Lungul drum al refacerii după războaiele husite
Înțelegerea de la Kutna Hora și încercarea de acceptare reciprocă
autor Alexandru Cristian Enescu, septembrie 2017
Țările Coroanei Cehe au cunoscut în secolul al XV-lea distrugerile provocate de războaiele husite, urmate apoi de încercarea de stabilizare a situației politice și religioase. În timpul regelui Jiri de Podebrad și al regilor din dinastia Jagellonă, după conflicte repetate, nobilii au reușit să ajungă la o înțelegere - fragilă -, ajungându-se la un mod de conviețuire între adepții catolicismului și cei ai utraquismului husit, devenit majoritar în teritoriile cehe.

După încheierea războaielor husite și a conflictelor care au însoțit domnia lui Jiri de Podebrad iar apoi tensiunea din jurul înscăunării noii dinastii regale a Jagellonilor, nobilii husiți - majoritari - și cei catolici au convenit la Kutna Hora să închidă capitolul luptelor sângeroase inutile dintre ei. Acordul însemna în același timp toleranță reciprocă între cele două părți. Cheia comună era recunoașterea valabilității juridice - de ambele părți - ale Compactatelor de la Jihlava care puseseră capăt războaielor husite. Mai mult, conflictul dintre Vladislav Jagello și Matia Corvin - regele Ungariei - s-a încheiat prin acordul de la Omolouc, prin care s-a stabilit succesiunea la tronul ambelor regate. Acordul va duce ulterior la uniunea personală a Jagellonilor care au devenit simultan, regi la Praga și la Buda.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
După înscăunarea lui Jiri de Podebrad pe tronul Țărilor Coroanei Cehe au apărut probleme privind legitimitatea alegerii sale ca rege. Trebuie să avem în vedere particularitățile Coroanei Cehe în care multe regiuni veneau cu un traseu istoric tradițional care le individualizau față de celelalte, în cadrul regatului. Spre exemplu, stările nobiliare din Moravia au contestat alegerea lui Jiri de Podebrad susținând că această este valabilă doar pe întinsul regatului ceh - stricto sensu - deoarece a fost pusă în practică doar de stările nobiliare din Boemia.

La scurtă vreme după alegerea pe tronul Țărilor Coroanei Cehe Jiri de Podebrad a întâmpinat probleme de legitimitate și autoritate pe întinsul teritoriilor regatului. La baza acestor disensiuni stăteau și particularitățile tradiționale ale regiunilor regatului care le individualizau pe fiecare în cadrul mai larg al regatului. Mai concret, stările nobiliare din Moravia au contestat alegerea lui Jiri de Podebrad ca rege, motivând că aceasta fusese efectuată doar de stările nobiliare din Boemia, vestul Cehiei de azi.

La scurtă vreme după alegerea lui Jiri de Podebrad ca rege al Țărilor Coroanei Cehe papa Pius al II-lea a declarat nule Compactatele de la Jihlava prin care se ajungea la un acord între catolicii și husiți din regatul ceh și se punea capăt războaielor husite. Trebuie să avem în vedere că negocierile din acel context fuseseră purtate de cardinalul Cesarini, în numele Bisericii, într-un interval în care mișcarea conciliaristă din Biserica catolică - ce dorea să cenzureze puterea absolută a Episcopului Romei - era în plină desfășurare. Regele Jiri de Podebrad a simțit amenințată pacea socială fragilă din regatul ceh.

În debutul domniei Jiri de Podebrad s-a izbit de probleme privind legitimitatea sa pe întreg teritoriul Coroanei Cehe. Contestat de catolicii din Moravia el a reușit însă, printr-o abilă și remarcabilă implicare în viața politică, să-i atragă pe contestatari de partea sa. De asemenea, a apelat la alianțe matrimoniale - fiica lui, Caterina, s-a căsătorit cu regele Ungariei, Matia Corvin - ieșind din izolarea în care se afla regatul ceh din timpul războaielor husite. A stabilit alianțe matrimoniale și cu ducii de Saxonia și Brandenburg.

Unul dintre punctele centrale ale politicii lui Jiri de Podebrad pe tronul Țărilor Coroanei Cehe a fost legat de respectarea prevederilor Compactatelor de la Jihlava care puseseră capăt războaielor husite. Desigur, punerea lor în practică nu s-a realizat deplin, dar menținerea înțelegerii de la Jihlava a asigurat păstrarea regatului ceh unit. „În concepția sa respectarea convențiilor de la Jihlava reprezenta condiția pentru o conviețuire liniștită a majorității calixtine și a minorității catolice și creearea unei relații de toleranță reciprocă între cele două confesiuni. Stabilitatea în domeniul religios a influențat în mod pozitiv viața politică și economică. Totodată, Jiri a înțeles compactatele ca pe un document definitoriu pentru poziția țărilor cehe în Europa. Convențiile de la Jihlava dovedeau că în ciuda deosebirilor de dogmă, calixtinii cehi formau o componentă importantă a bisericii romano-catolice și nu era voie să fie persecutați, umiliți și considerați eretici pentru convingerile lor. În realitate, practica nu a fost nici pe departe atât de idilică, iar majoritatea populației europene continua să-i considere pe utraquiștii cehi niște eretici, așa cum dovedește și versul

Jiri de Podebrad, ales rege de comun acord de catolici și husiți, a reușit să fie un rege „a două popoare”. Cu tot trecutul lui husit el a încercat să împace ambele situații existente de fapt după încheierea Compactatelor de la Jihlava, și anume, persistența tradiției catolice și noua „biserică” husită. Un exemplu de factură personală vine să vorbească despre acceptarea inteligentă a realității de fapt din regat a celor „două popoare”: a doua soție a regelui - Johana din Rozmital - era catolică, precum și unii consilieri regali: Martin Mair, Antonio Marini și Grigore din Heimburg.

În încercarea de a obține sprijin la curțile europene pentru menținerea valabilității Compactatelor de la Jihlava care erau denunțate de papa Pius al II-lea, Jiri de Podebrad, regele ceh, a întreprins călătorii în regatele europene. Nereușind să-l convingă pe regele Franței de justețea cauzei lui, el s-a întors în regatul ceh. Aici s-a confruntat cu o rebeliune catolică, consolidată de decizia papei de a denunța compactatele de la Jihlava. Într-un final, a acceptat ca dieta cehă să ofere, după moartea lui, coroana unui membru al dinastiei poloneze Jagello.

În încercarea de a păstra echilibrul între husiții și catolicii din regatul ceh - în condițiile în care papa Pius al II-lea denunțase acordurile de pace de la Jihlava - Jiri de Podebrad, regele ceh, a întreprins călătorii în regatele europene pentru a-și susține cauza. S-a întors fără reușite precise, în condițiile în care nu a găsit suport la regele Franței - Ludovic al XI-lea - în care își pusese speranțe.

După denunțarea acordurilor de la Jihlava de către papa Pius al II-lea - acorduri care puseseră capăt războaielor husite - liga catolică din regatul ceh a declanșat o rebeliune împotriva regelui Jiri de Podebrad. Dincolo de simpatiile lui husite Jiri de Podebrad era acuzat de nobilii catolici că ține partea micii nobilimi și a orășenilor care se „infiltraseră” în Dietă. Altfel spus, dincolo de motive religioase, se găseau și probleme de statut social și economic. „Mai întâi s-a împotrivit orașul consecvent catolic Vratislav, urmat de bastionul catolicismului ceh Plzen și aproape simultan de Uniunea de la Zelena Hora, o asociație a panilor catolici care erau nemulțumiți că regele simpatiza pe față cu micii nobili și orășeni”. (Vratislav Vanicek)

Regele Coroanei Cehe, Jiri de Podebrad, s-a confruntat cu o situație politică internă dificilă. În condițiile în care papa Paul l-a excomunicat, situația lui juridică a devenit ingrată. Conform principiului utilizat de Scaunul Apostolic excomunicarea avea reversul direct juridic al îndepărtării din demnitatea regală, chiar cu utilizarea forței, pentru că măsura îl situa în afara legii și presupunea confiscarea proprietății funciare. Situația s-a complicat în momentul în care cel care a preluat „punerea în practică” a măsurii excomunicării papale a fost regele Ungariei, Matia Corvin. „Regele a înăbușit răscoala Uniunii de la Zelena Hora în 1467 fără nicio dificultate, dar în primăvara anului următor, împotriva lui s-a ridicat un alt adversar, regele Ungariei și fostul ginere, Matei Corvin care în fruntea cruciadei decretată de papă împotriva «ereticilor cehi» a încercat să cucerească toate țările din Europa Centrală”. (Vratislav Vanicek)

În războiul declanșat în regatul ceh între regele Jiri de Podebrad și coaliția catolică a nobililor, primul a încercat să protejeze populația husită care își câștigase dreptul de a folosi potirul pentru împărtășanie, în urma Compactatelor de la Jihlava. Matia Corvin, regele Ungariei, a intervenit în conflict, atacând regatul ceh dinspre est. A pătruns în Moravia dar a suferit o înfrângere grea la Vilem, în Zelezne Hory. Matia Corvin a fost lăsat să se retragă în Ungaria în schimbul promisiunii sprijnului diplomatic pe care trebuia să-l ofere regelui Jiri de Podebrad.

După ciocnirea de la Vilem dintre oștile regelui ceh, Jiri de Podebrad, și cele ale regelui Ungariei Matia Corvin soldată cu înfrângerea celui din urmă, situația a luat o întorsătură complicată pentru Jiri de Podebrad. Aflat în conflict cu nobilii catolici și, cu toate că reușise să respingă armata maghiară, nobilii din Moravia au pus la cale alegerea lui Matia Corvin, la Olomouc, ca rege al Coroanei Cehe. Acesta, evident, a acceptat titlul și, la scurt timp, a fost recunoscut ca rege și de Horni - Dorni Luzice, ceea ce a complicat și mai mult situația pentru regele ceh, Jiri de Podebrad.

