Războaiele Husite și lupta pentru tronul Țărilor Coroanei Cehe
Războaiele husite și crearea detașamentelor de soldați profesioniști
autor Alexandru Cristian Enescu, august 2017
Arderea pe rug a lui Jan Hus - promotorul ideilor de reformă a Bisericii - la Conciliul de la Konstanz a inflamat situația politică în teritoriile regatului ceh. Implicarea regelui în deciziile Universității din Praga, ascuțirea tensiunilor dintre profesorii husiți și cei catolici din universitate, precum și defenestrația de la Praga au însemnat debutul unui război care a devastat regatul ceh timp de două decenii. Dincolo de opoziția reformă/antireformă, în aceste două decenii s-au amestecat cu ele și motive sociale și economice. În funcție de contextul regional al provinciilor regatului, husiții moderați s-au aliat cu partizanii catolici împotriva radicalilor husiți iar pentru o perioadă de timp a existat și un consens de acțiune între husiții moderați și cei radicali. Nobilimea din regat, în funcție de interese, orizontul de desfășurare și realitatea militară de moment, s-a plasat de una sau cealaltă parte a taberelor.

Unul dintre motivele pentru care husiții radicali - taboriți și orfelini- au rezistat atacurilor organizate fie de regele Sigismund de Luxemburg, fie de coaliția nobililor catolici și husiți moderați, a fost instituirea unui sistem de detașamente de soldați cu pregătire constantă. Acest prototip incipient al stilului profesionist de soldat modern, inițiat de husiții radical, a dus la reușitele militare din cele aproape două decenii de războaie. Dincolo de faptul că aceste detașamente de soldați profesioniști le permiteau husiților să autoguverneze teritoriile în care erau așezați din regatul ceh, respingând atacurile regelui, ale cruciadelor sau ale coalițiilor nobililor, tot acest stil de armată permanentă le-a permis să inițieze raiduri dincolo de frontierele regatului ceh. Într-un final, subminarea practicată de detașamentele radicalilor taboriți și orfelini față de negocierile care se desfășurau între catolici și liderii husiților i-a determinat pe husiții moderați - care doreau stingerea lungului război - să schimbe părțile. Au trecut de partea partizanilor catolici și, la Lipany, au zdrobit aripa radicală husită. Compactatele de la Jihlava au închis războaiele husite și, cu toate fluctuațiile ulterioare, au trasat linia administrativă și politică a Coroanei Cehe pentru următoarele secole.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Războaiele husite - derivate din mișcarea originată în ideile de reformă a Bisericii ale lui Jan Hus - s-au declanșat în 1419, odată cu evenimentul denumit prima defenestrație de la Praga. Evenimentul este numit în acest fel în literatura de specialitate, spre a fi deosebit de cea de-a doua defenestrație, care va avea loc peste 200 de ani, în cu totul alt context. Defenestrația se referă la azvârlirea pe geam a consilierilor partizani ai Bisericii catolice din Praga, din primăria Orașului Nou, de către radicalii husiți.

Momentul care a declanșat războaiele husite și care se vor întinde de-a lungul a două decenii în Coroana Cehă a secolului al XV-lea a fost așa-numita prima defenestrație de la Praga. Husiții radicali, furioși că primăria Orașului Nou - Nove Mesto - era controlată de partizanii Bisericii și ai antireformei pe care ei o doreau îndeplinită, au pătruns în clădire - în 1419 - și i-au azvârlit pe geam pe consilierii catolici.

După defenestrația de la Praga din 1419 - azvârlirea pe geam a consilierilor orașului, partizani ai Bisericii - de radicalii husiți -, cei din urmă au încercat să preia controlul capitalei regatului ceh, cu ajutorul oferit din satele aflate în proximitatea capitalei. Cetelor conduse de Jan Zelivsky li s-au opus cele conduse de nobilul Cenek din Vartenberg, și el adept al reformei husite, dar nu în forma ei radicală. Cenek din Vartenberg a rămas exponentul aripii moderate a husiților.

La scurt timp după defenestrația de la Praga - și având în vedere că regele Vaclav al IV-lea murise -, între consilierii orașului, moderații și marii nobili ai regat, s-au desfășurat tratative în vederea alegerii lui Sigismund de Luxemburg pe tronul regatului ceh. Sigismund de Luxemburg - viitorul împărat al Sfântului Imperiu - deținea deja titlul de rege al Germaniei. Condițiile tratativelor desfășurate la Brno încercau să fie un „dans” între revendicările husiților de reformare a Bisericii și eliminarea cerințelor aripii radicale a husiților.

La tratativele de la Brno dintre consilierii husiți moderați din Praga, nobilii regatului ceh și Sigismund de Luxemburg - pentru alegerea acestuia ca rege pe tronul ceh -, negocierile s-au deplasat în direcția unui eșec previzibil. Deși nu îl deranja reformarea Bisericii dorită de husiți, Sigismund nu accepta ideile radicale infuzate în mișcarea husită „si a respins complet orice formă de implicare a iobagilor în viața publică. De aceea, a refuzat să consfințească urmările mișcării[...] de la Praga [preluarea consiliului orașului de către husiții moderați - n.n], declarând că se va ocupa de această problemă după încoronare. În realitate, a avut și alt motiv [el era legat de raporturile cu Papalitatea și atitudinea juridică cerută față de eretici - n.n]. De aceea, la consiliul imperial de la Vratislav a luat o atitudine foarte dură și la 17.3.1420 a publicat un act papal privind organizarea unei cruciade împotriva husiților cehi. Amenințarea cu o expediție de exterminare era menită să îi îngenuncheze pe husiții neascultători. Dar s-a întâmplat exact invers”. (Vratislav Vanicek)

În momentul în care regele Germaniei, Sigismund de Luxemburg - viitorul împărat - și candidat la tronul regatului ceh, a publicat bula papală de cruciadă împotriva husiților - condamnați ca eretici -, nobilii cehi au defectat și s-au raliat mișcării husite din regat. Au respins solicitările lui Sigismund de Luxemburg de a fi recunoscut ca rege, repudiind în același timp și „constituția” de succesiune a tronului promulgată anterior de Carol al IV-lea. Replica lui Sigismund a fost atacarea capitalei regatului, Praga, moment în care războaiele husite au intrat într-o fază nouă.

Eșecul negocierilor de la Brno dintre nobilii regatului ceh, consilierii praghezi husiți, și Sigismund de Luxemburg, s-a transformat într-o ruptură în momentul în care Sigismund - candidat la tronul regatului - a publicat o bulă papală de cruciadă împotriva husiților. În acel moment, marii nobili ai regatului au defectat și o mare parte dintre ei s-au alipit mișcării husite. Războaiele husite au intrat într-o nouă fază.

