Dacă prima generație de patrioți cehi - cea de la începutul secolului al XIX-lea - s-a situat pe linia patriotismului pasiv în care preocuparea majoră a intelectualității cehe era aceea de a cultiva limba cehă și trecutul istoric al poprului ceh, în deceniul anterior revoluției de la 1848 au apărut semnele unei schimbări. Karel Havlicek Borovsky s-a exprimat clar împotriva patriotismului sentimental și idilic al intelectualității cehe și a marșat pe necesitatea trecerii la acțiuni concrete în sprijinul mișcării naționale a cehilor. O nouă generație de patrioți cehi se năștea. „Caracteristică pentru Havlicek a fost poziția lui permanent critică, respingerea fazelor patriotice și sublinierea nevoii unei activități pozitive reale:«Ar fi deja timpul ca patriotismul nostru să binevoiască să treacă în sfârșit din gură în mâini și trup pentru a ne comporta mai mult din dragoste pentru popor decât a vorbi despre această dragoste pentru că stimularea patriotismului ne face să uităm de instruirea poporului»”. (Vratislav Vanicek, p. 340)

Concomitent cu fenomenul activismului politic al generației patrioților cehi dinaintea revoluției de la 1848, marea aristocrației a dat semnale - e adevărat, nu serioase - că are tendința să iasă din pasivismul patriotic, care pentru ei însemna fidelitatea față de stat, coroană și împărat. Pe fondul dorinței lor de a căpăta atribuții mai largi în Dieta Coroanei Cehe, având în vedere că puterea reală era în mâna consiliului imperial de la Viena, ei s-au apropiat de grupul patrioților cehi care deveniseră activi politic. I-au cerut lui Frantisek Palacky, intelectual de marcă al mișcării naționale, să realizeze un excurs istoric al societății cehe, pentru a-și argumenta poziția pentru lărgirea autonomiei politice în raport față de curtea imperială. Palacky a realizat studiul și a introdus note personale în care își exprima, de fapt, ideea activismului politic. „inițial baza stărilor feudale a constituit-o superioritatea materială a indivizilor, dar odată cu progresul mecanicii și al fizicii această bază a dispărut și nu mai poate fi înlocuită: presupun că trebuie să apreciez în mod constant că în vremurile noastre stările feudale nu au și nu vor mai avea condiții pentru a se menține î

Atitudinea sentimentală a intelectualilor din prima generație de patrioți cehi - cei de la începutul secolului al XIX-lea -, precum și slavofilismul acestora, au fost respinse de Karel Havlicek Borovsky. Contestatar al atitudinii pasive a mișcării naționale cehe și susținător al ideii activismului politic, el a locuit o vreme în Polonia și Imperiul Rus. Întors din experiența „slavă” dezamăgitoare, el a redactat articolul Slav și Ceh în care a „sunat” practic desprinderea noilor patrioți de curentul panslavismului care caracterizase în ultimele decenii mișcarea patrioților cehi. El se mândrea cu faptul că e ceh și niciodată rus.

Mișcarea națională a cehilor din anii anteriori declanșării revoluției de la 1848 devenise una militantă politic, iar aripa radicală a acesteia era reprezentată de studenți și de grupul meșteșugarilor din orașe. În același sens a funcționat și organizația secretă numită Repeal, constituită după „timbru” irlandez.

La ideile lui Karel Havlicek Borovsky, prezentate „public” cu câțiva ani înaintea izbucnirii Revoluției de la 1848, prin care el respingea drept inutil patriotismul ceh idilic - bohemismus -, s-a atașat și Jakub Maly. Trecerea spre naționalismul militant, politic și de acțiune concretă a mișcării naționale a cehilor a fost semnalizată odată cu intrarea în scenă a generației „pașoptiste” de patrioți cehi. Precum Havlicek, Maly respingea egalitatea celor două „popoare” din teritoriile cehe - german și ceh - și posibilitatea unei conviețuiri centrate pe un tip de patriotism local - bohemismus - și cerea, în virtutea demografiei, preeminența populației cehe. „Păcat că pentru o consolidare mai mare a unității noastre nu ne putem numi și noi <Bohmen>; din păcate limba noastră nu are acest cuvânt și de aceea trebuie să încetăm a ne numi cehi. Dar în realitate nu cunosc un nume mai onorabil și mai viguros decât numele de ceh. Este numele unui popor curajos și viguros care în secolele trecute s-a aflat înaintea germanilor în privința culturii[sic!]”. (Vratislav Vanicek, p. 341)

În preajma izbucnirii revoluției de ls 1848 fenomenul de activare politică a mișcării naționale a cehilor și respingerea bohemismului pasiv al primei generații de patrioți cehi era în desfășurare. Frantisek Palacky a devenit cel în jurul căruia se va concentra nucleul mișcării naționale a cehilor. Practic, muzeul din Praga devenise locul în care idealurile acestuia erau proiectate și consolidate, iar limba cehă era - de facto - limba utilizată aici. Alături de Palacky au apărut Antonin Strobach, Pravoslav Trojan și Frantisek Rieger, iar fenomenul de „naționalizare a instituțiilor” a evoluat. Beseda mestanska era unul dintre locurile în care patrioții liberali ai noii generații se manifestau.

În paralel cu mișcarea intelectualilor patrioți cehi din anii anteriori izbucnirii Revoluției de ls 1848 s-a mai consumat un fenomen concurent, și anume, ieșirea nobililor din starea de pasivitate manifestată până atunci față de situația mișcării naționale a cehilor. Practic, eforturile de cultivare a „națiunii” prin limbă și istoria ei de către generația anterioară a intelectualilor cehi nu erau sincronizate cu cele ale marii nobilimi din motive obiective. Până în acest moment al istoriei, patriotismul aristocrației era atașat direct ideii de fidelitate față de împărat, față de Habsburgi și, prin urmare, pasivismul lor politic era de la sine înțeles.