Umanismul și lărgirea orizontului cultural
Marea nobilime în relația cu orașele
autor Alexandru Cristian Enescu, octombrie 2017
Ca urmare a războaielor husite, a foametei și a epidemiilor de boli asociate conflictului populația Coroanei Cehe a suferit modificări substanțiale. Aceasta, în unele zone, s-a înjumătățit față de anii anteriori declanșării războiului. Refacerea economică a fost un proces de durată și a presupus mutații care au afectat și relațiile dintre nobili, orașele regale și mica nobilime. Umanismul și stilul renascentist a pătruns în teritoriile Coroanei Cehe iar nobilii au preluat o parte din stilul de viață renascentist. În plan religios, Habsburgii au încuviințat acum înființarea colegiului iezuiților - Clementinum - iezuiții fiind pivotul în jurul căruia se va centra procesul de recatolicizare din Coroana Cehă din secolul următor. Studenții cehi din familiile cu dare de mână au început să frecventeze universitățile din afara teritoriile cehe. Nobilii cehi au început și ei să călătorească în exteriorul spațiului ceh, lărgindu-și orizontul de cunoaștere, politic, existențial, iar în acest mod de viață a fost originat un nou stil literar: jurnalul de călătorie.

Una dintre caracteristicile secolului al XVI-lea, în ceea ce privește activitatea economică a nobililor cehi, a fost dată de implicarea acestora în activități precum fabricarea berii - de unde și sursa de conflict cu orașele regale -, și intervenția regelui pentru reglarea raporturilor. Nobilii desfășurau și unele activități „în regie proprie”. Forța de muncă a acestor proprietăți „în regie proprie” a marilor nobili era reprezentată de șerbi - într-o mică măsură - și de sezonieri, muncitori „angajați” temporar pentru satisfacerea producției agricole și revânzarea acestor produse. Reprezentanții orașelor au fost acceptați cu greu în Dieta Stărilor, iar odată ajunși acolo, rolul lor politic era limitat în fața marilor familii nobiliare, care puteau printr-un front comun - atunci când interesele lor convergeau - să limiteze puterea de decizie a reprezentanților orașelor din Dieta Stărilor.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Ca urmare a războaielor husite, a foametei și a epidemiilor de boli asociate conflictului populația Coroanei Cehe a suferit modificări substanțiale. Aceasta, în unele zone, s-a înjumătățit față de anii anteriori declanșării războiului. Misiunea de recuperare a fost un proces de durată și a presupus mutații care au afectat și relațiile dintre nobili și orașele regale. Cu toată încercarea marilor nobililor de a bloca deplasarea șerbilor de pe o moșie pe alta, ei nu puteau suplini lipsa forței de muncă datorate scăderii demografice. Prin urmare, nobilii au încercat să compenseze pierderile economice prin pătrunderea în segmentul unor activități care reprezentaseră domeniul „orașelor” - fabricarea berii - de unde și sursa directă de animozități față de „noii competitori”.

Războaiele husite, epidemiile de ciumă și foametea au dus la dezechilibru demografic în Țările Coroanei Cehe. În anumite zone rurale, populația regatului a scăzut chiar și cu 50% față de perioada anterioară. Declinul demografic a debutat în deceniile dinaintea izbucnirii războaielor husite propriu-zise, mai exact odată cu epidemiile de ciumă de la finalul secolului al XIV-lea.

Odată cu scăderea populației din Coroana Cehă - după războaiele husite și epidemiile de ciumă - au apărut schimbări și în starea economică a marilor familii nobiliare. Scăderea veniturilor acestora a derivat și din pierderea fizică a forței de muncă și, de multe ori, din fuga țăranilor și a șerbilor de pe moșiile acestora. În încercarea de a se opune așezării acestora în orașele regale - ele ieșeau de sub jurisdicția nobiliară -, nobili au reușit să impună emiterea unei legi spre finalul secolului al XV-lea prin care era limitat dreptul de așezare de pe o moșie pe alta a șerbilor.

Măsura de a bloca circulația șerbilor de pe o moșie pe alta de către marii nobilii din Coroana Cehă a înrăutățit condițiile de trai din zonele rurale, combinată și cu două valuri de epidemie de ciumă, fapt ce a dus și la izolate revolte ale țăranilor. „[...]viața din mediul rural s-a înrăutățit pentru o vreme, cu atât mai mult, cu cât au izbucnit două epidemii de ciumă în 1483 și 1520. Nemulțumirea șerbilor s-a amplificat, transformându-se în revolte locale, dintre care cea mai importantă este legată de numele cavalerului Dalibor pe domeniul Ploskovice din Kozojed care în 1498 a plătit cu capul atitudinea sa permisivă. Dar răscoala avea să fie înăbușită definitiv abia în 1496. La fel s-a încheiat și răscoala de pe domeniul din Moravia Zabreh, aparținând lui Jiri Tunkl cel Bătrân din Brnicek”. (Vratislav Vanicek)

Având în vedere diminuarea temporară a forței lor economice din cauza scăderii demografice din Coroana Cehă ca urmare a războaielor husite și a epidemiilor de ciumă, nobilii cehi au încercat să compenseze această stare prin măsura favorizării competiției dintre orașele mari și cele regale. Din cauza faptul că asupra orașelor regale nu puteau interveni - juridic vorbind - deoarece acestea erau sub directa reglementare a directivelor regale, nobilii au decis să sprijine desfacerea produselor meșteșugărești ale orașelor mai mici care, în acest fel, au intrat sub influența lor.

Implicarea marilor nobili în sprijinirea desfacerii produselor orașelor mai mici din Coroana Cehă, în încercarea de a concura produsele orașelor regale asupra cărora nu putea interveni din punct de vedere juridic, a dus la creșterea și dezvoltarea acestor orașe. Practic, a fost o situație de win-win în care nobilii își „traficau” influența în aceste orașe, iar ele deveneau semi-vasele pentru aceștia. Concomitent, starea economică bună a orașelor le oferea forța de a amenaja în interiorul lor noi piețe, construcții, edificii publice. „Tocmai din această perioadă datează ascensiunea unor orașe vasale, ca de pildă, Trebon, Jindrichuv Hradec, Cesky Krumlov, Pardubice, Litomysl sau Mlada Boleslav”. (Vratislav Vanicek)

Condițiile de viață s-au îmbunătățit în zonele rurale de-abia după jumătatea secolului al XVI-lea în Coroana Cehă. În acest punct, regresul economic din perioada husită reușise să fie depășit, după cum, în deceniile anterioare, fusese depășită și regresia demografică. Comerțul la distanță, interzis inițial prin circulara papală împotriva comerțului cu „ereticii” husiți, a fost reluat prin încălcarea ei, inițial de către negustorii din Nurnberg. După 1479, factoriile lor livrau textile de lux, șofran în Coroana Cehă și prelua de aici spre export argint, cupru, cositor, cu toată „interdicția” oficială a regalității cehe.

Finalul secolului al XV-lea a adus și reluarea exploatării minelor de argint de la Kutna Hora. Cu o producție de 4500 de kg pe an (în anul 1500) aceasta a fost ultima perioadă „de glorie”, minele începând să decadă din secolul al XVI-lea. Câteva răscoale ale minerilor au izbucnit aici (1494 și 1496). După obținerea unor drepturi după prima răscoală, liderii celei de-a doua răscoale au fost executați la castelul familiei Podebrad din Krivokolat. „După 1515 minele din Kutna Hora au fost înlocuite de mina Jackymov din Krusne Hory (în germană Joachimsthal) care aparținea familiei de nobili Slik, La Jachymov se extrăgea în medie 15.558 kg argint anual, dar gloria ei a apus după numai treizeci de ani.[...]Mijlocul secolului 16 a pus însă capăt faimei monetăriei medievale cehe. În 1547 regele Ferdinand I a desființat sistemul de plată în groși și groșul ceh a fost înlocuit de galbenul de Rin și de groșul de Meissen (cursul valabil era 1 groș ceh la doi groși de Meissen).” (Vratislav Vanicek)

Una dintre caracteristicile secolului al XVI-lea, în ceea ce privește activitatea economică a nobililor cehi, a fost dată de implicarea acestora în activități precum fabricarea berii - de unde și sursa de conflict cu orașele regale -, și intervenția regelui pentru reglarea raporturilor. Nobilii desfășurau și unele activități „în regie proprie”. Forța de muncă a acestor proprietăți „în regie proprie” a marilor nobili era reprezentată de șerbi - într-o mică măsură - și de sezonieri, muncitori „angajați” temporar pentru satisfacerea producției agricole și revânzarea acestor produse. Profitul însă nu era atât de mare încât să asigure rentabilitatea acestor costuri și, prin urmate, multe dintre aceste moșii nobiliare acumulau datorii.

Chiar dacă indirect, datorită poziției ei geografice, Coroana Cehă a fost expusă, începând cu secolul al XVI-lea, comerțului mai larg european - cu precădere cel al „noului val” - și anume, cel al mărfurilor aduse de spanioli și portughezi din noile colonii înființate peste mări. Nobilii au început din secolul al XVI-lea să desfășoare activități economice pe care istoricii le-au denumit „în regie proprie”. Acestea s-au dezvoltat inițial pe marile proprietăți nobiliare, la finalul secolului al XV-lea, ca urmare a cererii economice a pieței. Regresia demografică fusese depășită, iar prețurile crescuseră și ele.

