Coroana Cehă și Consecințele Războiul de Treizeci de Ani
Mercantilismul și refacerea economică
autor Alexandru Cristian Enescu, octombrie 2017
Pe lângă distrugerile efective din Coroana Cehă provocate de operațiunile militare din timpul Războiului de Treizeci de Ani, situația economică a fost afectată și de întreruperea schimbului economic în exteriorul regatului - abia reluat după perioada husită - și deprecierea monedei. Scăderea valorii bunurilor și falimentul unor familii nobiliare - posesoarele unor destul de avantajoase activități economice - au fost, de asemenea, fenomene caracteristice economiei din teritoriile Coroanei Cehe. Dincolo de faptul că imaginea generală a vieții șerbilor care lucrau pe moșiile marilor nobili nu trebuie poluată cu schematismul termenilor istoriei de factură marxistă, în același timp, viața acestora - după cum este lesne de înțeles - era departe de a fi una idilică. Constrângeri existau de genul imposibilității părăsirii moșiei fără acordul nobilului sau a căsătoriei fără acordul lui. Dar tratamentul aplicat șerbilor ținea de particularitatea fiecărui nobil și a administratorilor care supravegheau munca pe aceste moșii.

După semnarea Tratatul de pace de la Westfalia și încheierea oficială a Războiului de Treizeci de Ani, teritoriile Coroanei Cehe - care fuseseră cele mai expuse conflictului dintre posesiunile central-europene ale Habsburgilor - au intrat pe direcția refacerii economice. Contextul politic și social al celei de-a doua jumătăti a secolului al XVII-lea a suprapus peste această necesitate, apariția unui curent de abordare a economiei - dezvoltat în Occident și preluat în mediile aulice habsburgice -, numit mercantilism. În teorie, această nouă idee susținea că depășirea unei crize economice se realizează prin amplificarea schimburilor comerciale, care reprezintă esența avuției.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Pe lângă distrugerile efective din Coroana Cehă provocate de operațiunile militare din timpul Războiului de Treizeci de Ani, situația economică a fost afectată și de întreruperea schimbului economic în exteriorul regatului - abia reluat după perioada husită - și deprecierea monedei. Scăderea valorii bunurilor și falimentul unor familii nobiliare - posesoarele unor destul de avantajoase activități economice - au fost, de asemenea, fenomene caracteristice economiei din teritoriile Coroanei Cehe.

Operațiunile militare din timpul Războiului de Treizeci de Ani desfășurate pe teritoriul Coroanei Cehe au contribuit la declinul stării economice și sociale a populației din regat. O bună parte dintre aceste confruntări, mai ales în ultima parte a conflictului, s-au desfășurat pe teritoriile cehe iar diferența dintre distrugeri, jefuirea sau nu a populației locale ținea de comandamentul moral - sau lipsa lui - a generalilor aflați cu trupele staționați în aceste teritorii. Iar, de multe ori, cei care se dedau la acțiuni de jaf față de civili, erau chiar trupele imperiale trimise dinspre Viena, de Habsburgi, să-i întâmpine pe inamici. „Un impact negativ au avut numeroasele expediții armate (jafuri, rechiziționări, confiscări prin constrângere de alimente și accesorii pentru armată, incendii). În acest context, de fapt, nu mai conta, dacă era vorba despre o armată inamică sau de «propria armată», totul depinzând mai mult de autoritatea și răspunderea morală a comandanților, adică de gradul de libertate pe care îl primeau mercenarii lor. La aceasta s-a mai adăugat și dările majorate care trebuiau să asigure banii necesari pentru întreținerea armatei”. (Vratislav Vanicek)

În contextul operațiunilor militare din timpul Războiului de Treizeci de Ani dintre care o parte însemnată s-au desfășurat pe teritoriul Coroanei Cehe, schimburile comerciale și vehicularea mărfurilor pe distanțe lungi au fost sistate din motive evidente de lipsă a siguranței personale. După perioada husită, când s-a petrecut același fenomen, și acum, comercianții își desfăceau produsele mai mult în plan local. Temerarii nu erau la ordinea zilei.

Unul din efectele anilor lungi de operațiuni militare pe teritoriul Coroanei Cehe - în timpul Războiului de Treizeci de Ani - a fost devalorizarea monedei, scăderea „puterii de cumpărare”, cauzate și de un artificiu nefericit, îmbrățișat, se pare de autoritățile vremii. „În țările cehe deprecierea monedei a început deja după 1622, din vina așa-numitului consorțiu financiar (Prințul Karel din Lichstentejn, Albrecht de Wallenstein, bancherul Jan de Witte[...]Inițiativa lui de a bate o «monedă ovală» cu un conținut redus de metal prețios s-a încheiat printr-un faliment de stat în 1623”. (Vratislav Vanicek)

Înfrângerea rebeliunii nobiliare cehe de către armatele împăratului Ferdinand de Stiria, la Muntele Alb, a dus și la constituirea unor domenii funciare extrem de întinse puse în mâinile unor personaje care au atins o putere - cazul lui Wallenstein - care oferea emoții chiar și împăratului. În proprietatea acestora - participanți din diferite poziții de partea coaliției împăratului - au trecut terenurile nobililor rebeli, confiscate de împărat. Wallenstein sau Lichtenstejn, doi dintre acești mega-proprietari, s-au folosit de prețurile scăzute de pe piață, acumulând alte proprietăți pe care le-au plătit cu monedă devalorizată. Unul dintre exemplele „clasice” și atunci, și acum: posesorul de lichidități financiare în vremuri de criză deține putere reală.

