- 1. General
- 2. Dacii după cucerirea romană
- 3. Spațiul geografic al Daciei romane
- 4. Fenomenul de romanizare
- 5. Coloniștii romani
- 6. Organizarea militară
- 7. Administrația provinciei
- 8. Urban și rural în Dacia romană
- 9. Căi de comunicație
- 10. Societatea
- 11. Economia
- 12. Construcții romane în Dacia
- 13. Evenimente politico-militare din istoria provinciei Dacia
- 14. Retragerea Aureliană
Provincia romană Dacia „Felix”
Integrarea dacilor în „Orbis romanus”
106 - cca. 271 - 275 d.Hr.
Cucerită prin două grele războaie, Dacia devenea prima provincie a Imperiului Roman situată la nord de fluviul Dunărea. Organizarea ca atare a provinciei a fost începută chiar de către împăratul Traian, înainte de a se întoarce la Roma. Urmașii săi au continuat opera acestuia, încercând să se plieze pe condițiile impuse de evoluția rapidă a evenimentelor din regiune.
1 din 4
Romanizarea teritoriului şi a populaţiei daco-getice prezintă o importanţă deosebită, deoarece acest proces stă la baza formării şi apariţiei poporului român pe scena istoriei. Romanizarea dacilor se sprijină pe un fond etno-cultural omogen şi receptiv, pe mulţimea oamenilor pământului, care au atins un nivel ridicat de civilizaţie, fapt care a facilitat procesul de asimilare a băştinaşilor.
2 din 4
Din punct de vedere economic, Dacia s-a integrat perfect în lumea romană spre deosebire de alte provicii, de exemplu Britannia. Legăturile sale economice au continuat cu lumea latină și după retragerea aureliană, inclusiv în perioada bizantină.
3 din 4
Ştirile scriitorilor antici despre evenimentele istorice din Dacia romană şi din ţinuturile limitrofe sunt puţine, sporadice şi, în general, sumare. Numai arareori întâmplările din provincia de la periferia imperiului răzbat până la Roma. Un ecou şi-au găsit în operele istoricilor antici numai acele evenimente care afectau într-un fel oarecare interesele imperiului ori erau în legătură mai directă cu persoana împăraţilor şi a acelor din jurul lor.
4 din 4
Părăsirea Daciei de către autoritățile romane prin Retragerea Aureliană nu a presupus separarea completă a populației rămasă aici de viața din Imperiu. Dunărea nu a fost niciodată o barieră veritabilă pentru nimeni.
După cele două războaie daco-romane, dacii se găseau împărțiți între Imperiul Roman, mai exact în provinciile Dacia și Moesia Inferior, și teritoriile nordice si nord-estice, neîncadrate lumii romane. Un popor de anvergura dacilor nu putea fi nici exterminat și nici strămutat de cuceritorii romani. Practic, dacii și-au continuat existența în același spațiu, dar într-un context politic și de civilizație nou.
1 din 6
Problematica continuității dacice sub stăpânirea romană a luat amploare în secolele XVIII-XIX, în contextul reprezentat de nașterea conștiinței naționale românești. Intelectualii români grupați în Școala Ardeleană susțineau teza dispariției complete a elementului dacic după cele două războaie, pentru a servi în procesul de solicitare a drepturilor românești de la Imperiul Austriac.
2 din 6
Unii dintre daci s-au supus împăratului Traian chiar din timpul celui de Al Doilea Război Daco-Roman, după cum se poate observa chiar pe Columna de la Roma. Inscripțiile latine din Dacia conțin foarte multe nume dacice, fapt care atestă continuitatea dacică sub stăpânirea romană. Astfel, inscripția de la Optatiana menționează pe Aurelius Denzi, de 80 de ani, pe fiul acestuia, Aurelius Bassus, pe noră, Aelia Prisosta și pe nepoată, Aurelia Bassina. În toate cele patru cazuri, al doilea nume este dacic. Primele nume sugerează prezența procesului de romanizare a populației dacice.