Nobilimea cehă, contrariată de intenția lui Sigismund de Luxemburg - candidat la tronul ceh - de a extirpa „erezia” husită din teritoriile cehe, i-a respins acestuia solicitarea de a fi încoronat rege, respingând în acest fel și „constituția” de succesiune a coroanei, promulgată anterior de Carol al IV-lea. Nobilimea disidentă s-a raliat mișcării husite și i-a replicat lui Sigismund că refuză supunerea, opinând că actele lui sunt lovite de nulitate pe întreg teritoriul regatului, deoarece el nu fusese încă încoronat - ci doar ales - ca rege al cehilor.

Liderul disidenței nobililor împotriva lui Sigismund de Luxemburg - candidat la tronul Coroanei Cehe - a fost nobilul, adept al husitismului moderat, Cenek din Vartenberg. Poziția lui a fost subminată în Praga, în momentul în care marele pârcălab a predat cetatea - juridic vorbind - lui Sigismund. Riscul eliminării husiților din capitala Praga a determinat reacția satelor din jurul capitalei, care s-au grăbit în ajutorul husiților din capitală, în paralel cu înaintarea lui lui Sigismund în fruntea armatei spre Praga.

Refuzul husiților moderați din capitala Coroanei Cehe, Praga, conduși de nobilul Cenek din Vartenberg de a se supune candidatului la tronul ceh - Sigismund de Luxemburg - a venit ca urmare a intenției acestuia de a elimina „erezia husită”. Husiții din proximitatea capitalei care au înțeles că odată cu căderea acesteia s-au fi prăbușit și idealurile husite s-au grăbit să vină în ajutorul orașului, chiar în momentul în care Sigismund „s-a oprit în fața zidurilor Hradului cu o armată formată din 30.000 de oșteni”. (Vratislav Vanicek)

Prima ciocnire dintre Sigismund de Luxemburg și husiții din capitala regatului ceh - Praga - adunați în jurul nobilimii disidente și secondați de cete de husiți sosiți din proximitatea orașului s-a soldat cu un eșec pentru Sigismund. „Împăratul [nota bene: păstram citatul, dar trebuie să avem în vedere că Sigismund încă nu fusese încoronat ca împărat în anul în care se petrece acțiunea - n.n] nu a intenționat să distrugă cel mai important oraș din Cehia, ci a aplicat metoda înfometării pentru a-i obliga pe locuitorii lui să capituleze. Tentativa oștirilor lui de a ocupa colina Vitkov, izolând astfel complet Praga de ținuturile agricole din împrejurimi a eșuat în confruntarea armată cu apărătorii unei mici fortărețe provizorii, care s-au grăbit să vină în ajutorul orașului. Colina Vitkov a fost apărată, în special, de hatmanul în vârstă de 60 de ani, Jan Zizka din Trocnov, un nobil scăpătat din sudul Cehiei. Acesta își câștigase renumele de oștean strălucit în bătălia de la Sudomer[...]când a respins atacul unei armate superioare numeric a nobililor cehi. Urmarea bătăliei de la Vitkov, denumit mai târziu Zizkov, a predestinat eșecul cruciadei”. (Vratislav Vanicek)

Într-un final, în 1420, Sigismund de Luxemburg a fost încoronat rege al Țărilor Coroanei Cehe și se părea, pentru moment, că situația s-a calmat. Chiar și cetele sosite din afara Pragăi pentru a-i susține pe husiții moderați din capitală, în timpul asediului la care fuseseră supuși de Sigismund, s-au resemnat și s-au întors la casele lor. Husiții însă au înconjurat Vysehrad - Castelul de Sus - din Praga și, conduși de hatmanul Hynek Krusin din Lichtenburg, au înfrânt oastea trimisă de noul rege încoronat, Sigismund.

În urma înfrângerii trupelor lui Sigismund de Luxemburg, care fusese încoronat rege al Țărilor Cehe dar care nu reușise să pacifice regatul, husiții au preluat controlul asupra capitalei regatului, Praga. Apoi, ei au încercat să caute sprijin pentru cauza lor în Cehia centrală și de sud. În același timp, o adunare a husiților de la Caslav nu a recunoscut încoronarea lui Sigismund de Luxemburg ca rege al cehilor și a declarat actul încoronării nul de drept.

Respingerea armatei lui Sigismund de Luxemburg de la Vysehrad, proaspăt încoronat rege al Coroanei Cehe, de husiții din capitala - Praga - a mutat perspectiva situației la un alt nivel. De-acum înainte, capitala regatului fiind în mâna husiților moderați, orașul a început să își extindă influența în centrul și estul regatului. În acest punct al războaielor husite capitala preluase inițiativa iar la adunarea de la Caslav husiții au luat o decizie direct împotriva regelui ales, Sigismund. „Rolul conducător al orașului pe scena politică cehă a fost consfințit de praghezi la adunarea husiților de la Caslav (iunie 1421), unde a fost invalidată încoronarea lui Zigmund [Sigismund - n.n] și ales un organ colectiv care trebuia să administreze țara în perioada lipsită de rege. O dovadă a transformărilor social-politice [...]care avuseseră loc o constituie faptul că din acest organ au făcut parte 8 orășeni, 7 membri din mica nobilime și numai 5 din marea nobilime. Concluziile consiliului și potirul au fost adoptate și de arhiepiscopul praghez Konrad din Vechta”. (Vratislav Vanicek)

După invalidarea încoronării lui Sigismund de Luxemburg ca rege al Țărilor Cehe la scurt timp după izbucnirea războiului husit, între moderații și radicalii husiți care adoptaseră o decizie atât de frontală în raport cu regele au apărut grupări care se raportau diferit la problema succesiunii regale. Taboriții, de exemplu, respingeau orice variantă de a mai avea un viitor rege. Husiții din nordul regatului, praghezii și facțiunea din spatele comandantului Jan Zizka, îl doreau ca rege pe un membru al dinastiei poloneze a Jagellonilor.

După respingerea lui Sigismund de Luxemburg ca rege al Coroanei Cehe de către husiți au apărut mai multe poziții față de cine ar trebui să ocupe tronul regal. Jakoubek din Stribo a insistat pentru alegerea și încoronarea unui husit și, în acest fel, reforma husită a Bisericii ar fi avut șanșe de izbândă. În cele din urmă nu s-a ajuns la nici concluzie între diferitele grupări de husiți iar ocuparea tronului a rămas în discuție.

