost îngrijit în România sub atenta supraveghere a reginei și și-a revenit. A început să se implice în treburile Parlamentului din România, iar oamenii politici l-au detestat. Regina Maria l-a sfătuit să se retragă o perioadă. Au continuat totuși să corespondeze pentru mult timp.

Prințul Barbu Știrbey a fost membru al familiilor conducătoare din România. Era înalt, suplu și misterios, foarte apreciat de doamnele din București. S-a căsătorit cu verișoara sa Nadejda. El scria reginei scrisori și o însoțea la sesiuni de călărit în păduri. Avea o influență mare asupra reginei și își impunea cu ușurință punctele de vedere. Când România a intrat în război, regina s-a mutat în casa lui Barbu, iar acesta s-a retras într-o altă locuință. Totuși, acesta o vizita des pe regină și crezând în forțele ei o informa mereu despre politică și situația de pe front.

Când al șaselea copil al cuplului regal era pe patul de moarte, Barbu Stirbey a dat o dovadă de implicare foarte mare ceea ce a făcut majoritatea cercetătorilor să creadă că el a fost de fapt tatăl copilului. Este adevărat că dintre cei șase, doar Mircea a avut ochii căprui, pe când restul albaștri, cum îi avea regele și regina. În ultimele zile din viața copilului, regina și prințul nu s-au dezlipit de patul acestuia. Paternitatea nu a fost confirmată niciodată de Stirbey. A existat un zvon cum că ar fi fost și tatăl Ileanei, dar nici în acest sens nu s-au găsit dovezi clare.

Revenirea lui Carol în țară, lucru pe care regina îl dorise atât de mult, s-a dovedit a fi într-un final un lucru negativ pentru psihicul și starea financiară a reginei. Noul rege a preluat conducerea țării fără să țină cont de oamenii aflați în conducere, și-a impus propriile reguli și i-a pedepsit pe cei aflați în vizor. Limitarea părerilor mamei și apoi scoaterea ei din roluri de conducere și influențare au produs o ruptură între părinte și copil.

După moartea regelui Ferdinand, regina Maria a insistat ca fiul ei cel mare, Carol să fie readus în România și să ocupe tronul. Acesta renunțase la tron pentru a putea întreține relația cu Elena Lupescu. După cum a mărturisit Carol, acesta a fost șocat de moartea tatălui său, dar ținea mai mult la Elena astfel că a amânat să se întoarcă în țară. Conducerea a fost preluată de o Regență. În anii respectivi, regina a corespondat des cu Carol, l-a vizitat la St. Briac. A existat o perioadă de criză a Regenței, iar regina Maria plănuise să scape de București prin călătorii.

Călătoria reginei Maria plănuită în luna iunie a anului 1930 a prevăzut un traseu al Europei Centrale. La douăsprezece ore după plecarea reginei din București, fiul său Carol s-a întors în România. Omul politic Iuliu Maniu i-a impus acestuia trei condiții de reîntoarcere pe care Carol le-a acceptat inițial după care a acționat după placul său. Susținătorii lui Carol erau numeroși mai ales în armată. S-a creat o stare de incertitudine la nivelul Europei căci ziariștii o asaltau pe regină să afle dacă plecase intenționat din țară ca să nu-l vadă pe fiul ei preluând tronul.

După preluarea tronului de către Carol, reginei i s-au retras aghiotanții rămânând unul singur. Apoi regele Carol al II-lea a trimis încă unul drept spion. A urmat o perioadă de corecții în țară, totul se reordona și se rezolva. Părerea reginei nu mai era consultată. Toate veniturile reginei erau atent controlate și redistribuite de fiul ei. Banii lăsați de Ferdinand soției sale prin testament au fost preluați de Carol, iar regina ajunsese într-o criză profundă. Legăturile dintre mamă și fiu se deteriorează când acesta îi cere ca ea să întrerupă legătura cu fosta soție.

Noul rege a impus o fermă securitate în jurul reginei Maria, aceasta fiind urmărită, iar convorbirile sale erau raportate regelui. A interzis ca regina să primească prieteni la Palatul Cotroceni. O atitudine și mai clară de ură avea față de prințul Stirbey. Carol cunoscuse relația dintre mama lui și prințul din copilărie, iar în momentul revenirii sale în România, prințul s-a retras din funcții și a părăsit România. Carol era convins că prințul a mituit servitorii care să-l otrăvească pe rege.

Nu doar regina a avut de suferit după comportamentul lui Carol. Acesta programa întâlniri cu ea, după care anula în ultima clipă, iar când regina a plecat în străinătate, Carol a făcut posibilă amânarea întoarcerii sale. După căsătoria surorii sale Ileana, aceasta putea veni în România doar o lună și jumătate pe an și exclusiv cu aprobarea regelui. Pentru a câștiga popularitate, Carol s-a folosit de fratele său Nicolae.

Deteriorarea stării de sănătate a reginei Maria poate fi așezată pe fondul neînțelegerilor din familie și a deceselor din rândurile rudelor. Aceasta a reușit pentru câteva luni să își revină, dar șansele de recuperare totală erau slabe. Carol al II-lea a rămas mult timp neimplicat în situație. Ceilalți copii nu își puteau vizita mama din cauza interdicțiilor regale.

