Burebista
Prima încercare de coagulare statală a lumii dacice
82 - 44 î.Hr.
autor Moise Gheorghe, februarie 2018
În ultimul secol al erei pre-creștine, evoluția politică și militară a Republicii Romane a determinat o reacție naturală de apărare a lumii tribale dacice: hegemonia lui Burebista. Prin îmbinarea celor două metode clasice, diplomația și războiul, acest rege dac, inițial liderul unei uniuni de triburi, a reușit să-și extindă dominația asupra lumii dacice. Acțiunile sale au supus chiar și câteva triburi celtice, precum și coloniile grecești din Scythia Minor, importante prin activitatea lor economică. Coagularea triburilor dacice sub un singur stăpân nu putea scăpa atenției romanilor. Interesele acestora din zona balcanică erau direct primejduite de prezența chiar și a unui stat dacic încă în stadiu embrionar. Implicarea lui Burebista în războiul civil dintre triumvirii Pompeius și Caesar a constituit picătura care a umplut paharul. Totuși, plănuita campanie a dictatorului Iulius Caesar în Dacia a fost împiedicată de chiar asasinarea acestuia. Evenimentele interne din statul roman acordau, astfel, un răgaz de peste un secol lumii dacice.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
La începutul secolului I î.Hr, în teritoriile dacice aveau loc schimbări majore. Regele tribal Burebista, stimulat cel mai probabil de cucerirea romană a peninsulei Balcanice, își impunea hegemonia asupra triburilor daco-getice. Această reacție a lumii dacice nu putea trece neobservată, fiind documentată de scriitori antici, greci și romani.

După spusele lui Strabon, istoric și geograf grec contemporan al regelui dac, „ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine, ajungând să fie temut chiar și de romani”.

În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății dacice, consolidarea aristocrației tribale militare și transformarea ei în clasă politică, iar pe plan extern migrația celților și amenințarea Republicii Romane au constituit un mediu prielnic pentru încadrarea triburilor dacice sub hegemonia lui Burebista. Cel mai probabil, acesta a fost la origini liderul unei uniuni de triburi din interiorul arcului carpatic.

Burebista își impunea autoritatea asupra coloniilor grecești de pe litoralul septentrional și apusean al Mării Negre, de la Olbia, aflată la gurile Bugului, și până la Apollonia, situată pe țărmul golfului Burgas în Tracia. Orașe care s-au opus, precum Olbia, Histria si Messembria, au fost asediate, suferind grave distrugeri și fiind obligate să accepte apoi garnizoane dacice. Burebista ajunge astfel stăpânul ținuturilor de dincolo și de dincoace de Dunăre, devenind „cel dintâi si cel mai mare dintre regii din Tracia”, după cum îl numea o inscripție greacă contemporană.

Aflat la apogeul puterii, Burebista era pe punctul de a interveni în coflictul civil din statul roman dintre Iulius Caesar și Pompeius. Monarhul dac trimitea în preajma bătaliei de la Pharsalos, lui Pompeius, ca sol, pe Acornion din Dionysopolis. Înfrângerea și moartea lui Pompeius Magnus făceau ca oferta de alianță a lui Burebista să nu se materializeze.

Singura știre despre dispariția lui Burebista provine de la același Strabon. Potrivit acestuia, regale „a pierit din pricina unei răscoale mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui”. Nu se poate spune cu precizie nici cine au fost conjuratii. S-a formulat si ipoteza că, deoarece politica lui Burebista amenința să împingă Dacia într-un conflict cu Roma, însuși Deceneu, Marele Preot, l-ar fi înlăturat pe acela al cărui principal consilier și colaborator fusese.

Descoperirile arheologice din zona fortificațiilor de pe munții Orăștiei demonstrează că originile puterii lui Burebista se aflau în dezvoltarea societății dacice din Transilvania actuală. Aceasta a manifestat o mai rapidă evoluție față de cea din exteriorul Carpaților, posibil datorită prezenței zăcămintelor de minereuri feroase și prețioase din Munții Apuseni.