La 3 ani de la defenestrația de la Praga și de la debutul conflictului dintre husiți, partizanii antireformei Bisericii și regele Sigismund de Luxemburg - a cărui încoronare fusese respinsă de husiți - o cruciadă condusă de prelați împotriva husiților a fost respinsă. Mișcarea husită își consolida tot mai mult teritoriile pe care le stăpânea. „Discuțiile emoționale, chiar dacă nefertile, au fost întrerupte pentru un timp de cea de-a doua cruciadă. În primele zile din toamna lui 1421, oștile conduse de prelații imperiali, au fugit din Cehia după un asediu nereușit al orașului Zatec. Intervenția militară a lui Zigmund de Luxemburg de la sfârșitul anului a fost mai energică (a ocupat orașul cu mine de argint Kutna Hora), dar sfârșitul ei avea să fie și mai trist. Zigmund a simțit gustul amar al înfrângerii în bătălia de la Hrabry, când oștile sale au dat bir cu fugiții în fața oștirilor husite unite, conduse de Zizka care între timp își pierduse un ochi și mai ales în timpul traversării Sazavei de lângă Nemecky Brod[...]în ianuarie 1422”. (Vratislav Vanicek)

După respingerea celei de-a doua cruciade îndreptate împotriva lor de Biserică și regele Sigismund de Luxemburg, husiții nu se mai aflau în pericol de a fi exterminați, ci se aflau pe drumul spre vârful maxim al puterii politice pe care au deținut-o în regatul ceh de-a lungul celor două decenii de război. După ce amenințarea „externă” a fost temporar îndepărtată, între diversele facțiuni și grupări ale husiților a izbucnit, însă, un teribil măcel din cauza neînțelegerilor privind ideile de reformă a Bisericii.

Odată trecut pericolul imediat, prin înfrângerea celei de-a doua cruciade trimise împotriva lor, husiții au început să-și organizeze teritoriile pe care le controlau în acord cu ideile privind reforma Bisericii și organizarea societății, idei pe care le promovau. Unele grupuri considerate prea extreme chiar și pentru radicalii husiți au fost „măturate” - de-a dreptul - de proprii „reformatori”. „După înfruntări crâncene grupările extremiste ale chiliaștilor și adamiților aflate în sfera de influență taborită au suferit o mare catastrofă. Curând și Jan Zelivsky avea să înregistreze o mare înfrângere la Praga. Acest predicator înflăcărat care se bucura de o imensă admirație, mai ales în Nove Mesto, își folosise imensa popularitate pentru a înscăuna o dictatură, în fața căreia nimeni nu mai era sigur la Praga. Tribunul din Nove Mesto a depășit primul insucces, respectiv înfrângerea oștirilor pragheze la Most în Cehia de Nord, dar imediat după a încetat să mai țină cont de cutumele juridice, situația a luat o altă turnură. Politicienii husiți de vază, inclusiv Zizka, au încetat să-i mai ofere sprijin, astfel încât în 1422 dictatura lui s-a sfârșit. Nu peste mult timp husiții moderați d

După cea de-a doua cruciadă eșuată a lui Sigismund de Luxemburg împotriva husiților perspectiva unei iminente distrugeri a adepților reformei husite a Bisericii a dispărut. Aceștia controlau capitala regatului ceh - Praga - alături de o serie de alte teritorii din centul, estul și sudul regatului. Amenințarea „externă” evaporându-se pentru moment, între diversele grupări husite - în funcție de raportarea lor la ideile reformei Bisericii și ale organizării societății - au izbucnit conflicte violente.

În Tabor - „sediul” grupării radicale husite a taboriților - s-au creat sciziuni în urma conflictului dintre diversele curente și facțiuni husite care se adunaseră în acel loc. Unele dintre aceste grupuri erau considerate prea radicale - cazul adamiților - chiar și pentru taboriți. Intervenția cruntă a comandantului Jan Zizka asupra acestor grupări sectante și asupra orașelor din jurul Taborului i-a șocat pe unii dintre contemporani. Mikulas (Nicolae) din Pelhrimov - „episcopul” bisericii husite din Tabor - i-a reproșat lui Zizka metodele de acțiune.

O parte a husiților taboriți a considerat metodele de acțiune ale comandantului Jan Zizka de supunere a orașelor din jurul Taborului și de eliminare a grupărilor sectante din rândul taboriților mult prea violente. În urma unui conflict cu „episcopul” bisericii taborite - Mikulas (Nicolae) din Pelhrimov - Jan Zizka, alături de adepții lui, a părăsit Taborul și s-a deplasat în nordul regatului ceh. Aici a înființat frăția lui Oreb, adepții acestuia fiind numiți orebiți, iar așezarea lor, Taborul Mic.

În Taborul Mic - așezarea întemeiată de adepții lui Jan Zizka desprinși din cetatea Taborului - comandantul Zizka avea puteri depline decizând cine și cum trebuie să trăiască după regulile divine. Aura de comandant militar de succes de până în acel moment i-a asigurat o autoritate de necontestat în rândul husiților orebiți. Codul militar redactat de Zizka conținea esența a ceea ce comandantul husit considera că reprezintă voința și legea divină pe pământ.

Orebiții conduși de comandantul Jan Zizka, în cetatea lor din nordul regatului ceh - numită și Taborul Mic - erau obligați să respecte codul militar introdus de Zizka și care conținea, în opinia lui, legea divină pe pământ. „Războinicul cu un singur ochi și-a arogat dreptul de a decide singur în legătură cu cel care trăia în acord cu Dumnezeu, ceea ca încălca competențele preoților husiți. Totodată, el se simțea obligat să-i urmărească și să-i pedepsească pe toți cei care nu respectau cele patru articole pragheze [esența reformei Bisericii dorită de mișcarea husită - n.n]. Fostul moșnean din Trocnov se autoconsidera mâna prelungită a lui Dumnezeu care urma să stăpânească întregul regat ceh. Iar totul dovedea, că așa se va întâmpla și în realitate”. (Vratislav Vanicek)

După întemeierea așezării orebiților - desprinși din așezarea Taborului - Jan Zizka, liderul militar al acestora, a primit sprijinul unor orașe din estul regatului ceh alături de o parte a nobililor importanți: Jan Rohac din Duba, Hynek și Viktorin din Kunstat și Podebrad. În acest moment al războaielor husite, Jan Zizka - liderul militar și religios al orebiților husiți - era „pe cai mari”, iar succesele lui militare se datorau detașamentelor de soldați profesioniști pe care le organizare și întreținea.

Comandantul militar al orebiților, un grup de radicali husiți desprinși din grupul taboriților - Jan Zizka - a obținut alături de detașamentele de soldați bine pregătiți pe care îi avea, o serie de succese militare în estul regatului ceh. O coaliție a husiților moderați împreună cu partizanii catolici împotriva lui Zizka a eșuat, comandantul orebiților reușind să înfrângă alianța îndreptată împotriva lui. În contextul tratativelor pentru încheierea conflictului dintre grupările husite Zizka a murit iar tentativa de unificare a radicalilor husiți - orebiții și taboriții - au eșuat.

