Progres și regres în Imperiul Habsburgic în secolul Luminilor
Îndrăzneala lui Iosif al II-lea și reactivarea vechii ordini
autor Alexandru Cristian Enescu, octombrie 2017
Iosefinismul a reprezentat concepția și releul teoretic pe care s-a bazat absolutismul luminat din monarhia Habsburgilor din finalul secolului al XVIII-lea. Ideile economice ale mercantilismului, preluarea de către împărați a concepției potrivit căreia fidelitatea în teritoriile monarhiei erau primare față de împărat și apoi față de catolicism, deplasarea lentă a curentelor care clamau sinceritate morală, pietate, austeritate și fidelitate către stat și împărat au simobolizat crearea acestui mod de guvernare al monarhilor Habsburgi: iosefinism.

După pierderea Sileziei - partea aferentă istoric Coroanei Cehe - de către Habsburgi, monarhia a pierdut un important releu economic. Din acel moment Maria Tereza și apoi Iosif al II-lea au sprijinit - mai puternic - dezvoltarea manufacturilor, atelierelor și schimburile comerciale în Moravia, centrul și vestul Cehiei de astăzi. Mai mult, Iosif al II-lea, a devenit conștient că progresul statului - din punct de vedere economic - are legătură și cu gradul de avans social al populației monarhiei. Edictul de toleranță și desființarea robotei decretate de acesta - deși cu un traseu existențial scurt - stau mărturie asupra abordării cerebrale a situației politice, sociale și economice a statului de către Habsburgii luminați. Desigur, frântura de măsuri liberale a fost anulată după moartea lui Iosif al II-lea de partida politicii tradiționale, mult prea puternică pentru acceptarea unei asemenea schimbări sistemice.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Istoriografia cehă a ajuns la concluzia că momentul în care împărații Habsburgi au demarat o politică de măsuri care se baza pe o întreagă fundație de gândire iluministă a fost ca urmare a războiului pentru succesiunea tronului în debutul domniei Mariei Tereza. Practic, ea a conștientizat că Imperiul se află într-o situație critică, iar îmbunătățirea vieții și a traiului populației de rând ar fi dus la ridicarea calității și puterii monarhiei habsburgice. Teritoriile Coroanei Cehe au fost „terenul de încercare al acestor măsuri sociale, politice și economice, care își aveau originea în gândirea iluministă.

Momentul războiului pentru succesiunea tronului monarhiei habsburgice din debutul domniei Mariei Tereza a fost interpretat de către istoriografie drept punctul în care suveranii monarhiei au conștientizat că o serie de mutări și măsuri sociale, economice și politice - având ca sursă gândirea contemporană iluministă - sunt mai mult decât necesare. Cum principalele desfășurări de operațiuni militare din timpul conflictului au avut loc pe teritoriul Coroanei Cehe, primele normări sociale ale acestei noi forme de absolutism luminat au fost asamblate și implementate aici.

După terminarea războiului pentru succesiunea tronului monarhiei habsburgice, încheiat cu recunoașterea drepturilor Mariei Terezia, contelui Frederic Vilem Haugvice i-a revenit sarcina de a convinge stările din Coroana Cehă să contribuie anual - timp de 10 ani - cu o sumă care putea asigura întreținerea unei armate permanente de 100.000 de soldați. În acest scop au fost înființate reprezentanțe ale împărătesei Maria Tereza în care funcționarii erau autorizați să ia măsuri stricte pentru realizare scopului operațional al armatei iar subordonarea lor era directă față de Maria Tereza.