După bătălia de la Vilem în care regele ceh Jiri de Podebrad a înfrânt oastea maghiară, regele Ungariei - Matia Corvin - a fost recunoscut ca rege de o mare parte a nobililor cehi, situație în care Jiri de Podebrad a rămas doar cu susținerea calixtinilor - husiți. În cele din urmă a ajuns la un compromis cu nobilimea cehă pentru încetarea conflictului și stabilirea succesiunii tronului. „În această situație disperată, sporită și de boala care se agrava, el a reușit să găsească o soluție de compromis, încheind o convenție de succesiune cu regele Poloniei Kazimir IV, potrivit căreia, în cazul morții lui Jiri, dieta cehă trebuia să aleagă pe tron un membru al dinastiei Jagello. După moartea lui Jiri de Podebrad[...], la numai o lună după sfârșitul lui Jan Rokycana, nimeni nu știa, dacă în viitor va putea fi refăcută unitatea confederației cehe și va putea fi păstrată moștenirea revoluției husite. Evoluțiile care au urmat aveau să confirme previziunea lui Podebrad”. (Vratislav Vanicek)

După moartea regelui ceh, Jiri de Podebrad, tronul i-a fost atribuit - în urma înțelegerii anterioare efectuate între rege și nobilii regatului -, unuia dintre membrii dinastiei poloneze a Jagiellonilor, Vladislav. Momentul în care acesta a fost invitat în regatul ceh să preia tronul, situația din regat a fost complicată de faptul că o parte a nobililor catolici cehi încă acționau ca disidenți. Ei îl recunoașteau ca rege pe Matia Corvin, regele Ungariei, ceea ce amenința unitatea politică a regatului ceh.

Practic, după alegerea lui Vladislav Jagello, prinț polonez, pe tronul Regatului ceh, situația politică s-a transformat într-un război deschis. Nobilii care se aflaseră anterior în conflict cu regele ceh Jiri de Podebrad refuzau să recunoască opțiunea Jagiellonă și își ofereau încă serviciile regelui Ungariei, Matia Corvin. Coroana Cehă era administrată de două puteri paralele cu riscul ruperii teritoriale a regatului. Cele două părți au intrat într-un conflict pentru controlul total al teritoriile cehe.

În conflictul dintre nobilii cehi care l-au ales ca rege pe Vladislav Jagello, prinț polonez, și nobilii care îl recunoașteau ca rege pe Matia Corvin, regele Ungariei, niciuna dintre părți nu dispunea de resursele necesare pentru a închide lupta. Rareori s-au desfășurat operațiuni pe scară largă între cele două părți iar războiul s-a transformat într-unul de uzură. Acest lucru s-a răsfrânt asupra situației economice și juridice a regatului: costuri ale întreținerii armatei permanente precum și „vidul” juridic instalat. „Lipsa unității politice și administrative și nesiguranța juridică (de la jumătatea anilor `60[ai secolului XV- n.n] până la sfârșitul războaielor nu s-a întrunit deloc tribunalul țării) au favorizat numeroase acțiuni de răzbunare și stricăciuni provocate de bandele de mercenari, tâlhari și de cetele înarmate ale feudalilor violenți”. (Vratislav Vanicek)

Înțelegerea dintre Jiri de Podebrad, regele ceh, și nobilii catolici ai regatului cu care se aflase în conflict prevedea ca după moartea acestuia coroana Regatului ceh să-i fie oferită unui prinț catolic, membru al dinastiei poloneze a Jagellonilor. Persoana aleasă a fost prințul Vladislav Jagello. Situația politică din regatul ceh nu era una liniștită, având în vedere faptul că nobilii catolici din sud-estul regatului ceh încă îl recunoșteau ca rege - în urma disidenței - pe Matia Corvin, regele Ungariei. Unitatea regatului era amenințată.

Sosirea prințului polonez Vladislav Jageello, ales pe tronul ceh, la Praga, a coincis cu imaginea tulbure a regatului ceh aflat în război intern între diversele facțiuni nobiliare care se plasau fie de partea regelui ales, fie de cea a regelui Ungariei - Matia Corvin - ales la Olomouc drept rege ceh, de nobilii disidenți. Vârsta lui Vladislav - 15 ani - l-a trimis sub controlul „opiniilor” consilierilor săi și, în plus, ideea recâștigării controlului administrativ asupra teritoriilor disidente era dinamitată „diplomatic” de faptul că Sfântul Scaun recunoștea „dreptul” regelui Ungariei de a fi rege al Coroanei Cehe.

Situația de „dublă administrare” a Țărilor Coroanei Cehe s-a sfârșit în anii 1478-1479 printr-o întâlnire între regele ales al Coroanei Cehe, Vladislav Jagello, și Matia Corvin, regele Ungariei, ales și el rege al Coroanei Cehe de nobilii disidenți cehi. Acordul stipula termenii clari de succesiune. „Situația s-a rezolvat abia în 1478-1479 în timpul tratativelor de la Brno și Olomouc, când Matei și Vladislav au ajuns la o înțelegere, consfințită și de înțelegere a lor personală. Matei care folosea mai departe titlul de rege ceh a recunoscut dreptul lui Vladislav de a controla direct tot Regatul ceh, dar și-a păstrat domnia în Moravia, în cele două Luzice [Luzacia, regiune împărțită astăzi între Germania și Polonia - n.n] și Silezia [regiune astăzi împărțită între Polonia, Germania și Cehia - n.n]. Daca Vladislav ar fi murit mai înainte, Regatul ceh îi revenea lui Matei, iar dacă Matei s-ar fi sfârșit mai devreme Vladislav era obligat să plătească succesorilor lui 400.000 de galbeni. Acestea au fost niște condiții dure pentru Jagello care sporeau pericolul dezmembrării țărilor cehe. Matei a murit în 1490 fără a avea moștenitori legitimi pe linie bărbătească, iar Vladislav a preluat

Întâlnirea de la Olomouc dintre Vladislav Jagello, ales rege al Coroanei Cehe, și Matia Corvin, regele Ungariei si el ales rege al Coroanei Cehe de nobilii disidenți, a clarificat problema succesiunii tronului regatului. Vladislav Jagello a preluat conducerea asupra teritoriilor cehe dar situația era departe de a fi clarificată. Adepții catolicismului au încercat racolarea lui Vladislav - catolic și el - în vederea înfrângerii segmentului calixtin, utraquist - într-un cuvânt, husit - prezent în Coroana Cehă.

Convenția de la Olomouc dintre Vladislav Jagello și Matia Corvin a reglat diplomatic succesiunea la tronul Coroanei Cehe. Dubla guvernare cauzată de disidența nobililor care se situau de partea unuia sau a altuia dintre personajele de mai sus a luat sfârșit, legal vorbind. Problema, în practică, a ascuns însă o dinamică mult mai mare și care avea deja un trecut de câteva decenii: lupta dintre catolici și husiți, pusă temporar „în așteptare” în urma Compactatelor de la Jihlava.

Liderii nobili catolici nu erau mulțumiți cu revenirea sub o singură conducere a regatului, dat fiind faptul că regele putea fi un simpatizant al husitismului, precum regele anterior, Jiri de Podebrad. Astfel, aceștia l-au abordat pe noul rege, Vladislav Jagello, un catolic convins, în ideea „rezolvării” problemei husite. Din contrasens, husiții vedeau această situație drept potențial inflamatorie, deoarece în fapt, Compactatele de la Jihlava puseseră doar în teorie capăt antagonismului dintre catolici și husiți.

Regele Vladislav Jagello, un catolic convins, nu era împotriva „rezolvării” problemei husite, cerută de liderii nobilii catolici din regat. Calixtinii - husiți - erau și ei conștienți că acordurile de la Jihlava prin care obținuseră recunoaștere juridică erau acum puse în pericol. A izbucnit un conflict violent în Praga, din aceste considerente, în 1483. „Regele însuși nu se împotrivea deoarece lichidarea utraquiștilor [un alt nume pentru calixtinii husiți - n.n] și victoria catolicilor ar fi despovărat Regatul ceh de ocara de a fi considerat o țară «eretică». Pregătirile catolicilor pentru răsturnarea puterii nu au rămas secrete și calixtinii au reacționat la timp. La 24.9.1483, la Praga, pe care catolici vroiau să o cucerească, a izbucnit o răscoală pregătită din timp. Consilierii municipali, corupți și coruptibili, care pe deasupra simpatizau cu catolicii au fost uciși sau executați în condiții dramatice, din care nu au lipsit episoadele de defenestrare. A curs sânge din belșug în Stare Mesto, Mala Strana și Nove Mesto, unde răscoala a căpătat cele mai dramatice forme”. (Vratislav Vanicek)

În urma conflictului sângeros din capitala Regatului ceh, Praga, dintre catolici și husiți din anul 1483, regele Vladislav Iagello, cu toate că simpatiza mișcarea catolicilor de preluare completă a consiliului orașului, a fost nevoit să accepte revenirea la situația juridică anterioară. Cu toate că mișcarea a eșuat, utraquiștii erau conștienți că acest lucru era doar temporar. În sens invers, catolicii au renunțat acum la ideea de a răsturna violent acordurile de la Jihlava dintre catolici și husiți, cele care puseseră capăt războaielor husite.

