Rococo, regăsirea echilibrului și mecenatul artistic al aristocrației din Coroana Cehă
autor Alexandru Cristian Enescu, octombrie 2017
Spre jumătatea secolului al XVIII-lea barocul se pregătea încet-încet să părăsească scena artistică, fiind înlocuit de un nou stil numit rococo. Alternativ considerat și un fel de baroc târziu, acest nou stil plastic venea să diminueze extravaganța barocului prin echilibrul pentru spațiu și atenția și finețea decorațiilor. Rococo-ul din teritoriile Coroanei Cehe a penetrat mai ales locuințele aristocraților care, pierzând influența politică odată cu impunerea absolutismului Habsburgilor din secolul al XVII-lea, au monopolizat rolul de elită a gustului și culturii rafinate în fața celorlalte pături sociale. Ei au marșat în direcția acumulării de capital social și cultural care, în definitiv, reprezenta tot o formă de putere, chiar dacă nu de anvergura celei politice.

Practicarea bunului gust și implicarea lor în politica culturală ca forme de acumulare de capital social cultural erau centrate pe ideea susținerii mecenatului artistic. Construcții ale aristocrației și elitei sociale din teritoriile Coroanei Cehe realizate în stilul rococo au fost palatul arhiepiscopului de Praga, castelele din Dobris și Horina - în apropiere de Melnik - și castelul comandantul Laudon de la Becvary.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Spre jumătatea secolului al XVIII-lea barocul se pregătea încet-încet să părăsească scena artistică, fiind înlocuit de un nou stil numit rococo. Alternativ considerat și un fel de baroc târziu, acest nou stil plastic venea să diminueze extravaganța barocului prin echilibrul pentru spațiu și atenția și finețea decorațiilor. Rococo-ul din teritoriile Coroanei Cehe a penetrat mai ales locuințele aristocraților care, pierzând influența politică - odată cu impunerea absolutismului Habsburgilor din secolul al XVII-lea -, au preluat rolul de elită a gustului și culturii rafinate în rândul păturilor sociale.

Marea nobilime din Coroana Cehă a început, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, să preia rolul de elită culturală ca formă de recuperare a puterii politice pe care o pierduse în defavoarea împăraților Habsburgi. Practicarea bunului gust și implicarea lor în politica culturală ca forme de acumulare de capital social și cultural erau centrate pe ideea susținerii mecenatului artistic. Desigur, ca orice fenomen de anduranță și anvergură, el se dezvoltă în timp, nu fără inerentele momente hilare. „Mecenatul artistic, înțeles deja în sensul unei concepții de politică culturală, avea să devină cea mai mare contribuție a nobilimii la prosperitatea generală. Prilejul a apărut încă din 1782, odată cu începerea activității comisiei pentru licitația colecțiilor de obiecte de artă de la Hradul din Praga. Nobilii - mecena nu au știut însă să folosească prețurile de licitație ridicol de mici pentru a salva cel puțin operele unor artiști cunoscuți în toată lumea. Un mare număr din obiectele nevândute au fost aruncate în șanțul Jeleni sau folosite pentru ridicarea nivelului șoselei de la Marianske Hradby”. (Vratislav Vanicek)

Spre jumătatea secolului al XVIII-lea barocul atinsese maturitatea și se găsea acum dincolo de vârful maximei extensii, în postura de a fi înlocuit un alt stil plastic: rococo. Numit alternativ și baroc târziu, rococo-ul venea să diminueze și să estompeze extravaganța și monumentalitatea barocului prin atenția pentru echilibrul spațiului și al rafinamentului decorațiilor. În locul ostentativului a fost pusă intimitatea iar rococo-ul a pătruns prima dată în casele aristocraților, dar obiectele de mobilier în stil rococo au fost adoptate și de elita urbană și chiar de unii țărani mai înstăriți.

Stilul rococo a fost îmbrățișat de nobilimea cehă din motive de reconversie a puterii politice pierdute în capital social și cultural. Cum puterea efectivă politică le fusese acestora amortizată și preluată de împărații Habsburgi după evenimentele de la Bila Hora - 1621 -, ei pozau acum, în ochii populației de rând din teritoriile cehe, drept elită a gustului rafinat și a culturii. Mecenatul artistic era pus pe aceeași linie cu politica culturală, iar acest sens de „culturalizare” a maselor pentru prosperitatea generală a Coroanei Cehe a fost asumat și promovat de nobilii cehi.