Decizia de a modifica structura deciziei politice din administrația Coroanei Cehe de către Maria Tereza, în sensul măririi rapidității cu care funcționarii luau măsuri în teritoriile cehe, atunci când ele erau necesare. „Frânele” puse de sistemul de „filtre” juridico-administrative ale regiunilor care compuneau Coroana Cehe, în tentativa Habsburgilor de a răspunde atacurilor militare prusace din timpul războiului pentru succesiunea tronului monarhiei, au fost evidente. Iar acestea, din punctul de vedere al administrației imperiale, trebuiau eliminate pentru o mai bună funcționare a acesteia. „Puterea administrativă a stărilor - mai ales a marii nobilimi - era considerată în mod justificat obstacolul oricărei reforme a organismului de stat. Reprezentanții politici ai fiecărei țări urzeau intrigi unii împotriva altora, respingeau intervențiile cabinetului suveranului, întârziau adoptarea chiar și a celor mai utile măsuri, erau vinovați de tergiversarea administrării impozitelor (contribuțiilor) și de proasta dotare a armatei”. (Vratislav Vanicek)

În contextul setului de măsuri luate de Habsburgii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-a insinuat și numirea, tot mai pregnantă, în administrația locală din teritoriile monarhiei a unor funcționari cu pregătire juridică temeinică. De asemenea, autoritatea habsburgică a realizat și inventarierea terenurilor agricole - în două etape -, proces numit și cadastrul terezian. În aceeași ordine a modernizării monarhiei habsburgice s-a luat măsura desemnării talerului de argint drept moneda principală de schimb. De menționat faptul că în posesiunile habsburgice din teritoriul de astăzi al României - Transilvania și Banat - a fost realizat același tip de cadastru.

Dacă în Evul Mediu, în anumite perioade, Coroana Cehă a fost conectată și de alte regate, devenind un fel de uniune personală a regilor de pe tron - cazul Jagellonilor care erau și regi ai Ungariei -, după bătălia de la Bila Hora, controlul total al Coroanei Cehe a fost preluat de către dinastia de Habsburg. Teritoriile cehe au devenit uniuni dinastice al Habsburgilor, iar odată cu Carol al VI-lea și Maria Tereza teritoriile cehe au intrat într-o uniune reală cu celelalte teritorii ale monarhiei sub conducerea împăraților de Habsburg.

Problemele principale și considerate cele mai importante de pe cuprinsul Imperiului Habsburgic intrau sub autoritatea împărătesei care era ghidată de un Consiliu de Stat înființat în 1760. Linia de comandă inferioară dinspre acest consiliu de la Viena spre teritoriile monarhiei - și cazul Coroanei Cehe - era reprezentată de cancelariile din fiecare regiune, ca părți integrante ale monarhiei. În cazul orașelor libere regale, autoritatea subordonată direct consiliului de stat era consiliul orășenesc. Coborând încă un nivel, la cel al prefecturilor se găsea un hatman, plătit din fondurile statului și care rezida în capitala regiunii.

Împărații Habsburgi și-au dat seama că modernizarea Imperiului necesita intervenția în structurile lui politice diverse, date fiind condițile și tradițiile istorice diferite ale teritoriile Confederației Habsburgilor - cazul Coroanei Cehe. Ei au luat măsuri pentru depășirea dublelor jurisdicții care îngreuna actul guvernării. Mai precis, acest aspect s-a dovedit în momentul în care s-au desfășurat conflictele din perioada războiului pentru succesiunea tronului monarhiei. Imediat după încheierea lui, împărăteasa Maria Tereza a intervenit abrupt în administrația teritoriilor cehe. „În 1749 s-a produs o schimbare fundamentală a formei de stat a țărilor Coroanei cehe în cadrul monarhiei habsburgice. Cancelariile superioare cehe și austriece de până atunci (un anumit fel de ministere independente care se ocupau de administrarea țărilor cehe și a celor din ținutul Alpilor de lângă curtea suveranului) au fost desființate și în locul lor au fost create două instituții centrale noi comune pentru ambele țări. A fost vorba despre Directorium in publicis et camerabalis (pentru administrația publică și financiară) și Oberste Justiztelle (pentru justiție). În 1753 în fruntea Haus-Hof-und Staats

În momentul încheierii Războiului de 7 Ani situația țăranilor iobagi din Monahia Habsburgică era una complicată, datorită unui cumul de factori. Gradul de împovărare a gospodăriilor acestora, numărul în creștere a populației - în general -, simultan cu stagnarea ofertei de alimente disponibile, toate acestea pe fondul productivității agricole mediocre ale acestora de pe proprietățile marilor nobili, erau semne ale unui sistem economico-social asupra căruia trebuia intervenit. Proporțional cu creșterea datoriilor și a gradului de împovărare a gospodăriilor au scăzut „încasările” din vistieria imperială. Împărăteasa Maria Tereza, la sugestia consilierilor săi, a decis să intervină în relația împărat-supuși în scopul ameliorării situației acestora.

