Constituirea nobilimii în Principatele Cehe. Secolele XI-XII
Creștinarea și transformarea nobilimii
autor Alexandru Cristian Enescu, iunie 2017
Pătrunderea tot mai accentuată a creștinismului în teritoriile cehe - cu micile și inevitabilele reveniri la manifestările păgâne - a dus la acceptarea de către nobilimea ce se constituia în grup social-politic, a autorității supreme a cneazului. Revoltele din Moravia ale nobilimii față de cneazul praghez erau ultimele ale unor generații care nu înțelegeau noua paradigmă originată în creștinism, cea a relației privilegiate a cneazului cu divinitatea.

Susține financiar History Lapse făcând o donație de $5 (PayPal, credit card sau bitcoin).

bitcoin: 1PpagscXKttC5FidgV2WQNRaBgSPwjvP9Z
Principatul ceh- ceea ce denumim în principal prin cnezatul praghez al dinastiei Premysl- își continua existența, la granița secolelor X-XI asemenea celor anterioare: în umbra împăratului german. În acest punct însă, înspre est și nord-est își făcuse apariția un nou stat mai puternic: regatul Poloniei. Acesta fusese creat, în definitiv, ca un avanpost vasal- asemenea celui maghiar- al Sfântului Imperiu. În paralel, Sfântul Scaun desfășura deja tendințele seculare de preluare a misiunii militare de extindere a Creștinătății spre estul Europei și Marea Baltică.

La granița dintre secolele X-XI, cnezatul praghez al dinastiei Premysl se afla- precum în secolele precedente- în raport de vasalitate față de Sfântul Imperiu. În același timp, cnezatul polonez al lui Boleslaw cel Viteaz, apoi Regatul Poloniei, a devenit un stat care concurau dintr-o poziție mult mai puternică cnezatul ceh. Apariția Regatului Ungariei sub dinastia Arpadiană, întocmai omonimului polon sub dinastia Piaștilor a însemnat încă un competitor- pentru următoarele secole în Europa Centrală pentru viitorul regat ceh.

Granița secolelor X-XI a găsit cnezatul ceh al dinastiei Premysl într-o situație dificilă datorită dezorganizării de la nivelul conducerii acestuia. „Noul cneaz Boleslav III cel Roșu (999-1002, ianuarie-februarie 1003) și-a înlocuit incapacitatea printr-o cruzime devenită inacceptabilă chiar și pentru insolenta aristocrație cehă. În timp de frații mai mici Jaromir și Henric și-au salvat viața, fugind în Bavaria, Boleslav a fost trădat de adepți, tot cu concursul vărului său polon. Pe tron a fost înscăunat Vladivoj, un tip incapabil și iubitor de băutură (1002-1003), evident din dinastia Premysl care în calitatea sa de prim cneaz ceh, a cerut și a primit Cehia ca feudă de la împăratul de la Roma. După moartea sa, Cehia a fost condusă de Boleslaw cel Viteaz. Acesta nu a fost recunoscut în toată Cehia, fiind astfel nevoit să își instaleze cetele de războinici în cetățile cehe.” (Vratislav Vanicek)

În conflictul dintre Boleslaw cel Viteaz al Poloniei și împăratul Sfântului Imperiu- Henric al II-lea- cneazul polonez s-a situat de partea împăratului iar în anul 1004, Jaromir- membru al dinastiei Premysl refugiat la curtea împăratului- i-a oferit acestuia suport în pătrunderea armată în teritoriile cehe. Garnizoanele polone instalate anterior în cetățile cehe au fost alungate. Trebuie să menționăm că- mai ales pentru secolul în care ne aflăm- „statul” era o formațiune fluctuantă teritorial, fără niciun înțeles modern.

Cneazul Vladivoj și-a menținut autoritatea asupra cnezatului ceh prin asumarea raportului de vasalitate față de împăratul german de la care a primit, în feudă, Cehia. Moartea împăratului Henric al II-lea a deschis calea conflictului între cnejii cehi din familia Premysl și cei polonezi. Acțiunile erau de tip raid și jaf în teritoriile adverse, într-o epocă în care autoritatea efectivă asupra unor pământuri era constant clamată dar nu întotdeauna dublată efectiv prin forța armelor. Altfel spus, controlul asupra propriului „stat” era dictat de capacitatea cetelor de războinici de a controla „tehnic” teritoriul clamat.

