Răspândirea artei Renașterii în Germania

Condițiile religioase și cele politice au determinat o întârziere a spiritului renascentist în Germania, cum se întâmplă, de altfel, și în Franța sau Țările de Jos. Se mențin mult timp concepțiile religioase medievale, fărâmițarea politică și orânduirea feudală care își pun amprenta asupra dezvoltării artei. Reforma religioasă urmată de războiul țărănesc și mișcările populare au creat disensiuni, înverșunări și condamnarea dogmatismului catolic. Se ajunge la o laicizare a culturii susținută prin manifestările artei sub formă de caricaturi, pamflete și grafică. Cele mai importante centre renascentiste au fost Augsburg și Nürnberg.

În arhitectura germană a vremii apar diverse clădiri, în special construcții civile ca primăriile și locuințele private. Orașele mențin aspectul medieval, dar se îmbogățesc cu piețe în mijlocul cărora se înalță fântâni de piatră sau metal. Casele sunt asimetrice, cu fațade înguste și verticale, cu acoperișuri ascuțite și abrupte. Cu timpul acestea vor fi îmbogățite cu elemente renascentiste precum balcoane, sculpturi și statui. Turnurile și turnulețele, scările răsucite, pinaclurile, coloanele și pilaștri îmbogățesc fațadele locuințelor nobililor mijlocii și mari. Casele simple construite din lemn și cărămidă aveau turnuri și coșuri pe acoperiș

Ierarhia socială și stima de care se bucură un cetățean sunt reflectate în locuința pe o deține acesta, iar aspectul se bucură de lux și amănunte ce impresionează trecătorii. Casele patricienilor sunt mult prea încărcate de console, pilaștri, statui simbolice și alegorice, ghirlande de fructe, cochilii și piramide. O astfel de casă este cea a familiei Peller. Exemplu de castel de secol XVI din Germania este cel din Heidelberg, ridicat succesiv și distrus de războaie. Ornamentarea sa este renascentistă, dar gruparea motivelor amintesc de goticul floamboyant persistent o lungă perioadă în Germania.

Sculptura germană urmează două tendințe. Prima constă în linii întortocheate și agitate, figuri exagerate ca expresivitate, uneori lipsite de măsură și armonie, provocând înfrigurare și neliniște. A doua tendință prezintă linii curbe, figurile sunt calme și grațioase, reținute și potolite. Cele două coexistă și se completează reciproc. Nu s-au fondat școli de sculptură căci maeștrii s-au deplasat și au creat în diverse orașe. S-a practicat sculptura în lemn policromat și acoperit cu foiță de aur, tematica a fost majoritar biblică, nudul fiind rar. Pentru relief și ronde-bosse s-a folosit marmura fină și cu granulație mare

Arhitectura religioasă decade. Bisericile păstrează nota gotică, sunt construite în stil hală, cu trei nave de înălțime egală despărțite de stâlpi cilindrici sau octogonali înalți. Biserica Sfântului Kilian din Heilbronn reprezintă simbioza gotico-renascentistă. Pe scheletul gotic se aplică placajul renascentist. Biserica a fost ridicată în prima parte a secolului XVI fiind gotică în proporții, dar renascentistă ca ornamentație. În cazul edificiilor religioase din această perioadă nu se renunță la normele goticului, înfățișarea lor devenind adesea monotonă.

Locul central al piețelor publice era ocupat de primăriile orașelor. Acestea apar din inițiativa locuitorilor bogați ce se ocupă de comerț sau industrie și care își doresc clădiri cu aspect vast, solid și pitoresc. Primăriile, cum e și cel din Gorlitz, sunt ornate în exterior cu detalii vegetale, animaliere sau figuri grotești ce se mișcă dinamic și fantezist. Zidurile sunt adesea întrerupte prin scări, turnuri, coșuri sau balconașe. Persistă și unele părți gotice, de exemplu la primăria din Gorlitz observăm uși și ferestre în nota secolului trecut. Preocupări au existat și pentru decorația interioară prin materiale nobilă, scări interioare, tribune.

