Țările Coroanei Cehe de la începuturi până în secolul al X-lea
De la Regatul lui Samo la Cnezatul Moraviei Mari
autor Alexandru Cristian Enescu, iunie 2017
Dacă Regatul lui Samo, amintit în secolul al VII-lea într-o cronică francă, e la limita dintre imaginar și real, Cnezatul Moraviei Mari din secolele VIII-IX a fost prima formațiune politică mai puternică de pe teritoriile de astăzi ale Cehiei. Dispariția ei a însemnat ridicarea cnezatului praghez, cel în jurul căruia se va crea Regatul Boemiei de la începutul secolului al XIII-lea.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Istoricii au consemnat faptul că înaintarea triburilor slave spre teritoriile vestice lăsate libere de plecarea triburilor germanice și așezarea lor în teritoriul dintre Carpați și Bug s-a produs în secolul al V-lea. Apoi, printr-o migrație către sud, slavii au trecut Dunărea și au pătruns în Peninsula Balcanică. O parte a acestora s-a îndreptat către vest și în debutul secolului al VII-lea a fost consemnat, în izvoarele francilor, Regatul lui Samo. Aceasta este prima formațiune atestată de pe teritoriile cehe de astazi, dar a cărei prezență e mai mult „literară” decât veridic și arheologic demonstrată.

Migrația triburilor germanice din teritoriul aflat între Carpați și Bug spre vest, în secolul al V-lea, a fost urmată de sosirea slavilor în teritoriul amintit. Deplasarea triburilor slave către sud și vest s-a petrecut în valuri, pătrunderea lor masivă fiind certificată la granița dintre secolele VI și VII. Deja de la jumătatea secolului al VI-lea, locul longobarzilor deplasați din centrul Europei spre Italia a fost luat de avari care și-a exercitat influența asupra primelor triburi de slavi care ajunseseră în teritoriile de astazi ale Cehiei.

Așezarea slavilor în teritoriile de astăzi ale Cehiei, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, s-a consemnat pe o suprafață pe care istoricii au identificat-o pe o linie „[...]imagineră cuprinsă între orașele de astăzi Terst[...]- Lubeck, chiar până la granița uniunilor de triburi sau până la regatul iuților, saxonilor, thuringilor și bavarezilor”. (Vratislav Vanicek)

Istoricii au pus migrația slavilor apăruți în teritoriile de astăzi ale Cehiei în secolul al VI-lea pe seama unei pături „de războinici liberi (oștirea regelui încă nu exista)”. Condiția primordială a triburilor slave de aici, aflate sub influența și dominația militară avarilor, era preocuparea pentru agricultură.

Cronica lui Fredegarius este izvorul francilor de care se leagă primele „atestări” ale Regatului lui Samo, un negustor franc care ar fi fost ales drept prima căpetenie a slavilor din teritoriile cehe de astăzi. Această formațiune- presupus localizată în sudul Moraviei- este mai mult un produs „literar” decât unul arheologic demonstrat. Prin urmare, literatura de specialitate- cercetarea istorică- a privit acest episod cu destul de multă reticență.

Prima formațiune a triburilor slave din teritoriile de astăzi ale Cehiei a fost consemnată într-o cronică a francilor - Cronica lui Fredegarius- care pomenește despre un anume Samo, comerciant franc din primele decenii ale secolului VII „care a sprijinit revolta locuitorilor slavi împotriva brutalității avarilor” (Vratislav Vanicek). Trebuie să menționăm faptul că existența acestui Regat al lui Samo este mai mult o producție livrescă decât o certificare autentică arheologică, cu toate reticențele de rigoare.

Dilemele istoriografiei din jurul Regatului lui Samo pomenit de Cronica lui Fredegarius în secolul al VII-lea sunt legate de originea acestuia, grupul de războnici slavi din jurul lui pomeniți în amintita cronică, precum și poziția exactă a cetății Wogatisburg. Opțiunea istoricilor cehi despre această primă formațiune „statală”- Regatul lui Samo- de pe teritoriul ceh tinde să plaseze acest regat în sudul de astăzi al Moraviei. Despre cetatea Wogatisburg se presupune că ar fi existat în locul unde astăzi este Kadan.

Potrivit cronicii france a lui Fredegarius, slavii din Moravia de astăzi l-au ales drept conducător pe un anume Samo în tentativa de a scăpa de dominația avarilor. Una dintre informațiile neprobate arheologic din izvorul literar a lui Fredegarius despre Regatul slavilor lui Samo este aspectul militar al înfrângerii francilor lui Dagobert precum și localizarea presupusă a cetății Wogatisburg. „După ce i-a înfrânt pe avari, slavii l-au ales rege, dar Samo a dus o viață păgână. În 631 a intrat în război cu regatul franc deoarece a refuzat să ofere despăgubiri negustorilor care erau jefuiți și nu au vrut să se supună regelui Dagobert. Oștile formate din alamani și longobarzi au repurtat câteva victorii, dar armata principală a regelui Dagobert a fost înfrântă după o încercuire de trei zile a Wogatisburgului. Întrucât aceste informații nu pot fi probate, în literatura de specialitate au rămas câteva probleme neelucidate. Cert este că Samo a devenit un conducător cu atribuțiuni rituale care dispunea de cete de războinici, provenind din diferite regiuni (adică nu dintr-un singur trib). De asemenea, pentru apărarea teritoriului erau folosite mari fortificații”. (Vratislav Vanicek)

Evoluția triburilor slave dintre secolele VII-IX de pe teritoriul de astăzi al Cehiei a fost subiectul unor transformări care au însemnat apariția unei rețele de așezări și uniuni de triburi. Din acest punct sunt consemnate și apariția unor așezări fortificate care semnalizau, în același timp, și ivirea unei pături aristocratice și a cetelor de războinici. Informațiile despre triburile de slavi de pe teritoriul actual al Cehiei care se pare că au participat la războiul dintre Carol cel Mare și avari- la cumpăna dintre secolele VIII-IX- au fost extrase din Geograful bavarez.

