După înfrângerea de la Bila Hora - Muntele Alb -, coaliția nobililor disidenți împotriva Habsburgilor - în acest moment, Ferdinand de Stiria era regele Coroanei Cehe -, s-a destrămat. În contextul evenimentelor și a șocului înfrângerii, unii dintre nobili s-au refugiat imediat din Regatul ceh, unii dintre ei părăsind teritoriile cehe odată cu „regele iernii” - Frederick al V-lea Palatinul - cel pe care îl numiseră rege în locul celui de drept, Ferdinand de Stiria. Celelalte regiuni ale Coroanei Cehe, după victoria împăratului împotriva rebeliunii de la Muntele Alb - Moravia, Lusacia și Silezia - s-au conformat autorității lui Ferdinand.

Nobilii cehi participanți la rebeliunea armată împotriva regelui Ferdinand de Stiria au încercat să-și salveze - literal - viața, în urma înfrângerii suferite în bătălia de la Muntele Alb, apelând la Maximilian de Bavaria pentru a le mijloci iertarea din partea împăratului Ferdinand. Satisfacția victoriei obținută de împărat împotriva nobililor disidenți a fost autentică, după cum se poate observa din corespondența cu Scaunul Apostolic. Se exprima Ferdinand de Stiria: „Domnul atotstăpânitor a privit cu bunăvoință la biserica sa, i-a învins pe dușmanii ei și a distrus puterea lor. Am fost prezent și am participat la luptă, dar numai Domnul a învins și lui i se cuvine întreaga cinste. Oare am fi demni de grația Domnului, dacă ni s-ar face milă în mod lași de cei învinși?” (Vratislav Vanicek)

După înfrângerea rebeliunii nobiliare de la Muntele Alb, o parte dintre nobili au părăsit teritoriul Coroanei Cehe, alții așteptau cu emoție pedeapsa sau clemența imperială, iar alții s-au retras în sudul Regatului ceh unde au încercat să organizeze o rezistență armată împotriva împăratului Ferdinand de Stiria. În primăvara din 1621, la câteva luni după bătălia de la Muntele Alb, generalul Mansfeld opunea rezistență încă în sudul regatului ceh iar principele din Silezia - o altă regiune a Coroanei Cehe -, Jan Jiri Krnovsky se gândea la o contraofensivă împotriva armatelor imperiale.

Ca urmare a participării la rebeliunea nobililor cehi împotriva sa prin faptul că a acceptat să recepționeze coroana cehă, uzurpând astfel tronul deținut de împăratul Ferdinand, lui Frederic al V-lea - elector de Palatin - i-a fost retras titlul de principe la cererea expresă a împăratului Ferdinand de Stiria. Iar după ce întregul teritoriu al Coroanei Cehe a fost stabilizat și reluat sub autoritatea lui de către Ferdinand al II-lea, operațiunile militare s-a extins în exteriorul Coroanei Cehe, în teritoriile Palatinatului.

După înfrângerea ultimelor cuiburi de rezistență ale nobililor disidenți cehi din teritoriile Coroanei Cehe, împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg s-a întors împotriva rebelilor care nu au părăsit regatul după înfrângerea de la Bila Hora. Speranțele multora dintre ei într-o iertare și clemență imperială pentru uzurparea puterii lui Ferdinand de Stiria s-au risipit. Desfășurarea juridică a procesului rebelilor și execuția publică a unui număr de 27 de răzvrătiți a reprezentat expresia publică a noii anverguri a puterii imperiale și a semnalizat trecerea stărilor nobiliare - odată puternice și autonome - în subordinea împăratului, păstrând un rol pur decorativ.

Încercarea nobililor disidenți cehi, refugiați în exteriorul Coroanei Cehe după înăbușirea rebeliunii de către împăratul Ferdinand al II-lea de Habsburg (cunoscut și sub numele de Ferdinand de Stiria) de a organiza o contraofensivă în conlucrare cu principii protestanți din Sfântul Imperiu și cu cei din Silezia și Moravia, a eșuat. Sâmburii unei eventuale alianțe a nobililor și rivalilor împăratului s-au risipit în momentul în care și principele Transilvaniei, Gabor Bethlen, a încheiat un acord cu Ferdinand al II-lea de Habsburg. „Reprezentanții stărilor care emigraseră în toamna lui 1620 sperau că vor fi sprijiniți de Țările de Jos care, la rândul lor, se simțeau amenințate de creșterea puterii lui Ferdinand II în Europa Centrală și implicit a agresivității Habsburgilor în Spania. Speranțele lor au fost însă deșarte, după cum nu au reușit nici să câștige aliați noi. Campania lui Jan Jiri Krnovsky s-a încheiat cu un eșec, iar în 1622 Gabor Bethlen a semnat la Mikulov un armistițiu cu împăratul. În mai 1622 la castelul din Zvikov s-a predat și ultima garnizoană a lui Mansfeld”. (Vratislav Vanicek)

Procesul și execuția publică a rebelilor - nobili și orășeni - răzvrătiți împotriva puterii imperiale și înfrânți la Bila Hora, au reprezentat modul direct al împăratului Ferdinand de Stiria de restabilire a ordini juridice prin pedepsirea maximală pentru uzurparea tronului și inhibarea oricărei tentative ulterioare de revoltă. „Înfrângerea de la Bila Hora și eșecul reprezentanților stărilor i-au afectat în primul rând pe liderii lor. Împăratul a instituit un tribunal excepțional condus de principele Karel din Lichtenstejn, a fost întocmită o listă cu participanții la «monstruoasa rebeliune» și toți reprezentanții de frunte care părăsiseră țara au fost condamnați în contumacie[ în lipsă - n.n] la «pierderea gâtului, onoarei și domeniilor»Ceilalți, mai ales membrii directoriului care nu reușiseră să fugă la timp, au fost întemnițați, iar treizecișitrei dintre ei au primit pedeapsa maximă. La 21 iunie 1621 în piața din Stare Mesto din Praga au avut loc douăzecișișapte de execuții (au fost executați 3 membrii ai stării nobililor, 7 cavaleri și 17 orășeni). Unui mare număr de participanți la rezistență le-au fost confiscate averile care au fost cedate mai ales nobililor catolici fideli