Cneazul ceh Bretislav I a beneficiat de un „culoar” favorabil, la jumătatea secolului al XI-lea, în raporturile cu- deja întemeiatul de-acum Regat al Poloniei- obținând un succes temporar în urma campaniei din Silezia din 1039. „Invazia cu caracter de jaf avea și alte două scopuri strategice: ocuparea Sileziei și strămutarea osemintelor Sf. Vojtech, Radim și ale altor sfinți de la Hnezdo la Praga. În felul acesta, Cehia urma să revină la testamentul Vojtech Slavnikovec, preluând rolul de centru al unei provincii religioase. Înainte de strămutarea osemintelor a avut loc pocăirea oștirii iar discipolii s-au obligat să respecte principiile creștine decretate de cneaz (așa-numitele <>). (Vratislav Vanicek)

După scurtul conflict dintre cneazul ceh Bretislav I și regatul polon, împăratul german Henric al III-lea l-a adus „la ordine” amintindu-i faptul că îi este vasal. Bretislav I a răspuns militar cererilor de supunere adresate de împăratul german. „În 1040 oastea cehă l-a atacat pe la spate și la înfrânt la Brudek (lângă Domazlice), dar în anul următor Bretislav a fost încercuit în Hradul din Praga și obligat să capituleze. Și de data aceasta imperiul s-a limitat la jurământul de credință al vasalului care s-a transformat în alianță”. (Vratislav Vanicek)

Istoriografia a apreciat, în legătură cu istoria Cehiei, faptul că în secolul al XI-lea s-a cristalizat sistemul de legături senioriale, nobiliare, între pătura adepților cnejilor din dinastia Premysl, alături de cetele de războnici care îi însoțeau. Aceștia au constituit osatura și de fapt liantul dintre diversele teritorii cehe, izolate încă geografic una de cealaltă, dar care recunoșteau ușor-ușor autoritatea cnejilor Premysl. De asemenea, această legătură era asigurată și se sistemul de fortărețe întinse din Cehia până în Moravia.

În prima jumătate a secolului al XI-lea cneazul Bretislav I a instituit ceea ce istoriografia a numit sistemul seniorial. Bretislav a dorit să reglementeze mai bine ordinea succesiunii dinastice. Fiul cel mare născut urma să devină conducătorul „statului” și seniorul familiei domnitoare. Acesta și-a desemnat fii să conducă Moravia și Brno ca zone tampon față de Regatul Ungariei sau Austria. Din acest moment, ca urmare a înrudirii cu cneazul- apoi regele- de pe tron, aceștia putea clama tronul regatului ceh.

Constituirea cnezatului dinastiei Premysl pe teritoriul Boemiei din Cehia de astăzi a reprezentat nucleul pe care se va constitui regatul ceh din secolele următoare. În mod natural, estul teritoriile cehe-Moravia- a intrat și ea în compoziția cnezatului ceh condus de familia Premysl. Dincolo de izolarea geografică a populației dintr-un teritoriu față de altul- inerente în condițiile de locomoție medievală- ordinul seniorial și cetele de războinici adunați în jurul cneazului au reprezentat liantul dintre teritoriile cehe care recunoșteau rând pe rând autoritatea cnejilor Premysl.

Autoritatea cneazului asupra teritoriului controlat de seniorii săi a fost imprimată în momentul în care- potrivit tradiției- era așezat pe tronul de piatră din Hradul praghez. „[...] în ținuturile cehe s-a menținut autoritatea puternică a domnitorului care se baza pe modelele autohtone tradiționale întărite de autoritatea bisericii. Cneazul începea să domnească odată cu instalarea sa pe tronul de piatră din Hradul praghez (încă din vremurile păgâne) și pe baza acestui ritual prelua <> asupra întregii țări. Nu numai anturajul său fidel, dar și toți locuitorii erau supușii și <> lui. Și ca un domnitor creștin ce era, cneazul personifica toată puterea juridică (<>) și se purta ca un părinte, dar crud și despotic totodată”. (Vratislav Vanicek)

Sistemul de fortărețe întins din Boemia până în Moravia a dus la conectarea unor teritorii ale cnezatului ceh, altfel izolate unul de celălalt. Administrația era plasată în apropierea fortărețelor de apărare propriu-zise, într-o așezare de tip cetate de dimensiuni mai mici. Se consideră că aceasta era condusă de un „jupan” ajutat de câțiva funcționari, juzi.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XI-lea între cnejii cehi ai dinastiei Premysl și membrii familiei responsabili cu administrarea Moraviei au izbucnit conflicte. Spytihnev al II-lea a acționat împotriva rudelor sale din Moravia înlăturându-și frații care conduceau teritoriul respectiv, după sistemul senioratului impus anterior de cnejii cehi. Efectul temporar a fost revigorarea cnezatelor morave care au început- prin Vratislav al II-lea- să „navigheze” independent față de cnezatul dinastiei Premysl.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XI-lea au apărut disensiuni între cnejii praghezi din dinastia Premysl și frații acestora care- în virtutea senioratului instaurat anterior- conduceau și administrau Moravia. Suitele personale ale cnejilor aveau un efect asupra politicii desfășurate de aceștia, mai ales în condițiile în care dreptul succesoral nu era clar stabilit. „Ideea unui stat unitar a fost expusă dorințelor hrăpărețe ale diferiților reprezentanți ai dinastiei Premysl și a suitelor lor personale. Așa de pildă, imediat după ce a venit la putere, cneazul Spytihnev II a poruncit să fie întemnițați circa 300 de discipoli moravi și i-a îndepărtat pe frații săi care domneau în Moravia. Se poate remarca un progres față de cnejii din secolele 9-10, deoarece el nu a ordonat uciderea sau schingiurea potențialilor săi rivali. În același timp este evident că între cnejii cehi și moravi nu au existat bariere de ordin tribal: ei circulau liber pe teritoriul celor două provincii geografice și participau la ceremoniile de înscăunare”. (Vratislav Vanicek)

