Renașterea matură în Italia
Afirmarea individualității artiștilor
autor Melinda Erdei-Vörös, noiembrie 2016
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Această perioadă de apogeu a Renașterii a fost restrânsă la circa 30 de ani în care producțiile artistice au fost de excepție. Deoarece începutul și sfârșitul perioadei nu pot fi stabilite cu exactitate, numele de referință sunt Bramante, da Vinci, Michelangelo și Rafael. S-au stabilit noi standarde de frumusețe, realizarea conexiunii dintre artă și literatură, evidențierea noilor preocupări, inspirația din arhitectura antică, căutarea unui echilibru între mișcare și inerție în sculptură. Centrul artistic se mută de la Florența, după alungarea familiei Medici, la Roma.

În cazul arhitecturii laice, mai ales palatele își simplifică elevația. De la trei registre se ajunge la două, iar la sfârșitul secolului XVI chiar la unul singur. În cazul arhitecturii religioase, reîntoarcerea papilor aduce un nou val de prosperitate. S-au construit străzi, cartiere întregi cu biserici noi. Întreaga creație arhitecturală se raportează la omul și valorile sale. Clădirile comemorau locuri unde se presupune că au avut loc martirii și se inspiră din formele arhitecturale antice.

În domeniul sculpturii, progresele sunt evidențiate prin redarea corectă a anatomiei umane. Au fost create compoziții monumentale precum „David” și „Moise” ai lui Michelangelo. Acestea două scot în evidență sursa din care s-a inspirat artistul, și anume Antichitatea. În mediu venețian, sculptura era mai prețuită decât pictura datorită faptului că sculptorii încercau să recreeze lumea clasică cu mai mult entuziasm. Sculptura a fost patronată de pontentați cardinali, bancheri și stăpâni. Cresc comenzile private privind executarea unor statuete, busturi și morminte.

Concepția umanistă continuă să pună în centrul creațiilor artistice omul și realizările sale. Surse de inspirație au constituit mărturii asupra picturilor murale antice și ruine. La sfârșitul secolului XV au fost descoperite ruinele Casei de aur a lui Nero, pereții și tavanele au supraviețuit, astfel au relevat motive specifice stilului pompeian. Roma însuflețită de încredere și prosperitate se bucura de valori culturale antice deosebite, iar comanditarii cereau lucrări cu episoade clasice, inspirate din mitologie și din creștinism.

În spațiul venețian se remarcă trioul format de Tiziano, Tintoretto și Veronese. Aici nu exista o tradiție a frescei, se picta mai ales pe lemn sau pânză. Pânzele destinate corăbiilor de pe șantierul naval de la Arselane era cumpărat de artiști care puteau astfel realiza lucrări de mari dimensiuni. Artiștii venețieni erau fascinați de pictura florentină, dar și-au păstrat culorile strălucitoare și tușele energice. În pictura venețiană se renunță la subiectele religioase, artiștii și comanditarii schimbându-și preferințele artistice.

În cazul picturii, frumusețea era dată de acordul dintre formă și conținut. Au apărut noi tehnici. Tehnica dello sfumato servea la estomparea contururilor, trompe l oeil înșela ochiul prin sugerarea celei de-a treia dimensiuni, sitele aeriene diminuează culoarea cu ajutorul luminii creând senzația de adâncime, ecleraj surprinde lumina, iar clarobscurul învăluie formele în penumbre ce scot în evidență părțile luminoase.

Articolul mai conține 8 secțiuni ilustrate cu 43 imagini și texte.
Abonați-vă cu doar doar 10 lei/lună pentru a avea acces nelimitat.

Vi se va crea un cont automat unde veți putea gestiona abonamentul. Dacă deja sunteți abonat vă puteți loga. Dacă reprezentați o instituție de învățământ vă rugăm să ne contactați în vederea obținerii unui discount.