Mișcarea Husită în context istoric
Creștinismul din spațiul ceh: între idealul creștin și alterarea lui contemporană
autor Alexandru Cristian Enescu, august 2017
Spre finalul secolului al XIV-lea, nobilimea cehă devenise tot mai nemulțumită de rolul predominant pe care înaltul cler îl deținea prin faptul că „locuia” constant în preajma puterii regale. Inițiatorul acestui trend, Carol al IV-lea de Luxemburg, se considera un împărat și rege - bun creștin - și, prin urmare, el suprapunea natural universalitatea puterii imperiale cu dimensiunea universală a creștinismului. Iar această simbioză se realiza prin intermediul înaltului cler, aflat în proximitatea puterii regale.

Creștinarea teritoriilor cehe, pătrunderea esenței creștine, asemenea multor altor teritorii, a fost un proces de durată, întins pe segmentul a câteva secole. La finalul secolului al XIV-lea, acest proces atinsese punctul de maturitate. „Forțați” de epidemiile de ciumă care devastaseră regatul ceh, tot mai mulți oameni, nobili și oameni simpli, s-au aplecat spre înțelegerea preceptelor creștine biblice. Iar odată înțelese în profunzime, comparația cu Biserica contemporană le-a creat prima dilemă asupra disfuncționalității ei în raport cu Biserica primară, văzută drept idealul etern.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Istoriografia a descoperit transformări privind poziționarea populației din teritoriile cehe față de modul de manifestare a religiozității lor ca urmare a pagubelor produse de epidemia de ciumă. Interpretate drept forme ale pedepsei și mâniei divine, aceste catastrofe demografice au însemnat și replierea unei mari părți a populației spre încercarea de a trăi în acord cu principiile creștinismului. Grija pentru această problemă s-a deplasat dinspre frământările individului spre cea de preocupare colectivă.

Epidemia de ciumă din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea care s-a abătut asupra teritoriilor Coroanei Cehe a produs transformări- dincolo de pagubele demografice și economice- și în ceea ce privește atitudinea oamenilor față de credința creștină. Parabola Judecății de Apoi i-a determinat pe- cei mai mulți să își reevalueze poziționarea față de principiile creștine. Sentimentul de vinovăție a devenit predominant, semnalizat de grupul „flagelanților” care a pătruns dinspre Occident spre teritoriile cehe. Prin practica autoflagelării, aceștia „încercau să îndepărteze păcatele creștinismului și să oprească invazia «morții negre»”. (Vratislav Vanicek)

Efectele catastrofice produse de epidemiile de ciumă de la finalul secolului al XIV-lea au determinat mutații în percepția oamenilor asupra religiei creștine. Respectarea principiilor creștine s-a deplasat dinspre individ spre colectivitate, aspect conectat și cu „câmpul” de acțiune predominant al epidemiilor: spațiul îngust din orașele medievale. „Grozăviile «morții negre» i-au determinat pe mulți oameni să mediteze mai profund la principiile credinței creștine și să încerce să trăiască în armonie cu ele. Grija pentru mântuirea sufletului și respectarea legii divine au încetat de a mai fi o problemă de conștiință a individului, fiind percepute acum ca o problemă socială. Orășenii au reacționat mai puternic la consecințele ciumei decât oamenii de la țară nu numai pentru că au avut mai mult de suferit. Experiența a dovedit că în comunitățile care ocupă un spațiu restrâns panica se răspândește mai repede, dar apare mai ușor hotărârea colectivă de a găsi o soluție”. (Vratislav Vanicek)

Înțelegerea și pătrunderea în profunzime a preceptelor creștine din Biblie au devenit realitate spre finalul secolului al XIV-lea în teritoriile Coroanei Cehe. Istoricii consideră această perioadă contemporană cu epidemiile de ciumă și perioada în care oamenii - nu ne referim aici la cler - a început să pătrundă cu adevărat sensurile credinței creștine. Un număr tot mai mare de oameni cuprindeau înțelesurile creștine ca o necesitate interioară de a se ghida în realitatea cotidiană și nu ca o sumă de gesturi și simbolistici detașate.

În contextul perioadelor grele cauzate de dezastrul produs de epidemiile de ciumă din secolul al XIV-lea, omul medieval din teritoriile Coroanei Cehe a încercat să caute răspunsuri prin reapropierea de principiile creștine. În căutarea pieții și a motivului pentru „pedeapsa divină” pe care o traversau, ei au identificat în comportamentul general al clerului contemporan „vinovații”. „Intensificarea procesului de creștinizare a lovit în cele din urmă interesele bisericii legate de putere. Oamenii căutau motivul pentru care Dumnezeu abătuse asupra înfloritorului regat ceh pedeapsa «morții negre» și alte lovituri, ca de pildă simptomele unei crize sociale. În concepția preoților neliniștiți și a locuitorilor cucernici treptat a început să se contureze imaginea principalului vinovat. Acesta era biserica bogată care se abătuse de la principala ei menire, adică încetase să mai aibă grijă de mântuirea sufletelor credincioșilor, preferând luxul și risipa, ceea ce însemna că intrase în mrejele răului, ale Anticristului. Superbele construcții ale bisericilor și mănăstirilor împodobite cu altare frumoase, statui, tablouri și relicvarii deveniseră dovada unei trufii și ostentații vădite care er