Tensiunile dintre cnejii praghezi Premysl și rudele acestora care administrau Moravia au cunoscut episodul de îndepărtare din jurul anilor 1060. Cneazul Vratislav al II-lea a revendicat titlul de cneaz al Moraviei și, mai mult, bazându-se pe originea comună cu cneazul praghez, a revendicat și conducerea cnezatului Cehiei. În același timp, Jaromir- un alt membru al familiei- a fost desemnat episcop de Praga. Episcopatul, exprimându-și autoritatea peste întregul spațiu ceh l-a determinat pe Vratislav al II-lea să acționeze în contrapartidă, cerând și primind de la Papalitate înființarea „a două noi instituții- episcopia Moraviei cu sediul la Olomouc (1063) și capitulul de la Vysehrad care era subordonat direct papei”. (Vratislav Vanicek)

În conflictul izbucnit în cea de-a doua jumătate a secolului al XI-lea între împărații Sfântului Imperiu și Papalitate, mai precis politica nedisimulată seculară desfășurată de Episcopii Romei care se raportau la împărat ca la un vasal, cnejii cehi- din cauza proximității față de Imperiu- erau obligați să ia partea împăratului. În momentul izbucnirii conflictul dintre papa Grigore ale VII-lea și împăratul Sfântului Imperiu- Henric al IV-lea- Vratislav al II-lea al Moraviei s-a plasat de partea împăratului. În schimb, episcopul Jaromir de Praga- membru al familiei cnejilor cehi Premysl- s-a plasat de partea papalității. „Episcopul Jaromir i-a sprijinit pe adepții gregorieni și a intrat chiar în contact cu principalii lor reprezentanți. În Polonia, Boleslaw II cel Îndrăzneț a primit de la papă coroana de rege în anul 1076. În 1085 împăratul i-a acordat lui Vratislav titlul de <>. Oștile cehe au participat la luptele cu dușmanii împăratului din imperiu, iar Vratislav a primit ca feudă ținutul Misenko și i-a fost promisă Austria”. (Vratislav Vanicek)

Tensiunea din cnezatul Moraviei dintre membrii familiei Premysl a continuat și spre finalul secolului al X-lea. Fiul cneazului Moraviei, Vratislav al II-lea- Bretislav al II-lea- s-a răsculat împotriva acestuia, sprijinit de o parte a războinicilor. Acesta a fost înfrânt dar a reușit să preia puterea, după un scurt interludiu pe tron al unchiului său, Konrad. Bretislav al II-lea a alungat o parte dintre susținătorii săi vechi și a invadat cnezatul Brno de unde și-a înlăturat ruda din familia Premysl, din poziția de cneaz. În cele din urmă „Bretislav a fost ucis la castelul său de vânătoare din Zbecna în 1100”. (Vratislav Vanicek)

În prima jumătate a secolului al XII-lea cnezatul ceh s-a aflat în poziția unui constant conflict între membrii dinastiei Premysl privind dreptul celui care trebuia să conducă formațiunea statală. Ordinul senioratului instaurat anterior prin care membrii familiei primeau în administrare Moravia și Brno- aflându-se în raport de subordonare față de cneazul praghez- era tot mai contestat. În finalul acestor conflicte s-a renunțat definitiv la acest sistem de conducere.

În debutul secolului al XII-lea, în cnezatul Brno, Oldrich- membru al familiei Premysl- a fost alungat de la conducerea formațiunii statale, cu participarea episcopului Herman care l-a susținut la tron pe Borivoj al II-lea. Această mișcare pregătită anterior- înaintea morții sale- de către rebelul Bretislav al II-lea- avea la bază ideea eliminării conducerii în stilul senioratului. Se urmărea eliminarea drepturilor familiei extinse Premysl la conducerea cnezatului ceh și axarea pe o singură linie dinastică succesorală.

Primele decenii ale secolului al XII-lea au fost dominate de conflicte pentru conducerea cnezatului ceh marcate de pretențiile de putere ale membrilor familiei Premysl, dar și a celor înrudiți cu această familie. Cneazul Borivoj al II-lea s-a înconjurat de propria camarilă, înlăturând o parte din anturajul fostului cneaz, Bretislav al II-lea. De menționat faptul că o serie de familii aristocratice stăpâneau fiefuri autonome în cnezat, semi-independente de voința cneazului: Zatec, Litomerice și Libice.

