
Mișcarea studențească de rezistență anticomunistă
Rezistența studenților împotriva regimului comunist
Congresul al XX-lea al PCUS milita pentru coexistenţa paşnică şi pluralitatea căilor de dezvoltare socialistă. Nu era vorba de o renunţare la ţările satelit, era vorba doar de o relativă liberalizare. Această destalinizare a fost receptată diferit în ţările din lagărul socialist, astfel că s-au declanşat adevărate seisme revoluţionare în Polonia şi Ungaria, datorită existenţei unor curente politice reformatoare.







Hrușciov își dorea să distrugă mitul lui Stalin, acela de mare conducător, un idol al statelor comuniste. Noul lider de la Kremlin nu era adeptul unor schimbări la nivelul regimului, ci practic urmărea legitimarea puterii sale. Pentru Hrușciov era greu să înlocuiască pe Stalin, „mult iubitului Stalin” de popoarele comuniste. Era momentul distrugerii cultului personalității lui Stalin, fiind prezentată adevărata față a fostului liderul de la Kremlin.







Raportul lui Hruşciov trebuia să rămână secret pentru populație, raportul a fi oferit „muniție dușmanilor; nu trebuie să ne spălăm rufele în fața ochilor lor”, însă textul acestuia a fost publicat în presa occidentală. A produs un adevărat șoc, nimeni nu ar fi gândit că o persoană este capabilă de atâta cruzime, chiar și susținător ai regimului comunist au condamnat abuzurile și crimele lui Stalin. Totul era clar, represiunea și violența erau căi de existență pentru lumea comunistă.







Congresul a XX-lea al PCUS a lăsat să se înțeleagă că Hrușciov promovează o altfel de politică, că „destalinizarea” o să se simtă și la nivelul relațiilor URSS state satelit. Est-europenii vedeau destalinizarea ca pe încercare de reformare a sistemului impus de Stalin. Ungaria și Polonia au reacționat la noua politică promovată, acel dezgheț, crezând în schimbare și reformare, idee ce s-a dovedit a fi o iluzie, asta și prin modul brutal prin care sovieticii au intervenit în Ungaria, punând capăt revoluției.





Delegația română prezentă la Congresul al XX-lea a fost formată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu, Iosif Chișinevschi, Petre Borilă. Comuniștii români nu au privit cu ochi buni criticile aduse de Hrușciov lui Stalin. Autoritățile comuniste din România au început să promoveze noua politică a Kremlinului. Acum, liderii comuniști români asimilau răul comunismului cu Stalin, nici pe departe nu considerau că există o problemă și în România, aplicau lozinca „Noi nu avem pe cine reabilita”. Așa urma să se facă „destalinizarea” la români. În diferite materiale publicate în Scânteia, ziarul oficial al PCR, au fost prezentate pe larg rapoartele și cuvântările liderilor din cadrul Congresului al XX-lea.







În contextul Congresului al XX-lea al PCUS, Gheorghiu Dej a fost obligat să găsească o nouă cale să distrugă mitul lui Stalin, mult implementat și susținut în România. Era nevoie de o regândire a politicii PMR și a modului în care conducerea acestui partid reacționa la problemele existente la nivelul politicului. Dej trebuia să găsească calea de a se readapta la noile condiții impuse de noua conducere de la Kremlin.





Autoritățile comuniste acordau o atenție deosebită îndoctrinării politice a tineretului. Prin organizațiile de înregimentare, tinerii deveneau implicați în învățământul și propagandă de partid. Așa numita „destalinizare” atrăgea după sine modificări importante la nivelul învățământului. Mitul lui Stalin, mult promovat în toate domeniile de activitate se prăbușise. Congresul al XX-lea al PCUS trasase o nouă linie, îndreptase atenția și importanța spre Lenin, Stalin era condamnat, era vinovat.






După Congresul a XX-lea al PCUS, Polonia simțea încordarea la nivelul societății. Deja după mortea lui Stalin, în Polonia au fost luate anumite măsuri de slăbire a presiunii asupra oamenilor: au fost eliminați deținuți politici, s-a simiți și o relativă liberalizare și în economie. Moartea lui Boleslaw Bierut, liderul Partidului Comunist Polonez a declanșat o luptă pentru preluarea puterii.







Evenimentele din Polonia și Ungaria au fost percepute de societatea română ca o posibilitate de schimbare, ca un cadru prielnic liberalizării. Cei ce se manifestau împotriva regimului, și-au făcut apariția primele reacții anticomuniste, era numiți „dușmani ai poporului”. Studenții au constituit principalul focar anticomunist.