Reginei Maria i s-a propus o vizită la Londra care avea drept scop publicarea primului volum al autobiografiei sale. Criticii deși au acuzat volumul pentru incoerența cronologică, au apreciat abundența portretelor. Regina a fost asaltată de reporteri. A fost invitată și în Scoția. Alături de ziariști, regina a primit vizita unor vechi prieteni. După publicarea și celui de-al doilea volum, cele două au fost traduse în română. S-au solicitat traduceri în germană, poloneză, cehă, suedeză, italiană, maghiară și japoneză.

Reîntoarsă în țară, golul dintre regină și fiul aflat la conducerea țării se adâncea tot mai mult. Regina acuza că Elena Lupescu profita de pe urma situației fiului ei. Mama regelui era tot mai izolată de familie și prieteni. Fostul amantal reginei, prințul Stirbey a fost expulzat din România. din sfera politică regina era complet scoasă. Cu timpul s-a instalat fascismul și antisemitismul, iar părerile ei zăceau în gândurile personale pe care nu avea cui să i le împărtășească.

Carol era nemilos față de mama sa. La trecerea unei vămi, reginei i s-a cerut să își predea bagajele ca acestea să fie verificate de regele însuși. I s-a interzis inaugurarea unei aripi a propriului spital și a fost acuzată de complot împotriva regelui. Ultima acțiune care a dus la o ruptură definitivă a fost interezicerea legăturii directe a reginei cu guvernul român. Aceasta trebuia să trimită dispoziții prin intermediul casei regale. Față de frați a adoptat aceeași atitudine. Pe Nicolae l-a exclus din casa regală pentru o căsătorie morganatică, adică cu o persoană de rang inferior.

Starea de sănătate a reginei s-a deteriorat rapid. Hemoragia internă era de neoprit, iar doctorii nu găseau sursa sângerării. Este suspectă atitudinea regelui Carol al II-lea față de starea în care se afla mama sa. Nu a depus nici un efort pentru a o trimite la un spital sau a-i aduce medici din străinătate. O perioadă de ameliorare a fost urmată de rapida deteriorare a stării de sănătate. De data aceasta regele a intervenit prin solicitarea unor medici din Franța, Italia, Germania și Austria. Inevitabilul deces a avut loc în anul 1938, iar ziare europene și-au manifestat admirația față de o persoană puternică și patriotă.

Construit în perioada anilor 1889-1902 și inaugurat un an mai târziu, Castelul Pelișor a fost reședința principilor moștenitori ai tronului României, Ferdinand și Maria. Decorația interioară a fost realizată după planurile principesei Maria. Încăperile castelului reprezintă atracții mai ales datorită culorilor vii și puternice care scot în evidență elemente ornamentale naturale și zoomorfe.

Castelul Pelișor a fost construit după planurile arhitectului ceh Karel Liman care a realizat o sinteză între elementele germane, românești și internaționale. La baza proiectului a stat serie de cerințe ale regelui Carol I. Arhitectul a adăugat elemente tradiționale precum turnuri acoprite cu gresie colorată. S-a ținut cont și de solicitările principesei Maria de a insera câteva elemente de Art Nouveau așa cum au apărut ele în forma românească: compartimentarea și divizarea spațiului.

Decorația interioară s-a schimbat de mai multe ori. Decoratorul principal a fost vienezul Bernhardt Ludwig, dar poartă și amprenta principesei Maria. Viitoarea regină a dorit ca întregul efort depus în înfrumusețarea reședinței princiare și mai apoi regale să fie și pe placul poporului, motiv pentru care s-au inclus elemente naționale. Se regăsesc în decorație linii îndrăznețe, culori vii și puternice, romantismul și îndrăzneala reginei.

În actul de inaugurare al castelului se preciza că acesta a fost clădit din inițiativa regelui Carol cu scopul de a oferi o reședință pe măsura principilor moștenitori. Inaugurarea a fost asistată de regele și regina României, principii moștenitori, înalți prelați, reprezentanți ai armatei, oameni politici și de cultură, precum și câțiva localnici.

Pelișorul a fost conceput ca o replică la scară mai mică a Peleșului, având doar 99 de încăperi. Mobilele au fost realizate de meșterii de la Sinaia. Una din atracțiile castelului este dormitorul de aur în care mobila de lemn de tei aurit cu motive bizantin se îmbină cu frunzele de ciulin, simbolul locului natal al reginei Maria. O altă atracție este camera de aur în care elementele celtice și bicantine aurite culminează cu luminatorul în formă de cruce de pe plafon.

Biroul reginei Maria poartă caracteristicile stilului brâncovenesc prin coloane și mobilier. Scaunele și masa poartă însemnele reginei: crucea și crinul. Biroul regelui Ferdinand este la fel de solemn, decorat cu mobilier de inspirație german. Cei doi suverani au strâns o impresionantă colecție de artă în stil Art Nouveau european, castelul găzduind lucrări aparținând lui Emile Galle, fraților Daum, americanului Tiffany. În aceeași perioadă, regina Maria a patronat mișcarea artistică românească a „Tinerimii”.