Asemenea cazurilor altor popoare din centrul Europei - și nu numai - secolele „de început” ale istoriei Cehiei de astăzi stau la frontiera dintre literatură, legendă, povestire și adevăr. Când spunem acest lucru ne referim la primele informații care apar despre o formațiune politică de pe teritoriul Cehiei de astăzi - Regatul lui Samo - și pe care arheologia nu a putut-o localiza exact. Altfel spus, „literatura istorică” din Cronica lui Fredegarius, în care apare menționat Regatul lui Samo, nu a putut fi demonstrată arheologic.

Dispariția Cnezatului Moraviei Mari a însemnat preluarea inițiativei politice, în teritoriile de astăzi ale Cehiei, de către cnezatul praghez condus de Borivoj. Cehii, încet-încet, au urmat un proces de creștinare care a devenit complet după câteva secole. După o opțiune puternică luată de creștinismul de tip răsăritean- prin misiunea bizantină a lui Chiril și Metodiu-, în cele din urmă, creștinismul de tip occidental s-a impus. Acesta a fost promovat de episcopii misionari germani deplasați spre est la ordinul Papalității și susținut de brațul armat al împăratului german.

Cu acordul Papalității și sub jurisdicția Sfântului Imperiu, Regatul Boemiei- cum era cunoscută partea de vest a teritoriilor cehe- a fost proclamat oficial la granița dintre secolele XII-XIII. Primul rege a fost Ottokar I care a instituit astfel dinastia Premysl pe tronul ceh. Urmașul acestuia, Ottokar al II-lea, a redimensionat suprafața regatului, iar Carol al IV-lea, în secolul al XIV-lea, a ridicat prestigiul capitalei Praga și al regatului, la cele mai înalte cote.

Ultimele decenii ale secolului al XIV-lea, începând cu ultimii ani ai domniei lui Carol al IV-lea de Luxemburg, au însemnat și acumularea unor tensiuni sociale care au avut la bază motive economice, politice, religioase. Epidemiile de ciumă de la finalul secolului al XIV-lea au produs pagube economice și demografice de proporții în teritoriile regatului ceh. Situația economică grea, coroborată cu comportamentul - considerat nedemn - al clerului Bisericii și cu frustrarea nobilimii cehe care pierduse contactul cu cercul puterii regale în dauna liderilor Bisericii, au dus la critici tot mai intense la adresa acesteia. Între Mișcarea Husită, numită după creatorul acestor idei reformiste, Jan Hus, și partizanii tradiției catolice, cei ai menținerii statutului Bisericii, a izbucnit unul dintre cele mai dure războaiele civile. Ele s-au întins pe două decenii și au depășit, prin implicațiile lor, granițele Coroanei Cehe.

După relativa refacere economică a teritoriilor Coroanei Cehe, ca urmare a distrugerilor provocate de războaiele husite, domniile lui Jiri de Podebrad și Vladislav al II-lea Jagello au însemnat și reglarea - e adevărat, în termenii unui „armistițiu” - a relațiilor politice și religioase dintre nobilii husiți, majoritari în Coroana Cehă, și cei catolici. După uniunea personală ceho-maghiară a regilor din dinastia Jagellonă, regatul Ungariei a fost desființat prin cucerirea turcilor otomani, iar tronul ceh, prin natura evenimentelor, a ajuns sub autoritatea dinastiei de Habsburg, cu reședința la Viena. Din acest moment, timp de 400 de ani - până în 1918 - teritoriile cehe vor fi sub conducerea Habsburgilor ca parte din Confederația central-europeană a monarhiei hasburgice.

Bătălia de la Bila Hora - Muntele Alb - a consfințit victoria armatei coaliției imperiale condusă de împăratul Ferdinand de Stiria împotriva rebeliunii nobililor Confesiunii Cehe. În deceniile următoare, dinastia de Habsburg își va impune în toate posesiunile deținute în Europa Centrală - inclusiv în Coroana Cehă - modul de conducere politică și guvernare: absolutismul monarhic. Teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVII-lea, mai ales după bătălia de la Muntele Alb, au devenit un loc de manifestare al unui mare stil artistic și mod de viață cu extensie europeană: barocul. Recatolicizarea teritoriilor cehe demarată de Biserică cu sprijinul Habsburgilor s-a produs în conjugare cu pătrunderea artei baroce. Receptarea unei noi spiritualități creștine de către oamenii de rând - receptare ajutată de monumentalitatea artei religioase baroce - a fost acceptată inițial ... cu opoziția de rigoare, dar ulterior, fără probleme. Acesta a dus la reușita recatolicizării Coroanei Cehe de către Biserică.citește mai mult