Urmașul lui Svatopluk a fost fratele acestuia, Vladislav I, nu cu puține emoții deoarece o parte a aristocrației sprijineau candidatura lui Ota, un alt frate de-al lui Svatopluk. Cu toate că avea mereu în expectativă umbra fratelui mai mare- Borivoj- Vladislav I a reușit să asigure cât de cât liniștea în cnezatul ceh după anii de conflicte. Sistemul senioratului a fost definitiv înlăturat după moartea lui Vladislav I printr-o înțelegere între membrii familiei Premysl. „După moartea lui, pentru a evita alte jertfe sângeroase, aristocrația împreună cu regina Svatava, văduva lui Vratislav II, au preluat inițiativa și au încehiat înțelegerea de la Vysehrad prin care l-au desemnat succesor pe Sobeslav I. Renunțarea definitivă la seniorat a fost recunoscută și de cronicarul Cosma, care până atunci fusese susținătorul lui”. (Vratislav Vanicek)

În debutul secolului al XII-lea, cneazul Borivoj al II-lea a încercat să elimine pretențiile succesorale la conducerea cnezatului ceh ale membrilor dinastiei Premysl, dar s-a lovit de opoziția unui anume Svatopluk. Manevrele acestuia și ale fratelui său- Vladislav I- erau de natură să creeze o linie dinastică sigură prin eliminarea pretențiile de guvernare ale familiei extinse Premysl și stabilirea unei succesiuni pe o singură linie dinastică. Conflictul a fost unul complicat. „[...]în anul 1107 Svatopluk l-a îndepărtat pe Borivoj de la domnie și a ocupat tronul de comun acord cu fratele său Vladislav (care avea să devină succesorul lui). În timpul domniei sale, statul ceh a trecut printr-o perioadă de stagnare, mai precis a revenit la secolul 9. Cneazul își petrecea cea mai mare parte din timp pe cal, organizând numeroase invazii militare împotriva ungurilor și polonezilor, iar în treburile interne a intervenit, ucigându-i pe toți membrii familiei în 1108. A fost un masacru cumplit, căruia i-a căzut victimă tot neamul Vrsovec care locuia în Cehia, inclusiv copiii, rudele și prietenii. În același timp, s-a îmbogățit considerabil camarila lui Svatopluk care însă avea să fie asasinat

Societatea din cnezatul Cehiei în secolul al XI-lea era un mixt de populație care se creștina din ce în ce mai mult dar în care subzistau elemente păgâne. Chiar și elementele aristocratice din jurul cneazului- simbolul public al puterii- aveau afinități ce aminteau de arhaică societate păgână. În același timp, instalarea și implantarea creștinismului în spațiul ceh a devenit determinant odată cu înființarea episcopiilor romane în teritoriu și, mai ales, prin poziția pe care împăratul german o avea în cnezatul Cehiei prin natura lui de suzeran a acesteia.

În secolul al XI-lea creștinismul se implantase în cnezatul Cehiei, controlat în mare măsură și datorită înființării Episcopiei de Praga și prin poziția împăratului german în cnezatul ceh, în calitate de suzeran al cneazului. Avansul creștinismului spre estul și nord-estul Europei era, în acest moment, încă în conlucrare efectivă între Papalitate și Sfântul Imperiu, înainte ca disputa dintre împărat și papă să erupă.

În debutul secolului al XII-lea, în acord cu ceea ce se desfășura deja în Europa Occidentală, cultura latină a pătruns mai adânc și în stilul livresc din spațiul ceh. Cronicarul Kosmas este cel mai important exponent al acestui stil, fiind autorul Cronicii cehe, o lucrare în latină a istoriei Cehiei din vremuri mitice până în timpul contemporan al autorului. Tot în acest interval este originată și apariția Codex-ului de la Vysehrad, împodobit cu imagini reprezentându-l pe cneazul Vratislav al II-lea.

Cneazul ceh rămânea pentru societatea secolului al XI-lea elementul central al puterii „publice”. Comunitatea se construia în jurul loialității față de „stat” al cărui reprezentant era cneazul. „Strânsa întrepătrundere dintre puterea religioasă și cea laică a fost simbolizată de reconstruirea rotondei Sf. Vit în stil de bazilică romană de către cneazul Spytihnev II. În timpul domniei lui Vratislav II a crescut importanța cultului Sf. Vaclav ca simbol unificator al statului. Însuși Vratislav II și-a mutat reședința la Vysehrad care a rămas reședință domnească până la mijlocul sec. 12”. (Vratislav Vanicek)

Reminiscențele păgâne din societatea cehă au fost tolerate de Biserică până în momentul în care a intervenit împotriva lor cneazul Bretislav al II-lea. Cultura slavă veche și liturghia în slava veche și-au găsit un ultim post de refugiu la mănăstirea din Sazava, care și-a consumat ultimele clipe la finalul secolului al XI-lea, cand același cneaz i-a alungat pe călugări. Istoricii au identificat în imnul Doamne, fie-ți milă de noi, influențele culturii slave vechi asupra societății cehe.