Faptul că un număr tot mai mare de oameni din teritoriile Coroanei Cehe, începând cu finalul secolului al XIV-lea, au manifestat o înțelegere și profunzime asupra principiilor religiei creștine este dovedit de numărul de capele și altare mobile construite pe teritoriile regatului. „După epidemia de ciumă în toată Europa de atunci se poate constata înclinația către o pioșenie interioară reală. În Cehia ea s-a manifestat mai puternic decât în alte părți”. (Vratislav Vanicek)

Traducerea Bibliei în limba cehă - cu acordul lui Carol al IV-lea - și permisiunea citirii acesteia în limba latină și cehă veche a determinat accesul unui număr de membrii ai aristocrației și elitei urbane la înțelesurile primare ale creștinismului. Ei au început să caute motivele pedepsei divine abătute asupra regatului ceh prin efectele devastatoare ale ciumei. Până la a identifica în Biserică principalul vinovat nu a mai fost decât un pas.

Fenomenul generat de politica regelui Carol al IV-lea și-a consumat efectele la câteva decenii după moartea acestuia. Politica acestuia de a sprijini puternic Biserica - în virtutea imaginii de rege bun - și-a întors fața în momentul în care, după o perioadă, clerul a devenit mai preocupat de funcțiile administrative și din cancelaria regală decât de menirea preoției. Ei lăsau această îndatorire în sarcina unor complet nepregătiți „suplinitori”. Criticile din partea oamenilor față de această atitudine a Bisericii nu s-au lăsat așteptate.

Regele Carol al IV-lea a sprijinit puternic Biserica din Coroana Cehă, în virtutea dorinței de a se înfățișa drept un rege bun. În aceeași măsură, prin intermediul Bisericii, acesta a sprijinit oamenii de cultură. Într-un timp foarte scurt, juriștii, funcționarii din cancelaria regală - oameni ai Bisericii - s-au dedicat mai degrabă administrației decât misiunii preoțești. Ei și-a delegat sarcina preoției unor „suplinitori” de multe ori nepregătiți, ceea ce a alterat prestigiul Bisericii și a generat un cumul de nemulțumire în rândul populației.

Carol al IV-lea a încercat să corecteze comportamentele nesănătoase ale membrilor clerului din regatul Coroanei Cehe. L-a desemnat pe Konrad Waldhauser - membru al ordinului augustinienilor - să predice la Praga împotriva „tarelor” din viața bisericească. De asemenea, tot la Praga s-a exprimat împotriva comportamentului de-a dreptul laic al unor membrii ai clerului și Jan Milic din Kromeriz. Vorbele acestuia din piața din Stare Mesto au avut ecou. Matei din Janov și Tomas din Stitny au fost alți învățați ai epocii care s-au exprimat pentru îndreptarea comportamentului clerului.

Amvonul, de regulă în partea stângă a unei biserici, a devenit locul central al bisericilor din teritoriile Coroanei Cehe de la finalul secolului al XIV-lea. Aici era punctul de unde se predica și sub care se adunau oamenii în număr cât mai mare pentru a auzi cuvântările. Capela Betlem construită cu sprijinul unor oameni cu dare de mână din Praga - la finalul secolului al XIV-lea - de exemplu, putea cuprinde 3000 de oameni care doreau să asculte predica în limba cehă.

Istoriografia a identificat în valurile de ciumă de după anul 1380 motivele puternice ale destabilizării interne din Regatul Coroanei Cehe. În acest mix de neîncredere, scădere demografică, sărăcie și identificarea „vinovatului” în comportamentul clerului Bisericii, s-a format atitudinea de mai târziu a husiților. Regii, funcționarii și administratorii nu erau în stare să rezolve aceste neajunsuri care s-au adâncit tot mai mult. „Omul medieval care în mod implicit respecta tradiția și ordinea era depășit și dezorientat cu atât mai mult cu cât în timpul domniei lui Carol al IV-lea țările cehe au făcut parte din rândul statelor europene prospere[...]”. (Vratislav Vanicek)

Comerțul cu funcțiile bisericești din Coroana Cehă - fenomen în plină desfășurare la finalul secolului al XIV-lea - a generat critici puternice la adresa atitudinii Bisericii față de lumea contemporană. Aceste practici, coroborate cu retragerea preoților spre funcțiile administrative și trecerea îndatoririlor duhovnicești spre „suplinitori” nepregătiți a deschis terenul pentru critici puternice la adresa clerului.