După înfrângerea rebeliunii nobililor cehi de către împăratul Ferdinand de Stiria, fuga unora dintre ei și executarea altora, confiscarea averilor acestora a fost pasul legal efectuat de împărat. Concomitent, având în vederea extensia dinastiei de Habsburg - prezentă și pe tronul Spaniei - în Coroana Cehă au pătruns familii de nobili din exteriorul teritoriilor cehe. Favorizate de împărat, aceste noi familii de nobili „străine”, ofereau în schimb fidelitate. „În jurul anului 1620 unele familii cehe importante s-au stins din viață, altele au fost executate și în țară a pătruns un val de străini. Dreptul la cetățenie (adică dreptul de a fi locuitor al țării) a început să fie acordat în exclusivitate de suveran care astfel își putea răsplăti supușii. În Cehia au dobândit o poziție importantă familiile Eggenberg, Buquoy, Gallas, Piccolomini și în general după Războiul de treizeci de ani străinii au ajuns să ocupe aproape jumătate din domeniile libere. În Moravia și Silezia transferul de proprietăți nu a fost atât de puternic: veniturile acestora s-au redus față de perioada dinainte de război deoarece țăranii sărăciseră și multe localități rămăseseră pustii”. (Vratislav Vanicek)

Orașele din Coroana Cehă au avut de suferit de pe urma conflictelor din Războiul de Treizeci de Ani. Dincolo de distrugerile fizice suferite de unele dintre ele, schimburile economice întreținute de acestea s-au sistat iar rolul lor politic a fost transformat într-unul simbolic prin Regulamentele Organic emise de împărat în 1627 și 1628. De asemenea, orașele Coroanei Cehe au cunoscut și episoadele rechizițiilor de bunuri operate de armatele suedeze pe durata Războiului de Treizeci de Ani.

Unul dintre factorii decisivi în declinul sau înflorirea schimburilor comerciale și ale economiei în general - atunci, la fel ca și acum - era dată de demografia teritoriilor. Regresia demografică a fost semnificativă pe durata Războiului de Treizeci de Ani, o parte dintre cehi fie au murit în timpul conflictelor fie, pur și simplu, au emigrat. De asemenea, relația dintre nobili și șerbi a devenit mai „relaxată” nu din „prea plinul sentimentelor” nobililor, ci datorită contextului. „În urma emigrației, a pierderilor de război, a alimentației proaste și epidemiilor de ciumă provocate de foamete numărul locuitorilor din țările Coroanei ceh a scăzut. În Cehia, unde înainte de război locuiau circa 1.700.000 de oameni, la mijlocul secolului 17 rămăseseră numai cca 950.000 de persoane, iar în Moravia - 600.000 de locuitori din 900.000. Aceste date sunt mai degrabă orientative deoarece nu există statistici mai exacte din această perioadă. Pierderile generale sunt însă estimate la o treime din numărul total de locuitori. În Cehia au rămas pustii 20% din pământurile lucrate de șerbi, iar în Moravia un sfert. Războiul a avut drept consecință și decăderea populației din punct de vedere moral.

După semnarea Tratatul de pace de a Westfalia și încheierea oficială a Războiului de Treizeci de Ani, teritoriile Coroanei Cehe - care fuseseră cele mai expuse conflictului dintre posesiunile central-europene ale Habsburgilor - au intrat pe direcția refacerii economice. Contextul politic și social al celei de-a doua jumătăti a secolului al XVII-lea a suprapus peste această necesitate, apariția unui curent de abordare a economiei - dezvoltat în Occident și preluat în mediile aulice habsburgice -, numit mercantilism. În teorie, această nouă idee susținea că depășirea unei crize economice se realizează prin amplificarea schimburilor comerciale, care reprezintă esența avuției.

Pacea de la Westfalia a pus capăt oficial Războiului de Treizeci de Ani, iar drumul spre revigorarea economică a teritoriilor Coroanei Cehe - cele mai afectate posesiuni central-europene ale Habsburgilor -, era liber. În același timp, s-a sesizat în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea și o ușoară creștere - încă timidă, e drept - demografică a populației din teritoriile cehe.

Cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea a adus în prim-planul vieții economice din monarhia habsburgică o serie de gânditori care își expuneau tot mai clar și concis viziunile despre refacerea economică a unui „stat”. Apărut în Occident - mercantilismul economic - conținea ca idee de bază dezvoltarea activității comerciale ca sursă principală de refacere economică și, implicit, îmbogățire. „În monarhia central-europeană teoria mercantilismului a fost dezvoltată mai ales de economistul vienez Filip Wilhelm Hornigk care a demonstrat că este necesară o cât mai mare independență a statului în domeniul producției și reducerea dependenței de exterior (balanța activă a comerțului exterior). El a mai recomandat să nu se exporte materiile prime, ci mai întâi să fie prelucrate în întreprinderile autohtone, unde urmau să fie angajați și săracii, limitându-se astfel eventualele conflicte sociale”. (Vratislav Vanicek)

În Țările Coroanei Cehe din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, adepții mercantilismului economic au fost personaje precum Pavel Hynek din Morgenthaler și F.S.Malivsky. În principiu, adepții mercantilismului economic susțineau ideea unui stat care să își coreleze cantitatea de metal prețios de care dispune cu puterea lui economică, centrate pe suma totală a lichidităților aflate în circuitul economic. De menționat faptul că timing- ul dintre viziunea mercantilismului economic - importanța statului în economie - și absolutismul monarhic, aflat în plină desfășurare - și care semnaliza tot importanța puternică a statului în administrație -, a fost perfect.

Poziția marilor nobili după înfrângerea rebeliunii nobililor necatolici de la Muntele Alb - ne referim la nobilii catolici și fideli puteri imperiale - din Coroana Cehă, a cunoscut o creștere a prestigiului social și economic destul de importantă. În virtutea pedepsei pentru „trădare” și răzvrătire împotriva autorității împăratului, toate proprietățile nobililor cehi participanți la rebeliune au fost confiscate de împărat și atribuite nominal - pentru fidelizarea lor - nobililor catolici sau a celor sosiți din afara Coroanei Cehe. Mica nobilime a cunoscut o decădere a statutului lor economic și social, pe fondul recatolicizării practicate de Biserică și împărat în teritoriile cehe.

Nobilii catolici sau cei sosiți din exteriorul Coroanei Cehe, după înfrângerea rebeliunii nobililor necatolici de la Muntele Alb, au cunoscut o ascensiunea economică importantă pe durata deceniilor următoare. Habsburgii au confiscat proprietățile marilor familii nobiliare participante la rebeliune și le-au oferit - consolidând fidelitatea lor - nobililor catolici din regat. Puterea marilor nobili a crescut exponențial în sens invers cu decăderea micii nobilimi care nu putea ține pasul cu proprietățile funciare ale marii nobilimii și cu producția lor. Mai mult, inflația economică din timpul Războiului de Treizeci de Ani și devalorizarea monedei - i-a obligat pe mulți dintre micii nobili să vândă, iar deținătorilor de lichidități - marii nobili - au fost acolo să cumpere.

Reședințele marilor nobili erau situate în palatele pe care le construiau, simbol al etichetei și rangului nobiliar deținut. Castelele din zona rurală erau dublate de locuințele luxoase din marile orașe. Mai exista o categorie a marilor nobili, e drept, îngustă - vârful icebergului - care își permiteau să locuiască pe durata iernii chiar la curtea imperială de la Viena. Acolo se stabileau contactele sociale și posibilele combinații economice ulterioare.

Marile proprietăți nobiliare erau lucrate cu ajutorul șerbilor iar munca clăcașilor - teoretic - trebuia să acopere durata a trei zile pe săptămână. În practică, însă, puterea nobilului curba acest principiu și țăranii prestau munci în folosul nobilului, de multe ori - în special pe durata recoltării agricole - care depășeau cele 3 zile de clacă săptămânale. Ceea ce se respecta însă, mai mult datorită tradiției decât prin impunere juridică, era declararea zilei de duminică și a sărbătorilor religioase, drept zile „libere”.

În principal, marile proprietăți funciare ale nobilimii din Coroana Cehă, de după rebeliunea de la Muntele Alb, erau lucrate de șerbi. În paralel cu producția acestor proprietăți nobiliare au mai existat cazuri de țărani care au reușit să își dezvolte propriile gospodării îndeajuns de mult încât reușeau să aprovizioneze piețele locale cu produsele lor.

Producția marilor nobili era legată de exploatarea lemnului, pescuitului - având în vedere lungile rețele de iazuri și canale din regat construite în secolele anterioare -, și creșterea plantelor. În același timp, marii nobili și-au arogat monopolul asupra producției de bere și alcool, unul dintre primele „puncte” de desfacere fiind chiar printre șerbii, clăcașii și țăranii supuși boierului care cumpărau aceste produse. Iar ei „de multe ori făceau cu plăcere” acest lucru. (Vratislav Vanicek)

Asupra rentabilității financiare a producției economice a marilor nobili din Coroana Cehă nu pot fi spuse extrem de multe „povești de succes”. În primul rând, acest lucru s-a datorat „desfacerii” lor în imediat apropiere. Altfel spus, proximitatea vânzării lor se întâlnea cu puterea de cumpărare scăzută a țăranilor. Din contră, în multe cazuri, rentabilitatea economică era mai crescută pe domeniile Bisericii decât pe cele ale marilor nobili.