Unul dintre exemplele de reușită ale activității economice nobiliare „în regie proprie” a fost cel al familiei Smiricky care era deținătoarea unor domenii în nordul Regatului ceh (Nachod, Semily, Hruba Skala). Ea deținea și domenii în estul capitalei Praga, de unde și forța economică a acestei familii de nobilii pe care o găsim menționată în contextul complotului din 1618 al nobililor cehi împotriva regelui Matia de Habsburg. Foarte probabil, în casa familiei Smiricky din Praga s-au pus la cale detaliile care au dus la pătrunderea, a doua zi, în cancelaria regală a nobililor necatolici și consumarea episodului defenestrației.

Forța de muncă utilizată de nobilii cehi pe marile proprietăți, lucrate „în regie proprie” din punct de vedere economic, era asigurată de sezonieri contractați temporar și, într-o măsură mai mică, de șerbi. După un vârf al rentabilității, aceste moșii „în regie proprie” vor acumula datorii din cauza îngustimii pieței economice și a balanței negative a costului versus profit, la care se adaugă un strop de vanitate și orgoliu personal. „Baza marii proprietăți funciare a constituit-o munca lucrătorilor. Nobilii care își administrau terenurile angajau slugi și lucrători sezonieri și foloseau doar în mică măsură munca șerbilor. Din păcate, însă, de puține ori, câștigurile obținute din vânzarea produselor erau investite în alte activități. Viața «pe picior mare» înghițea sume enorme, după cum mulți bani erau necesari pentru construirea de castele, palate și reședințe personale. În rest, nivelul producției agricole nu a fost atât de ridicat ca să poată asigura venituri extraordinar de mari. De aceea, înglodarea în datorii a marilor proprietăți funciare a devenit un fenomen curent”. (Vratislav Vanicek)

Succesul familiei nobiliare Smiricky din Coroana Cehă care își administra terenurile „în regie proprie” din punct de vedere economic s-a datorat și economistului Jeronym Bukovsky din Neudorf. După decăderea familiei Smiricky - aspect lesne de înțeles având în vedere că disidența nobililor în care a fost implicată familia nobiliară a fost reprimată de regele Ferdinand de Stiria -, a trecut pe nota de plată a nobilului Albrecht din Valdstejn. Cunoștințele lui economice au fost puse în slujba noului comanditar.

Implicarea familiilor nobiliare, din secolul al XVI-lea mai pregnant, în fabricarea berii și a producției de cereale a însemnat și declanșarea unei competiții cu orașele regale. „Încăierările” și șicanele pe care le găsim exprimate între cele două părți în documentele vremii au la bază motive concrete economice și, de multe ori, era necesară intervenția regelui pentru calmarea spiritelor. Încălcarea jurisdicției teritoriale și lupta în jurul ei atrăgeau și pierderi sau, după caz, câștiguri economice. „Tocmai în această perioadă a început diferențierea provinciilor în regiuni cerealiere și în regiuni destinate creșterii animalelor (câmpii) și «munți» (adică ținuturi așezate la altitudini mai mari), unde șerbii își completau veniturile insuficiente cu munci manuale (țesători, sticlari sau cărăuși în Krkonose, Jizerske hory). În regia proprie a nobililor s-au dezvoltat cu succes și alte domenii, mai ales creșterea oilor pentru lână care era foarte rentabilă mai ales în regiunile deluroase”. (Vratislav Vanicek)

Cu debut în secolul al XIV-lea, piscicultura a devenit cu adevărat o preocupare a activității economice a nobililor din Coroana Cehă după războaiele husite din a doua jumătate a secolului a XV-lea. Din această perioadă datează amenajarea heleșteelor alimentate de rețeaua de canale cunoscută sub numele de Canalul de Aur cu o lungime de 40 de km. Trebuie să punem în relație consumul cărnii de pește și cu implicația ei religioasă: utilizarea în perioadele de post.

Nobilii din Coroana Cehă s-au implicat și în domeniul pisciculturii, activitate economică ale cărei începuturi de dezvoltare pot fi găsite în secolul al XIV-lea. După încheierea războaielor husite, piscicultura a fost văzută de unele familii de nobili drept o activitate economică profitabilă, istoriografia consemnând după acest interval o „adevărată explozie”.

Nobilii din Coroana Cehă, care s-au aplecat asupra pisciculturii, au preluat terenurile abandonate de țăranii și intrate în paragină unde au construit heleșteie, ajungându-se la o adevărată rețea, precum faimosul Canal de Aur. „Terenurile nefertile părăsite de șerbi și intrate în paragină au fost folosite de nobili pentru crearea de eleștee, cu atât mai mult cu cât această activitate nu era foarte costisitoare. Au apărut eleștee mai ales pe domeniile familiilor Pernstein (regiunea Pardubice) și Rozmberg în ținuturile mlăștinoase din bazinul Trebon și Budejovice. Pe domeniile Pernstein s-a făcut cunoscut Kunat Dobrensky (a amenajat rețeaua de eleștee din regiunea Pardubice și mai ales canalul Opatovice) în timp ce în Rozmberg, Stepanek Netolicky, elevul lui, a construit o rețea de eleștee legate printr-un canal artificial lung de 40 de km, cunoscut sub numele de Canalul de aur”. (Vratislav Vanicek)

De regulă, țăranilor cărora le era confiscat terenul de către mari nobili în ideea amenajării unor heleșteie, le era oferită o sumă de bani în compensație. În unele zone din Cehia de astăzi au rămas urme ale rețelelor de heleșteie și canale folosite de nobilii cehi secolului al XV-lea. Unele dintre ele, ulterior - precum cele din zona Pardubice - au fost desecate, amenajate drept câmpii, și redate agriculturii. Piscicultura a avut, pe lângă componenta economică, și un puternic conținut religios: consumul cărnii de pește în perioadele de post.

Una dintre regiunile cele mai cunoscute pentru piscicultură din Coroana Cehă, în care erau implicate familiile de nobili, a fost domeniul nobililor Rozmberg din sudul Regatului ceh. „O regiune clasică piscicolă a fost ținutul Rozmberg din Cehia de Sud, dar multe eleștee au fost create și în vestul Moraviei. În a doua parte a secolului 16, familia Rozmberg a angajat în serviciul ei pe unul dintre cei mai cunoscuți constructori de eleștee Jakub Krcin din Jelcany. Acest om a amenajat cele mai mari eleștee din sudul Cehiei (Svet, Rozmberg), fiind un adevărat maestru în acest domeniu. De aceea, nu este de mirare că în jurul persoanei sale au fost țesute numeroase legende. Așa de pildă, oamenii și-au explicat roadele pline de succes ale activității lui Krcin prin legăturile sale tainice cu diavolul”. (Vratislav Vanicek)

În acord cu explozia „afacerilor” heleșteielor dezvoltate de nobili din Coroana Cehă, în secolele XV-XVI, s-a diversificat și segmentul piscicultorilor profesioniști. Însă, lăsând acest aspect la o parte, imaginea acestei categorii de meșteri contractați de nobili pentru realizarea heleșteielor, a fost marcată de umbre. Ele erau cauzate de stilul lor de viață, mult mai liber decât cel al comunității în care ajungeau să se stabilească temporar pe durata desfășurării lucrărilor de amenajare. Încă un „câmp” de naștere al folclorului și legendelor.

Din secolul al XVI-lea, marii nobili din Coroana Cehă, dintre care unii se ocupaseră și cu piscicultura, și-au făcut intrarea într-un alt domeniu economic, de regulă, câmp „tradițional” al orașelor: fabricarea berii. Dezvoltarea acestei activități economice și faptul că ea exista într-o formă care aducea profit derivă din informația potrivit căreia împăratul Ferdinand I Habsburg - totodată rege al Coroanei Cehe - a instituit o taxă pe fiecare butoi de bere deținut și vândut de nobili.

După ce efectul profitului economic al dezvoltării pisciculturii a trecut, cauzat de „boom-ul” fenomenului, nobilii din Coroana Cehă s-au reorientat spre o altă ramură începând cu secolul al XVI-lea: fabricarea și vânzarea berii. Apanajul aproape exclusiv al orașelor, acest domeniu de activitate economică a devenit atractiv pentru familiile nobiliare din Regatul ceh, ceea ce a dus și la amplificarea animozităților dintre ei și reprezentanții orașelor din regat.

Faptul că nobilii din Coroana Cehă erau implicați în afacerea fabricării și vânzării berii - iar aceasta era profitabilă - ne este demonstrat de o măsură luată de Ferdinand I Habsburg, în urma rebeliunii nobililor din 1547. „Marile proprietăți latifundiare aflate în regia nobililor produceau bere blondă din porumb, ceea ce însemna că foloseau și o parte din propria lor producție de cereale. Prosperitatea afacerii de a produce bere a fost sprijinită indirect de însuși Ferdinand I care după ce a înăbușit mișcarea de rezistență din 1547 a aplicat fabricilor de bere o taxă specială, așa numita taxă de butoi. Deoarece țăranii trebuiau să predea berea nobilului pe domeniul căruia munceau (așa numitul primus), nobilii aveau asigurată o sursă bogată de câștig. Trebuie să mai menționăm că berea fabricată pe vremea aceea era mai densă decât cea de astăzi și constituia nu numai o băutură, dar și o componentă importantă a hranei, din ea preparându-se supe și sosuri”. (Vratislav Vanicek)

Desfășurarea activității economice „în regie proprie” de către marii nobili din Coroana Cehă a avut implicații și asupra statutului social al acestora. Unii, precum familia Smiricky și Trcka din Lipa, au cunoscut o ascensiune financiară fulminantă, în timp ce alții, precum nobilii Rozmberg și Pernstein, acumulaseră datorii. Micii nobili din Hradec și Litomerice dobândiseră un statut economic important, în timp ce alții - poziționați periferic față de căile comerciale - au fost înghițiți de concurență și au fost nevoiți să își înstrăineze proprietățile.

