Recatolicizarea teritoriilor cehe
Învățământul și cultura barocă din teritoriile cehe
autor Alexandru Cristian Enescu, octombrie 2017
Anterior izbucnirii rebeliunii nobililor necatolici împotriva Habsburgilor, care practicau o politică procatolică prin natura dinastiei imperiale - spre nemulțumirea nobililor cehi necatolici -, populația necatolică din teritoriile Coroanei Cehe era estimată la aproximativ 80% din totalul populației. „Campionii catolicismului” - Habsburgii - au susținut Reforma catolică demarată de Biserică în urma Conciliului de la Trento cu scopul de a recupera teritoriile pierdute în dauna Reformei protestante. Procesul de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe, ulterior evenimentelor de la Muntele Alb, a consemnat - dincolo de dispozițiile legale ale Habsburgilor, venind în întâmpinarea demersurilor Bisericii -, și înființarea unor comisii de reformare în regiunile Coroanei Cehe. Urmau să fie refăcute bisericile, reînființate școlile din parohii, iar activitatea misionară creștină era gândită pentru a ajunge la publicul-țintă: populația adultă. Biserica s-a ocupat de partea administrativă și misionară, iar împărații prin aparatul de funcționari de stat s-au ocupat de consolidarea legislativă și juridică a recatolicizării din Coroana Cehă.

Procesul de recatolicizare demarat de Biserică cu sprijinul Habsburgilor în teritoriile cehe după anul 1620 a însemnat și apariția unui fenomen care a creat multe animozități timp de mai bine de un secol între arhiepiscopia și episcopiile catolice din Regatul ceh și Ordinul Iezuiților: monopolul celor din urmă asupra învățământului, școlilor și cel de acordare a titlurilor academice. În școlile parohiale profesorii erau preoți, la gimnazii de asemenea, excepțiile fiind unele școli elementare și cele două facultăți de la universitatea din Praga: medicină și drept. În școlile elementare găsim profesori care fuseseră soldați de meserie iar în cele două facultăți amintite mai sus predau profesori laici. Conexiunile artei baroce din spațiul ceh - pătrunsă pe fondul recatolicizării demarate de Biserică - au fost intim legate de barocul austriac și de cel de factură bavareză. După ce primele construcții baroce au fost realizate după planurile arhitecților care nu erau originari din teritoriile cehe, ulterior, arhitectura barocă cehă a produs numele unui Jan Blazej sau Kilian Ignac Dientzenhofer. Influențele barocului ceh au fost bavareze, în special în cazul Boemiei, și austriece, în cazul Moraviei.

Barocul a influențat și marcat decisiv arhitectura din Coroana Cehă, definind până în zilele noastre aspectul orașelor cehe. Nota sumbră a fost dată de distrugerile operate în arhitectura barocă de comunismul secolului trecut care a operat în aceeași manieră și asupra arhitecturii din spațiul românesc.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Anterior izbucnirii rebeliunii nobiliare din 1618 - înfrântă prin bătălia de la Muntele Alb - din teritoriile Coroanei Cehe, se estimează că undeva în jurul procentului de 80% dintre locuitorii regatului nu erau adepții religiei catolice. Ei erau utraquiști, luterani, calvini și membrii ai Comunității Fraților Cehi. Ceea ce s-a consemnat după victoria împăratului Ferdinand de Stiria împotriva rebeliunii nobiliare a fost momentul debutului recatolicizării oficiale a Coroanei Cehe. Timing-ul dintre Habsburgi, care se portretizau în „campioni ai catolicismului”, și Reforma catolică declanșată de Biserică în urma Conciliului de la Trento cu scopul recuperării teritoriilor pierdute în dauna Reformei protestante, a fost perfect.

Anterior izbucnirii rebeliunii nobililor necatolici împotriva Habsburgilor, care practicau o politică procatolică prin natura dinastiei imperiale - spre nemulțumirea acestora -, populația necatolică din teritoriile Coroanei Cehe este estimată la aproximativ 80% din totalul populației. Înfrângerea zdrobitoare a nobililor necatolici de trupele imperiale la Bila Hora - Muntele Alb - a trecut în „oficial” ceea ce se petrecea cu acordul Habsburgilor - deja - în Coroana Cehă: recatolicizarea. „Campionii catolicismului” - Habsburgii - au susținut Reforma catolică demarată de Biserică în urma Conciliului de la Trento, cu scopul de a recupera teritoriile pierdute în dauna Reformei protestante.

Literatura de specialitate numește procesul de recatolicizare Contrareformă însă termenul de Reformă catolică e mai potrivit, deoarece include - în afara laturii punitive și de obligare pe care o conține termenul de Contrareformă - și pe cea educațională și artistică demarată de Biserică pentru recuperarea „sufletelor pierdute” ale creștinilor în dauna Reformei protestante. În Coroana Cehă, lucrurile s-au mișcat rapid. „Imediat după victoria oștilor imperiale la Bila Hora bisericile necatolice au fost închise, iar preoții catolici expulzați din țară (1621). Totodată, au avut loc și primele convertiri la religia catolică, iar în 1621, iezuiții l-au aniversat la Praga pe fondatorul ordinului lor [Ignacio de Loyola- n.n] în prezența unei numeroase asistențe”. (Vratislav Vanicek)

Primele planuri ale recatolicizării din teritoriile Coroanei Cehe au fost întocmite imediat după victoria trupelor imperiale de la Bila Hora - Muntele Alb - împotriva rebeliunii nobiliare. Urmau să fie refăcute bisericile, reînfințate școlile din parohii, iar activitatea misionară creștină era gândită pentru a ajunge la publicul-țintă: populația adultă. Biserica s-a ocupat de partea administrativă și misionară, iar împărații prin aparatul administrativ s-a ocupat de consolidarea legislativă și juridică a recatolicizării din Coroana Cehă. Inițial, exista o lipsă acută de preoți, dat fiind faptul că - deja de două secole - catolicii erau o minoritate în Regatul ceh.

La doi ani după victoria armatelor imperiale împotriva rebeliunii nobililor necatolici din Coroana Cehă, recatolicizarea, care începea să fie implementată în aceste teritorii, a fost ridicată la un alt nivel în momentul în care Ordinul Iezuiților a preluat Universitatea din Praga. După alți doi ani, un decret imperial emis interzicea populației de rând necatolice să recunoască orice altă religie în afara celei catolice. În subsidiar, nobililor care își exprimau aderența față de altă religie decât cea romano-catolică, le era interzis dreptul de a-și lăsa moștenire drepturile patrimoniale.

Recatolicizarea din teritoriile Coroanei Cehe, desfășurată de Biserică și demarată imediat după victoria Habsburgilor împotriva rebeliunii nobililor cehi din regat, a primi suport juridic și legal prin câteva decrete succesive. Gradual, problema directă a fost abordată de actul din 1627 care „stabilea obligația ca nobilii să recunoască religia catolică ori să părăsească țara în termen de șase luni. Regulamentul organic reînnoit al țării din același an a recunoscut religia catolică ca unica valabilă. Aceste dispoziții au avut drept consecință atât convertirea în masă la religia romano-catolică, cât și o emigrație puternică care a inclus și elitele intelectuale ale poporului ceh (Jan Amos Komensky, Pavel Stransky)”. (Vratislav Vanicek)

Procesul de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe, ulterior evenimentelor de la Muntele Alb, a consemnat - dincolo de dispozițiile legale ale Habsburgilor venind în întâmpinarea demersurilor Bisericii - și înființarea unor comisii de reformare în regiunile Coroanei Cehe. Scurtul intermezzo al revenirii necatolicilor în teritoriile cehe, pe fondul invaziei suedeze din timpul Războiuui de Treizeci de Ani, a fost spulberat definitiv prin acordul de la finalul conflictului, de la Westfalia.

