- 1. Premisele dualismului austro-ungar
- 2. Constituția imperială din 1867
- 3. Liberalism, socialism și catolicism politic
- 4. Teritoriile cehe după constituirea dualismului austro-ungar
- 5. Eșecul „pactului ceh”
- 6. Mișcarea națională cehă și politica pasivă
- 7. Apariția „Tinerilor cehi” și desprinderea de Partidul Național al „bătrânilor cehi”.
- 8. „Tinerii cehi” și debutul politicii active a mișcării naționale
- 9. Victoria taberei „tinerilor cehi”
- 10. Imaginea lui Tomas Garrigue Masaryk în mișcarea națională a cehilor
- 11. Apariția socialismului și concurența politică pentru Tinerii Cehi
- 12. Grupări politice minore din teritoriile cehe în a doua jumătate a secolului al XIX-le
- 13. Revoluția industrială din teritoriile cehe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
- 14. Apariția micului întreprinzător în spațiul Coroanei Cehe
- 15. Producția industrială din teritoriile cehe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
- 16. Distanțarea cehilor de etnicii germani din teritoriile Coroanei Cehe
- 17. Învățământul în spațiul ceh în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
- 18. Literatura și gazetăria ca avanposturi politice
- 19. Sokol, teatrul și arta din Coroana Cehă în finalul secolului al XIX-lea
- 20. Cultura ca armă politică în teritoriile cehe
Eșecul pactului ceh. Tinerii Cehi și preluarea inițiativei politice
Țările Coroanei Cehe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Drumul spre Cehoslovacia
„Tinerii cehi” au fost denumiți generic liderii cehilor care au format Partidul Național al Liberilor Cugetători, desprinși din Partidul Național al „bătrânilor cehi”, și care nu cuplau la politica pasivismului politic, de neimplicare, adoptată de cei din urmă, după anul 1873. Radicalismul și liberalismul lor i-a deosebit de bătrânii liberi, iar dacă ultimii aveau susținere în rândul elitei urbane, în special „tinerii cehi” și-au format o bază de susținere în rândul grupului investitorilor, antreprenorilor și al comercianților din teritoriile cehe. Apariția „tinerilor cehi” a însemnat și semnalul trecerii spre o politică activă și abandonarea pasivismului politic, preferat de „bătrânii cehi”, considerat de aripa nouă complet inutil pentru cauza mișcării naționale.citește mai mult
Ca urmare a înfrângerii suferite de Imperiul Austriac în confruntările cu Regatul Prusiei și conflictul „surd” și de uzură care se anunța cu mișcările naționalităților din imperiu și revendicările lor politice, împachetate sub tensiunea dintre trecerea spre o monarhie de tip semiconstituțional sau rămânerea într-o guvernare de tip centralist-absolutist, au determinat luarea unei măsuri de către împăratul Franz Josef. Ele erau necesare pentru supraviețuirea teritorială a monarhiei. În 1867, deși rămânea un stat unitar cu armată, probleme de politică externă și apărare în seama administrației imperiale, împăratul a cedat administrația teritoriilor estice ale monarhiei aristocrației maghiare de la Budapesta. El era împărat la Viena și rege la Budapesta. Sistemul, care a funcționat până la dezintegrarea monarhiei din 1918, s-a numit dualismul austro-ungar, statul fiind denumit de-acum Imperiul Austro-Ungar.
1 din 2
În linii generale, posesiunile Imperiului Habsburgic, cu mici excepții, s-au bucurat timp de o jumătate de secol, până la izbucnirea Primului Război Mondial, de o perioadă de relativă prosperitate și pace. Acest fapt s-a datorat deciziei de la finalul anului 1866 - oficializată în anul următor - prin care împăratul Franz Josef a devenit împărat austriac și rege la Budapesta. Înfrângerea în fața Prusiei și mișcările tot mai contondente ale cehilor și maghiarilor în privința revendicărilor politice, plus dezastrul financiar și militar, l-au pus pe Franz Josef și establishmentul de la Viena în fața unei alegeri: rămâne un stat centralizat cu riscuri majore pentru unitatea lui sau devine o monarhie duală, cu suportul aristocrației de la Budapesta. În loc de rivali, ei devin acum asociați la putere și astfel s-a născut dualismul austro-ungar, monarhia denumindu-se de-acum Imperiul Austro-Ungar.