Finalul secolului al XIV-lea a adus și întețirea criticilor la adresa comportamentului laic al clerului. Viața în afara principiilor creștine după care se ghidau unii dintre membrii clerului erau deja cunoscute. „Părerea multor credincioși nu putea fi neglijată. Tot mai des ei cereau un preot bun care să aibă grijă de sufletele lor în mod exemplar. Pretențiile crescute privind comportarea clerului erau legate în mod evident și de epidemiile de ciumă. Unii membrii ai clerului parohial lucrau în primele rânduri ale frontului de combatere a ciumei și piereau în timp ce ofereau ultima consolare muribunzilor. În locul preoților rareori se întâmpla să vină oameni cu valori morale și intelectuale deosebite care să-i ajute să ducă la bun sfârșit o misiune atât de delicată. Contradicția dintre un preot bun care trăia în conformitate cu legea divină și unul rău se adâncea. Mai ales în orașele mari oamenii aveau de unde să aleagă și de obicei îl alegeau pe cel de la care doreau să audă cuvântul domnului”. (Vratislav Vanicek)

Mutațiile sociale și economice produse de valurile de ciumă din finalul secolului al XIV-lea au pregătit terenul ideilor care s-au coagulat câteva decenii mai târziu în timpul Războaielor Husite. „În timp ce teritoriile din vestul și sudul Europei depășiseră punctul critic al depresiei, cele două state cehe se zbăteau în conflicte care pătrunseseră în toate sferele vieții. Puțini dintre oamenii cultivați ai vremii erau dispuși să se împace cu ideea că Regatul ceh atât de celebru în trecut pierduse sprijinul divin. Oamenii de știință, politicienii și purtătorii de cuvânt ai diferitelor pături sociale se străduiau să găsească un răspuns la întrebarea cum să iasă din labirintul de probleme și să restabilească echilibrul pierdut. Ei nu bănuiau să sub ochii lor, în convulsii și dureri se năștea un nou model de societate cehă”. (Vratislav Vanicek)

Particularitatea răspândirii culturii din Regatul Coroanei Cehe de la finalul secolului al XIV-lea, în comparație cu perioadele trecute, a derivat din extinderea și apariția unei categorii care „priza” cultura - elita urbană. Pe fondul dezvoltării economice a orașelor, păturii educate - în mod tradițional clerul, nobilii, curtenii - i-a fost adăugat încă un segment care își dezvolta propriile convingeri: elita urbană. Aceasta își exprima și schimba opiniile și convingerile în proximitatea lor, dată fiind geografia urbană.

Mutațiile sociale produse în secolul al XIV-lea- dezvoltarea orașelor- s-a oglindit și în gradul de alfabetizare și în apariția unei noi pături sociale educate, alta decât cele existente în mod tradițional - clerul și nobilimea- și anume, elita urbană. Spațiul îngust al geografiei urbane a permis și favorizat „traficul” ușor al schimbului de opinii și convingeri din oraș între acești comercianți și negustori care „prizau” cultura cehă. Acest nou grup avea caracteristicile lui. „Ele izvorau nu numai din condițiile vieții de la oraș unde pe suprafețe mici existau concentrații mari de locuitori, ci mai ales din nevoile cotidiene. Comercianții și meșteșugarii trebuiau să își cunoască bine profesiunea, dar totodată erau nevoiți să învețe, cel puțin parțial, să citească, să scrie și mai ales să numere. Importanța răspândirii în plan general a economiei bănești era evidentă în situația dată”. (Vratislav Vanicek)

Comerțul și activitatea economică au produs, în intervalul secolului al XIV-lea, și transformări în ceea ce privește abordarea timpului de către comercianții cehi, asemenea celor din alte părți ale Europei. Pentru sistemul metric timp de alte câteva sute de ani se vor folosi sisteme diferite în funcție de fiecare regiune din Coroana Cehă, până în momentul de uniformizare modernă. Însă pentru măsurarea timpului, comercianții au descoperit principiul „timpul costă bani”, aspect de care este legată și apariția orologiului din piețele orașelor.

Învățământul din teritoriile Coroanei Cehe - școlile tradițional așezate și susținute de către Biserică - au fost dublate, în marile orașe din secolul al XIV-lea de către așa-numitele „școli particulare”. Apropiate de gimnaziu, aceste școli erau desemnate băieților din familiile elitelor urbane și în care se predau latina și artele liberale. Altfel, copiii nobililor erau educați în continuare de profesori personali. În zonele rurale, educația era asigurată de școlile parohiale, susținute de Biserică.