După intrarea Coroanei Cehe sub dinastia de Habsburg - odată cu încoronarea lui Ferdinand I - într-un context politic mai larg al Europei Centrale, în mediul economic al Coroanei Cehe au pătruns și câțiva nobili din exteriorul regatului ceh. Numărul lor a fost totuși mic în comparație cu nobilii autohtoni - circa 10%. Cu toate că au ajuns la un nivel economic important - cazul lui Jindrich Matyas din Thurn și Leonard Collona din Fels - ei au trebuit să se „integreze” politic în Stările cehe.

Diversificarea activităților economice din Țările Coroanei Cehe în secolul al XVI-lea a dus și la modificări în dreptul statutului, nu doar a nobililor, dar și a unor țărani. În zonele rurale, un segment al populației a știut să subcontracteze vânzarea produselor agricole de la nobili, devenind - alături de hangii și proprietarii de mori -, membrii ai unei pături înstărite a satelor. De menționat faptul că statutul economic al acestor țărani înstăriți precum și al cavalerilor a fost iremediabil compromis de Războiul de Treizeci de Ani.

Ca o caracteristică generală a comerțului orașelor din Coroana Cehă din secolul al XVI-lea trebuie menționat faptul că a acesta a fost limitat din punct de vedere al geografiei desfacerii produselor. El avea un caracter limitat, local, iar acest aspect este de înțeles fie și numai din motivul lipsei arterelor comerciale importante care să străbată teritoriile cehe. La aceasta se adaugă reculul de după războaiele husite precum și interdictul papal pus asupra comercianților străini de a opera mărfuri în spațiul Coroanei Cehe. Cazul comercianților din Nurnberg care au ignorat interdicția a fost aproape singular.

Comerțul desfășurat de orașele din Coroana Cehă în secolul al XVI-lea a avut un caracter limitat geografic, de factură locală. Acest lucru s-a datorat, pe de-o parte, regresiei demografice și implicit economice a orașelor din timpul războaielor husite și a deceniilor ulterioare, precum și din considerente politice. Interdictul papal asupra comerțului cu „ereticii” husiți i-a determinat pe comercianți să ocolească teritoriile cehe. Cazul negustorilor germani din Nurnberg care au ignorat actul papal a fost aproape singular.

Activitatea comercială și meșteșugărească din orașele Coroanei Cehe - inițial în cele mari apoi și în cele mici - era reglementată și filtrată prin sistemul breslelor. După cum se știe, acest aspect a fost unul dintre elementele definitorii ale Evului Mediu, și Coroana Cehă nu a făcut excepție. Cu o existență care mergea în timp în secolul al XIV-lea, breslele erau asociații de producători „ai aceluiași produs și aveau în special un rol protector: supravegheau prețurile și totodată încercau să reglementeze cantitatea de produse și numărul de maeștri în domeniul respectiv. De asemenea, exercitau un rol social și caritabil”. (Vratislav Vanicek)

Orașele din teritoriile Coroanei Cehe au excelat în două segmente ale muncii atelierelor meșteșugărești: cele de fabricare a postavurilor și pânzeturi. În zonele nordice ale Regatului ceh erau localizate atelierele producătoare de postav (Broumov, Rychnov nad Kneznou, Pardubice) cum, de asemenea, se găseau și în sudul Coroanei Cehe - la Jindrichuv Hradec -, iar în Moravia, la Jihlava se afla un astfel de atelier. În perioada anterioară izbucnirii Războiului de Treizeci de Ani atelierul din Jihlava, spre exemplu, exporta postavuri în estul și sud-estul Europei datorită rentabilității lui la cumpărare: era ieftin.

În ceea ce privește producția de pânzeturi a orașelor din Coroana Cehă, între ele și clientul final a funcționat intermedierea, operată de negustorii din Țările de Jos sau principatele germane din Sfântul Imperiu. Pe filiera lor, istoriografia a detectat urmele postavurilor manufacturate în orașele cehe, ajungând până în noile colonii ale regatelor europene. Silezia, Lusacia, alături de Podkrkonose și Jizerske hory, erau locuri în care cultura inului era practicată, în special, pentru producția de pânzeturi. Ele erau preluate apoi de negustorii străini și răspândite, mai ales după depășirea interdictului papal asupra teritoriilor cehe din secolul al XVI-lea. „Pânze era exportată din țările Coroanei cehe nu numai în Europa, dar prin Țările de Jos ajungea și în ținuturile de peste mări. Țesătorii nu își puteau asigura singuri desfacerea produselor într-o cantitate suficientă și la distanțe mari și de aceea au acceptat serviciile de intermediere ale negustorilor (proveniți în marea lor majoritate din ținuturile germane) care se ocupau de vânzarea produselor de piață”. (Vratislav Vanicek)

Finalul secolului al XV-ea găsea populația din teritoriile Coroanei Cehe angrenată sub autoritatea religioasă a două biserici: Biserica catolică și cea calixtină - utraquistă -, derivată din ideile reformei husite. În afara acestora, mai exista, în ilegalitate, și un grup de adepți ai Comunității Fraților Cehi. Pe durata a mai bine de un secol ei își vor desfășura existența în clandestinitate, până la Scrisoarea de toleranță religioasă emisă de împăratul Rudolf al II-lea. În acest moment, ei au fost trecuți în legalitate prin recunoaștere juridică a existenței lor.

După stabilizarea politică a Coroanei Cehe de la finalul secolului al XV-lea, după perioada războaielor husite și a frământărilor interne ulterioare, populația teritoriile cehe se afla, în linii mari, sub autoritatea a două biserici recunoscute oficial: Biserica catolică și cea calixtină. Ultima era cea utraquistă, derivată din ideile de reformă husită și acceptată ca atare în urma Compactatelor de la Jihlava care au pus punct războaielor husite.

Clerul Bisercii calixtine era subordonat unui consistoriu de administratori alături de un grup de mireni care formau un conclav de autoritate inferioară. Acesta din urma a luat ființă în ultimele decenii ale secolului al XV-lea cu sediul în apropierea bisericii din Tyn, din capitalaRegatului ceh, Praga. Discuțiile teologice ale calixtinilor erau desfășurate în cadrul Universității pragheze aflate acum sub autoritatea completă a utraquiștilor husiți.

Alături de Biserica catolică și de cea calixtină - recunoscute oficial în Regatul ceh al secolului al XV-lea - mai exista în ilegalitate și Biserica Fraților Cehi. Starea lor de ilegalitate a fost în vigoare pentru mai bine de un secol, până în momentul în care împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg a emis Scrisoarea de toleranță religioasă - în 1609 - prin care ei au fost trecut în legalitate. Din perspectiva Bisericii catolice, Frații Cehi erau văzuți drept eretici și priviți cu suspiciune. Unele decrete (precum cel din 1502) prevedeau inchiderea bisericilor lor și arderea cărților religioase.

Anumiți nobili catolici din Regatul ceh, precum familia Pernstejn, contrar opiniei majoritare catolice, nu vedeau nicio amenințare în existența Comunității Fraților Cehi și îi protejau, mai ales că numărul acestora - în comparație cu calixtinii și catolicii din regat -, era insignifiant. Însă în cadrul Comunității Fraților Cehi au existat discuții aprinse, preț de câteva decenii, asupra organizării și a poziționării dogmatice a acestora. „Aproximativ până la jumătatea secolului 16 în sânul comunității fraților cehi au existat dispute între adepții concepției inițiale (care proclamau izolarea de lumea păcătoasă și subestimau importanța instruirii superioare) și grupul membrilor cu concepții mai realiste care respingeau acest punct de vedere. Cel de-a doilea curent s-a impus treptat astfel încât comunitatea și-a deschis rândurile și pentru orășenii înstăriți și nobili. Încă din prima parte a secolului 16 a scăzut importanța localităților din ținutul Orlice, iar centre importante ale fraților cehi au devenit orașele vasale din Cehia și Moravia (Litomysl, Bela pod Bezdezem, Mlada Boleslav, Ivancice, Prerov), ale căror autorități simpatizau cu idealurile comunității fraților. Frații ceh

Biserica utraquistă - calixtină - din teritoriile Coroanei Cehe reprezenta una dintre cele două biserici recunoscute oficial - alături de Biserica romano-catolică -, și care se bucura de aderența a circa 70% din populația Coroanei Cehe de la finalul secolului al XV-lea. De semnalat faptul că, arhiepiscopia de Praga, după moartea calixtinului Jan Rokycana, a rămas vacantă pentru câțiva zeci de ani, deoarece Papalitatea a refuzat să recunoască pe mai departe existența calixtinilor.

Biserica catolică de la finalul secolului al XV-lea din teritoriile Regatului ceh era sub autoritatea directă a Papalității, administrarea ei superioară fiind subiectul unori numiri directe de către Episcopul Romei sau al unor decizii luate de capitlul praghez. Consistoriul catolic își avea sediul în apropierea catedralei Sf. Vit. În ceea ce privește Margrafiatul Moraviei, aici, calixtinii nu aveau o organizare centralizată, pe când catolicismul era organizat administrativ relativ compact sub autoritatea episcopului de Olomouc.

Comunitatea Fraților Cehi își săvârșeau ritualul religios în forma unor „adunări” care semnificau, în opinia lor, adunarea primară a creștinilor care se ghidau fidel după preceptele biblice. De aici și convingerea lor că vor fi mântuiți și salvați. Frații Cehi erau conduși de episcopi aleși.