A avut Burebista „o reședință regală”? Trei locuiri sunt luate în calcul: Costeşti, Sarmisegetuza Basileion şi Popeşti. Argumentul pentru Costeşti are la bază vechimea cetăţii din Munţii Orăştiei. Unii istorici cred că reședința s-ar fi aflat unde se afla Burebista, adică una itinerantă. În privința Sarmizegetusei Basileion, nu există dovezi stratigrafice de pe vremea lui Burebista. Probabil că aceasta era doar o cetate regală de refugiu. C. Daicoviciu crede că în Transilvania s-ar fi aflat centrul de putere pentru că numai aici se constată o continuitate a regalităţii şi un sistem de fortificaţii coerent. Totuși, multe cetăţi ori nu au existat pe vremea lui Burebista, ori au fost folosite şi după cucerirea romană.

În timpul lui Burebista nu s-a bătut monedă în nume propriu regelui dac. Dacii au preferat falsificarea denarului republican roman. Moneda bătută în numele unui rege este unul dintre indicatorii unui stat centralizat, aici lipsind. Burebista, poate din cauza preocupărilor militare, nu a dat stăpânirii sale o formă coerentă, nereuşind să atingă etapa de stat. Fărâmițarea politică rapidă de după dispariția sa contribuie la această teorie. Despre succesorii lui Burebista, precum Deceneu și Comosicus, istoricii consideră că i-au urmat acestuia doar în zona de sud-vest a Transilvaniei, posibil în una din cele 4, apoi 5, părţi care au rezultat după împărţire.

O controversă privește stăpânirea lui Burebista: a condus un stat centralizat sau o uniune de triburi? Istoricul Karl Strobel propune teoria unei formaţiuni politice şi militare efemeră. Ideea de stat sclavagist, avansată de istorici precum Constantin Daicoviciu, a fost abandonată, din moment ce nu poate fi dovedită existenţa sclaviei la daci ca bază economică. Statul tributal, care presupune coexistenţa proprietăţii private cu cea comună, organizarea în obşti, este și el greu de aplicat stăpânirii lui Burebista. Sunt prea puţine izvoare care să permită folosirea formulei de „statul dac”.

Una dintre cele mai menționate instituții de către antici ale perioadei lui Burebista a fost armata. Cifra de 200000 de soldați avansată de Strabon este, evident o exagerare. Armata, însă, pare a nu fi una permanentă, ci mai degrabă adunată în stare de război. O instituţie care a sprijinit regalitatea pare să fi fost religia, care implica şi o dimensiune juridico-morală importantă, după cum reiese şi din „reforma” lui Deceneu: renunțarea la vin și ascultarea de poruncile autorității supreme.

„Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista s-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine, ajungând să fie temut chiar și de romani”, afirma Strabon.

De la Iordanes ne-au parvenit cele mai importante informații despre Burebista. În opera sa, Getica, numită eronat astfel, deoarece trata istoria goților și nu a geților, Iordanes a inserat informații de la Dio Chrysostomus despre geți. Confuzia lui Iordanes a făcut posibilă păstrarea unor informații care, altfel, ar fi fost pierdute pentru totdeauna. Iordanes plasa începuturile domniei lui Burebista pe vremea dictatorului roman Sulla, adică aproximativ 82 î.Hr.. Totuși, o inscripție grecească din colonia pontică Dionysopolis avansează o altă dată discutabilă pentru începuturile autorității lui Burebista, probabil ani 70-60 î.Hr..

Probabil că pașii spre o autoritate centrală asupra triburilor dacice au premers domnia lui Burebista. Este cert faptul că existau uniuni de triburi, practic etape intermediare între statutul tribal și cel statal în accepțiune antică. Pericolul roman, cel mai probabil motiv pentru impunerea supremației lui Burebista în lumea dacică, nu a fost singurul. Cu puțin timp înainte, triburi ale celților boi sosiseră dinspre vest, coborând pe malurile Dunării, atingând cursul Tisei la vărsarea în fluviu. o Campanie a dacilor împotriva lor era necesară pentru a elimina acest pericol, secundar față de cel al Republicii Romane.