3 din 6
În inscripțiile romane din teritoriile dacice de după 106 d.Hr apar multe nume romane, dublate de altele dacice: Dizo, Eptala, Tzinto, Costas, Drigiza. Alte personaje poartă nume complet romane, precum Julius Secundinus, militar, de „natione dacus”. Piatra sa funerară era ridicată de soția sa și de fiul său, Costas.
4 din 6
Dovadă a continuității elementului dacic sub stăpânirea romană stau și numeroasele unități militare ale armatei romane, formate din etnici daci. Acestea sunt semnalate în diverse regiuni ale Imperiului, precum Norricum, unde era încartiruită „Ala I Ulpia Dacorum”, corp de cavalerie. O altă cohortă de daci, cohors III Dacorum equitata, cu garnizoana în Macedonia, lua parte la o expediție în Mesopotamia. În aceeași regiune orientală activa, la graniță, „vexillatio Dacorum Parthica”, unitate de cavalerie. În Britannia, o cohortă dacică lupta servindu-se de sabia încovoiată specifică, cu soldați având nume precum Decibalus sau Dida.
5 din 6
Strămutările de populație dacică liberă din afara Imperiului au continuat și după anul 106. Astfel, 12000 de daci liberi, învinși de generalul roman Sabinianus, au fost strămutați în interiorul granițelor imperiale, pentru a fi controlați mai ușor. O inscripție găsită la Roma amintește numele unui rege al dacilor liberi din nord, Pieporus al costobocilor, care ridica probleme Imperiului Roman la granițe. În același timp, în Dobrogea romană încă mai erau utilizate toponime dacice, precum Buteridava și Capidava, dar și antroponime, de pildă Comozous sau Daizus.
6 din 6
Popor de agricultori, dacii au continuat să locuiască, în special, în mediul rural. Nou-veniții, coloniștii romani, s-au așezat în orașele romane și în apropierea castrelor romane. Cu toate pierderile de vieți înregistrate în timpul celor două războaie de cucerire romană, cu toate strămutările de triburi, un întreg popor, precum cel al dacilor, nu putea dispărea până la ultimul individ.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Lumea dacilor înainte de Burebista
Primele veacuri ale evoluției societății dacice au fost dominate de relațiile tipice popoarelor tribale. Vestigiile arhitecturale ale așezărilor civile dacice sunt, de cele mai multe ori, modeste. Aceasta se datorează perisabilității materialelor de construcție. Lipsa acestora este suplinită de numeroase obiecte de uz casnic și chiar militar. Acestea demonstrează atingerea de către civilizația dacică a unui nivel ridicat al metalurgiei...
Burebista
În ultimul secol al erei pre-creștine, evoluția politică și militară a Republicii Romane a determinat o reacție naturală de apărare a lumii tribale dacice: hegemonia lui Burebista. Prin îmbinarea celor două metode clasice, diplomația și războiul, acest rege dac, inițial liderul unei uniuni de triburi, a reușit să-și extindă dominația asupra lumii dacice.
De la Burebista la Diurpaneus-Decebal
Învăluită în mister, dispariția bruscă a lui Burebista a fost urmată, la scurt timp, de tendințele centrifuge ale unor lideri locali dacici. Criza financiară a lumii romane, precum și agresivitatea dacilor de la frontiera danubiană au condus către noi conflicte de anvergură între cele două civilizații. Seria acestor războaie a fost deschisă de campaniile nord-dunărene ale împăratului Domițian, spre finalul secolului I d.Hr.. Contra-reacția...
Diurpaneus-Decebal
Urcarea pe tronul imperial a lui Marcus Traianus a adus după sine două campanii militare împotriva dacilor lui Decebal. Metodic, fostul general, acum imperator, lichida pericolul dacic la adresa stabilității Imperiului Roman în zona Dunării de Jos. Victoria a fost urmată de încorporarea unei mari părți din spațiul dacic în Imperiul Roman, mai exact în provinciile Moesia Inferior și nou-creata Dacia.
- Constantiniu Florin, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2011
- Bărbulescu M., Deletant D, Hitchins K., Istoria României, editura Corint, București, 2004
- Giurescu Constantin, Istoria Românilor, Ed. All Educational, București, 2003
- Ion Bulei, O istorie a românilor, ed. Meronia, 2012