La sfârșitul secolului XV se afirmă o serie de artiști extrem de talentați, pictura cunoscând o afirmare amplă în Germania. În conformitate cu fărâmițarea feudală, școlile de pictură au fost inegale ca valoare artistică, dar toate se bucură de trăsături comune precum preferința pentru expresii exagerate, teme grave, linii frânte, figuri aspre și colțuroase. Astfel de școli de pictură au existat în localități precum Colonia, Westfalia, Suabia, Franconia. După stingerea generației de pictori umaniști, școala de pictură germană dispare, neavând continuatori.

Numele unor pictori au fost uitate pentru secole întregi reintrând în istorie abia în secolul XIX și câștigând admirația ce le-ar fi cuvenit. Mathias Gothardt sau Neihart, zis și Grünewald, a rămas un gotic în simțire, înțelegere și preferințe într-o epocă a Renașterii. Albrecht Altdorfer a fost pictor, arhitect, desenat și gravor, lucrând la Regensburg și având o apreciere tandră față de natură, ceea ce se simte în lucrările sale. Hans Baldung, zis și Grien, a fost un colorist desăvârșit, iar operele sale s-au bucurat de o tematică diversă de la portrete, piese de altar, desene, tapiserii la subiecte alegorice și mitologice.

Veit Stoss a fost unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XVI, făcând trecerea în domeniul său de la gotic la Renaștere. A trăit o lungă perioadă la Nürnberg, adevărat centru cultural și focar artistic. A lucrat în mai multe orașe europene executând piese de altar. Stoss tratează lemnul cu măiestrie, îi conferă narațiune și gesticulație teatrală, incluzând în operele sale elemente de expresivitate pentru sugerarea fizionomiilor. S-a creat confuzia de a fi lucrat prin Ardeal căci doi dintre fii săi au trăit în aceste părți.

Născut în sud-vestul Germaniei, Veit Stoss se mută la Nürnberg, se căsătorește și după douăzeci de ani se mută la Cracovia. Aici va executa cele mai renumite altare pentru biserica Fecioarei din oraș. Alte lucrări importante au fost monumentele funerare ale regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei și politicianului Zbigniew Oleśnicki. Se întoarce la Nürnberg împreună cu soția și cei opt copii, realizează un altar pentru biserica Schwaz din Tirol, fiind în scurt timp acuzat de falsificare de semnătură și sigiliu. Timp de trei ani i s-a interzis părăsirea Nürnbergului fără permisiunea consiliului local.

Veit Stoss a realizat o sculptură în lemn de tei reprezentându-i pe Arhanghelul Rafael și tânărul Tobias. Scena sculpturală se bazează pe descrierea din Vechiul Testament: Tobias a fost trimis de tatăl său nevăzător să îi strângă datoriile, iar pe drum se întâlnește cu arhanghelul care îi va călăuzi pașii pentru a prinde un pește al cărui ficat va reda vederea tatălui său. Sculptura îi prezintă pe cei doi după prinderea peștelui, însă azi lipsește din mâna arhanghelului cutia cu ficatul, iar din mâna lui Tobias undița. Figurile răsucite au fost îmbrăcate în veșminte cu falduri bogate, personajul dominant fiind Rafael.

Deși a fost supus unui control al aparatului local, Stoss a călătorit la Münnerstadt pentru a picta o piesă de altar, execută altul pentru catedrala din Bamberg și realizează proiectul mormântului Împăratului Maximilian. Artistul are încercări de a lucra cu alama, însă dă greș în acest sens. Urmează un nou arest, Stoss va fi privit nefavorabil de către consiliul local și primește finanțări mai puține la număr și ca valoare. Este contactat de un florentin bogat căruie îi realizează o sculptură cu Sfântul Rocco. Activitatea artistică a lui Stoss va fi continuată de fiul său, Stanisław.