Studenții erau o problemă pentru regimul comunist, de cele mai multe ori aceștia au fost percepuți și tratați ca fiind un pericol. Erau acuzați de nesupunere față de linia impusă de partid. UTM era acuzat că nu organizează munca cu studenții eficient, că la acest capitol au nenumărate lipsuri. Studenții erau priviți de autoritățile comuniste ca fiind dezinteresați față de regimul comunist, că nu apreciază și conștientizează realizările PMR.







Crearea Asociațiilor Studențești trebuia văzută de către studenți ca o măsură de îmbunătățire a vieții universitare, a lor. Comuniștii au lăsat impresia că Asociațiile Studențești sunt organizații independente. Tocmai pentru a se evita reacții contestare ale unor studenții, Asociațiile Studențești au fost constituite pentru a se ocupa de probleme ale studenților, cu sarcina precisă de ai ordona și disciplina pe studenți.






În toamna anului 1956, în ceea ce priveşte situaţia studenţilor, condiţiile de viaţă erau destul de proaste, având în vedere faptul că bursele erau mici. Astfel, deşi printr-o hotărâre guvernamentală, bursele studenţeşti au fost mărite, ele nu acopereau necesităţile acestora. Cu toate că guvernul a anunţat mărirea burselor, mulţi dintre studenţi şi-au pierdut, de fapt, dreptul la bursă, deoarece plafonul de venit al părinţilor a rămas nemodificat, în condiţiile în care a avut loc o creştere salarială.




Cu ocazia adunării, din sala 123 a Facultăţii de Mecanică, la care au participat Secţia Energetică şi grupele 1 şi 2 a Secţiei de Maşini termice, studenţii pun întrebări asistentului Ştefan Rosinger, însărcinat de partid cu explicarea variantei lor cu privire la evenimentele din ţara vecină, cu privire la motivul intervenţiei sovietice în Ungaria, asupra caracterului cererilor studenţilor maghiari, asupra modului de justificare a prezenţei armatei sovietice în România. Studenţii pun problema scoaterii limbii ruse ca materie obligatorie din programa analitică şi problema burselor.






Organele regimului comunist au văzut adunarea de la Facultatea de Mecanică ca un îndemn adresat studenţilor de la celelalte facultăţi la acţiuni antistatale şi contrarevoluţionare prin scrierea pe tablă a unei pretinse adunări convocate de ministrul adjunct Coriolan Drăgulescu, că la Facultatea de Mecanică se organizează o conferinţă urmată de dans, rulând filmul „Mâine se va termina totul”, o adevărată provocare pentru regim.







La Timişoara, un grup de studenţi de la Politehnică a avut iniţiativa organizării unei mari adunări, la care să participe studenţi de la toate facultăţile din oraş. În 30 octombrie cantina Institutului Politehnic era arhiplină. Anunţată în ultimul moment, conducerea institutului a participat la şedinţă, alături de doi lideri de partid veniţi de la Bucureşti, Petre Lupu şi Ilie Verdeţ.







Oficialităţile prezente le-au promis studenţilor că vor transmite la Bucureşti toate cerinţele lor şi că le vor da un răspuns, dar, în momentul încheierii adunării, participanţii au fost reţinuţi de către forţele militare, care înconjuraseră, între timp, campusul. Când dezbaterile continuau, unităţile militare şi de Securitate au înconjurat cu maşini şi cordoane de soldaţi zona cantinei şi a Facultăţii de Mecanică. Atunci studenţii au început să-i fluiere şi să-i huiduie, iar colonelul Negrea, şeful Securităţii Regiunii Banat, a cerut să iasă în faţă cei care vorbiseră în timpul adunării şi s-au prezentat 10-12 studenţi.







În ziua de 31 octombrie au fost suspendate cursurile în instituţiile de învăţământ superior, iar de la ora 10.00 grupuri de studenţi s-au adunat în faţa Facultăţii de Agronomie pentru a protesta împotriva arestării colegilor, fiind însă împrăştiaţi de către Miliţie. Studenţii au plecat spre căminul studentelor, de unde sunt luaţi de forţele de ordine şi transportaţi cu camioanele la cazărmile unităţii de Grăniceri de la marginea comunei Becicherecul Mic.







Cursurile tuturor facultăţilor din Timişoara au fost suspendate. Criza nu s-a încheiat însă după arestarea liderilor şi reţinerea participanţilor la adunarea studenţească. În zilele următoare, tulburările din mediile studenţeşti au continuat. Pentru a li se permite revenirea la cursuri, studenţilor li s-a impus semnarea unor desolidarizări de adunarea din 30 octombrie.







În ziua de 3 noiembrie 1956 sunt deschise cursurile la Facultatea de Filologie, Zootehnie, Agronomie şi Electrotehnică. La redeschiderea cursurilor au fost invitaţi muncitori, cadre didactice şi ofiţeri ai Ministerului Forţelor Armate, care au vorbit despre realizările obţinute de oamenii muncii şi grija pe care o poartă partidul şi guvernul tineretului, îndeosebi tineretului studios.