Exagerând, Strabon preciza că „pe boii de sub conducerea lui Critosiros și pe taurisci i-a șters de pe fața pământului” Burebista. Adevărul este că tauriscii au plecat spre Noricum iar boii spre Gallia, fiind anihilați complet de Iulius Caesar peste câțiva ani. Totuși, dovezile arheologice atestă continuarea locuirii celtice în teritoriile dominate acum de Burebista până la Dunărea mijlocie și Morava. Atacurile dacice par sa fie confirmate de multele tezaure monetare celtice, rămase îngropate între Dunăre, Tisa și Viena. Astfel de tezaure au fost identificate la Deutsch Iahrendorf, Stupova, Bratislava sau Simmering. Câteva monede celtice, probabil pradă de război, au fost găsite în zona dacică la Noul-Sibiu și Tămădăul Mare.

Extinderea autorității lui Burebista către Apus i-a făcut pe unii dintre romani să spere la o confruntare a acestuia cu căpetenia germanică Ariovist. Acest fapt nu a avut loc: Ariovist era interesat de teritoriile galilor iar Burebista s-a orientat spre Răsărit, către pământurile pontice. Cu câțiva ani înainte, Republica Romană ajunsese să se impună în fața coloniilor grecești de la Marea Neagră, prin intervenția lui M. Terentius Varro Lucullus. Nemulțumite de abuzurile guvernatorului roman al Macedoniei, C. Antonius Hybrida, coloniile se revoltau în scurt timp. Probabil că acest eveniment a creat un cadru favorabil pentru intervenția lui Burebista în regiunea pontică.

Instituirea unei autorități dacice asupra coloniilor grecești de la Pont ar fi adus lui Burebista atât avantaje militare cât și economice. Strategic, învăluirea spațiului dacic printre Dunăre și Mare de către romani era, deocamdată, oprită. Economic, veniturile grecilor din colonii puteau stimula creșterea autorității și capacității defensive a teritoriilor controlate de regele dac. Sub aceste auspicii se extindea către Marea Neagră hegemonia regelui Burebista.

În câțiva ani, Burebista reușea să se impună asupra unor populații, majoritatea triburi dacice, într-un spațiu cuprins între Dunărea de mijloc și Marea Neagră, Carpații Păduroși și munții Haemus. Astfel, monarhul dac ajungea „temut și de romani deoarece trecea Istrul fără teamă și jefuia Tracia până în Macedonia și Illyria”. Strabon avansa o cifră exagerată pentru armata aflată la ordinele lui Burebista: 200000 de soldați.

Karl Strobel, în Dacii. Despre complexitatea mărimilor etnice, politice și culturale ale istoriei spațiului Dunării de jos, afirma: „Campania lui Burebista din anul 55 î.Hr. împotriva cetăților de la Pontul Euxin nu poate fi înțeleasă decât pe fondul vacuumului de putere cauzat de căderea lui Mitridates al VI-lea Eupator și de retragerea lui Pompei din Orient, precum și ca o consecință a revoltei reușite din anii 62-61 î.Hr. împotriva lui Caius Antonius Hybrida”.

Prima cetate grecească de pe litoralul pontic atacată de dacii lui Burebista a fost Olbia. Aceasta se afla în nord, la vărsarea Bugului în Mare. Aceasta a fost cucerită și devastată de daci, probabil în alianță cu numeroasele triburi bastarne din zonă. Colonia de la gura Nistrului, Tyras, a împărtășit aceeași soartă.

Decretul în cinstea lui Aristagoras povestește despre „nenorocirea care s-a abătut asupra orașului”, adică despre cum dacii au asediat, cucerit și distrus zidurile de apărare ale Histriei. Zona rurală a coloniei a fost ocupată timp de trei ani de către armata dacică și mulți locuitori ai cetății au fost capturați, trebuind să fie răscumpărați de apropiați.

O parte a locuitorilor coloniei Tomis, astăzi Constanța, au fost nevoiți să fugă pentru a scăpa de asediul la care Burebista a supus orașul. Evenimentele au decurs asemănător și în cazul Callatis-ului, Mangalia din zilele noastre.