Biserica Fraților Cehi, spre deosebire de Biserica catolică - ce respecta ad litteram măsura redactată de Apostolul Pavel care interzice oficierea de către femei în biserică -, se ghida după spiritul creștinismului primar, atunci când femeilor - ne referim la primul secol - le era permisă activitatea directă în anturajul Bisericii. Astfel, Marta din Boskovice - din familie nobilă moravă -, a avut un puternic impact în Biserica Fraților Cehi, ceea ce i-a atras critica puternică a catolicilor epocii. De asemenea, teritoriile cehe au fost pătrunse și de „noii sosiți” - luteranismul și calvinismul -, apărute după jumătatea secolului al XVI-lea ca urmare a Reformei izbucnite în Europa.

Biserica catolică se conducea - strico sensu - după interdicția pusă asupra femeii de a oficia în biserică de Apostolul Pavel. În schimb, Comunitatea Fraților Cehi din teritoriile cehe din secolul al XVI-lea au privit lucrurile în spiritul și nu litera creștinismului primar, referindu-ne aici la primul secol. Menționăm în acest sens, în treacăt, autoritatea Sfântului Pavel care - cu toate că impusese „femeii să tacă în biserică”-, întreținea o corespondență plină de admirație cu femeile cultivate ale aristocrației romane creștinate. Practic, Frații Cehi nu aveau o problemă cu prezența feminină în intimitatea Bisericii. În acest fel este amintită epistola unei anume Marta din Boskovice, de origine nobilă din Moravia, către regele Vladislav Jagello. «Am văzut epistola pe care Maiestatea Voastră Regală a binevoit să o trimită în această țară pentru ca frații să fie aduși la Praga…..Nu știu de ce aș merita o condamnare prin surghiun sau ucidere deoarece aș face cu bucurie tot ce este mai bun….Și în comunitate există mulți oameni mai buni decât mine. Și nu aș vrea să aud că Maiestatea Voastră Regală a binevoit să intervină împotriva acestor oameni, ci mai degrabă ar trebui să îi apere p

Luteranismul a pătruns în teritoriile Coroanei Cehe, în primă instanță, în rândul populației de etnie germană, pătrunderea fiind favorizată de proximitatea Saxoniei vecine luterane. De asemenea, nobilii din nordul Regatului ceh au fost sensibil atrași de noua confesiune luterană. Mai mult, Silezia și cele două Lusacii - care erau majoritar catolice la finele secolului al XV-lea - au devenit din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, majoritar luterane.

Reacția în fața implicării unei femei, Marta din Boskovice, de partea Fraților Cehi - fie ea și de viță nobilă - în problemele religioase, prin îndrăzneala trimiterii unei scrisori către regele ceh a fost consemnată în replica cărturarului catolic Bohuslav Hasistejnsky din Lobkovice. Din fieful catolicismului - Lobkovice -, el se adresa unei prieten cu referire la scrisoarea Martei către regele Vladislav Jagello prin care cerea clemență față de Frații Cehi: «În timp ce îți scriu mă îngrozesc, chiar dacă numai în gând că poate exista o asemenea împietate. Și în această nebunie nu lipsesc nici femeile. Deși apostolul [referire la Apostolul Pavel - n.n] a ordonat femeilor să tacă în biserică, această femeie îndrăznește să scrie regelui și să apere pe cei lipsiți de credință. Dar poate că sexul frumos este protejat de legile diavolului în așa fel încât aproape nici o erezie nu ar putea fi răspândită fără el...Marta a urmat pilda acestor femei, deși ar fi fost mai bine să se ocupe de gătit și de torsul lânii decât să-și manifeste furia față de credința necatolică cu o nerușinare aproape bărbătească»” (Vratislav Vanicek)

În linii generale, de-a lungul secolului al XVI-lea, până spre finalul secolului - mai precis - atmosfera dintre cele două Bisericii oficiale din Coroana Cehă - catolică și calixtină - a fost una de acceptare reciprocă. Un soi de tensiune a rămas între cele două chiar dacă, de fiecare dată, regalitatea a intervenut pentru a calma spiritele. Lucrurile au alunecat, însă, ireversibil spre un conflict, pe finalul secolului al XVI-lea, atunci când dinastia de Habsburg a ales să-și consolideze puterea sprijinindu-se pe nobilii catolici ai regatului.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea peisajul religios din teritoriile Coroanei Cehe s-a diversificat. În afara celor două bisericii oficiale - catolică și calixtină -, precum și a Fraților Cehi - în ilegalitate - , și-au făcut apariția acum „noii sosiți”: luteranii și calvinii. Ca urmare a izbucnirii a ceea ce istoriografia a numit Reforma religioasă - cei mai cunoscuți, dar nu singurii, fiind Martin Luther și Jean Calvin -, adepții acestor curente creștine și-au făcut intrarea și în Coroana Cehă.

Luteranismul care a pătruns în teritoriile Coroanei Cehe după a doua jumătate a secolului al XVI-lea a devenit atractiv pentru o parte a membrilor Comunității Fraților Cehi și, mai interesant, pentru unii membrii ai Bisericii oficiale a calixtinilor. O parte a acestora s-a arătat interesată de preceptele noii confesiuni luterane desprinse din creștinismul romano-catolic, abandonând preceptele primare ale utraquismului husit, mai ales după moartea unuia dintre „fondatori”: Jan de Rokycana.

Calvinismul a pătruns în teritoriile Coroanei Cehe unde a găsit aderenți, în primul rând, în cadrul membrilor comunității Fraților Cehi, tocmai datorită accentului pus pe austeritate și intransigență. Spre finalul secolului al XVI-lea, practic, comunitatea Fraților Cehi considera confesiunea calvină ca parte din aceeași familie. Unii dintre nobilii importanți ai Coroanei Cehe - precum Petr Vok din Rozmberg, Vaclav Budovec și Carol cel Bătrân din Zerotin - erau membrii ai comunității fraților. S-a insinuat, pentru scurtă vreme - dar nu s-a îndeplinit - ideea unificării bisericii fraților cehi cu cea a calvinilor. „S-a încetățenit obiceiul ca membrii comunității fraților cehi să locuiască un timp în orașele calvine (Geneva, Heidelberg) și liderii lor să poarte corespondențe cu politicienii calvini importanți (Carol cel Bătrân in Zerotin a fost prieten cu Henric de Navarra, devenit mai târziu regele Henric IV, liderul calvinilor francezi, numiți hughenoți). O parte din comunitate dorea să se unească organizatoric cu biserica calvină, ceea ce însă nu s-a întâmplat”. (Vratislav Vanicek)

În linii generale, segmentul temporal cuprins între înțelegerea de la Kutna Hora din 1485 dintre Stările Coroanei Cehe și Războiul de Treizeci de Ani a însemnat o perioadă care a favorizat dezvoltarea învățământului în teritoriile Coroanei Cehe. Aceasta nu a mai fost măcinată de războaie civile iar condițiile favorabile ale dezvoltării culturii au fost determinate și de apariția tiparului, de pătrunderea ideilor renascentiste și umaniste în teritoriile cehe. Complementar, calixtinii învățați se aplecau tot mai mult asupra înțelegerii operelor religioase iar Biserica romano-catolică se afla în plin proces de Reformare ca urmare a deciziilor luate la Conciliul de la Trento.

Pe parcursul secolului al XVI-lea teritoriile Coroanei Cehe au fost ocolite de conflicte militare de amploare precum cele din secolul precendent. În fapt, de la înțelegerea de la Kutna Hora din 1485 dintre nobilii Stărilor și până la Războiul de Treizeci de Ani, Regatul ceh s-a bucurat și de o relativă prosperitate economică, ceea ce a dus la dezvoltarea învățământului. Ideile umaniste au pătruns și ele în teritoriile cehe, tiparul apăruse deja, iar învățații calixtini și cei ai Bisericii romano-catolice - aflată în plin proces de Reformă catolică ca urmare a „ofensivei luterane” - au contribuit și ei dezvoltarea culturii din Coroana Cehă.

Învățarea unei limbi străine din a doua jumătate a secolului al XVI-lea de către nobilii cehi a devenit o parte integrantă a orizontului politic din Coroana Cehă. Dincolo de faptul că noua dinastie - de Habsburg - era de limbă germană - Reforma luterană a pătruns în teritoriile cehe de unde și nevoia vehiculului necesar pentru schimbul de idei. „Un politician bun care nu stăpânea activ mai multe limbi nu se putea impune. Limba germană a câștigat în prestigiu datorită reformei luterane și afluxului puternic de etnici germani în ținuturile de la frontiera Cehiei (Jachymov, colonizarea ținutului Krkonose, munților Jizerske și parțial a regiunii Sumava) și bineînțeles în urma intrării țărilor Coroanei cehe într-o uniune personală cu țările austriece. Dintre limbile negermanice s-au impus, mai ales, italiana și spaniola, care erau îndrăgite la curtea Habsburgilor și în alte țări catolice”. (Vratislav Vanicek)

Activitatea economică din secolul al XVI-lea din teritoriile Coroanei Cehe - mai precis, reluarea acestora după perioada războaielor husiste - a contribuit la dezvoltarea învățământului și a culturii în general. În cadrul acestui secol a apărut o pătură urbană care se iniția în arta cititului și a scrierii care, alături de aritmetică, deveniseră condiții necesare pentru avansul pe scara socială urbană. Desigur, area masă a populației rămânea la un stadiu aproape complet al analfabetismului.

În privința învățământului din teritoriile Coroanei Cehe aspectele centrale ale educației din secolele anterioare războaielor husite au fost perpetuate pe parcursul secolului al XVI-lea. Astfel, copiii nobililor și ai elitei urbane erau educați în normele eticii sociale și ale comportamentului de către profesori particulari. Existau și școli urbane particulare la care s-au adăugat principiile educației umaniste sub denumire care trimitea direct la originea antică: gymnasion - gimnaziu.

