Holocaustul
În România, Holocaustul denumește prigoana și exterminarea evreilor și țiganilor în teritoriile controlate de statul român. A început de la primele legi anti-evreiești și a durat până la lovitura de stat din 23 august 1944.
1 din 4
Ascensiunea ideologiilor politice antisemite din Europa interbelică s-a manifestat și în România, începând cu guvernarea Goga-Cuza. Acest guvern a revizuit și a retras cetățenia majorității românilor de etnie evreiască. Politica de stat discriminatorie la adresa comunității evreiești a continuat în perioada dictaturii regale a lui Carol al II-lea. A culminat cu măsurile guvernului legionar și ale regimului antonescian.
2 din 4
Desfășurarea campaniei militare împotriva URSS-ului a adus un nou val de victime la est de Prut. Aproximativ 16.000 de etnici evrei au pierit în fața unor unități ale armatelor române și germane, cu concursul Einsatzgruppe D și al unor localnici ucraineni. Einsatzgruppe D era un grup paramilitar de intervenție, operat de SS. Misiunea sa principală era „anihilarea evreilor, țiganilor și comisarilor politici”, în cadrul „soluției finale a problemei evreiești”. Dintre cele 5.000 de victime ale masacrului de la Odessa, cei mai mulți erau evrei, uciși în urma represaliilor.
3 din 4
Regimul antonescian a preferat deportarea minorităților etnice neagreate, în zona de administrație militară românească de la est de Nistru, Transnistria. Lipsa oricăror condiții de trai acolo, a condus la moartea prin frig, foame, boli și execuții a peste 15.000 de evrei și țigani. Spre finalul regimului, Antonescu a acceptat varianta emigrării în Palestina, dar însoțită de deposedarea de bunuri.
4 din 4
Peste jumătate din populația de etnici evrei de pe teritoriul fostei Românii Mari, 420.000, și peste 11.000 de etnici țigani au fost victime ale autorităților române, ale celor maghiare din Transilvania de nord-vest, ale lagărelor de exterminare naziste și ale pogromurilor tolerate de stat.
Antisemitismul din România a luat amploare în perioada interbelică. La această situație a contribuit și apariția unor grupări politice de extremă dreaptă, declarate ca antisemite: Liga Apărării Naționale Creștine și Legiunea Arhanghelului Mihail sau Garda de Fier. Aceste grupări se încadrau în contextul european al momentului. Acestora li s-au adăugat materialele scrise din literatură și presă, aparținând unor personalități, precum Octavian Goga sau Nichifor Crainic.
1 din 4
Pentru prima dată, antisemitismul a devenit politică de stat, în timpul guvernării Goga-Cuza. Cabinet efemer, a servit jocurilor politice făcute de regele Carol al II-lea. Acest guvern a introdus prima lege anti-evreiască din România, în anul premergător conflictului mondial, denumită Legea revizuirii cetățeniei. Aproape jumătate dintre românii de etnie evreiască și-au pierdut cetățenia prin aplicarea acestei legi: 391.191 de persoane, dintr-un total de circa 800.000.
2 din 4
Prin ultimatum-ul sovietic, România ceda URSS-ului Basarabia, Bucovina și ținutul Herța. O parte a opiniei publice, unii politicieni și grupările extremiste au căutat „țapul ispășitor”, identificându-l în persoana întregii comunități evreiești din România. Totuși, adevărații vinovații erau „ascunși la vedere”: lipsa unei educații de calitate, corupția politică și din administrație, lașitatea politicienilor și erorile regelui Carol al II-lea.
3 din 4
Pentru a câştiga bunăvoinţa lui Hitler şi a lui Mussolini, oficialităţile de la Bucureşti au început să folosească un vocabular împrumutat din ideologia fascistă şi naţional-socialistă. S-au luat măsuri în conformitate cu noua orientare politică. Între acestea, se înscrie decretul-lege privitor la „starea juridică a locuitorilor evrei din România”. Aceştia erau împărţiţi în trei categorii, în funcție de dobândirea cetățeniei române și de momentul acordării acesteia. Un alt decret interzicea căsătoriile „între evrei şi românii de sânge.”
4 din 4
Dezorientați și frustrați de pierderea regiunilor luate de sovietici, unii români s-au răzbunat pe etnicii evrei. Era efectul propagandei care spunea că evreii îi „invitaseră” pe sovietici în respectivele teritorii. Violențele au debutat cu bătăi și crime sau aruncări ale evreilor din trenurile aflate în mers. Atmosfera antisemită apăsătoare devenea treptat una violentă.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Viața politică internă
Principala problemă din viața politică românească în perioada dintre cele două războaie mondiale a fost lupta între democrație și autoritarism.
Convenţia de Armistiţiu
Evoluţia situaţiei de pe front după bătălia de la Stalingrad a determinat conducerea română să găsească o cale cât mai avantajoasă pentru a ieşi dintr-un război ai cărui învingători se cunoşteau deja. Guvernul român, de acord cu opoziţia, reprezentată de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu a iniţiat tatonări, discuţii şi negocieri în vederea scoaterii României din războiul dus de partea Germaniei şi chiar regândirea alianţelor ţării.