Dintre regiunile Coroanei Cehe Boemia era teritoriul în care Biserica a avut cel mai mult de „muncit” în sensul recatolicizării acestor teritorii. În Moravia a existat dintotdeauna un puternic filon demografic procatolic. De asemenea, în Silezia, luteranismul era în floare, misiunea de recatolicizare fiind îngreunată acolo și de intervenția politică a regelui Suediei pe durata Războiului de Treizeci de Ani. Mizând pe educație - controlată de iezuiți - , reorganizarea administrativă a parohiilor cât și a Arhiepiscopiei de Praga, Biserica a reușit în două valuri succesive să transforme până în debutul secolului al XVIII-lea, teritoriile Coroanei în niște fiefuri fidele catolicismului. Desigur, forța de impunere juridică și politică a brațului imperial a jucat și el un rol fundamental.

Procesul de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe demarat de Biserică după preluarea controlului total asupra regatului de către Habsburgi - 1620 -1622 - a fost un fenomen a cărui intensitate a variat de la o regiune la alta a Coroanei Cehe. Dacă în Moravia, care a avut dintotdeauna un filon demografic procatolic puternic, misiunea Bisericii a fost mai ușoară, în Silezia și Boemia - vestul Cehiei de astăzi - misiunea a fost mai dificilă.

Recatolicizarea Sileziei luterane, parte componentă a Coroanei Cehe, a fost îngreunată de intervențiile succesive politice și militare ale regelui Suediei din timpul Războiului de Treizeci de Ani. Mai mult decât atât, acordul de la Praga - din 1635 - oferea un anume grad de libertate luteranilor silezieni, pe principiul instituit prin Pacea de la Augsburg din secolul trecut. Tratatul care a încheiat însă Războiul de Treizeci de Ani - de la Westfalia - a spulberat iluziile, și Silezia a fost angrenată misiunii de recatolicizare demarată de Biserică și secondată de brațul secular al Habsburgilor.

Unul dintre elementele primului val al recatolicizării Coroanei Cehe, definitivat în jurul anului 1680 - proces demarat de Biserică după bătălia de la Bila Hora - a inclus și reorganizarea administrativă a structurii ecleziastice din teritoriile cehe. Arhidieceza de Praga a fost împărțită în două episcopii cu sediile la Litomerice și Hradec Kralove. Asupra evidenței permanente a catolicilor preoții parohi trebuiau să trimită constant formulare superiorilor ierarhici, iar de la jumătatea secolului al XVII-lea aceste formulare ajungeau și la cancelaria viceguvernatorului.

Scurtul și firavul reviriment al luteranismului din Silezia - regiune a Coroanei Cehe - a însemnat și declanșarea celui de-al doilea val de recatolicizare a teritoriilor cehe, misiunea fiind însă, de această dată, de o anvergură mult mai mică decât primul val. „Chiar și aceste mici grupuri eretice au atras atenția guvernului de la Viena, mai ales după revigorarea luteranismului în Silezia. De aceea, începând din 1717 autoritățile au emis în mod repetat decrete împotriva necatolicilor care stabileau pedepse pentru predicatorii sosiți din străinătate și sancțiuni pentru cei care păstrau literatura interzisă. Iezuitul Antonin Konias a scris un manual despre felul cum trebuie găsite cărțile interzise sub titlul «Cheia rătăcirilor eretice care deschide calea recunoașterii și închide stârpirea». Cel la care erau găsite asemenea cărți era supus unui interogatoriu și dacă repeta această faptă era pedepsit cu închisoarea; în cazul unor delicte mai grave și a unei rezistențe tot mai mari era condamnat la muncă forțată. Pedepsele cu moartea erau aplicate numai rar în ciuda faptului că ordinul lui Iosif I emis în 1707 pedepsea erezia cu pedeapsa supremă. Trebuie amintit, că lucrarea lui Konias

Primul val al recatolicizării teritoriile Coroanei Cehe s-a încheiat în jurul anului 1680. În acest moment, în linii generale, Cehia și Moravia putea fi considerate iarăși fidele catolicismului. Grupurile mici de necatolici din zona Krusna Hora, Assk - zone de frontieră - și la fel de redus numeric grup al Fraților Cehi, nu reprezentau elemente de îngrijorare și interes pentru Biserică. Sectele mici apărute în zonă au avut o reflecție mai mult locală cu efecte izolate.

Al doilea val al recatolicizării Coroanei Cehe s-a desfășurat în debutul secolului al XVIII-lea. Habsburgii, prin informațiile oferite de structura ecleziastică a Bisericii din Coroana Cehă, au sesizat un anume potențial al dezvoltării luteranismului în Silezia, motiv pentru care au intervenit. Revirimentul scurt al luteranismului din Silezia a avut la bază consolidări politice, mai exact, intervenția regelui Suediei care, în negocierea cu Habsburgii, a obținut anumite libertăți pentru luteranii din provincia respectivă.

Întrebarea pe care și-au pus-o istoricii, care s-au ocupat de fenomenul de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe - după victoria Habsburgilor împotriva rebeliunii nobililor necatolici de la Muntele Alb -, a fost legată de căile prin care o majoritate covârșitoare necatolică s-a transformat, după procesul de recatolicizare, într-o populația majoritară fidelă catolicismului. Metodele au fost variate, iar ele au inclus violența convertirilor - mai ales în anii Războiului de Treizeci de Ani -, formule artistic - sentimentale - arta barocă -, politice - legarea statului nobiliar de fidelitatea față de împărat și catolicism -, și prin educație. Aici rolul primordial i-a revenit Ordinului Iezuit.

Coroana Cehă a evoluat, din punct de vedere al aderenței religioase, de la un „stat” majoritar necatolic - în preajma izbucnirii rebeliunii nobiliare din 1618 - până la cel de stat cu o populație majoritară fidelă catolicismului. Instrumentele recatolicizării teritoriile cehe au cuprins inițial elemente de convertire violentă, forțată, mai ales în contextul Războiului de Treizeci de Ani. Comisarii însărcinați cu recatolicizarea, secondați de misionari, mergeau alături de detașamentele militare prin teritoriile Coroanei.

Recatolicizarea prin forțare, convertirea forțată din anii ulteriorii bătăliei de la Muntele Alb din teritoriile Coroanei Cehe - demarată de Biserică - a avut un succes mai ales în zona urbană, acolo unde situația era mai ușor de controlat tocmai datorită stării compacte a populației. În zonele rurale, misiunea a fost mai dificilă. Desigur, sub amenințarea militară, având în vedere că misionarii și comisarii de reformă erau însoțiți de detașamente se soldați, se poate intui ușor că nu toate convertirile au fost rodul unei sincerități.