Pătrunderea ideilor umaniste în teritoriile Coroanei Cehe a favorizat și redescoperirea limbii latine datorită faptului că aceasta fusese revalorizată de umaniștii europeni ce se uitau în Antichitatea greco-romană cu admirație. În același timp, în Regatul ceh a început să fie studiată tot mai mult limba germană. Dacă inițial, nobilii cehi nu simțeau nevoia să vorbească altă limbă în afară de limba cehă - cazul lui Zdenek Lev din Rozmital - din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, tot mai mulți s-au orientat spre cuprinderea și înțelegerea limbilor străine. Acest lucru s-a realizat pe fondul instaurării dinastiei de Habsburg pe tronul ceh cât și a pătrunderii Reformei luterane în teritoriile Coroanei Cehe.

Autoritatea asupra școlilor gimnaziale din orașele Coroanei Cehe era exercitată de confesiunea religioasă care deținea primatul în regiunea respectivă și, mai precis, a celui care conducea școlile. Învățământul necatolic era sub autoritatea Universității pragheze - fidelă utraquismului husit - școlile din orașe, fiind, în marea lor majoritate, necatolice.

Una dintre măsurile luate de Biserică în cadrul Conciliului de la Trento, ce viza stoparea avansului luat de Reforma luterană și calvină și de recâștigare a unei părți din cei care abandonaseră catolicismul în favoarea noilor confesiuni, a fost legată de un aspect central al oricărei lupte de lungă durată: câștigarea autorității asupra învățământului. Parte a Reformei catolice gândite de Biserică, Ordinului Iezuit - Societatea lui Isus, înființată de Ignacio de Loyola - pentru a reconsolida catolicismul, și-a arogat autoritatea asupra învățământului. În teritoriile Coroanei Cehe iezuiții au înființat gimnazii în diferite orașe iar în capitala regatului, Praga, au fondat o universitate: Clementinum.

Parte a Reformei catolice de a recupera teritoriul pierdut în favoarea Reformei luterane, Ordinul Iezuit și-a luat misiunea de a recapitaliza învățământul în teritoriile unde se instalau, sub autoritatea papală, filtrat în acord cu noile precepte ale Reformei catolice. Practic, lor li se încredința educația copiilor nobililor și a persoanelor înstărite iar metodele lor pedagogice erau de calitate recunoscută chiar și de adversarii acestora. În timp iezuiții au ajuns să dețină monopolul asupra învățământului, ceea ce le-a atras critici virulente din partea celorlalte ordine ale Bisericii. Însă acest proces putea garanta îndeplinirea misiunii centrale a acestora - prin învățământ - : probabilitatea că viitorii funcționari ai regatului vor fi catolici convinși.

Pătrunderea iezuiților în teritoriile Coroanei Cehe a dus la înființarea unor gimnazii și colegii în acord cu spiritul Societății lui Isus - Ordinul Iezuit. Aici, copii urmau să fie educați de iezuiți în spiritul catolicismului sistematic predat. Gimnazii iezuite au fost înființate la Praga, Olomouc, Brno, Cesky Krumlov, Chomoutov și Jindrichuv Hradec. În timp, iezuiții își vor aroga autoritatea asupra învățământului catolic din teritoriile unde își așezau misiunea, ceea ce le va atrage critici - uneori virulente din partea - celorlalte ordine ale Bisericii, precum și din partea episcopilor Bisericii, dat fiind faptul că iezuiții se aflau sub jurisdicția Episcopului Romei.

Înființarea de către iezuiți în 1562 a Clementinum-ului în capitala Coroanei Cehe, Praga, a deschis contestarea primatului deținut de mai bine de un secol în orașe de Universitatea pragheză - deținută de utraquiști -, Carolinum. „Iezuiții au jucat un rol important și în învățământul superior. Astfel, cu sprijinul regelui Ferdinand I, ei au înființat la Praga în 1562 pe lângă căminul Sf. Clement o academie de filozofie și teologie, adică o instituție proprie de învățământ superior. În felul acesta a apărut un concurent puternic al universității utraquiste din Praga, care până atunci fusese unica de acest fel din țările cehe, deoarece căminul Clementinum a primit o donație financiară substanțială. Concurența ideologică dintre Clementinum și Carolinum [Universitatea pragheză, înființară de Carol al IV-lea - n.n], cum au fost denumite cele două instituții de învățământ superior a durat până la bătălia de la Bila Hora.” (Vratislav Vanicek)

În linii generale, sistemul de predare al colegiului iezuit din Praga - Clementinum - a avut la bază principiile teologice enunțate de Toma d’Aquino în secolul al XIII-lea. Iezuiții au operat modificări în cele 4 arii tradiționale ale educației superioare, privilegiind în special teologia și filozofia, predate în cheie aristotelică. Iezuiții puneau în practică la universitatea din Praga pe care au înființat-o - Clementinum - un accent deosebit pe retorică și discuții. La circa un deceniu după înființarea Clementinum-ului, iezuiții au fondat și la Olomouc o instituție de învățământ superior.

În contextul războaielor husite și a împărțirii ulterioare a sferelor de putere dintre calixtinii și catolicii din Coroana Cehă, influența dobândită de utraquismul husit a bifat și trecerea Universității din capitala Coroanei Cehe, Praga, sub directa conducere a acestora. Dincolo de faptul că etnicii germani părăsiseră instituția - ceea ce a dus la o izolare a acesteia față de ideile vehiculate în contemporaneitate - utraquiștii, inițial, au refuzat aportul umanismului și îmbrățișarea stilului renascentist. Ulterior, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, universitatea pragheză s-a deschis către exterior, ceea ce a favorizat vizitele unor importanți umaniști europeni.

După încheierea războaielor husite, Universitatea din Praga a intrat într-un con de umbră accentuat, cauzat - dincolo de nesiguranța generală - și de izolarea ei față de ideile vehiculate în exteriorul Regatului ceh. Acest lucru s-a petrecut din cauza faptului că profesorii și studenții germani părăsiseră capitala Praga în contextul izbucnirii conflictelor husite. Preluată de calixtini, după recunoașterea Bisericii lor prin Compactatele de la Jihlava, nivelul Universității din Praga a fost unul inferior celor din celelalte regate europene.

După preluarea Universității din Praga de către utraquiștii husiți ideile umaniste au fost repudiate pentru o bună bucată de vreme de utraquiști. „Singura facultate existentă, facultatea de arte, oferea învățătură, în afara celor șapte arte libere, în domeniul științelor juridice și medicale, ceea ce era puțin din punct de vedere al concurenței internaționale. Majoritatea studenților (aproximativ 90%) proveneau din orașele și satele cehe. După absolvirea universității ei lucrau aproape în exclusivitate ca profesori la școlile inferioare sau ca slujbași municipali superiori.” (Vratislav Vanicek)

După o perioadă de opoziție, calixtinii au devenit permeabili la pătrunderea ideilor umaniste din exteriorul Regatului ceh și ancorarea lor în mediul Universității din Praga. Dezvoltarea științelor naturale în contextul cultural al Umanismului a dus și la apariția unor cărturari în teritoriile cehe ale căror preocupări erau legate de științele naturale. În secolul al XVI-lea și-a desfășurat activitatea în Coroana Cehă naturalistul Tadeas Hajek. El a fost profesor la Universitatea din Praga și tot lui i se atribuie traducerea în limba cehă a lucrării italianului Andrea Matthioli.

După câteva decenii de recul și izolare Universitatea din Praga, controlată de calixtini, s-a deschis în fața ideilor umaniste care străbăteau spațiul european. De menționat faptul că naturalistul ceh Tadeas Hajek a fost un susținător al teoriei heliocentrice dezvoltate de Nicolaus Copernic. Corespondența lui Hajek cu astronomul danez Tychon de Brahe indică faptul că cei doi s-au pus de acord asupra unor calcule astronomice. În acest fel, la Universitatea din Praga, Johannes Kepler și-a enunțat câteva dintre teoriile lui privind mișcarea planetelor.

În secolul al XVI-lea teritoriile cehe au fost pătrunse încet-încet de ideile umaniste. Cărturarii cehi s-au aplecat asemenea celor din alte regate europene asupra științelor naturale, astronomiei și alchimiei. Un reprezentant desăvârșit al medicinei din teritoriile cehe a fost Jan Jesensky (Jesenius) - a se observa pasiunea pentru latinizarea numelor ca simbol al regăsirii Antichității romane, în cazul ceh nu prin filiație cât mai ales prin imitație -, Jesenius fiind și cel care „a efectuat prima autopsie publică în Cehia”. (Vratislav Vanicek)

Finalul secolului al XVI-lea a găsit curtea împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg de la Praga drept un loc ideal pentru pasionații de astronomie și alchimie, împăratul fiind un generos mecena. Curiozitățile uneori stranii ale lui Rudolf al II-lea de a colecționa obiecte exotice în tezaurul privat imperial trebuie puse în relație și cu contextul istoric al deja colonizărilor efectuate de spanioli și portughezi peste mări. „Acest rege bizar i-a sprijinit nu numai pe astronomi și pe astrologi, dar și pe alchimiști, al căror domeniu era la modă mai mult decât în evul mediu. Nu toți alchimiștii au fost escroci și șarlatani care storceau bani de la protectorii lor, sub pretextul fabricării aurului din diferite elemente sau a elixirului vieții.[...]Dintre alchimiștii cehi s-a făcut cunoscut mai ales Bavor Rodovsky din Hustiran[...]care a lucrat mai mult timp pentru Vilem din Rozmberg”. (Vratislav Vanicek)

Fenomenul plecării la studii a tinerilor înstăriți din Coroana Cehă în alte universități europene a fost trend care s-a desfășurat și în secolele anterioare, dar el a căpătat avânt - cu adevărat - începând cu secolul al XVI-lea. Nivelul scăzut al universității din Praga, lipsa profesorilor de un anumit nivel intelectual, precum și pătrunderea ideilor umaniste în teritoriile cehe a determinat un val de plecări pentru studii în exteriorul Regatului ceh. Practica s-a împletit extrem de bine și cu schimbarea culturală a echilibrului dintre statut social și habital cultural precum și cu ideile deschiderii orizontului cultural promovate de Umanism și Renaștere. Desigur, fenomenul antura în principal pe studenții cu dare de mână, condițiile materiale fiind o piedică evidentă în fața celor săraci care își doreau același lucru.