Mutațiile economice și culturale produse în Coroana Cehă de la la începutul secolului al XV-lea au oglindit importurile din Occident. Orologiul, unul dintre aceste importuri, sistematizarea importanței timpului - mai precis -, apăruse deja în orașele italiene dezvoltate. În Regatul ceh a fost preluat în capitala Praga, în debutul secolului al XV-lea. Acest fapt este legat și de o interpretare „culturală” a semnificației timpului. „Schimbarea în ceea ce privește înțelegerea timpului a avut o importanță crucială. Perceperea de până atunci a timpului, cu precădere ciclică, care se baza pe alternanța regulată a anotimpurilor și pe succesiunea fixă de munci agricole și sărbători religioase (Crăciun, Paște) și-a pierdut rolul privilegiat. Totodată s-a lărgit percepția liniară a timpului (timpul nu se repetă, ci este direcționat din trecut spre viitor) în care fiecare moment este unic, iar omul ar trebui să îl trăiască în mod corespunzător. Și aceasta nu numai prin muncă care aduce bani, ci și prin preocuparea pentru mântuirea sufletului”. (Vratislav Vanicek)

Universitatea din Praga, înființată de Carol al IV-lea, a devenit pivotul educației superioare din Coroana Cehă și, în virtutea numelui - universitas=universalitate - aceasta oferea educație în toate ariile recunoscute de către universul creștin. Ca în toate universitățile occidentale și nu numai, titlurile academice oferite de aceasta erau recunoscute universal. În virtutea jus ubique docendi - dreptul a preda oriunde - un licențiat putea preda oriunde în lumea creștină. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea în Unversitatea din Praga și-au desfășurat activitatea o serie de personalități ale epocii: Ioan Sindel, unul dintre fondatorii Orologiului din Praga, Zigmund Albik, medic, și filozoful Heinrich Totting din Oyta.

Înființarea universității din Praga la jumătatea secolului al XIV-lea de către regele Carol al IV-lea de Luxemburg a reprezenta un punct pivotal al educației superioare din Coroana Cehă. Aici a fost locul unde s-au dezvoltat toate ideile în jurul cărora s-au tranșat cele mai aprinse dispute. Diplomele de licențiere emise aici - ca în toate celelalte universități europene- erau valabile în universul creștin. Predarea domeniilor recunoscute în plan general derivau terminologia termenului: universitas- universalitate.

Universitatea pragheză era condusă în mod onorific de deținătorul demnității de arhiepiscop al Pragăi, iar executiv de un rector care era ales periodic. Fiecare facultate la rândul ei era condusă de un decan. Studenții și profesorii aveau un statut juridic aparte și locuiau împreună în așa numitele collegium, comunitate (un fel de strămoș al căminelor studențești de astăzi). Carolinum era numit Marele Cămin arondat Universității pragheze.

Universitatea din Praga, fondată de regele Carol al IV-lea la jumătatea secolului al XIV-lea, era locul în care deținătorii tronului regal ceh interveneau atunci când considerau că aceasta nu urmează interesele regale. Constituită pe principiul universalității cunoscut în acel timp - studenții erau împărțiti în „popoare” în funcție de zona de proveniență - universitatea pragheză a fost constituită cu scopul de a creea specialiști pentru cancelaria și administrația regatului.

Treptele de educație superioară abordate în Universitatea pragheză erau cele care sunt și acum „clasice: licență, master, doctorat. „Absolvenții studiilor universitare de bază care de obicei durau doi ani obțineau titlul de licenția în timp ce pentru titlul de maestru (din latinescul magister) sau de doctor era necesară o perioadă mai lungă. Până în perioada husită universitatea pragheză a avut patru facultăți. În evul mediu facultatea de arte liberale numită și artistică (artes în latină este pluralul de la substantivul artă) era considerată o facultate inferioară. La această facultate erau studiate domenii care au fost cultivate până în perioada antică târzie (așa numitul trivium format din gramatică, retorică, logică sau filozofie;quadrivium format din matematică, aritmetică, geometrie și muzică). Absolvirea unei facultăți artistice era precedată în mod obișnuit de studiul la alte trei facultăți superioare: de medicină, de științe juridice (era studiat dreptul ecleziastic și laic) și de teologie, a căror absolvire era considerată în evul mediu drept punctul culminant al învățământului. Facultatea de drept din Praga și-a câștigat relativ repede independența, devenind un institut

Studenții și profesorii de la Universitatea din Praga secolului al XIV-lea erau împărțiți în 4 „popoare”, în funcție de zona de proveniență a acestora. „Etnicii străine (bavarez, sas și polonez) aveau asigurată supremația față de ceh autohton atunci când era necesar votul pentru rezolvarea unor probleme litigioase. Acordarea priorității străinilor rezulta din poziția de excepție pe care o avea universitatea pragheză. Multă vreme ea a îndeplinit și funcția de instituție de învățământ superior pentru provinciile germane ale Imperiului (universitatea de la Viena a fost fondată în 1365, iar cea de la Heildelberg în 1386), iar în calitatea sa de împărat Carol dorea să obțină un prestigiu internațional. Studiul la facultate era accesibil fiecărui tânăr, inclusiv copiilor supușilor. În rândul studenților universității de la Praga au predominat tinerii proveniți din mediul orășenesc, dar nu au lipsit nici cei veniți de la țară sau din rândul nobilimii”. (Vratislav Vanicek)

La granița dintre secolele XIV-XV, populația din interiorul Regatului Coroanei Cehe se plasa în media obișnuită a contemporaneității în ceea ce privește gradul de alfabetizare. Trebuie să menționăm faptul că cifra era - cum e lesne de înțeles - scăzută. De exemplu, în Franța contemporană, la o populație de circa 15 milioane de locuitori se estimează cu numărul celor alfabetizați nu depășea 40.000 de oameni.

