Ultimul episod al autonomiei Dietei Stărilor din Coroana Cehă
Ireversibilul conflict
autor Alexandru Cristian Enescu, septembrie 2017
Stările nobiliare din Coroana Cehă au deținut un important rol politic în secolul al XV-lea. Practic, puterea lor de alege persoana care urma să dețină coroana Regatului ceh le conferea un real control asupra viitorului rege. Acest sistem electiv al coroanei regale le-a oferit nobililor sentimentul apartenenței la un puternic grup politic. Dincolo de conflictele dintre ei, fie că erau catolici sau husiți, ei au beneficiat de preeminența socială și politică în teritoriile cehe în fața reprezentanților orașelor regale și ai cavalerilor. Însă puterea nobililor de a controla și constrânge acțiunile regelui au recepționat primele semne ale redimensionării acestei relații - în sensul creșterii puterii regale în defavoarea lor -, odată cu instalarea noii dinastii - Habsburg -, pe tronul Regatului ceh. Scurtul conflict al nobililor cu Ferdinand I de Habsburg le-a demonstrat acestora că noul rege era complet străin de sensibilitățile și tradițiile lor politice. El le semnaliza primele semne ale stilului de conducere personală pe care l-au dezvoltat următorii împărați: absolutismul monarhic.

Finalul secolului al XVI-lea a adus tensiuni tot mai mari între nobilii Confesiunii Cehe - necatolici -, recunoscuți oficial de Habsburgi și nobilimea catolică. Cei din urmă, deși minoritari, primeau tot mai mult sprijin din partea împăraților. Spectrul recatolicizării teritoriile cehe, tot mai clar în debutul secolului al XVII-lea - proces demarat de Biserică și susținut de Habsburgi -, a întins tensiunea politică din Regat. Ea s-a curbat până în punctul în care a erupt în rebeliunea nobililor Confesiunii Cehe împotriva împăraților. Înfrângerea nobililor necatolici de la Muntele Alb a însemnat preluarea completă a inițiativei politice și religioase din Coroana Cehă de către Habsburgi - promotori ai absolutismului monarhic - și recatolicizarea teritoriilor cehe în urma Reformei catolice demarate de Biserică.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Europa secolului al XV-lea era anturată deja de manifestările artistice ale Umanismului și Renașterii. Această poziționare față de redescoperirea literară și artistică a Antichității se înscria pe un parcurs de câteva secole iar manifestările renascentiste nu au fost și nici nu puteau să fie unitare pe întinsul Europei. Termenii de „umanism” și „renaștere” sunt creații ale istoriografiei moderne și nu erau utilizate de omul medieval al secolelor XIV-XVI. De asemenea, ei nu aveau percepția unei renașteri față de secolele anterioare, delimitarea timpurilor fiind iarăși operațiunea noastră modernă în încercarea de a explica istoria pentru contemporanii noștrii. Țările Coroanei Cehe au cuplat într-o oarecare măsură la formele de manifestare ale Renașterii dar, comparativ cu alte regate, într-o formă periferică, iar acest lucru dintr-o serie de motive.

Nașterea Umanismului și a Renașterii în Italia a fost urmată de răspândirea lor de-a lungul și de-a latul regatelor europene în forme diferite ca intensitate și manifestare în timp. Având în vedere și diferențele de comunicare și vehiculare a informației medievale, nu puteau să nu existe diferențe de ritmie și cadență în ceea ce privește capacitatea de difuzare a artei. În plus, trebuie să avem în vedere că termenii utilizați de „Umanism” și „Renaștere” sunt construcții ale istoriografiei moderne, secvențe ale împărțirii cronologiei istorice pe care o utilizăm pentru înțelegerea istoriei, termenii nefiind prezenți - ca atare - în ordinea medievală.

Țările Coroanei Cehe au fost defazate în raport cu manifestările artistice ale Umanismului și Renașterii din regatele europene. Motivele au fost diverse, cel mai important fiind lipsa legăturii autentice, ombilicale - pe teritoriul ceh - între originea de revendicare a mișcării - Antichitatea greco-romană - și prezentul ei. În Regatul ceh, această legătură a fost suferficială și executată prin imitație, precum în alte locuri, spre deosebire de orașele italiene. „În spațiul ceh unde relația cu antichitatea a fost întotdeauna una artificială și au lipsit tradițiile orașelor state, aceste curente s-au impus încet deoarece s-au izbit de neîncrederea și de rezistența evidentă a majorității necatolice a populației. Pentru urmașii husiților și pentru Comunitatea fraților cehi ele erau inacceptabile nu numai fiindcă apăruseră în Italia catolică și «a papilor», ci mai ales dintr-un alt motiv. Părerile umaniste și renascentiste care se bazau pe cultul antichității păgâne și pe cultura latină au intrat în contradicție cu autoritatea Sfintei Scripturi și cu legea lui Dumnezeu, în modul cum era înțelese de mișcarea reformei. Noile curente au găsit un ecou mult mai mare în rândul catolicilor ceh

Reforma religioasă din secolul al XVI-lea care a izbucnit în teritoriile Sfântului Imperiu - Martin Luther și apoi Jean Calvin, pentru a numi doi dintre cei mai importanți „autori”- a conferit un soi de alibi husiților din teritoriile Coroanei Cehe. Din acel moment, mai ales că Martin Luther identificase în Jan Hus una dintre sursele lui de inspirației, nobilii și populația husită din Coroana Cehă s-au radicalizat.

De-a lungul secolului al XVI-lea confruntarea primară din Țările Coroanei Cehe a fost dusă pe dublul plan al competiției religioase și politice. Între nobilii și populația husită majoritară care obținuseră recunoaștere deplină prin înțelegerea de la Kutna Hora din 1485 și nobilii catolici consolidați de poziția Habsburgilor catolici s-a desfășurat această „competiție”. Dinastia Habsburgilor este cea care va prelua Coroana Cehă în cadrul mai larg al Sfântului Imperiu.

Tendințele de monarhism centralizat pe care le-au dezvoltat Habsburgii de pe tronul Sfântului Imperiu s-au manifestat de-a lungul secolului al XVI-lea și în ceea ce privește de Coroana Cehă. Aceasta urma să devină, încet-încet, un domeniu cu autonomie largă în cadrul posesiunilor Habsburgilor, dar cu implicare personală accentuată a împăratului. Între această tendință și statutul stărilor nobiliare din Coroana Cehă, care erau deja parte a angrenajului puterii - prin sistemul Dietei -, a izbucnit un puternic conflict cu manifestări în episoade pe durata secolului al XVI-lea.

Secolul al XVI-lea a însemnat confruntarea dintre stările nobiliare și monarhia centralizată promovată de Habsburgi în Țările Coroanei Cehe. Într-un cadru mai larg „descompunerea imaginii tradiționale a lumii s-a reflectat direct în nesiguranța individului și a unor întregi grupuri sociale. Artiștii au perceput această schimbare ca un seismograf sensibil. Încă de la mijlocul secolului 16, în operele lor lumea a fost reprezentată ca un labirint din care nu putea fi găsită ieșirea, ca o imagine într-o oglindă strâmbă sau ca un ținut întunecat înaintea de apropierea furtunii. Din aceste tendințe s-a născut un stil artistic special cunoscut sub numele de manierism care prin anumite trăsături a anticipat barocul”. (Vratislav Vanicek)

Înțelegerea de la Kutna Hora din 1485 a pus bazele juridice ale acceptării reciproce dintre husiți și catolici din Țările Coroanei Cehe. Perioada următoare a dezvoltat însă, sub latenta animozitate rămasă, o luptă care se desfășura în paralel. Ea avea legătură cu statutul economic al stărilor nobiliare și ale tot mai dezvoltatei elite urbane - mai ales din orașele regale -, și mica nobilime. Acestea din urmă își doreau participarea, în mod evident, la deciziile Dietei care erau valabile pentru Regatul ceh. Primele confruntări dintre cele două părți s-au consemnat în debutul secolului al XVI-lea.

Înțelegerea de la Kutna Hora din 1485 dintre nobilii husiți și cei catolici a pus capăt - juridic vorbind - tensiunilor și conflictelor de decenii dintre cele două părți, oferind baza legală pentru acceptarea reciprocă. Însă perioada următoare a adus în prim-plan o nouă confruntare ai cărei germeni se dezvoltaseră în perioada husită. Stările nobiliare au început să fie tot mai mult contrate de elita urbană, de orașele regale, care își cereau „partea” în ceea ce privește participarea la deciziile Dietei.

Disputa dintre stările din Țările Coroanei Cehe, care și-a desfășurat primul episod serios în debutul secolului al XVI-lea, are origini în perioada husită. În acest timp s-au cristalizat 4 stări, 3 dintre ele fiind participante la deciziile politice (marea nobilime, mica nobilime și elita urbană a orașelor regale) în timp ce clerul - cea de-a 4-a stare - nu deținea putere reală în Dietă.

Relațiile tensionate existente între stările de la sfârșitul secolului al XV-lea din Coroana Cehă au fost amplificate de faptul că regele Vladislav Jagello a petrecut marea parte a domniei lui de după anul 1490 la Budapesta. Conform înțelegerii anterioare dintre Vladislav și regele Ungariei, Matia Corvin, cele două regate au devenit uniune personală sub coroana lui Vladislav Jagello. El a petrecut cea mai mare parte a restului domniei la Budapesta, revenind meteoric la Praga. Nobilii au avut prilejul de a-și „rezolva” singuri disputele.

La starea de tensiune dintre marea nobilime, mica nobilime și orașele regale au contribuit, în principiu, două mari cauze. Una dintre ele era legată de statutul social și cuplarea la deciziile puterii politice, care erau adânc înrădăcinate în tradiția medievală aproape exclusiv în dreptul nobililor. Rangul înaltei nobilimi îi îndreptățea să se considere singurii responsabili de deciziile politice ale Dietei țării. Dincolo de acest aspect contestat tot mai puternic de celelalte două stări - mica nobilime și orașele regale - războaiele husite au mai introdus în ecuație un nou motiv de disensiune: starea economică, capitalul economic, aducător de capital politic. Reacțiile nobililor au fost diferite în fața acestui fenomen „Unii nobili feudali au preferat metodele tradiționale medievale, săvârșind acte de tâlhărie sau obținând avantaje prin constrângere. Alți nobili, în special proprietarii de mari moșii, au început să se ocupe cu diferite îndeletniciri economice, inclusiv în domeniile în care orașele aveau o serie de privilegii. Este vorba în primul rând de fabricarea berii în care nobilimea a văzut o sursă rapidă de câștig. Dar în felul acesta, au fost încălcate drepturile orașelor

Delimitarea strictă a stărilor nobiliare de la finalul secolului al XV-lea a reprezentat unul dintre motivele de conflict dintre stări. În secolele precedente înalta nobilime compusă din marile familii tradiționale nobiliare era completată de periodic parveniți social și acceptați ca atare în cadrul marii nobilimi. În același sens, orășenii înstăriți și-au croit drum spre mica nobilime. Problema de statut social și obținerea unui titlu nobiliar a fost dublată, dincolo de prestigiul social, și de conotația puterii politice.

În debutul secolului al XVI-lea, statutul înaltei nobilimi din Țările Coroanei Cehe s-a situat într-un cadru strict delimitat juridic și greu de penetrat pe scara socială. Elasticitatea din secolele anterioare a „frontierelor” sociale a dispărut. „[...]înalta nobilime a format o castă închisă din punct de vedere juridic, respectiv starea nobilimii în care un individ sau o familie puteau să pătrundă, numai dacă îndeplineau anumite condiții stricte. Mica nobilime pentru care s-a încetățenit cuvântul de cavaleri a cunoscut un proces mai lent. Fiecare nou membru trebuia introdus în starea cavalerilor, iar din 1564 a trebuit acceptat. În Moravia închiderea castelor nobiliare s-a produs mai repede decât în Cehia (în 1480 nobilimea era formată din 14 familii vechi în timp ce primirea în rândul cavalerilor a început în 1556)”. (Vratislav Vanicek)

Cele trei stări din Țările Coroanei Cehe care participau la deciziile politice erau formate din marea nobilime, mica nobilime și reprezentanții orașelor regale. Cea de-a 4-a stare socială, clerul, nu era parte - cel puțin teoretic - din structura de decizie politică din Regatul ceh. Orașele regale beneficiau de o serie de scutiri de taxe, impozite si se bucurau de privilegii. Dezvoltarea lor le-a pus în poziția de a cere să facă parte din Dietă. Între marea nobilime tradițională care acceptase cu greu prezența acestora în Dietă și acești din urmă sosiți, regele a intervenit, reglând raporturile dintre cele 3 stări: Regulamentul organic al lui Vladislav.

Locuitorii orașelor regale de pe teritoriile Țărilor Coroanei Cehe au dobândit spre finalul secolului al XV-lea o poziție tot mai importantă în raport cu marea nobilime tradițională. Asemenea micii nobilimi, datorită dezvoltării lor favorizată de scutirile de taxe și impozite acordate de rege, orașele regale s-au transformat în competitorii puterii politice din Dieta Coroanei Cehe pentru marea nobilime. Și cum doar regele se putea „atinge” de orașele regale, marea nobilime era tot mai nemulțumită de ascensiunea acestora. Regele ceh a încercat să regleze raporturile dintre cele 3 stări.

