În arhitectura germană a vremii apar diverse clădiri, în special construcții civile ca primăriile și locuințele private. Orașele mențin aspectul medieval, dar se îmbogățesc cu piețe în mijlocul cărora se înalță fântâni de piatră sau metal. Casele sunt asimetrice, cu fațade înguste și verticale, cu acoperișuri ascuțite și abrupte. Cu timpul acestea vor fi îmbogățite cu elemente renascentiste precum balcoane, sculpturi și statui. Turnurile și turnulețele, scările răsucite, pinaclurile, coloanele și pilaștri îmbogățesc fațadele locuințelor nobililor mijlocii și mari. Casele simple construite din lemn și cărămidă aveau turnuri și coșuri pe acoperiș

Ierarhia socială și stima de care se bucură un cetățean sunt reflectate în locuința pe o deține acesta, iar aspectul se bucură de lux și amănunte ce impresionează trecătorii. Casele patricienilor sunt mult prea încărcate de console, pilaștri, statui simbolice și alegorice, ghirlande de fructe, cochilii și piramide. O astfel de casă este cea a familiei Peller. Exemplu de castel de secol XVI din Germania este cel din Heidelberg, ridicat succesiv și distrus de războaie. Ornamentarea sa este renascentistă, dar gruparea motivelor amintesc de goticul floamboyant persistent o lungă perioadă în Germania.

Sculptura germană urmează două tendințe. Prima constă în linii întortocheate și agitate, figuri exagerate ca expresivitate, uneori lipsite de măsură și armonie, provocând înfrigurare și neliniște. A doua tendință prezintă linii curbe, figurile sunt calme și grațioase, reținute și potolite. Cele două coexistă și se completează reciproc. Nu s-au fondat școli de sculptură căci maeștrii s-au deplasat și au creat în diverse orașe. S-a practicat sculptura în lemn policromat și acoperit cu foiță de aur, tematica a fost majoritar biblică, nudul fiind rar. Pentru relief și ronde-bosse s-a folosit marmura fină și cu granulație mare

Arhitectura religioasă decade. Bisericile păstrează nota gotică, sunt construite în stil hală, cu trei nave de înălțime egală despărțite de stâlpi cilindrici sau octogonali înalți. Biserica Sfântului Kilian din Heilbronn reprezintă simbioza gotico-renascentistă. Pe scheletul gotic se aplică placajul renascentist. Biserica a fost ridicată în prima parte a secolului XVI fiind gotică în proporții, dar renascentistă ca ornamentație. În cazul edificiilor religioase din această perioadă nu se renunță la normele goticului, înfățișarea lor devenind adesea monotonă.

Locul central al piețelor publice era ocupat de primăriile orașelor. Acestea apar din inițiativa locuitorilor bogați ce se ocupă de comerț sau industrie și care își doresc clădiri cu aspect vast, solid și pitoresc. Primăriile, cum e și cel din Gorlitz, sunt ornate în exterior cu detalii vegetale, animaliere sau figuri grotești ce se mișcă dinamic și fantezist. Zidurile sunt adesea întrerupte prin scări, turnuri, coșuri sau balconașe. Persistă și unele părți gotice, de exemplu la primăria din Gorlitz observăm uși și ferestre în nota secolului trecut. Preocupări au existat și pentru decorația interioară prin materiale nobilă, scări interioare, tribune.

La sfârșitul secolului XV se afirmă o serie de artiști extrem de talentați, pictura cunoscând o afirmare amplă în Germania. În conformitate cu fărâmițarea feudală, școlile de pictură au fost inegale ca valoare artistică, dar toate se bucură de trăsături comune precum preferința pentru expresii exagerate, teme grave, linii frânte, figuri aspre și colțuroase. Astfel de școli de pictură au existat în localități precum Colonia, Westfalia, Suabia, Franconia. După stingerea generației de pictori umaniști, școala de pictură germană dispare, neavând continuatori.

Numele unor pictori au fost uitate pentru secole întregi reintrând în istorie abia în secolul XIX și câștigând admirația ce le-ar fi cuvenit. Mathias Gothardt sau Neihart, zis și Grünewald, a rămas un gotic în simțire, înțelegere și preferințe într-o epocă a Renașterii. Albrecht Altdorfer a fost pictor, arhitect, desenat și gravor, lucrând la Regensburg și având o apreciere tandră față de natură, ceea ce se simte în lucrările sale. Hans Baldung, zis și Grien, a fost un colorist desăvârșit, iar operele sale s-au bucurat de o tematică diversă de la portrete, piese de altar, desene, tapiserii la subiecte alegorice și mitologice.