Coroana Cehă și Războiul de Treizeci de Ani
Habsburgii și Stările cehe. Cronica unei confruntări anunțate.
autor Alexandru Cristian Enescu, 2017
După eșecul impunerii absolutismului monarhic în Coroana Cehă de către primul membru al dinastiei de Habsburg pe tronul ceh - Ferdinand I - care nu a putut să înfrângă atunci opoziția stărilor, după înfrângerea rebeliunii nobililor din 1620 absolutismul a fost impus ca formă de guvernare a Coroanei Cehe, fără nicio dificultate. Habsburgii și-au impus stilul de guvernare în toate posesiunile din Europa Centrală, în Coroana Cehă folosind ca pretext pentru stilului de conducere personală - absolutist - în fața nobililor, ideea pedepsei pentru rebeliunea împotriva împăratului pe care nobilii au organizat-o în anii anteriori.

După înfrângerea de la Bila Hora - Muntele Alb - coaliția nobililor disidenți împotriva Habsburgilor s-a destrămat. Prin recâștigarea controlului asupra Coroanei Cehe de către împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg, catolicismul a stabilit ... un „cap de pod” în recuperarea teritoriilor pierdute în detrimentul Reformei protestante. S-a creat o coaliție a „statelor” protestante împotriva împăratului Ferdinand al II-lea și a principilor catolici, moment în care războiul - izbucnit ca o rebeliune a nobililor cehi împotriva suzeranului lor - împăratul -, s-a externalizat. Operațiunile militare dintr-o bună parte a Războiului de Treizeci de Ani s-au desfășurat pe teritoriul Coroanei Cehe iar la conflictul de lungă durată au luat parte cele mai importante regate europene: Suedia, Danemarca, Franța, Țările de Jos și Spania. După 3 decenii de conflicte, tratatul de la Westfalia a pus capăt Războiului de Treizeci de ani, în urma căruia raportul de forțe în Europa s-a modificat pentru următorii 150 de ani.citește mai mult
Înfrângerea rebeliunii nobililor Confesiunii Cehe de către coaliția imperială și Liga catolică în bătălia de la Bila Hora, Muntele Alb - de către împăratul Ferdinand de Stiria - moment ce a însemnat și părăsirea teritoriilor cehe de un număr deloc neglijabil de oameni, a fost asociat de istoriografie cu o perioadă „întunecată” din istoria Coroanei Cehe. Politic vorbind, din acest moment, nobilii cehi au pierdut orice autonomie de decizie politică în fața împăratului. Secolele anterioare în care Stările nobiliare îl puteau constrânge pe rege să le ia în seamă opinia în cazul unor decizii importante, vor deveni, de-acum, „istorie”. Ferdinand de Stiria și urmașii lui au devenit beneficiarii modului de guvernare ale cărui prime baze fuseseră așezate la finalul secolului al XVI-lea: absolutismul monarhic. Acest stil de guvernare politică a ... dinastiei de Habsburg - care a radiat în toate posesiunile dinastiei - a fost contemporan cu noua manifestare artistică, interpretare și poziționare a omului în raport cu crestinismul și nu numai: barocul.citește mai mult
Text
1 din 7
Bătălia de la Bila Hora - Muntele Alb - a consfințit victoria armatei coaliției imperiale condusă de împăratul Ferdinand de Stiria împotriva rebeliunii nobililor Confesiunii Cehe. În deceniile următoare, dinastia de Habsburg își va impune în toate posesiunile deținute în Europa Centrală - inclusiv în Coroana Cehă - modul de conducere politică și guvernare: absolutismul monarhic. Primele semne ale acestui stil de guvernare au putut fi observate încă de la finalul secolului al XVI-lea, dar odată cu desființarea autonomiei politice a Stărilor nobiliare cehe Habsburgii au reușit să pună în practică acest mod de a conduce afacerile „statului”.