Între secolele VII-IX, în spațiul ceh de astăzi, s-au produs importante transformări care au dus la cristalizarea unor incipiente relații aristocratice, coroborate cu fortificarea așezărilor și redefinirea sedentarizării triburilor slave prin întemeierea unei rețele de așezări stabile. Informațiile despre viața triburilor slave din aceste secole au fost cuprinse în cronicile francilor, în informațiile călătorilor arabi, precum și în izvorul numit Geograful bavarez.

În mod tradițional, Cehia a fost denumită în izvoarele medievale latine Bohemia, dar trebuie menționat faptul că, astăzi, Boemia reprezintă doar partea de vest a Cehiei, estul acesteia fiind reprezentat-în linii mari- de regiunea Moraviei. Prin urmare, problema boilor- de unde numele latinizat al Bohemiei- nu trebuie suprapusă peste teritoriul actual al Cehiei. Sursele secolelor IX-X au indicat faptul că pe teritoriul actual al Cehiei existau un conglomerat de triburi slave, teritoriul fiind împărțit „[...]între trei grupări tribale, ale căror centre s-au găsit în Cehia Centrală, de Nord-Ves și de Est. Dintre denumirile «tribale» tradiționale fac parte lemuzii (ținutul Bilina), luceanii (ținutul Zatec), pșovanii (ținutul Melnik), zliceanii (ținutul Kourim), hrvații (bazinul râului Jizera) și dudlebii (Cehia de Sud)”. (Vratislav Vanicek)

În zona Moraviei, izvoarele istorice- pe perioada secolelor VII-IX- amintesc două triburi a căror întindere era cuprinsă până în bazinul Dunării din Slovacia de astăzi. Istoricii opinează că unul dintre cele mai importante aspecte ale „vieții sociale” a triburilor slave din aceste secole avea la bază ideea de pace- mir- care presupunea existența unei lumi organizate după reguli. Aceste reguli erau respectate de membrii tribului și erau în acord cu dorința zeilor, de unde și necesitatea căutării sprijinului acestora.

Concentrarea tribului se realiza în jurul unui conducător militar, un cneaz- knez- „care stabilea legătura între cer și pământ, oameni și divinitate printr-un ritual magic. La fel ca în majoritatea altor culturi, cneazul era înzestrat cu o autoritate carismatică (putere supranaturală împrumutată de la Dumnezeu), prin care întruchipa dreptatea și puterea, era deținătorul instituțiilor sociale sau al bunurilor populației, conducătorul armatei, judecătorul și stăpânul destinului oamenilor. Pe aceste atribuțiuni se baza puterea lui de domnitor. Efectul autorității sale carismatice se răsfrângea asupra familiilor din care proveneau deținătorii funcțiilor de cneaz. În felul aceasta s-a creat o aristocrație tribală care a încercat să își păstreze averea și armata o perioadă cât mai îndelungată. Sursa principală a puterii publice a constituit-o însă strângerea unui număr mare de războinici cu drepturi depline”. (Vratislav Vanicek)

La granița dintre secolele VIII-IX, istoricii au ajuns la concluzia că micile cnezate formate de triburile slave de pe teritoriul Cehiei de astăzi se aflau în sfera de influență a Imperiului Carolingian. Chiar dacă expediția lui Carol cel Mare din anul 805 a eșuat în a cuceri cetatea Canburg- astăzi Kanina-, aceste mici cnezate erau datoare să plătească taxa tributului către Imperiul Carolingian.

Primele decenii ale secolului al IX-lea au adus și primele transformări ale cnezatelor slave din teritoriul Cehiei de astăzi, care au semnalizat și destrămarea ușoară a vechii organizării sociale tribale. Acțiunea regelui Ludovic al II-lea Germanicul prin care a inclus teritoriile cehilor și moravilor în sfera sa de dominație a atras și fenomentul de creștinarea a unora dintre căpeteniile acestora. „În jurul anilor 30 [ai secolului IX- n.n] fruntașii moravilor au fost botezați, iar în anul 845 14 «voievozi» cehi împreună cu suitele lor au plecat la Regensburg în Bavaria pentru a fi botezați. Chiar dacă aceste acțiuni au provocat nemulțumiri pe plan local și nu au avut un caracter permanent, ele au semnalat descompunerea vechiului sistem social”. (Vratislav Vanicek)

Formațiunea statală condusă de cneazul Mojimir I a apărut în jurul anului 830 și a fost identificată de istoriografie sub numele de Moravia Mare. Sensul ei trebuie identificat nu cu mărimea acesteia ci cu denumirea pe care i-a acordat-o basileul bizantin Constantin al VII-lea în raport cu distanța acestui cnezat față de Constantinopol. Originat, inițial, în Moravia de Sud, cnezatul Moraviei Mari s-a extins în sudul Poloniei, Slovacia și teritorii din vestul Cehiei de astăzi.

Partiția Imperiului Carolingian prin tratatul de la Verdun și plasarea coroanei carolingiene în sarcina împăratului din Francia Răsăriteană- precursoarea Sfântului Imperiu- a atras teritoriile Cehiei de astăzi în sfera de influență a acestuia. Angrenarea acestor teritorii în sfera de influență a împăratului german- care deținea, în linii mari, teritoriile Germaniei de astăzi- a însemnat și deplasarea misiunii de creștinare a Bisericii înspre teritoriile cehe de astăzi.