2 din 2
Acordul de asociere al aristocrației maghiare la actul de putere în Imperiul Austriac, dincolo de încoronarea împăratului Franz Josef ca rege al Ungariei la Budapesta, a statuat faptul că teritoriile dinspre estul monarhiei urmau să fie administrate de instituțiile de la Budapesta. Posesiunile au fost denumite neoficial Transleitania, teritoriile de la est de râul Leita, iar cele care au rămas în administrarea directă a împăratului și a aristocrației vieneze au fost cunoscute în epocă sub numele, neoficial, de Cisleitania. Râul Leita le despărțea, de unde și numele celor două regiuni care compuneau din 1867 monarhia dualistă. „Cele două părți ale imperiului urmau să fie legate în continuare de persoana suveranului și de ministerele comune de război, apărare și afaceri externe. Se poate considera că dualismul austro-ungar a continuat o anumită politică centralizatoare, dar prin alte mijloace și în alte condiții, respectiv cu două subiecte care au luat decizii în locul unuia singur - de aceea s-a vorbit despre un centralism dublu. Dar el nu a fost un centralism absolutist deoarece prerogativele dietelor țărilor nu au fost niciodată anulate complet, iar organele autonome aveau dreptul
Dincolo de războiul pierdut cu Prusia și mișcările naționale din Imperiul Austriac, care se înscriau deja pe cursul revendicărilor politice tot mai consistente, împăratul Franz Iosef a trebuit să intervină în arhitectura instituțională a monarhiei - la cererea expresă a aristocrației imperiale - în a trasa linii constituționale monarhiei. După fluctuația din deceniul imediat următror Revoluției de la 1848 - neoabsolutismul lui Bach - acum, în 1867, Franz Josef a asociat aristocrația maghiară de la Budapesta la conducerea monarhiei, devenite Austro-Ungare, și a emis legile cunoscute sub numele de Constituția din decembrie.
1 din 5
După dezastrul militar din fața Prusiei și revendicările politice care se cristalizau ale naționalităților din monarhiei, împăratul Franz Josef și-a consolidat domnia și a așezat cursul pentru 50 de ani ai imperiului prin două operațiuni majore. El și-a apropiat nobilimea maghiară prin asocierea ei la actul puterii în 1867, ceea ce a dus la dualismul austro-ungar și, în același timp, și-a apropiat aristocrația imperială vieneză, emițând legile care au oferit o linie constituțională monarhiei, eliminând aspectul absolutist ca posibil recurent. Desigur, împăratul rămânea în continuare „intangibil”. Pachetul de legi emis în 1867 s-a numit neoficial Constituția din decembrie.
2 din 5
Pachetul de legi emis în decembrie 1867 și semnat de împăratul Franz Josef I - cunoscut sub numele de Constituția din decembrie - oferea traseul unei monarhii constituționale liberale Imperiului Austro-Ungar, fără posibilitatea reală și viabilă a unei recurențe a absolutismului monarhic. Totuși, unele reminiscențe ale acestui concept au rămas pe mai departe reprezentate în persoana împăratului. „Nu au fost eliminate toate elementele sistemului absolutist. Suveranul a rămas «sfânt, intangibil și responsabil în fața nimănui», iar în perioada când era convocat parlamentul, el putea să emită doar ordine provizorii, suplinindu-l de fapt. Din titlul de comandant suprem al armatei deriva și prerogativa lui de conducător al armatei, după cum o poziție similară deținea și în cazul politicii externe. Dacă la aceste drepturi adăugăm și imensa sa autoritate formală și neformală, de care s-a bucurat mai ales la sfârșitul domniei, precum și efortul de a rămâne în orice împrejurare, «primul funcționar al statului» care considera puterea supremă ce îi fusese încredințată drept o instituție, atunci ne putem da seama, cât de mare a fost puterea concentrată în mâinile lui. De multe ori, împăratul a a
3 din 5
Una dintre precizările Constituției din decembrie 1867 era trecerea consiliului imperial - anterior consultativ - în postura oficială de reprezentant al puterii legislative. Legile care puteau fi inițiate de deputați erau aprobate de acest Consiliu Imperial. Activitatea legată de cuantumul forțelor armate, impozitele și taxele și controlul miniștrilor intrau, de asemenea, în sarcina acestui consiliu imperial. În același timp, puterea judecătorească la nivel înalt era reprezentată de tribunalul țării în a cărui sarcină intrau și plângerile cetățenilor în cazul abuzurilor puterii.