Metoda mai eficientă, cu „bătaie lungă” și, în același timp, non-violentă de recatolicizare a Coroanei Cehe, a fost educația. Tinerilor le erau insuflate preceptele catolicismului, rolul principal revenindu-le iezuiților și diverșilor misionari. Alte ordine catolice - franciscanii, capucinii - au contribuit și ele la filonul educației în spirit catolic. Urmarea acestui proces a fost faptul că la nu mai mult de două generații după înfrângerea rebeliunii nobililor necatolici de la Bila Hora - 1620 - populația s-a convertit la catolicism.

Un moment al procesului de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe demarat de Biserică și susținut de Habsburgi - după bătălia de la Bila Hora - a fost consemnat de un anume Jindrich Hyzrl din Chod, un cavaler, participant la război și la unul dintre episoadele convertirilor, în calitatea lui de comisar al recatolicizării. Momentul descris de acesta merită evocat deoarece surprinde oscilația populației și convertirea lor la catolicism, mai degrabă din rațiuni de constrângeri financiare, decât din convingeri personale. „«Am luat prizonieri câțiva supuși și i-am băgat în închisoare deoarece nu vroiau să renunțe la credința lor. Atunci în pădurea cea mai apropiată s-au adunat peste o sută de supuși…..și toți s-au îndreptat spre castel. Când și-au dat seama că nu au reușit, au încercat să se împrăștie în tot ținutul și pentru că drumurile erau păzite în cele din urmă s-au liniștit. Totuși, de pe moșia mea din Budkov au plecat toți supușii împreună cu nevestele și cu copii lor. Și-au părăsit ogoarele bine lucrate și au fugit în Moravia așa încât aproape trei ani a trebuit să îmi lucrez singur cele treizeci de moșii, iar venitul lor mi-a revenit în întregime. Pentru că nu au reușit s

Fastul ceremonial care înconjura Biserica, liturghiile și procesiunile religioase - ca parte a „noii spiritualități” afișate și asumate de Biserică în urma Conciliului de la Trento - au contribuit și ele la atașarea mai rapidă a populației din Coroana Cehă de credința catolică. Având în vedere austeritatea bisericilor necatolice, spectacolul spiritualității și a fastului afișat de barocul religios fascina mințile și avea un efect profund asupra oamenilor. Vizualul, muzica și scenetele, care erau anturate de-acum - mai pregnant - manifestărilor Bisericii, au avut și ele rolul de „magnet” asupra populației necatolice din teritoriile cehe.

Reforma catolică, gândită la Conciliul de la Trento prin care Biserica încerca să recupereze teritoriile pierdute în dauna Reformei protestante, a însemnat - dincolo de excesele ei - reînoirea mesajului catolicismului. El era angrenat într-o nouă formă de spiritualitate ale cărei manifestări artistice - barocul, piesele de teatru, muzica, chiar și focurile de artificii - ce însoțeau procesiunile religioase, care captivau sufletul și mintea populației. În acest fel, lucrurile s-au petrecut și în Coroana Cehă. Termenul acestei repoziționări a Bisericii după Conciliul de la Trento a fost denumit Reformă catolică și e de preferat celui de Contrareformă - favorizat mult timp de cercetarea istorică - deoarece cuprinde întreaga gamă de metode utilizate de Biserică. Contrareforma amintește doar de recatolicizarea violentă - care a existat, desigur - dar îngustează mult anvergura procesului.

După ce în a doua jumătate a secolului al XV-lea și întregul veac al XVI-lea clerul Bisericii a fost redus la funcția lui primară în teritoriile Coroanei Cehe - luându-i-se rolul politic și nefăcând parte din Stările Dietei -, după bătălia de la Bila Hora situația s-a schimbat. Recatolicizarea teritoriile cehe, demarată de Biserică și sprijinită de împărații Habsburgi, a consfințit rolul clerului de „elită oficială a societății”. (Vratislav Vanicek)

Clerul Bisericii și înalții prelați, din a doua jumătate a secolului al XV-lea și de pe întreg tronsonul secolului al XVI-lea, fuseseră excluși de la deciziile politice, fiind reduși la sarcina lor primară. Transformarea Coroanei Cehe, după Compactatele de la Jihlava - 1436 - în niște teritorii majoritar utraquiste a diminuat rolul Bisericii și implicit al înalților prelați. Finalul secolului a adus înțelegerea de la Kutna Hora - 1485 - dintre membrii nobililor iar pe durata secolului următor, clerul a fost exclus de la deciziile politice luate de cele trei Stări în cadrul Dietei regatului.

Clerul și înalții prelați ai Bisericii din Coroana Cehă și-au recăpătat rolul influent politic după bătălia de la Bila Hora, rol pe care l-au pierdut în urma apariției Bisericii utraquiste în secolul al XV-lea. Sprijiniți de împărații Habsburgii clerul Bisericii a format - după 1620 - iarăși, elita societății cehe. Sub ei și angrenați în aceeași categorie a elitei oficiale a Coroanei se aflau membrii aparatului administrativ al Bisericii și micii slujbași care făceau legătura dintre populație și înalții prelați. „Ei cunoașteau foarte bine grijile și viciile obișnuite ale oamenilor care pe de altă parte reprezentau o motivație pentru activitatea lor”. (Vratislav Vanicek)

Recatolicizarea teritoriile Coroanei Cehe demarată de Biserică și sprijinită de Habsburgi - după bătălia de la Muntele Alb - a venit pe fondul Reformei catolice declanșate de Biserică după Conciliul de la Trento. Arta barocă a venit să întâmpine această nouă manifestare a catolicismului în ochii și sufletul omului de rând, cu întreg evantajul de manifestări și simbolistică religioasă menite să atragă populația spre comuniune cu catolicismul. „În viața omului din perioada barocă Biserica a jucat un rol de neînlocuit. Participarea la liturghia de duminică și la sărbătorile religioase este una din îndatoririle unui bun catolic; totodată, se presupune că cel puțin o dată pe an, el a absolvit ritualul confesiunii. Atenția acordată confesiunii, urmată de dezlegarea de păcate, căința și iertarea păcatelor nu era gratuită. Confesiunea și căința erau premizele viitoarei mântuiri a sufletului. În plus, în funcție de participarea la confesiune putea fi apreciat și devotamentul real deoarece religiile necatolice nu cunoșteau confesiunea. Biserica l-a însoțit pe om de la naștere: copilul era botezat, urma apoi ceremonia sfântă a confirmării (de fapt, «al doilea» botez, adică introducerea în soc

Preotul perioadei baroce din Coroana Cehă era pentru creștinii din parohia lui, dincolo de păstor și preot, și cel care le oferea informații despre lumea din jurul lor, deschiderea lui față de actul de cultură - instruirea serioasă a clerului fiind încă una din măsurile definitorii ale Reformei catolice declanșate de Biserică -, fiind infinit mai mare. Preoții îi mustrau pe oamenii din parohii pentru păcatele lor dar, nu de puține ori, le luau partea - cu riscuri evidente - în fața abuzurilor săvârșite de marii nobili sau funcționarii administrației imperiale.