La jumătatea secolului al XVIII-lea situația țăranilor iobagi din monarhia habsburgică era una complicată de mai mulți factori. Combinarea lor a dus la un „cocktail” care, în cele din urmă, a explodat. După încheierea Războiului de 7 Ani populația monarhiei era în creștere simultan cu stagnarea ofertei de alimente. La acest aspect s-a adăugat spirala împovărărilor gospodăriilor iobagilor din cauza diverselor dări care cumulau - fapt reieșit din cadastrul terezian - aprox. 42% din veniturile iobagilor. În sens invers, veniturile statului din „încasări” și taxe au scăzut foarte mult, fapt accelerat de pierderea Sileziei și de costurile războiului cu Franța.

Volatilitatea gospodăriilor țăranilor iobagi din monarhia habsburgică, productivitatea scăzută a terenurilor agricole ale marilor nobili pe care era utilizată forța de muncă a iobagilor, presiunea dărilor pe gospodăriile iobagilor care depăseau 40% din venituri, au determinat-o pe Maria Tereza să intervină în reglajul relației suveran-iobag. Dincolo de problema economică ce afecta în final balanța statului, mai exista și problema moralității și a abuzurilor la care erau supuși uneori iobagii, abuzuri pe care împărăteasa - sub imperativele valorilor morale pendulate de Iluminism - le dorea corectate. „Numai în felul acesta putea fi înlăturat deficitul de capital bănesc, productivitatea scăzută a muncii și sărăcia morală a unei mari părți din populația cehă. Maria Tereza atrăgea mereu atenția hatmanilor că nu trebuie comise nedreptăți față de iobagi[...]Reformatorii iluminați din anturajul reginei au demonstrat apoi direct că revendicările fiscale ale statului erau justificate, statul având obligația (nu numai dreptul) de a interveni în relația dintre supuși și suveran în scopul îmbunătățirii situației supușilor”. (Vratislav Vanicek)

Situația socială a țăranilor iobagi din Imperiul Habsburgic în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost una care a erupt în revolte și răscoale succesive. Prima dintre ele s-a petrecut în Silezia austriacă, iar - la câțiva ani după -, câteva cazuri de abuzuri asupra iobagilor de pe unele domenii din Coroana Cehă erau sub ancheta prefecților imperiali. Asupra tratamentului la care erau supuși țăranii șerbi - dintr-un exemplu din spațiu rus - ne oferă mărturie un anunț dintr-un ziar contemporan, citat de Eric Hobsbawn. „Țăranul tipic era șerb, lipsa lui de libertate fiind vecină cu sclavia; o știre din ziarul «Gazette de Moscou»(1801), făcea reclamă: « De vânzare trei vizitii bine instruiți și foarte prezentabili, totodată două fete, de 18 și 15 ani, ambele frumușele și pricepute în diverse feluri de munci manuale. Aceeași casă are de vânzare două coafeze, una de vârsta de 21 de ani, care știe să scrie, să citească, să cânte la un instrument muzical, cealaltă potrivită spre a face părul domnilor și al doamnelor; de asemenea piane și orgi »”. (Eric Hobsbawn)

Anul 1771 a amplificat tensiunea generată de situația complicată a iobagilor din Imperiul Habsburgic. Scânteia a fost reprezentată de anul extrem slab al recoltelor agricole, însoțit de o epidemie de ciumă care a bântuit prin teritoriile Coroanei Cehe. O parte a ofițerilor și a funcționarilor înalți, membrii ai clerului și ai orașelor au prezentat situația grea a iobagilor în fața împărătesei Maria Tereza, cerând intervenția - pentru binele general al statului - în controlarea abuzurilor anumitor nobili față de țăranii de pe moșiile lor.