Pentru biserica Sf. Lorenzo din Nürnberg, Veit Stoss a realizat ansamblul sculptural prezentând Buna vestire. Lucrarea constă în figurile Fecioarei și Arhanghelului Gabriel înconjurați de îngeri mici ce serbează cu bucurie vestea primită de la arhanghel. Cele două personaje sunt înconjurate de o coroană aurită de trandafiri, iar între flori au fost isnerate șapte medalioane ilustrând scene din viața Fecioarei și a lui Hristos. Piesa a fost comandată de trezorierul Anton Tucher și a devenit obiectul central devoțional.

Altarul din Biserica Mariei din Cracoviei prezintă Înălțarea la cer a Fecioarei, are 13 m înălțime, figurile sculptate au circa 2,7 m înălțime, tripticul fiind realizat din trunchi de tei pucios, stejar și zadă. Partea centrală înfățișează la bază moartea Mariei între Apostoli urmată de Adormirea Maicii Domnului, iar în afara compoziției Încoronarea Fecioarei între sfinții Stanislau și Adalbert din Praga. Părțile laterale ale tripticului prezintă scene din viața lui Hristos și a Maicii. Opera prezintă scene pitorești cu numeroase personaje înveșmântate în haine bogate și creează o atmosferă plină de mister și dramatism.

Pentru basilica Santissima Annunziata din Florența, Veit Stoss a realizat o statuie a Sfântului Rocco, la solicitarea unui comerciant bogat florentin. Statuia îl reprezintă pe sfânt într-o manieră tradițională, îmbrăcat cu o mantie de pelerinaj, respectiv ridicând tunica pentru a arăta coapsa inflamată din cauza ciumei. Chiar și cu degetul său indică locul Dürerii. Această piesă de lemn a fost apreciată și de biograful Giorgio Vasari și demonstrează că sculptorul a realizat lucrări rafinate și ridicate ca nivel artistic doar acelor persoane care au plătit suma cuvenită.

Unul dintre cei mai importanți sculptori germani care a realizat trecerea de la gotic la Renaștere este Tilman Riemenschneider. Primele lucrări ale sculptorului au fost realizate în spiritul goticului internațional, pe când ultimele primesc accente manieriste. Succesul de care se bucură de la început se datorează plasticității lucrărilor sale, a stilizării articolelor de îmbrăcăminte și a expresivității figurilor sale cu fețe ovale și ochi de migdală ce reflectă trăiri interioare. A fost printre primii sculptori ce nu a pictat lemnul, ci l-a lăsat la vedere. Pe lângă lemn, artistul a executat lucrări și în piatră.

Tilman Riemenschneider s-a născut într-un oraș din centrul Germaniei, dar s-a mutat la Osterode împreună cu familia din cauza unui conflict în care a fost implicat tatăl său. În noul oraș capul familiei deține o funcție bună prin care își întreține familie. La vârsta majoratului, artistul pleacă la Würzburg, se stabilește și rămâne aici până la sfârșitul vieții. Se crede că meseria a deprins-o într-un centru din Suabia. Cel mai sigur a intrat în contact cu Martin Schongauer ale cărui gravuri de cupru îi servesc drept reper. Prin căsătorie devine înstărit, își deschide un atelier și se bucură de succes.

Pentru biserica Sf. Jakob din Rothenburg ob der Tauber, Riemenschneider a realizat un altar la cererea consiliului local. Centrul compoziției reprezintă scena ultimei cine, mai exact Hristos întinzând pâinea lui Iuda. Pe panourile laterale au fost sculptate două episoade: intrarea lui Hristos în Ierusalim, în stânga, și Hristos rugându-se în Grădina Ghetsemani, în dreapta. Deasupra compoziției, doi îngeri susțin un relicvar,avându-i de o parte pe Arhanghelul Gabriel și de cealaltă parte de Fecioara, iar în vârful lucrării apare Hristos răstignit.

