Introducere în stilul Baroc
O expresie a sălbaticului în artă
O perioadă îndelungată, termenul „baroc” desemnând arta secolului XVII a fost a folosit cu sens peiorativ. Criticii care au etichetat astfel arta și muzica ce au urmat Renașterii târzii, au urmărit să le denigreze pe acestea și să le conceapă drept o reacție la frumusețea, proporționalitatea și calmul ce au fost introduse anterior. Toate manifestările acestui curent sunt atât de controversate încât unii îi recunosc existența, iar alții o neagă. Burckhardt notează în „Der Cicerone” că barocul vorbește același limbaj cu Renașterea, dar într-un dialect sălbatic.
1 din 6
Primul dicționar francez care menționează termenul „baroc”, cel al lui Antoine Furetière din 1690, dă următoarea definiție: „perle care nu sunt perfect rotunde”. Asocierea este făcută în limba portugheză care definește „barroco” drept „perlă neregulată” adică rău șlefuită, cu muchii și fără reflexe. Echivalentul castilan face distincția dintre „berrueco” adică „stâncă de granit rău proporționată” și „barrueco”-„perlă neregulată”. Primul care oferă sens peiorativ termenul este Louis de Rouvroy. Acesta concluziona în „Memoriile” din 1711: barocul îmbracă urmări neplăcute și idei stranii.
2 din 6
Istoricul de arte Henri Focillon a consemnat în opere sale următoarea viziune: toate stilurile trec prin trei faze- una arhaică, una de echilibru și una exuberantă- fapt care previne închistarea, învechirea și monotonia. Tot el consideră că fiecare stil a avut o fază barocă, cum este spre exemplu ultima perioadă prea încărcată a romanicului sau faza flamboyant a goticului. Critica adusă în arte operelor sub mențiunea că reprezintă forme curgătoare și fără contur, este aplică și muzicii considerată fără coerență melodică și cu schimbări dese de chei.
3 din 6
Edițiile „Dictionnaire de l'Académie française” din 1694 și 1718 preiau sensul expus de Antoine Furetière. Abia în 1740 admit sensul figurat al cuvântului „baroc” desemnând „bizar”, „inegal”, „neregulat”. Celebrul „Encyclopédie” nu menționează termenul în nici una din ediții, ci îl introduce abia în „Suplimentul” din 1776, aplicând sensul și muzicii: „armonie confuză, încărcată de modulații și disonanțe”. Strict pentru construcții termenul va fi aplicat în 1788 în „L'Encyclopédie méthodique” și însemna „nuanța bizarului (...) ce antrenează după sine pe cea de ridicol împins până la exces”.
4 din 6
Difuzarea termenului s-a făcut prin preluarea de francezi a variantei portugheze, dar nu și introducerea termenului în uzul de zi cu zi. Franța, mult mai legată de formele armonioase și liniile clasice, pretinde la direcțiile sale naționale ce refuzau exuberanțele artei italiene. Pe de altă parte, cuvântul „baroc” e transmis de italieni germanilor, cele două având mai multe puncte comune în artă și o legătură strânsă cu celelalte state din Europa centrală. Chiar și rușii admit și adoptă cuvântul „baroc”. Preluarea termenului se face cu ușurință căci el păstrează eufonia în toate limbile, doar terminația diferă.
5 din 6
Francezii se feresc să folosească termenul de „baroc”, unii cercetători îl contestă ca stil și nu îl recunosc. De exemplu, Benedetto Croce vorbește despre baroc ca o „complacere în grimase și contorsiuni de prost gust” și o „decadență a Renașterii”. Scriitorul Eugenio d`Ors lansează teoria conform căreia barocul exprimă pasiunea și fantezia și contrastează cu tot ceea ce regula și măsura nu reușesc să exprime, înclinație ce reapare de cel puțin 20 de ori din preistorie și până în perioada interbelică.
6 din 6
Interesul pentru perioada barocă, pentru secolul XVII din punct de vedere cultural, triumfă în perioada interbelică. Atunci se încearcă revizuirea înțelesului termenului și a imaginii de ansamblu a stilului. S-a legat stilul de religia catolică, spre exemplu istoricul de arte Émile Mâle admira monumentele pe timpul călătoriilor sale și în opinia sa după Evul Mediu nu a mai existat artă creștină, barocul aducând din nou spiritualitate și învățături creștine.
Stilul baroc își are originea în opera maeștrilor italieni Caravaggio și Carracci de la sfârșitul secolului XVI și cunoaște apogeul în secolul XVII. Difuzarea în restul Europei se faceîn faze succesive, în partea estică stilul manifestându-se relativ târziu, în secolul XVIII. Tulburările de natură religioasă, socială și economică zguduie această perioadă, iar statele europene vor să triumfe și să dețină supremația politică. Importanța monarhiei ca instituție și a monarhului, respectiv aristocrației vor fi exprimate prin diverse creații arhitecturale, decorații fanteziste și luxuriante.