În urma apelurilor repetate ale unei părți însemnate din elita socială - ofițeri, înalți funcționari, preoți - către Maria Tereza de a bloca și controla abuzurile unora dintre marii nobili la adresa țăranilor iobagi de pe proprietățile lor, împărăteasa a emis patenta de robotă valabilă pentru Silezia. Pentru Coroana Cehă, ea a numit o comisie urbarială care trebuia să regleze numărul extrem de mare al robotei „datorate” de iobagi nobililor stăpâni. Trimisă în teritoriu, comisia a fost blocată de micile tergiversări practicate de administrația locală, căzută la pace cu nobilii din zonă.

În teritoriile Coroanei Cehe s-a răspândit de pe o moșie pe alta, printre țăranii iobagi, ideea potrivit căreia nobilii le ascund documente importante emise sub autoritate imperială care ar avea menirea să le amelioreze situația. Zvonul a căpătat putere datorită tergiversării lucrărilor Comisiei urbariale desemnată în 1771 să se ocupe de situația lor, iar în 1775 ea încă nu oferiseră niciun raport oficial. De pe un domeniu pe altul, ca să dea semnalul dorit, iobagii au intrat în „grevă”, sabotând zilele de robotă.

Anul 1775 a adus una dintre cele mai mari răscoale ale iobagilor de pe teritoriul monarhiei habsburgice, ea fiind declanșată în teritoriile Coroanei Cehe prin „grevele” de robotă. „Primul impuls l-a dat domeniul Teplice nad Metuji, dar în câteva zile revoltele, grevele și acțiunile de prezentare de petiții au cuprins toată Cehia de Nord-Est. Dintre centrele organizatorice ale revoltei cel mai important rol l-a avut primăria din Rtyn unde s-au adunat primarii de pe domeniul Nachod conduși de Antonin Nyvlt. În timpul unui marș colectiv spre Praga răzvrătiții au depus la diferite cancelarii petiții prin care cereau anularea robotei. În timpul ciocnirilor sângeroase care au avut loc în zilele de 24-28 martie 1775 (la Invalidovna în Praga, Chlumec nad Cidlinou, Doks, Mlada Boleslav, dealul Humel lângă Trutnov) cetele de răsculați au fost împrăștiate, dar mai târziu în timpul verii s-au produs alte incidente în mai multe locuri din Cehia și Moravia”. (Vratislav Vanicek)

Revoltele iobagilor din 1775 din teritoriile Coroanei Cehe și patenta imperială a Mariei Tereza, prin care a încercat să controleze abuzurile nobililor care măreau zilele de robotă pe care iobagii erau obligați să le presteze pe moșiile acestora, au avut doar un efect de „calmant” dar nu de „antibiotic”. Apoi, a sosit faimoasa patentă imperială a lui Iosif al II-lea prin care era abrogată iobăgia dar care, de fapt, punea în paranteze și suspenda doar obligațiile „secundare” ale iobagilor față de stăpâni nu și ceea ce era mai important: reglarea și blocarea abuzurilor nobililor față de zilele de robotă pe care iobagii le prestau pe moșiile lor.

După revoltele țăranilor iobagi din 1775 din teritoriile Coroane Cehe, patenta imperială a Mariei Tereza prin care se încerca reglarea zilelor de robotă datorate de iobagi stăpânilor nobili prin interzicerea depășirii numărului maximal, a fost doar efect de rezolvare superficială a situației reale a țăranilor iobagi din monarhie.

După moartea Mariei Tereza, noul împărat, Iosif al II-lea de Habsburg s-a aplecat asupra dimensiunii penale a relației dintre stăpânii nobili și țăranii iobagi. El a emis o faimoasă patentă de abrogare a iobăgiei care, ne-ar putea - din denumirea ei - induce în eroare asupra liberalismului ei. De fapt, aceasta a rezolvat doar problema secundară a relației nobil stăpân - țăran iobag. „În 1781, la scurt timp după moartea mamei sale, împăratul Iosif al II-lea a limitat prerogativele penale ale stăpânilor asupra supușilor. Imediat a fost emisă cunoscuta patentă de abrogare a iobăgiei care a permis iobagilor să se căsătorească, să se mute împreună cu copiii lor, să-și dea copiii la școală fără acordul stăpânului. Totodată, a avut loc o limitare a serviciilor neplătite ale supușilor la curte, dar obligațiile de robotă, financiare și naturale față se stăpâni au rămas neschimbate față de anul 1775. De aceea, în anii care au urmat în mai multe locuri au izbucnit revolte împotriva obligației de robotă”. (Vratislav Vanicek)