Jan Zizka, liderul militar al orebiților - o gruparea radicală husită desprinsă din aripa taborită -, a obținut o serie de succese militare în estul regatului ceh în anii 1423-1424. Creșterea puterii acestuia în teritoriile Coroanei Cehe i-a determinat pe „husiții moderați, pe reprezentanții conservatori praghezi și nobilimea catolică să formeze o coaliție și la conciliul de la Sankt Gallen (toamna lui 1423) să adopte câteva hotărâri împotriva lui Zizka. La 7.6.1424 celebrul războinic i-a înfrânt la Malesov, iar coaliția de la Sankt Gallen s-a destrămat. Înfuriat, Zizka a pornit spre Praga ca să se răzbune pe orașul care îl trădase, dar Jan Rokycana a reușit să îl oprească”. (Vratislav Vanicek)

După înfrângerea coaliției îndreptate împotriva sa, Jan Zizka, liderul orebiților husiți a fost de acord să înceapă discuții pentru o eventuală înțelegere de pace. Cele două părți au căzut de acord la Spitalske să înceapă operațiuni militare comune în Moravia, bastion al catolicismului și al Bisericii. În acest context Zizka a murit, în toamna anului 1424, în împrejurările asediului la care era supus orașul Pribyslav.

După moartea comandantului lor militar, Jan Zizka, orebiții husiți și-au luat numele - în semn de apreciere față de Zizka- de orfelini, cu trimitere la starea lor de „orfani”. Cel care a preluat acum conducerea orfelinilor a fost unul dintre apropiații lui Zizka, Jan Rohac din Duba. Acesta a încercat să-i împace pe orfelini cu taboriții - cealaltă aripă radicală husită din care se desprinseseră orfelinii - dar fără succes. Între timp, trupe husite aliate au înfrânt o coaliție a nobililor la Usti nad Labem.

După succesul coaliției husite asupra oastei coaliției nobiliare la Usti nad Labem, războaiele husite intrau în cel de-al doilea deceniu de desfășurare pe teritoriul regatului ceh. Din nou au apărut fricțiuni între diferitele grupări husite asupra modului de reformă a Bisericii și asupra organizării societății. Taboriții au avansat acum în prim-plan, la aproape un deceniu de la declanșarea războaielor, atunci când, în 1427, consilierii din Stare Mesto, Orașul vechi din Praga - husiți conservatori - au fost îndepărtați de către taboriți.

Jan Rokycana, Prokop Holy și Prokop Maly au fost cele trei personaje exponențiale ale celor trei tabere principale husite care și-au disputat întâietatea, uneori colaborarea, în teritoriile regatului ceh. În momentul în care aceste personaje se aflau la conducerea grupărilor husite, războiul declanșat în teritoriile cehe între aceștia, partizanii catolici ai Bisericii și unii dintre nobilii cehi, se afla deja în desfășurare de 10 ani. Din acest moment (1427), mișcarea husită „și-a exportat” erezia, militar, în teritoriile vecine Coroanei Cehe.

Din momentul în care consilierii husiți conservatori din Stare Mesto, Orașul vechi din Praga, au fost eliminați din conducere, vreme de 7-8 ani viața politică din teritoriile Coroanei Cehe, aflate în plin război husit, a fost dictată de 3 mari grupuri husite: taboriții, orfelinii și husiții praghezi. Consiliul Orașului nou din capitala Praga - Nove Mesto - fusese acontat de către orfelini.

Cele trei grupări husite care au dominat scena politică din teritoriile regatului ceh după 1427 în contextul războaielor husite - taboriții, orfelinii și husiții praghezi - au fost deosebite ca doctrină, dar similare ca organizare și tactică militară. În acest punct au intrat „în scenă” 3 personaje care au condus destinele acestor grupări husite „Structura organizatorică a celor trei uniuni care se deosebeau prin concepțiile lor dogmatice era asemănătoare, iar în domeniul militar colaborau relativ bine. Funcția de administratori ai clericilor era exercitată de preoți; taboriții erau conduși de Prokop Holy, orfelinii de Prokop Maly (Prokupek), iar praghezii de Jan Rokycana. Acești preoți impuneau de asemenea linia politică. Poziția de excepție a clerului a intrat însă în contradicție cu articolul praghez care interzicea preoților să guverneze lumea laică. În mod firesc, nobilii și orășenii husiți au atras atenția asupra acestei divergențe, dar poziția dominantă a celor trei uniuni în spațiul ceh și numeroasele ei succese în străinătate au închis gura criticilor”. (Vratislav Vanicek)

Prokopie Holy, supranumit Velicky (cel Mare), nume după care este cunoscut și în istoriografia românească, este cel care a adoptat o tactică nouă militară în rândul detașamentelor husite. Beneficiind de faptul că liderii coaliției nobiliare catolice, după câteva înfrângeri succesive în fața husiților, nu mai îndrăzneau operațiuni de amploare, Prokopie cel Mare a „internaționalizat” războiul husit, desfășurând operațiuni militare în afara teritoriilor regatului ceh.

După ce husiții au ocupat militar principalele căi de transport de pe teritoriul regatului ceh, după anul 1427 ei au început să se desfășoare și în exteriorul Coroanei Cehe. Practic, husiții radicali - taboriții - și-au instalat garnizoane în cetăți din Silezia. Cealaltă grupare importantă husită - orfelinii - sub comanda lui Prokop Maly, a invadat Horni Luzice. În acest punct, cele trei grupări husite colaborau militar destul de bine, în ciuda diferendelor de ordin doctrinar dintre ele.

În urma conexiunii cu nobilii din Moravia, simpatizanți ai husitismului, detașamentele taborite au pătruns în Moravia dinspre Cehia și au ocupat cetăți din Slovacia de astazi, printre care și Trnava. Din 1425 detașamentele husite organizau periodic raiduri de jaf și incursiuni în teritoriile austriece, cu intenții de invadare și a teritoriile germane. Trupe de orfelini husiți apar menționați și în zona Mării Baltice într-o expediție organizată în serviciul regelui Poloniei.

Spre finele anului 1430 cele 3 mari grupări husite care dominau viața politică din teritoriile regatului ceh își făcuseră deja un nume din a organiza expediții de pradă și incursiuni rapide în teritoriile din afara Coroanei Cehe. Motivațiile din spatele acestui „export” al războaielor husite sub care se afla regatul ceh țin de rațiuni de ordin economic, social, precum și - pentru unii dintre liderii soldaților husiți - de rațiuni care veneau să confirme fondul conflictului primar: răspândirea ideilor de reformă husită a Bisericii.