În urma conflictului violent dintre catolici și husiți - în urma încercării catolicilor de a prelua consiliul capitalei Regatului ceh, Praga, din anul 1483 - , cele două părți au decis să se așeze la discuții pentru încheierea unui acord care să reglementeze viitoarele raporturi juridice și politice dintre cele două părți. Încercarea părții catolice de a prelua controlul complet asupra situației, în ciuda acordurilor anterioare de la Jihlava, și eșecul operațiunii, au consemnat definitiv acceptarea dublei situații: catolici și o masă importantă de adepți ai husitismului.

În urma eșecului de a prelua controlul complet asupra capitalei Regatului ceh - Praga - și a luptelor sângeroase din oraș catolicii au demarat negocierile cu husiții pentru a rezolva problema conducerii administrative viitoare a Pragăi și nu numai. La Kutna Hora, în 1485, Dieta nobililor întrunită a recunoscut valabilitatea Compactatelor de la Jihlava ca mod inalienabil de conviețuire politică și socială dintre catolici și husiți pe teritoriile Regatului ceh. „Dieta a stabilit că înțelegerea dintre calixtini și catolici este valabilă timp de 31 de ani. În 1512 ea a fost prelungită, potrivit cutumelor medievale «pentru timpuri veșnice». În realitate, compactatul a rămas legea fundamentală a țării până în anul 1567”. (Vratislav Vanicek)

În fapt, înțelegerea de la Kutna Hora prin care Dieta nobililor catolici a recunoscut Compactatele de la Jihlava a setat cursul conviețuirii politici-religioase ulterioare dintre catolici și calixtini din teritoriile cehe. Desigur, nu trebuie să ne amăgim cu vreo imagine idilică a relației dintre cele două părți, dar acordul de la Kutna Hora a așezat, juridic vorbind, relațiile dintre cele părți și a închis, legal, conflictul declanșat în deceniile anterioare, dintre husiți și catolici. Calixtini dobândeau acceptarea recunoașterii lor juridice și politice.

Interesant este faptul că, pe fondul înțelegerii de la Kutna Hora și a toleranței religioase ulterioare din teritoriile cehe, Moravia și-a continuat „trendul istoric” în raport cu Regatul ceh, cel de autonomie față de Praga. Practic, aici, husiții au dobândit pe cale politică influența dorită, fenomen care a fost potențat de disidența nobililor moravi care l-au ales ca rege pe Matia Corvin, regele Ungariei. În schimb, acesta a fost nevoit să recunoască și să respecte poziția religioasă a utraquiștilor. „Dorind să își mențină influența aici, Matei Corvin fusese nevoit să respecte poziția calixtinilor. Astfel, tocmai perioada de domnie directă a lui Matei în Margrafiatul morav (1460-1490) a însemnat o nouă slăbire sensibilă a legăturilor dintre această țară și Regatul ceh și a consolidat eforturile mai vechi ale Moraviei de a promova o politică cât mai independentă. Astfel, de mult ori, în efortul lor de a dovedi independența Moraviei față de Cehia și Praga, reprezentanții stărilor morave au luat hotărâri diferite sau inverse decât liderii cehi”. (Vratislav Vanicek)

În urma înțelegerii de la Kutna Hora din 1485 situația religioasă și juridică dintre catolici și husiți s-a rezolvat în sensul acceptării reciproce și a toleranței religioase și politice. Bineînțeles au mai existat conflicte de mică intensitate și nu trebuie să idealizăm aspectul toleranței, dar la baza reținerii declanșării unui război între cele două părți a stat detașarea generației de la finalul secolului al XV-lea de războaiele husite anterioare - mai exact - depărtarea în timp. În plus, tot mai puțini erau dispuși să suporte costurile unui alt război interne pe teritoriile cehe.

Finalul secolului al XV-lea, ulterior încheierii acordului de la Kutna Hora dintre catolici și calixtini, a adus în prim-planul politic din Regatul ceh, mai acut, o problemă mascată anterior sub conflictul religios din timpul războaielor husite. „Concilierea religioasă de la Kutna Hora ocupă un loc important în istoria cehă și din alt motiv. Divergențele religioase au trecut într-o anumită măsură pe plan secundar, iar disputele între stări pentru obținerea de avantaje economice și politice au căpătat forme mai concrete. Era legitim ca mai întâi să se confrunte cele două forțe, cărora epoca husită le adusese cele mai mari profituri: nobilimea (panii și micii nobili) și orașele”. (Vratislav Vanicek)

Secolul al XV-lea a însemnat pentru teritoriile Țărilor Coroanei Cehe, în plan politic, lupta dintre adepții reformei husite a Bisericii și partizanii catolici ai acesteia. Sub aspect economic, Regatul ceh, în faza inițială a războiului intern, se prezenta sub aceleași condiții precum în secolul anterior. Însă după declanșarea efectivă a conflictelor civile, populația s-a confruntat cu o penurie de alimente și produse de strictă necesitate. Meșteșugarii și mai ales negustorii nu mai călătoreau în teritoriile în care își făceau simțită tot mai mult prezenta detașamentele husite.

Cu toate epidemiile de ciumă de la finalul secolului al XIV-lea situația economică a Regatului ceh nu era nici pe departe una disperată. Curând însă, în contextul declanșării războaielor husite din provinciile Coroanei Cehe, statusul economic al monarhiei a cunoscut un declin dramatic. Inițial, husiții beneficiau de bunurile confiscate de la partizanii catolici care fugiseră din teritoriile controlate de ei și, în plus, husiții rechiziționaseră și proprietățile Bisericii. „Scăzuse prețul alimentelor și al băuturilor alcoolice, ceea ce sporise speranțele husiților radicali privind instaurarea unui regat al fericirii veșnice”. (Vratislav Vanicek)

Economia, schimburile comerciale în special, au suferit modificări în timpul războaielor husite. Episcopul Romei a instituit o blocadă asupra teritoriilor controlate de husiți - confirmată de Conciliului de la Siena - iar negustorii străini, din motive evidente de securitate, evitau să pătrundă în interiorul regatului ceh. În cel mai bun caz, ei obișnuiau să își desfacă produsele în orașele și târgurile din imediata apropiere a frontierelor. Teritoriile controlate de husiți au început să resimtă lipsa de produse de import.

Schimburile economice au fost diminuate și în privința exporturilor de produse din Regatul ceh. Dieta nobililor a decis astfel, războaiele husite fiind în plină desfășurare, deși o asemenea măsură era luată doar în condiții de recoltă slabă pentru a se evita foametea. Diminuarea exporturilor a fost anunțată și de predicatorii husiți care vedeau în schimburile comerciale un mod de jefuire a bunului creștin. „La limitarea activității comerciale au contribuit și preoții husiți care criticau orice fel de activitate profitabilă, considerând-o un fel de jefuire păcătoasă a aproapelui. Conform tradiției creștine atacurile lor erau îndreptate mai ales împotriva cămătăriei, a negustorilor și meșteșugarilor de obiecte de lux, care sprijineau zădărnicia omenească. Dar concepția lor a avut o influență pozitivă asupra traiului oamenilor obișnuiți. Zelul moralist al predicatorilor îndrăgiți i-a împiedicat pe negustori să ridice prea mult prețurile”. (Vratislav Vanicek)

Detașamentele permanente husite nu puteau fi întreținute din „încasările” obținute din teritoriile controlate de husiți. Prin urmare, dincolo de expedițiile de jaf care treceau dincolo de frontierele Coroanei Cehe, husiții rezolvaseră situația proviziilor prin preluarea controlului asupra punctelor de intersecție dintre câteva rute de transport importante. Pe ele detașamentele husite aduceau în teritoriile proprii produsele de care aveau nevoie: cereale, vite dar și armament și muniție pentru continuarea războiului.

Faptul că detașamentele husite își asigurau necesarul de provizii era datorat jafurilor de dincolo de frontierele Regatului Ceh dar și de aspectul nou al strategiei militare. Până în acel moment, armata avea un caracter de „convocare” de către rege, dată de anumite situații de moment. În schimb, detașamentele husite instituiseră practica unor trupe permanent antrenate și încartiruite. Iar acest lucru clama o permanentă căutare de resurse economice pentru susținerea lor, ceea ce doar teritoriile controlate de husiți nu puteau asigura.

Economia din teritoriile Coroanei Cehe a avut de suferit în timpul războaielor husite și din cauza penuriei de monede și metale prețioase. După ce producția minelor de la Kutna Hora încetinise în deceniile anterioare izbucnirii războiului, după ocuparea orașului de către husiți, profesioniștii locului - minerii etnici germani - au părăsit localitatea. Ca urmare a acestui fapt, la doi ani după acest eveniment, baterea groșului a fost de facto suspendată.

Circulația groșului ceh pe teritoriul Coroanei Cehe în timpul războaielor husite a fost dublată și de pătrunderea - mai insistentă - a ducaților din Renania sau Regatul Ungariei. Plata schimburilor se efectua, de asemenea, și în monede de cupru care au pătruns tot mai mult pe piață. În același timp, schimburile comerciale în produse au continuat în timpul războaielor, produsele fiind obținute, în special, prin „utilizarea unor metode extra-economice violente (confiscarea de alimente cu forța)”. (Vratislav Vanicek)

Distrugerile provocate de războaiele husite pe teritoriul Coroanei Cehe nu i-au afectat pe cei care s-au pus la „adăpost”, utilizând forța funcției militare pe care o dețineau. Hatmanii cetăților, comandanții militari și nobilii care confiscaseră proprietăți ale Bisericii sau ale nobililor adversari și care își abandonaseră pământurile au intrat în această categorie. Cei care au avut cel mai mult de suferit au fost locuitorii din zona rurală, satele și micile târguri. Recoltele proaste cumulate cu restricțiile impuse de aprovizionarea, în principal, a trupelor angrenate în război, au dus la izbucnirea foametei și a unor valuri de epidemii de ciumă în unele teritorii ale Coroanei Cehe.