Influențele germane și occidentale sub care se afla Regatul Coroanei Cehe s-au răsfrânt- ca în multe alte domenii- și asupra creațiilor literare. Operele istorice, muzica, poezia de curte, poezia de dragoste, puternic ancorate în idealurile cavalerești promovate erau, de asemenea, exersate în spațiul ceh. Aceste creații erau redactate fie în germană, fie în limba cehă.

Spre finalul secolului al XIV-lea în teritoriile Coroanei Cehe era un lucru comun ca genurile literare - într-un timp în care beletristica nu era complet separată de operele științifice - să fie redactate, deopotrivă, în limba germană și cehă. Limba latină pierdea, încet-încet, terenul în acest spațiu, rămânând apanajul limbajului oficial al scrisorilor de cancelarie în conexiunile cu alte state. În siajul cavalerismului de curte a înflorit literatura de dragoste și poezia de curte, exemple în acest sens fiind Jetșich Berunsky și Ducele Arnost.

Stilul de proză a rămas apanajul nobilimii înalte - într-o oarecare măsură literată - dar s-a constatat, spre finalul secolului al XIV-lea, pătrunderea tot mai accentuată în straturile urbane ale Coroanei Cehe a poeziei de dragoste. „Dacă aceste opere au rămas în mod prioritar lectura nobilimii, lirica de dragoste care inițial apăruse în mediul curtean - cavaleresc (tradiția minnesangului a fost continuată de Guillaume de Machaut la curtea lui Jan de Luxemburg și de Heinrich von Mugeln la curtea lui Carol), treptat ele au început să se adreseze unui cerc mai larg de ascultători, fiind percepute mai ales de orășenii care încercau să imite stilul de viață al păturilor superioare. Pentru poezia de dragoste cultivată de orășeni s-a încetățenit expresia de meistersang. Unele poezii de dragoste erau destinate a fi recitite sau cântate în acompaniamentul unui instrument muzical (celebra «îmi rămâne totuși întreaga bucurie» cunoscută și sub numele de «Cântecul lui Zavis»)”. (Vratislav Vanicek)

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea în teritoriile Coroanei Cehe au apărut creațiile în proză, în completarea stilului poeziilor de dragoste. Acest fapt i-a dus pe istorici la concluzia că exista un public - oricât de îngust ar fi fost el - adept al lecturii. Alexandreida, Cronica troiană, Siegfried și Brunhilda- unele dintre aceste creații - erau adaptări ale unor legende sau povestiri vechi, aduse „la zi”, în forme de înțelegere contemporană.

Cronicile istorice au reprezentat un gen literar ancorat în realitatea Coroanei Cehe a secolului al XIV-lea. Unele dintre ele, precum Cronica lui Dalimil, erau realizate prin adaptarea la realitățile politice contemporane pentru a justifica una sau alta dintre cauze. Într-una dintre aceste opere regelui Jan de Luxemburg îi era amintit faptul că - o idee cu „bătaie lungă”- puterea nobililor a fost din cele mai vechi timpuri mai importantă pentru regat decât cea a regelui. Au existat și cronici al căror comanditar era însuși regele.

Stilul de cronică istorică a fost reprezentat în teritoriile Coroanei Cehe în secolul al XIV-lea prin opere cu „adresă ideologică”. Una dintre acestea, Cronica lui Dalimil, marșa pe idea că - din cele mai vechi timpuri - puterea nobililor, înțeleasă aici în sensul de comunitate, a fost dintotdeauna mai importantă decât cea a regelui. Autorul acesteia îi amintește regelui Jan de Luxemburg că trebuie să țină cont de opiniile consilierilor săi. Anul editării acesteia (1314) și conflictele dintre rege și nobilii săi din acei ani explică motivația scrierii cronicii.

În teritoriile cehe ale secolului al XIV-lea s-a creat și în domeniul filozofiei, marea discuție fiind axată pe relația omului cu Dumnezeu. „Dintre aceste compoziții fac parte «Cearta sufletului cu trupul» și mai ales cea mai cunoscută operă din literatura medievală scrisă în limba germană «Ackermann aus Bohmen (Plugarul din Cehia) a lui Jan din Zatec care reprezintă convorbirea unui intelectual cu Moartea despre sensul existenței omenești și ordinea din lumea pământeană. În mediul intelectualilor cehi a apărut o formă mai lungă a acestui dialog cunoscut sub numele de Micul țesător. De asemenea, o dimensiune filozofică a avut și opera de apogeu a literaturii prehusite scrisă în versuri, în limba cehă «Legenda sfintei Ecaterina», care îmbina în mod rafinat problemele religioase și sexuale. Expresiile metaforice complicate puteau fi accesibile numai oamenilor instruiți. Orășenii preferau probabil legendele mai puțin pretențioase despre Sfântul Prokop și Sfânta Dorothea”. (Vratislav Vanicek)

Unele dintre cronicile apărute în spațiul ceh al secolului al XIV-lea erau editate la îndemnul și comanda regelui. Cronica maestrului Pribika Pulkava din Radenin, care făcea referire la faptele cehilor din trecut, a fost un astfel de exemplu. Regele Carol al IV-lea și-a scris autobiografia Vita Caroli - Viața lui Carol precum și texte la adresa legendelor care învăluiau existența Sfântului Vaclav.