Decăderea nivelului Universității din Praga după războaiele husite a determinat un aflux de plecări la studii în străinătate al copiilor unor familii cu dare de mână din teritoriile Coroanei Cehe. Fenomenul a fost prezent și în secolele anterioare, dar având în vedere statutul universității pragheze de la finalul secolului al XV-lea, lipsa calității profesorilor precum și pătrunderea ideilor umaniste în spațiul ceh au accentuat această practică. Restricția în calea acestui fenomen era impusă de condițiile financiare ale unui asemenea travaliu, în mod evident, cei proveniți din mediile sărace nefiind în măsură să își permită astfel de studii.

În privința preferințelor manifestate de studenții din Coroana Cehă față de universitățile din exteriorul regatului, catolicii preferau Bologna, Padova și universitățile din Sfântul Imperiu: Ingolstadt, Dillingen și Freiburg. Tinerii utraquiși și luterani din Regatul ceh se îndreptau spre universitatea din Wittenberg - locul de naștere al luteranismului - și cea din Leipzig. Frații Cehi și calvinii cehi studiau cu precădere la universitățile din Heildelberg, Herbon, Basel și Geneva, ultimele două din motive evidente - aici crease Jean Calvin. „În secolul 16 și la începutul secolului următor la universitățile din străinătate învățau sute de tineri cehi și moravi care proveneau din cele mai diverse straturi sociale. Dintre ei nu lipseau fii de pani și cavaleri pentru care studiile în străinătate erau mai degrabă un pretext de a cutreiera prin Europa”. (Vratislav Vanicek)

Deschiderea teritoriilor Coroanei Cehe către exterior, mai ales după a doua jumătate a secolului al XVI-lea - în contextul pătrunderii ideilor umaniste în regat precum și instaurarea dinastiei de Habsburg pe tronul ceh - a dus la transformări culturale și sociale pentru unii dintre nobilii cehi. Călătoria pentru studii în exteriorul Regatului ceh a devenit și o călătoria de cunoaștere, de lărgire a orizonturilor cunoașterii. Imaginea nobililor cehi care cutreierau Europa a dat naștere la imaginea căutării existențiale. „Și aceste așa-numite călătorii ale cavalerilor aveau un scop bine definit deoarece nobilimea cehă și moravă își lărgea astfel orizontul politico-geografic, depășindu-și caracterul provincial limitat”. (Vratislav Vanicek)

Nobilii cehi au depășit orizontul limitat provincial și începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea au călătorit și întreținut contacte cu reprezentanți ai luteranilor sau calvinilor, proaspăt apăruți în peisajul politico-religios al regatelor europene. „Politicienii cehi și moravi de origine orășenească și nobilă care se aflaseră în fruntea opoziției stărilor în anii 1618 - 1620 cunoșteau bine țările europene unde studiaseră în tinerețe, întrețineau contacte personale cu reprezentanții grupului necatolic[...]Dar la începutul Războiului de treizeci de ani aceste cunoștințe și relații nu le-au mai fost utile. În contextul intereselor de putere ale țărilor europene «problema cehă» a rămas la periferia centrului de atenție, iar țările necatolice i-au sprijinit pe coreligionarii lor cehi doar în mod simbolic[...]Înainte de izbucnirea Războiului de treizeci de ani, orizontul intelectualității cehe cuprindea toată Europa, deși foarte puțini călătoriseră în afara hotarelor ei. Dintre ținuturile extra-europene, mai vizitat a fost mai ales Orientul Apropiat”. (Vratislav Vanicek)

Expansiunea turcilor sub Soliman Magnificul care au dezmembrat Regatul Ungariei și au ajuns în proximitatea Coroanei Cehe, opriți fiind de dinastia de Habsburg, a oferit pentru următoarele secole prilejul nobililor cehi de a lua contact cu o lume care le era străină până atunci. Unii dintre ei au întreprins călătorii la sud de Dunăre - în Bulgaria de astăzi - alții au călătorit în Orientul Apropiat, la Mormântul Sfânt. În finalul secolului al XVI-lea, acești nobili au început să își pună pe hârtie gândurile din timpul călătoriilor din afara Coroanei Cehe. În acest mod, cel al deschiderii orizontului geografic și al extensiei spațialității, au apărut jurnalele de călătorii.

Apariția turcilor otomani în Europa Centrală prin dezmembrarea Regatului Ungariei de către sultanul Soliman Magnificul a adus Coroana Cehă în proximitatea unui nou tipar cultural. Unii dintre nobilii cehi au călătorit prin teritoriile controlate de Imperiul Otoman, ajungând până în Peninsula Balcanică. Alți nobili cehi din secolul al XVI-lea s-au îndreptat spre Sfântul Mormânt, la Ierusalim. Dublați de călătorii aflați în misiuni diplomatice, acești nobili temerari au devenit autorii unui nou gen: jurnalul de călătorii. „Astfel la sfârșitul secolului 15 au apărut jurnalele de călătorie, scrise la un nivel literar diferit, printre alții, de Martin Krivousty, Martin Kabatnik, membru al comunității fraților cehi și nobilul catolic Jan Hasistejnsky din Lobkovice. În deceniile următoare au scris impresii de călătorie Oldrich Prefat din Vlkanov și cultivatul nobil Krystof Harant din Polzice și Bezdruzice. În jurnalele lor se observă o îmbinare remarcabilă a trăirilor personale, cu cele mai diferite superstiții și respectul față de autoritatea Bibliei. Călătorii cehi în Orientul Apropiat au trăit numeroase aventuri : furtuni pe mare, bătălii navale cu turcii, iar unii au căzut chiar în ca

Apetența nobililor cehi pentru călătoriile spre Orientul Apropiat în secolul al XVI-lea nu a fost dimensionată în același fel față de noile teritorii de peste mări. Ei nu și-au manifestat interesul față de Asia și nici față de America. Contactele au fost indirecte, literare - mai precis - traduceri în limba cehă ale unor cărți despre America. Jurnalul lui Amerigo Vespucci și jurnalul de călătorie al lui Jean de Lery - Istoria navigației în America - au fost traduse, de exemplu, în limba cehă.

Lărgirea orizontului geografic și implicit al celui politic al nobililor cehi din secolul al XVI-lea au fost favorizate foarte mult și de apariția și răspândirea tiparului. Tipografi importanți din teritoriile Coroanei Cehe au fost Mikulas Konac din Hodiskov și Jiri Cerny Rozdalovsky-Melantrich din Aventin. Maestrul desăvârșit al celei de-a doua jumătăți a secolului al XVI-lea a fost tipograful Daniel Adam din Veleslavin, astfel încât epoca lui a fost considerată din punct de vedere literar „epoca Veleslavin”.

Istoricii au considerat că primele forme ale Umanismului au pătruns în teritoriile cehe - chiar dacă într-o formă „timidă” - la finalul secolului al XIV-lea. Aceste timide încercări au fost rapid alungate de tulburările produse de perioada husită, războaiele și distrugerile aferente. Din această perspectivă, după încheierea războaielor husite Coroana Cehă se afla într-o situație incomparabilă față de unii dintre vecinii ei - spre exemplu, Regatul Ungariei -, unde Matia Corvin adunase la curtea regală umaniști desăvârșiți. Primele forme ale creației literare din Regatul ceh din secolul al XVI-lea au imitat creațiile medievale europene, fiind dublate, în același timp de copierea unor cronici vechi.

Umanismul s-a impus destul de greu - și timid - în teritoriile Coroanei Cehe. Primele forme și manifestări de la finalul secolului al XIV-lea au fost rapid alungate de distrugerile provocate de războaiele husite și de perioada agitată care a urmat. Din acest punct de vedere, regatele vecine ale Coroanei Cehe - cel al Ungariei, spre exemplu - se aflau într-o poziție mult mai avansată. Este știut faptul că în cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea, curtea de la Buda a lui Matia Corvin era un loc prietenos și productiv pentru umaniști europeni.