Statutul șerbilor, condiția lor pe marea proprietate a nobilului din Coroana Cehă, a fost „inflamată” de-a lungul timpului cu o serie de nuanțe, dacă nu departe de adevăr, cel puțin discutabile. Istoriografia marxist-pozitivistă, care propunea acest filon al interpretării istoriei prin prisma „luptei de clase” și a ciocnirilor dintre „clase” încă din Evul Mediu, a poluat și interpretarea relației dintre șerbi și nobilii pe a cărui proprietate primii munceau. Fără nicio îndoială că au existat ceea ce astăzi noi numim abuzuri față de șerbi, dar ideea potrivit căreia, la nivel general, ei erau „exploatați până la moarte” - tema favorită a istoriografiei marxiste -, este departe de adevăr. Prin tratarea șerbilor în termenii antici ai sclavilor -„unelte vorbitoare” - din pur orgoliu sadic personal, ar fi „evaporat” forța de muncă necesară producției de pe marile proprietăți nobiliare. Mai degrabă, excesele care au existat pot fi puse pe seama administratorilor moșiilor - argat, vechil - dat fiind faptul că marii nobili petreceau cea mai mare parte în locuința din oraș.

Excesele care au existat - abuzuri - pe moșiile marilor nobili față de șerbii și clăcașii care lucrau pe aceste proprietăți țineau mai degrabă de actul unui administrator - vechil, argat - decât de cel al nobililor care petreceau o bună parte din an în reședințele din oraș, lăsând dirijarea activității în mâinile acestor administratori. „Imaginea încetățenită a zbirului sau a altui argat al stăpânului, care prin constrângere fizică îi obliga pe șerbi să muncească pe domeniul lui, nu este pe deplin reală. Desigur, nobilii aveau administratori carea supravegheau munca șerbilor, dar nici pe departe ei nu puteau controla tot[...]Opinia că majoritatea nobililor încerca să îi exploateze pe supușii lor până la extenuare este eronată. Stăpânul domeniului era interesat să păstreze puterea de muncă a supușilor lui care îi asigurau veniturile. O relație proastă cu supușii influența negativ prosperitatea stăpânilor. Condițiile concrete de pe diferite domenii depindeau de poziția socială a proprietarilor și de nivelul pregătirii economice, implicit de chibzuința administratorilor”. (Vratislav Vanicek)

În privința structurii populației din zonele rurale ale Coroanei Cehe ea prezenta diferențe. În sate, țăranii independenți din punct de vedere financiar ajunseseră să dețină dreptul patrimonial asupra unor clăcași - un fel de subcontractanți - pe care îi trimiteau la muncă pe domeniile nobilului. Mai existau micii proprietari care erau direct responsabili cu munca pe micile loturi pe care le posedau - la marginea dintre sărăcie și modestie - iar ultima pătură era cea a săracilor care nu dețineau avere.

În satele din teritoriile Coroanei Cehe mai existau și „meseriașii” ambulanți care nu aveau un domiciliu fix iar profesiile lor erau la mare căutare: fierari, tâmplari, morari. Neavând nimic de pierdut într-un teritoriu în care abia se fixaseră și pe care știau că îl vor părăsi fără nicio condiționare, acești meseriași erau, de multe ori, cei care amplificau o eventuală rebeliune împotriva nobililor.

Asupra abuzurilor la care erau supuși șerbii pe unele proprietăți ale marilor nobili din Coroana Cehă luau poziție, de multe ori, anumiți preoți, mânați de preceptele biblice. Ei cereau marilor nobili compasiune și o viața mai „umană” pe care să le-o acorde celor care munceau pentru ei. Unul dintre clericii epocii, Bohumir Hynek Bilovsky, se exprima astfel: „Care oameni formează «țara» pe acest pământ? «Țara» de pe acest pământ este reprezentată de oameni sărmani, slujbași, mici meseriași care sunt călcați în picioare de cei bogătași și puternici”. (Vratislav Vanicek)

Una dintre „imaginile” din istorie fabricate - în special de istoriografia marxist-pozitivistă în cheia „luptei de clasă” - a fost cea a șerbilor pe marea proprietate nobiliară „exploatați”- o altă marotă - până la moarte. Excesele au existat fără îndoială, dar contaminarea imaginii epocii medievale și moderne cu acest stigmat - ca reper universal valabil - este „fraudulos” și contraproductiv folosind chiar „propriile arme” de interpretare. Niciun nobil nu și-ar fi sabotat propria „afacere”, forța de muncă și producția de pe moșiile personale, eliminând șerbii - prin „exploatare ”- din pură plăcere sadică și orgoliu personal sau din perspectiva „luptei de clasă”. În același timp, situația șerbilor și a țăranilor era departe de o pictură idilică. Tratamentul la care erau supuși erau diferite de la proprietate la alta și de la un nobil la altul.

Dincolo de faptul că imaginea generală a vieții șerbilor care lucrau pe moșiile marilor nobili nu trebuie poluată cu schematismul termenilor istoriei de factură marxistă, în același timp, viața acestora - după cum este lesne de înțeles - era departe de a fi una idilică. Constrângeri existau de genul imposibilității părăsirii moșiei fără acordul nobilului sau a căsătoriei fără acordul lui. Dar tratamentul aplicat șerbilor ținea de particularitatea fiecărui nobil și a administratorilor care supravegheau munca șerbilor pe aceste moșii.

