Nașterea Umanismului și a Renașterii în Italia a fost urmată de răspândirea lor de-a lungul și de-a latul regatelor europene în forme diferite ca intensitate și manifestare în timp. Având în vedere și diferențele de comunicare și vehiculare a informației medievale, nu puteau să nu existe diferențe de ritmie și cadență în ceea ce privește capacitatea de difuzare a artei. În plus, trebuie să avem în vedere că termenii utilizați de „Umanism” și „Renaștere” sunt construcții ale istoriografiei moderne, secvențe ale împărțirii cronologiei istorice pe care o utilizăm pentru înțelegerea istoriei, termenii nefiind prezenți - ca atare - în ordinea medievală.

Țările Coroanei Cehe au fost defazate în raport cu manifestările artistice ale Umanismului și Renașterii din regatele europene. Motivele au fost diverse, cel mai important fiind lipsa legăturii autentice, ombilicale - pe teritoriul ceh - între originea de revendicare a mișcării - Antichitatea greco-romană - și prezentul ei. În Regatul ceh, această legătură a fost suferficială și executată prin imitație, precum în alte locuri, spre deosebire de orașele italiene. „În spațiul ceh unde relația cu antichitatea a fost întotdeauna una artificială și au lipsit tradițiile orașelor state, aceste curente s-au impus încet deoarece s-au izbit de neîncrederea și de rezistența evidentă a majorității necatolice a populației. Pentru urmașii husiților și pentru Comunitatea fraților cehi ele erau inacceptabile nu numai fiindcă apăruseră în Italia catolică și «a papilor», ci mai ales dintr-un alt motiv. Părerile umaniste și renascentiste care se bazau pe cultul antichității păgâne și pe cultura latină au intrat în contradicție cu autoritatea Sfintei Scripturi și cu legea lui Dumnezeu, în modul cum era înțelese de mișcarea reformei. Noile curente au găsit un ecou mult mai mare în rândul catolicilor ceh

Reforma religioasă din secolul al XVI-lea care a izbucnit în teritoriile Sfântului Imperiu - Martin Luther și apoi Jean Calvin, pentru a numi doi dintre cei mai importanți „autori”- a conferit un soi de alibi husiților din teritoriile Coroanei Cehe. Din acel moment, mai ales că Martin Luther identificase în Jan Hus una dintre sursele lui de inspirației, nobilii și populația husită din Coroana Cehă s-au radicalizat.

De-a lungul secolului al XVI-lea confruntarea primară din Țările Coroanei Cehe a fost dusă pe dublul plan al competiției religioase și politice. Între nobilii și populația husită majoritară care obținuseră recunoaștere deplină prin înțelegerea de la Kutna Hora din 1485 și nobilii catolici consolidați de poziția Habsburgilor catolici s-a desfășurat această „competiție”. Dinastia Habsburgilor este cea care va prelua Coroana Cehă în cadrul mai larg al Sfântului Imperiu.

Tendințele de monarhism centralizat pe care le-au dezvoltat Habsburgii de pe tronul Sfântului Imperiu s-au manifestat de-a lungul secolului al XVI-lea și în ceea ce privește de Coroana Cehă. Aceasta urma să devină, încet-încet, un domeniu cu autonomie largă în cadrul posesiunilor Habsburgilor, dar cu implicare personală accentuată a împăratului. Între această tendință și statutul stărilor nobiliare din Coroana Cehă, care erau deja parte a angrenajului puterii - prin sistemul Dietei -, a izbucnit un puternic conflict cu manifestări în episoade pe durata secolului al XVI-lea.

Secolul al XVI-lea a însemnat confruntarea dintre stările nobiliare și monarhia centralizată promovată de Habsburgi în Țările Coroanei Cehe. Într-un cadru mai larg „descompunerea imaginii tradiționale a lumii s-a reflectat direct în nesiguranța individului și a unor întregi grupuri sociale. Artiștii au perceput această schimbare ca un seismograf sensibil. Încă de la mijlocul secolului 16, în operele lor lumea a fost reprezentată ca un labirint din care nu putea fi găsită ieșirea, ca o imagine într-o oglindă strâmbă sau ca un ținut întunecat înaintea de apropierea furtunii. Din aceste tendințe s-a născut un stil artistic special cunoscut sub numele de manierism care prin anumite trăsături a anticipat barocul”. (Vratislav Vanicek)