Motivele pentru care cele 3 grupări husite care dominau viața politică din teritoriile regatului ceh din jurul anului 1430 desfășurau operațiuni militare în afara regatului ceh țineau de rațiuni multiple. Dincolo de răspândirea ideilor de reformă a Bisericii și în alte teritorii decât cele cehe, mai existau și rațiuni de ordin economic - jaf și pradă - precum și de tactică militară, și anume, cea de înfrângere a unui posibil inamic chiar pe teritoriul lui.

Detașamentele husite care asigurau practic existența grupărilor husite și obținerea succeselor împotriva multiplelor coaliții aranjate împotriva lor aveau la bază principiul pregătirii permanente și profesioniste. „Nucleul forțelor husite era format din detașamente profesioniste permanente. În cazul orfelinilor și taboriților ele erau formațiunile de campanie (în Tabor au fost create în jurul anului 1426) care practic trăiau din prăzi, în timp ce praghezii se bazau pe sistemul clasic de mercenari (soldații luptau contra unui salariu negociat). În perioada campaniilor de război trupele de campanie numărau «doar» 12.000 de oșteni, ceea ce reprezenta o forță puternică care nu putea fi întreținută de economia cehă din vremea aceea”. (Vratislav Vanicek)

Detașamentele husiților radicali - taboriți și orfelini - și-au dovedit eficacitatea miliată de-a lungul a mai multor confruntări avute cu diverse „cruciade” organizate împotriva lor. Pregătirea profesionistă i-a facut pe husiți să respingă 6 astfel de coaliții montate împotriva lor. La Tachov, Stribro, Domazlice, Kdyne, rând pe rând, forțele coaliției au fost dispersate de detașamentele husite. Diferența dintre soldații husiți, antrenați permanent, și oastea nobililor, era dată de pregătirea lor. „De obicei, sub stindardul cu cruce, alături de feudali și cetele de luptători, se înrolau oameni dornici de câștiguri ușoare care nu erau dispuși să-și riște viața. Dacă un conflict militar devenea iminent, ei dădeau imediat bir cu fugiții, în ciuda rugăminților nobililor de a lupta”. (Vratislav Vanicek)

După câteva tentative ale coalițiilor militare montate împotriva husiților care au eșuat, au apărut modificări în strategia acestora, în prim-planul evenimentelor fiind cardinalul Cesarini. El i-a invitat pe husiți la negocieri la Conciliul de la Basel din 1431 unde, alături de alte probleme legate de relația dintre Episcopul Romei și colegiul cardinalilor, urma să se discute despre posibilitatea unei înțelegeri între Biserică și reprezentanții husiților. Husiții au acceptat, având în vedere anii de război și distrugeri care „măturaseră” deja regatul ceh.

Cele câteva coaliții montate împotriva husiților, de-a lungul anilor de război civil, au eșuat. Fie că au fost realizate de coaliții ale nobililor cehi cu sprijinul Bisericii și ale partizanilor catolici, fie că au fost organizate de Sigismund de Luxemburg - regele încoronat al regatului ceh, dar nerecunoscut de husiți -, acestea au eșuat. Prin urmare, în prim-planul evenimentelor a apărut cardinalul Cesarini cu o nouă strategie.

Cardinalul Cesarini le-a propus husiților o întrevedere pentru a discuta despre termenii unei posibile înțelegeri între Biserică și mișcarea husită. La Conciliul de la Basel urmau să se discute probleme legate de raporturile Papei cu colegiul cardinalilor, precum și eventualitatea unui acord cu liderii husiților. Aceste tentative de „punere la masă” a opozabililor s-a bucurat și de sprijinul lui Sigismund de Luxemburg care care fusese încoronat rege al cehilor - deja de un deceniu -, dar care nu fusese recunoscut de husiți.

Reprezentanții husiților au acceptat invitația cardinalului Cesarini de a se înfățișa la Conciliul de la Basel și de a discuta despre neînțelegerile dintre reformatorii husiți și Biserică. Husiții au acceptat invitația și s-au prezentat cu propuneri pe baza celor „4 articole pragheze”, esența reformei husite a Bisericii. În 1432, anterior, la Cheb au avut loc tratative preliminare unde s-au discutat regulile de desfășurare a negocierilor de la conciliul viitor, întâlnire rămasă în istorie sub numele de judecătorul de la Cheb.

La Conciliul de la Basel delegația husiților - la invitația cardinalului Cesarini - a solicitat respectarea celor „4 articole pragheze” care reprezentau esența reformei husite a Bisericii. „Luările de cuvânt ale delegație husite formată din taboriți, praghezi și orfelini și răspunsurile conciliului au dovedit deosebiri ideologice imense care existau între cele două părți. Deși au înțeles că Europa creștină nu va accepta programul lor, reprezentanții husiților au hotărât continuarea tratativelor pentru găsirea unei soluții, întrucât războiul lung secătuise țara și oamenii doreau pace”. (Vratislav Vanicek)

La negocierile de la Basel dintre reprezentanții Bisericii și delegația husită invitată la tratative, ultimii au susținut valabilitatea necondiționată a celor 4 articole pragheze pe întreg teritoriul regatului ceh. Cererea era cu atât mai îndrăzneață și de neacceptat pentru cardinali cu cât era de notorietate că în Moravia, estul regatului ceh, catolicii erau predominanți, iar adepții reformei husite erau în minoritate.

Orfelinii și taboriții, aripile radicale ale mișcării husite, au încercat să-i constrângă pe catolicii din cetatea Plzen - rămasă bastion al catolicismului din Boemia - să cedeze și să accepte cele 4 articole pragheze, esența reformei husite. În acest fel, ei au decis să asedieze cetatea în iulie 1433, ceea ce a provocat înghețarea tratativelor de la Basel dintre Conciliul Bisericii și liderii husiților. Situația s-a complicat și mai mult, dat fiind faptul că taboriții refuzau să se retragă și jefuiau teritoriile din jurul Plzen-ului pe care-l asediau.

În 1433, husiții taboriți și orfelini au decis să asedieze cetatea Plzen, bastion al catolicismului din Boemia, în speranța că îi vor determina pe catolicii din cetate să se declare de acord cu acceptarea celor 4 articole pragheze, esența reformei husite. Cardinalii aflați la Conciliul de la Basel, unde aveau loc tratative cu liderii husiților, au protestat față de această acțiune a detașamentelor radicale husite. În acest punct s-a produs declicul între taboriți și orfelini - care au rămas împreună - și husiții praghezi care s-au aliat cu catolicii. La Lipany, radicalii husiți au fost zdrobiți.

