- 1. Ordinea socială și organizarea societății în Regatul Boemiei
- 2. Premisele instaurării dinastiei de Luxemburg în Regatul Boemiei
- 3. Henric de Carintia pe tronul Boemiei
- 4. Instaurarea dinastiei Luxemburg pe tronul Boemiei
- 5. Jan de Luxemburg și convenția de la Domazlice
- 6. Împăcarea regelui Jan de Luxemburg cu nobilimea cehă
- 7. Apariția lui Carol de Luxemburg și ascensiunea pe tronul Boemiei
- 8. Carol de Luxemburg ca rege al Boemiei și împărat al Sfântului Imperiu
- 9. Începutul domniei lui Carol al IV-lea ca rege al Boemiei
- 10. Carol al IV-lea de Luxemburg drept împărat al Sfântului Imperiu
- 11. Carol al IV-lea și noua dimensiune a capitalei Praga
- 12. Raportarea contemporanilor la personalitatea lui Carol al IV-lea de Luxemburg
- 13. Moștenirea lui Carol al IV-lea de Luxemburg
- 14. Instalarea lui Vaclav al IV-lea pe tronul Țărilor Coroanei Cehe
- 15. Vaclav al IV-lea și conflictul cu nobilimea cehă
- 16. Declinul puterii lui Vaclav al IV-lea
- 17. Prosperitatea economică în timpul lui Carol al IV-lea
- 18. Comerțul din Regatul Coroanei Cehe în secolul al XIV-lea
- 19. Raportul dintre izolarea economică și orizontul social
- 20. Criza socială din Regatul Coroanei Cehe
- 21. Bandele de brigandaj folosite ca instrumente de manevră politică
- 22. Anarhia socială și raporturile dintre etnicii germani și cehi din Regatul ceh
Dinastia de Luxemburg și apogeul Țărilor Coroanei Cehe
Instaurarea Dinastiei de Luxemburg
Încadrările sociale din Evul Mediu pe verticala arhitecturii societății plasau fiecare individ în ordinea stabilită de organizarea creștină a acesteia. Fiecare individ era parte a unei structuri sociale ale cărei margini sau frontiere erau, de altfel, foarte greu de depășit. Pentru multe secole la rând structura socială a Evului Mediu s-a mișcat în cunoscuta formulă a lui Adalbert de Laon: oratores -bellatores-laboratores: clerul, cavalerii (nobilimea), cei ce lucrează. Cadrul social al Regatului Boemiei nu a făcut notă discordantă față de această axiomă socială a Evului Mediu.
1 din 3
Echilibrul social al Evului Mediu- numit din perspectivă modernă- statua ideea potrivit căreia orice individ trebuia să fie membru al unei structuri și ordini sociale. Regatul Boemiei nu a făcut notă discordantă față de acest lucru. „Aproape toții oamenii făceau parte dintr-o structură. De pildă, un meseriaș era orășean în orașul unde locuia și avea casă, prin urmare era unul din membrii breslei lui și făcea parte dintr-o anumită parohie. Granițele dintre diferitele straturi și grupuri sociale erau însă flexibile și pe o linie verticală imaginară se produceau mișcări în sus și în jos. În anumite condiții un orășean putea deveni nobil, iar un agricultor putea să ajungă orășean liber, după cum existau și cazuri de decădere socială. În secolul 14 în țările cehe s-a manifestat foarte puternic tendința de separare și delimitare evidentă a marilor grupuri sociale-caste. Încercarea de a stabili precis drepturile și obligațiile clerului, ale marii și micii nobilimii și ale orășenilor a fost consecința schimbărilor importante care au avut loc în structura socială în secolul 13 și începutul secoului 14. A fost un proces de lungă durată care s-a încheiat în jurul anului 1500”. (Vratislav Vani
2 din 3
Pe lângă cei încadrați într-o ordine socială, asemenea timpurilor contemporane, și în Evul Mediu existau grupurile de marginali sociali, cei aflați la periferia societății. „Au existat și unii indivizi suspecți, care neîncradîndu-se în nicio categorie, ajungeau automat la periferia societății (cerșetori, prostituate, scamatori, salahori). Din societatea creștină mai erau izgoniți cu forța și ereticii[...] Minoritățile care aveau altă religie și locuiau pe teritoriul statului ceh, în special evreii, erau tolerate mai mult sau mai puțin, deși erau obligate să suporte numeroase umilințe (locuiau pe anumite străzi și în ghetouri, nu aveau voie să profeseze unele ocupații), iar uneori erau supuse și unor agresiuni fizice (cunoscutul pogrom din ghetoul de la Praga din 1389).