În contextul misiunilor de creștinare sosite dinspre Bavaria spre teritoriile de astăzi ale Cehiei, apar mențiuni în jurul anului 830 despre creștinarea cneazului Mojimir I ale cărui teritorii erau situate în estul Cehiei de astăzi, în Moravia, iar cnezatul acestuia a fost denumit cu numele de Moravia Mare. „Cel care a folosit prima oară acest nume a fost împăratul bizantin Constantinos Porfirogenetul, în concepția căruia avea mai degrabă sensul de «Moravia cea îndepărtată» (din punct de vedere geografic Bizanțul era mai aproape de Moravia sârbească)[...]Cnezatul Moravia Mare a fost prima formațiune [...]care poate fi considerată o formă statală timpurie[ de pe teritoriul Cehiei de astăzi-n.n] Din nucleul inițial așezat în Moravia de Sud, el s-a extins treptat, cuprinzând Slovacia, sudul Poloniei, Cehia și teritoriile cuprinse între Dunăre și Tisa”. (Vratislav Vanicek)

În contextul primelor informații despre fondatorul Cnezatului Moravia Mare- Mojimir I- sunt menționate și luptele acestuia cu un anume Pribina, liderul Principatului de Nitra, o formațiune aflată în vestul Slovaciei de astăzi și vecină cnezatului lui Mojimir. Principatul de Nitra fusese deja anturat de religia creștină, în ajunul contactului cu cneazul Mojimir, prin mijlocirea unei misiuni creștine conduse de arhiepiscopul de Salzburg, Adalram. Înfrânt, Pribina a luat calea exilului, iar Mojimir a mărit suprafața cnezatului Moravia Mare.

Fondatorul cnezatului Moravia Mare- Mojimir I- a fost succedat de către nepotul acestuia, Rostislav. Inițial, având în vedere raporturile de vasalitate față de regatul franc, Rostislav, a fost confirmat drept conducător de către Ludovic al II-lea Germanicul. I s-a confirmat și dreptul de uzufruct asupra teritoriilor anexate anterior de Mojimir din Principatul de Nitra. În timpul lui, cnezatul Moraviei Mari a fost anturat în mișcarea de misiune creștină dinspre Constantinopol a fraților Chiril și Metodiu.

Cnezatul Moraviei Mari se afla în raporturi de vasalitate față de regele Franciei Răsăritene Ludovic al II-lea Germanicul încă de la fondarea acestuia, de către cneazul Mojimir. Urmașul acestuia, Rostislav, a depus jurământul de fidelitate față de regele Ludovic la preluarea puterii. Extensia puterii lui Rostislav spre vest, însă, în teritoriile de vest ale Cehiei de astăzi- în Boemia- a adus Moravia Mare în poziția de conflict cu regele Franciei Răsăritene în jurul anului 855.

La cererea cneazului Moraviei Mari- Rostislav- basileul bizantin Mihail al III-lea și patriarhul ecumenic Photios au trimis o misiune creștină în Moravia Mare condusă de frații Chiril și Metodiu. Originari din Thesalonic, aceștia aveau menirea de a organiza o Biserică creștină în sensul înțeles de Patriarhia Ecumenică și de a circumscrie Moravia Mare în marea familie creștină bizantină și supusă basileului. Opoziția imediată a fost manifestată de regele Franciei Răsăritene, sub a cărui influență se afla cnezatul lui Rostislav.

În încercarea de a-și consolida statul, cneazul Moraviei Mari- Rostislav- a cerut ajutorul Scaunului Apostolic de a concentra acțiunea de misionarism creștin în rândul populației cnezatului. Cneazul Rostislav era deja creștinat în momentul preluării puterii în Moravia Mare. În același timp, Rostislav s-a îndreptat și spre celălalt pol al creștinismului, spre Constantinopol. În anul 863 cneazul a trimis o solie împăratului Mihail al III-lea și patriarhului ecumenic, Photios, cerând trimiterea unei misiuni creștine în Moravia Mare. Solia moravă s-ar fi exprimat la Constantinopol, în următorii termeni, după cum apare în Viața lui Metodie: „«Au venit la noi mulți învățători creștini din Valahia, Grecia și Germania care ne-au învățat diverse lucruri. Noi, slavii, suntem însă un popor simplu și nu avem pe cineva care să ne îmvețe adevărul și să ne explice sensul lui»”. (Vratislav Vanicek)

Sosirea misiunii bizantine a fraților Chiril și Metodiu în cnezatul Moraviei Mari condus de Rostislav a tensionat relațiile dintre acesta și Ludovic al II-lea Germanicul, regele Franciei Răsăritene, sub a cărui dominație se afla Moravia Mare. „Curând misiunea bizantină avea să-și extindă activitatea și în Panonia, respectiv în cnezatul Kocelovo, ceea ce a provocat opoziția înverșunată a episcopatului bavarez, ale cărui drepturi teritoriale fuseseră încălcate. Deoarece în anul 867 împăratul Mihail al 3-lea a fost ucis la Constantinopol, iar adepții patriarhului Fotios au fost înfrânți, Chiril și Metodiu au rezolvat problema hiritonisirii discipolilor lor, mergând în pelerinaj în Italia. Cea mai importantă problemă era însă folosirea limbii slave vechi ca limbă liturgică. Spre marea lor supriză, ei au obținut consimțământul papei care l-a numit pe Chiril episcop. După moartea sa timpurie la 14 februarie 869, papa l-a numit pe Metodiu arhiepiscop de Sirma și episcop misionar pentru slavi cu misiunea de a constitui o provincie a bisericii în ținuturile aflate la răsărit de Salzburg”. (Vratislav Vanicek)

În jurul anului 870 cneazul Moraviei Mari- Rostislav- a fost înlăturat de conducere iar puterea a fost preluată de unul din membrii familiei sale, nepotul Svatopluk. Acesta l-a capturat pe Rostislav și trimis în Francia Răsăriteană. Având în vedere relațiile tensionate dintre regii franci și Moravia Mare din ultimele decenii, Rostislav nu a beneficiat de un tratament prea plăcut: a fost orbit.