Iosif al II-lea de Habsburg a comandant în 1785 realizarea unui cadastru la nivelul Imperiului Habsburgic care să pună în evidență proprietățile nobililor și parcelele țăranilor iobagi. Pa baza acestui cadastru iosefinian, peste 4 ani ani, împăratul a emis patenta urbarială și fiscală care avea rolul de a pune în corelație prestațiile în robotă ale iobagilor cu pretențiile nobililor stăpâni. Filtrul pe care a încercat să îl pună monarhul în calea abuzurilor nobiliare față de țăranii iobagi s-a numit convertirea obligațiilor de robotă în salariu. Totodată, împăratul le-a impus nobililor un plafon de 30% pe care-l puteau percepe ca taxe și dări din venitul brut al gospodăriei unui țăran iobag.

Imediat după moartea lui Iosif al II-lea marii nobili au presat puternic autoritatea imperială și consilierii noului împărat, Leopold al II-lea - fratele lui Iosif al II-lea -, pentru a retracta patenta urbarială și cea de limitare a dreptului penal al nobililor asupra țăranilor supuși. Abrogarea patentei a generat mișcări sociale în anii 1790-1792, ceea ce le-a provocat oarece emoții marilor latifundiari. Contextul politic european era animat de Marea Revoluție Franceză care era în plină desfășurare, iar temerea nobililor monarhiei habsburgice era ca nu cumva «molima revoluționară franceză» (Vratislav Vanicek) să se extindă și în teritoriile Imperiului.

Mișcările țăranilor iobagi din teritoriile Imperiului Habsburgic din anii 1790-1792 și abrogarea patentelor imperiale, care le oferiseră acestora anumite drepturi în anii anteriori, au creat tensiune în rândul marilor nobili. Temerea lor era legată de o revoltă generală având în vedere că scânteia unei revoluții se aprinsese deja în Franța. Profesorul praghez T.A. Putzlacher le-a propus nobililor să transforme robota iobagilor de pe moșiile lor în salariu remunerat financiar. El argumenta că ar putea fi împiedicată pe viitor o revoluție, deoarece iobagii ar fi mulțumiți să primească banii pentru prestațiile agricole „în schimbul robotei umilitoare pe care erau obligați să o presteze”. (Vratislav Vanicek)

Spre finalul secolului al XVII-lea mișcări de revoltă au avut loc în teritoriile Imperiului Habsburgic. Impunerile fiscale militare au creat frustrări în Moravia la fel cum taxele pe exporturile de cereale au mărit tensiunea dintre guvernanți și guvernați. Temerile marilor nobili erau legate de aceste cazuri punctuale, mai degrabă, decât de imaginea mai largă a situației grele în care ajunseseră iobagii. Ceea ce a realizat Iosif al II-lea prin patentele imperiale a fost să amâne momentul potențial explozibil social prin încercarea umanizării relației dintre stăpâni și supuși prin legislație.

Imaginea lui Iosif al II-lea de Habsburg de „împărat al țăranilor” prin măsurile pe care le-a luat - chiar dacă ele au fost abrogate după moartea sa - trebuie interpretată corect. Nu a fost un personaj care ar fi dorit schimbarea sistemului sau a relației dintre nobilii stăpâni și țăranii iobagi și nici nu a acționat în favoarea iobagilor neapărat din prea plinul sentimentelor. El a luat măsuri având la bază ideea de avans social al populației ca formă de progres al statului - concept preluat din efuziunea ideilor iluministe - și din necesitatea de a bloca din fașă orice acumulare de frustrare pe o scară a magnitudinii cu potențial devastator pentru ordinea Imperiului. „De aceea, în păturile sociale neprivilegiate din mediul urban și rural s-a păstrat imaginea lui Iosif II de suveran popular (în concepția timpului de «împărat al țăranilor»)[...]el a devenit unicul Habsburg față de care majoritatea populației cehe a avut o atitudine pozitivă”. (Vratislav Vanicek)