O inscripție grecească de la Messembria le aduce laude strategilor coloniei care s-au remarcat în luptele împotriva dacilor. Messembria, ca și Apollonia, a fost nevoită să recunoască suzeranitatea lui Burebista. Un adevărat exod de populație a avut loc în cazul coloniei Odessos. Singura colonie care nu a avut de suferit de pe urma ofensivei dacice a fost Dionysopolis, aceasta întreținând de ceva timp relații cordiale cu regele dac. Într-un decret, locuitorii Dionysopolisului îl numeau pe Burebista „cal dintâi și cel mai mare rege din Tracia”.

Creșterea statului dac până la hotarele stăpânirii suebului Ariovistus a fost privită de Roma cu îngrijorare. O alianță a dacilor cu suebii putea deveni dificil de învins. Caesar făcuse ca Senatul să-i atribuie provinciile Galliei Cisalpine și Illyriei, de unde putea ține sub observație și contracara mai ușor eventualele acțiuni ofensive ale suebilor. Implicarea de mai târziu a lui Burebista în conflictul civil roman a fost pe punctul să declanșeze o invazie romană în Dacia cu peste 150 de ani înainte de Traian și Decebal.

Campania militară din vest a lui Burebista împotriva celților boi ar fi putut constitui scânteia declanșatoare unui conflict militar între daci și Republica Romană. Brusca schimbare de direcție a expansiunii dacice, către Marea Neagră, a evitat acest lucru. În plus, Iulius Caesar avea ochii ațintiți către Gallia, pe care o și invada la scurt timp. Tulburările interne ale statului roman din timpul Primului Triumvirat, mai exact războiul civil dintre Pompeius și Caesar, îi oferiseră lui Burebista un moment favorabil impunerii dominației sale în zonele pontice și în teritoriile dintre fluviul Istru și munții Haemus.

La un an de la începutul războiului civil roman dintre Iulius Caesar și Pompeius, armatele celor doi se confruntau relativ aproape de spațiul dacic, pe coasta apuseană a Peninsulei Balcanice. Burebista decidea, în acest context, să se implice de partea lui Pompeius. Prin intermediul lui Acornion, grec din Dionysopolis, monarhul dac purta tratative de alianță cu generalul roman Pompeius, aflat la Heracleea Lyncestis.

Eventualul sprijin al dacilor nu a mai apucat să ajungă la Pompeius. Acesta era învins de Caesar în bătălia de la Pharsalos. Încercând a se refugia peste Mediterana, în Egipt, învinsul murea ucis pe corabie de propriul său sclav, cadavrul fiindu-i aruncat în ape. Sprijinul promis de Burebista lui Pompeius nu putea rămâne mult timp nepedepsit de către Caesar. Scriitorii antici Suetonius și Plutarh afirmă că Caesar plănuia deja o campanie militară împotriva îndrăzneților daci.

După eliminarea lui Pompeius, pedepsirea Daciei și a Partiei devenea obiectiv al politicii externe a lui Caesar. Din acest motiv, proaspătul dictator al Republicii Romane a concentrat în Illyria 16 legiuni și 10000 de călăreți. Asasinarea lui Caesar cu doar patru zile înainte de plecarea sa peste Marea Adriatică a anulat aceste planuri militare.

Tot Strabon este cel care ne transmite ce s-a întâmplat cu Burebista, despre care sursele contemporane amuțesc brusc din anul 44 î.Hr.: „Burebista a fost răsturnat în urma unui complot pus la cale împotriva lui de o mână de oameni, mai înainte ca romanii să trimită împotrivă-i o expediție. Urmașii lui s-au dezbinat, dezmembrând țara în mai multe regiuni. Chiar și acum, când Caesar Augustus a trimis oștire împotriva lor, ei se aflau împărțiți în cinci regiuni, mai înainte erau în patru. Negreșit aceste diviziuni teritoriale se fac după împrejurări și apar când într-un fel, când într-altul”.