Liderii militari ai grupărilor husite, nobilii, hatmanii cetăților sau nobilii catolici aflați de partea Bisericii nu au suferit de pe urma situației complicate economice din teritoriile cehe din timpul războaielor husite. Prin forța împrejurărilor și a funcției pe care o dețineau, aceștia - dacă utilizăm un termen contemporan nouă - „s-au descurcat”. Cei mai mulți dintre ei, în zona tulbure a conflictelor, au confiscat proprietățile Bisericii sau ale nobililor rivali care și-au abandonat pământurile, atunci când regiunea lor a trecut sub controlul taberei adverse.

Aspectul economic al multor orașe a suferit modificări în urma războaielor husite. Incendiile, dat fiind faptul că majoritatea construcțiilor din orașe erau din lemn și prin urmare expuse focului, au provocat distrugeri. Trebuie să menționăm faptul că multe dintre construcții aveau acoperișuri, dacă nu din șindrilă, atunci din paie, ceea ce le făcea extrem de expuse unui incendiu, provocat sau accidental.

Locuitorii satelor și, în general, economia rurală, au avut cel mai mult de suferit de pe urma războaielor husite. Deși au existat acorduri între părțile combatante privind protecția oamenilor simpli de la sate, în realitate - ca în orice conflict modern, să nu ne amăgim! - situația reală a fost alta. „Este adevărat că regulamentele militare și diferitele tratate încheiate de catolicii cehi cu uniunile de husiți conțineau prevederi privind protecția țăranilor, dar în practică situația era diferită. Expedițiile cruciaților lipsiți de scrupule și marșurile detașamentelor înarmate de husiți și catolici au împovărat imens economia rurală (rechiziționarea de vite, cereale și alimente), mai ales spre sfârșitul perioadei revoluționare în 1431 - 1434. Un șir de ani nefavorabili (cu ierni lungi și veri ploioase) a influențat toată Europa Centrală, dar pentru țările cehe epuizate de război au însemnat o adevărată catastrofă”. (Vratislav Vanicek)

Distrugerile provocate de războaiele husite coroborate cu recoltele dezastruoase și epidemiile de ciumă au afectat puternic starea economică a zonelor rurale din Coroane Cehă. Prețurile au cunoscut creșteri chiar și de 1000%. „Deoarece recolta din Cehia a fost proastă, au crescut amețitor prețurile alimentelor de bază (până la 1000%), iar datorită foametei și subnutriției au izbucnit epidemii de ciumă și tifos. Victimele epidemiilor au numărat mii de oameni. De aceea, nu este de mirare că în perioada grea de dinaintea bătăliei de la Lipany, taboriții și orfelinii, care erau deciși să continue lupta, au pierdut sprijinul populației și s-au trezit izolați, ceea ce a grăbit înfrângerea lor. Mai trebuie adăugat că Cehia nu a fost ocolită nici de epidemiile de ciumă din 1425 și 1439”. (Vratislav Vanicek)

Având în vedere cele două decenii de războaie husite de pe teritoriul Coroanei Cehe și distrugerile economice și umane provocate, refacerea situației economice a fost un proces lung. În timpul domniei lui Jiri de Podebrad, deși regatul nu era pacificat în întregime, s-au putut observa primele semne ale unui ușor reviriment. Deși s-a reluat baterea groșului - moneda regală -, în condiții de calitate mediocră, totuși schimburile economice au rămas la un nivel scăzut. Negustorii străini, exceptându-i pe cei din Nurnberg, ocoleau în continuare teritoriile Regatului ceh și nu neapărat din cauza interdictului pus asupra Coroanei Cehe de către Papalitate. Războiul cu Matia Corvin, regele Ungariei, a stopat refacerea economică a Regatului ceh.

În timpul lui Jiri de Podebrad s-au văzut primele semne ale unui timid reviriment economic în teritoriile Coroanei Cehe după cele două decenii de distrugeri cauzate de războaiele husite. Construcțiile civile și bisericile din orașe au fost refăcute, în bună parte. După primele eforturi eșuate de reluare a producției minelor de la Kutna Hora și de repunere în circulație a groșului ceh - de calitate inferioară - regele Jiri de Podebrad a reușit totuși acest lucru în 1469.

Schimburile comerciale din Regatul ceh în cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea, în special cele externe, au fost modeste. În primul rând, negustorii străini ocoleau încă regatul din motive de siguranță personală, neîncredere, dar și din cauza interdictului pus asupra teritoriilor husite de Papalitate. Unii dintre ei, precum negustorii „vecini” din Nurnberg au ignorat măsura papală, dar a fost prea puțin pentru a da un imbold serios reluării schimburilor economice. Era, mai mult, un schimb economic la nivel local, de frontieră.

Distrugerile cauzate de războaiele husite în teritoriile Coroanei Cehe coroborate cu pierderile umane, foametea și valurile scurte de epidemii de ciumă au afectat puternic starea economică a Regatului ceh. Refacerea acestuia a fost rodul unui proces lung și întrerupt apoi, brusc, spre finalul secolului al XV-lea, de războiul dintre Jiri de Podebrad - și apoi Vladislav Iagello -, cu Matia Corvin, regele Ungariei.

Starea grea economică a teritoriilor Regatului ceh din secolul al XV-lea, trecute prin războaiele husite și conflictele ulterioare, au avut la bază pierderea dramatică a resursei umane. Ca și timpurile noastre, resursa umană era una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă componentă a economiei. Pierderile demografice din timpul războaielor husite ale Regatului ceh și dramele conexe - epidemii, foamete - au fost de o magnitudine care nu poate fi neglijată. „După unii cercetători, populația Regatului ceh a scăzut chiar cu 40-50%! Acest bilanț deloc îmbucurător a fost în primul rând consecința fenomenelor care însoțeau războaiele (epidemii, foamete, subnutriție). În marile bătălii mureau cel mult câteva sute sau mii de oameni (în lupta cea mai sângeroasă din timpul revoluției husite de la Lipany au căzut 1500 de oșteni). Reducerea simțitoare a numărului de locuitori, mai ales în mediul rural a impus luarea unor măsuri extraordinare. Chiar și după terminarea revoluției husite o practică obișnuită au rămas așa-numitele omagii. Sub amenințarea incendierii satului, țăranii erau obligați să ofere produse în natură (uneori și sub formă de bani) nu numai reprezentanților pute

După primele semne ale revirimentului economic din timpul lui Jiri de Podebrad, schimburile comerciale din Regatul ceh au intrat iarăși în impas cauzate, în mare măsură, de un războiul declanșat între acesta, nobilii disidenți, și Matia Corvin, regele Ungariei. De-abia după acordurile dintre Vladislav Iagello și Matia Corvin de la Olomouc prin care s-a pus capăt războiului dintre cele două regate s-a putut relua încet procesul de refacere economică.

Una dintre tacticile favorite ale husiților, utilizate în războaiele omonime, au avut la bază avansarea formațiunilor carelor de luptă care era protejate din ambele flancuri. Mobilitatea acestei formațiuni de pedestrași s-a dovedit eficientă împotriva stilului utilizat de armatele standard ale nobililor sau regilor, cele de cavalerie grea. Atunci când husiții au întâmpinat trupe de cavalerie ușoară - precum cele maghiară - cu o mobilitate sporită, apropiată de a lor, au avut reale dificultăți în a respinge atacurile. Ulterior, mercenari husiți, după terminarea războiului, au intrat și în serviciul altor regate central- europene.

Detașamentele husiților, cu pregătirea și instruirea lor permanentă, au reprezentat cheia succesului din primii ani ai războaielor husite. Dincolo de dorința de a lupta pentru îndeplinirea cauzei lor - cea de instituire pe pământ a regatului divin - husiții au combinat excelent tehnicile de luptă pe care le-au dezvoltat în deceniile anterioare izbucnirii războiului propriu-zis din Coroana Cehă. Printre aceste tactici se numărau atacurile nocturne, cele de la marginea pădurilor sau din locurile retrase și observate în prealabil.

În fața cavaleriei grele medievale - formațiune standard - din teritoriile cehe și nu numai, husiți au inovat. Altfel, ei nu erau în stare să se opună cu același stil de înzestrare „tehnică” și militară. Halebarda era principala armă pe care husiții contau. De regulă, o șarjă ofensivă a cavaleriei grele putea pune capăt destul de repede unei confruntări. Dar husiții au găsit „antidotul” în fața acestui stil de atac printr-o combinație de tactici de luptă și strategie. De menționat faptul că tactica husită a carelor așezate sub formă de cerc din interiorul căruia se respingeau atacurile inamicului au fost utilizate și de participanții la răscoala de la Bobâlna din Transilvania din anul 1437. „Luptătorii husiți erau protejați de atacurile nimicitoare ale cavalerilor îmbrăcați în armuri grele de cetățuile de care, formate la început din care țărănești (mai târziu special amenajate) așezate în locuri avantajoase. De obicei, aceste locuri reprezentau o coastă domoală sau o bucată de teren îngustă care nu permitea cavaleriei să atace în forță. Echipajul carelor legate între ele cu lanțuri sau cu funii «roată de roată» se găsea la aceeași înălțime cu cavaleria în ofensivă, aflată sub focu

Cel care a organizat tactica de luptă a detașamentelor husite a fost Jan Zizka, cel în dreptul căruia nu a fost trecută nicio înfrângere importantă atâta timp cât a fost în viață. Formațiunea carelor de luptă ale husiților era constituită, de regulă, în formă de patrulater cu dispunerea de scuturi care acopereau spațiile rămase libere dintre care. Luptătorii husiți erau ascunși în spatele acestei formațiuni de unde eficiența lor cu arbaleta era letală, având în vedere că erau pozitionați la aceeași înălțime cu cavaleria inamică aflată în ofensivă.