Deschiderea teritoriile cehe către exterior și, implicit, a literaturii către stilul renascentist și al umanismului literar, s-a produs încet, într-o primă fază fiind prelucrate - în debutul secolului al XVI-lea - creațiile literare tradiționale. „O anume izolare și separare a literaturii cehe s-a manifestat atât prin deschiderea lentă către modelele din exterior, cât și prin conservarea genurilor tradiționale. Încă din timpul revoluției husite nobilimea calixtină și catolică a îndrăgit din nou eposul cavaleresc și toate formele legate de el, ceea ce în mod firesc s-a datorat războaielor de lungă durată și atenției acordate educației militare. Ce-i drept, nu au apărut opere noi, dar până la finalul secolului 15 au fost copiate lucrările mai vechi (Tristan și Isolda, Jetrich Berunsky, Ducele Arnost, Tandarias și Floribella dar și Cronica Troiana care nu întâmplător fac parte din primele cărți cehe tipărite)”. (Vratislav Vanicek)

Stilul literaturii cehe din secolul al XV-lea era amorsat fie în tradiție, dacă ne referim la operele legate de eposul cavalerismului - mai ales dacă avem în vedere contextul războaielor husite -, fie în cel al subiectelor cu temă religioasă cauzate de disputele, predicile și stilul oral, oratoric al înflăcăraților predicatori husiți. Polemica, stilul orar preferat al celor care disputau întâietatea ideilor reformei husite în fața catolicismului sau chiar în fața unor facțiuni husite, a fost abordat și de Frații Cehi, unul dintre autorii cunoscuți fiind Lukas din Praga. În cazul ultimilor, având în vedere starea de ilegalitate și clandestinitate a acestora, lucrările lor polemice erau introduse în circuit închis.

Primele forme de creații literare din teritoriile Coroanei Cehe care pot fi asociate cu Umanismul de respirație europeană au fost datate în timpul lui Jiri de Podebrad. Timidele încercări de-acum au fost dublate de încercări mai serioase în debutul secolului al XVI-lea, autorii primelor creații fiind membrii ai mediului catolic, datorită conexiunii puternice cu stilul italian al Umanismului. Prin imitație, autorii cehi au încercat să copieze modelele din mediul italian, cum a fost cel al lui Francesco Petrarca.

Stilul literar prin excelență reprezentativ al Umanismului a fost cel epistolar, cel al corespondenței, prin care cei care întrețineau corespondența ofereau, de multe ori, măsura culturii lor. Aceste scrisori reprezentau adevărate opere artistice și, deseori, fresce de epocă în ceea ce privește gândirea celor care corespondau. „Dintre cele mai răspândite genuri ale literaturii umanistice au făcut parte scrisorile (în latină «epistula») care dintr-un mijloc de comunicare s-au transformat într-o operă artistică absolută (de multe ori foarte amplă) care exprima părerile și sentimentele autorului, cultura, concepțiile și stilul lui întrucât se presupunea că va fi citită nu numai de destinatar, dar și de prietenii săi apropiați din punct de vedere cultural. Acest tip de corespondență numit epistolografie, se deosebește de corespondență, care este un schimb de scrisori, având scopul principal de a realiza o comunicare. Predilecția pentru epistolografie a fost o dovadă concretă a revenirii la modelele antice respectate de poezia umanistă”. (Vratislav Vanicek)

Umanismul, chiar dacă inițial timid, a pătruns și în teritoriile Coroanei Cehe iar umaniștii cehi au cuplat la noile idei vehiculate în regatele europene, indiferent de poziția lor religioasă. În special, mediul catolic a fost favorizant apariției literaturii umaniste în teritoriile cehe datorită conexiunilor cu spațiul italian, pe filiera Bisericii. În schimb, pentru calixtini și Frații Cehi a durat o perioadă până și-au însușit libertatea umaniștilor de a trata subiecte noi.

Umaniștii cehi catolici reprezentativi pentru Regatul ceh au fost Bohuslav Hasistejnsky din Lobkovice - un nobil educat cunoscut pentru înclinație pentru epistolografie - și episcopul de Olomouc, Jan Skala din Doubravka. Latinizat sub numele de Dubravius, el a realizat lucrări de istoriografie, poetice, precum și un tratat despre piscicultură.

Unul dintre umaniștii din teritoriile Coroanei Cehe, simpatizant al Frăției Cehe, a fost Jan Blahoslav. Lui i se datorează lucrarea Filipica contra misomuzelor în care încerca să pună în acord învățătura din viața de zi de zi cu legea divină. Noul Testament tradus de discipolii săi - la îndemnul lui - precum și efortul acestuia au reprezentat imboldul necesar realizării unei lucrări mai mari întocmită apoi de Frații Cehi, și anume, apariția Bibliei de la Kralice. „O dovadă practică a oferit apoi prin traducerea Noului Testament, pornind de la principiul umanist că un om de știință trebuia să folosească și să se bazeze pe izvoarele originale. Deoarece nu stăpânea perfect limba greacă, el însuși nu a putut îndeplini acest deziderat, dar în schimb i-a îndemnat pe urmașii săi să traducă Biblia în limba cehă cu ajutorul celor trei limbi «biblice» (ebraica, greaca și latina). Astfel a apărut cunoscuta Biblie kralicka (Biblia de la Kralice) (numită astfel după tipografia fraților cehi de la Kralice din Moravia) prin care, în concepția fraților cehi, principiile umaniste și-au atins principalul lor țel: apropierea în cea mai pură formă posibilă de sensul inițial al celei mai autoritare căr

În mediul calixtin înclinația către umanism s-a dovedit mai greu de detectat decât în mediul catolic. Dincolo de reticențele ideilor promovate de reforma husită îmbrațișate de calixtini față de ideile sosite din teritoriile Anticristului - modul în care îl vedeau ei pe Episcopul Romei - s-a mai aflat și inapetența lor pentru vehicului primar lingvistic al Umanismului ca mișcare, limba latină. Desigur, elita calixtină cunoștea limba latină, dar în viziunea lor latina nu le folosea scopului mai larg politic și social din Coroana Cehă. Prin urmare, ei au renunțat la limba latină și au încercat să creeze în limba cehă, pentru a-și putea face înțeles mesajul într-un cadru mai larg social.

Deși stilul umanist a fost predominant în literatura din teritoriile cehe provenite fie din mediul catolic, fie necatolic, până la bătălia de la Bila Hora, totuși, operele scrise în limba latină și limba cehă nu s-au ridicat la calitatea celor din exteriorul Regatului ceh. Frații Cehi au avut și ei tentație de a adopta principiile literare umaniste, unul dintre reprezentanți fiind Carol cel Bătrân din Zerotin. Din secolul al XVI-lea, umaniștii cehi, membrii ai Frăției Cehe, s-au aplecat spre studiul limbilor greacă și latină.

Editarea Bibliei de la Kralice de către carturarii membri ai Comunității Fraților Cehi a reprezentat un punct de evoluție a literaturii din teritoriile Coroanei Cehe. Jan Blahoslav, umanistul care îi îndemnase pe coreligionarii săi să își asume misiunea traducerii în limba cehă a Bibliei, a fost autorul unei faimoase Gramatici cehe. Umaniștii cehi au apelat la imitații de stil ale operelor create de umaniștii europeni, iar în acest sens, Hynek de Podebrad a adaptat la mediul ceh Decameron- ul lui Boccaccio. Tot lui Hynek i se atribuie și poemul de dragoste Vis de mai.

Unul dintre umaniștii calixtini din teritoriile Coroanei Cehe a fost Viktorin Kornel din Vsehrd, autorul unui tratat juridic intitulat: Despre drepturile, judecățile și pravilele țării cehe. Vaclav Pisecky - prieten de-al lui Viktorin - a tradus lucrări originale din limba greacă, fiind primul umanist care a realizat acest lucru în Regatul ceh. De asemenea, Rehor Hruby din Jeleny l-a tradus în limba cehă pe Cicero, pe Petrarca, și tot lui i se atribuie prima ediție în limba cehă a Elogiului nebuniei, opera lui Erasmus din Rotterdam. Zigmund (Gelenius) - fiul lui Rehor Hruby - a continuat excelenta muncă a tatălui său, din Basel unde și-a stabilit reședința.

Stilul comic în literatura din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVI-lea a fost reprezentat de Mikulas Dacicky din Heslov și Simon Lomnicky din Budec. Istoriografia a avut drept exponenți ai genului pe Vaclav Hajek din Libocan, autorul Cronicii cehe. Un tip de lucrări istoriografice a fost semnalat de apariția așa-numitelor calendare istorice de genul celor realizate de Prokop Lupac din Hlavacov. De asemenea, orășenii din Regatul ceh au gustat stilul operelor care expuneau personaje pline de înțelepciune și umor, stilul bufoneriilor.

Secolul al XVI-lea a însemnat despărțirea de tradiția muzicală din perioada husită și preluarea unor tendințe renascentiste care, în fond, aveau la bază origini tot vechi: muzica polifonică. Dacă husiții au refuzat cântecele pe mai multe voci și au preferat stilul pe o singură voce, spre finalul secolului al XVI-lea - odată cu Rudolf al II-lea de Habsburg - artiștii și muzicanții cehi au imitat stilul maeștrilor europeni. De la olandezi și italieni, artiștii muzicali din Coroana Cehă au preluat stilul complex polifonic de interpretare. Corurile de amatori atribuite inițial Fraților Cehi au atins acum notorietatea. Cântecul laic a fost reprezentat de artiști precum Krystof Harant din Polzice.

În segmentul temporal al secolului al XVI-lea muzica din teritoriile Coroanei Cehe a păstrat tradiția dezvoltată și consumată de husiți dar, în același timp, a fost sensibilă la influențele renascentiste care pătrundeau din exteriorul regatului. Husiții erau amatorii cântecelor pe o singură voce, în timp ce stilul renascentist a favorizat polifonia muzicală. În acest sens, artiștii cehi au fost influențați de maeștrii olandezi și italieni iar complexele lor creații polifonice și-au găsit adepți printre artiștii cehi.

Curtea împăratului Rudolf al II-le de Habsburg de la Praga a devenit un adevărat paradis pentru artiști, unde acest împărat - straniu pentru unii contemporani, dar pătruns de misiunea de mecena - a adunat muzicienii care și-au depus priceperea într-o capelă imperială care a devenit cunoscută în Europa. Nobilii din regat au imitat stilul împăratului, replicând la scară mai mică acest stil la castelele lor. Stilul laic muzical a găsit adepți în persoana maestrului Krystof Harant din Polzice.