În contextul preluării puterii în cnezatul Moraviei Mari de către Svatopluk au apărut pentru prima dată mențiuni despre cnezii cehi care vor fonda dinastia Premysl. Sub Svatopluk, Moravia Mare va atinge cea mai mare extensie teritorială și va reuși să țină piept uneori, regilor Franciei Răsăritene. Tot în vremea acestuia, Papalitatea a fost de acord să înființeze Arhiepiscopia Moraviei sub conducerea unuia dintre cei doi frați misionari sosiți anterior din Imperiul Bizantin: Metodiu.

La scurtă vreme după înlăturarea de la putere a unchiului său, cneazul Rostislav, Svatopluk a condus Moravia Mare într-un conflict cu Francia Răsăriteană. Svatopluk a fost luat prizonier iar cnezatul Moraviei Mari ocupat de armatele regelui franc. În acest context este pomenit cneazul Borivoj din dinastia Premysl, cea care va conduce destinele ulteriorului regat al Coroanei Cehe. „Chiar în anul 870 francii l-au luat prizonier [pe Svatopluk-n.n] după care au cucerit Moravia Mare din punct de vedere militar. Svatopluk a recurs la un vicleșug:s-a aliat cu liderii moravi care nu doreau să fie conduși de străini și i-au înfrânt împreună pe franci, izgonindu-i din cnezat. În aceste momente dramatice aliații moravilor au rămas cnejii cehi, dintre care în 872 este atestat prima oară Borivoj din dinastia Premysl. În 874 a fost încheiată pacea de la Forchheim. Svatopluk s-a obligat (la fel ca și cehii) să plătească tribut francilor și a depus jurământul de credință. În felul acesta, Regatul franc de răsărit și-a asigurat influența și pacea la granița de răsărit pentru o scurtă perioadă de timp, iar Svatopluk a început seria expansiunii sale militare”. (Vratislav Vanicek)

Cneazul Moraviei Mari, Svatopluk, și-a extins influența asupra cnezatelor din centrul Cehiei de astăzi atunci când, la curtea sa, arhiepiscopul de Sirma- Metodiu- l-a creștinat pe cneazul Borivoj din familia Premysl. Acest fapt a atras reacția de revoltă în cnezatele cehe condusă de Strojmir, rebeliune înfrântă de Borivoj cu ajutorul lui Svatopluk. La scurtă vreme după moartea lui Borivoj, cneazul Moraviei Mari- Svatopluk- și-a extins influența directă asupra cnezatelor cehe „iar noul său statut a fost consfințit prin tatatul de pace încheiat de regele francilor de răsărit Arnulf cu cnezatul Moravia Mare. Supremația lui Svatopluk a fost recunoscută și de unele triburi luzaciene și sileziene”. (Vratislav Vanicek)

Creștinismul care pătrunsese în cnezatul Moraviei Mari era efectul deopotrivă a misiunii dinspre Constantinopol condusă de Chiril și Metodiu, precum și apanajul creștinismului episcopilor franci. În disputa care îndepărta tot mai mult pozițiile Romei și Constantinopolului asupra dogmei și doctrinei teologice creștine, clerul din Moravia s-a plasat de partea Romei. Arhiepiscopul, însă, Metodiu era produsul creștinismului de tip răsăritean și, cu toată opoziția clerului morav, Scaunul Apostolic i-a confirmat acestuia poziția din cnezatul Moraviei Mari.

În disputa teologică din cnezatul Moraviei Mari, Papalitatea a luat, spre suprinderea clerului morav, partea episcopului de Sirma, Metodiu. Cu toate că acesta venea cu un bagaj de oficiere a liturghiei creștine de tip răsăritean, Scaunul Apostolic a permis realizarea unei „grefe”. „În anul 880 papa a soluționat acest conflict în favoarea lui Metodiu și a Moraviei Mari. Dându-și seama de importanța misiunilor slave în răspândirea influenței lor și apreciind rolul special al lui Metodiu, Roma a creat arhiepiscopia Moraviei sub conducerea acestuia. S-a obținut permisiunea slujirii serviciului religios în limba slavă veche ceea ce în mod sigur a fost o concesie necesară în fața relațiilor semipăgâne existente pe plan local și a diferențelor culturale, așa cum se întâmplae și în insulele britanice sau în Peninsula Iberică. Totodată papa a asigurat contribuția echilibrată a clerului «latin» la organizarea bisericii din Moravia Mare. Reprezentantul lui a devenit șvabul Wiching, episcop de Nitra”. (Vratislav Vanicek)

Sfântul Scaun a aprobat odată cu ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Bisericii Moraviei- prin bula Industriae tuae- și decizia cneazului Moraviei Mari, Svatopluk, de a se pune sub protecția Sfântului Scaun. Această protecție funcționa, în special, împotriva regatului franc, urmaș al Imperiului Carolingian.

După moartea arhiepiscopului Moraviei- Metodiu- compromisul care funcționase până atunci între liturghia de tip răsăritean și clerul morav de factură latină s-a evaporat. La moartea lui, Metodiu îl desemnase succesor pe un anume Gorazd care, pentru a primi recunoașterea din partea Sfântului Scaun, trebuia să opereze modificări în limba de oficiere a liturghiei creștine. Refuzul acestuia și a partizanilor săi a dus a intervenția cneazului Moraviei Mari, Svatopluk, care intrase anterior sub protecția Sfântului Scaun. Svatopluk „l-a expulzat pe Gorazd și pe adepții săi din Moravia”. (Vratislav Vanicek)

În anul 894 d.Hr cneazul Moraviei Mari, Svatopluk, s-a stins din viață în contextul în care dinspre estul cnezatului apăruse o nouă amenințare. În Panonia tocmai își făceau apariția primele triburi ale maghiarilor, care îi înfrânseseră pe bulgari și căutau să se așeze în zona Dunării mijlocii.