După moartea lui Jan Zizka, tacticile husite au fost rafinate de următorii liderii ai detașamentelor husite. Unul dintre motivele pentru care acestea au fost, într-un final, înfrânte, a avut la bază, pe lângă pierderea suportului „popular” - chiar în rândul populației husite care dorea să vadă oprite distrugerile cauzate de război -, și abandonarea ideei primare de luptă a acestora. Luptătorii husiți și-au pierdut raison d’etre inițială, ideea implinirii regatului divin pe pământ trecând în subsidiar în fața acumulării de bogății și căpătuire din jafuri și campanii militare.

În debutul conflictului husit, adversarii acestora - în principiu, partizanii catolici ai Bisericii - se aflau într-o poziția militară superioară, dat fiind faptul că nobilii beneficiau de cete înzestrate de ostași precum și de detașamante de cavalerie. Forța inițială a calixtinilor, taboriților - într-un cuvânt - a husiților, consta în oameni simpli din zona rurală, sate, târguri și unele orașe.

Lui Jan Zizka i s-a atribuit de istoriografie și rolul organizării tacticii de deplasare a pedestrașilor husiți. Ei se deplasau în coloană protejați din ambele flancuri de coloanele de care de luptă. Tactica a funcționa foarte bine în fața cavaleriei grele medievale a inamicilor din Coroana Cehă din cauza incapacității celor din urmă de a manevra rapid și schimba câmpul tactic. În schimb, atunci când husiții au avansat în coloane de care în fața cavaleriei ușoare maghiare - mult mai mobilă - ei au avut reale dificultăți. „Aceasta s-a dovedit mai ales în timpul bătăliilor cu ungurii care aveau o cavalerie ușoară și mobilă și împușcau ușor caii înhămați la carele de război, paralizând astfel coloana husiților”. (Vratislav Vanicek)

Pierderea sprijinului populației de către detașamentele husite s-a petrecut de-a lungul anilor și datorită faptului că în componența acestora au intrat și o serie de marginali sociali și figuri dubioase cu revendicări proprii care de care mai „exotice”. De-a lungul anilor, pe măsură ce războiul continua, s-a evaporat treptat aura husiților de „luptători pentru Dumnezeu”. Coroborat cu dorința naturală a oamenilor simpli de a vedea sfârșit războiul și distrugerile lui, acest lucru explică de ce populația husită a întâmpinat cu ușurare înfrângerea detașamentelor husite de la Lipany.

În timpul războaielor husite luptătorii din detașamentele taboriților sau orfelinilor au fost antrenați permanent ceea ce i-a transformat în buni mercenari. După înfrângerea husiților din teritoriile Regatului ceh după cele două decenii de războaie, unii dintre foștii membrii rămași în viață ale acestor detașamente au părăsit Coroana Cehă și au trecut în soldă străină.

După câțiva ani de confruntări, catolicii, partizani ai Bisericii, au încercat să preia o parte din tacticile de luptă utilizate de detașamentele husite. După bătălia de la Lipany și înfrângerea husiților, ceea ce a însemnat sfârșitul campaniilor de jaf și pradă, tacticile husiților au pătruns pe teritoriul străin aduse de o parte a supraviețuitorilor acestei bătălii. „Peste tot unde aveau loc lupte în spațiul central european, celebrii războinici cehi se aflau la mare căutare. Foștii membrii ai trupelor de campanie, nobilii, militarii împreună cu cetele lor înarmate și diferiți indivizi plecau să se înroleze «în servicii străine» în Ungaria (bătălia dintre Habsburgi și Iageloni pentru tronul de la Budin, luptele cu turcii), în Polonia (unde continuau între regele polon și ordinul cavalerilor germani), în provinciile austriece și germane ale Imperiului”. (Vratislav Vanicek)

Luptătorii husiți care au intrat în serviciul regatelor străine după înfrângerea suferită în războaiele civile din Regatul ceh în secolul al XV-lea au devenit imaginea mercenarului ceh. În acest fel au fost catalogați și micii nobili sau aspiranții la o viață mai bună care vedeau în campaniile militare un mod de parvenire socială. Tacticile folosite de detașamentele husite au continuat să fie utilizate chiar și la începutul secolului al XVI-lea până când au fost înlocuite de tacticile de infanterie de proveniență elvețiană.

Războaiele husite au dus și la transformări în ceea ce priveste poziționarea socială și economică a nobililor regatului. Unii dintre micii nobili au „prins” un culoar favorabil, în aceste împrejurări fiind originată și ascensiunea unor familii nobiliare. „[...]în perioada husită, s-au creat premisele pentru ascensiunea unor familii modeste, ca de pildă familiile Smirice din orașul cu același nume, Kostka din Postupice, Vresovice. Această așa-numită aristocrație militară a confiscat nu numai latifundiile întinse ale bisericii, dar s-a și îmbogățit de pe urma expedițiilor militare. Majoritatea acestor familii nu făceau parte din înalta nobilime, dar prin bogăția și influența lor politică i-a depășit de multe ori pe mulți reprezentanți ai ei”. (Vratislav Vanicek)

Husitismul nu a fost un curent unitar iar multe dintre ideile de bază ale husitismului au căpătat nuanțe diferite în funcție de fiecare regiune a Coroanei Cehe. Spre exemplu, husiții care îl urmau pe Jan Rokycana nu erau adepții întocmai ai ideilor lui Jan Hus. De asemenea, curentele eretice venite din exteriorul Coroanei Cehe au fost absorbite în unele medii ale taboriților husiți.

Husitismul nu a fost un curent omogen iar variațiile acestuia de la o regiune la alta au avut de-a face și cu amestecul de revendicări sociale pe care husitismul l-a primit. Așa cum ideile primare ale reformei husite - promovate de Jan Hus la Universitatea din Praga - au avut la origine și influențele lui John Wycliff, de asemenea, anumite grupuri de husiți nu urmau întocmai preceptele promovate de Jan Hus și discipolii săi. Jan Rokycana, de exemplu, și grupul lui de adepți au modelat noi sensuri ale reformei Bisericii, pe fondul general al ideilor de reformă ale lui Jan Hus.

În momentul în care ideile de reformă husită și-au creat spațiu și drum prin regiunile Coroanei Cehe, oamenii simplii și nu numai au aderat la acestea, primind în același timp și tot bagajul de noi acumulări care erau adăugate acestor idei husite. Spre exemplu, în sudul și sud-vestul Coroanei Cehe coexistau alături de husiți și secte pătrunse din exteriorul regatului care au găsit - acum și aici - teren prielnic de existență. Unele dintre ideile acestor secte eretice au „rodit” pe structura ideilor de reformă husită.

Unul dintre primele grupuri ale taboriților - husiți radicali - a fost cel intitulat Uniunea Fraților și Surorilor de Spirit Liber. Dincolo de radicalismul acestui grup - pentru timpul contemporan - imaginea lui a depășit frontierele Coroanei Cehe. „Scopul lor îl constituia eliberarea sufletului și trupului omenesc din cătușele lumii viciate. Ei își închipuai că regatul lui Cristos și regatul din ceruri este un veac de plăceri și petreceri care nu se vor sfârși niciodată. Această concepție a fost îmbrățișată de celebrii adamiți (după numele primului om, Adam care umbla gol) care practicau orgii sexuale colective. Nu este exclus, ca obiceiurile lor să fi atras atenția unor oameni care la începutul revoluției au folosit descompunerea sistemului administrativ, abandonând legăturile conjugale care nu îi făceau fericiți. Majoritatea taboriților nu i-a primit în rândurile lor pe Frații și Surorile de Spirit Liber, ci i-a izgonit, iar până la urmă însuși Zizka a lichidat fizic nucleul lor”. (Vratislav Vanicek)

Una dintre sectele eretice care au influențat grupul taboriților husiți a fost cea a ereticilor din Valdenstein. Ideile acestei secte, una destul de răspândită în lumea europeană, au fost adaptate husitismului, de taboriți și de către Jakoubek din Stribro și adepții lui. Ideile acestora precum lipsa intermedierii sfinților, simplificarea liturghiei, lipsa purgatoriului, a luxului și recunoașterea doar a autorității Bibliei în religia creștină, i-a apropiat pe taboriți de membrii sectei din Valdenstein. Exista o singură diferență majoră între cele două erezii: poziția față de violență ca formă de rezolvare a problemelor dintre oameni. „[...]numai respingerea violenței în relațiile interumane, inclusiv a pedepsei cu moartea și a războaielor nu a fost însușită de taboriți[...]”. (Vratislav Vanicek)

Unul dintre personajele care au fost angrenați în efuziunea ideilor husite a fost filozoful Petr din Chelcicky. Interesat inițial și atras de ideile taboriților husiți, el a abandonat apoi tabăra acestora, fiind dezgustat de folosirea violenței în relațiile interumane. Ideea centrală a întregii lui teorii sociale avea la bază ideea potrivit căreia inegalitatea socială trebuie combătută cu orice preț, dar el era, în același timp, conștient de inaplicabilitatea pe pământ a preceptelor generoase evanghelice. Filozofia lui a stat la baza creării Unității Fraților Cehi.

