Arta europeană poate fi studiată începând cu secolul III d. Hr. când apar reglementările stilistice pe fondul concepțiilor religioase. În timp, stilurile evoluează diferit pe teritoriul european, iar fiecare etapă în parte se conduce după canoane diferite. Odată cu evoluția stilurile artistice se diversifică sursele de inspirație, iar meșteșugarul însuși progresează la statutul de artist, intrând în cercul intelectualității urbane. Grupările artistice și-au fixat substratul ideologic, social și reacționar odată cu creșterea simțului apartenenței la o națiune și conștientizarea puterii poporului.
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Arta romanică cuprinde toate tipurile de manifestări artistice- sculpură, arhitectuă, pictură- apărute în centrul și vestul Europei între secolele XI-XIV. Cele mai reprezentative tipuri de manifestare artistică au fost mănăstirile. Pictura și sculptura romanică, precum și artele decorative- vase, candelabre, relicvare- au fost subordonate unei arhitecturi religioase.
Arta gotică a surprins în evoluția sa transformările prin care trecea societatea feudală europeană. Într-o perioadă a invaziilor, arta gotică s-a remarcat prin construcția de lăcașuri religioase pentru refugiu, dar și prin construcții civile. Goticul a introdus pentru prima dată în arte figura umană văzută din perspectivă intelectuală.
Arta renașterii în Italia
Renașterea în Italia a impus nu doar readucerea în cotidian a valorilor antice greco-latine, ci a dezvoltat noi programe arhitecturale, sculpturale și picturale. În arhitectură, inovația a reprezentat-o proiectarea de clădire cu funcționalitate: primării, spitale, vile, palate. Acestea era dispuse în jurul unei curți interioare și erau raportate la dimensiunea și necesitățile umane. În sculptură, se tinde către o cât mai corectă reprezentare a anatomiei umane și realizarea unei legături între compoziție și spectator. Sursele de inspirație erau modelele Antichității clasice, iar unele elemente specifice Evului Mediu se păstrează în modeleul corpului uman. În pictură predomină naturalismul și reprezentarea tridimensională a spațiilor bidimensionale. Apar o serie de tehnici noi care erau preocupate de estomparea contururilor, de reducerea luminii, de diminuarea culorilor.
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Arta renașterii în afara Italiei
În afara Italiei, Renașterea s-a răspândit datorită artiștilor italieni care au călătorit în celelalte zone ale continentului. Putem vorbi de mai multe feluri de „renașteri” în funcție de substratul local pe care a fost așezat noul stil. În Franța, stilul renascentist a fost aplicat castelelor, în Germania inițiativa probării stilului aparține unor negustori ce construiesc capele. Anglia a ieșit din sfera de influență italiană. În Spania, stilul renascentist s-a instaurat pe un fond maur și gotic. În pictură, structurile gotice se mențin în compozițiile noi cu specific local. Predomină portretele, subiectele educative, cele cotidiene și noua concepție asupra frumosului. În sculptură, compozițiile au fost influențate de orientarea religioasă, însă se menține un răsunet gotic în modeleul corpului uman.
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
Barocul
Barocul poate fi considerat o primă mișcare cultural-artistică internațională care a avut la bază grandoarea, fastul, exuberanța și dramatismul specific schimbărilor de ordin social, politic și economic la începutul secolului al XVII- lea. Arhitectura barocă a fost adoptată de unele țări cu reticență preferându-se o artă clasică, cum a fost cazul Angliei și Franței. Alte state au adaptat barocul misticismului religios, fiind vorba de Spania, Portugalia și America Latină. În țările nord-europene, barocul a fost întârziat de războaie. Sculptura barocă a redat perioada de convulsie religioasă și politică, fiind fidelă realităților. Compozițiile erau dinamice și ieșite din canoane. Pictura barocă a promovat naturalismul, clasicismul și teatralul, o sinteză a trecutului și prezentului.
Arta barocă a reprezentat o artă renascentisă dusă la extreme în care au domnit pornirile sentimentale, tulburările spirituale și religioase.
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
Rococo-ul a fost un stil decorativ care a apelat la efecte teatrale pentru a crea compoziții mitologice sau cotidiene și care aveau scopuri anecdotice. Inovația adusă de Rococo s-a materializat în bibelouri, tapiserii, ilustrații de carte cu teme simple.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Realismul s-a plasat ca mișcare artistică împotriva reprezentărilor din natură sau de pe front în maniera exagerărilor. Acesta s-a concentrat pe expunerea problemelor existente în societatea secolului al XIX-lea.