În contextul tratativelor de la Basel dintre cardinalii Bisericii și liderii husiților, detașamentele taborite și orfeline, într-un acces de forțare, au încercuit și asediat Plzen, bastion al catolicismului din Boemia. Au încercat să obțină de la locuitorii Plzen-ului acceptarea reformei lor husite - cele 4 articole pragheze -, ceea ce liderii husiți promovau, în paralel, la Basel, în fața cardinalilor. Măsura însă violentă, de jefuire și asediu pusă în practică de taboriți și orfelini, a subminat negocierile de la Basel. Cardinalii de la conciliu și catolicii din regatul ceh au dezavuat complet această acțiune de constrângere. „Deși situația economică continua să se deterioreze, taboriții și orfelinii nu s-au retras și astfel au ajuns sub presiunea trupelor de campanie care refuzau să poarte tratative de pace întrucât se temeau că își vor pierde rațiunea existenței. Cu toate că întreaga țară dorea pace, trupele de campanie continuau să țină în încercuire orașul catolic Plzen și să jefuiască ținuturi întregi în dorința disperată de a-și asigura hrana. De aceea, pe scena politică s-a produs o regrupare importantă de forțe”. (Vratislav Vanicek)

După asediul Plzen-ului catolic de către taboriți și orfelini - chiar în momentul în care aveau loc la Basel discuții între cardinalii Bisericii și reprezentanții husiților - husiții praghezi, care până atunci făcuseră corp comun cu taboriții și orfelinii, au interpretat asediul acestora ca o subminare a negocierilor de pace. Acestea erau dorite de marea majoritate a cehilor, după mai bine de un deceniu de distrugeri provocate de război. În acel moment, husiții praghezi au schimbat taberele. „Praghezii și Rokycana s-au aliat cu husiții moderați și temporar cu catolicii cehi împotriva taboriților și orfelinilor, din care s-au desprins repede mulți foști adepți”. (Vratislav Vanicek)

În momentul în care husiții praghezi au schimbat taberele - au părăsit acordul cu taboriții și orfelinii radicali - și s-au aliat cu catolicii și husiții moderați, situația s-a schimbat dramatic. După 15 ani de războaie husite și de dominație, preponderent, a grupărilor radicale husite, acestea au ajuns la ciocnirea care a destrămat „visul” husit. La Lipany, în 1434 „a avut loc bătălia decisivă unde grupul taboriților și al orfelinilor a suferit o înfrângere gravă ceea ce ce în principiu a însemnat sfârșitul trupelor de campanie (grupul orfanilor s-a descompus în întregime, iar oștenii rămași din grupul taboriților au intrat în solda lui Zigmund de Luxemburg ca să lupte contra turcilor)”. (Vratislav Vanicek)

După înfrângerea zdrobitoare suferită la Lipany, grupurile radicale husite ale taboriților și orfelinilor au continuat să existe, dar doar ca mișcare și forță „socială”, fără componenta militară care fusese anihilată în amintita bătălie. Discuțiile dintre cardinalii Bisericii de la Basel și reprezentanții husiților au continuat pentru încă doi ani.

După înfrângerea zdrobitoare suferită de taboriții și orfelinii husiți, aceste grupări au continuat să fie forțe politice importante din regatul Coroanei Cehe dar nu mai dispuneau de latura militară. Aceasta fusese anihilată în bătălia de la Lipany. După doi ani de negocieri între Biserică și reprezentanții husiților, la Jihlava, s-au semnat acorduri, denumite compactate. În esență, husiților li se permiteau fracturi din „cerințele” celor 4 articole pragheze husite, iar Sigismund de Luxemburg a fost reconsiderat ca rege al Țărilor Coroanei Cehe.

Compactatele de la Jihlava, care au pus capăt celor aproape două decenii de războaie husite de pe teritoriul regatului ceh, au liniștit, temporar, situația politică. Deși nu a fost stins complet conflictul, acordul - compactatele de la Jihlava - au însemnat și debutul unei „inaugurări” pentru Biserică, acceptarea unei posibilități de optare între catolicism și concesiile făcute unui grup: husiților. „Pe teritoriul Regatului ceh și al margrafiatului morav au fost permise împărtășania din potir și într-o formă atenuată celelalte trei articole pragheze, desigur numai pentru populația husită. În istoria bisericii romano-catolice acest pas a reprezentat o concesie importantă. Țările cehe au devenit o zonă «cu două feluri de populație», unde practic orice om putea să aleagă între credința husită și cea catolică.[...]Mai exista însă pericolul care implica și unele complicații a nerecunoașterii de către papă a compactatului și a poziției autonome a husiților în cadrul bisericii romano-catolice”. (Vratislav Vanicek)

După doi ani de negocieri între Biserică și liderii husiților, după anihilarea militară a taboriților și a orfelinilor husiți la Lipany, s-a ajuns la un acord între părți, care, în teorie, trebuia să pune capăt celor aproape două decenii de războaie husite din teritoriile regatului ceh. În linii mari, temporar, lucrurile s-au liniștit din punct de vedere politic, în urma acestor acorduri. Aceste înțelegeri dintre Biserică și liderii husiților din 1436 au intrat în istorie sub numele de Compactatele de la Jihlava.

Una dintre condițiile negocierilor care au dus la încheierea Compactatelor de la Jihlava dintre Biserică și liderii husiților a fost recunoașterea lui Sigismund de Luxemburg ca rege al Coroanei Cehe. Acesta fusese încoronat la scurt timp după izbucnirea războaielor husite - în 1419 - dar nu fusese acceptat niciodată de husiții radicali. În acest fel, acum, husiții au recunoscut ca valabilă încoronarea lui Sigismund. În sens invers, regele a fost de acord cu unele modificări în felul în care era organizat clerul.

În urma compactatelor de la Jihlava husiții l-au recunoscut ca rege pe Sigismund de Luxemburg care, la rândul lui, trebuia să fie de acord cu unele modificări în structura administrativă a regatului ceh și în statutul clerului. În Cehia, clerul a fost îndepărtat din dietă - a rămas în Moravia - și, în același timp, orașele regale precum și Stare Mesto - Orașul vechi - din Praga au primit drept de reprezentare în dietă. „În împărțirea dietei în trei curii (a nobililor, a cavalerilor și orășenilor ) s-a conturat modul incipient de organizare al societății în stări”. (Vratislav Vanicek)

Contextul politic al orașelor din Regatul ceh, după adoptarea Compactatelor de la Jihlava din 1436, prin care s-au stins - în mare măsură - războaiele husite, a devenit unul în care apartenența și dreptul de așezare într-un oraș depindea și de adoptarea portirului. Deja pe un trend lansat de etnicii germani care părăsiseră unele orașe după izbucnirea războaielor, acum s-a remarcat un proces de „cehizare”. Potirul a devenit parte a acceptării sau nu în anumite orașe. „Averea celor fugiți a fost preluată de adepții potirului care au pus-o la păstrare. Nici un catolic sau neamț nu avea voie să devină orășean cu drepturi depline în orașele husite”. (Vratislav Vanicek)

Una dintre măsurile pe care regele Sigismund de Luxemburg le-a acceptat - în acord cu prevederile compactatelor de la Jihlava - a fost să legalizeze, practic, starea de fapt a proprietăților și a proprietarilor lor din acel moment. Confiscarea, amanetarea bunurilor Bisericii din timpul războaielor de către husiți sau de către nobilii catolici care, în incertitudinea situației de război au confiscat și ei terenuri de-ale Bisericii, a fost acum validată de Sigismund de Luxemburg. În Moravia, Biserica a reușit să-și mențină mare parte din terenuri deoarece acolo husitismul nu reușise să penetreze.

