Rococo
Un stil vesel și elegant
Stilul decorativ Rococo apare în Franța secolului XVIII, având rădăcini mai adânci în istorie de aceea trebuie privit cu câteva decenii anterioare afirmării stilului propriu-zis. Prin pacea de la Ryswick din 1697 se acordă o șansă artei de a se întoarce la pace și apare un moment favorabil pentru noi lucrări. Regii Franței, dar și elitele politice, vor fi adevărați promotori și patroni ai artelor, în concluzie și al stilului, acordând sprijin financiar și moral tinerilor artiști. Deseori, artiștii sunt pe placul cercurilor sociale înalte, alteori sunt displăcuți de potentați și soarta lor intră în jocul politic.
1 din 6
Perioada Renaşterii nu trebuie pierdută din vedere atunci când se face analiza evoluţiei artistice ulterioare acestei etape. Domnia lui Ludovic XIII a pregătit drumul unei noi „renaşteri” în Franţa căci perioada sa coincide cu un impuls artistic vizibil prin viaţa luxurioasă, ornamentistica variată caracterizată de gravuri de cochilii şi suluri, respectiv se răspândesc scaunele tapiţate, canapelele şi divanele comandate de suveran. Luxul și bogăția decorațiilor, specifice barocului, erau la modă, însă în esență ele aveau la bază motivele clasice promovate anterior de Renaștere.
2 din 6
În teorie apare o reacție antibarocă, dar în practică stilul era deja utilizat și se afla în continuă extindere, lucru evident prin spiritul baroc ce ajunge în în Europa estică abia la sfârșitul secolului XVIII. Era un stil cu care ochii formați ai artiștilor s-au obișnuit și care era prezent peste tot prin sfinxi grotești, fântâni cu dragoni, mascheroane, frize cu decor vegetal sau cupe cu arme. Academia de arhitectură din Franța a încercat instruirea studenților în spirit contrar barocului. Dintre profesorii Academiei, François Blondel publică un curs de arhitectură în 5 părți în care prin teorie exprimă idei antibaroce.
3 din 6
Pe baza răspândirii și uniformizării barocului în spațiul vest-european, legăturile italo-franceze erau puternice în context cultural. Plecat la Roma în 1612 și întors cu numeroși asistenți, pictorul Vouet a fondat o școală de pictură în Franța. În Italia au plecat și artiștii Errard, Poussin sau Lorrain. Stefano della Bella, gravor italian din perioada barocă, a stat în Franța aproape 10 ani. Pictorii Pierre Mignard și Pierre Puget lucrează cu Pietro da Cortona în Italia la decorația Palatului Barberini. Astfel, artiștii francezi erau familiarizați cu elementele barocului pe care le recunoșteau imediat și le utilizau frecvent.
4 din 6
Jean-Baptiste Colbert, principalul ministru al regelui Ludovic XIV a fost peste măsură preocupat de dezvoltarea artistică, iar în acest sens a avut sprijinul total al suveranului. Mulţi tâmplari şi designeri de mobilier au prosperat în această perioadă. André-Charles Boulle a fost unul dintre cei mai importanţi tâmplari, produsele sale fiind distinse prin fabricaţia admirabilă şi ornamentistica generoasă în care a angajat bronzul aurit, incrustaţii de carapace de broască ţestoasă şi alamă. Detaliile pe care le găsim în fabricaţiile lui Boulle sunt sulurile, cochiliile, frunzele de acant şi capetele de berbeci.
5 din 6
Când în 1665 Bernini a fost chemat în vizită în Franța, s-a produs concomitent recunoașterea prestigiului artistic italian și prăbușirea barocului italian. S-au constituit într-o perioadă scurtă: o Academie la Roma în 1666 pentru artiștii francezi, sub conducerea pictorului Errard, Academii de pictură și sculptură în Franța și în 1671 o Academie de arhitectură unde studenții analizau clădiri și comentau tratate de arhitectură din Antichitate și Renaștere. S-a dorit impunerea unei discipline în artă prin reguli clar evitate de baroc, și care să transpară și în politică.
6 din 6
Fiind în esență economist, Colbert a organizat industria producătoare de dantelă, a intrat în posesia fabricii producătoare de tapiserii şi diverse tipuri de mobilier numită Gobelin, în fruntea căreia l-a numit director pe pictorul Le Brun. Datorită lui Colbert a fost organizată producţia de tapiserie la fabrica Beauvais, a doua ca importanţă după Gobelin. Ambele executau produse pline de fast, după moda vremii şi preferinţele pentru subiectele clasice şi militare. Cu sprijinul patronajului regal, au fost proiectate grădinile de la Versailles de către André Le Nôtre.