Construcții ale aristocrației și elitei sociale din teritoriile Coroanei Cehe realizate în stilul rococo au fost palatul arhiepiscopului de Praga, castelele din Dobris și Horina - în apropiere de Melnik - și castelul comandantul Laudon de la Becvary. S-a remarcat și ridicarea unei construcții pe care istoriografia - singura din teritoriile cehe - a numit-o „în stilul lui Ludovic al XVI-lea”: castelul din Rajec nad Svitavou.

Odată cu manifestarea stilului rococo în teritoriile Coroanei Cehe pictura a evoluat spre funcția de culturalizare și de valoare documentară a tablourilor realizate. Acestă tendință cu valoare idealizantă risca să treacă peste valoarea picturii ca forță de exprimare a convingerii artistice, trecând într-un teritoriu ușor utopic, ceea ce dădea naștere la un soi de sindrom colectiv de negare a realității contemporane. „Deprinderea de a lega valoarea artistică a unui tablou de valoarea lui documentară s-a născut din efortul de a surprinde momente de fericire concrete, dar efemere. Prin ilustrarea lor viața trebuia să devină mai luminoasă, iar oamenii mai buni astfel încât până la corectarea generală a situației nu mai lipsea decât un pas. Se neglija însă că acest pas va fi necesar și pentru o eventuală ironizare, dar era clar că o asemenea concepție va determina pierderea forței și puterii de convingere artistică a creației plastice. Spre ilustrare putem cita o anecdotă, potrivit căreia, la licitația menționată de opere de artă din colecțiile Hradului din Praga s-a ajuns și la un tablou care reprezenta celebra scenă a Ledei cu lebăda. În sala de licitații tabloul a fost prezentat cu u

Unii dintre muzicienii din teritoriile cehe au părăsit Coroana Cehă imediat după preluarea controlului politic de către Ferdinand de Stiria în urma înfrângerii rebeliunii nobiliare de la Bila Hora din 1621. Însă dacă pentru unii dintre muzicieni motivele religioase au stat la baza deciziei lor de a se autoexila din Coroana Cehă, pentru alții, motivele economice - lipsa unui orizont de subzistență în teritoriile cehe din această „meserie” - i-a determinat să emigreze. În secolul al XVIII-lea însă, în orașele mari ale Coroanei Cehe, au pătruns opera clasică, teatrul și scenetele, ceea ce a dus la îmbogățirea vieții artistice din teritoriile cehe ale Imperiului Habsburgic.

Cultura muzicală din teritoriile Coroanei Cehe nu se poate mândri cu realizări notabile în secolul al XVII-lea din două motive și considerente de ordin faptic. Odată cu preluarea controlului politic asupra teritoriile cehe de către împăratul Ferdinand de Stiria prin înfrângerea rebeliunii nobiliare - 1621 - unele dintre familiile de muzicieni au părăsit Regatul ceh din considerente religioase. Recatolicizarea debuta în forță iar ei au preferat să se autoexileze, unii dintre acești „muzicanți emigranți cehi” - cum au ajuns să fie cunoscuți - fiind J.D Zelenka, Benda. Alții au părăsit teritoriile cehe din motive economice, precum familia de muzicieni Stamic și J. Myslivecek.

Muzicienii cehi, care au emigrat din teritoriile Coroanei Cehe după momentul Bila Hora, s-au răspândit în Berlin, Paris, Dresda, iar cei mai mulți au ajuns să locuiască în capitala Monarhiei Habsburgice - d in care făceau parte și teritoriile cehe-, Viena. Unii dintre nobilii-mecena din Regatul ceh s-au preocupat de înființarea și stipendierea unor școli de muzică precum contele F.A. Spork, contele J.A din Questenberg. Episcopii de Olomouc, Kromeriz și Vyskov au acționat în același fel.

La frontiera secolelor XVIII-XIX a apărut așa-numitul cult al Crăciunului în care participarea la actul muzical venea ca o reacție la limitarea cercurilor literare și a frățiilor muzicale operate de autorități în deceniile anterioare. Capelele și castelele nobililor ofereau și ele plăcerea unor spectacole și concerte muzicale. Elementul nou muzical recepționat de teritoriile cehe a fost cvartetul de cameră iar la Olomouc a fost fondat un colegiu care este astăzi considerat un fel de strămoș al conservatorului din Coroana Cehă. O astfel de instituție mai avea de așteptat întrarea în secolul al XIX-lea pentru a-și vedea apariția.