Pe fondul pierderii Sileziei cehe de către Imperiul Habsburgic, care a fost preluată de Prusia, producția meșteșugărească de pânzeturi și postavuri a fost încurajată și stimulată de împărații de la Viena, pe teritoriul Cehiei de astăzi și al Moraviei. Însă intervenția statului în tehnologizarea acestei industrii nu a fost una nici pe departe care să se apropie măcar de ceea ce se desfășura, sub ochii tuturor, în Marea Britanie: zorii revoluției industriale. Dincolo de resursele disponibile și materiile prime incomensurabil mai mari de care dispunea regatul britanic, diferența față de celelalte state regate contemporane s-a făcut pe terenul tehnologizării și investiției în tehnologizare.

Împărații Habsburgi au intervenit prin diverse măsuri - legi și reglementări - care să dezvolte producția atelierelor de meșteșugărit din teritoriile cehe ale monarhiei. S-a apelat și la ajutorul unor specialiști aduși din exteriorul frontierelor ei. „Autoritățile guvernamentale au încercat să sprijine această metamorfoză prin emiterea de prevederi legate de calitatea produselor, aducerea de specialiști din străinătate, înființarea de licee industriale, acordarea de subvenții de stat întreprinzătorilor care își începeau activitatea și nu în ultimul rând prin limitarea drepturilor tradiționale ale breslelor meșteșugărești. În subconștientul micilor întreprinzători s-au fixat treptat principiile liberei concurențe care în principiu nu erau divergente cu interesul statului din epoca absolutismului iluminist. În rest, primele manifestări organizate ale muncitorilor din manufacturile cehe - mișcarea de protest a sticlarilor din 1765 - 1767 - au fost îndreptate nu atât împotriva dezvoltării relațiilor comerciale, cât mai ales împotriva funcției economice retardate a marii proprietăți funciare”. (Vratislav Vanicek)

Imaginea orașelor din teritoriile cehe în secolul al XVIII-lea era una care era direct legată de productivitatea din zona rurală. Excedentul de alimente din zona rurală asigura subzistența în orașele și târgurile cehe din Imperiul Habsburgic. După pierderea Sileziei cehe în detrimentul Prusiei, împărații Habsburgi au luat măsuri ca Moravia și Cehia de astăzi să devină teritorii în care manufacturile și atelierele de pânzeturi să primească un nou statut economic.

În privința tehnologizării manufacturilor din teritoriile cehe din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, acest proces nu era unul care să preocupe în special administrația imperială. Acest lucru se datora și faptului că era acceptată deja ca patentată - încă din secolul trecut - sistemul manufacturilor de tip factorii. Numita și manufactura dispersată, sistemul presupunea că meșteșugarul - întreprinzător asigura unor privați materia primă pe care el o recepționa apoi ca produs finit și o avansa spre vânzare pe piața comercială. Particularii lucrau „de acasă” și erau plătiți proporțional cu volumul de muncă prestat.

Dacă manufacturile dispersate - sistemul factorial - s-a impus în teritoriile nu foarte dezvoltate ale Coroanei Cehe, manufacturile concentrate, precum cele de postavuri, au devenit avanposturile industrializării unor orașe de mai târziu, din secolul al XIX-lea: Brno, Liberec, Jihlava. Manufacturile de postavuri au cunoscut o înflorire în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și datorită livrărilor - în cantități mari - care se făceau armatei imperiale angrenate în războaie. Așa au apărut marii proprietari de manufacturi cehe, unii dintre ei proveniți din rândul marilor nobili - F. B. Zarrach, J. Kinsky - iar alții din segmentul social de jos - J.J. Leitenberger.

Registrele contabile ale manufacturilor din teritoriile Coroanei Cehe, care au supraviețuit testului timpului, demonstrează că spre finalul secolului al XVIII-lea un număr destul de important de întreprinzători erau implicați în activitatea manufacturilor de postav, in, bumbac și lână. Cultura de in și, implicit, pânzeturile, au rămas produsul cel mai prelucrat de manufacturile din teritoriile cehe. Se estimează că la frontiera dintre secolele XVIII-XIX, doar în regiunile de vest și centru ale Cehiei de astăzi, 6000 de oameni erau implicați, sub diferite aspecte, în producția manufacturilor.