Monumentul funerar al prințului Rudolf von Scherenberg, executat din marmură și piatră de nisip, îl reprezintă în centru pe prinț, la picioarele sale veghează doi lei, iar la capul său doi îngeri ce susțin patru blazoane. Altele două au fost plasate la mijlocul figurii. Cadrul exterior este reprezentat de un baldachin stilizat. Personajul este reprezentat și în calitate de episcop. Chipul personajului reflectă vârsta înaintată la care a murit. Monumentul a fost solicitat de succesorul episcopului, Lorenz von Bibra

Altarul Fecioarei Maria pentru biserica din Creglingen a fost executat din pin și tei. Partea centrală prezintă Adormirea Maicii Domnului și cei doisprezece apostoli. Panourile laterale prezintă scene din viața Fecioarei, de la primirea veștii fericite până la nașterea lui Hristos. Deasupra altarului este prezentată Încoronarea Fecioarei, iar peste această scena se ridică imaginea lui Hristos înviat ca om al durerilor.

Albrecht Dürer a fost suveranul Școlii germane de pictură și se bucură de o reputație asemănătoare marilor maeștri ai Renașterii italiene. Dezvoltarea sa artistică a fost ușurată prin călătoriile în Italia și în Țările de Jos, relațiile cu umaniștii perioadei, pasiunea pentru matematică și geometrie, preocuparea pentru fizionomii și tipuri antropologice vizibilă în autoportretele ce le-a realizat de la vârsta de 13 ani. Interesat de necunoscut, ochiul sever al lui Dürer nu iartă modelul, personajele sale sunt amenințătoare și conștiente de puterile lor fizice și spirituale.

Lucrarea „Adorația magilor” subliniază rodul studiilor artistului și spiritul de observație, a fost comandată de Frederic al III-lea cel Înțelept și constituie panoul central al unui triptic. Influența venețiană se resimte prin culorile puternice și vii. Compoziția este presărată de simboluri precum fluturele sau rădașca aluzii la mântuirea omului prin sacrificiul lui Hristos și furnica făcând aluzie la căutarea vieții viitoare. Veșmintele se bucură de detalii prin decorații de aur, pietre prețioase, lumini vibrante. În fundal se arată un peisaj antic, cu ruine și porticuri deterioate.

Spre sfârșitul vieții sale, Dürer a realizat „Portretul lui Johann Kleberger” fiind o lucrarea din seria celor sobre și capricioase, artistul renunțând la stilul decorativ. Inspirat din medaliile romane observate în diverse gravuri, Dürer pare să fi sculptat portretul pe o monedă. Într-un cadru rotund, bustul tăiat al modelului pare să iasă din compoziție. Chipul încadrat de păr moale și ondulat ascunde expresii contradictorii. Portretul se preocupă de aspectul psihologic, povestea personajului și introspecția.

Pentru familia Haller von Hallerstein, protectoare a lui Dürer, artistul a realizat „Fecioara cu Pruncul” îmbinând pictura nordică cu influențele italiene ale lui Giovanni Bellini. Chipul Fecioarei prezintă trăsături delicate, fața sa ovală acoperită de un voal ce coboară greu lasă la vedere câteva bucle blonde. Pruncul se mișcă vioi, aproape scăpând din îmbrățișarea mamei. Acesta ține ascuns în mână un măr, în acest context simbol al mântuirii. Dincolo de fereastră se observă un peisaj vast reprezentat gradual care culminează cu fortificații.

Dürer s-a format în atelierul tatălui sunt, a călătorit la Basel și Veneția unde l-a studiat pe Mantegna, alți artiști venețieni și străini. Experiențele acumulate și valorificarea lor încep să se materializeze din anul 1505. Lucrarea „Portretul unei tinere din Veneția” a fost executată cu ocazia celui de-al doile sejur, fiind neterminată. Pe un fundal întunecat se ivește chipul gingaș al unei tinere cu bucle blonde. Figura este înfățișată în culori deschise și luminoase. Amestecul de tonuri de la portocaliul rochiei la pielea elegantă și palidă, părul ușor roșcat și colierul negru oferă figurii femenine un aer îndrăzneț.