Una dintre modificările aduse predicilor preoților catolici ca parte a procesului de recatolicizare a Coroanei Cehe - fenomenul e mai larg și ține de măsurile luate în cadrul Reformei catolice - era formularea accesibilă populației, de multe ori literară. Predica preotului avea rolul de a capta atenția enoriașilor și uneori chiar de a-i amuza. Arta barocă și simbolistica ei, muzica, pictura erau destinate să încânte și să-l facă părtaș pe participantul la liturghie, la comuniunea cu Isus Hristos.

Noua simbolistică a artei baroce venea să apropie omul de trăirea personajelor creștine reprezentate, din această epocă datând grupurile statuare care exprimau Patimile lui Isus într-o formă extrem de umană și naturală. În același timp, acest lucru avea un impresionant efect asupra oamenilor de rând. El avea senzația că participă activ și afectiv la suferințele exprimate prin aceste sculpturi, ceea ce îl apropia mai mult de simbolistica și misterul credinței. Cultul Fecioarei Maria a înflorit în Coroana Cehă în secolele XVII-XVIII. Pelerinajale au devenit „datoria curentă a unui evlavios catolic”. (Vratislav Vanicek)

Câteva locuri reprezentative din teritoriile Coroanei Cehe în care a înflorit Cultul Fecioarei Maria, în secolele XVII-XVIII, au fost: Stara Boleslav, Svaty Kopecek, Velehrad și Bohosudov. De asemenea, cultul Sfântului Jan Nepomucky s-a extins foarte mult în secolul al XVIII-lea, depășind cu mult teritoriile cehe. Un astfel de grup statuar al lui Jan Nepomucky (cunoscut în limba romană ca Ioan de Nepomuc) de află în Piața Libertății actuală din Timișoara. El a fost instalat în primele decenii de după preluarea Timișoarei de Habsburgi de sub Imperiul Otoman în amintirea primului val al epidemiei de ciumă pe care l-a cunoscut orașul în secolul al XVIII-lea. De asemenea, în teritoriile Coroanei Cehe a explodat - în sens negativ - „comerțul” cu moaște al sfinților, situația ajungând atât de stânjenitoare încât Papalitatea a intervenit, încercând să regleze lucrurile, prin bula „Non licet dare”. „O expresie specifică a cultului catolic în perioada barocului dezvoltat a fost canonizarea sfântului Jan Nepomucky în 1729 când la mormîntul sfântului din Praga au avut loc slujbe și procesiuni religioase care au durat câteva zile. Jan Nepomucky a devenit sfânt, celebritatea lui s-a răspândit n

Înfrângerea rebeliunii nobililor necatolici de împăratul Ferdinand de Stiria la Bila Hora și recatolicizarea ulterioară a teritoriilor Coroanei Cehe au însemnat și modificări aduse învățământului din aceste teritorii. Școlile „ereticilor” utraquiști au fost suprimate, rolul pivotal în învățământul din Coroana Cehă fiind preluat de Ordinul Iezuiților. Lor le-a fost atribuită Universitatea Carolină din Praga - deținută vreme de 2 secole de utraquiștii husiți - de către împăratul Ferdinand al II-lea Habsburg.

Ordinul Iezuiților a preluat sarcina dezvoltării învățământului din teritoriile Coroanei Cehe după victoria taberei imperiale asupra rebeliunii nobililor necatolici din regat și demararea recatolicizării teritoriilor cehe. Școlile „eretice” ale utraquiștilor husiți au fost desființate iar „platforma” de învățământ a fost schimbată și adaptată noilor cerințe.

Universitatea Carolină din Praga a fost transferată în sarcina Ordinului Iezuit, instituția - fief al utraquismului din ultimele două secole - devenind, odată cu această măsură - 1622 - instrument al procesului de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe. Profesorii husiți au părăsit catedrele pe care le dețineau în universitate, excepția fiind reprezentată de Jan Kampanus Vodnansky, care a rămas ca profesor, dar doar după ce s-a convertit la catolicism.

Ordinul Iezuit deținea în teritoriile Coroanei Cehe deja o instituție de învățământ superior - Clementinum -, fondată în secolul al XVI-lea și care a funcționat în paralel cu Universitatea Carolină din capitala regatului ceh, Praga. După victoria taberei imperiale asupra rebeliunii nobililor necatolici cehi de la Muntele Alb și preluarea completă a puterii politice din Coroana Cehă, Universitatea Carolină - fieful „necatolicilor” utraquiști - a fost trecută în sarcina Ordinului Iezuit, vârful de lance al învătământului catolic, și fuzionată cu instituția acestora, Clementinum. „[...]pentru prima dată de la perioada husită în Praga a fost reîntregită o universitate completă cu patru facultăți. Dar în privința conducerii universității a apărut un conflict între iezuiți și arhiepiscopul Harrach care revendica cancelaria universității deoarece potrivit actului fondator al lui Carol IV, ea revenea arhiepiscopilor praghezi. După separarea provizorie a Universității Caroline în 1638, în 1654 a avut loc din nou comasarea, de data aceasta definitivă, formându-se Universitatea Carol - Ferdinand (sub această denumire a existat până în 1918, respectiv 1920). Facultățile de teologie și filozofi

Învățământul superior din Coroana Cehă, controlat parțial din secolul al XVI-lea și apoi din secolul următor total de Ordinul Iezuit, a fost reprezentat de Universitatea Carol - Ferdinand din Praga și de cea din Olomouc - din Moravia - precum și de universitatea din Vratislav, Silezia. De menționat faptul că la universitatea pragheză au activat în secolul al XVII-lea personalități recunoscute în mediile academice: naturalistul Jan Mark din Kronland și teologul Rodrigo Arriaga. De aceste instituții au fost legate și o rețea de gimnazii și școli aflate tot sub administrarea iezuiților. Gimnaziile din Slany, Litomysl, Mikulov făceau parte din această rețea.

Procesul de recatolicizare demarat de Biserică cu sprijinul Habsburgilor, în teritoriile cehe după anul 1620, a însemnat și apariția unui fenomen care a creat multe animozități timp de mai bine de un secole între arhiepiscopia și episcopiile catolice din Regatul ceh și Ordinul Iezuiților: monopolul celor din urmă asupra învățământului, școlilor și cel de acordare a titlurilor academice. De la instituțiile de învățământ superior, la gimnazii și școli, învățământul a fost sub administrarea iezuiților. În școlile parohiale, profesorii erau preoți, la gimnazii de asemenea, excepțiile fiind unele școli elementare și cele două facultăți de la universitatea din Praga: medicină și drept. În școlile elementare găsim profesori care fuseseră soldați de meserie iar în cele două facultăți amintite mai sus predau profesori laici.

Învățământul din teritoriile Coroanei Cehe după anul 1620 a fost monopolizat de iezuiții ajunși în regiune pe fondul procesului de recatolicizare a Coroanei Cehe demarat de Biserică. Iezuiții, pentru mai bine de un secol, au deținut monopolul asupra universităților, gimnaziilor și a unor școli parohiale. Acest lucru le-a atras destul critici din partea ierarhiei administrative a Bisericii din teritoriu, arhiepiscopie și episcopii, iar dacă punem la socoteală că tot iezuiților le revenea privilegiul de a acorda titlurile academice, avem o imagină mai clară asupra gradului de frustrare mocnită.

