Reflexul dezamăgirii neîmplinirilor sociale derivate din contrastul dintre speranțele extrase din ideile iluministe și neîmplinirii lor ulterioare a dat naștere unui curent nou, romantismul. El „a detronat raționalismul rece și suveran al comportamentului omenesc, așezând în locul lui inima, sentimentul, fantezia. Simțirea romantică a șters granițele dintre realitate și mit, iar timpul omului luminat și rațional, animat de convingerea optimistă că progresul spiritului omenesc nu putea fi stăvilit a fost înlocuit de individul romantic și nemulțumit care suferea din cauza contradicțiilor existente între idealurile lui irealizabile și realitatea înconjurătoare lipsită de fantezie. În locul caracterului ponderat clasicist criteriul perfecțiunii estetice a devenit goticul medieval ca expresie a nostalgiei după integritatea pierdută a civilizației europene. În concepția romanticilor expresia ei artistică a fost catedrala gotică, ceea ce a determinat renașterea spiritului religios, mai ales catolic”. (Vratislav Vanicek)

Romantismul a pătruns în artă și în toate aspectele vieții și a devenit, fără a greși, un adevărat mod de viață. Natura liberă a fost interpretată de aristocrația cehă - politic - care a lepădat raționalismul francez pe liberalismul englez, schimbând, de exemplu, aranjarea grădinilor pe care le dețineau, din stilul francez, într-un englezesc. Tot romantismului i se datorează și ideea generică potrivit căreia poporul - se naște acum „caracterul, specificul popular” - deține încă din cele mai vechi basme și povești pe care le-a generat tocmai particularitățile nealterate ale lui, ceea ce îl individualizează de alte etnii conlocuitoare de pe întinsul aceluiași stat.

Romantismul secolului al XIX-lea a iradiat dinspre spațiul german în teritoriile cehe, fiind adoptat și preluat de intelectualitate - un grup încă mic în debutul secolului al XIX- lea - el fiind responsabil de cultivarea și redescoperirea tradițiilor, istoriei și caracterului național al cehilor. Cultul romantic al trecutului a fost accesat de intelectualitatea cehă și, din dorința de a trimite cât mai mult în trecut originea poporului, a generat distorsionări și, uneori, adevăruri „pe marginea” adevărului istoric, doar pentru a demonstra vechimea propriului popor. În acest șablon s-a desfășurat competiția „națională” dintre cehii și germanii din Coroana Cehă, care își dezvoltau mișcarea națională.

În teritoriile central-europene s-a impus, mai accentuat decât romantismul, curentul Biedermeier. Pornit dintr-un trunchi comun, acest mod de viață s-a diferențiat de romantism prin accentul pus pe familie, hărnicie și acceptare, toate fiind generatoare de fericire. „Născut din același sentiment de viață ca și romantismul, acest curent nu a apelat la tragismul gestului titanic sau la refugiul în evul mediu gotic. În concepția lui, omul era împăcat cu soarta sa, găsindu-și fericirea în resemnarea liniștită în sânul familiei, într-o viață morală și harnică. Natura care îl înconjura nu era un scenariu romantic și sălbatic, ci un ținut idilic înnobilat de munca omenească. Dacă romantismul a fost mai degrabă un stil cultural decât un stil de viață, influențând toate domeniile artistice, curentul biedermeier a reprezentat opusul lui, influența lui limitându-se la domeniul artelor aplicate și al distracției populare. Dragostea față de familiei și față de patrie (invocată atât de des ca «mama patrie», supunerea în fața voinței divine și a ordinei invariabile creată de ea - acestea au fost virtuțile cele mai apreciate de biedermeier care s-au manifestat plenar și în literatura cehă încă din