Probabil că spectrul unui viitor atac al romanilor asupra Daciei l-a determinat pe Burebista să abandoneze acțiunile atât de incisive din politica externă. În schimb, atenția sa se concentrează pe o consolidare a capacităților defensive ale nucleului stăpânirii sale: munții Orăștiei.

Planurile după care au fost ridicate cetățile din sistemul defensiv al munților Orăștiei sunt diferite. Ele s-au adaptat particularităților terenului. Totuși, maniera de construire este aceeași, acest lucru indicând o autoritate centrală care a coordonat lucrările. În această situație se află fortificațiile de la Căpâlna, Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Piatra Roșie, Vârful lui Hulpe, Bănița și numeroase instalații defensive secundare. Superioritatea calitativă a descoperirilor din zonă, față de cele din alte regiuni dacice, este evidentă în tehnica de construcție, edificii, abundența obiectelor din fier, sau în ceramică.

Într-o regiune de aproximativ 400 km² din grupa Parâng a Carpaților Meridionali, mai exact munții Orăștiei, s-a aflat centrul puterii instituite efemer de regele Burebista. Dispunerea cetăților și elementelor defensive din această zonă sugerează că erau destinate protejării centrului politico-militar de la Sarmizegetusa, pe Dealul Grădiștii.

Sarmizegetusa, principala fortificație a sistemului din munții Orăstiei, era constituită din cetatea propriu-zisă, zona cu destinație religioasă și așezarea civilă. Zidurile ei, ridicate în tehnica „murus Dacicus”, înconjurau o ridicătură de pământ, urmărind configurația terenului. La aceasta se ajunge pe un scurt drum pavat cu lespezi de calcar, calea de acces terminându-se într-o piațetă. În acest spațiu au fost amplasate sanctuare de plan rectangular și circular, unele fiind construite din piatră de calcar, iar altele din andezit.

Așezarea civilă de la Sarmizegetusa era formată din cartierele de est și de vest. Ea se întindea pe câteva zeci de terase, constituind cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Aici se aflau grupuri de locuințe, ateliere meșteșugărești, depozite, hambare, instalații de captare și distribuire a apei potabile.

Pornind din lunca pârâului Grădiștea și până lângă zidul sudic al cetății dacice, drumul Sarmizegetusei era pavat cu piatră locală. În zona sacră se găsesc două feluri de sanctuare, de tipul aliniamentelor: rectagulare și circulare în total în număr de 11. Dintre ele, 9 sunt rectangulare, ridicate în perioade de timp diferite, de la domnia lui Burebista la cea a lui Decebal. În prezent, toate aceste piese sunt decapitate, urmare a distrugerii romane. Construcțiile din piatră de calcar sunt datate pe durata domniei lui Burebista și a urmașilor săi, până la Diurpaneus-Decebal. Construcțiile din andezit, se pare, aparțin domniei ultimului rege dac.

Cetatea de la Costeşti-Blidaru era situată la 4 km de satul Costeşti, la altitudinea de 705 m. Astăzi este considerată cea mai puternică fortificaţie a sistemului defensiv din Munţii Orăştiei. Pe o suprafaţă de 6000 m², se văd urmele a două cetăţi, ridicate la date diferite. Pe lângă fortificaţia propriu-zisă au mai fost descoperite urmele a numeroase turnuri izolate care vegheau văile masivului. Pe terasele de jos se află şi patru sanctuare, formate din aliniamente de tamburi. Cele două cetăţi se remarcă prin originalitatea construcţiei, poziţia strategică şi tehnica de zidire.

Fortificația Costești-Cetățuie constă dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de 6–8 m și cu o înălțime de 2–2,5 m. Acesta proteja partea superioară a dealului, platoul și terasele. Pe platou se află urmele a două turnuri-locuință, construite, la bază, cu temelii de piatră și în partea superioară din cărămizi de chirpici. O scară monumentală, din piatră fasonată, lată de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Cetatea de la Costești-Cetățuie a fost principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiștea Muncelului. După Al Doilea Război Daco-Roman, ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrului roman de la Bucium.