Familiile nobiliare și cele ale orășenilor înstăriți își permiteau să angajeze profesori particulari pentru copiii lor. Apoi, după evenimentele de la Bila Hora, s-a încetățenit obiceiul trimiterii la studii la străinătate a copiilor familiilor nobiliare. După această călătorie inițiatică, întorși în teritoriile Coroanei Cehe, acești fii de nobili urmau să ocupe cariere la curtea imperială sau să pătrundă în elita militară sau a vieții religioase din Regatul ceh.

La nivel primar învățământul din teritoriile Coroanei Cehe era organizat sub forma școlilor parohiale și ale celor din orașe. Calitatea profesorilor la acest școli nu era una deosebită, ci se rezuma la problemele elementare - scrit, citit, socotit - iar frecvența la ore nu era un element obligatoriu. Având în vedere unde erau poziționate aceste școli, elevii erau preocupați mai mult cu ajutorul pe care trebuiau să îl ofere părinților la casele lor.

Studenții de la universitățile din Coroana Cehă erau băieți, fetele familiilor înstărite fiind destinate educației private cu profesori particulari. În linii generale, nivelul cât și tipul de instruire universitară din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVII-lea au fost similare celor din provinciile central-europene ale Habsburgilor. Statutul social nobiliar va fi accesat tot mai mult - de cei care nu dețineau acest privilegiu prin sânge și origine - pe baza pregătirii și ascensiunii în înalta administrație a monarhiei sau pe treptele superioare ale carierei militare.

Dezvoltarea aparatului administrativ imperial și cel din regatele membre ale Confederației Habsburgilor au dus la diversificarea și stratificarea carierelor administrative. Palierele departamentelor de funcționari ai monarhiei - o formă de debut a ceea ce astăzi numim birocație - a coincis cu începutul procesului de modernizare a statului și extensia sistematică a autorității acestuia asupra teritoriilor pe care le încadra între frontierele sale. Și - deloc lipsit de importanță - ideea de armată modernă și încercarea de eliminare a frontierelor „fluide” ale „statului” medieval, printr-un control militar cât mai precis asupra teritoriilor, sunt elemente care s-au ridicat în politica de guvernare a regatelor europene după Pacea de la Westafalia care a închis Războiul de Treizeci de Ani.

De regulă, profesorii de la școlile elementare din teritoriile Coroanei Cehe erau membrii ai clerului, preoți cu o minimă instruire, adecvată nivelului elementar de predare. La nivelul gimnaziilor și în universitățile din regatul ceh profesorii erau membrii ai clerului, excepțiile fiind punctuale: unele școli elementare în care predau foști soldați demobilizați și facultățile de medicină și drept de la universitatea pragheză în care predau profesori laici. Copii care urmau școlile din regatul ceh proveneau din familii nobiliare sau din elita orașelor. Copii țăranilor șerbi puteau urma cursurile din universități, dar doar cu acordul nobilului stăpân al familiei de șerbi.

Dezvoltarea tipului de armată modernă, începând cu secolul al XVII-lea, coroborată cu stratificarea administrației imperiale și a birocrației prezente în toate posesiunile Habsburgilor, au absorbit unul din „produsele” învățământului superior din Coroana Cehă: juriștii absolvenți de drept. Încercarea de control - tot mai orchestrat - al aparatului administrativ de stat asupra teritoriilor încadrate de frontiera „statului” și extensia autorității centrale asupra acestora a necesitat angrenarea în departamentele de funcționari a acestor juriști absolvenți ai facultății de drept.

După înfrângerea rebeliunii nobililor necatolici de la Bila Hora - Muntele Alb - emigrarea ulterioară a unui segment al populației din Regatul ceh a avut impact asupra economiei și culturii din teritoriile cehe. Fenomenul a fost exagerat însă de-a lungul timpului în prezentarea lui istoriografică, cercetările recente arătând că impactul emigrării din Coroana Cehă după evenimentele amintite nu a fost atât de mare pe cât au lăsat sursele să se întrevadă. Cronicile din care au fost culese informațiile au fost operele unor partizani ai Confesiunii Cehe care, după ce au pierdut „partida” în detrimentul taberei catolice și imperiale, au prezentat lucrurile în tușe apocaliptice.

Deși exagerată de istoriografia modernă prin preluarea necritică a izvoarelor istorice venite dinspre partea celor care au pierdut „partida” la Muntele Alb - în 1620 -, istoriografia contemporană a reușit să elimine tușa apocaliptică asupra culturii din Coroana Cehă ce deriva din cronicile scrise de cei care au emigrat din teritoriile cehe după înfrângerea suferită în fața catolicilor la Bila Hora. Faptul că după acest eveniment, Regatul ceh a fost unul aflat într-o „epocă întunecată” din care au emigrat oamenii de cultură a fost o fixație, o marotă a celor care au părăsit Regatul după ce cauza lor a devenit pierdută.

Unul dintre cei mai cunoscuți - dacă nu chiar cel mai cunoscut emigrant - din Coroana Cehă, după victoria taberei imperiale catolice de la Muntele Alb din 1620, a fost filozoful, cărturarul și episcopul Fraților Cehi, Jan Amos Komensky. Recunoscut ca scriitor de excepție și teolog, Komensky s-a format în spiritul umanismului contemporan, îndreptându-se apoi spre exprimarea barocă a secolului al XVII-lea. A sperat că va obține respectarea drepturilor politice și religioase ale Confesiunii Cehe chiar și după înfrângerea rebeliunii nobililor necatolici. După emiterea Regulamentelor organice de către Habsburgi în 1628, exasperat, a părăsit Coroana Cehă.

Preocupările lui Jan Amos Komensky, dincolo de teologie și politică, s-au îndreptat asupra filozofiei, opere cu caracter pedagogic, enciclopedii și tratate de istorie. Încercările lui s-au concentrat în jurul ideii că esențe culturii umane trebuie sintetizată pentru corectarea generațiilor viitoare și educarea lor. În acest sens, în buna intenție a unui umanist veritabil, Komensky a redactat „Sfaturi generale pentru îndreptarea lucrurilor omenești”.

Dintre operele umanistului ceh Jan Amos Komensky cele mai utilizate - într-un sens foarte practic - au fost manualele lui lingvistice. Janua linguarum reserata - Poarta limbilor - și Orbis sensualium pictus - Lumea în imagini - au fost două dintre aceste opere care s-au bucurat de o recepție bună, ceea ce i-a adus lui Komensky traducerea acestora în germană, franceză, spaniolă, italiană.

