- 1. General
- 2. Moldova, ultima redută
- 3. Primele luni în tranșee
- 4. Pozițiile apărate de Armata 2 română
- 5. Atacul de pe Dealul Momâia
- 6. Probleme ale procesului de refacere
- 7. Epidemia de tifos exantematic
- 8. O colaborare cu echivoc a rușilor
- 9. Guvernul de uniune națională
- 10. Prima vizită a lui Ion I.C. Brătianu la Petrograd
- 11. Reorganizarea armatei române - aspecte generale
- 12. Comandamentul, ofițerii și trupa
- 13. Categorii de arme
- 14. A doua vizită a lui Ionel Brătianu la Petrograd
Refacerea României și a armatei
Reorganizarea Armatei Române a avut loc după retragerea acesteia în Moldova. Procesul de reorganizare s-a desfășurat sub conducerea nemijlocită a Marelui Cartier General și a beneficiat de un sprijin substanțial din partea Aliaților. În special, Franța a sprijinit acest proces, prin intermediul Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot. La încheierea procesului de reorganizare, Armata Română a cuprins un efectiv de 512.052 de militari.
1 din 6
Moldova a ajuns o insulă a refugiului românesc. În spaţiul ei neîncăpător s-a adunat, cu excepția armatei şi a autorităţilor, o mulţime de refugiaţi îngroziți de perspectiva ocupației germane. Populaţia flotantă civilă şi militară din Moldova a ajuns la peste un milion şi jumătate de suflete. Această parte a ţării trebuia să găzduiască și populaţia Moldovei evacuată din zona de operaţiuni ale armatelor româno-ruse. O fâşie în lungul frontului a fost ocupată de armatele ruse şi serviciile lor de etape. Ruşii au însumat aproximativ un milion de oameni, atât pe front, cât şi pentru servicii.
2 din 6
Reorganizarea armatei și stabilizarea economico-socială de după haosul retragerii în Moldova au fost îngreunate de epidemiile de tifos exantematic și febră recurentă. Acestea au izbucnit în contextul unor condiții precare de trai în Moldova. Au decimat atât populația civilă, cât și pe cea militară. Bolilor li s-au adăugat o iarnă foarte grea, foametea, penuria de combustibil, îmbrăcăminte și mijloace de transport.
3 din 6
Revoluţia rusă a potenţat neîncrederea română în aliaţii ruşi. Astfel, alianţa româno-rusă a căpătat nuanţe politice din ce în ce mai antagoniste. Alianţa s-a transformat treptat într-o duşmănie făţişă, pornind de la una ascunsă. S-au schimbat premisele iniţiale ale politicii ruse, anulând, de fapt, convenţia militară româno-rusă. Colaborarea armatelor celor două ţări a încetat aproape total în numai câteva luni. Acestea au evoluat în două direcţii politice diferite.
4 din 6
În urma înfrângerilor din primele luni de campanie militară a României, s-a format la Iași un guvern de concentrare națională. Guvernul a fost dominat de două personalități politice: liberalul Ionel Brătianu și conservator-democratul Take Ionescu. Acest Consiliu de miniștri a primit și denumirea de „Guvernul refacerii armatei și al rezistenței victorioase din 1917”. În cadrul său, liberalii și conservator-democrații au colaborat la prezentarea în parlament a celor două proiecte de reformă: agrară și electorală.
5 din 6
În capitala Rusiei, la Petrograd, astăzi Sankt Petersburg, s-au desfășurat convorbiri în două etape diferite între prim-ministrul român, Ion I. C. Brătianu și autoritățile guvernamentale ruse. Discuțiile au avut ca punct central continuarea colaborării militare dintre România și Rusia. A doua vizită a lui Brătianu la Petersburg a fost determinată de evenimentele revoluționare din Rusia, în urma cărora Imperiul a fost înlocuit de Republică.
6 din 6
Noua organizare de război a Armatei Armatei Române a prevăzut: două comandamente de armată, cinci comandamente de corp de armată, cincisprezece divizii de infanterie, două divizii de cavalerie, unități de artilerie, aviație, marină, artilerie antiaeriană etc. Conducerea supremă a tuturor forțelor româno-ruse de pe „Frontul Românesc” a fost asigurată nominal de către Regele Ferdinand. Acesta era și Comandantul de Căpetenie al forțelor române. Regele a fost ajutat de „Comandamentul Frontului Românesc”, condus de generalul rus Șcerbacev.
Toată armata română care a reușit să scape din luptele din Muntenia s-a aflat în Moldova. După cele trei luni de lupte și sute de kilometri parcurși în retragere, trupele române au fost epuizate. Alături de ele, peste un milion de civili s-au refugiat din sudul României, pentru a evita regimul de ocupație a trupelor Puterilor Centrale. Astfel, Moldova a devenit o ultimă „Românie”.
1 din 6
Din prima zi a noului an, Moldova, rămasă neocupată de Puterile Centrale, s-a aflat la est și nord de linia frontului româno-rus. Acesta se continua din Bucovina cu frontul de est, aliniament principal al războiului, ajungând până la Marea Baltică. În acest mic teritoriu rămas liber, s-au concentrat instituțiile statului român: regele, guvernul, parlamentul, armata. Alături de ele, refugiații civili și puținul lor avut. După jumătate de secol, Iașiul a redevenit capitala statului român.
2 din 6
Înaintând spre nord, militarii români au găsit posibile locuri de cantonare, ocupate deja de aliații ruși. Astfel, evacuarea românilor s-a realizat pe jos, prin troiene, viscole și geruri, pe o distanță de peste 300 de kilometri. De cele mai multe ori, camparea trupelor a avut loc sub cerul liber.
3 din 6
Statul român a fost redus la o treime din suprafața sa inițială. Teritoriul respectiv deținea mai puține resurse decât sudul ocupat de adversari. Astfel, capacitatea de susținere a armatelor română și rusă, precum și a refugiaților a fost redusă. Populației locale i s-au adăugat aproximativ 1.500.000 de civili și militari români. Rușii și animalele domestice înfometate aduse de refugiați nu au mai fost socotite.
4 din 6
În timp ce trupele române, obosite și demoralizate, au sosit dinspre sud, cele rusești au ajuns dinspre nord și est în mica Moldovă. Căile ferate erau suprasolicitate și chiar blocate de transporturile rusești: trupe, servicii și provizii. Gările au fost pline de garnituri feroviare.
5 din 6
Regiunile dintre Carpați și Siret și Siret-Prut, de la Galați la Bârlad, au fost apărate de ruși. În spatele lor, nord-estul Moldovei a fost rezervat refacerii și reorganizării trupelor române. Acolo s-au aglomerat resturile armatei române, părțile sedentare ale acesteia. Au fost peste 20.000 de răniți, contingentele nerecrutate, prizonierii și refugiații civili.
6 din 6
Cele mai evidente greutăți de depășit de către statul român au fost blocarea inamicului, supravegherea aliaților ruși și stoparea epidemiilor. Primele două luni ale noului an au fost caracterizate de răspândirea rapidă a tifosului exantematic și a febrei recurente printre civili și militari. Zeci de mii de victime au fost înregistrate.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
- Kirițescu, Constantin - Istoria Războiului pentru Întregirea României, vol I., Ed. KartaGraphic, Ploiești, 2014
- Bărbulescu, Mihai; Deletant, Dennis; Hitchins, Keith; Papacostea, Șerban; Teodor, Pompiliu – Istoria României, Ed. Enciclopedică, București, 1998
- Coord.: Dinu C. Giurescu – Istoria României în date, Ed. Enciclopedică, București, 2007
- Gabriela Pantiș