Petr Chelcicky a fost un personaj angrenat, în prima etapă a vieții lui, în anturajul ideilor husite ale taboriților. Acesta promova ideea nonviolenței în relațiile interumane. În momentul în care războiul husit a izbucnit, Chelcicky s-a distanțat de grupul taboriților, nefiind deloc de acord cu utilizarea luptei și a armelor în rezolvarea diferendelor pe care husiții le aveau cu partizanii catolici. Critica lui s-a îndreptat, în egală măsură, împotriva foștilor „camarazi” - taboriții - cât și împotriva celorlalți husiți, precum și a catolicilor.

Unitatea Fraților Cehi, întemeiată de adepții filozofului Petr Chelcicky și apărută în a doua jumătate a secolului al XV-lea, avea la bază dezamăgirea „provocată de încercarea de a transpune idealurile biblice în viața societății cehe. Prima generație a unității considera că una dintre cauzele acestui eșec o constituia lupta fizică prin care taboriții încercau să convingă lumea despre adevărul evangheliei. Frații s-au rupt în mod pragmatic de biserica romano-catolică și i-au ales în fruntea lor pe cei mai înțelepți. În felul acesta a fost creată prima biserică adevărat reformată din societatea cehă. Deoarece această biserică nu coincidea cu compactatele, Jan Rokycana a reușit să obțină de la Jiri de Podebrad acordul de a se instala în satul Kunvald de pe domeniul Litice. Aici, la sfârșitul anilor `50 [ai secolului al XV-lea - n.n] a înființat comunitatea sa într-un loc ferit, așezat la poalele munților Orlice. Membrii ei se comportau după preceptele Noului Testament, refuzau comerțul, majoritatea meșteșugurilor, profitul și nu acceptau ca dintre ei să facă parte reprezentanți ai păturilor înstărite ale societății. Ei considerau că orice fel de cultură este inutilă, cu excepția lect

După înfrângerea husiților radicali de la Lipany - bătălie în urma căreia s-a „anunțat” sfârșitul campaniilor husite - un val de ușurare a fost resimțit de adepții concepțiilor filozofice ale lui Petr Chelcicky. Violența pe care adepții acestuia o blamau în metodele folosite de taboriții husiți a fost identificată drept principala cauză a înfrângerii taboriților, în cele din urmă. În acest fel, adepții filozofului Chelcicky au întemeiat Unitatea Fraților Cehi.

Ca număr și organizare trebuie menționat faptul că în a doua jumătate a secolului al XV-lea, circa 70% dintre locuitorii părții de vest a Coroanei Cehe erau adepții unei forme a husitismului - calixtini - cu sediul în Praga, în biserica Fecioarei Maria din Tyn, și condusă de Jan Rokycana. Catolicii erau reprezentați de arhiepiscopul de Praga cu sediul lângă catedrala Sf Vit. Ulterior, arhiepiscopul Hilarius Litomericky intrat în dispută cu regele Jiri de Podebrad s-a mutat la Plzen. În Moravia, numărul catolicilor a fost mai mare decât în vestul Regatului ceh.

O parte dintre ideile husite au venit în contradicție cu educația și cultura în general. Practic, accesul doar la Biblie - și nimic altceva - pe care îl promovau adepții husitismului a condus la episoade, în anii războaielor husite, în care mase întregi de oameni simplii participau la distrugerea cărților și a bibliotecilor. Pentru ei sosirea pe pământ a regatului lui Cristos era autosuficientă și reprezenta piatra de temelie. Neîncrederea taboriților husiți în cultură, în general, a devenit proverbială. După închiderea Universității din Praga, Decretul de la Kutna Hora și retragerea profesorilor germani din instituție a semnat izolarea universității față de curentele universitare europene.

Poziționarea lui Jan Hus față de cultură și învățământ - văzute doar ca porți de acces spre învățăturile creștine - a fost contrabalansată în sens invers, decisiv, de radicalii husiți. Pentru ei, cultura - stricto sensu - era complet inutilă și nu reprezenta mai mult decât un semn al orgoliului personal și al îngâmfării. Reacția lor radicală față de actul de cultură a fost îmbrățișat de marea masă a oamenilor. „Părerile lor au culminat cu redactarea unui program de distrugere a cărților și bibliotecilor. Masele entuziasmate de țărani analfabeți care așteptau sosirea regatului lui Cristos sau sfârșitul lumii au participat cu elan la această activitate. Pentru că nu știau să citească, cartea nu avea nicio importanță pentru ei. Părerile extremiste nu au avut o viață prea lungă, deși o bună bucată de vreme magiștrii de la Universitatea din Praga, le-au reproșat taboriților atitudinea lor sfidătoare față de cultură. Este evident, că din acest punct de vedere taboriții nu s-au deosebit aproape deloc de Unitatea frăției de mai târziu”. (Vratislav Vanicek)

În ceea ce privește învățământul, taboriții husiți erau la fel de „relaxați” ca și în cazul ideii de cultură. Școlile parohiale existente pe lângă biserici din regiunile aflate în timpul războiului sub controlul husiților au fost abandonate acum sau erau menținute la limita subzistenței. În orașele mari în timpul războaielor husite au funcționat școlile private, precum cele din Praga și Hradec Kralove. Pe de altă parte, școlile catolice și-au continuat traseul anterior de un înalt standard, precum cele aflate în orașele catolice, Plzen și Ceske Budejovice.

Conciliul de la Konstanz, în urma condamnării ca eretic a lui Jan Hus și având în vedere poziția de magistru a acestuia la Universitatea pragheză, a decis nerecunoașterea acestei universități în acord cu cadrul legal. În acești ani și din lipsă de studenți străini, reticenți în a lua parte la cursurile unei universități declarate „eretice” și în afara legii, facultățile de drept, teologie și medicină și-au încetat activitatea. Imediat după izbucnirea războiului husit facultatea de arte și-a încheiat și ea activitatea.

Reluarea predării la Universitatea din Praga în 1431 și apoi avântul de după finalul războaielor husite au fost doar simple „focuri de artificii”, comparativ cu situația anterioară războiului. Universitatea a rămas doar mediul de predare al husiților calixtini care urmau să ajungă în administrație iar contactul cu exteriorul Regatului ceh a fost tăiat. Studenții și profesorii străini din universitate nu au mai atins numărul de dinaintea războiului. „Decăderea învățământului superior praghez a determinat plecarea tinerilor talentați în străinătate și trecerea lor frecventă de la utraquism la catolicism. Intelectualitatea cehă și moravă plecase încă mai înainte să studieze la universitățile din Viena, Cracovia, Bologna, Padova și din alte provincii ale Imperiului”. (Vratislav Vanicek)

Fondatorul ideilor de reformă husită - Jan Hus - a acordat un anume grad de importanță ideii de cultură și învățământ, dar doar într-o „nișă” îngustă de interpretare. Pentru el cultura era vehiculul de acces pentru studiul Bibliei și a tratatelor religioase și nu era valorizată pentru calitatea ei intrinsecă. Odată cunoscute principiile creștine - în opinia lui Jan Hus - oamenii puteau participa la liturghii și înțelege misterele creștine, ceea ce era autosuficient. Ghidajul central în această raportare față de cultură era legitimat de cuvintele biblice „potrivit cărora regatul divin era deschis (mai ales) oamenilor «săraci cu duhul»”. (Vratislav Vanicek)

Universitatea din Praga a avut un statut ingrat pe durata războaielor husite. Primul șoc a fost absorbit înaintea izbucnirii războaielor și a fost dat de Decretul de la Kutna Hora în urma căruia profesorii și studenții germani au părăsit instituția, ceea ce a dus la scăderea nivelului de instruire. Momentul a reprezentat și debutul izolării „internaționale” a universității pragheze, ceea ce a fost sinonim cu preluarea inițiativei intelectuale de către universitățile din mediul german.

Pierderea contactului cu orizontul mai larg european al Universității din Praga odată cu plecarea germanilor - studenți și profesori - și izolarea ei în planul învățământului, nu au putut fi compensate de contactul oamenilor simpli cu teritoriile din afara Regatului ceh din timpul campaniilor husite. „Participarea țăranilor și a orășenilor la expedițiile militare de pe teritoriul țărilor cehe și din străinătate a contribuit fără îndoială la depășirea barierelor regionale tradiționale și la cunoașterea spațiului central european. Această tendință a fost apoi întărită de angajarea mercenarilor cehi în «slujba străinilor». Dar și pentru perioada husită a fost în general valabil că țăranii și meșteșugarii nu și-au părăsit loturile de pământ și micile ateliere”. (Vratislav Vanicek)

Artiștii din teritoriile Coroanei Cehe, fie simpatizanți ai catolicismului, fie ai reformei husite, au cuplat la bătălia religioasă dintre cele două părți, venind în completarea dorințelor acestora, mai mult sau mai puțin realizabile. Cuvântul, în gura unor predicatori și nu numai, a luat o puternică turnură de mobilizare a maselor în direcția dorită. În acest context este văzută dezvoltarea limbii cehe în mediul popular, în timp ce latina era tot mai mult limba savantă a intelectualilor și a lucrărilor cu caracter universal.

Arta din teritoriile Coroanei Cehe în perioada husită a stat sub semnul puternicului conflict dintre catolici și partizanii reformei husite. Creația artistică a devenit parte din confruntare religioasă dintre cele două părți cu accentul puternic pe partea literară a manifestărilor artistice. Cuvântul, pus în gura unor predicatori, avea puternicul efect al mobilizării maselor în direcția dorită. În acest context, limba cehă, orală și scrisă, a devenit mijlocul de comunicare în rândul oamenilor simpli, în timp ce „latina a devenit limba conversațiilor savante sau a lucrărilor destinate publicului internațional. De asemenea, introducerea ortografiei cu semne diacritice, a contribuit la o percepție mai ușoară, la crearea și copierea textelor cehe, unul dintre propagatorii noii ortografii fiind însuși Jan Hus”. (Vratislav Vanicek)

Deja în perioada husită, în teritoriile Coroanei Cehe, fuseseră redactate 4 variante ale Bibliei în limba cehă și câteva sute de manuscrise destinate uzajului preoților din biserici precum și laicilor știutori de carte. Jan Hus a redactat De ecclesia - Despre biserică - alături de alte opere precum - Dcerka, Vyklad viery - cu rol de „popularizare” a textelor științifice și religioase.