Unele dintre operele umanistului refugiat din teritoriile Coroanei Cehe - Jan Amos Komensky - după preluarea controlului asupra vieții politice și religioase de către Habsburgi și tabăra catolică, au exprimat disperarea și exasperarea umanistului Komensky din exil. Trebuie menționat faptul că el fusese episcop al Comunității Fraților Cehi înainte de emigrarea lui. „Dintre lucrările cele mai atrăgătoare ale lui Jan Amos Komensky face parte Labirintul lumii și Raiul inimii (scrisă în 1623 și editată la Berna în 1631) care prezintă în mod alegoric lumea tristă din vremea aceea și exprimă convingerea că unica speranță a omului este dată de înclinația sa către adevărurile divine. O dovadă emoționantă a pierderilor speranțelor lui Komensky după Pacea Westfalică este «Testamentul unei mame muribunde a fraților cehi» (1650). De fapt, este vorba despre o pastorală, al cărei autor îi consolează pe coreligionarii săi și întărește biserica condamnată la dispariție”. (Vratislav Vanicek)

Unul dintre cărturarii cehi care au plecat în exil după înfrângerea rebeliunii nobililor Confesiunii Cehe de la Muntele Alb, din 1620, a fost Pavel Stransky din Stranka u Zapy. El a redactat o lucrare, în timpul Războiului de Treizeci de Ani, intitulată Respublica Bojema, tipărită la Leyda de frații Elzevir, care aveau la activ publicări de opere ale cărturarilor cehi aflați în exil. Pavel Stransky, în lucrarea lui, dorea să facă cunoscută situația Coroanei Cehe de după preluarea completă a controlului politic de către Habsburgi.

Lucrările cărturarilor emigranți din Coroana Cehă nu au avut un impact deosebit nici asupra protestanților din regatele și principatele unde emigraseră și nici asupra coreligionarilor lor din teritoriile cehe. În plus, cărțile lor erau cenzurate atent la introducerea între frontierele Coroanei Cehe de cenzura practicată de administrație și Biserică, pe fondul recatolicizării demarate în teritoriile cehe.

Una dintre figurile importante ale literaturii din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVII-lea, de factură catolică, a fost cea a lui Bohuslav Balbin. Asemenea altor iezuiți - pătrunși se pare de un patriotism local autentic - Balbin s-a aplecat asupra istoriei teritoriile cehe și a redactat o lucrare în acest sens - Epitome rerum Bohemicarum. Stilul, poate desuet în termenii și înțelegerea noastră de astăzi, exprima atunci pentru scriitorii iezuiți amărăciunea tristei decăderi a Coroanei Cehe pe care ei o receptau. Bedrich Bridel, Adam Michna și Tomas Pesin au fost alte nume de cărturari cehi catolici ai literaturii cehe din secolul al XVII-lea.

Literatura cehă din secolul al XVII-lea a fost reprezentată, în afara cărturarilor necatolici care se refugiaseră din Regatul ceh - după evenimentele de la Muntele Alb -, și de o întreagă pleiadă de scriitori și oameni ai literelor, catolici, rămași în Coroana Cehă după preluarea controlului complet de către Habsburgi. Ei au fost la fel de înzestrați literar și, de menționat, extrem de patrioți în sensul pe care îl receptau ei atunci. Iezuiții cehi erau patrioți și își exprimau aceste sentimente sincere față de teritoriile cehe în lucrările lor. Jan Korinek, frații Tanner și un Jiri Plachy, de exemplu, au fost câteva dintre aceste nume.

Poate cea mai cunoscută lucrare a cărturarului iezuit Bohuslav Balbin a fost intitulată Dissertatio apologetica pro lingua Slavonica, praecipue Bohemica (Tratat pentru apărarea limbii slave, mai ales a limbii cehe), redactată în 1672 și tipărită de-abia peste un secol. În ea, Balbin se adresa unui amic la fel de erudit - Tomas Pesia - exprimându-și pledoaria pentru limba cehă. Desigur, lucrarea a fost editată în limba latină, încă în acel moment latina fiind limba de prestigiu academic. În această lucrare apare formularea lui Balbin care a inflamat și oferit muniție suficientă, mai târziu, mișcării naționale din secolul al XIX-lea. «O, tu, Vaclav, cel mai mare și mai cunoscut dintre patronii țării cehe...redă cehilor gloria trecută...și cu umilință repetăm aceste cuvinte: Nu ne lăsa să dispărem pe noi și pe cei care ne vor urma»”. (Vrayislav Vanicek)

Una dintre lucrările de bază ale cărturarului iezuit Bohuslav Balbin a fost intitulată Epitome rerum Bohemicarum în care prezenta fragmente ale istoriei teritoriilor cehe. Tot lui îi este atribuită și lucrarea ce conținea informații de istorie, geografie, etnografie - Miscellanea historica regni Bohemiae.

În afara lui Bohuslav Balbin, Tomas Pesin din Cechorod a fost un alt cărturar catolic din secolul al XVII-lea din teritoriile Coroanei Cehe. Pesin a scris o istorie a Moraviei în limba cehă - Prodromus Moravographiae - cum, de altfel, și un alt iezuit, Jan Korinek, a redactat în limba cehă, Amintiri vechi de la Kutna Hora. Jan Frantisek Beckovky a scris și el în limba cehă, Mesagera unor vechi întâmplări.

Una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe din secolul al XVII-lea a fost iezuitul Bohuslav Balbin. Evident, datorită afinității lui religioase - catolice - el nu a trebuit să părăsească teritoriile cehe după preluarea controlului de către Biserică și Habsburgi asupra Regatului ceh, ulterioară evenimentelor de la Bila Hora. Erudiția lui Balbin a fost cunoscută în epocă, stilul lui personal nu a fost apreciat în schimb, datorită caracterul lui dificil. În cele din urmă, acest aspect s-a dovedit de folos pentru creația lui. „Datorită conflictelor sale cu viceguvernatorul Bernard Ignac din Martinice, cel mai înalt reprezentant al administrației locale, el a fost trimis de iezuiți să locuiască în căminele de lângă Praga. Aici s-a putut dedica în liniște studiilor sale de istorie, a redactat istoria fiecărui cămin și a strâns materiale în biblioteci și arhive pentru viitoarele sale lucrări”. (Vratislav Vanicek)

Poezia în limba cehă a reprezentat una dintre manifestările literaturii baroce catolice din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVII-lea. Poetul și compozitorul Adam Michna din Oradovice a fost unul dintre aceste exemple, el fiind autorul lucrării Muzică cehă închinată Mariei, cu trimitere la cultul Fecioarei Maria. Muzica de Anul Nou și Lăuta cehă au fost alte două lucrări ale lui Adam Michna în care a folosit expresii din limba cehă contemporană.

Membru al ordinului iezuit, Bedrich Bridel a fost un poet și compozitor reprezentativ pentru literatura cehă, de factură catolică, din secolul al XVII-lea. Traducător de opere în proză, misionar - s-a îngrijit de bolnavii de ciumă din timpul epidemiei din anul 1680 -, Bridel a utilizat în cele mai frumoase forme, una dintre reperele poeziei baroce - metafora - în lucrarea lui Cine este Dumnezeu? Cine este Omul?.

Pătrunderea artei baroce în teritoriile Coroanei Cehe a fost asociată cu preluarea completă a puterii politice de către Habsburgi, după înfrângerea rebeliunii nobililor de la Muntele Alb. Barocul a pătruns în teritoriile cehe pe fondul procesului de recatolicizare demarat de Biserică cu sprijinul împăraților Habsburgi. Conexiunile artei baroce din spațiul ceh au fost intim legate de barocul austriac și de cel de factură bavareză. După ce primele construcții baroce au fost realizate după planurile arhitecților care nu erau originari din teritoriile cehe, ulterior, arhitectura barocă cehă a produs numele unui Jan Blazej sau Kilian Ignac Dientzenhofer.