Arta muzicală din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XVI-lea a cunoscut fenomenul corurilor formate din amatori sub forma unor frății de literați. Istoricii au pus apariția lor pe strânsa conexiune cu breslele din orașele regatului. Adepți ai cântecului pe mai multe voci ei erau responsabili cu exersarea cântecelor pe durata ceremoniilor religioase. Tot de frățiile de literați sunt legate și apariția cărților de cântece, cansionale.

Una dintre cele mai cunoscute cansionale - carte de cântece - a fost Cancionalul de la Samotula, editată de Jan Blahoslav. „Blahoslav a scris și lucrarea «Muzica, o carte cu informații importante pentru cântăreți», care este prima lucrare cehă de teorie a compoziției și muzicii, destinată unui public larg”. (Vratislav Vanicek) Trebuie să menționăm faptul că numărul frățiilor literare, care erau niște coruri muzicale de amatori, a fost unul destul de mare pe teritoriul Coroanei Cehe din secolul al XVI-lea.

Influențele renascentiste ale artei din regatele europene s-au resimțit și în exprimarea artiștilor din teritoriile Coroanei Cehe, însă fără preluarea exuberanței și a monumentalității ei europene. În teritoriile cehe, experiența și tradiția husită s-au întâlnit cu nou apărutele confesiuni - luteranismul și calvinismul -, iar din acest mix s-a creat un stil artistic mai liniștit, cu aer de familiaritate. De-abia la începutul secolului al XVI-lea anumite construcții arhitectonice ordonate de regele ceh au prezentat influențe directe ale renascentismului italian.

Influențele renascentiste din teritoriile Coroanei Cehe au fost de slabă intensitate până în debutul secolului al XVI-lea. Spre deosebire de monumentalitatea și exuberanța artei din regatele europene, în teritoriile cehe acționa un „un filtru” cu tradiție - husitismul - la care se adăugau influențele noilor confesiuni care au găsit teren de exprimare în Coroana Cehă: luteranismul și calvinismul. Prin urmare, exprimarea artiștilor cehi au fost una mai liniștită, cu un puternic aer de familiaritate.

După primele decenii ale secolului al XVI-lea sunt atestați o serie de maeștrii italieni arhitecți care ajung în Țările Coroanei Cehe - e adevărat, de factură valorică secundară - ale căror creații cu influențele originare italiene au fost adaptate stilului mai sobru și tradițional existent, patentat și înțeles ca atare de majoritatea utraquistă a Regatului ceh. Dincolo de numele de străzi din capitala Coroanei Cehe - Praga - care astăzi amintesc de meșterii italieni, ca o notă de culoare, lor li se atribuie și împrumuturile literare din limba cehă. „Italienii nu au adus numai influențele culturale, dar și un temperament meridional și forme specifice de crimă organizată (au îmbogățit limba cehă cu cuvintele «bandit» și «bambitka»”. (Vratislav Vanicek)

Arhitectura din teritoriile Coroanei Cehe a devenit sensibilă la influențele europene începând cu secolul al XVI-lea, odată cu debutul unor construcții al căror comanditar era regele ceh. „[...]palatul de vară[...]aflat în partea de nord a Hradului din Praga este o construcție tipic renascentistă, el fiind construit după proiectul constructorului italian Paolo della Stella în a doua treime a secolului 16. Palatul considerat cel mai frumos monument arhitectonic în stil renascentist la nord de Alpi produce și astăzi o impresie neobișnuită și exotică. Acesta nu este un lucru întâmplător deoarece în țările cehe nu au existat condiții naturale adecvate pentru preluarea arhitecturii renascentiste italiene”. (Vratislav Vanicek)

Schimbarea stilului de viață al nobililor cehi pe fondul influențelor renascentiste a fost cuplată cu stilul arhitectural nou dezvoltat, cele două linii de abordare fiind unite de noua viziune asupra războiului și tehnicilor de război. Tot mai mulți nobili și-au abandonat cetățile nobiliare și și-au construit palate de reședință în stil renascentist. Dacă în secolele anterioare castelul reprezenta funcția de apărare evidentă a unei cetăți nobiliare, din secolul al XVI-lea, castelul a desemnat, mai mult, palatul de reședință al nobilului.

Decorul castelelor nobililor cehi construite sub influențele stilului renascentist din secolul al XVI-lea a fost unul care trăda efortul asigurării confortului. „Castelele cu săli spațioase, plafoane în casetă și piese noi de mobilier (birouri, dulapuri care au înlocuit lăzile tradiționale) au servit nobililor de frunte ca reședință în lunile calde ale anului. Iarna sau în timpul unor acțiuni importante nobilii locuiau în palatele lor superbe din Praga care au luat locul reședințelor gotice (de pildă familia Lobkovic a construit un palat grandios cunoscut astăzi sub numele de Palatul Schwarzenberg)”. (Vratislav Vanicek)

Stilul castelelor nobiliare cu grădini de loisir și promenadă a fost adoptat ca influență a stilul renascentist din regatele europene în teritoriile Coroanei Cehe, inițial, de familiile nobiliare din Moravia, sub influențele austriece. Castele au fost construite la Moravska Trebova, Prostejov și apoi, mult mai rafinatele palate de la Telc, Bucovice, Moravsky Krumlov. În partea Boemiei au apărut castele nobiliare în stil renascentist la Nelahozeves, Kacerov, Opocno, Jindrichuv Hradec, Trebon, Litomysl, Cesky Krumlov, Cervena Lhota. „De cele mai multe ori ele au fost construite de arhitecți italieni sau de discipolii lor. În această perioadă în Cehia au fost construite sute de asemenea castele. Majoritatea nobililor cehi s-au transformat din războinici în întreprinzători, rentieri și politicieni. Simplitatea militară a locuinței lor a lăsat loc confortului caracteristic, de altfel, pentru epocă”. (Vratislav Vanicek)

După revolta nobililor cehi din 1547, o parte a arhitecturii urbane refăcute - distrusă în urma conflictului - a preluat o amprentă căreia istoricii i-au dat numele de Renașterea cehă. Stilul a fost caracterizat prin construcții cu o bogată împodobire a fațadelor. La scurt timp, pictura și arhitectura din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pe lângă influența renascentismului italian, au intrat sub aerul artei din Țările de Jos și Saxonia. Manifestarea propriu-zisă a acestor influențe în arhitectura din Coroana Cehă a fost simbolizată de căminul Sf Clement din Praga, al ordinului iezuit.

După revolta nobililor cehi din 1547 împotriva împăratului Ferdinand I de Habsburg, arhitectura urbană a fost refăcută în urma distrugerilor cauzate de conflict. Stilul caracterizat de o bogată ornamentație a fațadelor clădirilor a fost denumit de istorici drept Renașterea cehă. În acest stil au fost realizate - pentru a denumi câteva -, construcții arhitectonice la Praga, Telc, Slavonice, Dacice, Prachatice, Tabor și Kromeriz.

Finalul secolului al XVI-lea a adus noi influențe asupra artei din Coroana Cehă. În paralel cu cele italiene, manifestate deja de câteva decenii în arta cehă, aerul artei din Țările de Jos și Saxonia a pătruns în Regatul ceh. Modificarea substanțială față de stilul renascentist de până atunci a fost prezentă în depășirea simetriei cantitative dintre decorație și funcțional în arhitectură. Decorativul a căpătat preeminență. „A fost încălcat echilibrul dintre elementele decorative și funcționale în favoare celor decorative. În felul acesta, Renașterea a luat calea manierismului care s-a manifestat și în alte domenii ale artelor plastice. Ca primă construcție impresionantă de acest tip trebuie menționat căminul iezuit Sf. Clement din Praga”. (Vratislav Vanicek)

Influențele renascentismului originar din Țările de Jos asupra arhitecturii cehe din ultimul sfert al secolului al XVI-lea s-au transpus și asupra sculpturii, maeștrii cehi realizând creații - e adevărat, de mici dimensiuni - prin imitarea modelelor maeștrilor europeni. „Fântâna cântătoare” din Praga a fost realizată în bronz de maestrul Toma Jaros, dar proiectul ei a fost realizat de artiști italieni.

Pictura din teritoriile Coroanei Cehe din a doua jumătate a secolului al XVI-lea s-a aflat sub influența renascentismului european, apetența maeștrilor cehi fiind îndreptată înspre decorarea și ilustrarea cărților. Portretistica artiștilor cehi a avut la bază stil, metodă și aplicare de proveniență italiană. „[...]este interesantă evoluția artei portretului (primul portret renascentist păstrat este considerat a fi portretul lui Albrecht Libstejnsky din Kolovrat de la începutul secolului 16). Revigorarea artei frescelor a fost impulsionată de maeștrii italieni care foloseau tehnici noi (fresco - aplicarea vopselei pe tencuiala proaspătă; sgrafito - încastrarea desenului în tencuială). Nivelul neechilibrat dintre pictură și sculptură a marcat și creația artistică de la curtea lui Rudolf II din Praga. Colecțiile sale uriașe de sculpturi și picturi care ulterior au fost jefuite în mare parte au cuprins operele cunoscute ale unor artiști celebri (Leonardo da Vinci, Tizian, Veronese, Tintoretto) în timp ce artiștii cu orientare manieristă aflați în serviciile lui Rudolf (de pildă pictorii manieriști Hans von Aachen, Bartolomej Spranger, sculptorul Adrian de Vries) au urmat propriul lor d