Debutul secolului al XVI-lea a adus și prima confruntare dintre înalta nobilime tradițională din Regatul ceh și reprezentanții micii nobilimi și ai orașelor regale. Apariția unei „constituții” - Regulamentul organic al lui Vladislav - redactat de cavalerul Albrecht Rendl din Ousava în numele regelui Vladislav Jagello, ar fi trebuit să regleze raporturile dintre cele 3 Stări. Lucrurile s-au înrăutățit rapid între marea nobilime - susținută de o parte a cavalerilor - și orașele regale.

Orașele regale au considerat nepotrivite prevederile din Regulamentul organic al lui Vladislav care ar fi trebuit să regleze raporturile dintre înalta nobilime, mica nobilime și orașele regale din Coroana Cehă. Refuzul celor din urmă de a participa la redactarea finală a acestei „constituții” i-a determinat pe marii nobili să introducă două articole care, pe de-o parte pedepseau „obrăznici” neprezentării și, pe de altă parte, blocau accesul la decizia politică a orașelor regale. „Un articol infirma valabilitatea voturilor orașelor în dieta țării, iar celălalt oferea posibilitatea autorității judecătorești din țară de a interveni și în problemele care până atunci făcuseră parte din categoria drepturilor orașelor. Reprezentanții stării orașelor au protestat la rege în timp ce panii și cavalerii s-au plâns de încălcarea privilegiilor lor, mai ales a dreptului de fabricare a berii, a dreptului la o milă și a altor drepturi comerciale. Vladislav Jagello nu a ieșit însă din sfera de influență a grupului puternic de pani condus de Zdenek Lev (Leul) din Rozmital și în 1502 a emis o hotărâre care venea în întâmpinarea nobilimii”. (Vratislav Vanicek)

Cazul fraților Kopidlansky, de la începutul secolului al XVI-lea, stă mărturie asupra raportului și diferendului asupra jurisdicției dintre nobilime și orașele regale. Acestea din urmă susțineau că pe teritoriul lor se aplică jurisdicția întocmai a orașelor regale, aspect cu care, evident, nobilimea nu era de acord. În timpul unui târg din Stare Mesto - Orașul vechi - al Pragăi, Jan Kopidlansky l-a ucis pe un anume Jan Cukr din Tamfeld „[...]și după un proces făcut în pripă, consilierii municipali l-au predat călăului. Jiri Kopidlansky a vrut să răzbune moartea fratelui său, a cărui faptă trebuia să fie judecată, după părerea sa, numai de autoritatea competentă din țară și a decretat război consilierilor locali din Stare Mesto și aliaților lor. Răzbunarea lui Kopidlansky a fost cruntă, fiind însoțită de acte de violență. Faptele cavalerului Kopidlansky au contravenit legii (de la începutul secolului 16 a fost interzisă vendeta), deși praghezii au atras atenția autorităților asupra cruzimii lui. Dar nobilii i-au ascuns în castelele lor, iar funcționarii superiori i-au ajutat în secret, așa încât toate eforturile au fost zadarnice”. (Vratislav Vanicek)

Cu tot disprețul marilor nobili pentru solicitarea orașelor regale de a primi drept de vot în Dietă, în cele din urmă, în 1508, această solicitare a fost acceptată, dar doar în problemele cu legătură directă asupra orașelor. Temporar, situația dintre înalta nobilime și orașele regale s-a liniștit. Peste câțiva ani, lucrurile au luat o întorsătură care se îndrepta spre un nou conflict civil. Orașele regale s-au constituit într-o uniune politico-militară sub conducerea lui Bartolomej Munsterbersky. Regele Vladislav a intervenit decisiv și între părți s-a semnat Acordul Sfântului Vaclav.

Solicitarea orașelor regale din Coroana Cehă de a avea drept de vot în Dietă a fost primită cu dispret de înalta nobilime. După câțiva ani de tensiuni, în cele din urmă, s-a acceptat această variantă dar s-a oferit orașelor regale drept de vot în Dietă doar în problemele care vizau direct chestiuni legate de orașe. Pentru moment, timp de 5 ani, lucrurile au continuat într-o atmosferă de relativ calm și atmosferă de tolerare reciprocă.

În 1513 relația dintre orașele regale și înalta nobilime s-a tensionat brusc în momentul în care primele și-au continuat revendicările politice, constituindu-se într-o uniune politico-militară sub conducerea principelui Bartolomej Munsterbersky, nepotul fostului rege, Jiri de Podebrad. Concesia oferită orașelor regale cu câțiva ani în urmă de marea nobilime, privind dreptul de vot limitat la probleme strict legate de orașele regale, a fost privită ca o „victorie de etapă”.

După constituirea uniunii politice a orașelor regale de pe teritoriul Regatului ceh, relațiile s-au deteriorat rapid între acestea și marea nobilime. În spatele discuțiilor, ambele părți se pregăteau de un conflict militar. Liderul orașelor regale era Bartolomej Munsterbersky iar înalta nobilime era reprezentată de Zdenek Leul din Rozmital. În situația aflată în pragul conflictului, regele Vladislav Jagello a intervenit, manifestând înțelegere față de cererile politice ale orașelor, ceea ce a atras dezaprobarea nobililor.

Situația tensionată dintre orașele regale și marea nobilime din Coroana Cehă aflate pe marginea unui conflict militar s-a risipit printr-un concurs de împrejurări favorabile. Liderul uniunii orașelor regale, Barolomej Munsterbersky, a murit înnecat în Dunăre și, în același an, regele Vladislav Jagello a murit și el. În cele din urmă, cele două părți au decis să ajungă la un compromis politic. Cel care a contribuit decisiv la încheierea acestei înțelegeri a fost nobilul Vilem din Pernstejn.

Între uniunea orașelor regale și marea nobilime din Coroana Cehă s-a semnat o înțelegere, în 1517, după ani de tensiuni, prin care erau așezate juridic raporturile dintre cele două părți. Actul s-a numit Acordul Sfântului Vaclav. „În 1517 a fost încheiat așa-numitul Acord al Sfântului Vaclav care recunoștea unele privilegii mai vechi ale orașelor în domeniul juridic. În schimb, toate târgurile din orașe și orășele care aparțineau nobilimii au fost declarate libere, ceea ce a însemnat legalizarea activității feudalilor și supușilor lor. Ce-i drept, rezolvarea problemei incitante a dreptului de fabricare a berii a fost amânată cu șase ani, dar nobilimea nu a mai renunțat niciodată la această activitate profitabilă”. (Vratislav Vanicek)

În anii ulteriori încheierii Acordului Sfântului Vaclav puterea celor trei stări politice în raport cu regele - marea nobilime, mica nobilime și orașele regale - a crescut foarte mult, ducând la situația în care regele Ludovic al II-lea Jagello asista „legat de mâini” la conflictele dintre stările din Coroana Cehă. La aceasta se adaugă și faptul că regele era în același timp și regele Ungariei - prin uniunea personală - el petrecând mai mult timp la Buda decât la Praga.

Unul dintre episoadele de conflict dintre stările din Coroana Cehă s-a petrecut în Praga și pe fondul noilor „valuri” religioase. Reforma luterană izbucnise în Sfântul Imperiu iar o parte dintre calixtini aderaseră la ea, în timp ce vechii utraquiști au dezavuat-o complet, alăturându-se foștilor rivali catolici. Altfel, între grupările de nobili a izbucnit un conflict pentru moștenirea averii unuia dintre cei mai importanți nobili ai regatului, Rozmberg, dar tentativa Leului din Rozmital - Zdenek - a eșuat. În acest climat, Regatul ceh a fost proiectat într-un „vid de putere” de un eveniment care avea să marcheze istoria Europei Centrale: bătălia de la Mohacs și cucerirea Regatului Ungariei de turcii lui Soliman Magnificul. „În 1526 Regatul ceh se afla din nou în pragul haosului intern. Iar atunci când părea că nimic nu mai poate împiedica izbucnirea unui război civil, s-a primit vestea tristă că în bătălia de la Mohacs (la granița de astăzi iugoslavo-maghiară) din 29.8.1526 oștile cehe și ungare au fost înfrânte de turcii otomani, iar regele Ludovic Jagello a murit în timp ce încerca să fugă. În felul acesta, tronul ceh a rămas vacant”. (Vratislav Vanicek)

Impunerea puterii politice a stărilor din Coroana Cehă prin deciziile luate în cadrul adunării numite Dietă, începând - mai pregnant - cu finalul secolului al XV-lea a însemnat, în contrapartidă, restricționarea puterii regelui. Puterea lui era la antipozi cu cea, spre exemplu, a lui Carol al IV-lea în secolul al XIV-lea. După un interval de timp, după primele decenii ale secolului al XVI-lea, regele a reușit să reechilibreze discret balanța. Dieta stărilor va rămâne însă principala formă de legiferare, chiar și peste acordul regelui, și prima formă de constrângere a puterii regale.

Dieta stărilor nobiliare din Coroana Cehă a devenit un instrument puternic politic reușind, spre finalul secolului al XVI-lea, să controleze și restricționeze puterea regală. Prin comparație față de un Carol al IV-lea - în secolul al XIV-lea - Vladislav Jagello dispunea de o dimensiune a puterii regale mai limitată. În problemele legate de fiscalitate, armată, regele trebuia să țină cont de opinia majoritară a nobililor regatului.

Delimitarea puterii dintre regele Coroanei Cehe și stările nobiliare a fost una fără „frontiere” atent trasate. Mai exact, tensiunea dintre cele două forțe a fost, în multe momente, la ordinea zilei. Spre finalul secolului al XV-lea, nobilii au balansat decisiv puterea în favoarea lor și, beneficiind și de vidul cauzat de războaiele husite, s-au impus, după aranjamentul de la Olomouc, în fața regelui. De-abia după câteva decenii regele a reușit să contrabalanseze, într-o oarecare măsură, diferențialul puterii politice.

Dieta Țărilor Coroanei Cehe era formată și întrunită, în special, încă din timpul războaielor husite, din cele trei stări: marea nobilime, mica nobilime (sau cavalerii) și orășenii orașelor regale. Discuțiile din timpul dietei se realizau în trei segmente - curii - specifice celor trei stări iar deciziile erau luate prin consens. Deși, în teorie, fiecare reprezentant avea un vot eligibil, în practică, ele erau manevrate de așa-manieră, încât, în deciziile importante, erau balansate în favoarea celor influenți, de regulă, membrii ai înaltei nobilimi.

Dieta stărilor din Coroana Cehă dispunea de câteva prerogative care îi oferea o importanță deosebită, de cele mai multe ori prerogative care puteau bloca și puterea regală. „Dreptul fundamental al dietei era acela de a permite domnitorului să încaseze dările; dar dieta elabora și legi noi, aproba în principiu organizarea de campanii militare în străinătate, acorda străinilor «incolatul» (dreptul de a primi cetățenia țării) și dezbătea alte probleme publice incluse în noțiunea de «binele general». Hotărârile dietei nu aveau nevoie de acordul regelui. După ce erau aprobate, ele erau înscrise în pravila țării și dobândeau valabilitate de lege. De la sfârșitul secolului 15 aceste hotărâri au început să fie tipărite astfel încât puteau fi procurate de persoanele interesate. În afara dietei țării erau organizate și diete sau congrese regionale la care cavalerii își alegeau reprezentanții în dieta țării, deoarece nu toți își puteau permite o ședere mai lungă și mai costisitoare în afara orașului de reședință”. (Vratislav Vanicek)

Având în vedere traseul tradițional al Moraviei în cadrul Coroanei Cehe, cu o puternică individualitate instituțională, Margrafiatul morav avea, pe lângă dieta stărilor, și o altă adunare formată din prelații catolici. În Lusacia de Jos exista aceeași adunare a prelaților catolici iar în Lusacia de Sus dieta era formată doar din nobili și reprezentanții orașelor regale. În Silezia, puterea politică era exercitată direct de regele de la Praga iar o parte din provincie era sub autoritatea principilor locali. Dieta de la Praga, trebuie menționat faptul, datorită poziției Boemiei în cadrul Coroanei Cehe, a exercitat influență și asupra dietelor din celelalte provincii ale Coroanei.

Tribunalul țării era organul administrativ în a cărui sarcină intra rezolvarea problemelor și litigiilor juridice dintre nobilii țării, rezolvarea unor situații noi juridice și se întruna de 4 ori pe an sub prezidiul regelui ceh. În lipsa acestuia, prezidiul era asigurat de marele pârcălab iar principalii funcționari ai tribunalului țării erau judecătorul, grefierul și șambelanul șef. Alți funcționari de rang înalt al Coroanei Cehe erau marele cancelar, hofmaestrul, marele șambelan, hatmanii și pârcălabii de Karlstejn și Hradec.

Unul dintre cele mai importante organe administrative ale Coroanei Cehe era tribunalul țării care reprezenta autoritatea judecătorească cea mai înaltă, care era chemat să rezolve litigiile dintre nobili și, alteori, să ofere soluție juridică în cazuri noi, altfel spus - izvor de jurisprudență. Tribunalul țării era prezidat de rege sau, în absența lui, de reprezentantul acestuia - marele pârcălab - și se întrunea de 4 ori pe an.