Una dintre operele „gustate” în mediul literat din spațiul ceh al secolului al XIV-lea era și culegerea de legende, Legenda aurea - Legenda de aur - scrisă în secolul anterior de către Iacob de Voragine. Jurnalele de călătorie au devenit prizabile de asemenea, Însemnări din călătorie fiind un astfel de exemplu. Mandevilla și Million-ul lui Marco Polo au avut și ele căutare în cercul celor educați din spațiul Coroanei Cehe. Scenete de teatru derivate din suferințele și Învierea lui Cristos erau, de asemenea, jucate.

Muzica instrumentală s-a dezvoltat, în special, la curtea regală cehă, dar a fost și apanajul unor nobili importanți în special cei situați în rang sub demnitatea regală, ca margrafii Moraviei. Slujbele în biserici se oficiau în continuare în limba latină, ceea ce în ochii contemporanilor sporea aura de mister. În același timp au apărut imnuri religioase în limba cehă (spre exemplu cântarea Doamne, înduplecă-te) precum și imnul „Sfinte Vaclav, la care s-au adăugat Isuse Hristoase, prinț generos și Doamne atotputernic”. (Vratislav Vanicek)

Satira și fabula socială au fost cultivate în mediul urban din teritoriile cehe ale secolului al XIV-lea, Manuscrisul de la Hradec fiind un astfel de exemplu. Acestea puneau în comparație viața cotidiană - decăzută moral - a contemporanilor cu preceptele creștine. De asemenea, erau „gustate” în mediul urban, „disputele” apărute între două părți aflate în divergență și care se confruntau prin parodierea „tarelor” sociale existente. Grăjdarul și elevul sau Cearta apei cu vinul erau două astfel de parodii.

Perioada definită de istoriografie drept prehusită- trebuie să avem în vedere permanent faptul că periodizările și termenii folosiți de noi sunt creații moderne complet străine uzajului contemporan medieval - a cunoscut dezvoltarea fenomenului predicatorilor itineranți. „Predicatorii buni ajutau oamenii să se orienteze în viața lor deloc ușoară și inventariau cele mai apăsătoare probleme. De obicei, ei își pregăteau predicile în formă scrisă și le răspândeau sub formă de teze. Culegerile scrise, conținând predicile de duminică pe motive din evanghelie se numeau postile (din latinescul «Post illa verba» adică După aceste vorbe). Predicatorii buni includeau în predicile lor și pilde instructive (exempla) a căror popularitate era imensă”. (Vratislav Vanicek)

Arhitectura din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XIV-lea s-a aflat sub influența importantă a goticului de factură occidentală, în special franceză și germană. Construcții importante din capitala regatului, Praga - și nu numai - au fost realizate în acest stil arhitectural. Sculptura și pictura din acest secol s-au aflat, de asemenea, sub influența arhitecturii gotice. Constructori precum Peter Parler, pe urmele francezului Matyas din Arras care adusese acest stil arhitectural la cunoștința localnicilor cehi, au definit formele unor construcții gotice care se pot observa și astăzi în Cehia contemporană.

În afara edificiilor ridicate sub supravegherea meșterului Peter Parler, stilul gotic din teritoriile Coroanei Cehe ale secolului al XIV-lea îi datorează o parte din realizări francezului Matyas din Arras. Acesta a ridicat biserica din Karlov, dedicată lui Carol cel Mare, mănăstirea pragheză Na Slovanech, biserica Sf. Ilie din Trebon și catedrala Sf. Iacob din Kutna Hora. Goticul din zona Moraviei a fost influențat, în special, de cel de factură sud-dunăreană, germană și austriacă.

Stilul arhitectural gotic din teritoriile Coroanei Cehe ale secolului al XIV-lea a fost promovat de personaje precum episcopul Jan din Drazice în cadrul construcțiilor comandate de el la mănăstirea augustinilor din Roudnice nad Labem unde acesta păstorea. Contactele cu goticul francez pe care episcopul le avea s-au înmulțit în momentul în care meșterul francez Matyas din Arras a contribuit la debutul reconstrucției Domului Sfântului Vit. „Influența lui este evidentă în sala capitulului a mănăstirii Sazava și în biserica Sf Bartolomej din Plzen”. (Vratislav Vanicek)

Unul dintre cei mai importanți meșteri - constructori din spațiul ceh al secolului al XIV-lea a fost Peter Parler. Originar din Suabia - Germani de astăzi - lucrările acestuia în teritoriile cehe s-au întins pe durata a 40 de ani. Bolta în formă de cruce caracteristică pentru construcțiile religioase de până atunci au fost înlocuite de Parler prin boltirea în arc frânt a spațiilor bisericilor și prin rețeaua de „nervuri” a tavanului acestora. Acesta a devenit unul dintre simbolurile goticului ceh, din exteriorul spațiului originar al acestui stil arhitectural, cel francez.

