Arhitecți ai stilului Baroc
O artă a curbelor și contracurbelor
autor Melinda Erdei-Vörös, noiembrie 2016
Arhitecți ai barocului - O artă a curbelor și contracurbelor Arhitectura barocă a excelat în proiectarea clădirilor monumentale, jocul cu masele, ritmicitatea decorației și expresivitate.

Francesco Borromini
Studiindu-l pe Michelangelo și diverse ruine din Antichitate, Francesco Borromini se formează ca arhitect distins prin inventivitate. Îi era ușor să combine diverse forme geometrice, să adapteze planuri existente ale unor clădiri civile pe care ulterior să le transforme în biserici, respectiv construcțiile sale au simbolistică. S-a autoeducat toată viața, creându-și o masivă bibliotecă. Deși lucrările sale se pliază pe Barocul matur, nu a avut o influență extinsă. În Piemont, Camillo-Guarino Guarini îl urmează pe Borromini, respectiv în nordul Europei este cunoscută opera sa.

Francesco Borromini este cel mai de seamă reprezentant al Barocului matur, autor al mai multor construcții religioase. Fiind fiu de pietrar, Borromini a debutat în această meserie. La Milano va începe studiul și cariera de arhitect, lucrând pentru început cu Carlo Maderno. La moartea acestuia va lucra în continuarea la Palazzo Barberini sub conducerea lui Bernini. Întreaga sa carieră este legată de personalitatea sa oscilantă, fie melancolică, fie temperamentală, iar comisioanele importante le-a peirdut de multe ori retrăgându-se de la diferite proiecte.

Pentru Biserica Sant'Ivo alla Sapienza, Borromini a realizat un plan al bisericii, precum și un plan al cuții interioare. Borromini a trebuit să adapteze planul unui palazzo anterior și a ales forma stelei lui David ce simbolizează înțelepciunea. Arhitectul a fost cunoscut pentru tendința sa de a combina formele geometrice, de a grupa coloane în încercarea de a rotunji unele linii, iar cu ajutorul semicercurilor și triunghiulor ciopârțite la vârfuri se creează un plan deosebit pentru biserică. Combinațiile arhitectului sunt armonioase și plăcute.

Prima realizare independentă a lui Borromini este Biserica San Carlo alle Quattro Fontane. Spațiul limitat a determinat poziționarea bisericii pe colțul a două drumuri intersectate. Fațada reprezintă o interferență a două forme, convexă și concavă, cele două niveluri fiind sinuoase și ondulate asemenea valurilor mării. Înalte coloane corintice traversează fațada, între ele coloane mai mici delimitează nișele. Deasupra intrării principale niște heruvimi îngrădesc figura Sf. Borromeo, iar de o parte și alte se afla statuile sfinților fondatori ai ordinului trinitar.

Unul dintre arhitecții solicitați pentru lucrările întreprinse la Biserica Sant’Agnese in Agone din Roma. Prima propunere, cea a lui Girolamo Rainaldi, a fost un plan de cruce greacă, însă proiectul a întâmpinat prea multe critici, astfel papa Inocențiu X l-a numit pe Borromini în fruntea echipei de arhitecți. Borromini a propus idei mult prea inovative, în viziunea sa fațada dispunea de părțile adiacente ale unor pallazo, respectiv o lanternă. Fiul lui Rainaldi va fi solicitat să preia locul lui Borromini și acesta, precum și arhitecții ulteriori, aduce o serie de modificări concepției prezentate de Borromini.

Congregația Filippini, stabilită în centrul Romei la sfârșitul secolului XVI, a solicitat planuri pentru o reședință și un oratoriu propriu în care să realizeze exercițiile spirituale. Relațiile dintre reprezentanții congregației și Borromini au fost tensionate, în cele din urmă aceștia alegând al arhitect. Ceea ce a realizat Borromini cât timp a fost însărcinat cu executarea oratoriului a fost o fațadă a cărei parte principală este împărțită în cinci părți de pilaștri, formând o linie concavă. La nivelul inferior, o masă arhitectonică ieșită în exterior contrastează cu timpanul de la nivelul superior.

Borromini a lucrat la diverse pallazo din Roma. La Palazzo Barberini, contribuția sa constă în realizarea unor ferestre la nivelul superior ce creează impresia de adâncime, o caracteristică preluată de arhitecții secolului XX. Tot aici, Borromini a realizat una din cele două scări existente de formă ovală, celalaltă aparținând lui Bernini, de formă pătrată. La Palazzo Spada, arhitectul a creat iluzia optică prin arcadele curții flancate de rânduri de coloane, dâdn impresia unui tunel de 37 m ce în realitate era 8 m. Alături de Carlo Fontana, Borromini a lucrat la reconstrucția Palazzo Giustiniani.