Implantarea creștinismului în cnezatul ceh a dus și la dezvoltarea culturii livrești în stilul civilizației occidentale. Rolul cel mai important în acest sens l-au avut mănăstirile benedictine din jurul Pragăi: Brevnov, Ostrovu Davle și Sazava.

Transformările produse în cadrul Sfântului Imperiu au avut efect și asupra cnezatului Cehiei care se afla în zona de suzeranitate a împăratului german. Colonizările și mișcările de populație germană spre centrul și apoi estul Europei- urmând procesul de creștinare a teritoriilor- au avut efect social și asupra spațiului ceh. Dincolo de rolul economic pe care coloniștii germani l-au avut- excelenți mineri și meșteșugari- nobilimea cehă a adoptat stilul și moda aristocratică a nobililor germani. Orașele și armata, de asemenea, au suferit modificări substanțiale.

Pe fondul extinderii Sfântului Imperiu spre centrul Europei dublat de fenomenul ordonat de Papalitate- cel al împingerii creștinismului spre est- în spațiul ceh au fost aduși tot mai mulți coloniști germani. Cnezatul Cehiei- ca parte a Sfântului Imperiu- oferea drept de așezare a acestor coloniști germani. Impactul acestor coloniști germani asupra cnezatului ceh a fost uriaș. Excelenți mineri și meșteșugari aceștia vor determina dezvoltarea orașelor și se vor cristaliza tot mai clar segmentele sociale: nobilii, orășenii și iobagii.

Efectul civilizației occidentale- de factură germană și, mai slabă, franceză- asupra spațiului ceh s-a consemnat și asupra organizării armatei, începând cu secolul al XII-lea. Cetele de nobili se adunau sub stindardul Sf Vojtech „atârnat de sulița Sf Vaclav” (Vratislav Vanicek).

Confruntarea dintre cneazul Sobeslav I și Ota, membru al familiei Premysl, susținut de împăratul german Lothar, a atins punctul culminant prin bătălia de la Chlumec. Cneazul ceh l-a înfrânt pe rebelul Ota care a murit în luptă. În urma acestei bătălii, aristocrația cehă s-a coagulat mai puternic în jurul lui Sobeslav iar relația dintre cnezatul ceh și Sfântul Imperiu a intrat în normalitatea anterioară, cea de vasalitate.

Disputa pentru putere dintre membrii familiei Premysl i-a avut în prim-plan pe Sobeslav I și Vratislav, luptă în care împăratul german s-a implicat sprijinindu-l pe Ota, cneaz în Moravia, care pierduse teritoriul administrat, acesta fiindu-i sustras de cneazul Sobeslav I. „[...]Ota s-a aliat cu Lothar[împăratul german- n.n] pentru a-l ajuta în guvernarea Cehiei, intrând astfel în divergență cu interesele nobilimii. Reprezentanții ei i-au transmis lui Lothar:<>” (Vratislav Vanicek). Trebuie menționat faptul că, pe mai departe, „confirmarea alegerii” semnifica în mod absolut vasalitatea cneazului ceh față de împăratul german, dincolo de orgoliile de moment ale unuia sau altuia dintre cnejii cehi. Momentul nu trebuie interpretat drept o independență a cneazului ceh față de împăratul Sfântului Imperiu. Tiparul juridic al Evului Mediu funcționa- mai ales în acest timp istoric- pe modelul piramidal al împăratului ca vârf, urma

Momentul alegerii lui Vladislav al II-lea drept cneaz al cehilor de către nobilimea cehă, aproape de jumătatea secolului al XII-lea, a declanșat aproape instantaneu o rebeliune din partea unor membrii ai familiei dinastice Premysl. Tânărul cneaz a rezistat și a înfrânt rebeliunea cneazului Konrad de Znojmo. În același timp, la orizont, adăugarea titulaturii de „sfânt” Imperiului condus de Frederic I Barbarosa a adus modificări și în ceea ce privește cnezatul ceh: Vladislav a primit titlul de rege din partea împăratului.

Spre jumătatea secolului al XII-lea, în poziția de cneaz al cehilor din Praga a ajuns tânărul Vladislav al II-lea. Ales de nobilime el s-a confruntat aproape instantaneu cu o rebeliune din partea cneazului Konrad de Znojmo. Rebeliunea a fost înfrântă iar Vladislav al II-lea și-a menținut puterea cu ajutorul suzeranului său, împăratului Konrad al III-lea. „După bătălia sângeroasă de la Vysoke și încercarea nereușită de încercuire a orașului Praga, mișcarea de rezistență s-a destrămat. Vladislav a fost ajutat să redobândească puterea de regele Konrad III, primul domnitor din dinastia Staufen”. (Vratislav Vanicek)

În conflictul care devenea tot mai puternic și evident dintre împăratul Sfântului Imperiu și Scaunul Apostolic, cnejii cehi- în calitate de vasali ai împăratului și principali „servanți” ai acestora, se vor poziționa de partea lor. Episcopul de Praga, în schimb, reprezentant al Bisericii în teritoriu și subordonat papei, se va poziționa în conflict, de cele mai multe ori, de partea Sfântului Scaun.

