- 1. General
- 2. Contextul internațional după Congresul de pace de la Paris
- 3. Factorii apariţiei extremismului de dreapta în România
- 4. Primele organizații de extremă dreapta
- 5. Liga Apărării Național-Creștine
- 6. Corneliu Zelea Codreanu până la înființarea Legiunii
- 7. Fondarea Legiunii Arhanghelului Mihail
- 8. Caracteristici ale mișcării legionare
- 9. Pe calea terorii
- 10. Participarea legionarilor la viața politică
- 11. Legăturile cu Germania nazistă
- 12. Moartea „Căpitanului”
- 13. Ultimul lider legionar: Horia Sima
Evoluția extremismului de dreapta în România în perioada interbelică
În perioada dintre cele două războaie mondiale, problema critică a politicii românești a constituit-o supraviețuirea și întărirea democrației parlamentare în fața autoritarismului. Printre forțele celui din urmă s-a remarcat Mișcarea Legionară fondată de Corneliu Zelea Codreanu.
1 din 7
Europa de după primul război mondial se prezenta ca un continent unde dispăruseră vechile imperii și apăruseră noi state naționale. Unele dintre acestea din urmă au încercat umplerea vidului de putere de pe bătrânul continent. Promotoarele unei astfel de orientări au fost partidele și mișcările extremiste și totalitariste. Perioadei de creștere și maturizare a regimurilor de extremă stânga și dreapta le-a urmat etapa confruntării celor două: al doilea război mondial.
2 din 7
Apariția mișcărilor extremiste din România a fost un fenomen relativ târziu, comparativ cu alte state europene. Acest lucru s-a petrecut după primul război mondial. Totuși, semințele încolțirii fenomenului în statul român existau din perioada antebelică, cum ar fi antisemitismul bazat pe rațiuni economice și religioase ale societății românești, aspectul inferiorității rasiale al problemei nefăcându-se remarcat precum în Germania.
3 din 7
În prima decadă de după primul război mondial, extremismul de dreapta românesc s-a caracterizat printr-un debut relativ timid și stângaci. Lipsa unui program politic clar și consecvent, precum și creșterea economică, lentă dar sigură, de după război, nu au constituit un mediu propice creșterii puternice a extremei de dreapta.
4 din 7
Prima grupare politică mai puternică de extremă dreapta a fost Liga Apărării Național Creștine. Fondată într-un mediu universitar, la Iași, de un profesor universitar, Alexandru C. Cuza, Liga s-a dovedit o pepinieră pentru viitoarea ideologie legionară.
5 din 7
Corneliu Zelea Codreanu, viitorul „Căpitan” al mișcării legionare, și-a realizat ucenicia politică în Garda Conștiinței Naționale și, mai apoi, în Liga Apărării Național Creștine. Primii săi ani politici, în cadrul acestor grupări, s-au caracterizat prin participarea la acțiuni violente împotriva demonstranților și greviștilor de stânga. Momentul de cotitură l-a constituit asasinarea prefectului de poliție Manciu. Publicitatea în jurul acestui caz l-a propulsat pe Codreanu pe o poziție superioară în ierarhia extremismului românesc aflat într-o fază incipientă.
6 din 7
Apariția Legiunii Arhanghelului Mihail se petrecea în contextul în care teoriile politice radicale, violența și misticismul lui Corneliu Zelea Codreanu nu se mai încadrau programului Ligii Apărării Național Creștine. Astfel, discipolul, Codreanu, părăsea gruparea mentorului, Cuza, înființându-și propria mișcare politică, secondat de doar patru prieteni. În următorii ani, Legiunea a crescut și a împrumutat atributele fondatorului: misticism ortodox, apetit pentru grandoare, inconsecvență și utilizarea metodelor violente pentru impunerea punctului de vedere.
7 din 7
Mișcarea legionară a practicat de la început diversele forme ale violenței, mergând până la asasinatele politice. „Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră”, afirma istoricul Neagu Djuvara. În procesul electoral, legionarii au atins poziția a III-a la abia 10 ani de la fondarea grupării, obținând 15,5% din sufragii. Totuși, regele Carol al II-lea, opozant al mișcării legionare, i-a ținut în afara guvernului.
Apariția și dezvoltarea mișcărilor extremiste de natură totalitară de la sfârșitul primului război mondial au fost generate de deteriorarea gravă a condițiilor de trai și de pierderile datorate războiului. La acestea s-a adăugat incapacitatea guvernelor postbelice de a face față evenimentelor. Incompetența guvernamentală a determinat schimbări în mentalul colectiv și apariția dorinței de reformare a structurilor sociale și politice. În context îşi fac apariţia ideologiile extremiste: fascistă, nazistă şi comunistă.
1 din 5
Statul cu cea mai rapidă cădere în haos, datorată extremismului de stânga, a fost Rusia. Într-un singur an, ea a trecut prin două revoluții. Ultima, cea din octombrie, instaura regimul comunist bolșevic la conducerea țării. Valul de mișcări social-politice, cu tendințe spre extrema stângă, a migrat către vest, contaminând efemer Slovacia, Ungaria și Germania. Ca o contrareacție la totalitarismul de stânga s-a afirmat cel de dreapta. Acesta s-a impus durabil la guvernare în Italia, Ungaria, Germania și Bulgaria.
2 din 5
Fasciştii au pus mare accent pe naţionalism și pe promisiunile de restaurare a „onoarei naţionale”. Ei considerau că statul-naţiune avea viaţa sa proprie, diferită de vieţile fiinţelor umane care-l compuneau. Regimul fascist a fost instaurat în Italia de Benito Mussolini. Nazismul a apărut într-o perioadă dificilă pentru națiunea germană. Germania, învinsă în primul război mondial, s-a considerat umilită prin prevederile Tratatului de Pace de la Versailles. La baza acestei ideologii au stat naţionalismul exacerbat, rasismul si antisemitismul.
3 din 5
Marea Criză Economică a agravat problemele statelor europene, încă nerecuperate complet după primul război mondial. Lipsurile materiale determinate de aceasta în viețile oamenilor a permis o creștere a fenomenului extremist de dreapta. Instaurarea la guvernare a regimurilor totalitare a alimentat sentimentul revizionist al unor state la adresa noii ordini mondiale fixată prin tratatele de la Paris.
4 din 5
Expansionismul teritorial al Italiei și Germaniei, împletit cu slabele reacții ale Franței și Marii Britanii, au dovedit țărilor mai mici ale Europei că politica vechilor alianțe era una falimentară. Această observație a împins unele guverne pe drumuri greșite în căutarea de alternative pentru asigurarea securității proprii. Un astfel de exemplu ar fi aducerea la putere, prin artificii politice, a grupărilor radicale, percepute uneori ca o soluție salvatoare în contextul curentului revizionist european.
5 din 5
Așa cum arăta istoricul german Ernst Nolte, „mișcările fasciste aveau un simț foarte dezvoltat al înrudirii lor, menținând între ele raporturi multiple de asistență mutuală, de influență reciprocă sau de dependență”. Hitler îl admira pe Mussolini și invers. Același Hitler îl admira pe Codreanu, considerându-l un om predestinat să conducă. Codreanu, la rândul său, manifesta o admirație nedisimulată pentru Mussolini și Hitler.