Imagine
Text
2 din 7
Teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVII-lea, mai ales după bătălia de la Muntele Alb, au devenit un loc de manifestare al unui mare stil artistic și mod de viață cu extensie europeană: barocul. Venit în conjugare cu Reforma catolică a Bisericii - cu scopul de a recupera teritoriile pierdute în dauna luteranismului și calvinismului - barocul din teritoriile cehe a devenit, prin excelență, intim legat de dinastia de Habsburg și împărații ei „campioni ai catolicismului”.
Imagine
Text
3 din 7
Barocul secolului al XVII-lea a fost „o perioadă a contrastelor. Contrastul de bază, respectiv nimicnicia vieții pământești în comparație cu viața veșnică, existența omenească imperfectă față de lumea divină suprapământească și intangibilă - este perceput la fel cum l-au înțeles gânditorii din evul mediu dezvoltat. Viața de pe pământ este un «vis», adevărata viață fiind numai viața veșnică[...]Contrastul reprezintă axa principală a construcției operelor artistice. Barocul abundă de metafore care reprezintă adevărata esență a comunicării. Reinterpretarea figurată a unei realități simple nu a fost un ornament, ci modul prin care barocul a răspuns mentalității și realității ca atare”. (Vratislav Vanicek)
Imagine
Text
4 din 7
Istoricii au împărțit barocul în trei perioade, în trei etape. Prima etapă, timpurie, s-ar fi încheiat undeva în jurul ultimelor două decenii ale secolului al XVII-lea. De menționat faptul că, asemenea Renașterii și Umanismului, Barocul și segmentarea lui temporală este opera istoriografiei moderne și nu a contemporanilor, iar extensia și manifestarea stilului baroc nu au fost unitare pe întinsul Europei sau al Coroanei Cehe. A doua etapă, barocul dezvoltat, s-a întins până spre 1740 iar ultima etapă, cea târzie, s-a topit într-un nouă formă artistică, roccoco-ul.
Imagine
Text
5 din 7
În paralel cu stilul baroc care a pătruns în teritoriile Coroanei Cehe - mai puternic după bătălia de la Muntele Alb -, în plan politic dinastia de Habsburg, prin Ferdinand de Stiria, a cules roadele unui stil de guvernare a regatului ale cărui prime semne s-au întrezărit de la finalul secolului al XVI-lea: absolutismul monarhic. „Acest termen definește un principiu de administrare a statului în care puterea exclusivă aparține suveranului și guvernului numit de el în timp ce restul structurilor societății, inclusiv păturile superioare, au numai un rol secundar. Prerogativele dietelor țării și altor organe unde sunt reprezentate stările au fost diminuate considerabil, iar deciziile lor se refereau numai la chestiunile minore”. (Vratislav Vanicek)
Imagine
Text
6 din 7
După eșecul impunerii absolutismului monarhic în Coroana Cehă de către primul membru al dinastiei de Habsburg pe tronul ceh - Ferdinand I - care nu a putut să înfrângă atunci opoziția stărilor, după înfrângerea rebeliunii nobililor din 1620 absolutismul a fost impus ca formă de guvernare a Coroanei Cehe, fără nicio dificultate. Habsburgii și-au impus stilul de guvernare în toate posesiunile din Europa Centrală, în Coroana Cehă folosind ca pretext pentru stilului de conducere personală - absolutist - în fața nobililor, ideea pedepsei pentru rebeliunea împotriva împăratului pe care nobilii au organizat-o în anii anteriori.