O lucrare din perioada de maturitate este „Fecioara cu Pruncul” care îi înfățișează pe cei doi pe un fundal negru în culori de albastru, auriu și bleu. Chipul central al Fecioarei care privește cu afecțiune Pruncul este înconjurat de detalii precum vălul, părul ondulat și panglica. Pruncu așezat pe un materal de culoarea cerului, se uită cu adorație spre mamă, trupul său firav fiind frumos în proporții și cromatică. Acesta ține în mână o pară din care a mușcat cu cei doi dințișori ce i-au crescut. Pruncul se bucură de o înfățișare fizică, având trupul herculean, torsionat și robust.

La 57 de ani, Hieronymus Holzschuher a pozat pentru Dürer cu ocazia unui eveniment special. Modelul este un nobil care a deținut numeroase funcții în orașul său natal. Portretul pune în valoarea exteriorul personajului, dar mai ales interiorul, o adevărată încărcătură emoțională. Bărbatul privește pătrunzător, este învăluit într-un aer de mândrie și prin detaliile la nivelul chipului atrage imediat privirea spectatorului. Ceea ce se citește mai ales pe chipul său sunt pasiuni secrete. Aceste mistere indescifrabile l-au pasionat pe Dürer și le-a pictat de câte ori a avut ocazia.

Tabloul „Adam și Eva” reprezintă primele nuduri de mărime naturală din pictura germană. Pe fondul întunecat este înfățișat Adam și Eva, fiecare unul cu crenguța și alta cu mărul în mână. Mersul ușor și unduit ale personajelor îmbrăcate în tonuri senzuale redau lumea naturală. Dürer îmbină naturalețea cu nervozitatea și realizează lucrarea folosind clarobscurul. Cele două panouri au aparținut reginei Cristina a Suediei.

O altă figură importantă a Renașeterii germane în domeniul picturii este Hans Holbein. Acesta s-a format prin numeroasele călătorii din spațiul european preluând spiritul umanismului renascentist. Artistul realizează o punte de legătură între Germania și Anglia perioadei respective prin opere sale, fiind celebre portretele lui Henric al VIII-lea. Holbein se prezintă ca un om cu temperament echilibrat și sensibilitate senină. Compozițiile sale se bucură de influența italiană prin compoziție, perspectivă și coloristică.

Hans Holbein s-a născut la Auxburg, s-a format în atelierul tatălui său, iar din tinerețe a început să călătorească. În nordul Italiei a intrat în contact cu pictura lombardă influențată de Leonardo da Vinci. În Elveția se împrietenește cu Thomas Morus și Erasmus căruia îi realizează un portret, fiind și cel care îl recomandă cunoscuților din Anglia. Realizează un sejur scurt în Anglia, dar se întoarce la Basel pentru a-și îmbogăți capacitățile de punctare a expresivității și pătrunderii psihologice. Pentru a doua oară aflat în Anglia, devine pictorul curții lui Henric al VIII-lea. Moare de ciumă la 45 de ani.

Englezii îl primesc cu căldură pe maestrul german, considerându-l un portretist excepțional. Calitățile sale le demonstrează în fiecare lucrare. De exemplu, în „Portretul lui Dirk Tybis” îmbină monumentalitatea modelului, tehnica învățată de la italieni, cu amploarea dimensiunilor, un specific al picturii lombarde. Figura negustorului Dirk Tybis este redată pe un fond întunecat, iar lumina scoate la iveală trăsăturile chipului și hainele sobre ale tânărului. Cutia cu monede, stiloul și sigiliul sugerează activitatea personajului. Cu un gest ferm tânărul indică o scrisoare ce i-a fost adresată.