Adăugarea tittulaturii de „sfânt” Imperiului occidental aflat sub conducerea dinastiei Staufen, la jumătatea secolului al XII-lea, s-a tradus și în modificări în ceea ce privește cnezatul cehilor, parte autonomă din Imperiu. Cneazul ceh, în schimbul loialității și recunoașterii împăratului ca lord-suzeran a primit de la acesta titlul de rege, la Regensburg în anul 1158. Momentul a constituit trambulina pentru fondarea cu adevărat a Regatului Boemiei la finalul secolului respectiv.

În ultimele decenii ale secolului al XII-lea situația s-a complicat în cnezatul Cehiei, prin amestecul în conflictul dintre cnejii dinastiei Premysl în preluarea puterii în Hradul praghez, a problemei alegerii mitropolitului. „În 1172 a izbucnit conflictul pentru jilțul de mitropolit, în care Vojtech, fiul lui Vladislav și adept al papei Alexandru, a intrat în conflict cu împăratul, ceea ce avea să aibă consecințe grave pentru evoluția ulterioară. Prin abdicarea sa, Vladislav a încercat să asigure domnia și titlul de rege fiului său Bedrich care a câștigat sprijinul nobilimii și astfel a apărut pentru prima oară principiul primogeniturii (succesiunea fiului cel mare). Împăratul nu a recunoscut însă această alegere și l-a desemnat pe Oldrich domnitor numai cu titlul de cneaz (simbolul feudei era predarea a cinci stindarde). La rândul său, Oldrich a cedat povara domniei lui Sobieslav II pe care nobilimea l-a acceptat cu o mare nemulțumire”. (Vratislav Vanicek)

Intervenția împăratului german în conflictele din cnezatul ceh- în calitate de suzeran- și rearanjarea structurii de conducere a cnezatului au dus la ascuțirea conflictelor dintre membrii dinastiei conducătoare, Premysl. În funcție de ambițiile fiecărui cneaz ceh, împăratul apela la o strategemă atunci când dorea să țină cnezatul ceh sub control și influență: sprijinea contracandidatul rebel aflat în conflict cu cneazul „în exercițiu”.

Cneazul Sobeslav al II-lea în încercarea de a-și consolida puterea în cnezatul praghez în fața diverselor pretenții afișate de ceilalți cneji, membrii ai familiei Premysl, a apelat la suzeranul său, împăratul german. S-a bazat, în domnia sa, și pe segmentele sociale inferioare al societății de unde a primit și supranumele de „cneaz al țăranilor”. În deceniile de la sfârșitul secolului al XII-lea, în contextul conflictelor pentru putere din interiorul cnezatului ceh, s-a consemnat și apariția unei formațiuni autonome față de cnezatul praghez: Margrafiatul Moraviei.

Spre finalul secolului al XII-lea s-a reușit punerea bazelor succesiunii dinastice la tronul cnezatului ceh prin întâlnirea cnejilor din familia dinastică Premysl de la Knin din anul 1186. Konrad II Ota a preluat conducerea din Hradul praghez, urmat fiind de Jindrich Bretislav. Scurtul intermezzo dintre cele două domnii- cea a lui Vladislav Jindrich I- a fost, în fapt, ultimul episod din lunga serie de dispute dinastice din interiorul cnezatului ceh din secolul al XII-lea. Recunoașterea succesiunii dinastice pregătea calea pentru transformarea cnezatului în Regatul Boemiei.

Statutul de suzeran al împăratului german pentru cneazul ceh derivă și din faptul că primul a intervenit în confilctul dintre Sobieslav al II-lea și Konrad Ota- un alt cneaz al familiei conducătoare, Premysl- numindu-l pe Ota într-o nouă poziție: cea de margraf al Moraviei. Această marcă în estul Cehiei de astăzi era percepută de împăratul Frederic I Barbarossa drept posesiune la limita exterioară a Sfântului Imperiu, dar totuși în interiorul acestuia. Poziția istoriografică modernă ce vede în cnezatul ceh din această perioadă un stat aproape independent este greșită prin faptul că eludează statul juridic de subordine al Boemiei față de coroana imperială. „În Moravia Konrad Ota din dinastia Premysl de Znojmo a reușit să unifice cnezatele într-o singură formațiune. La întâlnirea Premyslilor și a fruntașilor cehi cu împăratul Friedrich I Barbarossa care a avut loc la Regensburg în 1182, Konrad a primit titlul de margraf și principe al imperiului, ceea ce a marcat înființarea margrafiatului morav. O poziție independentă și titlul principe a câștigat și episcopul praghez Jindrich Bretislav cu sprijinul dinastiei Staufen în 1187”. (Vratislav Vanicek)