Opera clasică a penetrat în cultura muzicală din teritoriile Coroanei Cehe, pionerii fiind centrele muzicale din Praga, Olomouc și Jaromerice. Opera buffa - scenetele comice muzicale - au avut un anume succes și ele, compozitorii italieni fiind extrem de apreciați decenii la rând în teritoriile cehe. Apoi, Mozart a fost foarte apreciat în teritoriile cehe, Praga fiind locul în care a executat în premieră unele dintre cele mai cunoscute compoziții de-ale lui. Genul dramei muzicale din cultura cehă a fost și el gustat, câteva nume dintre aceste compoziții fiind Despre Landberg, Despre încercuirea orașului Olomouc de către prusaci și Despre o rebeliune a țăranilor.

Unul dintre primele teatre din teritoriile cehe a fost cel din 1738 din Praga, amenajat pe locul unei piețe, și în care, inițial, erau prezentate spectacole de folclor și de divertisment. Împotriva acestui „divertisment de prost gust” - în formularea lui Vratislav Vanicek - s-a exprimat în 1771 J.J Brunian. El dorea ridicarea nivelului teatrului dramatic, având la bază convingerea adânc originată în ideile iluministe, potrivit căreia arta teatrului și a actoriei au un puternic efect asupra moralității și educației societății în general.

Piesele de teatru de pe scenele pragheze și nu numai au început să fie jucate și în limba cehă spre finalul secolului al XVIII-lea în primele teatre care pot fi numite permanente, în sensul pe care îl percepem noi astăzi. Teatrul Municipal din Olomouc și Teatrul Nosticky din Praga au fost două dintre acestea instituții de cultură. Atmosfera războaielor monarhiei habsburgice cu Napoleon Bonaparte, din finalul secolului al XVIII-lea și debutul veacului următor, au fost receptate și în piesele de teatru jucate pe scenele acestor teatre ce „elogiau loialitatea țărilor cehe față de dinastie” (Vratislav Vanicek)

Barocul în Coroana Cehă a fost sinonim cu o lipsă de apetit pentru lectură, invers proporțional cu pasiunea pentru recitat. În același timp, dacă numărul cărților vehiculate a crescut, cel al bibliotecilor particulare a coborât pe o spirală a statisticii. Chiar și așa, unii dintre nobili, animați de ideile iluministe care pătrunseseră în mediile din Coroana Cehă, au devenit colecționari de cărți - episcopii și ei -, iar bibliotecile particulare, prin bunăvoința lor, erau deschise unui cerc mai larg de doritori de cunoaștere. Societăți de lectură, după modelul patentat deja în regatele europene contemporane monarhiei habsburgice, au luat ființă și în teritoriile cehe. Astfel de cluburi de lectură au activat la Praga, Brno și Olomouc.

Dacă în perioada barocă apetitul pentru lectură din teritoriile Coroanei Cehe - oricum nu unul impresionant, a scăzut - s-a dezvoltat tendința de a recita, de a interpreta muzical texte și creații tipărite. În același timp, în secolul al XVIII-lea, s-a putut observa diminuarea numărului de biblioteci particulare existente în teritoriile cehe. Chiar și așa, marii nobili, episcopii și elita urbană au menținut viu gustul pentru colecționarea cărților. Bibliotecile lor, prin bunăvoința loc, au devenit loc de „promenadă culturală” unde aveau acces cei dornici de cunoaștere.

Editurile și tipografiile din teritoriile cehe din secolul al XVIII-lea au devenit medii de atragere a pasionaților de lectură și citit. În jurul lor s-au format cluburi și societăți de lectură precum cele din Praga - Clubul cititorilor - Brno - Lesengesellschaft, Societatea cititorilor - și Olomouc. Una dintre cele mai cunoscute, dacă nu chiar cea mai cunoscută, sală de lectură - după modelul patentat în regatele europene - a fost salonul de lectură al lui Krameri.

Interesant este aspectul - verificabil și în vremurile contemporane - legat de declanșarea cenzurii asupra publicațiilor, ziarelor și cărților care nu treceau testul de cenzură al administrației imperiale hasburgice din Coroana Cehă. Interzicerea unor publicații a dus la o reacția inversă, tirajul acestora crescând semnificativ. „În ziare - mai ales cehe - era interzis să apară orice fel de articol care putea să încurajeze o stare de spirit pro-franceză și speranțele revoluționare. Deși pe baza Decretului curții din 13 septembrie 1798 au fost interzise expunerea și împrumutul de tipărituri necenzurate în cafenele și în alte localuri publice, tirajul ziarelor a crescut. Astfel, în 1808 Ziarul poștal privilegiat regalo-împărătesc (Schonfeld) a avut într-o singură ediție 300 de exemplare, Ziarul patriotic regalo-împărătesc (al lui Kramer) - 650 de exemplare[...]Tirajul total al ziarelor pragheze a fost aproape de două ori mai mare comparativ cu prima jumătate a secolului 18. La acestea trebuie adăugate sutele de ziare noi editate la Brno și Opava, ca să nu mai vorbim de cele alte câteva sute apărute la Viena și Bratislava. Aceste publicații circulau printre oamenii nevoiași până la uz