Unele semne de restricționare ale abuzurilor nobililor asupra șerbilor care lucrau pe marile proprietăți nobiliare au fost adoptate odată cu emiterea de către Habsburgi a Regulamentelor organice pentru Regatul ceh și Moravia. Prin el se instituia formula apelului judiciar de la un tribunal din teritoriu la Curtea de Apel în care se discutau probleme de asemenea speță.

Răscoale ale șerbilor din Coroana Cehă pe parcursul secolului al XVII-lea au fost consemnate încă din primele decenii, una dintre ele fiind cea din Litomerice, la scurt timp după înfrângerea rebeliunii nobiliare de la Bila Hora, Muntele Alb. Aceasta a avut, în principal, o motivație religioasă, pe când cea mai mare din secolul amintit - cea din 1680 - a avut la origine motive economice.

Prima răscoală a șerbilor din secolul al XVII-lea a izbucnit la Litomerice la câțiva ani după debutul Războiului de Treizeci de Ani și a avut la bază motive religioase. În același an, tulburările sociale din Markvartice au dus la uciderea nobilului Jindrich Ora din Vartenberg, motivul fiind dat de faptul că acesta ar fi încercat să-i convertească cu forța pe șerbii de pe moșia lui. Peste 2 ani, alte revolte au izbucnit în Kourim și Caslavsko, conduse de preotul Matous Ulicky.

În urma răscoalelor țărănești și a tulburărilor produse de mișcările șerbilor din anul 1680 din Coroana Cehă, împăratul Leopold I de Habsburg a semnat un decret care restricționa zilele de robotă pe care erau obligați șerbii să le presteze în folosul stăpânului, la 3 pe săptămână. Zilele puteau fi mărite de nobil doar și numai cu ocazia perioadelor de recoltare. Împăratul a încercat să intervină și asupra taxelor pe care nobilii le percepeau de la țărani și să le plafoneze, încercând să elimine „artificiul” la care recurgeau nobilii. „Decretul limita obligațiile șerbilor în timpul așa-numitelor deplasări la distanță (adică a drumurilor obligatorii în afara domeniilor în afara hotarelor domeniului) și interzicea majorarea arbitrară a sumelor de bani pe care ei trebuiau să le plătească. Această prevedere avea scopul de a-i împiedica pe proprietarii de pământ să ceară bani în plus de la supuși atunci când se majorau dările lor față de stat pe care trebuiau să le plătească din propriile venituri”. (Vratislav Vanicek)

Răspunsul pe care l-a dat împăratul cererilor șerbilor de limitare a zilelor de robotă favoriza, de fapt, dreptul nobililor stăpâni, ceea ce a dus la răscularea țăranilor. „Împăratul a instituit o comisie de anchetă pentru a constata cât de justificate erau plângerile lor, dar ulterior, în martie 1680, a confirmat numai drepturile stăpânilor față de supuși. Această atitudine a provocat manifestări spontane de nemulțumire și s-au format detașament înarmate de săteni și locuitori din orașele vasale. Împotriva răzvrătiților a intervenit armata condusă de generalul Krystof Vilem Harant din Polzice (descendentul familiei unui cunoscut aventurier care a fost executat în Piața din Orașul Vechi în 1621). În Cehia de Vest detașamentele de țărani prost organizate au fost înfrânte de «cuirasierii lui Harant» (pe colina oilor de lângă Bezdruzice) și câteva zeci de răzvrătiți au fost executați. Un sfârșit mai bun a avut un alt conducător al răscoalei Ondrej Stelzig, fierar din Dolni Rasnice din ținutul Liberec, care a fost condamnat la muncă silnică la o fortăreață din Ungaria și a repetat această pedeapsă câțiva ani mai târziu, după ce s-a întors ilegal în Cehia și nu a mai găsit sprijin în ju

Un caz singular a fost reprezentat de răscoala șerbilor din Chod. Spre deosebire de celelalte tulburări ale șerbilor care aveau la bază - cel mai uzual - motive economice sau, mai rar - motive religioase, revolta din Chod a avut drept motiv restrângerea autonomiei regiunii de frontieră și diminuarea privilegiilor pe care locuitorii acestei zone le avuseseră de-a lungul timpului. „În calitatea lor de apărători ai frontierelor, locuitorii din această provincie primiseră în trecut numeroase privilegii și o anume autonomie administrativă proprie. Aceste privilegii au început să fie diminuate încă din secolul 16, iar în timpul domniei lui Leopold I, respectiv în 1688 locuitorii din Chod și-au pierdut complet drepturile exclusive, intrând sub stăpânirea nobililor Lammingen din Albenreuth. Revendicarea vechilor privilegii nu s-a sfârșit bine: revolta înarmată a locuitorilor din Chod a fost înăbușită și conducătorul lor Jan Sladky Kozina a fost executat prin spânzurătoare în noiembrie 1695”. (Vratislav Vanicek)

Situația economică a șerbilor din Regatul ceh - de fapt, a robotei prestate de aceștia - a atins un nivel extrem de greu de suportat, ceea ce a dus la încercarea acestora de a se adresa împăratului printr-o serie de petiții. Momentul anului 1679 a fost favorabil pentru aceste încercări deoarece curtea imperială se mutase pentru scurtă vreme la Praga, de teama epidemiei de ciumă care bântuia Viena. Pe fondul acestor nemulțumiri și în paralel cu petițiile adresate de țărani împăratului, membrii mai înstăriți ai comunităților rurale incitau la răzvrătire.