Dispariția cnezatului Moraviei Mari, ca și efemeritatea multor altor „state” mici, cnezate și ducate ale Evului Mediu timpuriu trebuie înțeleasă ca atare. Acestea nu erau state în sensul propriu al termenului iar frontiera nu exista în sensul pe care îl percepem noi astăzi. Era vorba, mai degrabă, de recunoașterea temporară a puterii unui cneaz sau altul de către un grup de războinici cneji și acceptarea influenței acestuia asupra teritoriilor pe care acest grup de cneji le controlau. Moartea puternicului cneaz, ducea, de regulă, și la extincția respectivului „stat”, ca în cazul Moraviei Mari.

Asemenea altor ducate, cnezate și mici „state” din Evul Mediu timpuriu, existența cnezatului Moraviei Mari și punctul extensiei acesteia din vremea lui Svatopluk, trebuie înțeleasă în acord cu persoana acestuia. Moartea lui a dus la disiparea relațiilor personale dintre ceilalți cneji care își puseseră teritoriile pe care le controlau sub influența lui Svatopluk. Prin urmare, nu trebuie să gratulăm aceste formațiuni politice de tip uniune cu termenul de „stat”, acest termen fiind unul mult prea modern pentru realitate de fapt a acestor cnezate.

Atacurile triburilor de unguri asupra Moraviei Mari din debutul secolului al X-lea au dus la destrămarea acestei formațiuni. Efectul devastator a fost și asupra demografiei, cnezatul Moraviei Mari cunoscând o depopulare accentuată. Deși teritoriul cnezatului nu a intrat efectiv sub dominația triburilor maghiare, Biserica Moraviei a cunoscut o destrămare a structurilor sale.

Moartea cneazului Moraviei Mari, Svatopluk, a dus la pierderea influenței acestui cnezat asupra micilor formațiuni politice din centrul Cehiei de astăzi. În același timp, declinul puterii politice a Moraviei Mari a dus și revigorarea păgânismului în acest cnezat. „În Cehia au început să domnească din nou cneji autohtoni: Spytihnev I din dinastia Premysl (894-915) și un anume Vitislav. Alături de Mojmir al II-lea a încercat să se impună și fratele mai mic al lui Svatopluk care s-a aliat cu Arnulf, regele francilor din răsărit, dar a fost învins. Intrată sub presiunea ungurilor și epuizată, societatea moravă a revenit la păgânism”. (Vratislav Vanicek)

Destrămarea cnezatului Moraviei Mari de la începutul secolului al X-lea, ceea ce a lăsat Biserica Moravă fără protecție seculară, a dus și la reactivarea păgânismului în aceste teritorii, într-un creștinism încă frust. Rolul incontestabil al clerului latin la curtea cnejilor Moraviei Mari a fost cel de conducere a contactelor cu puterile vecine, datorită educației și cunoașterii practicilor „diplomatice” ale acestora. În același timp, misiunea civilizatoare sosită din Bizanț- condusă de frații Chiril și Metodiu- a pătruns în straturile aristocrației locale.

De contextul existenței cnezatului Moraviei Mari este legată și apariția primelor forme de literatură slavă de pe teritoriile Cehiei de astăzi. „Misiunea lui Chiril și Metodiu și-a cucerit primatul prin crearea literaturii slave care ulterior s-a dezvoltat în Bulgaria, Croația, Serbia și în toată Europa de Răsărit. Totodată, Chiril a creat în Bizanț limba slavonă (pe baza dialectului slav sudic vorbit de slavii din jurul Salonicului) și scrierea (glagolitică). Au fost traduse în limba slavă veche fragmente din cărțile Bibliei și culegerea de norme «Zakon sudnyi ljudem»; în Moravia și Panonia a apărut compoziția în versuri «Proglas» (prefață la evanghelii și așa-numitele «Legende panonice» (Viața lui Constantin și viața lui Metodiu)”. (Vratislav Vanicek)

În debutul secolului al X-lea atacurilor ungurilor care se stabiliseră în Panonia și atacau cnezatul Moraviei Mari deveniseră tot mai intense. Într-o încercare de a salva cnezatul, Mojmir al II-lea a încercat să se pună sub protecția Papalității și a regatului Franciei Răsăritene. Armata bavareză, în care își punea speranțele cneazul Mojmir al II-lea de a salva Moravia Mare, a suferit o înfrângere în fața ungurilor în anul 907, în apropiere de Bratislava.

Cnezatul Moraviei Mari nu trebuie tratat sub titlul de stat, acest termen fiind unul mult prea modern. Cert este faptul că nucleul central al acestuia, care își extindea influența asupra teritoriilor tributare din jur a produs- certificate de descoperirile arheologice- dezvoltarea unor centre de conducere prestatală. Nitra, Pohansko, Stare Zamky, Devin, Olomouc au fost câteva dintre aceste așezări originate în cnezatul Moraviei Mari. Construcții ale unor biserici primare au fost de asemenea identificate în zona Velehrad și Mikulcice. Cnezatul Moraviei Mari a fost destrămat de apariția ungurilor, inițiativa fiind preluată de cehi „care erau mai protejați de condițiile geografice”. (Vratislav Vanicek)

În paralel cu existența cnezatului Moraviei Mari, în Boemia (centrul și vestul Cehiei de astăzi) își făcuse apariția familia aristocratică Premysl. Inițial, membrii acesteia- cum a fost cazul lui Borivoj- au fost angrenați în relațiile cu cnezjii Moraviei Mari, dar după destrămarea efemerului cnezat, membrii familiei Premysl din Boemia și-au consolidat puterea, instituind ceea ce va deveni prima dinastie regală a Cehiei.