Primul stil decorativ utilizat pentru ornamentarea interioarelor și mobilierului se dezvoltă în secolul XVIII, în Franța. Stilul este unul asimetric caracterizat prin întretăierea liniile curbe de diverse dimensiuni în mod complex, prin motivul cochiliei și a elementelor vegetale, creându-se senzație de abundență și supraîncărcare. Rococo-ul ocupă perioada imediat următoare barocului față de care are o atitudine de negare. Valorile promovate de Rococo sunt joviale și fanteziste.
1 din 7
Termenul rococo a fost utilizat pentru prima dată în 1755 de gravorul Cochin pentru a batjocori formele fanteziste ale stilului promovat de Ludovic XV. Istoriografia i-a atribuit un sens peiorativ, dar ca și în cazul barocului, aprecierile din perioada secolului XIX, mai apoi XX, restaurează statutul stilului. Denumirea în sine este considerată rezultatul amestecul a două cuvinte rocaille adică scoică și barocco adică baroc.
2 din 7
Rococo-ul a fost un simbol al bunului gust, al bucuriei de a trăi și al plăcerilor. Vorbim de o perioadă contrară barocului și de o nevoie crescândă de lejeritate și confort. Arta creată de Rococo a fost una ostentativă, exotică și erotică. Luxul și bucuria au generat temele blânde și ușoare. Valorile promovate prin picturi cu tematică pastorală sau indecentă se rup de moravurile barocului spiritual. În picturi găsim melanjul de modele precum florile, frunzele de acant, cochiliile, panglicile, fructele, coșurile, andiva curbată și sulurile fluente. Culorile utilizate erau luminoase: alb, aur, fildeș.
3 din 7
Mult timp Rococo-ul a fost primit ca o fază finală a barocului, însă există argumente care susțin contrariul și anume că stilul Rococo este unul autonom, primul stil decorativ prin esență și dovedit practic prin ornamentarea interioarelor camerelor, a diverselor obiecte, a întregului mobilier. Deși amintim de arhitectură Rococo, aceasta nu reprezintă un domeniu atât de vast ca de exemplu arhitecrura gotică sau cea renascentistă, ci se caracterizează prin fațadele ornamentate cu linii curbe și asimetrice care amintesc de frunziș și spirala cochiliilor.
4 din 7
Artiştii cooperau pentru a crea efectele decorative dorite. De Troy a realizat picturi transformate de Madame de Montespan şi Madame de Maintenon în broderii. Madame de Pompadour a expus picturile realizate de Boucher, încadrate în rame sculptate de Verbruch sub forma unor coroane de flori și ulterior pictate de Dinant şi Le Fort. Preocuparea principală a artiştilor era rezultatul care trebuia să fie unul frumos. Numele lui Watteau este asociat cu stilul, totul fiind à la Watteau în perioada respectivă: coafura, trăsura, saloanele, budoarele, mănuşa, ţinuta, poziţia.
5 din 7
Ruptura de celelalte stiluri se face prin asimetrie și contrast, dar și prin calitatea de a fi un prim stil decorativ interior. Prin mobilier se prezenta statutul social prin utilitate și partea vizuală, obiectul sau mobilierul trebuia sa fie confortabil, adaptabill, ușor de mutat, astfel că în decursul unui secol observăm progrese și inovații rapide. Ceasurile, candelabrele și oglinzile erau proiectate în cel mai extravagant mod. Budoarul a devenit o cameră de recepţie informală în care s-a investit mult mobilier şi s-au realizat decoraţii. Obiectele erau adesea fără utilitate, însă tot stilul era apanajul unei nobilimi și burghezii frivole.
6 din 7
Sticla era foarte apreciată, prin urmare găsim în camere inserții nu doar de tablouri, ci și de oglinzi. Colonii de sticlari veneţieni au fost aduşi în Franţa. Aceştia erau pricepuţi în tratarea sticlei şi decorarea ei. Sticla venețiană se importă în Franța până în 1685. În 1753 se pun bazele unei fabrici de porţelan pentru ca materialul să fie folosit în îmbogăţirea dulapurilor sau meselor de scris. Simon Etienne Martin a pus bazele unei afaceri de familie producând diverse tipuri de lacuri în culori precum roşu, maro, auriu sau negru cu care lăcuiau dulapuri şi lectici.