Finalul secolului al XVII-lea a dus revolte din partea șerbilor în teritoriile Coroanei Cehe, una dintre aceste mișcări fiind consemnată pe domeniul Hukvaldy, iar apoi împotriva contelui de Breda pe proprietățile lui din Cervene Pecky. Încercând să liniștească situația și relația „contractuală” dintre șerbi și nobili, Habsburgii au intervenit succesiv prin decrete din primele decenii ale secolului al XVIII-lea prin care au încercat să oprească abuzul zilelor de robotă pe care șerbii erau obligați să le presteze în serviciul nobilului.

Asupra extensiei geografice a răscoalelor șerbilor din teritoriile Coroanei Cehe trebuie menționat faptul că ele aveau un caracter limitat, de multe ori îndreptat împotriva comportamentului abuziv al unui nobil anume iar reproșul direct era legat de zilele de robotă pe care șerbii trebuiau să le presteze. Trecerea obligațiilor dincolo de 3 zile pe săptămână - câte erau stipulate în patenta imperială - însemna mai puține zile pentru subzistența șerbilor și a familiilor acestora. Rare erau cazurile în care o răscoala a șerbilor se contura într-un cadru extrem de larg geografic, precum răscoala din anul 1680.

În urma Războiului de Treizeci de Ani și a Regulamentului Organic emis de Habsburgi în timpul războiului - act valabil pentru Coroana Cehă - rolul politic al orașelor regale s-a diminuat până la aproape „evaporarea lui”. Dincolo de acest aspect, în paralel cu dezvoltarea afacerilor „în regie proprie” de către marii nobili pe proprietățile lor - folosind mână de lucru gratuită sau aproape gratuită - orășenii, altădată locuitori privilegiați, au fost nevoiți să se reorganizeze. Ei trebuiau să abordeze noul „val” de producție care dubla sistemul medieval al meșteșugarilor - cel al breselelor - și anume, apariția manufacturilor.

În urma Războiului de Treizeci de Ani orașele regale din Coroana Cehă și-au pierdut putere politică pe care au avut-o în secolele anterioare. Teoretic, acestea se mai bucurau de privilegii, dar ele fuseseră mult diminuate de Habsburgi prin Regulamentele Organice emise pentru Coroana Cehă. Statutul social și economic al acestor orașe regale a fost, de asemenea, puternic afectat în secolele XVII-XVIII prin pierderea populației, emigrare, distrugerilor provocate de război precum și de confiscările operate pe durata acestui conflict de lungă durată.

Apariția producției economice de pe proprietățile funciare ale marilor nobili, care își lucrau în cotă parte aceste domenii cu mână de lucru gratuită sau aproape gratuită, s-a dovedit un competitor redutabil pentru poziția comercială a orașelor regale din teritoriile Coroanei Cehe. De-abia după cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, aceste orașe regale au reușit să recupereze din elanul schimburilor comerciale pe care le-au întreținut în secolele anterioare. În paralel, funcționarii Coroanei Cehe, cu aprobarea administrației centrale habsburgice „au acordat drepturi noi târgurilor săptămânale și anuale și a fost organizată producția pentru un export mai mare. Aceste măsuri au determinat dezvoltarea uriașă a unor orășele lipsite de importanță, unde au început să înflorească ramuri legate mai ales de producția de textilă (Liberec, Ceska Lipa, Rychnov nad Kneznou, Litomysl), iar în sud cea mai mare prosperitate a cunoscut-o orașul Jindrichuv Hradec”. (Vratislav Vanicek)

Locuitorii orașelor din Coroana Cehă în secolul al XVII-lea compuneau un conglomerat divers - precum în secolele anterioare -, dar cu mențiunea unor modificări. Exista stratificarea socială din secolele anterioare: înalții funcționari, rentierii, elita urbană, grupul maeștrilor din bresle, pătura meseriașilor de rând iar la baza piramidei se găseau muncitorii de rând, salahorii, sezonierii, cerșetori, vagabonzi și orfani. Asupra modului de viață al elitelor urbane, suntem informați că el nu era diferit față de cel al unui nobil, referindu-ne aici la maniere, îmbrăcăminte sau dimensiunea puterii financiare.

Breslele orașelor din Coroana Cehă au devenit asociații de meseriași mult mai închise, începând cu secolul al XVII-lea, față de secolele anterioare. Motivele țineau și de limitarea piețelor de desfacere prin apariția noii concurențe, manufacturile. Într-un final, în secolul al XVIII-lea, privilegiile breslelor au fost mult restricționate prin intervenția autorității habsburgice centrale în anii 1731 și 1739. Aceste măsuri au fost luate la sugestia adepților mercantilismului economic.