Istoriografia a denumit „statul” consolidat în Cehia centrală și în Boemia de membrii familiei Premysl în secolul al X-lea drept „cnezatul praghez”. Tradiția istorică, mai degrabă decât autenticitatea informațiilor a consemnat faptul că, în secolul al IX-lea, în paralel cu nucleul statal controlat de familia Premysl, mai existau și alte mici cnezate cum a fost cel condus de Vitislav sau cel al familiei Slavnikovec. Ulterior, „autoritatea supremă în depresiunea cehă a fost câștigată de Borivoj din dinastia Premysl care și-a mutat sediul din Levy Hrad pe cursul inferior al Vltavei în cetatea din Praga care astfel a devenit centrul statului ceh care abia se năștea”. (Vratislav Vanicek)

Întemeierea „cnezatului praghez” de către Borivoj, membru al familiei Premysl, a însemnat și conectarea acestuia în cadrul unor relații mai ample. Inutil să mai spunem faptul că acest cnezat praghez se afla sub influența directă a ducilor bavarezi precum și a regilor Germaniei (Teutoniei). Borivoj s-a căsătorit cu prințesa Ludmila, originară din zona Serbiei iar urmașul acestuia, Vratislav I, s-a căsătorit cu Drahomira, de loc din Brandenburgul de astăzi. Alianțele matrimoniale aveau menirea de a pune sub protecție micul cnezat praghez.

După moartea conducătorului cnezatului praghez al dinastiei Premysl- Vratisav I- soția acestuia, Drahomira- a preluat regența cnezatului, deoarece moștenitorii lui Vratislav erau minori. În același timp, o altă prezență feminină din familia Premysl, Liudmila- nimeni alte decât soacra Drahomirei- a fost îndepărtată de la conducerea cnezatului. Tensiunea dintre cele două s-a ascuțit atunci când a venit vorba de creșterea moștenitorului cnezatului, Vaclav. „Ludmila s-a mutat pe muntele Tetin, la poalele căruia și-a instalat suita și slugile. Conflictul dintre cele două femei care își disputau influența asupra tânărului Vaclav s-a ascuțit datorită atitudinii lor față de Saxonia, sub a cărei autoritate intraseră doar triburile slave plătitoare de tribut și îi câștigase în sfera de interes pe cnejii cu sediul la Kourim. În ziua de 15 septembrie 921, din porunca Drahomirei oștenii din suita sa au ucis-o pe Ludmila pe muntele Tetin”. (Vratislav Vanicek)

Cneazul Vaclav a preluat conducerea micului „stat” cu centrul în Praga în debutul secolului al X-lea. În scurt timp și-a asigurat influența și asupra cnazatului Kourim, înfrângându-l pe liderul acestuia, Radislav. După intervenția principelui Henric al Bavariei, Vaclav s-a văzut nevoit să depună jurământ de vasalitate față de acesta. Urmând filiera protectorului său, principele german, cneazul Vaclav i-a cerut acestuia să îi trimită „brațul Sfântului Vit” pentru a consolida creștinismul- încă fragil- din teritoriul cnezatului și în același timp pentru a-și consolida poziția de lider. În acest moment s-a întemeiat biserica Sf Vit din Hrad, castelul praghez.

Reacția nobilimii pragheze la intențiile și alăturările de putere pe care le opera Vaclav prin intermediul simbolisticii creștine cu scopul de a-și consolida și justifica pe deplin domnia a fost puternică și viguroasă. „[...]o creștinizare mai consecventă afecta puternic deprinderile ereditare sau păgâne și propăvăduia puterea domnitorului care era «succesorul lui Cristos». În condițiile în care a întâmpinat rezistență încă de la început, Vaclac a fost ucis de oștenii fratelui său mai mic, Boleslav, la curtea lui din Stary Boleslav la 28 septembrie 935 (în vechile legende ale Sf. Vaclav est menționat de obicei anul 929). Apoi, în spiritul răzbunării de sânge, au fost uciși toți adepții lui Vaclav și familiile lor”. (Vratislav Vanicek)

Moartea cneazului Vaclav, ucis de fratele său mai mic, Boleslav, a fost asociată cu martirajul creștin. Alăturarea imaginii acestuia cu creștinismul pe care îl sprijinea și uciderea acestuia de către oștenii păgâni ai rebelului său frate, Boleslav, i-a adus sanctificarea ulterioară. Imaginea cneazului Vaclav a devenit una protectoare a ținuturilor cehe, Vaclav trăindu-și a „doua viață”, cea a Sfântului Vaclav.

Moartea cneazului Vaclav a intrat în legendă iar uciderea sa, din poziția de protector al creștinismului primar din teritoriile cehe de către fratele său Boleslav i-a adus ulterior sanctificarea. În fapt, la origini, conflictul de putere dintre cneazul Vaclav și fratele lui mai mic, Boleslav, se înscria în linia conflictelor „statelor” medievale, unde linia succesiunii nu era definită, în secolul în care ne aflăm, cel al X-lea. Membrii familiei conducătoare își bazau sprijinul pe războnicii din preajmă iar răsturnările de putere erau frecvente.

Legenda Sfântului Vaclav a fost poluată de inflexiunile romantismului din secolul al XIX-lea, acestuia fiindu-i conferită imaginea unui filo-german în timp ce fratele său, Boleslav, ar fi fost promotorul identității slave naționale a cehilor. Aceste idei sunt complet moderne și ele nu au funcționat în Evul Mediu. Uciderea cneazului Vaclav de către fratele său, Bolaslav, a avut la bază motivația preluării puterii în contextul în care succesiunea nu era legitimată exact și nici reglementată în consecință.