„Portretul lui Georg Gisze”, realizat cu ocazia căsătoriei acestuia cu Christine Kruger, prezintă o serie de simboluri și elemente codificate. Garoafele semnifică promisiunea de iubire. Vaza mai conține rozmarin, isop și șofran simboluri ale loialității, purității și umilinței. Puritatea cristalului reprezintă transparența caracterulu, iar orele sunt semne ale moderației. Bărbatul de rang înalt este înfățișat în camera de lucru, în fața unei mese acoperite cu o broderie bogată, pe care se află carnetul de cecuri, scrisori, cântarul și ceasul de aur ca însemne ale activității de comerciant.

„Portretul lui Jane Seymour” o înfățișează pe cea de-a treia soție a lui Henric al VIII-lea, respectiv mama lui Eduard al VI-lea. Compoziția este detaliată prin cusătura minuțioasă a hainelor, transparența broderiilor, coafura elegantă și rafinată. Boneta, rochia și cureaua sunt împodobite cu perle. Jane Seymour poartă un colier dublu cu pandantiv prețios, o broșă de aur, două inele cu rubine și safire. Lucrarea aceasta subliniază preocuparea artistului pentru redarea vestimentației în cele mai mici detalii și a sensului existenței. Bogăția compoziției se reflectă perfect pe fundalul întunecat.

În lucrarea „Ambasadorii”, Hans Holbein prezintă două personaje în mărime naturală, Jean de Dinteville și Georges de Selve, ambasadori ai Franței la Curtea Angliei. Detaliile din compoziție oferă informații asupra protagoniștilor: obiectele rafinate exprimă interesele celor doi pentru științe și artă. Pe suportul de sus este plasat un covor turcesc pe care au fost plasate instrumente de măsurare a spațiului și timpului. Pe suportul de jos vedem cartea cu imnuri a lui Luther, lăuta cu coarta ruptă și un glob pământesc. Pe podeaua de tip comatesc roman vedem în anamorfoză un craniu uman.

Hans Holbein a realizat în Anglia portrete reprezentând nu doar regele, ci și membrii familiei regale și a elitei politice. A realizat și portretul lui Eduard al VI-lea, singurul moștenitor al lui Henric al VIII-lea. Portretul a reprezentat cadoul de An Nou oferit de artist regelui în 1539, pe vremea când prințul avea în jur de doi ani. Modelul este reprezentat frontal, lumina suprinde bogăția materialelor, poziția sa în fața parapetului fiind caracteristică figurilor regale sau sfinte. Într-o mână viitorul rege ține sceptrul, iar cu celălalt schițează un gest de binecuvântare.

Într-o pictură datată la 1528, artistul și-a reprezentat familia, și anume soția Elisabeth Binzenstock, fiul de șase ani Phillip și fiica de doi ani Katharina. Lipsesc Jakob și Küngold, copiii născuți după executarea picturii. Lucrarea este reticentă, exprimă multă sobrietatea și personajele sunt introvertite, imaginea vorbind de la sine despre legăturile din interiorul familiei. Soția artistului a fost părăsită ani la rândul de către acesta când se afla în alte țări cu scop artistic, iar femeia a crescut singură patru copii. Tonurile sobre și figurile liniare constituie o compoziție triunghiulară dislocată.

Contemporan cu ceilalți mari artiști germani din Renaștere, Lucas Cranach a călătorit mult și a avut în jurul său umaniști și oameni de cultură de la care preia spiritul renascentist. Stabilit la Wittenberg, devine pictorul curții lui Frederic cel Înțelept și deține un atelier strălucit. Opera sa este alcătuită din portrete individuale sau de grup și nuduri feminine. Comparativ cu Dürer, Cranach introduce un nou concept al frumuseții feminine. Artistul s-a folosit de coloristică pentru a dota compozițiile sale fie cu tonuri deschise și luminoase, fie cu negruri catifelate.

Tabloul „Venus șiCupidon” prezintă cele două personaje din titlul în mijlocul unei vegetații cu coaste abrupte și ape transparente. Lumina liniștită o descoperă pe Venus goală și provocatoare, cu trupul subțire și ondulat, împodobită doar de o pălărieși un colier. Oferind mere se face referire la păcatul desfrânării. Cupidon redat gol și palid, se chinuie să fure un fagure de miere, văitându-se de înțepătura provocată de o albină. Din întunecimea pădurii apare o pereche de căprioare.