Imagine
Text
7 din 7
Dinastia de Habsburg a reușit să își impună complet stilul de conducere personală - absolutism centralizat - în posesiunile dinastiei din Europa Centrală - de asemenea, și în Coroana Cehă - în ultimele două decenii ale secolului al XVII-lea. „După bătălia de la Bila Hora, țările Coroanei Cehe au cunoscut o schimbare dublă și fundamentală: reprezentanții stărilor au fost eliminați treptat din viața politică, greutatea principală a puterii revenind suveranului, iar odată cu recatolicizarea a început să pătrundă și noul stil baroc”. (Vratislav Vanicek)
Imagine
După cum este bine știut, rebeliunea nobililor cehi împotriva Hasburgilor și înfrângerea acesteia în urma bătăliei de la Bila Hora - Muntele Alb - au reprezentat primele evenimente importante ale unui conflict care s-a extins și a inclus mai multe regate europene: Războiul de Treizeci de Ani. Suitei de motive religioase și politice ale declanșării războiului în teritoriile cehe i-a fost adăugat - după reprimarea opoziției din Regatul ceh - conflictul dintre împăratul catolic al Sfântului Imperiu și principii protestanți din Imperiu. În ultima lui fază, Războiul de Treizeci de Ani a devenit, după episoadele implicării Danemarcei și Suediei, un război între Franța și dinastia de Habsburg.
Text
1 din 7
După înfrângerea de la Bila Hora - Muntele Alb -, coaliția nobililor disidenți împotriva Habsburgilor - în acest moment, Ferdinand de Stiria era regele Coroanei Cehe -, s-a destrămat. În contextul evenimentelor și a șocului înfrângerii, unii dintre nobili s-au refugiat imediat din Regatul ceh, unii dintre ei părăsind teritoriile cehe odată cu „regele iernii” - Frederick al V-lea Palatinul - cel pe care îl numiseră rege în locul celui de drept, Ferdinand de Stiria. Celelalte regiuni ale Coroanei Cehe, după victoria împăratului împotriva rebeliunii de la Muntele Alb - Moravia, Lusacia și Silezia - s-au conformat autorității lui Ferdinand.
Imagine
Text
2 din 7
Nobilii cehi participanți la rebeliunea armată împotriva regelui Ferdinand de Stiria au încercat să-și salveze - literal - viața, în urma înfrângerii suferite în bătălia de la Muntele Alb, apelând la Maximilian de Bavaria pentru a le mijloci iertarea din partea împăratului Ferdinand. Satisfacția victoriei obținută de împărat împotriva nobililor disidenți a fost autentică, după cum se poate observa din corespondența cu Scaunul Apostolic. Se exprima Ferdinand de Stiria: „Domnul atotstăpânitor a privit cu bunăvoință la biserica sa, i-a învins pe dușmanii ei și a distrus puterea lor. Am fost prezent și am participat la luptă, dar numai Domnul a învins și lui i se cuvine întreaga cinste. Oare am fi demni de grația Domnului, dacă ni s-ar face milă în mod lași de cei învinși?” (Vratislav Vanicek)
Imagine
Text
3 din 7
După înfrângerea rebeliunii nobiliare de la Muntele Alb, o parte dintre nobili au părăsit teritoriul Coroanei Cehe, alții așteptau cu emoție pedeapsa sau clemența imperială, iar alții s-au retras în sudul Regatului ceh unde au încercat să organizeze o rezistență armată împotriva împăratului Ferdinand de Stiria. În primăvara din 1621, la câteva luni după bătălia de la Muntele Alb, generalul Mansfeld opunea rezistență încă în sudul regatului ceh iar principele din Silezia - o altă regiune a Coroanei Cehe -, Jan Jiri Krnovsky se gândea la o contraofensivă împotriva armatelor imperiale.
Imagine
Text
4 din 7
Ca urmare a participării la rebeliunea nobililor cehi împotriva sa prin faptul că a acceptat să recepționeze coroana cehă, uzurpând astfel tronul deținut de împăratul Ferdinand, lui Frederic al V-lea - elector de Palatin - i-a fost retras titlul de principe la cererea expresă a împăratului Ferdinand de Stiria. Iar după ce întregul teritoriu al Coroanei Cehe a fost stabilizat și reluat sub autoritatea lui de către Ferdinand al II-lea, operațiunile militare s-a extins în exteriorul Coroanei Cehe, în teritoriile Palatinatului.