Încheierea Compactatelor de la Jihlava prin care s-a ajuns la o înțelegere între husiți, Biserică și regele Sigismund de Luxemburg, a dus și la reconfigurări în ceea ce privește situația de putere între stările nobiliare, orașe și reprezentanții clerului. Primele au ieșit întărite din întregul război iar, cum era de așteptat, șerbii au revenit la situația anterioară declanșării mișcării husite. „În acest sens poate fi dat un singur exemplu elocvent: după descompunerea curentului chiliastic, unii țărani au plecat din Tabor și s-au întors la pământurile lor de pe domeniile familiei Rozmberg”. (Vratislav Vanicek)

Deși războaiele husite, în mod oficial, fuseseră „stinse” prin încheierea Compactatelor de la Jihlava, practic, existau încă grupuri de husiți radicali care nu recunoașteau validitatea înțelegerii. În încercarea de a-i atrage de partea sa pe radicalii husiți taboriți, regele Sigismund de Luxemburg le-a declarat acestora așezarea - orașul Tabor - drept oraș regal, ceea ce a provocat nemulțumirea partizanilor catolici. Moartea lui Sigismund a deschis portița pentru declanșarea unui conflict amestecat între frustrările taboriților și succesiunea la tronul regatului ceh.

În mod oficial, Compactatele de la Jihlava ar fi trebuit să pună capăt războaielor husite care au devastat Regatul ceh vreme de aproape 2 decenii. În practică, însă, echilibrul era fragil și, cu toate că taboriții - radicalii husiți - fuseseră înfrânți din punct de vedere militar de către coaliția catolicilor și a husiților moderați, ei aveau încă un puternic sprijin în regatul ceh. Taboriții doreau să-și păstreze linia religioasă a reformei Bisericii pe care o susținuseră atâta timp.

Sigismund de Luxemburg, regele Coroanei Cehe, a încercat să restabilească pacea și ordinea în regat după încheierea acordurilor de la Jihlava care puneau punct celor două decenii de războaie husite. În acest fel a restabilit ordinea judecătorească în întreg regatul, acesta oprindu-și activitatea în anii de conflict civil. Situația a fost departe de a fi calmă totuși „iar conviețuirea dintre un rege catolic și o majoritate husită avea să genereze un conflict. Tensiunea s-a acutizat după ce Zigmund și-a manifestat nemulțumirea față de calixtinul Jan Rokycana, arhiepiscop ales al orașului Praga, care a părăsit orașul, de teamă să nu-și piardă viața. Situația a devenit insuportabilă, după ce Jan Rohac a fost spânzurat [susținător al rebeliunii împotriva regelui-n.n] din ordinul regelui, ca un răufăcător și distrugător periculos al țării”. (Vratislav Vanicek)

În încercarea de a-i atrage pe radicalii husiți - taboriții - de partea sa, regele Sigismund de Luxemburg, imediat după încheierea Compactatelor de la Jihlava care ar fi trebuit să pună punct războaielor husite, le-a acordat orașului acestora - Taborul - statutul de oraș regal. Decizia a inflamat spiritele în rândul partizanilor catolici ai Bisericii, drept urmare, orașul Hradec Kralove s-a răsculat împotriva regelui. Mica rebeliune declanșată a beneficiat de sprijinul lui Jan Rohac din Duba și a cetei lui de oșteni.

Moartea lui Albrecht de Habsburg, susținut de tabăra catolică și cea a husiților moderați la Coroana Cehă, a dus și la stingerea conflictului pentru succesiunea tronului. Husiții moderați care erau de partea catolicilor, în ultimii ani, au preluat controlul asupra Pragăi și au dictat „tonul” în relațiile cu husiții radicali care sprijineau alt candidat la tronul ceh. „Deoarece moștenitorul tronului, minorul Ladislav (născut abia după moartea tatălui și poreclit din această cauză Posthumus [Postumul - n.n]) nu putea încă să ocupe tronul, reprezentanții tuturor păturilor sociale cehe au încercat să cadă de acord asupra unui alt candidat. În 1440 un consiliu fomrat din 18 mari nobili, 14 reprezentanții ai mici nobilimi, 14 orășeni și Jan Rokycana l-au ales ca rege ceh pe ducele bavarez Albrecht care însă a refuzat coroana cehă”. (Vratislav Vanicek)

Regele Sigismund de Luxemburg a apucat să vadă recunoscută validitatea încoronării sale ca rege al Regatul ceh de către marea parte a husiților, dar a murit la scurt timp după încheierea Compactatelor de Jihlava care ar fi trebuit să restabilească ordinea în regatul ceh. El a murit în anul următor încheierii acestei înțelegeri și a trăit să vadă o puternică opoziție și încă o rebeliune desfășurată împotriva lui de radicalii husiți care nu acceptau termenii acordului de la Jihlava.

Moartea lui Sigismund de Luxemburg a redeschis - în cheia luptei pentru succesiunea tronului ceh - de fapt, lupta dintre radicalii husiți, cei moderați și catolici. Ambele tabere au sprijinit candidați diferiți la Coroana Cehă, lupta camuflând, în fapt, neîncheiata - în realitate - disputa reformă-antireformă a Bisericii dintre cele două tabere. Albrecht de Habsburg - ginerele fostului rege - era sprijinit de catolici iar principele Kazimir al Poloniei era susținut de radicalii husiți.

În jurul anul 1440, situația politică din Regatul ceh era mai mult decât instabilă. După două decenii de războaie husite, înțelegerea de la Jihlava nu a reușit în practică să pună capăt disensiunilor dintre husiții radicali - adepți ai reformei Bisericii -, catolicii și husiții moderați. Sub lupta pentru succesiunea tronului ceh a fost, de fapt, camuflată tensiunea și frustrarea dintre husiții radicali care nu acceptaseră, în realitate, termenii acordului și catolicii care știau că husiții reprezintă încă o forță. După un deceniu de conflict intern, cele două părți au căzut de acord să aleagă ca rege, un nobil respectat: Jiri de Podebrad.