În sens larg, în cnezatul ceh, asemenea mai tuturor „statelor” medievale, posesiunea teoretică- juridic vorbind- asupra teritoriilor din interiorul formațiunii statale aparținea conducătorului, indiferent de titulatura pe care o purta. În cnezatul ceh, odată cu închegarea păturii nobiliare și apariția primelor forme de administrație urbană și elita asimilată ei, puterea cneazului asupra fondului funciar a fost contrată puternic de către aceștia. El rămânea desigur, deținătorul de drept al fondului funciar pe care îl acorda în posesie și uzufruct nobilimii.

Dezvoltarea nobilimii și apariția coloniștilor germani în teritoriile cnezatului ceh, pe lângă impulsul dat economiei, a produs și transformări la nivel social. Sosirea acestora în număr mare a determinat întemeierea și dezvoltarea de orașe cu o întreagă administrație urbană necesară. „Domnitorul a sprjinit în principiu colonizarea și dezvoltarea nobilimii deoarece proprietățile nobililor îi sporeau implicit și asigurau forța militară a statului. Domnitorul avea interesul să păstreze zonele de frontieră în care pătrunseseră coloniștii germani (mai ales în zona de frontieră ceho-austriacă Loket[...]și Vitoraz și de multe ori a încercat să-i numească pe noi săi supuși în funcții de grăniceri care apărau hotarele ținuturilor populate”. (Vratislav Vanicek)

Familiile nobiliare cehe care au condus alături de cneaz și apoi rege regatul ceh până în epoca modernă au fost: Hrabisice, Hroznata, Markvartice. „În Cehia de Sud se aflau reședințele lui Jiri din Milev, a familiei Bavorovice și a lui Vitek din Prcice, strămoșul neamului Vitkovec”. (Vratislav Vanicek)

Dezvoltarea nobilimii și teritorializarea acesteia prin constituirea unor mari proprietăți funciare- a căror delimitare se realiza de regulă înconjurându-le la pas sau călare- a fost urmată de angrenarea acesteia în serviciul administrativ al Hradului praghez, în serviciul cneazului, apoi al regelui cehi. Colonizarea teritoriilor cnezatului cu coloniști germani a determinat și necesitatea codificării juridice a dreptului. „<> inițial a fost numai un amestec de precepte religioase, deprinderi tribale și tradiții ereditare care s-au transformat și dezvoltat pe baza deciziei domnitorului și a demnitarilor lui. Situația s-a schimbat abia în secolul 12 când era necesară respectarea mentalității și a intereselor juridice ale unei societăți de proprietari mai maturi. Sobeslav I a cerut acordul fruntașilor cehi atunci când a vrut să îi execute pe cei care complotaseră împotriva lui. În anul 1158 Vladislav II a trebuit să recunoască o serie de libertăți ale țărilor cehe (aristocrația a refuzat să participe pe propria sa cheltuială la o campanie în străinătate). În 1189 cneazul Konrad II Ota a promulgat la Sadska <> care a fost primul cod de legi scrise (text păstrat în Mor

Evoluția nobilimii și a elitei urbane cehe- aceasta din urmă, în secolul în care ne aflăm, la un nivel încă scăzut- a determinat transformări și în structura aparatului „politic” din jurul cneazului ceh. Modelul occidental, în special de proveniență germană, a fost preluat. Domnitorul ceh era înconjurat de cnejii subordonați lui, alături de episcopi și înalți prelați, abați ai mănăstirilor și funcționarii de la palat: valet, spătar, paharnic. Cneazul își recompensa nobilii prin atribuirea de posesii funciare sau administrative- beneficium.

Nucleul aristocratic, nobiliar, din jurul cneazului ceh- care va conduce practic „statul” alături de acesta s-a constituit din timpul lui Vladislav al II-lea. Sigiliile din timpul său atestă faptul că acesta administrează „țara” și „pacea” în teritoriile Sfântului Vaclav. Nobilimea din acest moment s-a identificat cu ceea ce documentele medievale menționează sub numele de „țară”- ordinul nobiliar.

Înființarea mănăstirilor de pe teritoriul cnezatului și apoi a regatului ceh a avut un rol important în dezvoltarea administrației, în definirea juridică și a problemelor de statut menționate în decrete sau textele de lege. În secolele X-XI, benedictinii au înființat mănăstiri: Sf Jiri la Praga, apoi la Brevnov, Ostrov, Sazava, Opatovice iar în Moravia au înființat mănăstiri la Rajhrad și Hradiste. Ordinul monahal al capitulilor au fondat mănăstiri la Praga, Stara Boleslav, Litomerice, Olomouc, Vysehrad și Sadska.