4 din 5
Constituția din decembrie 1867 - pachetul de legi cunoscute sub acest nume și emise de împăratul Franz Josef I - au conținut, dincolo de conduita de monarhie constituțională pe care o oferea Imperiului Austro-Ungar sub aspect legislativ și juridic, și precizări liberale moderne asupra învățământului. Școlile erau scoase de sub tutela Bisericii, iar învățământul obligatoriu general era stabilit pentru un ciclu de 8 ani. Limba germană nu era declarată oficial limbă de stat, dar, ca și în învățământ, și în administrație calitatea ei culturală superioară a făcut-o vehiculul lingvistic principal al administrației monarhiei.
5 din 5
Desigur, nu trebuie să confundăm caracterul liberal al Constituției din decembrie 1867, care acorda libertăți sociale și cetățenești, cu caracterul democratic în felul perceput de noi astăzi. Până spre finalul secolului votul a rămas cenzitar, din 1897 el fiind general, iar din 1907 dreptul de vot a devenit egal. Bărbații eligibili erau împărțiți în 4 curii, proporțional cu puterea lor financiară, de unde deriva și numărul celor aleși. Latifundiarii, organizațiile de întreprinzători, orașele și localitățile rurale reprezentau cele 4 curii de vot, primii având cei mai mulți aleși. Bineînțeles, repartizarea și partajarea votului nu trebuie să ne construiască vreo imagine idilică, după cum a fost dovedit de reforma electorală a lui Felix Badeni care a inclus încă o curie de alegători-aleși, una generală. În ea mai votau încă o dată și cei care votaseră în cele 4 curii separat, prin urmare, la redistribuție, se poate deduce ușor cine deținea controlul.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Proclamarea Republicii Cehoslovace
Imperiul Austro-Ungar alături de dezastrul militar din 1918 se confrunta și cu mișcările unei întregi serii de popoare ce își închipuiau viitorul independent de autoritatea vieneză. La Praga, liderii Comitetul Național au proclamat oficial existența statului cehoslovac. După emiterea Declarației de la Martin de către politicienii slovaci trupele maghiare s-au retras și guvernul praghez a preluat autoritatea asupra Slovaciei.
Cehoslovacia între Marea Criză economică și cel de-al Doilea Război Mondial
Încercând să „taie” din efectele dezastruoase ale Marii Crize economice, autoritățile cehoslovace au operat devalorizarea monedei în 1934. Anexarea regiunii Sudete de către Germania nazistă și imposibilitatea practică a Cehoslovaciei de a se opune armatei germane, cumulată cu pasivitatea franco-engleză au dus, într-un final, în martie 1939, la destrămarea Republicii Cehoslovace și ocupația țării de trupele naziste.
- Agnew, Hugh, The Czechs and the land of the Bohemian Crown, Hoover Institution Press, 2004
- Auty, Robert, Language and nationalism in East-Central Europe 1750 – 1950, Oxford Slavonic Papers, XII, 1979
- Bérenger, Jean, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273 – 1918, Edit. Teora, București, 2000
- Bodea, Oana, Un timp al schimbărilor. Renașterea natională a popoarelor din Europa Centrală în Aufklärung și Vormärz. O istorie comparată, Edit. Rao, București, 2011
- Gellner, Ernest, Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii ei, Edit. Polirom, Iași, 1998
- Girardet, Raoul, Mituri și mitologii politice, Edit. Institul European, Iași, 1997
- Hobsbawn, Eric, Era capitalului (1848 – 1875), Edit. Cartier, București, 2002
- Hroch, Miroslav, Social preconditions of national revival in Europe: a comparative analysis, Cambridge University Press, 1985
- Johnson, Lonnie R., Central Europe. Enemies, neighbors, friends, Oxford University Press, 1996
- Johnston, William M., Spiritul Vienei. O istorie intelectuală și socială 1848 – 1938, Edit. Polirom, Iași, 2000
- Klapste, Jan, The Czech Lands in medieval transformation, Brill, Leiden, 2012
- Panek, Jaroslav, A history of the czech lands, Karolinum Press, Charles University, Prague, 2009
- Polany, Karl, Marea transformare. Originile politice și economice ale epocii noastre, Edit. Tact, Cluj-Napoca, 2013
- Teich, Mikulas, Bohemia in History, Cambridge University Press, Cambridge, 1998
- Thiesse, Anne – Marie, Crearea identităților naționale în Europa. Secolele XVIII-XX”, Edit. Polirom, Iași, 2000
- Vanicek, Vratislav (coord.), Istoria țărilor coroanei cehe, Edit. Enciclopedică, București, 2007
- Wandycz, Piotr S., Prețul libertății. O istorie a Europei central-răsăritene din Evul Mediu până în prezent, Edit. All, București, 1998