Principalele construcții gotice ale lui Peter Parler - meșterul ceh al secolului al XIV-lea - au fost: corul domului Sf. Vit, Capela sfinților din castelul praghez, biserica Fecioarei Maria de Tyn, biserica Sf. Bartolomejj din Kollin și un debut - nedesăvârșit - al bisericii Sf. Barbora din Kutna Hora. Podul lui Carol - Karluv Most - și Turnul din Stare Mesto din Praga - Orașul Vechi - îi sunt atribuite aceluiași Peter Parler.

Artele plastice din Țările Coroanei Cehe din secolul al XIV-lea au fost indisolubil legate de arhitectura gotică. Pasiunea pentru sculpturile reprezentând-o pe Fecioara Maria a atins vârful la frontiera dintre secolele XIV-XV-lea. Frescele, manuscrisele ilustrate și pictura au cunoscut și ele o dezvoltare în teritoriile Coroanei Cehe. Particularitatea față de secolele anterioare a fost dată de ieșirea din cadrul îngust, ascetic, al reprezentării personajelor și trecerea lor în planul figurilor și chipurilor în proporții reale.

Creația și artele plastice din teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XIV-lea au fost indisolubil legate de arhitectura gotică exprimată în construcțiile religioase și laice din regat. Sculptura, în linii mari, era axată pe reprezentări ale sfinților între care un loc important era ocupat de Fecioara Maria. Modelul madonei (Fecioara Maria cu pruncul Isus în brațe) a atins punctul culminant la frontiera dintre secolele XIV-XV.

Unul dintre cei mai importanți sculptori din secolul al XIV-lea din Țările Coroanei Cehe a fost cel numit „Maestru al calvarului din Tyn”. (Vratislav Vanicek). Acestuia i se datorează lucrări executate în lemn - în special Patimile lui Isus - dar și lucrări executate în piatră și metal. Jindrich Parler a fost unul dintre sculptorii cunoscuți ai epocii căruia i se datorează realizarea statuii Sf. Vaclav din capitala Praga, precum și statuii lui Carol al IV-lea și Vaclav al IV-lea.

Pictura și frescele au cunoscut dezvoltarea în Țările Coroanei Cehe din secolul al XIV-lea prin schimbarea paradigmei de imagine și poziționare față de personajele reprezentate. Stilul a evoluat dinspre reprezentările ascetice, rigide al personajelor, spre un stil mai viu, mai real al personajelor. Unul dintre cei mai importanți pictori ai perioadei - prezent la curtea regelui Carol al IV-lea - a fost Nicolai Wurmser. „Treptat însă din lucrările artiștilor a dispărut severitatea ascetică și tratarea impersonală a personajelor. Chipurile și figurile au început să fie reprezentate tot mai des în proporțiile lor reale, punându-se accent pe trăsăturile lor individuale. Centre importante de pictură au existat la Praga, în Cehia de Sud și Moravia de Sud”. (Vratislav Vanicek)

Unele dintre cele mai cunoscute opere ale picturii cehe ale secolului al XIV-lea au fost cele realizate de Maestrul altarului din Trebon și cele ale Maestrului din Vysebrod. Importante au fost și lucrările lui Theoderic, un artist care a realizat 130 de picturi ale sfinților pentru Capela Sf Cruci din Karlstejn.

Ilustrațiile manuscriselor au fost, de asemenea, parte a preocupărilor artiștilor din spațiul ceh al secolului al XIV-lea, urmând deja o tradiție constituită anterior. „Ilustrațiile de manuscrise au continuat de asemenea bogatele tradiții existente, reprezentate de exemplu de Patimile stareței Kunhuta și de Biblia lui Velislav din prima jumătate a secolului 14. În timpul domniei lui Carol ilustratorii și-au concentrat atenția mai ales pe Biblie, pe liturghiere și pe cărțile de rugăciune. Pictura gotică de carte a atins apogeul la curtea lui Vaclav IV unde au apărut o serie de manuscrise excepționale (Biblia scrisă în germană, așa-numitul jurnal de călătorii Mandevilla și multe altele)”. (Vratislav Vanicek)

Spre finalul secolului al XIV-lea, încă într-un stadiu timid, a apărut o breșă în exprimarea artistică din teritoriile Coroanei Cehe încadrate până atunci în tiparul medieval „clasic”. Încă în urma unor teritorii mai avansate occidentale, pictorii cehi au încercat să depășească abordarea de „simplu slujitor anonim al Domnului”. (Vratislav Vanicek). Ceea ce s-a degajat acum a fost autoconștientizarea subiectului, a factorului uman, particularizarea și individualizarea conștiinței artistului creator.