Funcționarii tribunalului țării din Coroana Cehă erau judecătorul (cel care conducea procesul efectiv), grefierul șef (cu funcție asemănătoare zilelor noastre, păstra evidența proceselor verbale) și șambelanul șef, al cărui rol era de a înscrie în colecțiile de decizii și legi ale țării hotărârile rămase definitive.

Regele avea în subordinea sa la curtea regală din Praga, și nu numai, o serie de funcționari de rang înalt care constituiau - în termeni moderni - autoritatea executivă, un „guvern”. Cel mai important dintre ei era marele pârcălab care ținea locul regelui, în absența acestuia, de unde și sursa puterii lui extinse. Marele cancelar era un alt funcționar înalt al Coroanei Cehe, responsabil cu „contrasemnarea” actelor importante regale.

Subșambelanul era un funcționar de rang înalt al Regatului ceh care era responsabil cu administrarea orașelor libere regale. Tot în sarcina lui cădea și confirmarea alegerilor consilierilor municipali din orașe. Alți funcționari de rang înalt din regat erau: marele grefier, înaltul șambelan, hofmaestrul, cei doi pârcălabi de Karlstejn și pârcălabul de Hradec.

Funcțiile superioare din Regatul ceh erau acordate membrilor înaltei nobilimii, mica nobilime fiind eligibilă doar pentru funcțiile de mare copist, subșambelan și pârcălab de Hradec. În Margrafiatul Moraviei regele de la Praga era recunoscut cu titlu de margraf iar executiv, în numele lui, conducea cel desemnat cu funcția de hatman regal. În cele două Lusacii, regele ceh era reprezentat de foit iar în Silezia de hatman.

Orașele regale de pe teritoriul Coroanei Cehe aveau propria jurisdicție iar regele - cel care le acordase statutul de oraș regal - era singurul care putea interveni în organizarea lor administrativă. Aceste orașe regale - în teorie juridică - erau exceptate de la orice fel de impozit față de nobili. „Orașele regale se conduceau după jurisdicția orașelor; instanța superioară administrativă și judecătorească era formată din proprietarii de pământuri care aveau pe vastele lor domenii un aparat funcționăresc propriu (hatmani, pârcălabi, regenți, primari etc). În principal, administrația țărilor Coroanei cehe și-a păstrat această formă până la războiul de treizeci de ani. Modificări importante în Cehia și Moravia au fost aduse de Regulamentul organic reînnoit al țărilor cehe în 1627, respectiv 1628”. (Vratislav Vanicek)

După bătălia de la Mohacs din 1526 în care armata Regatul Ungariei a fost înfrântă de oastea otomană a sultanului Soliman Magnificul, uniunea ceho-maghiară - dat fiind faptul că regele Ludovic Jagello era rege și la Praga și la Buda - s-a destrămat. Regele a murit în împrejurările bătăliei, partea centrală a regatului Ungariei a fost ulterior transformată în pașalâc iar Regatul ceh s-a găsit în postură de vacantare a tronului regal. Pentru unii dintre nobilii cehi, înfrângerea regelui la Mohacs a venit ca o ușurare, temându-se că vor fi forțați să contribuie financiar la apărarea hotarelor regatului Ungariei. O parte a nobililor însă au înțeles că miza era una mai mare, pericolul otoman fiind acum unul probabil, palpabil și aflat în proximitate. La tronul Coroanei Cehe s-au profilat mai multe candidaturi.

Dezmembrarea Regatului Ungariei de către turcii otomani în urma bătăliei de la Mohacs din 1526 și moartea regelui Ludovic Jagello în contextul confruntării a însemnat și ruperea uniunii ceho-maghiare, dat fiind faptul că ultimii doi regi Jagelloni au condus ambele regate simultan. Pentru unii dintre nobilii cehi, temători că vor trebui să contribuie financiar la apărarea frontierelor regatului Ungariei, înfrângerea a venit ca o ușurare. Unii dintre nobili însă au înțeles că miza era una mai mare și că pericolul otoman era acum în proximitate.

Vacantarea tronului Coroanei Cehe în urma morții lui Ludovic Jagello a deschis problema alegerii unui candidat pentru demnitarea regală. În acest stadiu, dincolo de faptul că Dieta nobililor recunoscuse drepturile asupra tronului ale Annei, sora defunctului rege, nobilii erau în poziția de a impune direct alegerea regelui, problema filiației succesorale fiind în plan secund. În cursa pentru tronul Regatului ceh erau vizate mai multe candidaturi.

Unii dintre nobilii din Coroana Cehă au fost văzuți drept eligibili pentru coroana regală după moartea lui Ludovic Jagello. Zdenek Lev din Rozmital și Vojtech din Pernstejn erau două dintre aceste nume, în timp ce provincia Silezia propunea numele a doi nobili înrudiți cu unul dintre foștii regi - Jiri de Podebrad -, Friedrich Lehnicky și Karel Munsterbersky. Aceste 4 personaje erau influente și bogate dar nu îndeajuns de bogate pentru a acoperi datoria regală - în cazul alegerii - cifrată la 300.000 de galbeni. Cuantumul sumei i-a făcut să se răzgândească.

În afara candidaturii nobililor cehi la tronul Regatului ceh care, într-un final, s-au retras din cursă, s-au mai înscris personaje din exteriorul Coroanei Cehe. Dinastia de Wittelsbach din Bavaria propunea doi frați - Vilem și Ludovic -, regele Poloniei - Sigismund I era și el un candidat -, cum, de asemenea, ducele austriac Ferdinand I de Habsburg s-a înscris și el în cursă.

Dieta stărilor din Coroana Cehă a decis alegerea - din lista celor 4 candidaturi străine - a lui Ferdinand I Habsburg, ducele austriac, în poziția de rege al Coroanei Cehe. Acest punct a reprezentat intrarea Regatului ceh sub autoritatea dinastiei de Habsburg vreme de aproape 400 de ani, până la dizolvarea Imperiului Austro-Ungar din 1918. Momentul care a decis înclinarea balanței și a opțiunii de vot a nobililor în favoarea acestuia a fost dat de faptul că Ferdinand, spre deosebire de oponenții lui, nu a promis achitarea datoriei regale după alegerea sa, ci chiar a livrat jumătate din sumă către Dieta nobililor cehi. Gestul de generozitate i-a adus alegerea ca rege în octombrie 1526.

În vârstă de 23 de ani, ducele austriac Ferdinand Habsburg a câștigat opțiunea voturilor Dietei stărilor din Coroana Cehă pentru tronul Regatului ceh în 1526. Spre deosebire de ceilalți trei oponenți străini el nu a promis achitarea datoriei regale după alegerea lui ci, într-un gest de curtoazie și generozitate a bunelor lui intenții, a achitat jumătate din sumă. Dieta cehă întrunită l-a ales ca rege în octombrie 1526 iar din acest moment tronul ceh va fi ocupat pentru aproape 400 de ani de un membru al dinastiei Habsburg. „Spre deosebire de familia Wittelsbach[...]nu a promis că va plăti integral datoria regală, ci a oferit jumătate din sumă. Reprezentanții stărilor cehe au considerat acest gest ca o dovadă de seriozitate și la 23.10.1526 în absența lui, l-au ales, pe Ferdinand I rege ceh, fără a bănui că astfel domnia Habsburgilor va fi instaurată în spațiul central european pentru viitorii 400 de ani”. (Vratislav Vanicek)

Alegerea lui Ferdinand I Habsburg ca rege al Regatului ceh de către Dieta stărilor de la Praga a generat tensiuni în restul provinciilor Coroanei Cehe. Reprezentanții celorlalte provincii au reacționat negativ invocând impunerea alegerii ca fapt împlinit de Dieta de la Praga fără consultarea lor și, prin urmare, ei l-au recunoscut ca rege pe Ferdinand, dar nu l-au ales. Ferdinand I, în drum spre Viena, aflând de alegerea lui ca rege a decis să încheie căsătoria cu Anna Jagello, sora fostului rege, Ludovic Jagello. Dietele din Moravia, Lusacia și Silezia l-au recunoscut ca rege pe Ferdinand prin prisma acestor drepturi ereditare regale ale Annei Jagello. Animozitatea față de comportamentul Dietei nobililor cehi a rămas însă vie.

Poziția favorită și apoi alegerea lui Ferdinand I Habsburg pe tronul Coroanei Cehe, dincolo de proximitatea pericolului otoman care tocmai ocupase Regatul Ungariei, a venit și din anvergura familiei de Habsburg care acum își făcea intrarea consistentă în politica europeană. Fratele lui Ferdinand I era nimeni altul decât regele Spaniei (cu noile posesiuni coloniale de peste mări), împărat al Sfântului Imperiu și conducător al Țărilor de Jos, Carol Quintul - Carol al V-lea.

Alegerea lui Ferdinand I Habsburg ca rege al Coroanei Cehe deținând, totodată, și demnitate de duce al Austriei și pe cea de rege al Ungariei - partea din fostul Regat al Ungariei, neocupată și netransformată în pașalâc de către otomani - a inclus Coroana Cehă într-un ansamblu politic mai larg. Având în vedere că fratele acestuia era nimeni altul decât împăratul Carol Quintul, Habsburgii erau acum cea mai puternică dinastie din Europa. Temerile unor nobili cehi potrivit cărora Ferdinand I va reinstaura catolicismul nu s-au adeverit, noul rege fiind un catolic datorită imaginii tradiționale a dinastiei și a nu neapărat a convingerilor personale.

Stările cehe l-au primit pe noul rege ales - Ferdinand I - pe un fond de simpatie și cu convingerea că ele vor putea manevra în sensul dezvoltat de autonomia Dietei în cadrul Regatului ceh de până atunci. „Abilul Ferdinand a fost cu acord cu toate revendicările care protejau caracterul de stat în care erau prezentate stările. A promis că își va stabili reședința la Praga, că nici un reprezentant al instituțiilor statului nu va fi demis, nu vor fi încălcate drepturile stărilor, nu va interveni în solidaritatea stărilor, va plăti datoriile regale, va recunoaște libertatea religioasă, iar în timpul vieții sale nu va fi va fi ales și încoronat nici un succesor. Dar în curând stările cehe și-au dat seama de greșeala lor: după o perioadă relativ scurtă Ferdinand de Habsburg a început să slăbească în mod sistematic privilegiile stărilor”. (Vratislav Vanicek)

Primii ani de domnie ai regelui Ferdinand I Habsburg au fost încărcați de o serie de evenimente colaterale Coroanei Cehe dar importante pentru statutul lui de rege peste mai multe teritorii. El fusese ales rege al Ungariei - partea rămasă neocupată de turci după bătălia de la Mohacs -, dar doar de către marea nobilime. Mica nobilime l-a sprijinit la tron pe Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, dublat și de ajutorul oferit de turci. Oastea sultanului Soliman Magnificul a efectuat ceea ce avea să rămână cunoscut în istoriografie drept primul asediu al Vienei. Stările din Regatul ceh care obținuseră în deceniile anterioare o reală putere politică erau acum atrase în conflict cu stilul de monarhie absolutistă promovat de regele Ferdinand I Habsburg.

Ferdinand I Habsburg și fratele acestuia, Carol Quintul, prin teritoriile peste care își exercitau autoritatea, reprezentau la mijlocul secolului al XVI-lea cea mai importantă și mai mare dinastie europeană. Noul rege ales al Coroanei Cehe, Ferdinand I Habsburg, a introdus Regatul ceh într-o anvergură mai largă a politicii din Europa Centrală, dat fiind faptul că acesta deținea și autoritatea asupra ducatului Austriei și fusese ales rege al Ungariei și Croației.

La scurtă vreme după alegerea lui ca rege al Țărilor Coroanei Cehe, Ferdinand I Habsburg și-a văzut contestată poziția de rege al Ungariei. În urma dezastrului de la Mohacs și a ocupării părții centrale a regatului de otomani - care au format aici Pașalâcul de la Buda - marea nobilime maghiară l-a ales ca rege al Ungariei - de facto peste teritoriile de vest ale fostului regat maghiar - pe Ferdinand I Habsburg. Alegerea acestuia nu a fost însă recunoscută de mica nobilime maghiară care s-a plasat în spatele pretendentului Ioan Zapolya, voievod al Transilvaniei.

Cu ajutorul turcilor Ioan Zapolya a preluat controlul asupra Transilvaniei și a clamat teritoriile dinspre vestul fostului regat al Ungariei, cele peste care marea nobilime maghiară îl alese rege pe Ferdinand I Habsburg. Situația s-a complicat pentru Ferdinand I în momentul în care, câștigătorul de la Mohacs, sultanul Soliman Magnificul, a declanșat ceea ce avea să rămână în istoriografie sub numele de primul asediu otoman al Vienei, în 1529.