1 din 6
Numeroase schimbări au loc de-a lungul secolului XVII în Europa. Latura religioasă este dominată de Conciliul de la Trento ce condamna principiile protestante și Contrareforma ce dorea reînnoirea Bisericii romano-catolice și blocarea expansiunii protestantismului. Clerul intervenea în existența umană prin stabilirea sărbătorilor, distracțiilor și postului, desfășurarea muncilor, funcționarea prăvăliilor, realizarea botezurilor, nunților sau înmormântărilor. Prin povești biblice, imagini și reprezentări arhitecturale, Contrareforma și-a promovat idealurile religioase.
2 din 6
Secolul XVII aduce o serie de progrese științifice și idei revoluționare, dar acestea nu interesează decât un cerc restrâns, au efecte ce se resimt foarte greu și încet, iar în fața adevăratelor provocări ale naturii lasă societățile descurajate. Johannes Kepler, Galileo Galilei, William Harvey, René Descartes, Isaac Newton reprezintă doar câțiva dintre personalitățile perioadei, iar printre cele mai importante realizări se numără microscopul, barometrul, ceasul cu pendul, pianul și motorul cu aburi.
3 din 6
Lumea secolului XVII împărțită între catolici și protestanți, dorința Franței de a deține supremația pe continentul european, străduința Suediei de a bloca ieșirea la mare a Rusiei, interese economice diverse din spațiul baltic conduc la ceea ce este cunoscut în istoriografie ca Războiul de 30 de ani. Consecințele au fost devastatoare politic pentru Sfântul Imperiu Roman ce și-a restrâns granițele și dispunea de forțe slăbite, pentru Germania care nu și-a putut realiza centralizarea statală, pagubele economice au fost imense, iar pierderile umane de numărul milioanelor.
4 din 6
Apare încă din Renașterea dorința de a sublinia statutul și importanța unui pesonaj, respectiv luxul maiestății regale. Se construiesc palate, castele, curți regale ce uimesc și sensibilizează prin măreție. Stilul baroc continuă tradiția aceasta, palatele devin expresia puterii aristocrației și a ascensiunii politice. Caracterul baroc îl descoperim pe fațadele în mișcare cu frontoane frânte, statui pe atice și balcoane curbate, dispuse pe toată lungimea străzilor sau în piețe. Aspectul este prezent pe coasta Atlanticului, în orașele maritime, în spațiul Veneției, dar mai ales în Roma, Viena și Praga.
5 din 6
Refugiul în religios, pregnant mai ales la societățile rurale, a fost cauzată de nesiguranța generală, neliniștea, calamitățile naturale, epidemiile și perioadele de foamete, lipsurile, mizerie și epuizarea cauzată de munca de la vârste fragede. Mortalitatea infantilă a fost foare ridicată, cei mai fragili mureau repede, nu doar copiii, ci și bătrânii, iar în unele zone media vieții nu atingea nici măcar 25 de ani. Toate acestea alimentează credința în statuile protectoare și sfântul protector al comunității, alături de care apar mărturii ale familiilor despre minunile sfinților, viziunea paradisului, iar lumea se aventurează în pelerinaje.
6 din 6
Stilul baroc nu s-a propagat rapid, cronologia diferă în funcție de regiune. Dacă la Roma, orașul cel mai legat de baroc, stilul își face apariția la sfârșitul secolului XVI, în statele vecine se transmite după 1600. În Europa de Vest, stilul baroc își face apariția la sfârșitul secolului XVIII și domină până târziu în 1910. Din dorința de a diferenția etape în evoluția stilului baroc s-au concretizat trei: o perioadă timpurie între anii 1590-1625, o perioadă de apogeu între 1625-160 și o perioadă târzie între 1660-1725. În perioada târzie a barocului se naște mișcarea artistică devoltată ulterior și numită Rococo.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Arta romanică
Arta romanică cuprinde toate tipurile de manifestări artistice- sculpură, arhitectuă, pictură- apărute în centrul și vestul Europei între secolele XI-XIV. Cele mai reprezentative tipuri de manifestare artistică au fost mănăstirile. Pictura și sculptura romanică, precum și artele decorative- vase, candelabre, relicvare- au fost subordonate unei arhitecturi religioase.
Răspândirea artei Renașterii în Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Renașterea matură în Italia
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Arta gotică
Arta gotică a surprins în evoluția sa transformările prin care trecea societatea feudală europeană. Într-o perioadă a invaziilor, arta gotică s-a remarcat prin construcția de lăcașuri religioase pentru refugiu, dar și prin construcții civile. Goticul a introdus pentru prima dată în arte figura umană văzută din perspectivă intelectuală.
Rococo
Rococo-ul a fost un stil decorativ care a apelat la efecte teatrale pentru a crea compoziții mitologice sau cotidiene și care aveau scopuri anecdotice. Inovația adusă de Rococo s-a materializat în bibelouri, tapiserii, ilustrații de carte cu teme simple.
Introducere în arta Renașterii
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Arhitecți ai stilului Baroc
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
Romantismul
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Arta bizantină
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Realismul
Realismul s-a plasat ca mișcare artistică împotriva reprezentărilor din natură sau de pe front în maniera exagerărilor. Acesta s-a concentrat pe expunerea problemelor existente în societatea secolului al XIX-lea.
Răspândirea artei Renașterii în Franța
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
Renașterea timpurie în Italia
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Pictori ai stilului baroc
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
Răspândirea artei Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
Renașterea târzie sau Manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Sculptori ai stilului Baroc
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.