Au apărut în teritoriile Coroanei Cehe și manufacturi care se ocupau cu fabricarea zahărului, porțelanului și imprimarea țesăturilor de bumbac. Prima manufactură de sfeclă de zahăr a fost înființată la Zbraslav - în apropierea Pragăi - cu un deceniu înaintea de finalul secolului al XVIII-lea. La doi ani după, a fost consemnată și prima manufactură de porțelan de pe teritoriile cehe de la Horni Slavkov. Diversificarea activităților meșteșugărești a dus și la apariția manufacturilor de hârtie, produse chimice necesare albirii și apretării stofelor.

Trecerea, convențional acceptată, de la producția preindustrială la epoca industrială, prin ceea ce s-a numit revoluție industrială, este considerată treapta de trecere spre producția mecanizată, de la manufactură la fabrică. „În țările cehe prima filatură de bumbac mecanizată a fost deschisă la Vernerice lângă Decin în 1797, urmată de imprimeria mecanizată de stambă de la Varnsdorf în 1803 și de țesătoria de la Brno în 1806. Primele secții dotate cu utilaje erau însă complet dependente de acționarea hidraulică și de aceea au fost amenajate mai ales în ținuturile de frontieră bogate în cursuri de apă. Dezvoltarea neuniformă a industrializării a creat regiuni industriale care în cea mai mare parte au rămas până în zilele noastre. Introducerea mașinilor cu aburi au anulat dependența de acționarea hidraulică, dar nu au schimbat situația. Acționarea cu aburi a fost utilizată pentru prima oară într-o fabrică la Brno în 1814”. (Vratislav Vanicek)

În secolul al XVIII-lea principala rută a produselor din teritoriile Coroanei Cehe erau răspândite în cadrul mai larg al Imperiului Habsburgic din care teritoriile cehe făceau parte. În exteriorul monarhiei habsburgice, din teritoriile cehe, se estimează că plecau doar jumătate din schimbul economic intern. De asemenea, poziționarea geografică una față de cealaltă a regiunilor istorice care compuneau tradițional Coroana Cehă era un factor care influența schimburilor economice pe care aceste regiuni provincii cehe le practicau.

În secolul al XVIII-lea, în linii mari, valoarea produselor economice din Coroana Cehă erau distribuite pe relația extern-intern într-un raport de 1 la 2. Practic, mărfurile și produsele originate în teritoriile care ajungeau pe piețele celorlalte teritorii ale Monarhiei Habsburgice erau de două ori mai numeroase decât cele care părăseau Coroana Cehă în afara frontierelor Imperiului Habsburgic.

Condițiile naturale și geografice au jucat un rol important în relația vehiculării produselor de comerț originare din teritoriile Coroanei Cehe. Practic, Cehia de astăzi vindea și cumpăra produse mai degrabă din Hamburg și Saxonia, iar Silezia, datorită legăturii pe Oder cu Regatul Prusiei, întreținea raporturi comerciale semnificative cu amintitul regat. Singura provincie istorică a Coroanei Cehe care, datorită poziției geografice s-a integrat în sistemul schimburilor comerciale alături de celelalte provincii istorice ale Imperiului Habsburgic, a fost Moravia.

În vederea dezvoltării schimburilor comerciale administrația imperială a dezvoltat o rețea de șosele imperiale. Sarcina construirii acestor șosele pe teritoriile Coroanei Cehe a fost scoasă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către împărații Habsburgi de sub autoritatea comitetului Stărilor. Ea a fost transferată în dreptul unei „societăți” comerciale cehe, în ideea în care aceasta va fi capabilă să introducă teritoriile cehe în circuitul schimburilor comerciale de pe întreaga suprafață a Monarhiei Habsburgice.

