Dificultatea primilor ani de după încheierea Marelui Război a fost depășită și după 1923 s-a putut constata îmbunătățirea condițiilor economice și sociale din Republica Cehoslovacă. Însă, anii de relativă recuperare și refacere economică s-au evaporat odată cu apariția fenomenului care și-a desfășurat efectele în multe dintre democrațiile europene, cu plecare dinspre Statele Unite: Marea Criză Economică. Pornită din Statele Unite ale Americii în 1929, Marea Criză a pătruns în Europa, și nu numai, unde a afectat și Cehoslovacia, chiar dacă aici efectele ei au fost vizibile, mai accentuat, începând cu 1933. Dar, în același timp, refacerea statului cehoslovac de pe urma problemelor economice și sociale cauzate de crah-ul economic a durat mult mai mult decât în alte state.

În momentul apariției efectelor Marii Crize economice pe teritoriul Cehoslovaciei, la finalul anilor 20 ai secolului trecut, s-a constatat că anii de revigorare economică anteriori fuseseră, de fapt, o creștere „mascată”. În fapt, stabilitatea economică a Cehoslovaciei nu se datorase gradului de mecanizare sau folosire a resurselor și capacităților minerale ale statului pentru producție și consum ci, mai degrabă, s-a datorat unei politici de protecție vamală desfășurate de guvernul de la Praga. E, pe undeva, paralelă cu nesănătoasa creștere economică pe care a „experimentat-o” România în ultimii ani și prezentată bombastic de către liderii români. De fapt, creșterea economică ascunde creșterea consumului de către populație care „întoarce” banii în economie, datorită reducerii TVA-ului, dar nu este rezultatul unei creșteri de producție bazate pe valoare adăugată ridicată economică.

Primul semn al Marii Crize economice a apărut în Cehoslovacia în 1930, iar punctul culminant l-a atins în 1933. Exportul a scăzut dramatic, industria bunurilor de consum a intrat în colaps, iar producția industrială s-a situat la jumătatea nivelului atins anterior anului 1929. Șomajul din scriptele guvernamentale indicau în 1933 un număr de aproximativ 1.000.000 de șomeri, fără a mai pune la socoteală pe cei neînregistrați în mod oficial. În încercarea de a controla economia de prelungirea seismică a efectelor crizei economice guvernul de la Praga a intervenit în producția agricolă, a pus monopol pe cereale - încercând să le controleze prețul - și a crescut taxele agricole.

Încercând să controleze și să limiteze efectele Marii Crize economice, care și-a atins apogeul nefast în Cehoslovacia în 1933, guvernul de la Praga a elaborat proiectul unei legi care împuternicea cabinetul să guverneze prin decrete, imediat executabile, fără să mai aștepte procesul - de multe ori anevoios - al procedurii legislative din parlament. Deputații și senatorii au manifestat deschis îngrijorarea față de o eventuală curbare spre totalitarism, prin ocolirea Parlamentului, pe linie legislativă. Însă, efectele decretelor guvernamentale erau aplicabile doar și numai în ceea ce privește sistemul economic.

Atomizarea socială din anii Marii Crize economice, resimțită puternic și de Republica Cehoslovacă, a fost o piatră de încercare pentru cabinetul de la Praga condus de L. Malypetr. „La atenuarea celor mai apăsătoare efecte sociale au contribuit majorarea ajutoarelor de stat acordate șomerilor, distribuirea bonurilor de alimente, activitățile comunale și publice și amânarea executării întreprinderilor cu datorii. Politica guvernamentală a lui Udrzal[F. Udrzal, premierul predecesor al lui Malypetr-n.n] nu s-a bazat pe un program sistematic de rezolvare a situației, iar guvernul a fost nevoit să recurgă tot mai des la măsuri represive care să înnăbușe exploziile de nemulțumire socială, demonstrațiile de foame și grevele. Abia noul premier J. Malypetr avea să elaboreze un program de soluționare a crizei bazat pe experiența străină”. (Vratislav Vanicek, p. 436)

Odată cu numirea în funcția de cancelar al Germaniei a lui Adolf Hitler, în ianuarie 1933, simpatiile naziste din rândul etnicilor germani din Cehoslovacia au primit un imbold, iar sentimentul căpătat i-a îndemnat pe unii dintre contemporani să acționeze în consecință. Comunitatea națională a fasciștilor, cum s-a denumit mișcarea simpatizanților ideologiei de extremă dreapta, a trecut la atacarea garnizoanei din Brno-Zidenice. Guvernul de la Praga a înnăbușit complotul, dar a alunecat, apoi, în încercarea de bloca tendințele radicale, el însuși în maniere autoritare. În același timp, gruparea lui Andrej Hlinka din Slovacia era din ce în ce mai vocală în ceea ce privește revendicările de autonomie ale Slovaciei.

După instalarea la putere în Germania a lui Adolf Hitler și, mai ales după preluarea completă a puterii după moartea lui Hindenburg și eliminarea lui Ersnt Rohm, o partă însemnată a etnicilor germani din Regiunea Sudetă a Cehoslovaciei au devenit sensibili la cântecul „de sirenă” al ideologiei naziste. Guvernul de la Praga a orchestrat procese și condamnări celor care se făceau vinovați - grupuri paramilitare - de colaborare cu NSDAP-ul lui Adolf Hitler. Având în vedere faptul că în jurul statului cehoslovac „moda” era cea a regimurilor totalitare - Austria, Ungaria, Germania, Polonia -, autoritățile din Praga s-au confruntat cu o situație politică internă tensionată, discuția fiind legată de adoptarea unor măsuri restrictive la adresa presei și a circulației informației. „În iulie 1933 au fost adoptate legile presei și a măsurilor extraordinare care permiteau interzicerea presei cu caracter antistatal și urmărirea mai strictă a activităților antistatale, mai ales în rândul salariaților publici. În octombrie 1933 a fost interzisă activitatea partidelor naționaliste ale germanilor din Sudeți și aprobată legea de suspendare a activității și dizolvare a partidelor politice”. (Vratisla