Geologia politico-teritorială la nivelul continentului european al secolului al XVIII-lea se încadra - grosso modo - în frontierele trasate în urma Războiului de Treizeci de ani, în timp ce, la nivelul elitei intelectuale, se produceau și disimulau pe o scară din ce în ce mai largă teoriile și ideile Iluminismului. Ele fuseseră amorsate în secolul anterior, cel al „crizei conștiinței europene și a „heterodoxiilor de tot felul”, în cuvintele lui Paul Hazard. Una dintre modificările substanțiale ale politicii din secolul Luminilor a fost, spre finalul lui, contestarea singularității puterii în dreptul nobilimii. În plan militar, pierderea Sileziei - parte tradițională a Coroanei Cehe - de către împărații Habsburgi, a fost una importantă din punct de vedere economic, dar, în urma conflictelor repetate cu Prusia și Imperiul Otoman, Monarhia Habsburgică și-a ... păstrat statutul de mare putere europeană. Regresul determinat de intervenția abruptă a lui Napoleon Bonaparte - context în care Habsburgii au renunțat la coroana Sfântului Imperiu, desființat de Napoleon -, a însemnat și restaurarea vechii ordini politice prin încheierea Sfintei Alianțe, în urma Congresului de la Viena.citește mai mult

Spre finalul secolului al XVIII-lea mutațiile produse la nivelul societăților europene au însemnat „spargerea lumii structurilor mici”. Diseminarea ideilor Iluminismului pe spații largi, contestarea drepturilor politice ale marii nobilimi, dezvoltarea industriei, extinderea autorității capitalei asupra teritoriilor pe care le deținea regatul în cauză, circulația mai rapidă și pe distanțe mai mari a informației au determinat demolarea acestor „frontiere dintre frontiere”. Particularitatea teritoriilor cehe din cadrul Imperiului Austriac - denumit astfel din 1804 - din debutul secolului al XIX-lea, era dată de faptul că grupul etnic al cehilor avea nevoie de limba germană - decretată de către Habsburgi drept mandatorie - pentru a evolua pe scara socială. În debutul secolului al XIX-lea grupul patrioților cehi, grup care conștientiza particularitatea etnică a acestora în comparație cu populația germană, era unul extrem de ... mic. În aceste prime decenii conviețuirea dintre cehii și germanii din Coroana Cehă era una liniștită, cu mențiunea că mișcarea națională a germanilor se afla deja în curs de dezvoltare, cea a cehilor urmând un curs mai lent. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, raportarea nobilului ceh la administrația imperială era una de fidelitate față de persoana împăratului de la Viena care era, în același timp, și rege ceh. În această nișă trebuie interpretată forma de patriotism a nobilului ceh din prima jumătate a secolului a XIX-lea. În preajma izbucnirii revoluției de la 1848 fenomenul de activare politică a mișcării naționale a cehilor și respingerea bohemismului pasiv al primei generații de patrioți cehi era în desfășurare.citește mai mult

În 1867, deși rămânea un stat unitar cu armată, probleme de politică externă și apărare în seama administrației imperiale, împăratul Franz Iosef I Habsburg a cedat administrația teritoriilor estice ale monarhiei aristocrației maghiare de la Budapesta. El era împărat la Viena și rege la Budapesta. Sistemul, care a funcționat până la dezintegrarea monarhiei din 1918, s-a numit dualismul austro-ungar, statul fiind denumit de-acum Imperiul Austro-Ungar.

Ca urmare a evoluției evenimentelor de pe fronturile Primului Război Mondial, în teritoriile Coroanei Cehe și-au făcut apariția primele idei ale unui concept de stat independent ceh, depășindu-se etapa gândirilor de tip federalist, cea a unui regat ceh în cadrul Imperiului Austro-Ungar. Unul dintre imboldurile puternice lansate politicienilor cehi de-a lungul anului 1917, în plin război mondial, de a se renunța la poziția fidelității ... față de coroana habsburgică și de a determina traseul independenței viitorului stat ceh a fost Manifestul scriitorilor cehi.

În momentul în care la Praga a devenit publică poziția cabinetului austro-ungar de a accepta condițiile de pace impuse de Antanta, a cărei victorie finală în Marele Război se întrevedea - prin publicarea notei guvernului imperial - în dimineața zilei de 28 octombrie 1918 liderii cehi au sesizat momentul favorabil și au trecut la acțiune. Antonin Svehla și Frantisek Soukup au preluat controlul asupra Institutului militar al cerealelor, blocând orice „export” de cereale pentru eforturile de război către Viena. După amiază, în aceeași zi, liderii Comitetului Național Ceh au proclamat oficial formarea Cehoslovaciei, în fața mulțimii din Vaclavske namesti.citește mai mult