În urma controalelor, din cei 735 de profesori, conferenţiari şi asistenţi, 73 erau consideraţi ca având origine de exploatatori, 40 de funcţionari, 189 de ţărani, muncitori şi mici meseriaşi, numai 72 având origine socială sănătoasă. S-a propus eliminarea a 11 cadredidactice de la Politehnică şi 5 de la Agronomie. De asemenea, şi în Ministerul Învăţământului s-au făcut schimbări, fiind înlocuiţi Ilie Murgulescu din funcţia de ministru al Învăţământului, Coriolan Drăgulescu şi Teodor Bugnariu, locţiitori ai Ministrului Învăţământului, şi s-a hotărât întocmirea unui program concret de măsuri în vederea îmbunătăţirii originii sociale şi a programei analitice, precum şi a reglementării predării limbii străine.







După acțiunea studenților, rectoratele institutelor de învăţământ superior trimiteau tuturor facultăţilor adrese prin care li se cerea o monitorizare atentă a tinerilor. Printr-o decizie a Ministerului Învăţământului, decanatele au fost obligate să afişeze, pentru a fi aduse la cunoştinţa studenţilor, articolele din regulamentul învăţământului superior referitoare la frecvenţă şi disciplină, precum şi sancţiunile legate de nerespectarea regulamentului.







Hotărârea „pentru îmbunătăţirea compoziţiei sociale a studenţilor” stătea la baza declanșării unei campanii severe a autorităților comuniste de exmatriculări a unui număr mare de studenți din facultăţi. Multe dintre aceste exmatriculări aveau loc în cadrul unor şedinţe U.T.M. sau adunări studenţeşti, transformate în adevărate procese publice de demascare.





După protestele studenţilor din toamna anului 1956 s-a trecut şi la o restructurare a U.T.M., liderii partidului considerând că organizaţia nu îşi făcuse suficient datoria, contribuind la declanşarea crizei. Conducerea U.T.M. a convocat, în luna noiembrie, adunări cu studenţii din toate centrele universitare, pentru a fi discutate evenimentele din ultima perioadă.




Referindu-se la desfășurarea evenimentelor în Ungaria şi la ecoul Revoluției Maghiare din 1956 asupra Timișoarei şi asupra studenților români, prof. univ. dr. Ioan Munteanu a afirmat că „Revoluția din Ungaria a trezit, în primul rând, speranță”, speranța că poporul român se va elibera de sub jugul sovietic, că măsurile luate împotriva poporului de autoritățile comuniste vor dispărea. Mișcarea studențescă din Timișoara a reflectat starea de spirit a populației din Banat la acea vreme.







În centru universitar Cluj existau două grupări studențești: români și unguri, autoritățile fiind panicate de o posibilă solidaritate a acestora. Au apărut lozinci în institutele „Bolyai” și „Victor Babeș”, precum „Studenții acestor două facultăți să se solidarizeze” sau „Studenți români, solidarizați-vă cu studenții maghiari”.






În centrul universitar București s-a simțit tendința de liberalizare, nemulțumirea studenților era la fel de mare ca și Timișoara și Cluj. La București, primii ce s-au arătat nemulțumiți de condițiile existente au fost membri ai UTM. În contextul adunării în vederea alegerii noului birou al organizației de bază a UTM, studenții de la Facultatea de Filologie a Universității „C.I. Parhon” s-au arătat nemulțumiți de cursurile de literatură română, literatură rusă și sovietică și economie politică. Mai mulți studenți din UTM cereau îmbunătățirea condițiilor de viață ale studenților, acordarea mai multor burse, cadre cât pregătite.







Inginerul proiectat Mihai Grama era inițiatorul Organizației „Partidul Frontul Național Republican” pe care Securitatea l-a găsit vinovat pentru evenimentele din București. De aici a apărut catalogării acțiunii studenților ca fiind un complot legionaro-fascist. Mihai Grama a făcut parte din armata națională a lui Horia Sima, el fusese trimis în timpul regimului lui Ion Antonescu să urmeze școala de ofițeri din Germania.






Cei implicați în evenimentele anticomuniste au fost prezentate de Securitate și de către liderii PMR ca fiind persoane recalcitrante, fără valoare, autori ai unor acțiuni huliganice, în ciuda faptului că majoritatea studenților arestați și condamnați au fost studenți cu rezultate bune. După ispășirea pedepsei, mulți studenți au continuat să fie priviți ca elemente periculoase de către regim, unii au primit domiciliu obligatoriu în Bărăgan pentru încă ceva timp.