Reședința ducilor de Austria - Viena - și a noului rege al Coroanei Cehe, Ferdinand I Habsburg, a fost asediată de sultanul Soliman Magnificul în anul 1529. În acest moment, Ferdinand I rămăsese doar cu teritoriile din vestul fostului regat al Ungariei, cu Țara de Sus (Slovacia de astăzi) iar conflictul cu Ioan Zapolya, pretendentul la coroana maghiară, continua. În cele din urmă, asediul otoman asupra Vienei a eșuat iar Croația a intrat sub autoritatea lui Ferdinand I. Centrul Ungariei a fost transformat în pașalâc otoman cu capitala în fosta cetate a regilor maghiari - Buda -, iar posesiunile maghiare aflate sub autoritatea lui Ferdinand I Habsburg au fost organizat cu capitala la Pojon, Bratislava.

În contextul confruntărilor lui Ferdinand I de Habsburg cu turcii, care tocmai ocupaseră Regatul Ungariei, și preluarea teritoriilor din vestul fostului regat maghiar de către Habsburgi a stabilizat frontul - în linii generale - pentru circa 170 de ani dintre cele două părți. În contextul luptei regelui lor - Ferdinand I era și rege al Coroanei Cehe - stările nobiliare din regatul ceh erau încă încrezătoare că acesta își va respecta promisiunea de a le menține statutul politic exprimat în cadrul Dietei.

După eșecul asediului asupra Vienei de turcii lui Soliman Magnificul, Ferdinand I de Habsburg a reușit în următorii ani să își consolideze poziția în centrul fostului regat al Ungariei. La scurtă vreme el și-a îndreptat atenția și asupra Coroanei Cehe - unde fusese ales rege - și unde el va imprima un nou stil de conducere, cel de tip absolutist centralizat. Această tendință sesizată de Stările din Regatul ceh va constitui un afront direct asupra statutului de autonomie a acestora în Dieta regatului pe care acestea le obținuseră în deceniile anterioare. Conflictul a „ars”, pentru moment, mocnit.

Ferdinand I de Habsburg, la scurtă vreme după preluarea tronului ceh și în ciuda faptului că le promisese nobililor păstrarea puterii lor de decizie în Dieta, a acționat invers față de promisiunile făcute. Contrar stărilor din Regatul ceh care erau obișnuite să împartă cu regele actul deciziei și puterii politice, Ferdinand I vedea complet diferit lucrurile. Pentru el, modelul era unul de tip absolutism centralizat. Stările - nobilii și unele orașe - s-au grupat într-o coaliție cu gândul de a opune rezistență noului rege.

Divergențele dintre Stările din Regatul ceh și noul rege Ferdinand I de Habsburg erau centrate pe latura financiară - cel legat de impunerea dărilor - și pe latură religioasă, regele - catolic - fiind în opoziție cu stările din Coroana Cehă, în marea lor majoritate, utraquiste. „În practică aceste divergențe s-au concentrat mai ales în jurul problemelor financiare, concret în certurile legate de cuantumul dărilor; Ferdinand a insistat să fie majorate, dar ele erau aprobate de dieta țării. Domnitorul avea nevoie de bani mai mulți nu numai pentru a crea monarhia și structurile administrative, dar și pentru războaiele cu turcii. Dările au îngreunat mai ales orașele și mai puțin pe nobili care au transferat o parte din dări către supuși[...]Ca un adevărat catolic ce era, Ferdinand se afla în opoziție cu majoritatea stărilor care erau utraquiste, după cum începuse să capete avânt și reforma preluată din țările germanice”. (Vratislav Vanicek)

Conflictul mocnit dintre stările cehe și regele Ferdinand I Habsburg cauzate de concepțiile diferite asupra stilului de conducere a Țărilor Coroanei Cehe, s-a acutizat în anii 1546-1547. În acest timp, împăratul Carol Quintul (al V-lea), fratele lui Ferdinand I, era în război cu Uniunea de la Schmalkald, uniunea principilor protestanți din Imperiu. Împăratul și regele Coroanei Cehe - Ferdinand I - ca adevărați „campioni ai catolicismului”, s-au aliat împotriva principilor protestanți. Indirect, Coroana Cehă a fost atrasă în dispută.

Fără consultarea Stărilor din Regatul ceh, regele Ferdinand I de Habsburg a decis trimiterea unei armate în susținerea fratelui său, împăratul Carol Quintul, aflat în conflict cu uniunea principilor protestanți din Imperiu. Dincolo de lipsa de entuziasm evidentă a nobililor de a lupta în Saxonia vecină din ordinul regelui Ferdinand I, cea de-a a doua decizie a regelui a pus nobilimea în directă poziție de revoltă împotriva regelui. „Adevăratul imbold pentru trecerea la o rezistență fățișă l-a constituit însă cea de-a doua hotărâre a regelui luată la Litomerice în ianuarie 1547 prin care a fost instituită starea de urgență în țară sub pretextul că oștile principelui saxon intraseră în regatul ceh. De data aceasta, stările cehe s-au revoltat în mod public, iar atitudinea lor a fost confirmată de dieta care a avut loc la Praga în luna martie. Dieta a decretat că Ferdinand a încălcat legile țării (adică a dispus organizarea unei expediții militare fără acordul stărilor) și totodată și-a exprimat rezerve față de comportarea regelui care limitase libertățile comunității stărilor. De asemenea, a convenit că starea de urgență putea fi instituită numai în situații de pericol iminent pentru

În momentul în care regele Coroanei Cehe, Ferdinand I Habsburg, a ordonat convocarea trupelor și deplasarea lor în Saxonia vecină pentru a veni în sprijinul împăratului Carol Quintul aflat în conflict cu principii protestanți, Stările cehe s-au arătat extrem de nemulțumite. Dincolo de faptul că nu au fost consultate asupra deciziei, tensiunea a ajuns pe marginea conflictului în momentul în care regele a instituit starea de urgență în regat. Prompt, Dieta a reacționat și a declarat actele regelui în afara legii.

Ca reacție la deciziile regelui Ferdinand I Habsburg care instituise starea de urgență în Coroana Cehă și ordonase trupelor să se deplaseze în Saxonia vecină pentru a sosi în ajutorul împăratului Carol al V-lea, aflat în conflict cu principii protestanți, Dieta nobililor cehi a răspuns prin blocarea trupelor regelui aflate în tranzit. Trupele trimise de rege erau deja în vestul Cehiei de astăzi în momentul în care nobilii au reacționat. Gestul de frondă la adresa regelui nu a fost îmbrățișat de Moravia și Silezia care, discret, s-au distanțat de gestul nobilior cehi.

La scurt timp după izbucnirea rebeliunii nobililor cehi împotriva regelui Ferdinand I Habsburg o parte dintre disidenți au fost convocați la Litomerice sub pretextul că regele dorește să le asculte nemulțumirile care au dus la disidență. Doar că aici au fost convocați - cu un scop - doar cei mai aprigi oponenți dintre nobili. Aceștia s-au îndreptat spre Litomerice pentru a-l asigura pe rege de faptul că nu i se opun persoanei regale, ci doar au nemulțumiri legate de stilul de conducere absolutist al regelui.

Nobililor cehi care s-au răsculat împotriva regelui Ferdinand I Habsburg li s-a alăturat principele Saxoniei, Johann Friedrich. Speranțele nobililor cehi într-o posibilă victorie împotriva regelui lor au scăzut dramatic în momentul în care principele saxon a fost înfrânt de trupele împăratului - totodată și fratele regelui Coroanei Cehe - în bătălia de la Muhlberg.

În conflictul cu nobilii din Coroana Cehă regele Ferdinand I de Habsburg a acționat cu precauție și prudență. Era conștient că nu dispunea pentru moment de resurse militare îndeajuns pentru a înfrânge definitiv mișcarea nobililor. Într-o primă fază, regele s-a îndreptat doar împotriva unor anumiți membrii ai mișcării nobililor pe care i-a pedepsit. I-a convocat pe aceștia la Litomerice pentru a le asculta nemulțumirile.

Împrejurarea convocării unei părți a nobililor disidenți la Litomerice de către regele Coroanei Cehe, Ferdinand I Habsburg, a fost descris de Marek Bydzovsky, profesor la Universitatea din Praga: „«regele Ferdinand a venit din nou la Litomerice unde a emis cel al doilea comunicat care amintea de toate cele comise împotriva lui de unii membrii ai stărilor din Regatul ceh, le-a cerut să îi explice de ce s-au purtat așa și a vrut să afle dacă îl consideră sau nu stăpân și rege; și a mai zis că îi va pedepsi aspru pe cei care nu ascultă și nu sunt serioși. De aceea, mulți au plecat la Litomerice ca să ceară iertare Măriei Sale»”. (Vratislav Vanicek)

După eliminarea unei părți a nobililor disidenți convocați de regele Țărilor Coroanei Cehe - Ferdinand I Habsburg - la Litomerice, mișcarea din cartierul capitalei Praga, Mala Strana, a fost înfrântă de trupele loiale regelui. După înfrângerea rebeliunii nobiliare, regele s-a îndreptat și împotriva orașelor regale care sprijiniseră mișcarea de disidență. El le-a limitat autonomia și le-a pus sub autoritatea unor funcționari direct legați de comanda regelui.

După înfrângerea disidenței nobililor cehi, regele Ferdinand I de Habsburg a operat modificări în structura administrativă și politică a orașelor care sprijiniseră mișcarea nobililor de revoltă contra regelui. Mesajul era unul clar: monarhia nu este condusă prin împărțirea deciziei politice cum fuseseră obișnuite Stările în ultimele decenii, regele Ferdinand dând semnalul stilului de absolutism monarhic. „Orașele au fost împovărate cu amenzi financiare, iar regele a instituit așa numitul tribunal de apel care reprezenta o instanță de recurs, aflată deasupra tuturor celorlalte instanțe de judecată din orașe. Unor nobili le-au fost confiscate averile, ca de pildă membrilor Comunității fraților liberi. În sfârșit, în august 1547, în piața din Hradcany a avut loc execuția a doi reprezentanți ai stărilor orașelor și a doi răzeși care trebuia să servească drept model. Dar conflictele dintre stări și domnitor nu au contenit”. (Vratislav Vanicek)

După înfrângerea rebeliunii nobililor cehi regele Ferdinand I Habsburg și-a consolidat pentru moment poziția de autoritate în Coroana Cehă. Impactul încheierii păcii de la Augsburg dintre principii protestanți și împăratul Carol Quintul - în tandem cu regele Ferdinand - a însemnat stabilirea unui compromis religios care s-a vrut a funcționa și din punct de vedere politic. În tratatul de pace se instituise principiul cuius regio, eius religios, altfel spus, religia principelui/regelui urma să fie și religia supușilor din teritoriu. În cazul Coroanei Cehe, acest principiu nu s-a aplicat, dar chiar și așa, nobilii aveau destule motive de antipatie față de regele Ferdinand care operase „tăieri” în ceea ce privește puterea politică reală a nobililor. Orașele pedepsite anterior pentru susținerea rebeliunii nobililor au fost eliberate ușor din presiunea regală.

Conflictul în care era implicat regele Coroanei Cehe - Ferdinand I Habsburg - din poziția de aliat al fratelui său, împăratul Carol al V-lea, s-a încheiat cu semnarea Păcii de la Augsburg. În principiu, între împărat și principii protestanți din Sfântul Imperiu s-a ajuns la un compromis politico-religios. S-a instituit principiul cuius regio, eius religio, religia principelui să devină și religia supușilor. În felul aceasta s-a încercat stabilirea unui armistițiu între principii catolici și cei care aderaseră la Reformă.

Deși la o primă vedere ar părea un compromis echitabil, semnarea Păcii de la Augsburg a fost, în fapt, o înfrângere pentru împăratul Carol Quintul și aliatul și fratele lui - regele Coroanei Cehe -, Ferdinand I Habsburg. Pentru teritoriile cehe principiul religios stabilit la Augsburg potrivit căruia religia suveranului devenea religia supușilor nu s-a aplicat. Acest lucru ar fi fost extrem de greu de realizat și chiar dacă regele Ferdinand I era catolic, el nu putea să înfrângă acumulările de drepturi obținute de marea masă a husiților de-a lungul secolului anterior.

După încheierea Păcii de la Augsburg prin care împăratul și fratele acestuia - regele Coroanei Cehe, Ferdinand I Habsburg - au pierdut de fapt conflictul, regele a diminuat pedepsele pe care le proclamase asupra orașelor participante la rebeliunea nobililor disidenți. De altfel, în posesiunile regelui din răsăritul Coroanei Cehiei - vestul Ungariei Habsburgice -, amenințarea turcilor era constantă. Din Pașalâcul de la Buda otomanii efectuau periodice incursiuni spre vestul Ungariei, în posesiunile habsburgice.

În ceea ce privește situația internă din Țările Coroanei Cehe după jumătatea secolului a XVI-lea, regele Ferdinand I Habsburg a obținut de la Papalitate „permisiunea împărtășaniei în ambele feluri pentru Cehia și Moravia”. (Vratislav Vanicek) La scurtă vreme, împăratul Carol al V-lea a renunțat la coroana imperială iar în locul lui a fost ales fratele său, regele Ferdinand I. Subsecvent, Ferdinand a împărțit domeniile Habsburgilor între fiii săi, Coroana Cehă și posesiunile din Ungaria revenindu-i fiului cel mare, Maximilian I.