Numărul titlurilor de cărți în ceea ce privește literatura laică față de cea religioasă a crescut în teritoriile cehe din secolul al XVIII-lea, dar nu într-atât de mult încât să se poate vorbi de o literatură cehă. În fapt, titlurile apărute la Praga sau în teritoriile cehe ale Coroanei erau dublate și concurate de titlurile germane apărute în alte orașe ale Monarhiei Habsburgice precum și în orașele din mediul german: Frankfurt, Nurnberg, Leipzig și Koln. Dintre autorii germani care aveau public la Praga se numărau F. Schiller, F.G. Klopstock și F.Nicolai.

Finalul secolului al XVIII-lea, în contextul Marii Revoluții din Franța, și a posibilității ca aceste idei „periculoase” - din perspectiva administrației imperiale - să găsească teren de simpatie în provinciile Imperiului Habsburgic, împărații au acționat preventiv, prin așa-numita comisie de cenzură. Cenzura religioasă din timpul Mariei Tereza a fost înlăturată de actele lui Iosif al II-lea, dar perioada de relaxarea s-a terminat curând în timpul lui Francisc al II-lea de Habsburg. El a emis în 1792 un decret prin care cenzura acționa preventiv asupra presei în vederea blocării «răspândirii opiniilor eronate, incitante și periculoase»”. (Vratislav Vanicek)

La jumătate secolului al XVIII-lea, în linii generale, învățământul din teritoriile cehe se afla sub directa organizare a iezuiților. Universitatea din Praga și colegiul din Olomouc se aflau în această situație în timp ce învățământul inferior era sub autoritatea bisericilor parohiale. Spre finalul secolului numărul gimnaziilor a scăzut, iar cel al școlilor elementare a crescut. Limba de predare predominantă în aceste școli, la finalul secolului al XVIII-lea, era limba germană.

La jumătatea secolului al XVIII-lea, universitatea din Praga și institutul din Olomouc se aflau în mâinile iezuiților de mai bine de un secol. Conducerea gimnaziilor era asigurată de ordinul piariștilor în timp ce școlile elementare erau plasate sub autoritatea bisericilor parohiale. Încet - încet au fost numite de către administrația imperială laici în conducerea acestor școli, iar Institutul din Olomouc a fost retrogradat la stadiul de liceu.

Decretul Mariei Tereza din 1777 era menit să scadă numărul gimnaziilor din teritoriile Coroanei Cehe și în locul acestora „au fost deschise școli elementare cu patru clase și școli orășenești cu trei clase, toate având ca limbă de predare limba germană. S-a dovedit că abrogarea ordinului iezuiților în 1773 [de fapt, scoaterea iezuiților din administrația și instituțiile monarhiei de către Maria Tereza - n.n] avusese un aspect național important deoarece la gimnaziile iezuite fusese acordată o atenție mai mare predării în limba cehă în timp ce la gimnaziile piariste (care au supraviețuit reformelor iluministe) era folosită limba germană. La gimnaziul iezuit din Praga a fost deschisă o școală normală (model), unde la început elevii aproape nu înțelegeau lecțiile predate în germană”. (Vratislav Vanicek)

Grija Habsburgilor față de învățământul din școlile Imperiului s-a manifestat prin tendința tot mai mare, după a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de a numi laici în conducerea școlilor. Limba germană a înlocuit din secolul al XIX-le latina în universități, iar regulamentele de învățământ puneau accent pe curicula practică, menită să ofere funcționari, economiști și juriști necesari administrației Imperiului. Domeniile speculative - filozofia, spre exemplu - au intrat, după secole de preeminență, în regres.

Administrația imperială a Habsburgilor din Coroana Cehă a emis în 1774 un regulament pentru școlile din teritoriile cehe. Pasul următor a fost să se creeze o rețea densă de școli elementare în zonele rurale ale căror preocupări principale erau dezvoltarea aptitudinilor de bază pentru elevi: scris, citit, artimetică și unele cunoștințe elementare ale profesiilor contemporane. Frânturile de măsuri iluministe luate de împărații Habsburgii de la finalul secolului al XVIII-lea au fost retrogradate în debutul secolului al XIX. Planul școlilor generale emis în 1804, în timpul lui Francis al II-lea, trecea din nou școlile sub controlul bisericilor.