Diminuarea de la finalul secolului al XVII-lea a diverselor puncte de vamă și podărit din teritoriile Coroanei Cehe - istoricii menționează 700 de astfel de puncte de vamă - a contribuit la dezvoltarea schimburilor comerciale prin rentabilizarea lor pe distanțe mai lungi de transport. Producția propriu-zisă a manufacturilor a concurat și apoi a depășit prin ocolire sistemul monopol al breslelor din orașe ale căror privilegii au fost diminuate de intervenția Habsburgilor în debutul secolului al XVIII-lea. Manufacturile au reprezentat stadiul de producție pre-industrială, cu mențiunea - desigur - că nu putem pune semnul egal între anvergura economică a celor din Coroana Cehă cu cele din, spre exemplu, Regatul Marii Britanii, numit în acest mod din 1707 în urma fuziunii Regatului Angliei cu cel al Scoției.

Sistemul medieval al breslelor a fost dublat și apoi depășit de cel al manufacturilor care au reprezentat pasul pre-industrial al producției economice. Precum în alte regate ale Europei, și în Coroana Cehă fenomenul a fost similar, diferențele fiind de ordinul anvergurii - mai mică - și al întârzierii față de regatele occidentale europene. Reorganizarea producției propriu-zise precum și eliminarea - sub imperiul ideilor promovate de adepții mercantilismului economic -, a puzderiei de puncte de „vamă” și podărit de pe întinsul Regatului ceh - reflex al jurisdicției teritoriale medievale -, au contribuit la dezvoltarea schimburilor comerciale. Numai în Regatul ceh existau 700 de astfel de „vămi” interne.

Pânzeturile fabricate în Coroana Cehă erau fabricate și prelucrate în sistemul manufacturilor nou apărute, între țăranii torcători și depozitele mari acționând negustorii, așa-numiții factori. Vopsirea acestor pânzeturi reprezenta obiectul muncii unor ateliere care colectau toate pânzeturile produse într-o anumită zonă sau alta. „Țesătorii și torcătorii care locuiau la țară, mai ales în regiunile de la poalele munților, se aflau de multe ori într-o poziție de șerb față de stăpânul lor. Produsele lor erau cumpărat de așa-numiții factori (sistem factorial) care le livrau marilor depozite, mai ales din Luzice și Silezia, de unde erau exportate în Anglia prin Hamburg. Factorii dădeau de muncă și micilor pânzari. Producția de pânzeturi este un model de manufactură dispersată în care producția nu a fost concentrată într-un singur loc și numai tratamentul final al pânzei (albire, vopsire) era executat în atelierele centrale”. (Vratislav Vanicek)

Ca urmare a eșecului Societății Indiilor Orientale, cu sediul în Belgia de astăzi - ceea ce a echivalat cu stingerea visului Habsburgilor de a intra în jocul comercial de peste mări - dinastia s-a reorientat spre opțiunea terestră rămasă viabilă, încercând să dezvolte schimbul comercial în interiorul teritoriilor Confederație central-europene. În acest sens, prin câteva decrete, împărații s-au implicat în sprijinirea producției manufacturilor și prin actul din 1773 au dezactivat multe dintre punctele vamale din interiorul Confederației, pentru a permite transferul și schimbul mărfurilor mai ușor și mai rapid.

Apariția producției manufacturilor din orașele Coroanei Cehe - ca de altfel și în celelalte provincii și posesiuni habsburgice - au stat sub semnul unui tot mai ascuțit conflict cu breslele meșteșugarilor din orașe. Conflictele cu „noii sosiți” pe piața comercială, ale membrilor breslelor a luat, de multe ori, forme violente. „De aceea, manufacturile au preluat meșteșugurile casnice din gospodăriile de la țară (în afara manufacturilor). De organizarea manufacturilor s-au ocupat specialiștii străini chemați de întreprinzătorii nobili care dispuneau de capitalul necesar și de suficientă forță de muncă”. (Vratislav Vanicek)

Manufacturile au reprezentat etapa pre-industrială a producției economice, mai rapidă și cantitativă peste sistemul medieval al breslelor de meseriași. Spunem pre-industrială pentru că încă în aceste ateliere era utilizată munca manuală - de unde și numele acestor mici „fabrici” - iar uneltele pre-industriale folosite erau mici utilaje acționate prin puterea apei. Pe lângă o mică secțiune de profesioniști, cea mai mare parte a forței de muncă din manufacturi era apanajul muncitorilor necalificați „care altfel cu greu își puteau găsi de lucru. Manufacturile au fost înființate în mare parte de nobili, dar și de prelați”. (Vratislav Vanicek)