Odată cu renunțarea lui Carol al V-lea la coroana imperială și trecerea ei către fratele lui - totodată rege al Coroanei Cehe, Ferdinand I - titlul imperial a făcut saltul dinspre Regatul Spaniei - acolo unde Carol conducea sub numele de Carol Quintul -, spre ramura central-europeană a Habsburgilor. Din acest moment, cu scurte perioade de întreruperi, Habsburgii vor dezvolta posesiunile din Europa Centrală și vor deține, în paralel, și coroana Sfântului Imperiu.

Stilul de monarhie absolutistă practicat de Ferdinand I de Habsburg - pe care nu a apucat să-l vadă instaurat complet în Coroana Cehă - a avut corespondent și în ceea ce privește Regatul Spaniei, acolo unde conducea fratele acestuia, Carol Quintul (al V-lea). Asemănarea dintre revolta stărilor din Coroana Cehă - chiar dacă ele nu su fost simultane și fără legătură între ele - și cea a nobililor spanioli de mai târziu care au refuzat politica regelui spaniol Filip al II-lea din Țările de Jos, a fost izbitoare.

Regele Maximilian II de Habsburg a preluat Coroana Cehă la scurt timp după jumătatea secolului al XVI-lea și s-a dovedit o fire extrem de diferită față de tatăl său, Ferdinand I, ceea ce s-a dovedit benefic pentru Stările din Regatul ceh. Nobilii și orașele au obținut încet-încet de la noul rege recuperarea privilegiilor deținute anterior și pe care Ferdinand I le redusese sau anulase în urma răzvrătirii lor. Catolic prin filiația dinastiei de Habsburg, Maximilian II s-a arătat însă destul de binevoitor cu populația necatolică, fie ei husiți sau, mai nou, adepți ai reformei protestante. Acum s-a născut așa-numita Confesiune Cehă.

Maximilian II Habsburg a preluat conducerea Coroanei Cehe imediat după jumătatea secolului al XVI-lea și s-a dovedit, încă de la început, diferit în abordarea politică față Stările cehe, în comparație cu tatăl său, Ferdinand I. Înclinat spre compromis, cu toate că era catolic - mai mult prin tradiția dinastiei decât prin convingerile personale -, Maximilian II s-a arătat binevoitor față de nobilii și populația necatolică din regat, fie ei husiți sau, mai nou, simpatizanți ai reformei protestante.

Dieta Stărilor din Coroana Cehă a ridicat problema libertății religioase în fața regelui Maximilian II de Habsburg. Se pare că la insistențele noilor protestanți - luteranii - regele ar fi „desființat obligativitatea consfințirii compactatelor de la Basel, dar nu a vrut să recunoască valabilitatea nici unei alte confesiuni[...]necatolicii au încercat să găsească un limbaj comun deoarece exista pericolul real ca puterea catolicilor să crească, mai ales după ce în Cehia începuseră să activeze cu succes iezuiții (aduși la Praga de Ferdinand I în anul 1556), iar în 1561 a fost reînnoită arhiepiscopia pragheză”. (Vratislav Vanicek)

Atitudinea binevoitoare a regelui Maximilian II de Habsburg față de nobilii cehi și politica lui mai relaxată în comparație cu tatăl său, Ferdinand I, a dat speranțe Stărilor cehe că își vor recupera privilegiile pierdute în urma răzvrătirii lor împotriva fostului rege. În plan extern, politica lui Maximilian nu a fost încununată de succese, pierzând în fața turcilor pe frontul din Ungaria. El a eșuat, de asemenea, și în a prelua tronul Poloniei rămas vacant după stingerea dinastiei Jagello.

Din cuplarea ideilor husiților, luteranilor și a Fraților Cehi s-a născut redactarea așa-numite Confesiuni Cehe care urma să reprezinte baza viitoare conviețuiri politico-religioase din Țările Cehe, o simbioză de idei luterane lipite peste fondul principal husit. „Luteranii, noii utraquiști și frații cehi au convenit în cele din urmă să recunoască noua confesiune religioasă, cunoscută sub numele de Confesiunea cehă (impunerea ei în cadrul dietei a durat din martie până în mai 1575). Textul Confesiunii s-a bazat pe concepțiile husiților, dar a tolerat și solicitările luteranilor și ale fraților cehi. Confesiunea cehă a evitat problemele teologic controversate, având mai degrabă un scop politic, decât unul teologic. Ea a cerut, printre altele, ca biserica utraquistă cehă să fie administrată de un consistoriu special care să fie supravegheat de stări, prin intermediul unor apărători aleși, așa numiții defensori”. (Vratislav Vanicek)

Stările din Coroana Cehă au sesizat că autoritatea noului rege Maximilian II de Habsburg era una care le permitea o marjă de manevră. Nobilii au pus cap la cap faptul că regele nu avea succes în politica externă și se dovedea binevoitor cu populația necatolică din regat, ceea ce le-a dat curaj să acționeze. Din punct de vedere religios situația se diversificase de-a lungul deceniilor în Coroana Cehă destul de mult, iar acum apăruseră, dincolo de husiți, catolici, membrii ai Unității Frăției și simpatizanți ai „noului val” -, și adepți ai reformei protestante.

În Coroana Cehă, peisajul religios din a doua jumătate a secolului al XVI-lea era unul extrem de divers. Uraquiștii - urmașii husiților - erau cuplați la politica dinastiei Habsburgilor. La aceasta se adăuga populația rămasă catolică din regat, Frații Cehi cereau constant recunoașterea bisericii lor, iar „noii apăruți” - luteranii protestanți - cereau aplicarea principiilor Păcii de la Augsburg și în Coroana Cehă. Lucrul care unea toate aceste curente religioase - altfel, aflate des în conflict - era opoziția față de stilul monarhiei absolutiste al Habsburgilor.

Nou constituita Confesiune Cehă, o alianță politico-religioasă a husiților, luteranilor și a membrilor Fraților Cehi din Coroana Cehă s-a prezentat cu acordul redactat în fața regelui Maximilian II de Habsburg, condiționând acceptarea fiului acestuia ca succesor de semnarea tratatului de recunoaștere a Confesiunii Cehe. Regele a aprobat doar verbal și nu a acceptat nicio variantă scrisă de garanții a acordului. Stările cehe, conștiente că garanția verbală nu reprezenta un mare avans, au acceptat totuși poziția regelui și nu au forțat lucrurile spre tensionarea lor.

Actul nou-proclamatei Confesiuni Cehe prezentat regelui Coroanei Cehe, Maximilian II, a fost semnat într-un final și în urma acestei aprobări - cu puțin timp înaintea morții acestuia - succesiunea fiului regelui, Rudolf al II-lea, a fost facilitată. Noul rege al Coroanei Cehe, Rudolf al II-lea, era categoric de partea Bisericii și a religiei catolice, reflex al anilor de copilărie petrecuți la curtea regelui Spaniei, Filip al II-lea. În primii ani de la preluarea domniei, el și-a mutat reședința de la Viena - locul tradițional al dinastiei de Habsburg - la Praga. Curtea regală de la Praga a devenit un loc frecventat de artiști, oameni de cultură și trimiși ai Papalității.

Imaginea regelui Rudolf al II-lea de Habsburg în literatura de specialitate a fost una extrem de încărcată de analize și studii, fiind una dintre cele mai studiate domnii din istoria Țărilor Coroanei Cehe. Temperamentul lui ușor bipolar a fost pus de către medicina modernă pe seama încrengăturilor matrimoniale extrem de apropiate înfăptuite și a cunoscutelor accidente genetice care apar în evoluția generațiilor. Dincolo de acest aspect și de conjunctura politică dificilă din Coroana Cehă, el a fost un mecena, iubitor de artă și știință.

La câțiva ani de la preluarea domniei Regatului ceh, Rudolf al II-lea de Habsburg și-a mutat reședința de la Viena - locul tradițional al dinastiei Habsburg - la Praga. Acest moment a reprezentat proiectarea traiectoriei capitalei Coroanei Cehe, Praga, pe un traseu de ascensiune pe care nu l-a mai atins ulterior. „În 1583 Rudolf și-a mutat reședința de la Viena la Praga. La cumpăna secolelor 16-17 curtea lui a devenit un fenomen original și niciodată mai târziu, capitala regatului ceh nu a dobândit o importanță atât de mare ca centru cultural al Europei. Praga era vizitată de artiști și oameni de știință importanți pentru că Rudolf era un colecționar aproape fanatic de opere de artă și un mecena al artiștilor și șarlatanilor. Curtea sa regală a fost nu numai un centru al artelor și științelor, ci și un centru de relansare a religiei catolice. Aici s-au stabilit emisarii spanioli și trimișii papei care trebuiau să îl sprijine și să îl instruiască pe rege cum să sprijine biserica romano-catolică”. (Vratislav Vanicek)

Din punct de vedere al politicii externe, regele Coroanei Cehe, Rudolf al II-lea de Habsburg s-a confruntat cu puterea crescândă a turcilor otomani. Din Pașalâcul de la Buda ei organizau expediții și incursiuni în posesiunile habsurgice din vestul fostului regat al Ungariei, ajungând până în Slovacia de astăzi. În încercarea de a li se opune, Rudolf s-a bazat pe Ștefan Bathory - principe al Transilvaniei și rege al Poloniei - care, inițial, juca la ambele capete, fiind tolerat de turcii otomani. În 1593, el a trecut de partea lui Rudolf al II-lea.

Stabilizarea frontului de est otoman i-a îngăduit lui Rudolf al II-lea de Habsburg să ia măsuri pe plan intern care vizau întărirea catolicismului în teritoriile aflate sub autoritatea regelui. Măsura prin care a decretat catolicismul drept singură religie oficială a stârnit reacții violente în Coroana Cehă și nu numai, deoarece reforma protestantă câștigase deja adepți în teritoriile fostului Regat al Ungariei deținute acum de Habsburgi.

Măsurii regelui Rudolf al II-lea Habsburg de a decreta catolicismul drept singura religie receptă i s-a răspuns printr-o răscoală în teritoriile fostului Regat al Ungariei, aflate acum sub stăpânirea Habsburgilor și în care calvinismul, în special, pătrunsese. Sprijinită de Ștefan Bathory din Transilvania și de turcii din Pașalâcul de la Buda, răscoala condusă de Ștefan Bocskay a reușit „să înfrângă armata imperială și să ajungă până la granița cu Moravia. Dar tocmai datorită acestei alianțe cu «păgânii», Bocskay nu a găsit înțelegere la stările din regatul ceh, pe al căror sprijin conta. În timp ce moravii au ezitat, oștile ceho-sileziene l-au alungat pe Bocskay înapoi în Ungaria. Dar simultan turcii au reînceput actele de ostilitate și reprezentanții împăratului au fost obligați să încheie pace cu Bocskay în 1606 (pacea de la Viena), unde stările maghiare au obținut garantarea deplină a libertăților religioase și politice. În locul lui Rudolf pacea a fost semnată de fratele său, arhiducele Matthias, iar Rudolf a refuzat să o recunoască”. (Vratislav Vanicek)

Finalul secolului al XVI-lea, prin mijlocirea regelui Rudolf al II-lea Habsburg - catolic convins -, a adus în vârful puterii pe adepții catolicismului. Numeric, ei reprezentau doar 12-15% din totalul populației din Coroana Cehă. Nunțiul papal aflat la curtea din Praga - Bonhomini - a contribuit la înlesnirea acestor practici. Astfel, Jachym Haugvic din Biskupice a fost numit hatman în Moravia, Zdenek Vojtech din Lobkovice - alt catolic fervent - a fost desemnat cancelar al curții lui Rudolf al II-lea.

Măsurile luate în angrenajul curții regale din Praga din timpul lui Rudolf al II-lea Habsburg au avut drept efect punerea adepților catolici în poziții importante din construcția puterii Coroanei Cehe. De menționat este faptul că regele era adeptul acestor măsuri, fiind un catolic convins. Pericolul de „recatolicizare” resimțit de nobilii din Regatul ceh, dublat de marginalizarea lor în actul de decizie politică și, implicit, diminuarea capitalului lor social și economic, i-a pus în opoziție cu regele lor.

La finalul secolului al XVI-lea, pozițiile cheie din structura politică a Coroanei Cehe - oamenii aflați în angrenajul puterii din jurul regelui Rudolf al II-lea - erau adepți ai catolicismului. Ei reprezentau aproximativ 15% doar din populația Regatului ceh. Marginalizarea nobililor din Stările regatului, cei necatolici - majoritari -, în ceea ce privește deciziile politice a dus și la diminuarea capitalului lor economic și social. Astfel, în Moravia, catolicii au obținut și alegerea lui Frantisek din Dietrichstein ca episcop de Olomouc, ceea ce a trezit în mintea unor nobili pericolului recatolicizării regiunii.