Depunerea rămășițelor cneazului Vaclav în Biserica Sf. Vit- din ordinul fratelui său care ordonase asasinarea sa, Boleslav- a însemnat și debutul cultului acestuia, devenit prin sanctificare Sfântul Vaclav. Data de 4 martie a devenit data de sărbătoare a Sfântului Vaclav și începând din acest moment, membrii familie Premysl și-au construit legitimitatea conducătoare pe asocierea cu acest cneaz, devenit sfânt.

Odată cu sanctificarea cneazului praghez, Vaclav- devenit Sfântul Vaclav- membrii familie Premysl vor îngloba originea directă și înrudirea cu acest cneaz pentru a-și oferi greutate legitimității de a conduce „statul”. „La început, a existat cultul unui prinț dăruit cu o putere carismatică excepțională (în concepția de atunci «cu darul grației» de la Dumnezeu). Apoi, această carismă a trecut și asupra funcției sale de cneaz. Vaclav a devenit personificarea unui domnitor divin și protectorul întregii comunități a cehilor. Cultul prințului-mucenic ales de Dumnezeu a avut un succes rapid, fiind de fapt încununarea vieții lui Vaclav. Conform uzanțelor vremii, procesul canonizării lui (decretarea ca sfânt) a fost încheiat de Vojtech, al doilea episcop de Praga, la sfârșitul secolului 10. Sfântul Vaclav împreună cu sfânta Ludmila stau la începuturile «statului ceh», a cărui formare timpurie «a fost legitimată», atât de autoritatea charismatică a dinastiei Premysl, cât și de locul pe care Cehia l-a ocupat în Europa creștină”. (Vratislav Vanicek)

Istoriografia a considerat că momentul asasinării cneazului Vaclav de către fratele său Boleslav a însemnat și cuplarea dinastiei Premysl la credința creștină din necesitatea legitimării și validării acestei dinastii prin simbolistica oferită de creștinism. „Cert este că în dorința sa de a pune mâna pe putere, Boleslav a descătușat forțele agresive primare ale societății timpurii, supunând astfel unei grele încercări concepția religioasă de până atunci a dinastiei Premysl. Într-o perspectivă mai de lungă durată, domnitorii, inclusiv în timpul lui Boleslav I, au promovat o politică filo-religioasă deoarece numai biserica le putea conferi legitimitatea de care aveau nevoie. Așa cum stă scris în Legenda sf. Vaclav: «Boleslav își plecă grumazul de fier pentru a se ruga. Știa ce păcat are: își ucisese fratele Vaclav, dar se mai făcuse vinovat și de alte rele față de el. Poruncise ca trupul lui Vaclav să fie transportat de la cetatea lui Boleslav la Praga unde a fost depus în capela sfântului Vit”. (Vratislav Vanicek)

Istoriografia i-a atribuit lui Boleslav I rolul de edificator al unui „stat”- cnezat- de tip mai centralizat, fără a se confunda acest termen cu cel de factură modernă. Cu toate acestea, se pare că Boleslav a încercat să organizeze încasarea impozitului datorat de populație într-o taxă de valoare fixă și, în același timp, s-a orientat spre organizarea administrativă a cetății pragheze. Boleslav I a participat alături de împăratul german Otto I în bătălia de la Lechfeld prin care înaintarea ungurilor spre centrul Europei a fost stopată.

Cneazul Boleslav a atras cnezatul praghez într-un conflict cu regele german Otto I, conflict ce avea să dureze mai bine de un deceniu. În plan intern, istoriografia i-a atribuit unele merite lui Boleslav datorită măsurilor pe care le-a luat. A instituit impozitul în bani datorat de populație sub forma unei taxe fixe și denumite „impozitul pentru pace”. În același timp a încercat să organizeze administrativ cetatea Pragăi. Sub raport extern, Boleslav I- în calitate de vasal- a participat alături de Otto I în bătălia de la Lechfeld, în urma căreia raidurile triburilor maghiare spre Europa Centrală au fost stopate.

În timpul lui Boleslav I se pare că influența cnezatului praghez s-a extins și în Silezia, în Moravia (estul Cehiei de astăzi) și în vestul Slovaciei. În același timp, creșterea influenței cnezatului praghez în teritoriul de astăzi al Cehiei a mers mână în mână și cu extensia creștinismului. Urmașii lui Boleslav I au fost- in această perspectivă- angrenați în misiunea creștină din centrul Europei. Boleslav al II-lea Cucernicul, Mlada și Doubravka au fost urmașii acestuia iar Mlada, trimis în solie la Roma, a obținut de la papalitate „încuviințarea pentru fondarea primei mănăstiri (a benedictinilor) de pe teritoriul Cehiei, respectiv a mănăstirii Sv. Jiri[...] din Hradul praghez unde Mlada a devenit stareță. Mănăstirea a ajuns apoi centrul cultului Ludmilei. Totodată, papa și-a dat acordul cu înființarea episcopiei la Praga”. (Vratislav Vanicek)

Episcopia pragheză proaspăt înființatîă în secolul al X-lea a fost listată de Sfântul Scaun sub jurisdicția celei de Regensburg. Având în vedere și vasalitatea cneazului Boleslav față de împăratul Otto, această jurisdicție în plan ecleziastic a fost înțeleasă ca atare. Ulterior, spre finalul secolului, episcopia pragheză a fost arondată Arhiepiscopiei de Mohacs iar primul episcop de Praga a fost Detmar, originar din Saxonia. În Moravia a fost numit un episcop misionar. Boleslav al II-lea a încercat să-și consolideze cnezatul praghez, căsătorindu-și fiica- Doubravka- cu cneazul polonez, Mesek.

