Grupul condus de Jan Hus din Praga care cerea reformarea Bisericii la începutul secolului al XV-lea era conștient - cel puțin, liderul acestuia- că era destul de improbabil și dificil de a readuce clerul romano-catolic și Biserica la preceptele creștine primare. Dincolo de problemele luxului și ale bogățiilor acumulate, incompatibile cu principiile creștine, rămânea deschisă problema puternicei ancorări în vârful puterii politice a conducătorilor Bisericii. Iar acest lucru venea deja pe un trend de câteva sute de ani.

Reformatorul ceh din secolul al XV-lea, Jan Hus, aderase la ideile de reformare a Bisericii susținute în secolul anterior de englezul John Wycliff. Ideile acestuia de deposedare a Bisericii de bunuri și aducerea ei la misiunea ei primară spirituală s-a bucurat de sprijinul, inițial tacit, al regelui Vaclav al IV-lea, date fiind „rundele” de dispută anterioare dintre acesta și arhiepiscopul de Praga. Această formă de secularizare propusă de Wycliff și îmbrățișată acum de Jan Hus intra pe un teren periculos. „Problema consta însă în faptul că biserica romano-catolică considera părerile lui Wycliff eretice astfel încât grupul lui Hus pășea pe o pojghiță de gheață, riscând să intre în conflict cu curia papală[...]Între timp, prelații ecleziaști erau preocupați de urmările dramatice ale schismei papale care după gânditorii reformatori erau un semn clar al decăderii bisericii și probau necesitatea corectării ei”.(Vratislav Vanicek)

Jan Hus și ideile lui de reformare a Bisericii de la începutul secolului al XV-lea s-au înscris într-o linie mai generală a reformatorilor religioși medievali care au apărut în diferite regate ale Europei. Nu trebuie să cădem în capcana istoriografiei marxist-pozitiviste care identifica în Jan Hus un revoluționar al timpului său. Acesta era doar un catolic sincer care dorea reformarea Bisericii și care privea, în acest sens, către tradiții, nu către viitor. „În practică, aceasta însemna mai ales adoptarea modelului și a principiilor lui Cristos care fuseseră anunțate de apostoli și după care se conducea biserica primordială”. (Vratislav Vanicek)

Profesorul praghez Jan Hus a constituit punctul de atracție pentru intelectualii vremii din capitala Coroanei Cehe - Praga - care doreau o reformare autentică a Bisericii. Acest grup reformator, întărit și cu unii discipoli ai maestrului Hus de la universitatea pragheză, și-a făcut auzită vocea în capitala regală tot mai intens. În linii generale, grupul reformator condus de Jan Hus dorea respectarea preceptelor biblice de către Biserică, cea chemată să vegheze la buna funcționare a universului creștin.

Grupul reformator al lui Jan Hus predica în capitala pragheză, la începutul secolului al XV-lea, reîntorcerea Bisericii la Biblie și la misiunea ei primară de organizare a societății creștine, de mântuire și salvare a ei. Scriptura, Noul Testament și „cuvântul Domnului cuprins în el reprezentau autoritatea supremă și norma vieții pământești cotidiene care era superioară tuturor legilor și relațiilor umane (prin urmare, imperfecte)”. (Vratislav Vanicek)

În încercarea de a-și face auzită vocea asupra necesității reformării Bisericii în capitala regatului ceh - Praga-, Jan Hus a apelat la ideile similare dezvoltate deja (în secolul al XIV) în Regatul Angliei, de John Wycliff. Pătrunderea acestor idei în Coroana Cehă a fost facilitată pe filiera Annei, fiica fostului rege Carol al IV-lea, care era soția regelui englez Richard al II-lea. În esență, Wycliff susținuse intervenția statului în corijarea Bisericii, scoaterea ei de sub orice influență laică, deposedarea de bunuri și readucerea ei la misiunea spirituală primară. „[...] Legătura neprevăzută dintre Anglia și îndepărtata Pragă; două părți ale Europei fără legături naturale a apărut prin căsătoria din 1382 a fiicei împăratului Sfântului Imperiu, Carol al IV-lea, Anna de Boemia, cu regele englez Richard al II-lea. [...] Hus a ținut o serie de predici din ce în ce mai fățișe, iar atacurile sale la adresa Bisericii se asemănau cu cele ale lui Wycliff, ușor de conectat cu politica momentului: nobilimea cehă ajunsese să respingă ceea ce considera amestesc al autorităților Bisericii în treburile sale”. (Diarmaid MacCulloch)

Filozofia lui Jan Hus din secolul al XV-lea, care urma filiera expusă de reformatorul englez din secolul trecut- John Wycliff-, avea la bază concepțiile platoniene adaptate și preluate de creștinismul primar. Potrivit acestora, împărăția lui Dumnezeu reprezenta lumea perfectă iar cea terestră trebuia să se străduiască să îndeplinească pe pământ perfecțiunea cerească. Această contradicție dintre cele două lumi a reprezentat, potrivit istoriografiei, idealul pe care grupul reformator din Praga l-a „aruncat” în luptă.