Având în vedere ocuparea funcțiilor importante din jurul regelui Rudolf al II-lea Habsburg din Coroana Cehă de către adepți ai catolicismului, nobilii din Stările cehe - cei necatolici - au reacționat puternic la această tendință. Pe fondul atacurilor turcilor și ale răscoalei lui Bocskay, nobilii cehi au sesizat momentul favorabil de a se opune politicii regelui lor, devenit între timp și posesorul coroanei Sfântului Imperiu. Un alt imbold l-a constituit și conflictul dintre Rudolf și fratele lui mai tânăr, Matia. Neînțelegerile dintre cei doi erau cronice și avea la bază viziuni complet diferite asupra stilului de guvernare. „Cei doi frați aveau concepții politice diferite, iar în plus Matthias suporta tot mai greu excesele maniaco-depresive ale împăratului care se accentuau odată cu trecerea timpului. Matthias se simțea îndreptățit să intervină în politica lui Rudolf ca succesorul lui de drept deoarece fratele său mai mare nu avea urmași legitimi. În treacăt fie spus, fiul nelegitim al lui Rudolf, don Julian d`Austria a fost influențat de încărcătura sa genetică. În 1608 la castelul din Cesky Krumlov el a ucis o tânără pe care vroia să o cucerească și i-a aruncat trupul pe ferea

Cu concursul Stările cehe, fratele regelui Rudolf al II-lea Habsburg - Matia - a inițiat o mișcare, în care a atras și nobilii din teritoriile maghiare și din ducatul Austriei, pentru a-l forța pe rege să abdice sau să-și păstreze tronul doar dacă recunoaște termenii păcii de la Viena. Favorizat de nobilii din Moravia care au trecut de partea lui, Matia a intrat cu armata în Coroana Cehă în 1608, intrând în conflict cu fratele său, regele Rudolf al II-lea.

Cu armata intrată în Moravia, Matia Habsburg aștepta un semn de la Stările nobililor din Regatul ceh care trebuiau să confirme aderența sau nu la mișcarea prin care Matthias dorea să-l înlăture pe Rudolf al II-lea, totodată fratele lui, de pe tronul Coroanei Cehe. În Dieta reunită, cu tot apelul nobilului morav Carol cel Bătrân din Zerotin de alipire la mișcarea lui Matia, nobilii cehi au refuzat să ia parte la rebeliune. În acest context, Matia a încheiat o înțelegere cu regele Rudolf al II-lea, care „a fost nevoit să ratifice pacea de la Viena și să renunțe la Ungaria, Moravia și Austria în favoarea lui Matthias, rămânându-i doar Cehia, cele două Luzice și Silezia”. (Vratislav Vanicek)

În urma conflictului dintre regele Rudolf al II-lea Habsburg pe de-o parte, și Matia - fratele lui - și o parte a Stărilor din Coroana Cehă, regele a fost nevoit să atenueze temporar politica lui de recatolicizare a teritoriilor Coroanei. Susținătorii catolici din teritoriile cehe erau în inferioritate și, prin urmare, Rudolf al II-lea a înțeles dificultatea situației. Drept urmare, s-a văzut nevoit să emită un act prin care a confirmat Confesiunea Cehă, consfințită anterior, prin care fiecare era liber să își aleagă confesiunea, nefiind condiționat de confesiunea regelui. Actul de confirmare s-a numit Scrisoarea de libertate religioasă.

Regele Rudolf al II-lea de Habsburg a renunțat temporar la politica de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe. Acest lucru s-a datorat constrângerilor politice la care a fost supus din partea fratelui său - Matia - în tandem cu o bună parte a Stării nobililor din Coroana Cehă. Nobilii din Regatul ceh propriu-zis nu au cuplat la mișcarea de rebeliune, convinși de negocierile demarate cu ei de Rudolf al II-lea. În urma negocierilor regele Rudolf al II-lea, conștient că partizanii catolici erau mult mai puțini decât cei necatolici iar susținerea lui mai restrânsă, a fost de acord să semneze Scrisoarea de libertate religioasă.

Scrisoarea de libertate religioasă emisă de regele Rudolf al II-lea Habsburg în anul 1609 a fost o stagnare temporară a politicii lui de recatolicizare a teritoriilor Coroanei Cehe. Încă de la începutul domniei lui, el se înconjurase în pozițiile cheie ale înaltei administrații de partizani ai Bisericii. Forțat de împrejurări și de nobilii necatolici din Stările Coroanei, Rudolf al II-lea a garantat, practic, prin acest act, libertatea religioasă supușilor din teritoriile cehe. Cancelarul regal - catolic - Zdenek Lobkovic - a refuzat semnarea actului.

La doi ani după compromisul făcut nobililor necatolici din Coroana Cehă prin garantarea libertății religioase - confirmate de Scrisoarea de libertate religioasă - regele Rudolf al II-lea Habsburg a trecut la contraofensivă. El a permis unui corp de oaste, folosindu-se și de ajutorul episcopului Leopold din Pasov - corp condus de generalul Rameo - să intre în Regatul ceh. Armata a devastat teritorii întinse, inclusiv Mala Strana din capitala, Praga. Reacția populației și fratelui său - Matia - l-au convins pe rege să dea înapoi. Apoi, a renunțat la tronul Coroanei Cehe în favoarea lui Matia.

Scrisoarea de libertate religioasă emisă de regele Rudolf al II-lea de Habsburg a însemnat pasul înapoi făcut de rege și stagnarea temporară a politicii de recatolicizare din Coroana Cehă demarată de Rudolf al II-lea. Pentru nobilii necatolici a însemnat o garanție a statutului lor. În plus, aplicabilitatea ei era general valabilă și încadra juridic și populația de rând necatolică. „Scrisoarea de maiestate a lui Rudolf a însemnat confirmarea Confesiunii cehe care era valabilă pentru nobilime, orașele regale și supuși. Spre deosebire de confesiunea de la Augsburg, potrivit ei, nimeni nu putea fi obligat împotriva voinței sale să adopte catolicismul sau o altă confesiune. Aspectele practice ale relației dintre diferitele biserici necatolice au fost rezolvate de așa numita «Comparație»care a fost emisă concomitent, iar în scopul protejării confesiunilor necatolice s-a creat o adunare constituită din treizeci de defensori (zece reprezentau nobilimea, zece - cavalerii și zece orășenii). Ulterior, după ce a fost înscrisă în pravila țării, scrisoarea de maiestate a dobândit caracter de lege”. (Vratislav Vanicek)

Prin acceptarea emiterii Scrisorii de libertate religioasă, politica regelui Rudolf al II-lea de Habsburg a fost văzută de nobilii necatolici din Coroana Cehă drept un semn al slăbiciunii cronice pe care regele o manifesta. Aproape toți nobilii din regat erau convinși că au câștigat „partida” pe termen mediu și că regele nu va reacționa. Unul dintre ei, Carol din Zerotin, a intuit contraofensiva lui Rudolf al II-lea, într-o scrisoarea pe care o adresa unui anume Vaclav Budovec, la câțiva ani după încheierea Scrisorii de libertate religioasă. Spune Carol din Zerotin: «Încă un lucru trebuie gândit foarte bine, dacă Dumnezeu nu va interveni în milostenia lui: ca biruința pe care o pregătești împăratului ca expresie a recunoștinței tale pentru îngăduirea unei vieți religioase mai libere (noi știm foarte bine cum arată compromisul) să nu se sfârșească în cele din urmă în cenușă și mormânt. Împăratul este stăpânit de ideea răzbunării...Toată comportarea lui conduce spre răzbunare, dar trebuie să aibă putere suficientă și noroc[...]Trebuie să ținem piept acestui pericol și să nu pierdem nici o ocazie și timp”. (Vratislav Vanicek)

Matia Habsburg a fost ales rege al Coroanei Cehe și încoronat în anul 1611, imediat după ce Rudolf al II-lea - fratele lui - a cedat coroana regală. Încă din debutul domniei lui, Matia și-a mutat reședința la Viena, revenind - după episodul Praga - în orașul tradițional de reședință al dinastiei Habsburg. Deși, în anii anteriori, Matia se arătase binevoitor față se nobilii necatolici din Coroana Cehă, acum, în timpul domniei lui, poziția nobililor catolici angrenați în cercul puterii regale a crescut. Odată cu acest fenomen a crescut și antagonismul dintre rege, nobilii catolici și cei ai Confesiunii Cehe.

După renunțarea la coroana regală în 1611 a lui Rudolf al II-lea, fratele lui - Matia Habsburg - a fost ales și încoronat rege al Țărilor Coroanei Cehe. Încă din debutul domniei lui, noul rege și-a dat seama că nobilii din Boemia și Moravia nu îi vor sprijini necondiționat politica și nu se va putea baza - exact ca în contextul rebeliunii din urmă cu câțiva ani - pe nobilii din Boemia, în special. Stările cehe puteau fi dezbinate doar de neînțelegerile existente între nobilii fiecărei Diete a regiunilor Coroanei, ceea ce regele Matia aștepta să se întâmple.

Regele Matia Habsburg și-a petrecut primii ani de domnie la Viena, guvernând ca rege al Coroanei Cehe prin intermediul unor funcționari fideli, aflați la Praga. Contrar faptului că în anii anteriori, Matia se arătase simpatizant al taberei Confesiunii Cehe din regat, acum, în anii lui de domnie, tabăra catolică a cunoscut o consolidare puternică, ceea ce a crescut animozitățile la nivelul nobililor. „Partidul spaniol” al catolicului Zdenek Vijtech din Lobkovice a devenit „mandatarul” puterii regale, în numele lui Matia, de la Praga.

În linii generale, anii de domniei ai lui Matia de Habsburg - care la un an după încoronarea ca rege al Coroanei Cehe a deveni și împărat - pot fi catalogați drept un jalon printre compromisuri. În deciziile sensibile a încercat să nu provoace deschis reacția Stărilor nobiliare. La scurt timp după preluarea domniei, Matia a revenit ca loc de reședință în locul tradițional al dinastiei - Viena - după scurtul intermezzo al Pragăi din timpul lui Rudolf al II-lea.

Faptul că tabăra catolicilor din Coroana Cehă câștigase tot mai multă putere în angrenajul cercului regal praghez - cu toate că populația catolică reprezenta doar 15% din populație - a fost indicat de Dieta din 1615. „Partidul spaniol” al nobilului catolic Zdenek Vojtec din Lobkovice l-a sprijinit pe regele Matia Habsburg care s-a impus în Dietă în fața nobililor din Confesiunea Cehă. Cei din urmă au fost înfrânți prin recunoașterea dreptului regelui de a percepe taxele pe o perioadă de 5 ani în avans.

Dieta din 1615 a adâncit tensiunea și divergențele dintre tabăra catolică angrenată tot mai mult în cercul puterii regelui Matia Habsburg și nobilii din Confesiunea Cehă. Dincolo de faptul că regele a reușit să își impună dorința de a colecta taxele pe un segment de 5 ani în avans, o altă decizie luată la această dietă - deși nepusă în practică - a stârnit reacțiile nobilimii necatolice. Decizia prevedea cunoașterea limbii cehe drept cerință pentru acordarea dreptului de instalare - incolat - pe teritoriul Coroanei Cehe.

Disputele de la Dieta Stărilor din 1615 dintre nobilii catolici și cei necatolici - majoritari - pe fondul creșterii de două decenii a puterii taberei catolice, angrenate în anturajul puterii regale, au semnalizat debutul unor desfășurări de evenimente care vor declanșa între cele două părți un conflict militar. Acesta a depășit prin anvergura operațiunilor militare, a motivelor reale ale acestuia precum și ale „actorilor” angrenați în el, cu mult teritoriile Coroanei Cehe. Conflictul a purtat numele de Războiul de Treizeci de Ani și avea să marcheze la încheierea lui o ordine politică europeană modificată. Ramificațiile lui politice s-au întins peste aproape 2 secole.

După ce o parte a catolicilor, și nu numai, au aderat la Reforma protestantă, fie că vorbim de luteranism, calvinism sau alte confesiuni, peisajul politic și religios al Europei după jumătatea secolului al XVI-lea a devenit unul „minat”. „Contraofensiva” Bisericii, prin reforma catolică promovată de Conciliul de la Trento, a reușit să readucă unele teritorii din regatele europene în sânul Bisericii, dar breșa a fost deschisă. În regatele nordice, în unele dintre principatele Sfântului Imperiu, cantoanele elvețiene și Țările de Jos, protestantismul devenea majoritar iar structura politică se modifica în acord cu noile precepte religioase. Tensiunea dintre liderii protestanți și cei catolici - ținută în frâu prin tot felul de înțelegeri și acorduri, timp de mai multe decenii - va erupe în ani `20 ai secolului al XVII-lea.

În urma Convenției Onato prin care ramura spaniolă a Habsburgilor a renunțat la drepturile asupra teritoriile central-europene ale dinastiei, Matia de Habsburg - regele Coroanei Cehe - l-a propus drept succesor la tron pe Ferdinand de Stiria. Membrii dinastiei Habsburg s-au pronunțat în favoarea acestei acțiuni ceea ce a stârnit stupoare în cadrul Stărilor nobililor cehi necatolici. „Pentru necatolicii cehi această alegere nu a fost de bun augur deoarece încă din orașul Hradec din Stiria Ferdinand devenise cunoscut pentru poziția lui instransigentă față de «eretici» care nu puteau spera la o toleranță mai mare nici în regatul ceh”. (Vratislav Vanicek)

Problema succesiunii la Coroana Cehă și a candidatului propus de regele Matia de Habsburg a devenit extrem de importantă pentru nobilii Confesiunii Cehe. Având în vedere că tabăra catolică deținea puterea politică din jurul regelui de mai bine de două decenii, temerea nobililor necatolici ce urmau să participe la Dieta din 1617 era întemeiată. Încă un candidat catolic pe tronul regal ar fi pus în pericol libertățile religioase și politice pe care aceștia le obținuseră de-a lungul deceniilor.