Mikulas din Pelhrimov, Jakoubek din Stribro și Jan Rokycana au fost reprezentanții aripilor husite și, în același timp, autori de lucrări cu caracter religios. Jan Pribram a redactat Viața preoților taboriți, iar catolicii au răspuns prin Ondrej din Brod și, mai târziu, Hilarius Litomericky. Disputele „științifice” de tipul confruntărilor - gustate în deceniile anterioare războaielor husite - au continuat și în perioada conflictului militar. Creația catolică Vaclav, Havel a Tabor a criticat articolele pragheze husite, în timp ce „interpretarea husită a adevărurilor divine este apărată de Hadani Prahy s Kutnou Horou (Cetatea Pragăi cu Kutna Hora). Această operă în versuri a apărut în 1420 și face parte din așa numitul Manuscris de la Budysin împreună cu alte compoziții în versuri (Zaloba Koruny ceske, Porok Koruny ceske k panom ceskym) și cum pamfletele în proză îndreptate împotriva lui Zigmund de Luxemburg și a nobililor fideli lui”. (Vratislav Vanicek)

Opera istorică din perioada husită a fost reprezentată de Vavrinec din Brezova, discipol al lui Jan Rokycana, autorul Cronicii husite, redactată în limba latină și apoi tradusă în limba cehă. Același autor a fost protagonistul unei opere în versuri numită Carmen insignis coronae Bohemiae (Cântec dedicat Coroanei cehe), operă în care erau idealizate victoriile husiților din timpul războiului. O altă operă istorică a fost cea intitulată Vechi letopisețe cehe care debuta cu domnia lui Vaclav al IV-lea.

Petr din Mladonovice a redactat texte care au dezvăluit evenimente la care a fost martor ocular, lui fiindu-i atribuit episodul în care este descris cu lux de amănunte momentul arderii pe rug a lui Jan Hus. Nobilul Bartosek din Drahonice - catolic convins - a fost autorul unor creații din aceeași perioadă husită, el fiind participant la confruntările militare din Regatul ceh. De asemenea, jurnalul de călătorie a pajului Jaroslav - membru în delegația regelui Jiri de Podebrad în Franța - a reprezentat o frescă a epocii husite.

Apariția tiparului în spațiul ceh este legată de orașul Plzen, bastion al catolicismului, tipar care a fost utilizat de-acum înainte, primordial, de arhiepiscopul de Praga care se refugiase temporar la Plzen. Tiparul va schimba definitiv felul în care erau înțelese și redactate creațiile literare până atunci. Cântecele populare, unele dintre creații fiind opera studenților de la universitatea pragheză, au contribuit la răspândirea ideilor husite și la formare unei anumite solidarități printre oamenii simplii. În mod evident, cântecele cu caracter comic, de dragoste, sau „de petrecere” au fost înlocuite de husiți cu cele religioase.

Stilul epistolar a apărut ca o prelungire firească și intimă în perioada husită între diverșii lideri ai facțiunilor husite sau ale nobililor. Cele mai cunoscute au fost cele ale lui Jan Hus care atrăgeau atenția asupra diverselor probleme de zi cu zi din societatea cehă. Asemenea lor, în limba cehă au fost redactate și scrisorile celor două surori de viță nobilă Perchta și Anezka din Rozmberg. „Corespondența nobilimii husite și catolice arată că în ciuda interpretării rigide a legii divine, reprezentanții nobililor și-au păstrat într-o anumită măsură stilul de viață, interesele și preferințele (vânătoarea, lectura epopeilor cavalerești)”. (Vratislav Vanicek)

Prima tipografie din spațiul Coroanei Cehe a fost înființată în a doua jumătate a secolului al XV-lea, la Plzen, bastion al catolicismului. Aici își avea reședința arhiepiscopul de Praga care se refugiase în oraș în urma conflictelor din capitala Coroanei Cehe. Primele opere tipărite au fost Cronica troiană și creația lui Jan din Rabstein, Dialogul. Prin intermediul tiparului din acest mediu catolic au pătruns ideile umaniste din spațiul occidental, el fiind și un instrument util arhiepiscopiei de consolidare a catolicismului.

Apariția tiparului a schimbat complet modul în care erau înțelese și mai ales redactate operele până atunci. Creațiile literare au devenit mult mai ușor vehiculabile iar literații - oricât de mic era numărul lor în raport cu marea masă a oamenilor - aveau acces mai ușor la aceste opere. După primul tipar din teritoriile Coroanei Cehe, cel de la Plzen, au apărut și alte tipografii la Praga, Olomouc, Vimperik, Brno și Kutna Hora.

Puternic legate de disputele religioase și confruntările militare au fost cântecele și incantațiile din perioada husită. Ele erau accesibile oamenilor de rând, nu aveau un caracter dificil și erau întreținute și de atmosfera predicatorilor itineranți care propăvăduiau iminenta sosire a „regatului lui Cristos” - în forma lui husită - pe pământ. Unele dintre aceste cântece care circulau prin viu grai erau legate de evenimente contemporane și erau compuse de studenții de la Universitate din Praga, precum cel legat de arderea scrierilor lui John Wycliff: Zbynek biskup Abeceda.

Cântecele husiților au reprezentat un mod de consolidare a solidarității în cadrul acestor grupuri. Mesajul lor era clar și extrem de ușor de înțeles. Unele dintre cele mai cunoscute cântece utilizate de husiți au fost „Ktoz su bozi bojovnici - Cine sunt luptătorii Domnului - și „Povstan, povstan velike mesto prazske - Ridică-te, ridică-te, mare oraș praghez. „Deoarece husiții nu erau adepții distracțiilor lumești, cupletele populare ale timpului și-au pierdut dimensiunea comică. Husiții, aparținând tuturor curentelor, respingeau cântecele lumești (de dragoste, de beție) și recunoașteau doar cântecele religioase cântate în timpul slujbelor religioase sau cu ocazii solemne (procesiune de mulțumire lui Dumnezeu pentru victoriile repurtate). Cântecele religioase îndeplineau și o funcție didactică deoarece conțineau preceptele fundamentale ale husiților despre legea divină. De asemenea, interpretarea lor colectivă consolida sentimentul de solidaritate și apartenență la aceeași comunitate”. (Vratislav Vanicek)

Mesajul husiților era transmis, în principal, între oamenii simplii cu aceleași afinități, prin intermediul cântecelor. Prin viu grai și folosirea limbii cehe în aceste cântece, mesajul husit ajungea ușor acolo unde trebuia să ajungă: în mintea și sufletul oamenilor, contribuind la întărirea sentimentului de solidaritate și apartenență la o comunitate de „destin” comun.

Arta plastică a fost câmpul manifestărilor care a fost cel mai puternic influențat și atins de ideile reformei husite. Concepția radicalilor husiți care considerau complet inutilă prezența unui sfânt intercesor în relația dintre om și Dumnezeu a dus la eliminarea statuilor și reprezentărilor picturale din biserici, văzute drept elemente de orgoliu nemăsurat ale omului. Acest iconoclasm husit a fost pus de istoriografie pe seama neînțelegerii - de marja simplă a husiților radicali - a motivației artei religioase catolice.

Ideile husite au manifestat o puternică influență asupra artelor plastice din teritoriile Coroanei Cehe. Concepțiile unora dintre liderii husiți asupra artei, precum Jakoubek din Stribro, veneau în completarea mesajului de necesitate a reformării Bisericii. Potrivit lor, un creștin nu trebuia să posede tablouri care reprezentau detalii biblice sau sfinți deoarece Dumnezeu era peste puterea de percepere a oamenilor obișnuiți.

Iconoclasmul husiților radicali era promovat de preoții lor care considerau complet inutilă prezența unor sfinți intercesori în relația omului simplu cu Dumnezeu, de unde și inutilitatea - din perspectiva lor - a artei creștine de reprezentare, fie ea sculptură sau pictură. Abordarea husiților radicali, cuplată cu masa țintă căreia îi era predicată această poziționare față de arta creștină, a dus la nașterea unui iconoclasm husit. „Din aceste abordări teoretice s-a născut celebrul iconoclasm husit care a dus la eliminarea consecventă a statuilor, picturilor, orgilor și altor «obiecte de lux inutile» din interiorul bisericilor, inclusiv la dărâmarea unor superbe catedrale. Și în acest sens husitismul a anunțat Reforma europeană de mai târziu. Husiții, oameni simpli și necultivați, nu au înțeles însă motivația teoretică foarte complexă; ei au distrus manifestările lumii «păcătoase» pe care nu le înțelegeau și uneori le-au distrus numai din plăcerea de a strica care le crea sentimentul că sunt importanți”. (Vratislav Vanicek)

Arta plastică din teritoriile Coroanei Cehe s-a lovit de iconoclasmul promovat de husiții radicali - în special taboriții - care vedeau în arta creștină motive directe și concrete ale „pierzaniei”. Istoriografia a reținut momentul anului 1420 atunci când oamenii simplii sosiți în ajutorul husiților din Praga au identificat în capitala regatului, cu oamenii ei îmbrăcați luxos și cu palatele și reședințele luxoase, drept „un Babilon predestinat pierzaniei”. (Vratislav Vanicek)

Concepția husită asupra artei plastice nu a fost singurul impediment în stagnarea ei, ci a existat și un motiv mult mai concret și mundan: dezagregarea autorității capitalei și, implicit, a comanditarilor catolici ai lucrărilor artistice. După moartea regelui Vaclav al IV-lea și izbucnirea războiului husit, nobilii și membrii curții regale au părăsit capitala Regatului ceh - Praga - cum, de asemenea, au făcut-o și conducătorii Bisericii. Altfel spus, sponsorii, comanditarii operelor artistice, au părăsit capitala.