Contexte magice și peisaje imaginare abundă imaginația artistului. Cranach prezintă în „Fântâna tinereții” o serie de personaje dintre care unele îndepărtate invitate la o viață nouă, altele mai bătrâne transportate de rude cu trăsuri, șarete sau roabe, se îndreaptă spre un bazin imens în care pot întineri datorită apei. Ieșind pe celălalt mal, întâmpinați de trecători, tinerii se pot deda plăcerilor, muzicii, dansului și iubirii. Cei ce doresc o atmosferă intimă se pot retrage în cortul special amenajat. Peisajul pornește de la masivul arid spre șesul fertil și plăcut, descoperind personajele vesele pe o pajiște.

În „Judecata lui Paris”, Cranach prezintă episodul mitologic al judecății lui Paris, un principe troian ce a trebuit să aleagă cea mai frumoasă femeie din trei nominalizate. Armura strălucitoare în care este înfățișat amintește mai mult de un cavaler teuton. Bărbatul fiind nevoit să aleagă între putere, glorie și iubire, alege zeița iubirii, pe Venus, sugerată de micul cupidon din colțul compoziției. Cele trei zeițe prezentate oferă posibilitatea studierii nudului feminin din diferite unghiuri. Prințul este separat de zeițe prin figura lui Mercur. Scena se desfășoară pe fondul unui peisaj nordic cu note romantice.

Cranach se inspiră mai puțin din picturile italiene, valorificând tradiția și cultura germană. În tabloul „Sfântul Ieronim pocăindu-se”, artistul îl prezintă pe sfânt îmbrăcat într-o pânză, la vârsta bătrâneții. În mâna sa ține piatra cu care se lovește pe piept. Cu privirea îl fixează pe Hristos răstignit. Pe fundal, copacii par să se miște în bătaia vântului. Aerul romantism specific operelor artistului se menține și în această compoziție. La nivel de detalii, observăm bufnița, simbol al înțelepciunii, cel mai probabil al erudiției sfântului. Contorsiunea sfântului este prezentată realist.

Pentru lucrarea „Fructele geloziei”, Cranach se inspiră din „Metamorfozele lui Ovidiu” care prezintă istoria omenirii într-o degradare lentă care are loc în patru etape. Cranach ne prezintă epoca argintului în care umanitatea se confruntă cu primele probleme ce conduc într-un final la imoralitate și războaie. Pe un peisaj metaforic, lumina se ivește din norii cenușii. Scena prezintă o tânără căzută în mâinile a doi bărbați ce se luptă pentru ea. Prin astfel de acte degradante și crude se rup legăturile sociale și personale. Un grup de femei frumoase și copii duioși contrastează cu cruzimea scenei.

„Iudita ținând în mână capul lui Holofern” prezintă povestea lui Holofern, rege asirian îndrăgostit de Iudita căreia îi organizează un banchet, și a Iuditei, o văduvă bogată ce profită de ebrietatea bărbatului pentru a-l ucide cu scopul de a salva orașul asediat de suveran. Tabloul o înfățișează pe Iudita, a cărei frumusețe seamănă cu cea a lui Venus, ținând spada cu care a tăiat capul regelui. Fundalul interesează prea puțin căci lumina cade pe capul lui Holofern și concentrează atenția asupra trăsăturilor sale dramatice.

După primul nud german în pictură aparținând lui Dürer, Cranach realizează și el figurile lui Adam și a Evei. În compoziția sa predomină senzualitatea personajelor, decorul nu e esențial. Eva este înfățișată în timp ce întinde lui Adam mărul. Fructul este deja mușcat de aceasta, purtând urme de dinți. Adam este derutat și își duce mâna la cap îndoindu-se de cele ce urmează. Carnația deschisă la culoare contrastează cu fundalul întunecat. Pozițiile lor senzuale exprimă erotism rafinat.