Stabilirea lui Ferdinand de Stiria drept succesor al lui Matia Habsburg, adept al catolicismului, s-a tradus prin înșelarea așteptărilor nobilimii necatolice din teritoriile cehe. Deși el se angajase să respecte Scrisoarea de libertate religioasă care garanta libera conștiință a Confesiunii Cehe, în același timp Ferdinand s-a adresat Papalității și regelui Spaniei, înștiințându-i că va repudia imediat ce va avea forța necesară acest compromis politic făcut nobililor necatolici. Peste un an de zile va izbucni, de la Praga, conflictul care va angrena o mare parte a Europei: Războiul de Treizeci de Ani.

Tabăra catolicilor a câștigat influență și putere tot mai mare în Coroana Cehă, în debutul secolului al XVII-lea, cu toate că reprezenta o minoritate comparativ cu tabăra Confesiunii Cehe. În anii ulteriori Dietei din 1615, problema succesiunii la tronul Coroanei Cehe, având în vedere că regele Matia de Habsburg nu dispunea de moștenitori, a acutizat conflictul dintre cele două tabere. Acest lucru s-a petrecut în urma jocului politic, prin renunțarea ramurii spaniole a Habsburgilor la teritoriile central-europene ale dinastiei. Ferdinand de Stiria, candidatul procatolic la tronul ceh, a inflamat spiritele.

La Dieta din 1617, regele Matia de Habsburg a mai adăugat un strop peste „focul” dintre nobilii catolici și cei necatolici. Ultimii fuseseră scoși la periferia actului politic de mai bine de două decenii ceea ce le crease mari pierderi economice și sociale. Lupta se ducea în privința candidatului pentru succesiunea tronului Coroanei Cehe. Deși Matia le promisese nobililor catolici că problema succesiunii tronului se va pune doar mai târziu, acum s-a răzgândit. „Deși înainte de a urca pe tron, Matthias promisese că în timpul vieții nu va ridica problema succesiunii, sub influența ofensivei catolicilor, el a propus dietei în 1617 candidatura lui Ferdinand. Stările necatolice în opoziție au încercat să se opună, mai ales prin discursul deosebit de virulent al lui Jachym Ondrej Slik. Dar sub presiunea concertată a catolicilor aproape toți opozanții (inclusiv Slik) au cedat”. (Vratislav Vanicek)

Impunerea lui Ferdinand de Stiria drept succesor al lui Matia Habsburg pe tronul Coroanei Cehe, cu convingerile lui catolice, într-un regat majoritar necatolic, a reprezentat ultima treaptă pe acumularea tensiunii dintre nobilii catolici minoritari - dar deținători ai puterii politice - și nobilii necatolici, marginalizați politic, din Coroana Cehă. Acceptarea lui Ferdinand ca rege al Coroanei după moartea lui Matia s-a produs numai după acesta a garantat că va veghea respectarea Scrisorii de libertate religioasă.

Dieta din Coroana Cehă ținută în anul 1617 a fost punctul de „eliberare a presiunii”, a tensiunilor care se acumulaseră în ultimele decenii între nobilii necatolici - majoritari - și nobilii catolici care, deși minoritari, se cuplaseră la funcțiile înalte din preajma regelui ceh. Decizia lui Matia de Habsburg de a impune drept candidat succesor la tronul regal pe Ferdinand de Stiria - catolic convins - a fost linia peste care nu a mai fost posibilă reconcilierea dintre cele două părți. Marginalizate politic, stările necatolice știau că va avea loc confruntarea militară.

Dieta Stărilor din Coroana Cehă a anului 1617 a fost punctul care a marcat trecerea dincolo de linia vreunui compromis politic, înțelegere, acord sau reconciliere dintre nobilii catolici - minoritari - dar concentrați în jurul puterii regale, și nobilii Confesiunii Cehe - majoritari - dar marginalizați politic în ultimele decenii. Sprijiniți și de regii Coroanei Cehe din dinastia Habsburg, nobilii catolici au controlat înaltele funcții din regat. La această dietă, nobilii catolici și regele Matia l-au impus ca succesor - spre disperarea nobililor necatolici - pe Ferdinand de Stiria, un catolic convins.

Scânteia conflictului dintre tabăra catolicilor și a nobililor Confesiunii Cehe a fost aprinsă după Dieta Stărilor din anul 1617. La scurt timp, catolicii au ridicat miza și, cu încrederea celor câteva decenii de control a puterii politice la nivel înalt, au deschis conflictul. „După dieta din 1617, partidul catolicilor a declarat conflictul deschis. Pe domeniile benedictinilor din Broumov a fost închisă biserica evanghelică, iar pe proprietățile arhiepiscopiei din Hroby a fost demolată chiar o catedrală catolică. Astfel a fost grav încălcată Scrisoarea de maiestate în timp ce comportarea catolicilor corespundea mai mult cu principiile armistițiului de la Augsburg. Au fost afectați cei câțiva care la dieta din 1617 se împotriviseră recunoașterii dreptului la succesiune al lui Ferdinand (primarul din Zatec Maximilian Host`alek și consilierul municipal din Nove Mesto din Praga Valentin Kochan au fost destituiți, iar Jindrich Matyas Thurn a fost înlăturat din funcția de pârcălab de Karlstejn care de altfel era o funcție destul de rentabilă)”. (Vratislav Vanicek)

În urma acțiunii taberei catolice împotriva nobililor Confesiunii Cehe, în fapt un preambul pentru recatolicizarea și deprivarea acestora de privilegiile economice - pentru că asocierea rangului de mare nobil era imaginată pe relația cu catolicismul -, nobilii necatolici s-au adunat la Praga. Aici, în congresul organizat în martie 1618 ei au adresat o plângere regelui Matia Habsburg împotriva nobililor catolici. Regele a refuzat să le ia în seamă plângerea și le-a pus în vedere să renunțe la organizarea congresului planificat pentru luna mai a aceluiași an.

În mai 1618, în Karolinum din capitala Regatului ceh, Praga, un congres al nobililor necatolici s-a organizat, cu toată interdicția pusă de regele Matia Habsburg. Reprezentanții orașelor, de teama represaliilor regelui, au refuzat să participe le acest congres, la limita dintre legal și ilegal. Inițial, nobilii Confesiunii Cehe urmau să îi adreseze o nouă plângere regelui cu privire la comportamentul taberei catolice față de ei. Atmosfera calmă din debutul congresului a fost „dinamitată” de discursul plin de patos al lui Jindrich Matyas Thurn.

Nobilii necatolici cehi adunați la Praga în vederea înaintării unei a doua plângeri regelui Matia Habsburg cu privire la comportamentul taberei catolicilor față de ei au renunțat la atitudinea calmă din debutul congresului, incitați de discursul lui Jindrich Matyas Thurn. În locuința lui Smiricky din Mala Stran - Praga - un grup de nobili necatolici s-au întâlnit în secret a doua zi după discurs pentru a pune la punct o acțiune radicală. Printre ei se numărau autorul discursului - Thurn -, Albrecht Jan Smiricky, Vaclav Budovec și Oldrich Vchynsky.

Momentul cunoscut în istoriografie drept „defenestrația de la Praga” din anul 1618 a marcat, prin desfășurarea ulterioară a evenimentelor, debutul unul conflict mai larg european, care a rămas cunoscut sub numele de Războiul de Treizeci de Ani. Izbucnirea lui în Coroana Cehă a fost marcată de aruncarea pe geam a funcționarilor catolici din cancelaria Hradului praghez de către grupul nobililor Confesiunii Cehe. Evenimentul este numit simplu „defenestrarea de la Praga”, deși nu este primul - dar este cel mai cunoscut episod dintre toate - fiind, al treilea de acest gen, în ordine cronologică.

Înflăcărați de discursul lui Jindrich Matyas Thurn și cu planificarea acțiunii în casa familiei Smiricky din Praga pusă la punct, nobilii necatolici au pătruns în cancelaria regală din Hradul - castelul - din Praga. Aici ei i-au reținut pe înalții funcționari și guvernatori, acuzându-i de trădare și încălcarea legilor care garantau libertatea religioasă a Confesiunii Cehe.

Pătrunderea nobililor necatolici care au organizat mișcarea de frondă și de pătrundere în Hradul din Praga, în 1618, s-a soldat cu momentul rămas în istorie sub numele de Defenestrația de la Praga. Momentul avea să reprezinte punctul de declanșare al unui conflict care avea să depășească frontierele Coroanei Cehe și rămas cunoscut sub numele de Războiul de Treizeci de Ani. Intrați în cancelaria regală, radicalii s-a instituit într-o „instanță judecătorească improvizată ad hoc. Răzvrătiții au citit guvernatorilor acuzația de încălcare sistematică a libertăților țării, după care au trecut la fapte și i-au aruncat pe fereastră în șanțul castelului pe guvernatorii Jaroslav Borita din Martinice, Vilem Slavata și pe grefierul Fabricio. Această defenestrare[...]a reprezentat un act demonstrativ care trebuia să simbolizeze despărțirea fără rezerve de domnia Habsburgilor. Victimele atentatului au scăpat cu răni ușoare și astfel s-a născut legenda despre ajutorul pe care Fecioara Maria l-a acordat defenestraților”.(Vratislav Vanicek)

Ca urmare a episodului defenestrației de la Praga din mai 1618, rebeliunea nobililor Confesiunii Cehe împotriva regelui Matia Habsburg și a taberei catolice din Coroana Cehă s-a declanșat. Congresul nobililor care se desfășura în capitala regatului - Praga - în miezul căruia momentul defenestrației avusese loc - a declarat drept nulă puterea regală a lui Matia Habsburg și a trecut la ocupare administrativă a capitalei. A fost numit un „guvern” format din 30 de reprezentanți ai țării, câte 10 pentru fiecare din cele trei Stări ale regatului. Unele dintre regiunile Coroanei Cehe au cuplat la rebeliunea nobililor necatolici din Praga, altele au rămas în expectativă cum, la fel, se poziționa și regele Matia.

După episodul defenestrării de la Praga din mai 1618 nobilii necatolici din Praga au trecut la următorul nivel al rebeliunii. Prin această mișcare Războiul de Treizeci de Ani a fost declanșat. Sub presiunea nobililor din capitală, Nove Mesto și Stare Mesto - Orașul Nou și Vechi - ale Pragăi au trecut de partea mișcării de frondă. În primele zile ale rebeliunii, nobilii s-au opus unor acțiuni declanșate - ca în multe alte momente ale istoriei - de oportuniști, care urmăreau jefuirea și căpătuirea prin confiscarea unor bunuri ale altor locuitori ai capitalei Praga.

Adunarea congresului nobililor necatolici, aflat în desfășurare în Praga, a ridicat miza după episodul defenestrației prin care declaraseră război taberei catolice din Coroana Cehă și au trecut în afara legii puterea regală, declarând nul mandatul regelui Matia Habsburg, aflat la reședința din Viena. Nobilii au instituit în locul acestuia un „guvern” format din 30 de reprezentanți ai celor 3 Stări ale Regatului ceh - câte 10 pentru fiecare stare - iar în fruntea acestui guvern a fost numit Vaclav Vilem din Roupov. În fruntea trupelor, recrutate rapid, a fost numit Jindrich Matyas Thurn.

După declanșarea rebeliunii nobililor Confesiunii Cehe din Praga, după episodul defenestrației din mai 1618 și declararea mandatului regelui Matia Habsburg nul de drept, reacția acestuia - aflat la reședința de la Viena - a fost una de expectativă. Apropiații acestuia îl sfătuiau să opteze pentru soluția militară pentru gestul de frondă al nobililor cehi, cel mai important susținător al acestei variante fiind chiar nobilul ceh - catolic - Zdenek Vojtech Lobkovice. Succesorul tronului Coroanei Cehe, Ferdinand de Stiria, se exprima în aceeași direcție. „După părerea lor, riposta fermă constituia, unica cale posibilă de limitare a extinderii «rebeliunii», cu atât mai mult, cu cât rebelii cehi nu găsiseră un ecou direct printre necatolicii din Europa. Uniunea protestanților din Imperiu îi dezamăgise, Anglia nu se lăsase implicată în conflict (a trimis în Cehia numai câteva sute de soldați), iar Țările de Jos au oferit doar sprijin financiar”. (Vratislav Vanicek)

În momentul în care nobilii necatolici din Praga au declanșat rebeliunea și au plasat puterea regală în afara legii, substituind-o cu un guvern format în acest scop, celelalte regiuni ale Coroanei Cehe au avut poziții diferite față de această acțiune. În timp ce Silezia și cele două Lusacii au fost solidare mișcării, Margrafiatul Moraviei condus de Carol Zerotin cel Bătrân s-a declarat neutru.