Situația artei plastice în orașele care au trecut sub autoritatea grupărilor husite după izbucnirea războiului a fost una dificilă. Artiștii aveau două opțiuni: fie se supuneau concepției iconoclasmului husit - ceea ce însemna „punerea lor pe liber” - sau plecau în teritoriile și orașele controlate încă de catolici din Regatul ceh. Astfel de zone rămase catolice care au devenit loc de refugiu al artiștilor a fost Olomouc și domeniile nobilului Rozmberg din sudul Regatului ceh.

Încheierea Compactatelor de la Jihlava dintre husiți și catolici a însemnat și deschiderea, ușor-ușor, a căii de conviețuire dintre adepții husitismului și populația catolică. Încet-încet acest lucru s-a dovedit benefic și pentru arta plastică și artiștii din Coroana Cehă. Ei s-au întors în capitala Regatului ceh, Praga, aflată în deceniile anterioare sub controlul grupărilor husite, și și-au reluat activitatea. Însă cu adevărat momentul în care artiștii și-au reluat creația a fost după încheierea acordului de la Olomouc și „cimentarea” situației interne a Regatului ceh de către Vladislav Jagello. Artiștii cehi au început să se uite tot mai atent și să fie sensibili la influențele vecinilor germani din Saxonia.

După încheierea Compactatelor de la Jihlava s-au pus bazele, încet-încet, a conviețuirii - nu fără episoade dramatice și sângeroase - dintre husiți și catolici. Timid, artiștii s-au întors în capitala Regatului ceh, Praga, aflată până atunci sub conducerea diverselor grupări husite, opuse ideei de artă plastică în creștinism. Biblia lui Martin sau Biblia comandată de hatmanul scăpătat Filip din Padarov au fost două exemple din această perioadă.

În ceea ce privește construcțiile arhitectonice, perioada husită nu a fost una exuberantă, deoarece materialele de construcții și meșterii erau folosiți la consolidarea cetăților și orașelor aflate în conflict. Acest lucru, ca de altfel și arta în general, au intrat pe un traseu mai normal de-abia după încheierea acordului de la Olomouc din 1479 și stabilizarea politică a Regatului ceh de Vladislav Jagello. Momentul ulterior, „împăcarea” religioasă de la Kutna Hora, a dat, de fapt, greutate reluării dezvoltării artei plastice.

După reluarea extracției miniere de la Kutna Hora vistieria regală dispunea de mai multe resurse în aur și argint pentru a-și putea permite costurile de reparații și împodobiri artistice ale palatelor și bisericilor capitalei Regatului ceh, Praga, aflate în suferință după distrugerile din timpul războiului. „Frecventele aprovizionări cu metal gablen ale seifurilor curții regale i-au permis lui Vladislav Iagello să aloce mijloace financiare importante refacerii grandioase și reconstrucției Hradului din Praga care fusese distrus de garnizoanele militare. Însuși regele s-a mutat în Hrad în 1485, părăsind Curtea regală din Stare Mesto, unde regii cehi locuiau de la sfârșitul secolului 14”. (Vratislav Vanicek)

Unul dintre arhitecții importanți din teritoriile Coroanei Cehe din a doua jumătate a secolului al XV-lea a fost Matej Rejsek. Lui îi sunt atribuite lucrările din Kutna Hota unde a fost unul dintre constructorii catedralei Sf. Barbora și din Praga acolo unde a ridicat turnul Prasna Brana. Această ultimă lucrare a fost executată la cererea locuitorilor din Stare Mesto, Orașul Vechi al capitalei regatului.

În timpul lui Vladislav Jagello s-a dezvoltat la curtea regală pragheză așa-numitul „stil gotic al lui Vladislav”. În fapt, regele a fost comanditarul lucrărilor executate de meșteri sosiți din teritoriile Sfântului Imperiu. Unul dintre aceștia a fost Hans Spiess, cel care a construit castelul Krivoklat, și care a executat, totodată, separeul regal pentru rugăciune din catedrala Sf. Vit din capitala Coroanei Cehe, Praga.

Cel mai cunoscut reprezentant al „goticului lui Vladislav - creații de artă comandate de regele Vladislav Jagello - a fost Benedikt Ried, cehizat sub numele de Rejt. Etnic neamț, originar din teritoriile Sfântului Imperiu, acesta a fost însărcinat de regele ceh, Vladislav Jagello, să execute consolidarea Hradului din Praga. El a adaptat la spațiul ceh stilul gotic din sudul provinciilor germane „creând un tip special de boltă arcuită în formă de plasă, ale cărei nervuri formează modele ritmice continue fără urme de joncturi mecanice. O dovadă unică o constituie așa-numita Sala Vladislav proiectată de Ried în Hradul de la Praga. Celebră a devenit și bolta proiectată de Ried a catedralei Sf. Barbora din Kutna Hora și bisericii Sf. Nicolae din Louny”. (Vratislav Vanicek)

Finalul secolului al XV-lea a adus, în ceea ce privește arta din Țările Coroanei Cehe și influențe renascentiste de factură italiană și germană. Goticul târziu a rămas, însă, stilul arhitectural caracteristic spațiului ceh de la finalul secolului al XV-lea, mai ales în ceea ce privește arhitectura religioasă. Castelele nobiliare ridicate în această perioadă pe întinsul Regatului ceh au păstrat o puternică tușă gotică, de asemenea. Casele persoanelor mai înstărite din orașele regatului au fost și ele remodelate, primind un ton arhitectural gotic.

Stilul gotic târziu a fost predominant în Țările Coroanei Cehe de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea. În acest interval cronologic sunt datate Biserica Fecioarei Maria din Most, finalizarea bisericii Sf. Bartolomeu din Plzen, catedrala Sf Mauriciu din Olomouc și biserica Sf Iacob din Brno.

În ceea ce privește arhitectura civilă, urbană, din cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea din teritoriile Coroanei Cehe, trebuie menționat faptul că s-au realizat noi fortificații de apărare la Slany, Kourim, Louny, Klatovy, Litomerice, Prachatice și Trebon. Primăriile din Olomouc și Brno sunt datate din aceeași perioadă. De asemenea, casele elitelor din orașe au fost refăcute într-un stil gotic târziu, de multe ori prin imitație socială. „Au apărut și construcții noi. Orășenii bogați, la fel ca înainte, imitau stilul păturilor superioare. Multe case uimesc prin bolta lor care împarte spațiul în suprafețe luminate și întunecate, ca și prin fațadele fastuoase. Nu este vorba numai despre casele din Praga, Kutna Hora (cunoscuta Casă din Piatră), Plzen, Brno și Olomouc, dar și din Tabor și din orașele vasale (Cesky Krumlov, Prachatice, Jindrichuv Hradec, Dacice, Slavonice)”. (Vratislav Vanicek)

Stilul gotic de la sfârșitul secolului al XV-lea din Coroana Cehă a fost predominant în ceea ce priveste construcțiile laice. Maestrul Benedikt Reid a fost cooptat în serviciul unor mari nobili ai regatului, dincolo de comenzile regale ale lui Vladislav Jagello. Castelul Svihod, realizat pentru familia Rozmberg, castelul Blatna, executat pentru Zdenek Leul din Rozmital, precum și castelul Rabi îi sunt atribuite acestui meșter german.

Arta religioasă din teritoriile majoritar catolice din Coroana Cehă a rămas fidelă stilului ornamental și arhitectural anterior perioadei războaielor husite. Ca o notă de culoare, anumite grupări husite, deși erau - în teorie - împotriva împodobirii bisericilor cu imagini sau sculpturi ale sfinților, au făcut compromis în ceea ce privește iconoclasmul lor declarat. Biserica calixtinilor lui Jan Rokycana a fost unul dintre aceste exemple. Operele maeștrilor în lemn de-acum au devenit cunoscute pentru realismul natural al personajelor reprezentate.

Una dintre mai vechi dovezi ale stilului renascentist din Moravia datează de la finalul secolului al XV-lea și este legată de castelul Tovacov. Citadelele au fost modificate acum în acord și cu debutul folosirii pe scară largă a artileriei și tunurilor. Unele dintre ele, cu o origine plasată la finalul secolului al XIV-lea, au fost modificate acum: Tuchoraz, Kestrany. „Dintre cele mai importante castele în stil gotic târziu din Moravia fac parte Pernstejn și Helfstejn, în timp ce Tovacov păstrează un portal renascentist din 1492, una dintre cele mai vechi mărturii ale renașterii în domeniul artelor plastice din țările cehe”. (Vratislav Vanicek)

Influențele occidentale renascentiste - în special italiene - în arta din teritoriile Coroanei Cehe au fost evidente, însă, pictura cehă nu a atins anvergura maeștrilor italieni sau, spre exemplu, olandezi. Totuși, valoroase picturi murale au fost realizate la sfârșitul secolului al XV-lea, unul dintre aceste exemple fiind Capela Smisek din biserica Sf Barbora din Kutna Hora. Cel mai bine s-a observat influența picturii renascentiste italiene în arta din teritoriile cehe în opera așa-numită a „Maestrului altarului din Litomerice”.