3 din 3
Ordinea socială era în grija capetelor încoronate și ale Bisericii. Stabilitatea socială și apărarea Bisericii cu brațul armat era obligația nobililor și, mai sus în ierarhia socială, a regilor și a împăratului. Ideea legitimității regale suferise și ea modificări de-a lungul secolelor. Cu convingerea că ajungerea pe tron este legată de „mila” și grația divină au ajuns la conducerea Regatului Boemiei, acum în debutul secolului al XIV-lea, membrii familiei de Luxemburg. „Cu această concepție și având convingerea că pot să ajungă domnitori numai din mila domnului au urcat pe tron ultimii reprezentanți ai dinastiei Premysl și primii membrii ai familiei Luxemburg. Ultimii au adus în Cehia din Franța unde copilăriseră concepția despre poziția suverană a puterii domnitorului. Părerile lor aveau însă să se confrunte în mod legitim cu cele al nobilimii cehe”. (Vratislav Vanicek)
Debutul secolului al XIV-lea a atras pentru Regatul Boemiei- ca de altfel și pentru cel al Ungariei- extincția dinastiilor regale: Premysl, respectiv, Arpadiană. Acestea au fost înlocuite cu familii dinastice care aveau legături puternice cu sudul și vestul Europei, ceea ce a dus la angrenarea celor două regate în peisajul mai larg al politicii desfășurate, în principal, de Scaunul Apostolic. Dacă în Ungaria a poposit dinastia Angevinilor, în Hradul praghez au fost înscăunați membrii familiei de Luxemburg.
1 din 6
Debutul secolului al XIV-lea a adus pentru Regatul Boemiei instaurarea unei noi dinastii regale, cu puternice afinități franceze: dinastia de Luxemburg. Acest aspect a fost determinant pentru traiectoria ulterioară a Regatului ceh care a fost mai bine angrenat în stilul și cultura central- europeană și occidentală. De asemenea, odată cu această dinastie transformări importante s-au produs la nivel politic și juridic în interiorul socialului contemporan ceh.
2 din 6
Începând cu secolul al XIV-lea- chiar dacă „trendul” fusese setat anterior- manierele și moravurile cehilor s-au cuplat la cele occidentale pe fondul contactelor, în special, cu lumea germanică. „Au fost însușite «noutățile de moravuri», bărbații și-au lăsat barbă în mod «necreștinesc», și-au ondulat părul, clericii s-au împodobit cu săbii iar laicii cu mătănii. Moda a ajuns să-i influențeze chiar și pe țărani. Un moralist dezgustat citează un proverb, conform căruia «cehii seamănă cu maimuțele» și imită moda popoarelor străine care a fost adusă la curțile domnești”. (Vratislav Vanicek)
3 din 6
Modul în care s-a sfârșit dinastia Premysl- prin asasinarea la Olomouc a lui Vaclav al III-lea- a ridicat serioase probleme în Regatul Boemiei contemporan față de dreptul succesoral. Un reprezentant al populației era exclus de la vreo alegere pe tron, cum, de altfel, erau și membrii nobilimii, cu toată afilierea și apropierea din ultimele secole față de familia regală. Nici membrii nobilimii cehe, în acest punct al istoriei, nu erau încadrați în categoria socială echivalentă unei familii domnitoare, ci în plan secundar.