După moartea regelui Coroanei Cehe, Matia Habsburg - la Viena -, care nu se hotărâse asupra unui atac direct asupra nobililor necatolici ce se răsculaseră în Praga, ultimii au acționat primii asupra succesorului tronului ceh, Ferdinand de Stiria. Catolic convins, acesta fusese „împins” spre acceptarea stărilor ca succesor al tronului de fostul rege, Matia, deși stările Confesiunii Cehe nu l-au dorit absolut deloc ca viitor rege. S-a ajuns la ciocniri militare între rebeli și armata imperială trimisă de la Viena. Încet, și celelalte regiuni ale Coroanei Cehe s-au implicat în rebeliunea declanșată la Praga. Mai mult, Dieta generală a Stărilor a decis ca următorul rege va fi ales liber iar Coroana va deveni o confederație.

Moartea regelui Coroanei Cehe, Matia de Habsburg în 1619, la mai bine de jumătate de an de la declanșarea rebeliunii nobililor necatolici de la Praga, le-a oferit acestora o șansă și o opțiune militară împotriva succesorului tronului, Ferdinand de Stiria. În același timp, margrafiatul Moraviei a trecut de partea rebeliunii după ce Carol cel Bătrân din Zerotin, care se exprimase împotriva adeziunii la rebeliune, a fost înlocuit cu Ladislav Velen din Zerotin, aderat deschis la rebeliunea pragheză.

Liderul militar al rebeliunii nobililor necatolici din Praga împotriva Habsburgilor, Jindrich Matyas Thurn, a considerat că trecerea Moraviei de partea rebeliunii îi oferă o șansă militară favorabilă pentru a trece la un atac asupra reședinței regelui Ferdinand de Stiria, aflată la Viena. În același timp, trupe din Austria Inferioară se răsculaseră și ele împotriva lui Ferdinand. Însă, trupele lăsate în Boemia de Thurn - care avansa spre Viena - au fost pradă ușoară generalului imperial Buquoy. Cele două bătălii au dus la o „remiză” temporară. „Detașamentele stărilor comandate de generalul Mansfeld au suferit o mare înfrângere în bătălia de la Zablati (lângă Vodnany la 10 iunie 1619) și Thurn a fost obligat să se retragă din Cehia. Dimpotrivă, în Moravia, stările au repurtat un succes atunci când comandantul Dampierre a pierdut confruntarea cu Ladislav Velen din Zerotin”. (Vratislav Vanicek)

Stările cehe aflate în plină rebeliunea împotriva regelui Ferdinand de Stiria s-au reunit într-o Dietă generală la Praga, în iulie 1619. Momentul a reprezentat ridicarea ștachetei de către nobilii necatolici care au decis în cadrul acestei diete emiterea unei „constituții” după modelul Țărilor de Jos prin care regatul devenea o Confederație în care regele era ales liber. Principiile de toleranță și libertate religioasă incluse anterior în celebra Scrisoare de libertate religioasă a lui Rudolf al II-lea au fost incluse în această „constituție”.

Nobilii necatolici din Regatul ceh aflați în rebeliune împotriva regelui Ferdinand de Stiria au decis în cadrul Dietei din iulie 1619 să îi retragă coroana acestuia, detronarea lui și alegerea unui nou rege în persoana calvinului Frederic Falck. Înrudirea acestuia cu regele Angliei, Iacob I, căruia îi era ginere, le-a oferit speranțe nobililor rebeli că se vor bucura de sprijinul militar al Angliei, dar ulterior, s-a dovedit că ajutorul la care au sperat a fost minor. Într-un acces de patimă religioasă „a avut loc și o purificare iconoclastă a bisericilor din Praga, în urma căreia a avut de suferit mai ales catedrala Sf. Vit”. (Vratislav Vanicek)

Asupra componentei sociale a rebeliunii nobililor necatolici împotriva Habsburgilor - Matia și apoi Ferdinand de Stiria - aceasta a fost aproape exclusiv apanajul stărilor nobiliare. Orașele regale, în mare lor majoritate, s-au plasat în expectativă, cu destul de multe rezerve față de scopul și șansele de reușită ale mișcării de rebeliune a nobililor.

La mișcarea de rebeliune a nobililor necatolici cehi împotriva regelui Coroanei Cehe, aflat la Viena, Ferdinand de Stiria, a cuplat și principele Transilvaniei - Gabriel Bethlen - ale cărui intenții erau legate de posesiunile maghiare ale Habsburgilor. Viena regelui Ferdinand de Stiria era sub asediu. „El [Gabriel Bethlen - n.n] a rechemat provizoriu din Cehia detașamentele generalului Buquoy și le-a trimis în ajutorul Vienei care era înconjurată de oștile ungare aliate cu armata ceho-moravă-austriacă condusă de Cristian din Anhalt, confidentul lui Friedrich Falck [regele ales de nobilii rebeli cehi - n.n]. Dar oștile stărilor nu au dovedit un elan războinic prea mare din simplul motiv că erau prost plătite”. (Vratislav Vanicek)

În fața rebeliunii nobililor Confesiunii Cehe din Coroana Cehă regele Ferdinand de Stiria a intrat într-o alianță împotriva rebelilor alături de Maximilian de Bavaria și Liga catolică ce fusese constituită. Din acest moment, având în vedere că principele Transilvaniei - Gabriel Bethlen - se implicase deja în conflictul din Regatul ceh, războiul s-a „internaționalizat”. Saxonia a aderat și ea la Liga catolică. De menționat faptul că, în urma tratativelor cu Habsburgii, Maximilian de Bavaria a primit de la regele Coroanei Cehe - Ferdinand de Stiria - promisiunea că va deveni unul dintre principii electori ai împăratului Sfântului Imperiu.

La 2 ani de la declanșarea rebeliunii nobililor necatolici din Coroana Cehă asupra regilor din dinastia de Habsburg - Matia și apoi Ferdinand de Stiria -, conflictul s-a „internaționalizat”. După ce principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, se implicase deja în războiul ceh, acum au intrat de partea lui Ferdinand de Stiria și Maximilian de Bavaria, precum și ducele Saxoniei. Liga catolică - Maximilian era liderul acesteia - a fost atrasă în conflict, iar Maximilian a primit din partea Habsburgilor promisiunea că va deveni unul dintre principii electori ai împăratului Sfântului Imperiu.

Poziția regelui Coroanei Cehe, Ferdinand de Stiria, în războiul cu nobilimea rebelă din regat, a devenit una avantajoasă la doi ani după declanșarea ostilităților, în 1620. Ducele Saxoniei a ales să-l susțină pe Ferdinand, urmărind obținerea provinciilor Lusacia și Silezia - părți ale Țărilor Coroanei Cehe - iar trupe spaniole, trimise de rudele Habsburgilor din Regatul Spaniei, au atacat detașamentele lui Friedrich Falck, regele ceh proclamat de nobilii rebeli.

Printr-un joc politic de negocieri și tratative, Ferdinand de Stiria - regele Coroanei Cehe - a reușit să izoleze posibilitățile nobililor rebeli și mișcarea lor să devină una care poate fi înfrântă militar. Conjunctura a fost nefavorabilă cauzei nobililor Confesiunii Cehe. Unul dintre posibilii aliați împotriva lui Ferdinand de Stiria - principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen -, era ocupat cu înăbușirea unor mișcări în teritoriile proprii și, în plus, se pare că solicitase sume importante de bani pe care nobilii rebeli nu le puteau onora. În plus, Uniunea protestantă se detașase de rebeliunea cehă, încheind un armistițiu cu Liga catolică.

În momentul în care Uniunea protestantă a încheiat un acord de neimplicare cu Liga catolică în conflictul dintre nobilii Confesiunii Cehe și regele Ferdinand de Stiria, practic, rebeliunea nobililor necatolici față regele Coroanei Cehe rămânea fără posibilul sprijin din exteriorul Regatului ceh. Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei, se retrăsese și el din conflict, preocupat mai degrabă de probleme interne. La Muntele Alb, armata stărilor răzvrătite a fost înfrântă de coaliția imperială și Liga catolică.

Atunci când Uniunea protestantă a încheiat un acord cu Liga catolică de neimplicare în rebeliunea nobililor Confesiunii Cehe împotriva regelui Ferdinand de Stiria, armata nobililor rebeli a rămas fără vreo posibilitate de sprijin militar din exteriorul Coroanei Cehe. Confruntarea decisivă era iminentă cu forțele imperiale ale lui Ferdinand - care devenise între timp și împărat al Sfântului Imperiu - și cu Liga catolică. Unul dintre posibilii aliați ai nobililor disidenți - Gabriel Bethlen - bătea acum în retragere.

Armata imperială și forțele Ligii catolice s-au pus în deplasare împotriva armatei nobililor disidenți din Coroana Cehă în septembrie 1620, înaintând prin teritoriile cehe prin Nove Hrady, în direcția Ceske Budevojice. Într-o încercare de repliere rapidă armata rebelilor condusă de Cristian din Anhalt - generalul de încredere al regelui ales al rebelilor, Frederic al V-lea Palatinul - s-a retras din Moravia spre vestul Regatului ceh. Situația s-a complicat pentru armata rebeliunii în ajunul confruntării. „În Cehia de vest, comandantul armatelor stărilor generalul Mansfeld a încheiat un acord secret cu armata imperială pentru a păstra liniștea. Astfel, în Moravia, Ladislav Zelen din Zerotin a rămas singur cu mișcarea sa de rezistență”. (Vratislav Vanicek)

Trupele conduse de Cristian din Anhalt - generalul regelui ales de nobilimea rebelă, Frederic Palatinul -, s-au retras din Moravia spre Cehia, încercând să ocupe o poziție favorabilă în vederea confruntării cu armatele imperiale care se apropiau. S-au așezat pe colina de la Muntele Alb (Bila Hora) și, în scurt timp, se aflau față în față cu armatele imperiale și cele ale Ligii catolice. Din punct de vedere al conducerii militare, tabăra catolică se afla în dezavantaj după ce „în bătălia de lângă Rakovnik generalul Buquoy fusese grav rănit și acum conducea bătălia dintr-un cărucior. Forțele inamicilor desfășurate pe colina Bila Hora era aproape echilibrate. Se estimează că armata stărilor era formată din circa 20.000 de oameni care ocupaseră poziții strategice bune în timp ce tabăra catolicilor cu aproximativ 28.000 de oameni a atacat pozițiile întărite din vârful colinei. În dimineața răcoroasă și cețoasă a zilei de 8 noiembrie 1620 cele două armate s-au întâlnit. Într-o luptă care nu a durat mult (circa două ore) armata stărilor, nedisciplinată, obosită și prost plătită a fost înfrântă. Celebra rezistență a «moravilor» de lângă parcul de vânătoare a fost mai degrabă o excepție, a

Vestea înfrângerii armatei rebeliunii nobiliare de armata imperială la Muntele Alb (Bila Hora) din noiembrie 1620 - în fapt, prima confruntare serioasă din Războiul de Treizeci de Ani -, a stârnit panică. Regele Coroanei Cehe proclamat de nobilii disidenți - Frederic Palatinul și suita lui - au părăsit în grabă capitala Praga. El a rămas în istorie, din cauza domniei lui scurte - de doar un an - cu apelativul de „regele de-o iarnă”.

Înfrângerea într-un final, prin bătălia de la Muntele Alb, a rebeliunii nobiliare de către împăratul și totodată regele Coroanei Cehe - Ferdinand de Stiria - a fost cauzată de mai mult motive. În primul rând, slaba pregătire, organizare tactică, strategică și lipsa fondurilor necesare pentru plata mercenarilor, de unde și lipsa de „apetit” pentru luptă a acestora. Apoi, la fel de important, neînțelegerile din tabăra nobililor disidenți precum și lipsa banilor pentru o luptă de asemenea anvergură - prin comparație cu coaliția imperială - au fost și ele decisive.

Istoricii au considerat că, dincolo de fondurile insuficiente, slaba organizare tactică și disensiunile dintre nobilii disidenți ce au dus la dezastrul din bătălia de la Muntele Alb, un aspect important al înfrângerii a fost și „pariul” pierdut pe mână regelui ales de nobilii rebeli: Frederic Palatinul. Mizând pe înrudirea acestuia cu regele Angliei, nobilii disidenți și-au văzut speranțele într-un ajutor consistent englez - în lupta lor - spulberate. De asemenea, orașele din Coroana Cehă nu au luat parte sau s-au retras din mișcarea de rebeliune împotriva Habsburgilor.

După bătălia de la Bila Hora din 1620, pierdută de tabăra nobililor Confesiunii Cehe, a urmat ceea ce istoriografia a numit un val de părăsiri a teritoriile cehe de către adepții Confesiunii, în contextul în care recatolicizarea Coroanei Cehe devenea evidentă. Trendul început în deceniile anterioare a continuat sub dinastia Habsburgilor iar barocul a pătruns în teritoriile Coroanei Cehe ca vehicul al reformei catolice demarate de Biserică - într-o geografie mai largă europeană - și a recatolicizării - în particular - a teritoriilor cehe. Altfel, Războiul de Treizeci de Ani care a avut drept punct de aprindere conflictul din Coroana Cehă se va multiplica în regatele europene în anii care vor urma. „Tabăra catolicilor a știut să folosească victoria ei nu numai în politica curentă, dar și în plan ideologic: un merit în acest succes a fost atribuit grației Fecioarei Maria și de aceea biserica inițial luterană din Mala Strana a fost închinată Fecioarei Maria Învingătoarea”. (Vratislav Vanicek)