Arta barocă a pătruns în teritoriile Coroanei Cehe după înfrângerea rebeliunii nobiliare de la Muntele Alb, concomitent cu preluarea completă a puterii politice din Regatul ceh de către Habsburgi și recatolicizarea teritoriile cehe demarată de Biserică. Influențele barocului ceh au fost bavareze, în special în cazul Boemiei, și austriece, în cazul Moraviei. Barocul a influențat și marcat decisiv arhitectura din Coroana Cehă, definind până în zilele noastre aspectul orașelor cehe. Nota sumbră a fost dată de distrugerile operate în arhitectura barocă de comunismul secolului trecut care a operat în aceeași manieră și asupra arhitecturii din spațiul românesc.

Primele construcții baroce din Coroana Cehă au apărut la cererea Bisericii și a nobililor înstăriți. „Construcțiile de primă importanță au apărut mai ales la comanda nobilimii și a bisericii, iar în prima etapă de după înfrângerea de la Bila Hora au venit artiști, mai ales din Italia, Bavaria și Franța. Majoritatea lor s-au stabilit pentru totdeauna în Cehia, întemeindu-și aici familii. Apoi, urmașii lor au intrat complet în categoria artiștilor cehi. Sunt cunoscute «dinastii» întregi de artiști, cum au fost familiile Lurag, Brokoff, Dientzenhofer. În acest timp, în Moravia au lucrat artiști veniți din Austria doar «în vizită»”. (Vratislav Vanicek)

Prima construcție impunătoare a barocului religios din Coroana Cehă, după evenimentele de la Muntele Alb, a fost complexul de clădiri atașat universității iezuite din Praga, Clementinum. Aici și-a desfășurat activitatea, de la jumătatea secolului al XVII-lea, arhitectul italian Carlo Lurago, cel care a realizat și construcțiile căminelor iezuite de la Klatovy, Breznice și Hradec Kralove.

Unul dintre arhitecții cunoscuți ai artei baroce din teritoriile Coroanei Cehe a fost Francesco Carrati, autorul palatului din Hradcany - comanditarul fiind Humprecht Cernin -, și tot arhitectului italian i se datorează și palatul nobililor Lobkovic, din Roudnice nad Labem. Un alt arhitect contemporan al artei baroce - francezul Jean-Baptiste Mathey - a fost autorul construcției palatului nobililor Sternberg de lângă Praga cum, de altfel, tot lui i se datorează și biserica din Stare Mesto, din Praga.

Unul dintre arhitecții influenți ai artei baroce din teritoriile Coroanei Cehe a fost vienezul Johann Bernard Fischer von Erlach care a proiectat în teritoriul ceh palatul Clam-Gallas din Praga, precum și castelul Slavkov de lângă Brno. Fiul acestuia va fi proiectantul Pieței Unirii - de-acum - din Timișoara, după ce Habsburgii au preluat Banatul de la turcii otomani, în 1716.

Vârful și apogeul arhitecturii baroce de la finalul secolului al XVII-lea din teritoriile cehe a fost reprezentat de activitate unor arhitecți precum Jan Blazej Santini - Aichl. El a fost considerat promotorul unui stil arhitectural interesant, o mixtură între gotic și baroc, o îmbinare de „elemente gotice într-o superbă sinteză barocă”. (Vratislav Vanicek). Lui i se datorează proiectul bisericii mănăstirilor din Sedlec, Kladruby și biserica din Zelena Hora.

Alături de Jan Blazej, Krystof Dientzenhofer și fiul acestuia - Kilian Ignac Dientzenhofer - au fost considerați vârfurile arhitecturii baroce din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVII-lea. Dientzenhofe - tatăl a proiectat construcții în serviciul benedictinilor, iezuiților, a construit mănăstirea Sf. Marketa din Brevnov și complexul iezuit din Mala Strana, din Praga. Fiul a rafinat stilul tatălui, ducând barocul ceh la un complet alt nivel artistic. „Construcțiile lui sugerează mișcarea, abundă în efecte ingenioase și prezintă o soluție îndrăzneață a cupolelor. Kilian Ignac este printre altele arhitectul bisericii Sf. Nicolae din Stare Mesto din Praga, a bisericii lui Jan Nepomucky din Skalka în Nove Mesto din Praga, a bisericii purtând hramul Mariei Magdalena din Karlovy Vary. Tot el a ridicat mănăstirea benedictinilor din Broumov și mănăstirea aceluiași ordin din Brevnov, azilul pentru invalizii de război din Karlin și a participat la finalizarea construcției bisericii iezuite a Sf. Nicolae din Mala Strana”. (Vratislav Vanicek)

Arta barocă a însemnat și realizări importante în sculptură, pe lângă celelalte paliere ale artei, combinația dintre ornamentația sculpturală a clădirilor laice și religioase și pictură având rolul de a creea o puternică impresie privitorului. Muzica, scenele de teatru din perioada barocă se situau pe aceeași linie a reconectării omului contemporan la credința catolică prin naturalețea exprimării și a lirismului artei. În teritoriile Coroanei Cehe cei mai importanți sculptori au fost Ferdinand Maximilian Brokoff, Matyas Berbabrd Braun iar pictura a fost apanajul unor artiști precum Jan Kupecky și Vaclav Vavrinec Reiner.

Alături de Ferdinand Brokoff, sculptura barocului dezvoltat a fost reprezentată la maturitatea ei deplină de Matyas Bernanrd Braun „creatorul multor opere plastice, caracterizate prin neliniște interioară, oameni cu gesturi avântate și veșminte care flutură. El a creat sculptura mistică Viziunea Sf. Luitgarda de pe Podul Carol (imediat după venirea sa la Praga în jurul anului 1710), a lucrat la ornamentarea bisericii iezuite Sf. Clemente din Stare Mesto, dar a intrat în subconștientul general mai ales prin operele create la comanda contelui nonconformist Spork din Kuks (alegoriile Virtuții și Viciului, sculpturile pentru Betlemul de lângă Kuks, statuia lui Herkoman)”. (Vratislav Vanicek)

Unul dintre primii artiști ai artei baroce din teritoriile Coroanei Cehe a fost Jiri Bendl, care a creat la jumătatea secolului al XVII-lea. Evoluția artei baroce spre forma ei matură a adus în prim-plan o personalitate de excepție, de tipul lui Ferdinand Maximilian Brokoff. Lui i se datorează unele dintre statuiele care împodobesc Podul Carol din Praga și tot el este autorul unor decorații și ornamente de pe catedrala Sf. Nicolae din Mala Strana, Praga. Biserica S. Havel din Stare Mesto - Orașul vechi - din Praga este tot una dintre construcțiile care s-au bucurat de talentul de sculptor al lui Brokoff.

Unul dintre pictorii și graficienii cehi, care a ales calea exilului după evenimentele de la Bila Hora, a fost Vaclav Hollar. Stabilit în Anglia, el a realizat lucrări în stil baroc dar cu multe influențe rămase tributare manierismului și stilului renascentist. Karel Skreta a fost un alt pictor ceh plecat în exil și care - în timpul șederii din Italia - a trecut la catolicism, adică exact motivul pentru care el părăsire Coroana Cehă: recatolicizarea teritoriilor cehe demarate de Biserică. A revenit în Coroana Cehă unde a realizat ciclul Patimilor lui Isus din catedrala Sf. Nicolae din Mala Strana. Succesorii lui Skreta au fost Jan Jiri Heinsche și Jan Krystof Liska.