Desigur, cu tot efortul Habsburgilor austrieci, Confederația central-europeană condusă de împărații din dinastia amintită - din care făcea parte și Coroana Cehă - nu puteau concura regatele europene care își dezvoltaseră deja de la finalul secolului al XV-lea - cazul Spaniei și al Portugaliei - adevărate imperii coloniale. Apoi, în joc, au intrat Țările de Jos, Regatul Angliei și Franța. Poziția geografică a Confederației habsburgice nu avea nicio șansă în fața regatelor occidentale, cu toate că eforturi pentru a depăși acest obstacol s-au făcut. „Confederația de state dunărene nu a rezistat foarte bine în competiția cu țări, cum era de pildă, Marea Britanie, Țările de Jos și Franța. Încercarea de înființare a Societății Indiilor Orientale de la Ostende (1718) s-a soldat cu un eșec, iar interesele economice ale monarhiei au fost sacrificate în avantajul eforturilor dinastice ale Habsburgilor. La început s-a dovedit mai prosperă Compania orientală care a fost creată la Viena în 1719 pentru comerțul cu Imperiul Otoman și cu țările din bazinul meiditeranean. Gloria ei a apus însă odată cu pierderea pozițiilor din Balcani în urma victoriilor turcilor din anii 20 și 30 ai secolului 18”.

Modelul avansat al manufacturilor a fost reprezentat de cel al tipului de manufactură centralizată. Unul dintre primele de acest gen din Coroana Cehă a fost cea a contelui Jan Josef din Valdstejn, înființată în Horni Litvinov și unde se fabricau postavuri. Un alt exemplu a fost manufactura de ciorapi din Oseko - fondată în 1695 - de un comerciant sas și susținută financiar de mănăstirea din zonă. Manufacturile de sticlă au avut și ele succes în teritoriile cehe, una dintre ele fiind cea din Posumavi. Erau poziționate de regulă în zonele de munte, datorită abundenței cărbunelui de lemn necesar cuptoarelor de sticlă. Cristalul - orice turist contemporan trecut prin Praga și nu numai, poate admira „cristalul de Boemia” - era un competitor serios pentru cel faimos venețian, datorită execuției de calitate și al prețului mai mic.

Refacerea economică a teritoriilor Coroanei Cehe după distrugerile provocate de Războiul de Treizeci de Ani s-a petrecut într-un mediu complet diferit față de cel anterior. Trebuie să avem în vedere că diminuarea până la atrofiere a rolului politic al Confesiunii Cehe, a însemnat schimbări de structură puternice în societatea cehă. De asemenea, Regatul ceh era, de-acum, parte a unei Confederații de state în care autonomia ei ținea mai mult de o tradiție politică idealizată decât de un concret al cotidianului. De asemenea, între Coroana Cehă și în sens mai larg - Confederația habsburgică - și regatele occidentale europene - s-a mărit ecartul economic, în parte tocmai datorită faptului că monarhia îngloba câteva foste regate central-europene cu sisteme politico-economic diferite, foarte greu de ajustat și armonizat. Un fel de Uniune Europeană de-acum „cu mai multe viteze” și tradiții politice diverse, pe axa Vest-Est.

Pagubele produse de anii de operațiuni militare din timpul Războiului de Treizeci de Ani pe teritoriul Coroanei Cehe au fost un obstacol extrem de greu de depășit în anii care au urmat încheierii conflictului în urma Pacii de la Westfalia. Dincolo de scăderea populației din orașele cehe și a emigrării - nu mai menționăm faptul că unele orașe au dispărut complet - teritoriile cehe s-au trezit cu o complet diferită realitate după încheierea războiului. Refacerea economică trebuia să se așeze pentru și pe niște structuri ale societății și relații sociale mult schimbate față de secolul anterior conflictului.

Schimburile comerciale și producția atelierelor de meșteșuguri din Coroana Cehă - și în sens mai larg, din Confederația Habsburgilor - s-au prezentat, alături de producția agricolă, la cote multe mai scăzute decât alte regate europene din secolul al XVII-lea, cu toate eforturile Habsburgilor de depăși acest neajuns. Întârzierea și apoi rămânerea în urmă a Confederației față de regatele occidentale - dincolo de poziția geografică dezavantajoasă, a lipsei căilor maritime și a coloniilor de peste mări pe care cele din urmă le aveau -, a avut la bază un resort ce ținea de specificul „statelor” care au compus monarhia habsburgică. „Un dezavantaj l-a constituit și faptul că ea a fost un conglomerat de țări eterogene, cu niveluri economice diferite”. (Vratislav Vanicek)

Unul dintre elementele cele mai importante care au cauzat rămânerea în urmă din punct de vedere economic a Confederației Habsburgilor față de regatele occidentale, după încheierea Războiului de Treizeci de Ani când ecartul începea să se mărească, a fost determinat de slaba inițiativă „privată” din monarhia habsburgică și, mai ales, de sistemul încă puternic al privilegiilor breslelor. Manufacturile, mercantilismul economic și intervenția anumitor împărati ai monarhiei habsburgice de a oferi impuls dezvoltării economice nu au fost suficiente pentru a ține monarhia aproape de nivelul regatelor occidentale europene. Între ele se crea o distanță economică ce avea să se accelereze în secolul al XVIII-lea.