Imaginea generală a vieții științifice din teritoriile cehe din secolul al XVIII-lea era una care nu se putea compara cu cea din regatele occidentale, cu tot angrenajul Coroanei Cehe în cadrul Imperiului Habsburgic și poziția ei în vestul Confederației central-europene a dinastiei. Cu toate acestea, eforturi de racordare la informațiile științifice din Occident și crearea de societăți a căror preocupare era știința și discuțiile intelectuale asupra noilor descoperiri din spațiul european, au existat în spațiul ceh. Dacă inițial nobilii nu aveau nicio satisfacție și interes în această privință, spre finalul secolului al XVIII-lea s-a modificat orientarea acestora.

În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, un grup de oameni de știință din Praga au pus bazele a ceea ce s-a numit Societatea științifică privată pentru dezvoltarea matematicii, istoriei patriei și științelor naturii în Cehia. I. Born a devenit responsabil cu editarea revistei acestei societăți. După decenii la rând în care nobilii cehi nu erau atrași de viața științifică, un F.J.Kinsky și J.N.Mitrovsky au promovat și cerut o schimbare în atitudinea elitei sociale față de știință. Mitrovsky și Jachym din Sternberg au inițiat studii în mineralogie și au popularizat această știință în Regatul ceh.

Preocuparea nobililor față de știință s-a dimensionat înspre dezvoltarea ramurii economiei. Finalul secolului al XVIII-lea a adus propunerea comasării - la sugestia împăraților - a două societăți științifice din teritoriile cehe: Societatea cehă de știință și Societatea de agricultură și arte libere din Regatul ceh. Ultima dintre ele fusese înființată de nobilii cu înclinații iluministe și care erau adepții dezvoltării științei economiei în teritoriile cehe. Societatea cehă de știință a refuzat mariajul de pe poziții inegale cu grupul nobililor.

La jumătatea secolului al XVIII-lea viața științifică din teritoriile cehe era periferică și la nivel „amatoristic” în raport cu regatele occidentale. Nivelul de interes pentru știință era în primul rând extrem de scăzut printre nobilii din Regatul ceh. Prima tentativă de înființare a unei societăți cu preocupare științifică, Societas incognitorum eruditorum - Societatea oamenilor de știință anonimi -, în jurul anului 1775, nu a avut o viață lungă. Au început apoi să circule reviste de geografie, istorie, etnografie, una dintre cele mai cunoscute fiind Informații științifice de la Praga (Prager gelehrte Nachrichten), care popularizau în Coroana Cehă noutățile științifice.

Spre finalul secolului al XVIII-lea societățile științifice din teritoriile cehe se aflau sub supravegherea administrației imperiale care le supraveghea activitatea și relațiile „externe”. Având în vedere că în Franța, Marea Revoluție Franceză tocmai se încheiase, atenția autorităților era țintită asupra schimbului de idei „eretice” revoluționare dinspre Franța spre teritoriile Imperiului Habsburgic. „Într-o situație mai grea a ajuns Societatea privată a prietenilor comuni pentru sprijinirea științelor naturii și etnografiei din Moravia deoarece încă de la fondarea ei (21 noiembrie 1800) comisarul de poliție contele J.A Pergen a dispus supravegherea activității și relațiilor ei externe”. (Vratislav Vanicek)

Dacă în Regatul ceh, oamenii preocupați de știință au reușit să se opună comasării societăților științifice sub coordonarea administrației imperiale, în Moravia, inițiativa statului a reușit. Acolo, Societatea economică moravă a fost comasată cu Societatea regalo-împărătească pentru sprijinirea agriculturii, științelor naturii și etnografiei, autonomia fiind pierdută. La câțiva ani după acest proces, Societatea economică din Silezia a aderat și ea la aceeași societate științifică unită.

Obstinația cu care oamenii preocupați de știință din Regatul ceh s-au opus comasării societății lor - Societatea cehă de știință - la sugestia împăratului, cu o altă societate deținută de un grup de nobili cehi, a dat rezultate. Împăratul, în cele din urmă, le-a acordat membrilor societății cehe de știință dreptul de a fonda un institut care s-a intitulat Institutul politehnic al stărilor cehe. „Frantisk J. Gerstner, profesor la institut avea să construiască în anii următori prima mașină cu aburi din țările cehe. Un alt profesor, specialist în mecanică, J. Bozek împreună cu maestrul modelist J. F. Brunich și-au dovedit profesionalismul, construind în 1815 automobilul acționat cu aburi”. (Vratislav Vanicek)