Muzica barocă cehă din secolul al XVII-le a fost reprezentată de Vaclav Michna din Otradovice și de organistul Bohuslav Matej Cernohorsky. Membru al ordinului minoriților, compozițiile lui au fost apreciate în Italia, primind supranumele de «Padre Boemo». Pavel Josej Vejvanovsky a fost și el un muzician și compozitor desăvârșit. Aflat în serviciul episcopului de Olomouc, el a compus muzică pentru liturghii, litanii, linii melodice pentru vecernii, fiind autorul și unor creații de factură laică.

Pictura barocului matur din teritoriile cehe a fost reprezentată și legată de numele unor maeștrii precum Petr Brandl, Jan Kupecky și Vaclav Vavrinec Reiner. Contemporani, cei trei au avut stiluri diferite de pictură. Dacă tablourile lui Brandl degajau dramatism și tensiune în care folosea contraste de lumină, Kupecky a dezvoltat mai mult portretistica, fresca. El a rămas cunoscut pentru simțul monumentalității spațiului, lui fiindu-i atribuite lucrări de la palatul Cernin, de la biserica Sf. Jan Nepomucky din Hradcany, de la spitalul din Duchov și lucrările de la capela palatului familiei nobiliare Lobkovic.

Poate cel mai important reprezentant al muzici baroce mature din teritoriile Coroanei Cehe a fost Jan Dismas Zelenka. Născut în teritoriile cehe, el a lucrat aproape toată viața pentru principele elector de Saxonia. La Praga, unde petrecea anumite sejururi, el a compus Sub olea pacis et palma vitutis - Sub măslinul păcii și palmierul virtuții - „care a fost interpretată de iezuiți în timpul încoronării lui Carol VI în Cehia în 1723, când noul rege a fost preamărit ca moștenitor al coroanei Sf. Vaclav”. (Vratislav Vanicek)

Trebuie amintit faptul că artiștii, precum în perioadele anterioare ale Renașterii și Manierismului, apelau la atelierele pe care le dețineau pentru a realiza unele dintre lucrările pe care le contractau. Practic, ei defineau schițele, contururile, iar munca finală era realizată de calfele și ucenicii din atelierul maestrului. Acest fenomen a generat ulterior confuzie printre istorici de artă care au avut dificultăți în a atribui lucrări unui anumit artist care nu se semna pe o anumită lucrare și, totuși, stilul operei respective respira aerul maestrului. Ea era, cel mai probabil, realizată de ucenicii din atelierul artistului, după indicațiile lui. „Trebuie amintit că majoritatea artiștilor baroci nu și-au creat operele singuri: la finisarea acestora au contribuit și propriile ateliere, adică maeștrii creau doar subiectul și unele scene în timp ce operațiile parțiale erau executate de calfe și ucenici. În practică, aceasta însemna că, de pildă, un pictor important picta numai siluetele și chipurile în timp ce elementele «secundare» ale tabloului (îmbrăcăminte, arhitectură, peisaj) erau pictate de alți artiști, pe baza indicațiilor lui”. (Vratislav Vanicek)

Cu mai multă intensitate decât în secolele precedente, nobilii din Regatul ceh, în secolul al XVII-lea, au contribuit la susținerea artiștilor și la dezvoltarea artei baroce din teritoriile cehe, unii dintre ei fiind adevărați mecena: cazul familiei Sternberg. Solemnitățile religioase și diversele piese de teatru puse în scenă - atent - cu prilejul acestor procesiuni, erau modalitatea prin care omul de rând intra în contact cu arta barocă religioasă. Corurile au căpătat acum o dezvoltare tot mai pregnantă. În orașe s-au format asociații de locuitori care preluau responsabilitatea de a întreține bisericile din localitate, de a organiza festivități religioase și de a strânge bani pentru sărmani și orfani.

Nobilii din Regatul ceh - într-o proporție și intensitate mai mari decât în secolele precedente - în secolul al XVII-lea, au devenit adevărați mecena. Contele Spork, familiile Sternberg, Schwarzenberg și Lobkovic erau unele dintre aceste exemple de nobili care ofereau comenzi artiștilor pentru împodobirea palatelor și capelelor pe care le dețineau. Arhiepiscopia Pragăi, episcopii și ordinele religioase acordau comenzi și ele artiștilor cehi. „Filantropii înstăriți au dat de lucru permanent artiștilor plastici, muzicienilor și oamenilor de știință. Instituțiile religioase și nobilii și-au mărit bibliotecile, au organizat reprezentații teatrale dramatice și muzicale, cu alte cuvinte au imitat pe scară redusă viața culturală de la curtea suveranului”. (Vratislav Vanicek)

Manierele și deprinderile culturale ale nobililor și elitei urbane pentru arta barocă din Coroana Cehă a secolului al XVII-lea au avut un corespondent în mediul maselor, al culturii de masă, în contextul procesiunilor, ceremoniilor și serbărilor religioase din această perioadă. Ordinele religioase din orașele cehe îi organizau pe membrii breslelor în asociații care se așezau sub protecția unui sfânt patron protector. „Aceste asociații se întruneau regulat, aveau grijă de altarele din biserici, organizau festivități proprii și colecte de bani pentru îngrijirea săracilor și a bolnavilor”. (Vratislav Vanicek)

Participarea oamenilor de rând la solemnitățile religioase era prilejul prin care oamenii intrau în contact cu arta barocă. Dramatismul, tensiunea și naturalețea artei baroce din biserici avea rolul de a mișca sufletul omului de rând ca participant la misterele credinței. Frumusețea exterioară a artei baroce întâlnea frumusețea interioară a credinței. Aderența oamenilor la liturghii a dus și la dezvoltarea corurilor și a ansamblurilor muzicale atașate bisericilor. Cantorii din aceste biserici aveau rolul de a-i instruii pe localnicii din parohiile lor, iar uneori erau și autori de compoziții muzicale religioase.

Pastoralele au reprezentat creații muzicale religioase - de regulă având ca temă Nașterea Domnului -, care au devenit o preocupare a celor angrenați în mediul religios din lumea satului, în teritoriile Coroanei Cehe, din secolul al XVII-lea. Cantorii Tomas Norbet Koutnik și Josef Ignac Linek au fost doi asemenea compozitori de pastorale. Stilul cântărilor bisericești a vehiculat piese muzicale care au traversat fără nicio problemă cărțile bisericești de la catolici la utraquiști și la Frații Cehi.

Trebuie menționat faptul că Biserica a avut un asemenea succes în recatolicizarea teritoriilor Coroanei Cehe în secolul al XVII-lea, încât instituția „a avut un rol de neînlocuit în viața omului din perioada barocă deoarece a fost nu numai locul unde s-au desfășurat ceremoniile religioase, dar și un centru de artă și învățământul. Învățământul s-a dezvoltat mai ales în legătură cu activitatea instituțiilor religioase, iar calitatea lui a fost comparabilă cu cea din țările vecine sau din alte țări catolice”. (Vratislav Vanicek)