Finalul secolului al X-lea a găsit teritoriile din jurul cnezatului praghez sub conducerea lui Vojtech Slavnikovec. Ales cneaz și numit episcop acesta a contribuit la extinderea creștinismului spre estul Europei Centrale. Eforturile sale însă au fost întâmpinate cu rezistență acerbă, deoarece condițiile gentilice ale socialului din cnezat erau încă puternice. Difuzarea creștinismului se realiza dificil și, din cauza opoziției interne, Slavnikovec a trăit mult timp în Italia, părăsindu-și dieceze cehă.

Spre finalul secolului al X-lea, în fruntea cnezatului praghez a fost ales Vojtech Slavnikovec. Ulterior, uns episcop la Levy Hradec, prin intermediul diecezei acestuia care se întindea până în estul Moraviei, creștinismul s-a implantat în Europa Centrală. Cultivat și înrudit cu dinastia Premysl, Vojtech a întâmpinat dificultăți în asamblarea creștinimsului din teritoriile cehe în stilul în care era conceput în colaborarea dintre papă și împăratul german. „În Cehia, Vojtech a întâmpinat rezistență, atunci când a încercat să impună principiile creștine împotriva deprinderilor gentilice. Din cauza acestor dezamăgiri, el a preferat să trăiască multă vreme în afara diecezei sale, mai ales în Italia, de unde a ajuns în Cehia prima comunitate monahală de călugări (în 992-993 a înființat mănăstirea de călugări de la Brevnov). Concomitent, au crescut ambițiile politice ale membrilor familiei Slavnikovec (familia domnitoare a zlicanilor sau hrvatilor sau - mai probabil- o ramificație a dinastiei Premysl) care foloseau titlul de duce și au început să bată monedă în orașele Malin și Libice”. (Vratislav Vanicek)

Situația a devenit tensionată între membrii dinastiei Premysl și cea Slavnikovec, având în vedere preeminența primeia la conducerea cnezatului praghez. Intervenția cneazului polonez- Mesek I- de a alunga cetele de oșteni cehi din teritoriile poloneze a dus la înrăutățirea relațiilor dintre dinastia Premysl și familia cneazului Slavnikovec. În finalul secolului X, oștenii fideli dinastiei Premysl au cucerit fieful lui Vojtech Slavnikovec- Libice- și i-au ucis pe membrii familiei sale.

Episcopul Vojtech Slavnikovec a murit în timpul unei misiuni în ținuturile Mării Baltice. Aceasta a sprijint misiunea anturată de împăratul german, Otto al III-lea, al cărui vasal era cnezatul praghez. „Pentru a-i consolida opera, Otto III a înființat «arhiepiscopia Sf. Vojtech» care inițial trebuia să aibă sediul la Praga, dar ulterior s-a mutat în altă parte, din cauza situației politice. Metropola noii provincii a devenit Hnezdo unde au fost depuse și rămășițele pământești ale lui Vojtech. Radim Slavnikovec a devenit primul arhiepiscop, iar Anastazius, un al discipol al lui Vojtech, a fost pus în fruntea nou înființatei arhiepiscopii Ostrihom din Ungaria”[Esztergom din Ungaria de astăzi- n.n] (Vratislav Vanicek)

Aflat sub vasalitatea temporală a regatului Franciei Răsăritene apoi a Imperiului Otonian, cnezatul praghez al dinastiei Premysl se afla- din punct de vedere ecleziastic- sub jurisdicția Regensburg-ului. Prin urmare, viața religioasă precum și primele forme de literatură creștină s-au aflat sub aceste ecouri. De asemenea, pătrunderile anterioare de artă creștină- din timpul cnezatului Moraviei Mari- au avut un impact și asupra cnezatului praghez condus de dinastia Premysl.

Începuturile vieții religioase din teritoriile Cehiei de astăzi au stat sub semnul influenței emanate de episcopia Regensburgului din teritoriile germane precum și de primele forme literare creștine create anterior în cnezatul Moraviei Mari. Centrele culturale importante erau Praga, Budec și Libice. Primele forme de „literatură” creștină legate de cnezatul praghez au fost legendele construite în jurul cultului Sf. Vaclav, prima variantă în limba slavă veche fiind datată la finalul secolului al X-lea.

Asamblate în jurul cultului Sf. Vaclav scrierile lietarare creștine din spațiul ceh au fost redactate în limba latină începând cu finalul secolului al X-lea. Din timpul domniei lui Boleslav al II-lea cel Cucernic s-a creat și o variantă a Legendei lui Cristian cum, de altfel, ecou în literatura creștină a avut și moartea- în misiune creștină- a episcopului Vojtech Slavnikovec. Curtea cnezatului praghez al dinastiei Premysl a ordonat compilarea legendei Sf Vaclav cuprinsă în Legendele lui Gumpold.

Legat de primele forme de cultură creștină din teritoriile cehe amintim și biserica «unde s-a născut creștinismul», biserica din Levy Hradec, construită în timpul lui Borivoj I. Acesta a fost locul în care episcopul Vojtech a fost uns episcop de Praga. Tot în Praga s-a construit în primele decenii ale secolului al XI-lea, biserca Sf. Jiri (Sfântul Gheorghe), care a devenit locul de înmormântare a membrilor familiei Premysl. „Cneazul Vaclav a poruncit ca biserica Sf. Vit să fie ridicată pe un plan circular și de atunci ea a rămas cel mai important edificiu religios din Cehia. Reședința familiei Slavnikovec din Libice a fost reconstruită tot în stil ottonic. Monumente arhitectonice importante din această perioadă sunt și rotondele de la Stary Plzenec și Budec”. (Vratislav Vanicek)