Răspândirea monahismului în spațiul ceh a jalonat în secolul al XII-lea câteva întemeieri de stabilimente monahale importante. Benedictinii au înființat mănăstiri la Kladruby, Vilemov, Podlazice, Teplice și Trebic. Călugării cistercieni au înființat mănăstiri la Sedlec, Plasy, Nepomuk, Hradiste și Osek. Ordinul premostratens a fondat mănăstirile de la Strahov, Zeliv,Lounovice, Milevsko, Tepla, Kounice și Louka. Ordinul ioaniților a fost prezent prin mănăstirile de la Stribo, Praga, Manetin, Kadan și Kladno.

Creștinarea cnezatului ceh și dezvoltarea structurii politice, nobiliare, sociale ale acestuia s-au revărsat în evoluția ideii și proiecției exterioare a cneazului ceh. Motivele creștine au fost asimilate și înglobate în percepția de conducător a cneazului ceh, asemenea celorlalți conducători contemporani europeni. Construcțiile religioase, bisericile, rotondele veneau să exemplifice poziția cneazului, apoi a regelui ceh, în ansamblul „statului”. Nobilii au înființat și ei mănăstiri, unele din acestea devenind centre importante de copiere a operelor literare.

Pe fondul creștinării spațiului ceh, cnejii și-au asumat poziția de lider și au înglobat în imaginile de reprezentare motivele creștine și figura lui Hristos conducătorul sau cele ale evangheliștilor. Rotonda Sfânta Ecaterina din Znojmo ridicată de prințul Konrad din dinastia Premysl, în prima parte a secolului al XII-lea, stă mărturie în acest sens.

Impactul creștinării societății cehe s-a tradus prin modificarea substanțială a modului de trai și a conștinței de sine a nobilimii cehe. „A crescut nu numai conștiința de sine, dar și credința religioasă a multor reprezentanți ai aristocrației, după cum o dovedesc pelerinajele nobililor în Palestina. Concepția cehilor despre rolul importante pe care îl jucau în lumea creștină este dovedită de un tablou monumental din scrierea lui Augustin <> (Despre Cetatea lui Dumnezeu). În <> (imperiul divin veșnic) alături de Sf. Treime, de îngeri și sfinți se află și un spațiu în care sunt evocate patru figuri de sfinți (Vaclav, Vojtech, Prokop, Ludmila) cu inscripția <> (patronii <>). După cum explică o altă inscripție, <>”. (Vratislav Vanicek)

În secolul al XII-lea, cel mai important personaj și, în fapt, motorul vieții spirituale din spațiul ceh a fost Jindrich Zdik, episcopul de Olomouc. În scriptoria- atelierul de copiști- susținut de acesta erau realizate copii ale unor opere și tot aici a fost redactat Colectarul (Orologiul) de la Olomouc. Alte producții religioase din această epocă au fost cele numite Manuscrisele de la Hradiste-Opatovice și Omiliarul de la Opatovice.

Cultura creștină și-a pus amprenta în secolul al XII-lea și asupra redefinirii capitalei cnezatului ceh. Praga a fost reconfigurată și în oraș au apărut mănăstirile, cartierele de negustori și construcțiile edilitare. Amenajarea Pragăi datorează influenței occidentale stilul pe care l-a căpătat. „S-a refăcut biserica Sv. Jiri[...]din Hrad; dominanta Pragăi a fost însă completată de nou construita mănăstire Strahov, ale cărui ziduri romanice sunt ascunse în prezent într-o construcție în stil baroc târziu. A fost construit podul din piatră al Juditei (al doilea ca vechime din Europa Centrală după podul din Regensburg) care este considerat <>. Centrul comerțului la distanță, dotat cu vamă a fost curtea domnească din Tyn. În aglomerația pragheză au apărut cartiere de negustori evrei și germani. O trăsătură caracteristică a orașului o reprezentau casele din piatră în stil romanic, aparținând negustorilor care întrețineau relații comerciale strânse cu bazinul Dunării (Regensburg) și erau legați de interesele financiare ale domnitorilor”. (Vratislav Vanicek)

În secolul al XII-lea nobilimea cehă a început să concureze poziția cneazului ceh în ceea ce privește fondarea de mănăstiri prin bogățiile lor. Un astfel de exemplu este așezământul de la Milev. Construcții religioase în stil romanic au fost, de asemenea, realizate, exemplele fiind oferite de bisericile de la Jakob și Zabori nad Labem. Mănăstirea de călugărițe de la Doksany ridicată în acest secol a fost considerată de către istoriografie unul dintre punctele de reper ale arhitecturii europene din acest interval de timp.

Stilul cronicilor istorice a fost reprezentat în secolul al XII-lea de celebra- de-acum- Cronică a cehilor, realizată de Cosmas de Praga. Alte lucrări reprezentative au fost Canonicul de la Vysehrad, cronica numită a Călugărului din Sazava, și Letopisețul lui Vincenciu. Aceasta din urmă trata perioada domniei cneazului Vladislav al II-lea.