4 din 6
Problema succesorală a tronului Regatului Boemiei- deschisă prin asasinarea lui Vaclav al III-lea și extincția dinastiei Premysl- și apărută pentru prima dată de la înființarea Regatului, a dus la necesitatea unor reglaje juridice interne. „Societatea a fost obligată să introducă o ordine mai riguroasă în relațiile ei interne și să reglementeze juridic raporturile foarte vechi față de domnitor, ceea ce nu a fost deloc ușor. Curând după producerea crimei de la Olomouc [locul unde a fost asasinat ultimul Premysl, Vaclav al III-lea- n.n], la Praga s-au adunat fruntașii puterii din toată țara, inclusiv reprezentanții orășenilor înstăriți. Deși nobilimea nu a exclus prezența lor, decizia în problemele fundamentale ale regatului aparținea nobililor care în mod tradițional erau legați de dreptul cutumiar asupra domeniilor lor. Neîndoielnic aceasta a fost și rezultatul unei anume izolări a patriciatului german față de nobilii cehi, spre deosebire de Flandra sau Sicilia unde reprezentanții orășenimii au reușit să se impună mai mult în viața politică”. (Vratislav Vanicek)
5 din 6
Problema succesiunii după asasinarea lui Vaclav al III-lea și lipsa unor moștenitori pe linie masculină a adus în discuție statutul regalității cehe față de suzeran, împăratul german. Împăratul Albrecht de Habsburg l-a propus ca rege al Boemiei pe fiul său, Rudolf de Austria. Din partea uneia dintre fiicele penultimului rege Premysl, Vaclav al II-lea- Anna- a venit propunerea de a fi ales rege al Boemiei, soțul acesteia, Henric de Carintia și duce de Tirol.
6 din 6
Henric de Carintia a fost preferat de nobilimea cehă ca rege al Boemiei, în contrapartidă cu propunerea împăratului Sfântului Imperiu care îl dorea pe fiul său drept viitorul rege al cehilor, Rudolf de Austria. Conflictul a izbucnit instantaneu între cele două părți. „În această situație, Habsburgii și-au schimbat imediat tactica. Albrecht a decretat Cehia drept feudă normală și liberă a imperiului și a intrat cu armata în țară, iar Henric de Carintia a fugit din Praga. După câteva runde de negocieri între Habsburgi și nobilime, domnii cehi au obținut o serie de obligații și promisiuni. În cele din urmă Rudolf (1306-1307) a fost acceptat ca rege cu condiția să respecte drepturile cutumiare ale nobilimii asupra domeniilor ei, iar Cehia să nu devină o simplă provincie a domeniilor ereditare ale Habsburgilor. Din această cauză, Rudolf a renunțat să domnească în Austria. De asemenea, la dorința nobilimii, Rudolf s-a căsătorit cu tânăra văduvă a regelui Eliska Rejcka [soția fostului rege- Vaclav al III-lea], asigurând astfel continuitatea uniunii personale ceho-polonă. Domnia lui nu a fost însă acceptată de o parte din nobilimea antihabsburgică condusă de Vilem Zajic din Valdek pe care
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
- Agnew, Hugh, The Czechs and the land of the Bohemian Crown, Hoover Institution Press, 2004
- Dvornik, Frantisek, The Slavs: Their Early History and Civilization, American Academy of Arts and Sciences, Boston, 1956
- Johnson, Lonnie R., Central Europe. Enemies, neighbors, friends, Oxford University Press, 1996
- Klapste, Jan, The Czech Lands in medieval transformation, Brill, Leiden, 2012
- Panek, Jaroslav, A history of the czech lands, Karolinum Press, Charles University, Prague, 2009
- Teich, Mikulas, Bohemia in History, Cambridge University Press, Cambridge, 1998
- Vanicek, Vratislav (coord.), Istoria țărilor coroanei cehe, Edit. Enciclopedică, București, 2007