Marea nobilime din Coroana Cehă a început, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, să preia rolul de elită culturală ca formă de recuperare a puterii politice pe care o pierduse în defavoarea împăraților Habsburgi. Practicarea bunului gust și implicarea lor în politica culturală ca forme de acumulare de capital social și cultural erau centrate pe ideea susținerii mecenatului artistic. Desigur, ca orice fenomen de anduranță și anvergură, el se dezvoltă în timp, nu fără inerentele momente hilare. „Mecenatul artistic, înțeles deja în sensul unei concepții de politică culturală, avea să devină cea mai mare contribuție a nobilimii la prosperitatea generală. Prilejul a apărut încă din 1782, odată cu începerea activității comisiei pentru licitația colecțiilor de obiecte de artă de la Hradul din Praga. Nobilii - mecena nu au știut însă să folosească prețurile de licitație ridicol de mici pentru a salva cel puțin operele unor artiști cunoscuți în toată lumea. Un mare număr din obiectele nevândute au fost aruncate în șanțul Jeleni sau folosite pentru ridicarea nivelului șoselei de la Marianske Hradby”. (Vratislav Vanicek)

Spre jumătatea secolului al XVIII-lea barocul atinsese maturitatea și se găsea acum dincolo de vârful maximei extensii, în postura de a fi înlocuit un alt stil plastic: rococo. Numit alternativ și baroc târziu, rococo-ul venea să diminueze și să estompeze extravaganța și monumentalitatea barocului prin atenția pentru echilibrul spațiului și al rafinamentului decorațiilor. În locul ostentativului a fost pusă intimitatea iar rococo-ul a pătruns prima dată în casele aristocraților, dar obiectele de mobilier în stil rococo au fost adoptate și de elita urbană și chiar de unii țărani mai înstăriți.

Stilul rococo a fost îmbrățișat de nobilimea cehă din motive de reconversie a puterii politice pierdute în capital social și cultural. Cum puterea efectivă politică le fusese acestora amortizată și preluată de împărații Habsburgi după evenimentele de la Bila Hora - 1621 -, ei pozau acum, în ochii populației de rând din teritoriile cehe, drept elită a gustului rafinat și a culturii. Mecenatul artistic era pus pe aceeași linie cu politica culturală, iar acest sens de „culturalizare” a maselor pentru prosperitatea generală a Coroanei Cehe a fost asumat și promovat de nobilii cehi.

Construcții ale aristocrației și elitei sociale din teritoriile Coroanei Cehe realizate în stilul rococo au fost palatul arhiepiscopului de Praga, castelele din Dobris și Horina - în apropiere de Melnik - și castelul comandantul Laudon de la Becvary. S-a remarcat și ridicarea unei construcții pe care istoriografia - singura din teritoriile cehe - a numit-o „în stilul lui Ludovic al XVI-lea”: castelul din Rajec nad Svitavou.

Odată cu manifestarea stilului rococo în teritoriile Coroanei Cehe pictura a evoluat spre funcția de culturalizare și de valoare documentară a tablourilor realizate. Acestă tendință cu valoare idealizantă risca să treacă peste valoarea picturii ca forță de exprimare a convingerii artistice, trecând într-un teritoriu ușor utopic, ceea ce dădea naștere la un soi de sindrom colectiv de negare a realității contemporane. „Deprinderea de a lega valoarea artistică a unui tablou de valoarea lui documentară s-a născut din efortul de a surprinde momente de fericire concrete, dar efemere. Prin ilustrarea lor viața trebuia să devină mai luminoasă, iar oamenii mai buni astfel încât până la corectarea generală a situației nu mai lipsea decât un pas. Se neglija însă că acest pas va fi necesar și pentru o eventuală ironizare, dar era clar că o asemenea concepție va determina pierderea forței și puterii de convingere artistică a creației plastice. Spre ilustrare putem cita o anecdotă, potrivit căreia, la licitația menționată de opere de artă din colecțiile Hradului din Praga s-a ajuns și la un tablou care reprezenta celebra scenă a Ledei cu lebăda. În sala de licitații tabloul a fost prezentat cu u