7 din 7
Putem considera că Rococo-ul continuă tradiția barocă prin atragerea privirii observatorilor. În rest, artiștii au fost încurajați să se dezobișnuiască de măreție și grandoare, respectiv să utilizeze noi forme, mai ludice și luminoase. Acestea forme se aflau în concordanță cu expresia idealurilor iluministe în cadrul cultural. Constituirea unei noi clase de mijloc a generat noi patroni însetați pentru case confortabile și elegante. Apar locuri de expoziție noi astfel că expunerea către public a fost largă. Un lucru notabil este numărul crescând al artiștilor de sex feminin, în ciuda tuturor limitărilor.
Pentru a citi toată lecția trebuie să fii autentificat.
sau
Nu ai cont History Lapse? Fă-ți unul acum.
Arta bizantină
Arta bizantină a evoluat în cadrul Imperiului Roman de Răsărit în perioada secolelor VI-XV. Aceasta s-a bazat pe combinarea elementelor grecești cu influențe africane și asiatice și s-a remarcat în iconografie, broderie, mozaic și decorația policromă. Caracterul specific artei bizantine este aspectul narativ.
Romantismul
Romantismul a reprezentat o reacție împotriva iluminismului și raționalismului. A pus accentul pe psihicul uman, sentimentele extreme și forța naturii.
Introducere în stilul Baroc
Arta barocă a reprezentat o artă renascentisă dusă la extreme în care au domnit pornirile sentimentale, tulburările spirituale și religioase.
Clasicism și Neoclasicism
Clasicismul și neoclasicismul au avut la bază readucerea în atenția societății a spiritului civilizațiilor antice greco-romane. Acestea au reprezentat o reacție împotriva exuberanței și ușurității stilurilor anterioare.
Realismul
Realismul s-a plasat ca mișcare artistică împotriva reprezentărilor din natură sau de pe front în maniera exagerărilor. Acesta s-a concentrat pe expunerea problemelor existente în societatea secolului al XIX-lea.
Răspândirea artei Renașterii în Franța
Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor, culorilor și bogăției ornamentale.
Renașterea timpurie în Italia
Renașterea prezintă în prima fază o preocupare pentru desfășurarea clădirilor pe orizontală sub principiile ritmului, simetriei și echilibrului. În sculptură, figura umană devine expresia propriilor valori, iar în pictură se afirmă tablourile religioase, portretele și peisajul.
Pictori ai stilului baroc
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
Răspândirea artei Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului și obscurității medievale.
Renașterea târzie sau Manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a gesturilor, a luminii și umbrelor.
Sculptori ai stilului Baroc
Sculptura barocă a avut ca scop redarea evenimentelor cotidiene de esență politică și militară, dar mai ales a întâmplărilor zilnice de care s-a lovit populația: război, foamete, epidemii.
Arta romanică
Arta romanică cuprinde toate tipurile de manifestări artistice- sculpură, arhitectuă, pictură- apărute în centrul și vestul Europei între secolele XI-XIV. Cele mai reprezentative tipuri de manifestare artistică au fost mănăstirile. Pictura și sculptura romanică, precum și artele decorative- vase, candelabre, relicvare- au fost subordonate unei arhitecturi religioase.
Răspândirea artei Renașterii în Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
Renașterea matură în Italia
Perioada matură a renașterii pune în valoare ideea că arta nu reprezintă doar frumosul, ci și utilul. În acest sens, elementele arhitecturale și sculpturale nu urmăresc doar rolul de decor, ci și funcționalitatea lor.
Arta gotică
Arta gotică a surprins în evoluția sa transformările prin care trecea societatea feudală europeană. Într-o perioadă a invaziilor, arta gotică s-a remarcat prin construcția de lăcașuri religioase pentru refugiu, dar și prin construcții civile. Goticul a introdus pentru prima dată în arte figura umană văzută din perspectivă intelectuală.
Introducere în arta Renașterii
Renașterea în Italia s-a dezvoltat datorită curentului umanist și marchează lupta pentru recâștigarea valorile, statutului și prestigiului din Antichitate. S-a căutat o orientare ce valorifica omul antic, creațiile și cultura antică, acestea devenind modele ale renașterii umaniste.
Arhitecți ai stilului Baroc
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.
- National Gallery of Art- Washington, ed. Rosa Giorgi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Galeria Națională de Pictură- Berlin, ed. William Dello Russo, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Muzeul Prado-Madrid, ed. Daniel Tarabra, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Muzeul Metropolitan de Artă- New York, ed. Lucia Impelluso, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Muzeul de Istorie a Artei- Viena, ed. Silvia Borghesi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- National Gallery- Londra, ed. Daniel Tarabra, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Galeria Uffizi- Florența, ed. Elena Ginanneschi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Muzeul Pușkin- Moscova, ed. Simonetta Pelusi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010
- Galeria Națională de Artă- Milano, ed. Stefano Zuffi, Ed. Adevărul Holding, București, 2010