Ca în multe alte domenii, stilul artistic a produs reflecții și în mediile straturilor sociale închise aproape ermetic unul față de celălalt, în special dinspre vârful piramidei sociale spre baza ei. Stilul gotic a produs, fără îndoială, atracție și în rândul maselor, dar conținutul nu le era în mare parte accesibil iar acest lucru se datora lipsei alfabetizării. Arta de curte și curteanul erau denumite în jargonul ceh al secolelor XIV-XV cu aceeași termeni care erau utilizați pentru a desemna cuvintele straniu și curios.

Manifestările artei gotice din spațiul ceh au reprezentat o „limbă comună” pentru elitele religioase și laice. Pentru păturile inferioare ale piramidei sociale însă, detaliile interioare ale artei gotice, oricât de intrigante le-ar fi putut părea - iar ele erau motiv de frumusețe -, le scăpa acestora. În mare parte acest fapt se datora lipsei alfabetizării din cauza căreia, celor mai mulți dintre oamenii de rând le erau străine motivele filozofice și teologia intimă care stătea la baza reprezentărilor artei gotice.

Unul dintre sâmburii Marii Mișcării Husite și al războiului de mai târziu a fost amorsat în diferențele culturale dezvoltate în secolul al XIV-lea. Mai exact, s-a produs între poziționarea socială a păturilor inferioare față se modelul cristic al simplității și ostentația luxului laic și ecleziastic al elitelor urbane atașate de arta gotică. Predicatorii din zonele rurale susțineau ideea - în rândul oamenilor - de interiorizare a relației cu Dumnezeu fără necesitatea manifestării ei artistice prin magnitudinea artei gotice văzută drept ostentativă.

Distanța dintre arta gotică, dintre cei care o înțelegeau și o exprimau artistic, și marea masă a oamenilor analfabeți din teritoriile Coroanei Cehe din secolele XIV-XV a dat naștere unor termeni lingvistici care exprimau direct realitatea. „Locuitorii mai puțin cultivați sau analfabeți erau atrași de frumusețea exterioară a artei gotice, dar conținutul ei intrinsec le scăpa. Curând acest fenomen a început să se reflecte și în vocabular. În limba cehă de la răscrucea secolelor 14-15 cuvântul «curtean» era sinonim cu adjectivul «curios, straniu». Oamenii simplii nu înțelegeau arta de la curte, stilul de viață și ritualurile practicate în anturajul regelui, al demnitarilor ecleziaști și al aristocrației. Uzanțele provenite de la curtea regelui erau pentru ei străine, iar atunci când încercau să le imite, procedau absolut mecanic”. (Vratislav Vanicek)

Dramele provocate de epidemiile de ciumă de la finalul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea au dus la abandonul stilului promovat de către regele Carol al IV-lea și asumat de marea nobilime. Nevoia de a interioriza sentimentul religios printr-o apropiere de un stil mai viu decât poziția simplă de admirație a simbolurile creștine s-a tradus și printr-o abandonare a stilului medieval cavaleresc și trecerea spre manierele renascentiste. „Din punct de vedere al evoluției culturale înțeleasă într-un sens mai larg, curtea lui Vaclav a reprezentat trecerea de la obiceiurile evului mediu cavaleresc care începeau să dispară treptat la un stil de viață renascentist. Plăcerea de a vâna, de a petrece timpul în societatea unor prieteni cu păreri asemănătoare, dorința de a descoperi cu ajutorul astrologiei, al alchimiei și altor arte «negre» enigmele destinului și crearea unui regulament al curții care printr-o simbolistică supraelaborată și prin alegorii exprima dorința individului de a avea o viață naturală pot fi considerate deja ca zorii stilului de viață renascentist. În acest sens pot fi interpretate și vizitele lui Vaclav la castelele de vânătoare care îndeplineau mai mul

Diferențele culturale dintre elita urbană cehă, atașată noii arte gotice manifestate în teritoriile Coroanei Cehe din secolul al XIV-lea, și oamenii satelor sau târgurilor de provincie se lărgeau tot mai mult. În zonele rurale, efectul creat de predicatorii itineranți care promovau cuvântul lui Dumnezeu cu trimitere la faptele apostolilor și la scenele biblice, era în directă contradicției cu manifestările artistice de la curte. Acestea erau văzute tot mai mult drept decadențe ale aristocrației, un lux în contradicție evidentă cu simplitatea lui Cristos.

Tranziția spre un stil pictural mai relaxat, în maniera renascentistă, în arta din Coroana Cehă de la începutul secolului al XV-lea - aspect semnalat de reprezentările nude ale femeilor precum și scenele de sex reprezentate în artă - a fost contrabalansată printr-o cerință de întoarcere la moralitate. Contemporaneitatea văzută ca decadentă- arta de asemenea- se cerea corectată și adusă pe cursul principiilor creștine. Războaiele husite care au urmat acestei perioade au întrerupt tranziția procesului artistic spre exuberanța renascentistă.