Imagine
Text
5 din 7
După înfrângerea ultimelor cuiburi de rezistență ale nobililor disidenți cehi din teritoriile Coroanei Cehe, împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg s-a întors împotriva rebelilor care nu au părăsit regatul după înfrângerea de la Bila Hora. Speranțele multora dintre ei într-o iertare și clemență imperială pentru uzurparea puterii lui Ferdinand de Stiria s-au risipit. Desfășurarea juridică a procesului rebelilor și execuția publică a unui număr de 27 de răzvrătiți a reprezentat expresia publică a noii anverguri a puterii imperiale și a semnalizat trecerea stărilor nobiliare - odată puternice și autonome - în subordinea împăratului, păstrând un rol pur decorativ.
Imagine
Text
6 din 7
Încercarea nobililor disidenți cehi, refugiați în exteriorul Coroanei Cehe după înăbușirea rebeliunii de către împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg (cunoscut și sub numele de Ferdinand de Stiria) de a organiza o contraofensivă în conlucrare cu principii protestanți din Sfântul Imperiu și cu cei din Silezia și Moravia, a eșuat. Sâmburii unei eventuale alianțe a nobililor și rivalilor împăratului s-au risipit în momentul în care și principele Transilvaniei, Gabor Bethlen, a încheiat un acord cu Ferdinand al II-lea de Habsburg. „Reprezentanții stărilor care emigraseră în toamna lui 1620 sperau că vor fi sprijiniți de Țările de Jos care, la rândul lor, se simțeau amenințate de creșterea puterii lui Ferdinand II în Europa Centrală și implicit a agresivității Habsburgilor în Spania. Speranțele lor au fost însă deșarte, după cum nu au reușit nici să câștige aliați noi. Campania lui Jan Jiri Krnovsky s-a încheiat cu un eșec, iar în 1622 Gabor Bethlen a semnat la Mikulov un armistițiu cu împăratul. În mai 1622 la castelul din Zvikov s-a predat și ultima garnizoană a lui Mansfeld”. (Vratislav Vanicek)
Imagine
Text
7 din 7
Procesul și execuția publică a rebelilor - nobili și orășeni - răzvrătiți împotriva puterii imperiale și înfrânți la Bila Hora, au reprezentat modul direct al împăratului Ferdinand de Stiria de restabilire a ordini juridice prin pedepsirea maximală pentru uzurparea tronului și inhibarea oricărei tentative ulterioare de revoltă. „Înfrângerea de la Bila Hora și eșecul reprezentanților stărilor i-au afectat în primul rând pe liderii lor. Împăratul a instituit un tribunal excepțional condus de principele Karel din Lichtenstejn, a fost întocmită o listă cu participanții la «monstruoasa rebeliune» și toți reprezentanții de frunte care părăsiseră țara au fost condamnați în contumacie[ în lipsă - n.n] la «pierderea gâtului, onoarei și domeniilor»Ceilalți, mai ales membrii directoriului care nu reușiseră să fugă la timp, au fost întemnițați, iar treizecișitrei dintre ei au primit pedeapsa maximă. La 21 iunie 1621 în piața din Stare Mesto din Praga au avut loc douăzecișișapte de execuții (au fost executați 3 membrii ai stării nobililor, 7 cavaleri și 17 orășeni). Unui mare număr de participanți la rezistență le-au fost confiscate averile care au fost cedate mai ales nobililor catolici fideli
Imagine
  • Agnew, Hugh, The Czechs and the land of the Bohemian Crown, Hoover Institution Press, 2004
  • Dvornik, Frantisek, The Slavs: Their Early History and Civilization, American Academy of Arts and Sciences, Boston, 1956
  • Johnson, Lonnie R., Central Europe. Enemies, neighbors, friends, Oxford University Press, 1996
  • Klapste, Jan, The Czech Lands in medieval transformation, Brill, Leiden, 2012
  • Panek, Jaroslav, A history of the czech lands, Karolinum Press, Charles University, Prague, 2009
  • Teich, Mikulas, Bohemia in History, Cambridge University Press, Cambridge, 1998
  • Vanicek, Vratislav (coord.), Istoria țărilor coroanei cehe, Edit. Enciclopedică, București, 2007