În planul relațiilor economice dintre Imperiul Habsburgic și regatele vecine, în secolul al XVIII-lea s-a practicat - ca și acum - războiul vamal, împletit, secondat sau aflat în subsidiarul războiului militar dintre părți. Cunoscut este lungul război vamal dintre monarhie și Prusia de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Războaiele de la finalul secolului cu Franța precum și blocada continentală impusă de Napoleon au dus în 1811 la declararea falimentului de stat.

La jumătatea secolului al XVIII-lea era deja în desfășurare un război vamal între Imperiul Habsburgic și Prusia care a durat, cu intermitențe și intensități, mai bine de două decenii. „Introducerea prohibiției vamale asupra unor produse străine a revigorat producția de textile, fier, galanterie. Desfacerea lor în țările cehe s-a extins extraordinar de mult datorită anexării Galiției și Bucovinei. În 1775 a fost adoptată cea mai amplă reformă economică din timpul Mariei Tereza, regulamentul vamal unitar pentru țările cehe, țările din zona Alpilor și Polonia. El a creat baza formării unei piețe unitare în interiorul țării, dar și al viitorului dualism austro-ungar”. (Vratislav Vanicek)

Schimburile comerciale ale monarhiei habsburgice au suferit pierderi importante în debutul secolului al XIX-lea din cauza Blocadei continentale impuse de Napoleon Bonaparte Marii Britanii, în încercarea de a o face să capituleze. Pagubele aduse producției din teritoriile cehe ale Imperiului Austriac [din 1804 Monarhia Habsburgică s-a numit oficial Imperiul Austriac] au fost foarte mari. „Blocada continentală decretată de împăratul Franței Napoleon I în 1807 ca o formă de război economic împotriva Marii Britanii a adus pagube ireparabile producției de sticlă din țările cehe, după cum s-a accelerat și retragerea pânzeturilor de pe piața mondială”. (Vratislav Vanicek)

Legat de filonul schimburilor economice din teritoriile Coroanei Cehe, istoria a reținut momentul expoziției industriale din 1791 care a fost considerată printre primele de gen din Europa. În acel moment, din datele documentare care s-au păstrat „[...]Cehia exporta mărfuri în valoare de 5.7 milioane zlați [denumirea cehă a florinului austriac imperial - n.n] și importa la un nivel de 3,9 milioane, în timp ce valoarea exportului din Austria inferioară reprezenta 3,4 milioane și 11,4 milioane la import. Măsurile prohibitive ale statului în timpul războaielor napoleniene au afectat ce mai mult țările cehe. De aceea, în 1790-1839 exportul din Cehia a crescut de numai trei ori, în timp ce exportul Austriei inferioare s-a mărit de aproape 12 ori datorită dezvoltării rapide a aglomerației vieneze. Cu toate acestea, țările cehe și-au menținut o balanță comercial activă pe piața internă și externă, iar din realizarea acestui capital comercial cel mai mult a profitat capitala și orașul de reședință al monarhiei”. (Vratislav Vanicek)

Falimentul de stat a fost proclamat de administrația Imperiului Austriac în 1811. Valoarea bancnotelor aflate în circulație a fost diminuată la ⅕ și s-a trecut la emiterea unor bancnote noi de hârtie. Cei care depindeau de un salariu regulat - oamenii de rând și creditorii - au avut de suferit de pe urma acestei măsuri. Cei care, dimpotrivă, au prosperat, au fost producătorii agricoli și cei din industrie. Între cauzele falimentului de stat s-au numărat seriile de conflicte militare din secolul al XVIII-lea și până în anul în care s-a produs falimentul. De reținut faptul că furnizorii armatei și statului au prosperat în acest interval de timp, iar reacția lor a fost una tradițională: investiția în terenuri în loc de cea în producția industrială.

Intervenția protecționistă din partea administrației imperiale în schimburile comerciale din monarhie - împăratul Iosif al II-lea de Habsburg - a avut la bază și conflictul din coloniile americane ale Marii Britanii, mai exact, Războiul de Independență. Din cauza lui, exporturile de postavuri cehe peste ocean - și așa, nu extrem de intensiv - a fost sistat. Supravegherea activității comerciale a întreprinzătorilor din teritoriile Coroanei Cehe de către administrația imperială s-a prelungit din cauza războaielor purtate cu Franța.