După tentativele eșuate dintre husiții moderați, catolicii și radicalii taboriți de a cădea de acord asupra candidaturii persoanei care ar fi trebuit să fie încoronate drept rege ceh, teritoriile regatului au devenit locuri care erau administrate, practic, de asociații de nobilii. Aceștia conduceau de facto - tronul regatului fiind vacant - după sistemul numit lanfried. În înțelesul cel mai direct al termenului - țară - acestă realitate semnifica faptul că Regatul Coroanei Cehe ajunsese să fie condus într-un sistem regional de putere.

La jumătatea secolului al XV-lea, un grup de simpatizanți ai lui Jiri de Podebrad - nobil husit - din nordul Cehiei de astăzi, a pătruns în capitala regatului ceh, Praga, și o ocupat-o, speriați de o eventuală preluare a tronului de un rege procatolic. „Conștienți de pericolul pe care îl implica restaurația puterii catolice, în noaptea de 2 spre 3.9.1448, discipolii lui Podebrad au cucerit Praga și au redat-o adepților lui Rokycana. Apoi, în 1452 un mare număr de catolici au fost de acord cu alegerea lui Jiri de Podebrad ca administrator al țărilor cehe. La 1.9.1452 orașul Tabor i-a deschis porțile, predându-i pe supraviețuitorii bisericii taborite, seniorul Mikulas din Pelhrimov și pe fostul radical Vaclav Koranda. Cei doi aveau să moară în detenție în fortărețele lui Podebrad. Prin această acțiune s-a produs unificarea tuturor husiților pe baza compactatului, iar conducător al organizației religioase calixtine a rămas Jan Rokycana”. (Vratislav Vanicek)

În realitatea asociațiilor politico-militare ale nobililor cehi - landfried-urile - care conduceau politic regatul ceh de la jumătatea secolului al XV-lea, și-a făcut apariția Jiri de Podebrad, cel care avea să devină și regele acceptat, deopotrivă de radicalii husiți, moderați și catolici. Locul lui de origine era din nordul regatului, din zona de proveniență a foștilor orfelini, grup al radicalilor husiți. Poziționarea orfelinilor, precum și a taboriților era în favoarea respectării întocmai a Compactatelor de la Jihlava.

Ladislau Postumul a condus Țările Coroanei Cehe pentru o scurtă vreme. Dincolo de vârsta fragedă la care a preluat tronul - 13 ani - atmosfera politică din regat era dificilă. Compactatele de la Jihlava care ar fi trebuit să restabilească pacea între husiții radicali, înfrânți în războiul civil, și catolicii împreună cu husiții moderați, nu și-au atins scopul. Tânărul rege nu a reușit mare lucru pe tronul ceh iar după 4 ani de domnie a murit de leucemie.

Moartea lui Ladislau Postumul la vârsta de 13 ani a lăsat tronul ceh în aceeași situație incertă precum în deceniile anterioare, în perioada războaielor husite. Partizanii husiți radicali au căzut de acord, într-un final, cu cei catolici și cu husiții moderați în privința alegerii unui rege din rândul nobililor, a unui nobil husit, Jiri de Podebrad. A fost lăsată la o parte, astfel, moștenirea succesorală a lui Carol al IV-lea prin dinastia de Luxemburg. Anterior, nobilii cehi avuseseră un exemplu în proximitate: în Regatul Ungariei, fusese ales Matia Corvin, fiind ignorată filiația dinastiei de Luxemburg.

Prin alegerea lui Jiri de Podebrad pe tronul Regatului ceh - de husiți și catolici, de comun acord - s-a depășit una dintre barierele medievale: interdictul nobililor de a candida la coroana cehă. Nu a contat absolut deloc lipsa „sângelui albastru” în alegerea lui Jiri de Podebrad, ci mai degrabă, a contat personalitatea nobilului, respectat chiar și de catolici, cu toată simpatia lui pentru husiți. În Stare Mesto, Orașul Vechi al capitalei Praga, alegerea lui Jiri de Podebrad a consfințit practica alegerii regelui de către Stările Regatului ceh.

Nobilii catolici alături de cei care simpatizau husitismul, fie el în forma moderată sau cea radicală, au căzut de acord pentru alegerea lui Jiri de Podebrad - un nobil cu simpatii husite - pe tronul regatului ceh. Acesta rămăsese vacant după moartea tânărului rege Ladislau Postumul. Personalitatea lui Jiri de Podebrad a contat în acceptarea acestuia de către părțile oponente pentru a pune capăt conflictelor care măturaseră regatul ceh timp de două decenii.

Alegerea nobilului husit Jiri de Podebrad în calitatea de rege al Coroanei Cehe - în 1458 - a înfrânt principiul tradițional medieval valabil în regat prin prin care nobilii erau excluși de la tronul regal. A fost suspendat temporar principiul „sângelui albastru” - Jiri de Podebrad nefiind înrudit cu dinastia de Luxemburg - și s-a impus principiul nou al alegerii regelui de către Stările nobiliare. Mica nobilime și reprezentanții orașelor l-au acceptat pe noul rege, văzut fiind drept cel care putea pacifica regatul.

Alegerea lui Jiri de Podebrad ca rege al Țărilor Coroanei Cehe - de comun acord între husiți și catolici - precum și bucuria momentului, după 2 decenii de războaie husite, au fost surprinse de unul dintre participanți anonimi la ceremonie. „«Și așa la acel conciliu s-a întâmplat ca panii cehi și din alte comune să-și exprime voința deplină și în joia dinaintea Intrării Sf. Vaclav în post, la orele XVII (adică în jur de 10.30) la primăria din Stare Mesto din Praga a fost ales rege un nobil ceh, panul Jiri din Kunstat și din Podebrad. Și după alegere, imediat este condus de toată nobilimea la Maica Domnului din biserica Tyn. Și aici toți preoții cântă cu mare bucurie un imn Domnului. Iar apoi de la biserică est dus la curtea lui regală (în locul unde astăzi se află Obecni dum). Și toți cehii credincioși au avut mare bucurie și mulți au plâns de bucurie, că bunul Dumnezeu i-a eliberat din puterea regilor germani care intenționau să facă rău poporului ceh și mai ales acelora care respectă Sfânta Scriptură»”. (Vrtaislav Vanicek)

Percepția externă asupra alegerii lui Jiri de Podebrad ca rege a fost una negativă, având în vedere afinitățile acestuia pentru reforma husită. El era numit „regele husit” și „gratulat” cu termenul de „parvenit”. Din perspectivă internă, alegerea unui rege - fie el și husit - a fost acceptată și de către partea catolică din Țările Coroanei Cehe, Jiri de Podebrad bucurându-se de respect și apreciere.