Două restaurări au fost conduse de Borromini. Pentru Biserica Santa Lucia in Selci, arhitectul a realizat altarul cel mare, deasupra căruia plasează una din picturile florentinului Anastasio Fontebuoni. Biserica dispunea de trei capele, una dintre ele numite Landi după preoteasa Vittoria Landi a fost decorată de Borromini. Tot aici, arhitectului ise atribuie refacerea corului. Pentru Biserica San Giovanni in Oleo din Roma, Borromini a adus modificări acoperișului pe care a plasat o sferă și pe aceasta o cruce. Crucea a fost decorată cu trandafiri și o friză de teracotă pe care se aflau trandafiri și frunze de palmier.

José Benito de Churriguera
Generația lui José Benito de Churriguera nu i-a primit fascinație stilul arhitectural și cel decorativ. Necrologul său îl menționa drept „Michelangelo al Spaniei”, însă moartea sa a venit în momentul în care neoclasicismul îi clasifica opera sub eticheta „churrigueresc”, conotațiile fiind negative. José Benito a fost reprezentantul Barocului târziu din Spania și a realizat planurile unor clădiri civile și religioase, respectiv retabluri.

José Churriguera este reprezentat al arhitecturii baroce din Spania, mai exact a perioadei târzii a barocului și a începutului stilului decorativ Rococo. Născut în familia unui tâmplar și aurar, Churriguera a studiat alături de tatăl său și cei doi frați. A realizat numeroase lucrări în Madrid, dar și la Salamanca, Segovia și Leganesc. De la numele său a deriva etapa churriguerească caracterizată prin decorația tumultoasă, lucrări de retablu pestrițe și dinamism accentuat. Stilul churrigueresc se răspândește și în Mexic sau Perú, cele mai reprezentativă fiind Basilica Nuestra Señora de la Merced din Lima și Basilica din Zacatecas.

De cele mai multe ori este destul de greu distins autorul unor opere, căci membri familiei Churriguera au lucrat cot la cot. Cel mai distins membru este José Benito, recunoașterea sa ca artist a avut loc în cadrul unei competiții de realizarea a catafalcului pentru mormântul reginei Maria-Luisa de Orléans. Regele Filip al V-lea îl va angaja drept arhitectul curții regale. Poziția aceasta nu a păstrat-o mult timp căci a avut diverse neînțelegeri cu un alt arhitect al curții de la Madrid. Patronul său este Juan de Goyeneche, acestuia ridicându-i un palat în Madrid.

Retablul Mănăstirii San Esteban din Salamanca reprezintă o operă de căpătâi pentru Churriguera. Câte trei coloane înalte acoperite cu decor vegetal închid un tabernacul central conceput sub forma unui templu, de asemenea îngrădit de niște coloane. Între coloana de la extremitate și cele două centrale se află, pe ambele părți, sculpturi ce înfățișează doi sfinți, Francisco din Assisi și Domingo de Guzmán. Deasupra acestora se află al doilea corp al retrablului în centrul căruia a fost plasată pictura lui Claudio Coello cu tema Sf. Esteban. Întregul retablu este acoperit de un arc în plin cintru pe care abundă decorațiile vegetale.

Pentru Nuevo Baztán, un oraș relativ tânăr de lângă Aranjuez și centru de sticlărie, José Benito a realizat un plan al orașului. Chiar și José a băgat de seamă că stilul său este exuberant, frenetic și peste măsură de detaliat. Nu toți au primit cu bucurie manifestația churriguerească, iar acest lucru s-a observat în anonimatul celor patru frați ai lui José și în a celor trei fii ai săi. Câteva opere sunt totuși notabile din partea fraților arhitectului, aceștia ocupându-se cu realizarea unor planuri pentru mănăstiri, piese de altar sau medalii. Același stil churrigueresc, generos în detalii, îl adaptează lucrărilor.

Retablul Bisericii Calatravas din Madrid a fost realizat din lemn aurit și pictat. Retablul ocupă partea principală a altarului și este însoțit de altele două mai mici. Retablul a fost conceput sub forma unui arc de triumf acoperit cu o decorație abundentă, operă ce expune cel mai bine barocul dominant al secolului și stilul churrigueresc. În zona inferioară se află un tabernacul redat sub forma unui templu flancat de două console decorate. Deasupra tabernaculului se află reprezentarea lui Raimundo de Fietero, fondatorul ordinului Calatravas. Compoziția este demarcată de câte o pereche de coloane înălțate.

În orașul Nuevo Baztán, Churriguera a proiectat Palatul Goyeneche pentru Juan de Goyeneche, cel care a inițiat o restructurare a industriei urmând ideile ministrului francez Jean-Baptiste Colbert. În planul lui Goyeneche se prevedea palatul unde rezida el cu familia, respectiv Biserica San Francisco Javier. În jurul acestora trebuiau dispuse fabricile sub forma unui grilaj. Palatul de plan rectangular și prezintă o fațadă ce se îndepărtează de stilul churrigueresc și are notele stilului herrerian. Cele două nivele austere sunt separate de o cornișă profilată. Cele mai multe decorații se află pe turn și pe intrarea principală.